1. COROPIȘNIȚA – Gryllotalpa gryllotalpa Latr.

(ORTHOPTERA, GRYLLOTALPIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul robust, cilindric, alungit, de 35-65 mm lungime, de culoare cafenie,
mat, pe partea dorsală şi gălbui pe partea ventral, cu tegumentul pubescent. Capul conic, în parte ascuns sub
pronot, cu un aparat bucal puternic şi cu antenele setiforme ajungând aproximativ până la mijlocul corpului.
Pronotul mare, ovoid, bombat, lipsit de carene, cu o pubescenţa fină care îi dă un aspect catifelat. Tegminele
sunt pergamentoase, scurte şi acoperă doar baza abdomenului. Aripile posterioare sunt membranoase,
străbătute de numeroase nervuri, mai lungi decât abdomenul şi în repaus sunt stânse în formă de sul în lungul
abdomenului. Picioarele anterioare sunt conformate pentru săpat. Abdomenul fusiform, voluminos, din 10
segmente, se termină cu o pereche de cerci lungi, setiformi, uşor curbaţi, nearticulaţi şi păroşi.
Oul este elipsoidal, de mărimea unei seminţe de cânepă (lungimea de aproximativ 3 mm), de culoare
albă-gălbuie, având corionul rezistent.
Larva, postoligopodă, este asemănătoare cu insecta adultă. Imediat după eclozare larva are corpul de
culoare deschisă, apoi aceasta devine ca la insectele adulte.
Ciclul biologic. Prezintă o generaþie la 2 ani. Iernează insecta adultă şi larva de vârsta a treia, în sol,
la 30-40 cm adâncime. În mai-iunie, adulţii hibernanţi îşi reiau activitatea de hrănire, apoi are loc copulaţia
(adulţii părăsesc galeriile şi ies la suprafaţă pentru zborul de împerechere) şi depunerea ouălor. Pentru
depunere, femela sapă un cuib, la 5-15 cm adâncime. Acesta este larg, cu pereţii întăriţi şi de mărimea unui
ou de găină. Perioada ovipozitară durează 8-12 zile. O femelă depune 300-600 ouă. Incubaţia durează 15-20
zile. Larvele apărute rămân în cuib până după prima năpârlire, după care fiecare îşi sapă propria galerie. Până
către sfârşitul toamnei, larvele năpârlesc de două ori, apoi se retrag pentru hibernare, în sol sau în locurile de
depozitare a bălegarului. În primăvară ele urcă în stratul superficial, sapă galerii de hrănire, se hrănesc şi
continuă evoluţia, până la completa dezvoltare năpârlind încă de trei ori. Spre toamna anului al doilea larvele
devin insecte adulte, care apoi hibernează.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie polifagă. Este considerată cea mai periculoasă specie
polifagă al plantelor legumicole atât în răsadniţe cât şi în grădinile de legume. Adulţii şi larvele, săpând
galerii superficiale în sol, retează rădăcinile plantelor pe care le întâlnesc în cale şi rod plantele sub nivelul
coletului, distrug rădăcinile, tuberculii de cartof etc. În rădăcinile mai groase de sfeclă, morcov etc. şi în
tuberculii de cartof, insectele rod cavităţi mari. Larvele sunt foarte vorace şi produc cele mai mari pagube.
De asemenea, produce şi pagube indirecte prin galeriile săpate pentru deplasare, scoţând la suprafaţa solului
seminţele încolţite sau plantele tinere.
Preferă terenurile uşoare şi bogate în humus, aerisite şi bine fertilizate cu substanţe organice (gunoi de
grajd, compost), materii care pot constitui în acelaşi timp o sursă de infestare, terenuri pe care adesea se
cultivă legume (tomate, ardei, vinete, ceapă, morcovi, pătrunjel, ridichi, salată, varză, conopidă, castraveţi),
producând pagube care variază între 10 şi 40% din recoltă la culturile legumicole. Atacul se manifestă în
vetre putând fi recunoscut prin mici ridicături la suprafaţa solului (mai ales după ploaie sau irigare). În
răsadniţe datorită galeriilor pe care le fac în sol adesea determină şi descălţarea plăntuţelor deabia răsărite,
care apoi se uscă. Dăunătorul este periculos şi în pepinierele pomicole şi viticole.
Metode de prevenire şi combatere. Folosirea unui gunoi de grajd neinfestat de coropişniţă. Arăturile
adânci şi praşilele repetate contribuie la distrugerea unui mare număr de cuiburi, ouă, larve şi adulţi. Săparea
în toamnă a unor gropi sau şanţuri-capcană şi umplerea lor cu gunoi de cabaline: coropişniţele se
concentraeză la căldură, găsind aici condiţii favorabile de hibernare. În timpul iernii gunoiul din gropi se
împrştie, expunând totodată acţiunii gerului coropişniţele concentrate aici. Pe suprafeţe mici, pentru
reducerea populaţiei se recomandă folosirea capcanelor (vase sau borcane) îngropate la nivelul solului, pe
direcţia galeriilor, în care acestea cad şi nu mai pot ieşi.
2. CĂRĂBUȘUL DE MAI – Melolontha melolontha L.
(COLEOPTERA, SCARABEIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 23-30 mm lungime, femelele fiind mai mari, cu capul, pronotul şi
scutelul de culoare neagră, uneori cu uşoare reflexe verzui. Scutelul mezonotului este glabru. Antenele sunt
lamelete şi constitue un caracter de dimorfism sexual, femela prezintă şase lamele şi sunt mai mici, pe când
masculul are şapte lamele şi sunt mai mari. Capul este negru, pe partea dorsală cu o pubescenţă lungă.
