Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. INTRODUCERE
A. Fazanii de vânătoare
B. FAZANUL DE DECOR
- Fazanul auriu (Chrysolophus pictus). Este fazanul cu talia cea mai mică,
dar în schimb şi cel mai frumos. Masculul prezintă pe cap şi gât o
formaţiune de pene sub forma unui moţ, prelungit pe partea postero-
inferioară a gâtului, sub formă de glugă. Culoarea penajului este foarte
variată la mascul (cu un amestec de roşu aprins, albastru şi castaniu) şi
foarte simplă la femelă, de culoare brună.
- Fazanul regal (Symaticus reevesii) este specia de fazan cu cea mai mare
talie, cu o lungime totală a corpului la masculi de peste 2m, din care coada
reprezintă până la 1,5m. culoarea capului, ca şi a gulerului-inel de pe gât
este albă, restul corpului fiind galben împestriţat cu negru. Penele rectrice
au culoare deschisă, barate cu dungi subţiri negre şi brune. Este o specie
de fazani bine adaptată condiţiilor din Europa.
2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE
Manipularea fazanilor
3. FERMA DE FAZANI
4. REPRODUCŢIA LA FAZANI
Temperatura
Vârsta (zile)
(°C)
1-3 32
4 31
5 30
6 29
7 28-27
8-14 26-25
15-17 24-22
18-21 22-20
După 18-20
După cea de-a 2-a săptămână de viaţă, grupul este transferat în coteţe
acoperite, cu curte pentru plimbare şi păscut. Acestea nu se încălzesc, însă
temperatura nu trebuie să scadă sub 18-20°C.
Creşterea pe podea poate fi făcută numai dacă deasupra se asigură un
aşternut gros sau se aplică nişte grătare din material plastic. Încălzirea se
realizează cu ajutorul unor eleveuze.
Podeaua este acoperită cu un strat de paie curate sau talaş de cel puţin
7 cm grosime, bine uscat, nemucegăit, bine tasat pentru ca să nu afecteze
mersul puilor. În nici-un caz nu trebuie folosite aşchii de lemn, deoarece puii
de fazan pot să le înghită în loc de furaj, în aceste condiţii putând să survină
chiar şi moartea. În cazul creşterii pe podea, temperatura camerei în timpul
zilei, atunci când grupul este în mişcare, se menţine în jurul a 25-28°C, iar
noaptea, când dorm, la 32°C.Ăn centrul eleveuzei, trebuie să avem 37-38°C şi
la 5 cm deasupra solului. După aceasta, temperatura se micşorează treptat,
ca şi în cazul creşterii în cuşti, în funcţie de comportamentul stolului.
Temperatura se micşorează prin ridicarea eleveuzei cu 1 cm pe zi, începând
cu ziua a 6-a.
Într-o boxă de 4x4 m se introduc 350 de pui. În primele 3-4 zile puii au
la dispoziţie un spaţiu mai redus prin limitarea acestuia cu ajutorul unor
cercuri de carton sau placaj. În ziua a 2-a se lărgeşte cercul, iar în a 4-a zi se
elimină. Colţurile boxei se rotunjesc (se umplu) cu talaş.
Iniţial, pentru 1mp de podea sub nişte eleveuze se instalează până la 25
sau chiar 30 de pui de fazan, al căror număr scade, după a 9-a săptămână de
viaţă, la 15-20. În ce-a de-a 7-a zi, în cazul unei vremi însorite, puii pot fi
scoşi la plimbare prin curte timp de jumătate de oră, pe urmă progresiv, timp
de una, două trei ore. De obicei, după vârsta de 3-4 săptămâni, în caz de
vreme urâtă, puii sunt transferaţi în voliere, de suprafaţă de 30-40mp, în care
sunt crescuţi aproximativ 100 de pui.
După 6 săptămâni, sunt mutaţi în voliere cu lungimi de zeci de metri.
Aici ei pot creşte liber până în momentul în care sunt valorificaţi. Se
recomandă ca volierele să aibă aceeaşi lăţime cu boxele, iar lungimea cât mai
mare. Se va asigura câte 0,4mp/cap, atunci când sunt mutaţi. În fiecare
volieră se vor amenaja scăldători de nisip şi de cenuşă cu un mic adăpost
acoperit. În cazul unei vremi nefavorabile, puii vor fi introduşi în boxe sau
adăposturi imediat.
Puii se cresc în hale şi volierele aferente până la 40-50 de zile, vârstă de
la care suportă relativ uşor capriciile vremii. De la această vârstă, puii sunt
introduşi în voliere de stocaj. Acestea au suprafeţe variabile (0,5-1 ha) fiind
recomandate menţinerea unor pâlcuri (boschete) alternând cu suprafeţe
cultivate cu lucernă, sorg, porumb, floarea soarelui, sfeclă furajeră, cu
perioada de vegetaţie diferită, asigurându-se astfel hrana suplimentară
precum şi adăpost natural. Densitatea minimă este de 4-5 mp/cap.
