Sunteți pe pagina 1din 5

Lucrarea nr.

Nevertebrate cu rol deosebit în mediile agricole: acarienii şi insectele. Metode de


colectare.

Cărăbuşul de mai- Melolontha melolontha.

Acarianul roşu comun- Tetranychus urticae.

Insectele

Insectele sunt nevertebrate care fac parte din Încrengătura Arthropoda- Clasa
Insecta.

Sunt organisme cu corpul segmentat, cu simetrie bilaterală, sexele separate şi


mai multe moduri de reproducere.

Corpul lor se compune din 21 de segmente repartizate pe 3 regiuni : cap ( 6


segmente), torace ( 3 segmente) şi abdomen ( 12 segmente). În stadiul de adult la torace
se articulează 3 perechi de picioare şi 1 sau 2 perechi de aripi.

Insectele reprezintă artropodele cu numărul cel mai mare de specii dintre toate
animalele de pe suprafaţa Terrei.

Trăiesc în mai toate mediile de viaţă şi au regim de hrană foarte variat.

Colectarea insectelor se realizează prim mai multe tehnici, diferenţiate în funcţie


de mediul de viaţă sau de fragilitatea indivizilor.

Cele mai utilizate metode de colectare sunt : folosirea fileului entomologic şi


capcana de tip Barber.

Fileul entomologic este un dispozitiv confecţionat dintr-o coadă din lemn, cu


lungimea de 100 cm, pe care la una din extremităţi se ataşează un inel de metal cu
diametrul de 30 cm. Pe inel se fixează un coş din pânză deasă cu lungimea de 50 cm.

Fileul entomologic se foloseşte pentru colectarea insectelor bune zburătoare din


păşuni şi fâneţe.
Capcana de tip Barber este destinată insectelor care se deplasează la suprafaţa
solului. Ea este confecţionată dintr-un borcan de sticlă cu capacitatea de 600-800 ml şi
un capac.

Vasul se montează în sol cu gura la nivelul acestuia şi cu capacul deasupra vasului


la 1,5 cm. În vas se pune până la jumatate soluţie salină pentru conservare temporară.
Capcana Barber

Melolontha melolontha- Cărăbuşul de mai

Descriere. Adultul are corpul oval, bombat dorsal de culoare neagră , lung de 25
mm. Elitrele sunt castanii şi prezintă 4 creste longitudinale. Ventral pe parţile laterale
ale segmetelor abdomenului prezintă câte 6 pete triunghiulare albe. Larva se mai
numeşte şi vierme alb. Are corpul îndoit în forma literei C, capul castaniu, corpul alb
murdar, lung de 40-50 mm.

Biologie. Prezintă o generaţie la 3-4 ani şi iernează în sol , ca larvă de diferite


vârste sau ca adult. Dăunează atât adulţii cât şi larvele. Adulţii rod limbul frunzelor la
numeroase specii de arbori, pomi sau plante cultivate, iar larvele rod cavităţi largi în
rădăcinile tuberizate de morcov, sfeclă sau în tuberculii de cartof.

Melolontha melolontha – adult


Mod de daunare

Acarienii

Acarienii sunt artropode cu corpul moale, acoperit la exterior de o cuticulă slab


chitinizată. Corpul este împărţit în 3 regiuni : gnatosoma, podosoma şi opistosoma. Sunt
lipsiţi de aripi şi antene dar prezintă în stadiul de adult 2 sau 4 perechi de picioare, funcţie
de grupul căruia îi aparţin. Sexele sunt separate. Ocupă medii de viaţă diverse şi au regim
de hrană variat.

Colectarea acarienilor este o operaţiune dificilă, datorită dimensiunilor extrem de


reduse. De aceea extragerea lor se realizează doar în condiţii de laborator, utilizând
aparatura de tip microscop sau lupă binocular şi substanţe care intesifică coloritul
tegumentului.

Tetranychus urticae- acarianul roşu comun

Descriere. Femela este elipsoidală, corpul este bombat dorsal şi plat ventral, de
530µ lungime şi 460µ lăţime. Culoarea corpului variază de la verde deschis la galben,
carmin, roşu sau brun.

Dorsal prezintă perii dorsali dispuşi pe 7 rânduri după formula


2+4+6+4+4+4+4=28.

Masculul are corpul piriform, plat ventral şi îngustat posterior, de 350µ lungime
şi 290µ lăţime.

Biologie. Prezintă 6-10 generaţii pe an şi iernează ca femelă în locuri adăpostite,


în crăpăturile scoarţei pomilor, arborilor sau aracilor din plantaţiile viticole.
Este dăunător polifag, adulţii şi larvele consumă sucul celular şi împreună cu el
consumă clorofila astfel că se produce decolorarea frunzelor atacate , iar apoi
pigmentarea lor în roşu sau brun.

Tetranychus urticae

Mod de dăunare

S-ar putea să vă placă și