Antenele, picioarele, elitrele şi pigidiul sunt de culoare castanie. Partea dorsală a toracelui este păroasă, iar a
abdomenului glabră. Scutelul este triunghiular, de culoare neagră. Elitrele sunt castanii-roşcate, cu 4 carene
longitudinale evidente şi lucioase. Abdomenul este negru, pe părţile laterale cu câte şase pete albe,
triunghiulare şi cu pigidiul conic, ascuţit, cu o poziţie uşor oblică.
Oul este alb-gălbui, suboval şi de mărimea unei seminţe de cânepă, cu lungimea de 1,5-2 mm.
Larva este oligopodă de tip scarabeiform sau melolontoid, are corpul de 40-60 mm lungime, alb-
gălbui, capul brun şi cu piesele bucale şi picioarele galbene. Picioarele sunt inegal dezvoltate. Corpul este
1
curbat, arcuit, cu tegumentul puternic cutat, prevăzut cu peri şi stigme brune. Pe partea ventrală a ultimului
segment abdominal, forma unui fund de sac, se găsesc două şiruri paralele de perişori, câte 25-30 în fiecare
rând.
Pupa, de tip libera, are corpul ovoidal cu lungimea de 20-25 mm, este galbenă-palid, cu doi spini scurţi
la vârful abdomenului. Se găseşte în sol de obicei la 50-60 cm adâncime, în interiorul unei loje pupale cu
pereţii întăriţi.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie la 3-4 ani. Iernează în stadiul de larvă şi în ultimul an ca adult, în
sol. Adulţii părăsesc locurile în care au iernat când temperatura medie a solului la adâncimea de iernare
ajunge la 10ºC. Adulţii apar în mai. Perioada de zbor durează 3-4 săptămâni. Adulţii zboară la crepusculul de
seară, în serile călduroase şi fără vânturi puternice, aproximativ o jumătate de oră. Zborul adulţilor prezintă
mai multe etape: zborul de răspândire (prin acest zbor adulţii ajung mai ales la pomii fructiferi şi la liziera
pădurilor), zborul de hrănire pentru maturaţie sexuală, zborul de împerechere şi zborul pentru căutarea
locurilor de depunere a pontei. Ziua stau adăpostiţi pe pomi, arbori sau arbuşti, hrănindu-se cu frunze. Zborul
adulţilor durează 3-4 săptămâni, iar după 15-20 de zile de hrănire suplimentară (pentru maturarea organelor
de reproducere), începe depunerea pontei.
Ouăle sunt depuse în sol, la 10-25 cm adâncime, în grupe de câte 20-40. Sunt preferate terenurile
uşoare, bogate în substanţe organice (humus), reavene, calde şi acoperite cu vegetaţie rară. Aceste terenuri
sunt întâlnite în pepinierele pomicole, plantaţiile pomicole, diferite culturi agricole etc. Depunerea ouălor se
repetă de două-trei ori şi are loc după noi împerecheri. Perioada ovipozitară durează 15-25 de zile, timp în
care o femelă depune 90-120 ouă. Incubaţia durează 3-6 săptămâni, larvele apar în iulie sau august. Lipsa de
umiditate şi temperatura scăzută în perioada de incubaţie au drept efect pieirea unui mare număr de ouă.
La început larvele se hrănesc cu corionul ouălor din care au eclozat şi apoi se răspândesc în sol şi rod
resturi vegetale şi rădăcini fine. Prima hibernare are loc în stadiul de larvă secundară. Evoluţia larvelor
durează 2-3 ani, în funcţie de regiune. În toată perioada de hrănire, care începe primăvara şi durează până în
toamnă, larvele execută mişcări pe verticală şi orizontală în funcţie de evoluţia factorilor ecologici. Spre
toamnă larvele se retrag în adâncime până la 40-80 cm, unde hibernează. Ajunse la completa dezvoltare, în
cel de al treilea an, la sfârşitul lunii iulie sau august, larva coboară la o adâncime mai mare în sol, uneori
până la 1 m, şi se transformă în pupă. Acest stadiu durează 4-8 săptămâni, după care se formează insectele
adulte, acestea rămânând în diapauză, până în primăvara următoare.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie polifagă, dăunătoare atât în stadiul de adult cât şi în cel de
larvă. Adulţii rod frunzele (uneori florile şi fructele în formare) la specii de pomi fructiferi şi arbori forestieri,
preferând prunul, cireşul, nucul, stejarul, fagul, mesteacănul, carpenul; mai puţin atacaţi sunt: mărul, părul,
viţa de vie şi diferiţi arbuşti, cum sunt: trandafirul, păducelul, lemnul câinesc. La invazii puternice frunzele
sunt complet distruse, rămânând intacte nervurile principale. În urma atacului pomii rămân desfrunzişi şi îşi
pierd recolta, lemnul nu se mai maturează şi degeră în cursul iernii, diminuând şi producţia din anul următor.