În adăposturi se vor construi mici adăposturi cu acoperiş într-o singură
pantă sub care se amplasează hrănitoarele şi adăpătoarele (câte una pentru
fiecare 100 de pui). La înălţimea de 1m de la sol se vor fixa stinghii de 3-4 m
lungime, la 25 cm una de alta (50 de stinghii/ha). Din loc în loc se vor
amenaja grămezi de nisip şi cenuşă, minim 3-5 bucăţi de câte 3-5 mp. Se vor
asigura cutii cu nisip şi cenuşă în hale, dacă se vor creşte în hale până la
sacrificare.
În unul din colţul volierei se amenajează din plasă de sârmă tunelul de
prindere în vederea valorificării.
6. PRODUCŢIA DE OUĂ
Cel mai târziu la sfârşitul lui februarie, cuştile pentru depunerea ouălor
trebuie pregătite pentru primirea femelelor. În colţuri se pun rămurele de
copaci, mărăcini, care pot fi folosite drept ascunzătoare pentru femelele care
vor să-şi depună ouăle în locuri ascunse sau întunecoase. Grupele se formează
cel mai târziu în prima jumătate a lunii martie, pentru ca păsările să aibă
timp să se obişnuiască cu noul adăpost. Dacă nu se cunosc, unii masculi mai
agresivi îşi pot răni sau chiar ucide partenerele. Din acest motiv, în primele
zile ale convieţuirii, masculul este separat într-o parte a volierei, cu o plasă
de sârmă, pentru câteva zile. După ce începe să manifeste o atitudine
binevoitoare faţă de femele, peretele despărţitor este înlăturat, însă
compartimentul masculului trebuie urmărit cu atenţie timp de încă câteva
zile. Riscurile se micşorează dacă în volieră există destule plante vegetale şi
locuri de ascuns pentru femele.
Din cea de-a 2-a jumătate a lunii martie încep să se manifeste
instinctele sexuale ale fazanilor. Începe perioada de călduri. Masculii devin
mai neliniştiţi, se umflu în pene, se învârt în jurul femelelor cu un mers
specific, bat din aripi şi emit tot felul de sunete. La scurt timp se manifestă
instinctele sexuale şi la femelele depunătoare de ouă. Încrucişarea se
realizează, de obicei, la primele ore ale dimineţii. Dacă sunt foarte excitaţi şi
le incomodează pe femele, masculii trebuie separaţi, până când se liniştesc.
Spermatozoizii fazanilor sunt foarte rezistenţi şi sunt în stare să
fertilizeze câteva ouă.
Înainte de depunerea ouălor, femelele încep să facă mici găuri pentru
cuibar. Găurile trebuie să fie lărgite şi în jurul lor se pune iarbă, frunziş sau
muşchi. Cuibul poate fi făcut bucăţi de pământ scoase împreună cu iarbă.
În libertate, o femelă poate depune între 16 şi 18 ouă, înainte de a
începe clocirea lor. În captivitate, numărul ouălor recoltate de la o singură
făzăniţă poate ajunge la 70 de bucăţi de-a lungul a 3 luni: aprilie-iunie. Media
este situată în jurul a 55 de ouă/femelă. Se pot recolta ouă şi mai târziu, în
luna iulie, dar ele au o fertilitate foarte scăzută.
Ouarea începe după ce vremea se încălzeşte, în mod normal în jur de
mijlocul lui aprilie şi se termină, tot de obicei, în prima jumătate a lui iunie.
Condiţiile climaterice nefavorabile pot amâna procesul de depunerea ouălor
iar cele favorabile îl pot accelera cu 10-15 zile.
La începutul primăverii, în cazul unei răciri bruşte, procesul de
depunere a ouălor poate fi încetinit sau oprit, însă după încălzirea vremii, el
este reluat. Femelele din rasele mai productive de ouă o dată la 2 zile, în
special seara. Ele devin neliniştite, fug haotic în diferite direcţii şi înainte de
ouare se îndreaptă spre cuibar. Femelele din rasele de vânătoare ouă uneori
dezordonat, acolo unde se găsesc pe moment.
Capacitatea de ouare şi fertilitatea depind de mulţi factori. Pe primul
loc se află condiţiile de creştere şi alimentaţia. Pe cel de-al 2-lea loc se află
vârsta. Cei mai buni indicatori îi au femelele aflate în al doilea ciclu de
ouare. Fertilitatea la unii masculi mai vârstnici este mai mare decât la cei
tineri. Puii rezultaţi de la părinţi mai în vârstă au o mai mare vitalitate şi sunt
mai rezistenţi la boli.