Larvele rod rădăcinile şi tulpinile plantelor ierboase sau lemnoase, în unii ani producând daune mari în
pepinierele viticole şi pomicole. Rădăcinile subţiri pot fi roase complet, iar la cele lignificate rod ţesutul
cortical, din care cauză plantele stagnează în creştere şi se usucă. La tuberculi, rizomi şi bulbi, larvele rod
cavităţi mai mari sau mai mici, cavităţile roase au deschiderea mai mică, scobitura se adânceşte rotunjându-
se şi lărgindu-se spre interior, iar în galeriile roase de larve se intalează diferite microorganisme şi acarieni,
care produc putrezirea lor. La puieţii din pepiniere rod rădăcinile subţiri în tătalitate, iar pe cele mai groase în
formă de spirală sau scoarţa de pe rădăcinile mai groase.
Metode de prevenire şi combatere. Adulţii se pot combate în faza de hrănire, prin scuturarea şi
adunarea gândacilor pe prelate, dimineaţa, după care se distrug prin diferite mijloace. Pe cale chimică
cărăbuşii se combat prin tratamente cu produse organofosforice sau carbamice, frecvent prin stropirea
livezilor, viilor şi marginile pădurilor.
Pentru combaterea larvelor se recomandă efectuarea arăturilor adânci de toamnă şi discuirea repetată a
solului, urmărindu-se scoaterea şi expunerea acestora la intemperii sau la acţiunea prădătorilor. În terenurile
puternic infestate cu viermi albi şi umede se folosesc biopreparate pe bază de Beauveria bassiana,
Metarrhysium anisopliae sau pe bază de bacterii - Bacillus turingiensis, care pot cauza epidemii în rândul
larvelor. Seminţele şi rădăcinile puieţilor se vor trata chimic înainte de semănat, respectiv plantat, în vederea
protejării lor. Gradul de dăunare a viermilor albi variază în funcţie de vârsta şi densitatea lor, precum şi de
plantele gazdă.
3. GÂNDACUL POCNITOR – Agriotes lineatus L.
(COLEOPTERA, ELATERIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul alungit, îngustat posterior, de 7-10 mm lungime, de culoare brună-
roşcată, până la brună-negricioasă. Pe elitre alternează benzi mai deschise cu altele mai închise la culoare.
Capul mic şi globulos. Antenele formate din 11 articule seriforme. Pronotul este bine dezvoltat, mai lung
decât lat, este bombat. Pe partea ventrală a toracelui (între pro- şi mezotorace) prezintă un dispozitiv de
2
săltare (prosternul prezintă o prelungire ca un pinten care pătrunde într-o cavitate a mezosternului),
caracteristic elateridelor, cu care realizează deplasări caracteristice şi-i permite, atunci când este pe spate să
revină la poziţia normală printr-o pocnitură, de aceea adulţii de elateride se numesc popular „gândaci
pocnitori” sau fauri. Elitrele sunt îngustate posterior şi prevăzute cu perechi de striuri longitudinale.
Oul este alb, oval, cu corionul rezistent şi de aproximativ 0,5 mm.
Larva este oligopodă, de tip elaterid, denumită popular vierme-sârmă, are lungimea corpul de 20-23
mm şi lăţimea de 2 mm, de formă cilindrică, acoperit de un tegument puternic chitinizat, de culoare galbenă-
pal până la galbenă-brunie. Ultimul segment abdominal este conic şi poartă două gropiţe stigmatiforme, de la
care pleacă posterior câte o brăzduţă dispusă oblic.
Pupa, de tip libera, este la început de culoare galbenă apoi brunie.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie la 4-5 ani. Iernează insectele adulte şi larvele de diferite vârste, în
sol. Insectele adulte iernează în sol în loji formate din particule de pământ. Prin aprilie-mai, când temperatura
ajunge în jur de 15°C, adulţii ies la suprafaţă şi duc o viaţă nocturnă, fiind foarte activi între orele 19-23.
Frecvent se întâlnesc şi în timpul zilelor însorite, pe diferite plante cultivate şi spontane, în special pe
umbelifere, asteracee, compozite şi graminee. Adulţii sunt foarte sensibile la căldură şi în orele cele mai
calde, pătrund în pământ sau se ascund în locuri mai reci. Pentru maturaţie sexuală adulţii se hrănesc prin
ciupirea diferitelor frunze, dar niciodată nu produc pagube. Copulaţia are loc din a doua jumătate a lunii mai.
Ouăle sunt depuse în crăpăturile solului, izolat sau în grupe de câte 3-20. O femelă depune 100-200 ouă.
Ouăle sunt sensibile la uscăciune şi pier dacă stratul în care au fost depuse se usucă sau dacă sunt expuse la
razele solare, ceea ce explică faptul că aceste insecte se dezvoltă bine în pământ acoperit de vegetaţie deasă:
păşuni naturale sau artificiale şi terenuri înţelenite. Incubaţia durează 35-40 zile.
Larva năpârleşte anual de două ori: odată în aprilie-mai şi altă dată în iulie. Larvele găndacului
pocnitor parcurg 10-12 vârste larvare. După fiecare năpârlire larvele au o perioadă de hrănire foarte activă în
cursul căreia produc pagube foarte mari. Începând din al doilea an larvele se hrănesc cu rădăcinile mai
groase, tuberculi, rizomi etc. Larvele consumă numai seva din ţesuturile atacate, acest mod de hrănire
determinând voracitatea deosebită a acestora. Sensibilitatea larvelor la deficitul de umiditate din sol este
foarte pronunţată, astfel încât atunci când are loc o uscare a solului acestea migrează pe verticală, iar într-un
sol cu exces de umiditate ies la suprafaţă. În ultimul an de dezvoltare larvară, la completa dezvoltare, prin
iunie, larva de ultimă vârstă se retrage la o adâncime de 10-15 cm, şi se transformă în pupă, stadiu ce durează
aproximativ o lună, după care se transformă în insectă adultă. Apariţia acesteia coincide cu lunile august-
septembrie. In lojele în care s-au format, adulţii rămân până în primăvara următoare.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie este polifagă, hrănindu-se cu plante aparţinând la diferite
familii botanice. Insectele adulte nu produc daune, hrănindu-se cu elementele florale din inflorescenţele
plantelor de graminee, umbelifere. Larvele, care sunt extrem de cătămătoare, rod părţile subterane ale
plantelor de graminee, ele preferă totuşi cerealele, gramineele din pajişti, apoi plantele tuberculifere şi
rădăcinoase. Cerealele sunt roase de la exterior, sub nivelul coletului. În tuberculi sapă galerii în profunzimea
acestora. Pagubele sunt foarte mari la culturile de plante prăşitoare, mai ales la porumb şi floarea soarelui,
unde densitatea culturii este mult diminuată. Frecvent rod boabele de porumb în germinare, cărora le rod
embrionul, pătrunzând în endosperm, lăsând intact tegumentul. Cultura atacată prezintă goluri mari la
răsărire. Atacul continuă şi după răsărire, plantele fiind roase în zona coletului sau în zona de ramificare a
rădăcinii. Plantele atacate au la început frunzele îngălbenite, apoi se usucă la vârf şi planta moare. Dacă se
smulge din pământ planta, se constată că tulpina prezintă perforată sau germenele de creştere este distrus. La
rădăcinoase şi tuberculifere, viermii sârmă produc galerii în interiorul acestora şi se instalează
microorganisme patogene care duc la putrezirea acestora. Pot ataca puieţii şi pomii tineri din pepiniere,
butaşii de viţă de vie, hrănindu-se prin roaderea rădăcinilor şi ţesuturilor fragede de la punctul de altoire,
inclusiv cordiţele tinere ş.a.
Metode de prevenire şi combatere. Rotaţia culturilor, porumbul urmând după premergătoare
nepreferate: inul, mazărea, culturile de crucifere etc. Ca măsură de prevenire a dezvoltării unor populaţii
mari, este indicată corectarea prin amendare a reacţiei acide a solurilor. Drenarea terenurilor cu exces de
umiditate. Cosirea pajiştilor înainte de depunerea ouălor sau imediat după depunerea ouălor de către insecte,
produce uscarea stratului superficial al solului, fapt care produce pieirea în masă a ouălor şi larvelor tinere.
Distrugerea buruienilor, care sunt o sursă alternativă de hrană a larvelor care migrează pe profil în perioadele
secetoase. Efectuarea unor lucrări culturale, după pontă, care duc la deranjarea şi expunerea ouălor la
uscăciune, determinând pieirea lor în masă. Prin dezmiriştire şi discuiri repetate se reduce considerabil
numărul larvelor. Tratarea seminţelor înainte de însămânţare, utilizând produsele omologate.
4. LĂCUSTA ITALIANĂ – Calliptamus italicus L.
(ORTHOPTERA, CATONTOPIDAE)
Morfologie. Adulţii prezintă un uşor dimorfism sexual, referitor la dimensiuni şi la prezenţa
ovipozitorului. Masculul are 19-26 mm, iar femela 25-40 mm lungime. Adulţii au corpul de culoare
3
variabilă, de la brun-închis până la cenuşiu-roşcat, cu pete mici de culoare brună sau cenuşie, mai închise, pe
partea dorsală. Antenele sunt aproximativ tot atât de lungi cât capul şi pronotul împreună. Pronotul este puţin
turtit lateral, prevăzut cu o carenă mediană evidentă, şi două carene marginale, mai apropiate în partea
anterioară şi uşor îndepărtate posterior, de culoare albă-gălbuie.
Aripile anterioare sunt brune-gălbui, cu pete brune-închise. Aripile posterioare sunt semitransparente,
la bază de culoare roză. Picioarele posterioare sunt conformate penrtru sărit. Femurele posterioare, foarte
dezvoltate, prezintă dorsal câte 3 pete brune-închise. Tibiile picioarelor posterioare sunt lungi, roşcate, cu
spini roşii la bază şi negri la vârf.
Oul este cilindric şi rotunjit la vârf, de 4-5 mm lungime, uşor curbat. Este depus în ooteci
pergamentoase. Ooteca este lungă de 21-41 mm, cilindrică, foarte uşor curbată. In partea superioară ooteca
conţine un “dop” spumos.
Larva, postoligopodă, se aseamănă cu adultul, este de dimensiuni mai mici, mai închisă la culoare, fără
aripi sau cu rudimente de aripi.