Există metode de stimulare artificială a producţiei de ouă: femelele
sunt închise în cuşti luminate artificial şi natural, succesiv, astfel încât
perioada de lumină zilnică să fie de 13 ore, începând cu 1 martie. La rândul
lor, masculii trebuie supuşi acestui regim începând cu o lună mai devreme.
La începutul sezonului pentru ouare, fertilitatea este întotdeauna mai
mică însă ajunge, după câteva zile, la capacitatea sa maximă. În cazul unei
bune îngrijiri şi a unei hrăniri cu produse de origine animalieră, fertilitatea la
fazani poate fi de peste 95%, fenomen rar întâlnit la alte rase de păsări de
curte. Atunci când nu sunt bine hrăniţi, când nu au suficiente substanţe
minerale şi vitamine în tain, este posibil ca unele păsări, în special masculii,
să spargă ouăle aflate la clocit. Cojile de ouă care se dau ca adaos de
substanţe minerale trebuie să fie bine fărâmiţate. În luna mai fertilitatea
ajunge la valoarea maximă, de 98%.
Ouăle fazanilor sunt foarte slabe şi au un înveliş fragil, de aceea trebuie
să se umble cu foarte mare atenţie cu ele, în special atunci când păsările sunt
crescute în voliere. Ouăle trebuie strânse în mod regulat, de 2-3 ori pe zi, iar
în cazul unei vremi ploioase sau foarte calde – mai des. Ouăle adunate se pun
în suporturi din carton pentru ouă, curate, cu vârful în jos. Ouăle mai mici
sunt învelite în hârtie, pentru a nu se fisura în timpul transportului. Ouăle de
fazan se păstrează la fel ca cele de găină. La recoltare se va însemna cu un
creion negru, moale, data recoltării şi numărul boxei, pentru a se identifica şi
înlocui masculii nefertili.
Ouăle de fazan au culoare verzuie, uniformă, greutatea lor variind între
30-35 de grame. Primele ouă sunt mai mici (32 g în medie), ele crescând de-a
lungul perioadei de depunere. Pentru incubaţie, se vor alege ouăle cu o mică
strălucire, nu cele mate.
Ouăle adunate sunt marcate prin înscrierea iniţialei rasei şi data ouării.
Ouăle trebuie să fie puse în incubatoarele pentru clocit cel mai târziu după 3
zile, deoarece calităţile lor de incubaţie se deteriorează foarte repede. În
cazul păstrării ouălor timp de o săptămână, capacitatea lor de clocire se
reduce cu 10%, iar în cazul păstrării lor timp de cel mult 10 zile , cu 15-20%.
Condiţiile de depozitare sunt 10-13 grade Celsius şi o umiditate de 50-60%. În
timpul perioadei de conservare, ouăle vor fi aşezate în poziţie verticală, uşor
înclinate, cu partea mai lată în sus. Întoarcerea lor nu este neapărat
necesară, important fiind ca durata păstrării să nu depăşească 10 zile.
Unii crescători acordă o importanţă deosebită culorii cochiliei: ouăle
mai pigmentate sunt, în general, mai puţin fertile. De asemenea, ei evită
incubarea ouălor a căror coajă este rugoasă, care au forme anormale, sau
sunt prea mici. Aceste ouă sunt produse de femele la începutul sezonului, şi
abia după 4-6 ouări se obţin ouăle cu greutate şi aspect normal.
Dacă nu există suporturi de carton, ouăle pot fi ţinute şi culcate însă
trebuie întoarse în fiecare zi la 180 de grade, pentru a-şi păstra capacitatea
de clocire. Pentru transportul ouălor se folosesc lădiţe de transport pentru
ouă. Mijloacele de transport trebuie să circule cu o viteză mai mică pentru a
se evita gropile şi denivelările de pe drum.
Clocirea ouălor
Clocirea artificială
Clocirea naturală
7. HRĂNIREA FAZANILOR
Sortiment de furaj:
- făină de porumb
- făină de orz cernută
- făină de ovăz cernută
- făină de grâu furajer
- şroturi de soia, floarea soarelui
- tărâţe de grâu
- ouă de fierte tari tocate
- lapte praf ecremat
- făină de fân de lucernă
- făină de carne, sânge, peşte
- drojdie de bere furajeră
- morcovi roşii sau nutreţ verde (lucernă)
- făină de scoici (cretă furajeră)
- făină de oase
- sare de bucătărie
Adăparea fazanilor
8. MALADIILE FAZANILOR
9. FUNDAMENTAREA PRODUCŢIEI