Ciclul biologic. Specie monovoltină, iernează ouăle depuse în ooteci caracteristice, în stratul de sol, la
adâncimi de 2-3 cm. Larvele îşi fac apariţia în mai şi evoluează 30-40 de zile, parcurgând 5 vârste. Larvele
pot migra prin salturi, către zone cu vegetaţie (hrană) mai abundentă, mai ales în culturile agricole. La
completa dezvoltare acestea se transformă în insecte adulte. Adulţii apar la sfârşitul lunii iunie, începutul
lunii iulie şi migrează prin zbor, izolat sau în stoluri numeroase, la distanţe relativ mici. Paralel cu hrănirea
au loc copulaţia şi ponta. După 1-2 săptămâni de la apariţie are loc copulaţia, iar la 10-15 zile de la aceasta
începe ponta. Ouăle sunt depuse cu ajutorul ovipozitorului de tip valve în ooteci, în sol, de obicei în soluri
uşoare şi înţelenite. O ootecă conţine între 20 şi 60 de ouă, aşezate câte 4, în rânduri orizontale. O femelă
depune în total între 100 şi 200 de ouă. Urmează să ierneze în acest stadiu.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Este o specie polifagă, atacă o serie de plante spontane precum şi
diferite plante cultivate: grâu, orz, secară, cartof, viţa de vie, sfeclă, lucernă, trifoi, plante legumicole,
producând în unii ani pagube destul de mari. Preferă poaceele şi fabaceele spontane din pajişti. În funcţie de
fenofaza plantei, larvele şi insectele adulte se hrănesc cu aparatul foliar şi inflorescenţele plantelor-gazdă.
Frecvent lăcustele migrează din pajiştile naturale în parcelele învecinate care sunt cultivate cu cereale
păioase sau cu leguminoase furajere, producând pagube considerabile. Dăunează atât adulţii cât şi larvele,
care rod părţile aeriene ale diferitelor plante din flora spontană sau culturi. Specia este un dăunător frecvent
al vegetaţiei de pe pajişti, în primul rând a gramineelor. Atacă de asemenea şi cerealele, leguminoasele
cultivate, anuale şi perene, plantele tehnice, legumicole, ornamentale etc. La invazii mari plantele pot fi
distruse complet sau pot fi desfrunzite, rămânând intacte doar tulpinile.
Metode de prevenire şi combatere. Efectuarea unor măsuri de prevenire a apariţiei: se impune
supravegherea permanentă a evoluţiei populaţiilor, stabilirea unei prognoze de apariţie, pe baza densităţii
ootecilor din sol şi aplicarea unor măsuri de combatere. Primăvara, grăparea timpurie a pajiştilor ajută la
refacerea regimului aerohidric al solului şi distruge în mare măsură ootecile speciilor de lăcuste şi cosaşi. În
cazul unei invazii, se aplică tratamente generalizate asupra pajiştilor şi culturilor învecinate, utilizând
produse piretroide ori organofosforice, produse care să aibă un timp de pauză redus. După aplicarea
tratamentului se sistează păşunatul pentru a evita intoxicarea animalelor.
5. BUHA SEMĂNĂTURILOR – Agrotis segetum Denn. Et Schiff .
(LEPIDOPTERA, NOCTUIDAE)
Morfologie. Adultul este un fluture care are deschizătura aripilor anterioare de 35-40 mm, femela
fiind mai mare. Aripile anterioare de culoare brună-cenuşie, mai deschise la mascul. În câmpul median al
aripilor anterioare se disting trei macule deschise la culoare, având un contur mai închis: una reniformă, alta
orbiculară şi a treia conică. Tot în câmpul median sunt două dungi transversale, dispuse în zig-zag. Spre
partea exterioară, spre vârf, aripa este traversată de trei linii fine. Aripile posterioare la mascul sunt albe-
cenuşii, sidefii, cu nervuri brune şi franjuri albe, iar la femelă, ele sunt cenuşii. La mascul antenele sunt
pectinate, iar la femele filiforme.
Oul este sferic, uşor turtit în regiunea micropilului, cu diametrul de 0,4-0,5 mm. de culoare albă-
sidefie la depunere şi roză-gălbuie spre sfârşitul incubaţiei. Corionul este brăzdat de aproximativ 40 de
creste, dispuse sub formă de raze
Larva, omidă adevărată, ajunsă la completa dezvoltare, are corpul de 40-50 mm lungime, de culoare
cenuşie-verzuie-măslinie. Capul este brun şi prezintă două pete negre, dispuse în formă de semilună. Dorsal,
pe fiecare segment abdominal se desting 4 negi, mici, rotunzi, de culoare cenuşie-închis, prevăzuţi cu câte un
păr senzitiv. Dorsal cu trei dungi longitudinale mai închise, cea mediană părând a fi dublă. Pe părţile laterale
ale corpului prezintă dungi longitudinale, mai deschise la culoare, uneori chiar de nuanţă verzuie.
Pupa, de tip obtecta, este brună deschis, lucitoare şi de 18-20 mm.
Ciclul biologic. Prezintă două generaţii pe an. Iernează ca larvă de ultima vârstă în sol, la 20-40 cm
adâncime. Pragul inferior de dezvoltare al larvelor hibernante fiind de 12,2°C. La începutul lunii mai larvele
4
urcă în stratul superficial al solului şi se hrănesc puţin timp, apoi se retrag în sol pentru împupare. Stadiul de
pupă durează 2-3 săptămâni. Zborul fluturilor generaţiei hibernante este nocturn şi poate fi observat spre
sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie şi durează până la sfârşitul lunii iulie. Depunerea ouălor se
înregistrează curând după apariţia şi copulaţia adulţilor. Ouăle sunt depuse izolat sau în rânduri ordonate sub
formă de grupe, mai adesea, pe partea inferioară a frunzelor de troscoţel, ştir, lobodă, pălămidă, volbură,
precum şi pe frunzele puieţilor din pepinieră şi mai rar pe sfeclă, porumb, tutun, varză. O femelă depune
până la 2000 ouă, în funcţie de cantitatea şi felul de hrană al larvelor.
După 4-7 zile de incubaţie, prin lunile mai-iunie apar larvele. În primele trei vârste omizile sunt
diurne, ele se hrănesc cu părţile aeriene ale plantelor, însă pe măsură ce se dezvoltă ele prezintă un
fototropism negativ. După năpârlirea a patra larvele pătrund în stratul superficial al solului, în apropierea
plantelor, unde vor ataca în zona coletului. Ajung la completa dezvoltare, la sfârşitul lunii iunie sau începutul
lunii iulie, când se vor împupa în sol. În anii cu veri răcoroase mare parte din larvele acestei generaţii rămân
în diapauză până în primăvara anului viitor. În anii cu veri calde în cursul lunilor iulie-august vor zbura
fluturii din prima generaţie, care pun bazele celei de-a doua generaţii. Larvele din noua generaţie se hrănesc
pe seama semănăturilor de toamnă şi se dezvoltă în cursul lunilor august-octombrie, iar când ajung în
ultimele vârste se retrag în sol şi iernează.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este o specie foarte polifagă, fiind semnalată ca dăunătoare la
peste 80 specii de plante. Pagube mari cauzează culturilor de cereale (porumb, grâu, orz etc.), la floarea-
soarelui, sfeclă de zahăr, trifoi, rapiţă de toamnă, castraveţi, varză, ceapă etc. Produce de asemenea daune în
pepenierele pomicole şi viticole. La apariţie larvele se hrănesc cu părţile aeriene ale plantelor, rod frunzele
de la exterior, iar în ultimele vârste atacă părţile subterane, rod boabele în germinare, retează plantele
îndeosebi în regiunea coletului. Cavităţile roase în organele subterane au deschidere largă, nu se adâncesc
prea mult şi au o suprafaţă neregulată. La viţa de vie în pepinieră şi după plantarea la locul de cultură, larvele
rod ţesutul din zona punctului de altoire şi cordiţele fragede. Plantele se veştejesc şi se usucă.
Metode de prevenire şi combatere. Arătura adâncă de toamnă sau de primăvară şi dezmiriştirea cu
discul, este nefavorabilă larvelor retrase la locurile de iernare, expunându-le condiţiilor climatice
nefavorabile, sau distrugerii lor de către păsări. Distrugerea buruienilor, care pot constitui gazde
intermediare, lipseşte dăunătorul de posibilitatea depunerii ouălor şi de hrănirea larvelor în primele trei
vârste.
Reducerea populaţiilor se poate realiza prin captarea adulţilor cu capcane luminoase (are fototropism
pozitiv), alimentare (adulţii se hrănesc pentru atingerea maturităţii sexuale) şi sexuale (femelele emit
feromoni atractanţi sexuali). Rezultate bune de combatere se pot obţine însă prin capturarea fluturilor cu
ajutorul capcanelor cu momeli alimentare. În acest scop se folosesc tăvi din tablă zincată, care în perioada
zborului adulţilor se instalează pe suporturi la înălţimea de 1 m. În tăvi se toarnă melasă diluată cu apă în
raport de 1:3, la care s-a adăugat drojdie de vin sau de bere în proporţie de 1-2%, pentru a favoriza
fermentaţia. Tăvile se amplasează în culturi la o distanţă de 20 m de la margine, distanţa dintre două tăvi
vecine fiind de 20-30 m. Masculii mai pot fi capturaţi cu ajutorul capcanelor cu momeli feromonale
AtraSEG.
Tratarea seminţelor obligatorie. Se aplică tratamente chimice cu produsele omologate PED-ul este de 2
larve/m2.
Combaterea pe cale biologică se realizează prin utilizarea parazitului ovifag Trychogramma
evanescens, crescut şi răspândit în culturi, în perioada depunerii ouălor. Se lansează 50-100.000
exemplare/ha în 1-2 reprize.
6. BUHA GAMA – Autographa gamma I .
(LEPIDOPTERA, NOCTUIDAE)
Morfologie. Adultul este un fluture de mărime mijlocie, deschiderea aripilor anterioare fiind de 40-45
mm. Aripile anterioare sunt brune-cenuşii, cu nuanţe cenuşii, străbătute de linii transversale fine, de culoare
albă. În câmpul median al aripilor anterioare, central se găseşte căte un desen argintiu de forma literei
"gamma", de unde denumirea populară "buha gamma". Aripile posteriorae sunt cenuşii-închis.
Oul este alb-sidefiu, cu diametrul de 0,5-0,6 mm.
Larva este cotar fals, cu 3 perechi de picioare false, la completa dezvoltare are corpul de 38-45 mm
lungime, capul de culoare castanie, iar restul corpului de culoare verde-deschis, pătat cu negru, dorsal şi
longitudinal cu 6 linii gălbui.
Pupa de tip obtecta, are lungimea de 17-20 mm, culoarea brun-gălbui sau brun-roşcată.
Ciclul biologic. Specie bivoltină (în regiunile sudice ale ţării este posibilă dezvoltarea şi unei a 3-a
generaţii), iernează larva ajunsă la completa dezvoltare sau pupa, în sol. Fluturii zboară începând din aprilie
şi pănă în octombrie-noiembrie. Din primăvară până în toamnă se înregistrează două maxime de zbor, unul
în ultima decadă a lunii iunie şi în prima decadă a lunii iulie şi altul la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii
august. Adulţii zboară atât ziua cât şi noaptea. Specia fiind termofilă, condiţiile optime pentru desfăşurarea
5
zborului fluturilor sunt între 20 şi 25˚C. La temperaturi sub 17˚C nu au loc maturarea organelor genitale şi
ponta. Hrănirea de maturaţie sexuală a adulţilor se face cu nectarul florilor a peste 60 de specii de plante,
care aparţin la 12 familii, în special compozite, labiate, crucifere, leguminoase şi rozacee.
Ouăle sunt depuse fie izolat fie în grupe mici, pe partea inferioară a frunzelor la diferite specii de
plante cultivate şi spontane, (susai, lobodă ş.a.), dar şi a plantelor cultivate (mazăre, cartof, varză, sfeclă de
zahăr, floarea-soarelui etc.). O femelă depune între 500-2000 de ouă. Incubaţia durează 10-12 zile.
Dezvoltarea larvei continuă 3-4 săptămâni, timp în care larvele trec prin 5 vârste. La completa dezvoltare, pe
faţa inferioară a frunzei, larva îşi construieşte un cocon din fire mătăsoase albe, în care se transformă în pupă,
stadiu care durează 12-14 zile. Toamna, la ultima generaţie, împuparea are loc numai în stratul superficial al
solului. Dezvoltarea unei generaţii durează 25-40 zile. În cursul lunilor august-septembrie evoluează cea de a
doua generaţie, populaţia de larve din această generaţie retrăgând-se în sol pentru hibernare.
Plante atacate şi mod de dăunare. Insectă polifagă, larvele putându-se hrăni pe 224 specii de plante
gazdă, cultivate şi spontane, care fac parte din 41 de familii botanice. Larvele defoliază parţial plantele din
culturile de leguminoase (mazăre, trifoi, lucernă) sau la alte grupe de plante (cereale, porumb, floarea-
soarelui, in, cânepă, sfeclă, varză, salată, cartofi, vinete, plantele medicinale şi aromatice); produc pagube
considerabile mai ales la culturile de mazăre. Ele rod frunzele, lăsând intacte doar nervurile. Ajunse la
completa dezvoltare larvele atacă bobocii florali, cauzând pagube mari la soiurile tardive şi semitardive.
Până la completa dezvoltare o larvă reuşeşte să dăuneze 2-5 frunze.
Metode de prevenire şi combatere. Semănatul timpuriu al mazării. Utilizarea de soiuri tolerante. Ca
măsuri agrofitotehnice se recomandă fertilizarea echilibrată, pregătirea superioară, uniformă, a stratului
germinativ, respectarea epocilor optime de semănat, disturgerea buruienilor, aplicarea praşilelor mecanice şi
efectuarea arăturilor adânci. Instalarea de curse cu feromon AtraGam, pentru stabilirea nivelului populaţional
şi al momentului de aplicare a tratamentului. Pe cale biologică se combate la fel ca şi buha semănăturilor.
Astfel, împotriva larvelor se poate utiliza biopreparatul Thuringin 6000, în doză de 1-1,5 kg/ha. De
asemenea, viespea oofagă Trichogramma evanescens Westw. se foloseşte la culturile de ardei, prin 3 lansări
a câte 20.000 femele/ha, la începutul, maximul şi sfârşitul curbei de zbor a adulţilor fiecărei generaţii.
Avertizarea tratamentelor cu biopreparate sau preparate chimice se face pe baza curbelor de zbor, trasate pe
baza capturilor cu ajutorul capcanelor cu feromonul sintetic AtraGAM. Pe suprafeţe mai mici capcanele
feromonale pot să fie utilizate şi în acţiuni de combatere prin captarea în masă a masculilor.
7. BUHA FRUCTIFICAȚIILOR – Helicoverpa armigera Hbn .
(LEPIDOPTERA, NOCTUIDAE)
Morfologie. Adultul este un fluture care are deschiderea aripilor anterioare de 30-40 mm, iar lungimea
corpului de 12-18 mm. Corpul este de culoare variabilă, de la verde-gălbui la brun închis. Aripile anterioare
au o nuanţă de bej. Marginea externă a aripii anterioare prezintă 7-8 pete pete brune, aşezate liniar. Pe
treimea apicală a lor se distinge o bandă transversală de culoare brună-închis. Macula reniformă şi cea
orbiculară sunt de culoare cenuşie- fumurie. Baza aripilor este marcată de o pată îngustă, brună, în formă de
virgulă. Aripile posterioare sunt mai deschise la culoare spre bază şi mai închise la culoare spre jumătatea
distală iar în treimea terminală prezintă o dungă transversală de culoare brună zimţată. În stare de repaus
aripile sunt repliate sub forma unui acoperiş.
Oul este emisferic, cu diametrul de 0,4-0,5 mm, verde-gri, verde–gălbuie sau chiar verde- albăstruie.
Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 30-40 mm lungime. Capul şi pronotul
sunt galbene-brunii. Corpul este de culoare verde sau roşcată-violet, până la brună-închis. Dorsal şi lateral
prezintă 5 dungi longitudinale de culoare mai închisă, iar spaţiile dintre dungi sunt colorate mai deschis.
Fiecare segment al corpului prezintă câte 4 negi de culoare mai deschisă, prevăzuţi cu peri scurţi, dispuşi în
formă de trapez.
Pupa are lungimea corpului de 15-18 mm şi este de culoare brună-închisă, până la cafeniu-roşcat.
Ciclul biologic. În condiţiile ţării noastre specia are 2-3 generaţii pe an şi iernează în stadiul de pupă
în sol, la adâncimi de 7-25 cm. Adulţii generaţiei hibernante apar primăvara, la sfârşitul lunii aprilie -
începutul lunii mai. Fluturii sunt nocturni, zburând pe înserate în căutare de nectar sau sucuri de fructe. După
o perioadă de hrănire de 3-5 zile (cu nectarul florilor) adulţii se împerechează, apoi femelele depun ouăle. O
femelă depune până la 3.000 de ouă, în medie până 500-1.000 de ouă. Ouăle sunt depuse izolat sau grupat pe
frunze, lăstari, tulpini şi mai ales pe florile de porumb, tutun, bumbac, tomate, năut, ardei, ca şi pe unele
plante spontane. Dezvoltarea embrionară durează 3-10 zile. La apariţie larvele perforează frunzele sau florile
diferitelor plante gazdă. Larvele apărute se dezvoltă în curs de 2-3 săptămâni, şi năpârlesc de 5 ori. Larvele
complet dezvoltate coboară în sol la 3-8 cm adâncime şi se împupează în interiorul unor loje pupale, pe care
le contruiesc. Stadiul de pupă durează 12-20 de zile. Există şi situaţia în care multe larve după împupare,
intră în diapauză prelungită, uneori până în primăvara următoare. Factorii interni sau externi care determină
acest fenomen nu sunt încă bine cunoscuţi, dar se pare că depinde de scurtarea zilelor, scăderea umidităţii sau
a temperaturilor. Evoluţia unei generaţii are loc în decurs de 35-41 de zile.
6
 Prima generaţie se dezvoltă în lunile mai-iunie, a doua în iulie-mai (sau iunie-august când sunt 3
generaţii), iar a treia (când există) în lunile august-mai. În sere omida fructelor se întâlneşte în ciclul II de
cultură, ca urmare a pătrunderii adulţilor din câmp. În aceste condiţii evoluţia unei generaţii este mai rapidă,
de 28-33 de zile.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă. Atacă plante din peste 120 de specii. Larvele
preferă bumbacul, inul, tutunul, soia, mazărea, năutul, ricinul, tomatele, vinetele, ardeii, dovlăcei, porumbul,
garoafele, iar dintre cele spontane măselariţa. Larvele tinere rod epiderma şi parenchimul frunzelor (uneori şi
florile), iar larvele din ultimele vârste perforează capsulele şi consumă seminţele de ardei, tomate, năut,
mazăre etc. La porumb, larvele consumă iniţial mătasea, apoi boabele în faza de lapte ceară din vârful
ştiuletului, producând goluri lineare în partea distală a ştiuletelui, existând şi situaţii în care acesta pătrunde
în cocean. Este foarte puternic atacat porumbul zaharat.
La tomate, vinete, ardei larvele pătrund în fructe consumând mezocarpul şi seminţele. În galeriile
făcute de larve se instalează adesea ciuperci (Fusarium, Cephalosporium etc.). sau alte microorganisme,
grăbind distrugerea fructelor.
Metode de prevenire şi combatere. Lucrările solului şi arăturile adânci, determină distrugerea
pupelor din stratul superficial al solului, iar combaterea buruienilor, îndepărtează sursă de hrană atât a
adultului cât şi a larvei. Însămânţarea timpurie a unor plante - capcană din cele preferate (porumb, borceag,
năut, in) pe care se concentraeză fluturii pentru depunerea ouălor, apoi plantele se distrug. Aplicarea de
îngrăşăminte pentru a grăbi dezvoltarea plantelor. Distrugerea buruienilor care servesc drept gazde-
intermediare. Combaterea larvelor cu biopreparate (Biotrol, Bactospain, Dipel, Turingin-2 kg/ha). Înstalarea
de curse cu feromoni atractanţi sexuali specifici, AtraArm, sau capcane luminoase pentru stabilirea nivelului
populaţiei sau pentru combaterea directă a fluturilor. Aplicarea de tratamente cu produse omologate. Epoca
optimă de aplicare a tratamentelor este depunerea în masă a ouălor şi apariţia larvelor.
8. TRIPSUL GRÂULUI - Haplothrips tritici Kurdj.
(THYSANOPTERA, PHLOEOTHRIPIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul alungit, de 1,3-1,5 mm lungime şi de culoare cafenie-negricioasă,
până la neagră, cu extremităţile tibiei şi tarsului picioarelor anterioare, de culoare mai deschisă. Capul, mai
lung decât lat, prezintă peri postoculari hialini, lungi şi ascuţiţi. Aparatul bucal este conformat pentru înţepat
şi supt. Antenele sunt formate din 8 articule, mai lungi la mascul, de culoare neagră, cu excepţia articulelor 2
şi 3 care sunt mai deschise la culoare, iar articulele 5 şi 6 sunt gălbui. Aripile sunt membranoase, hialine, cu
o singură nervură longitudinală, şi franjurate pe toate marginile. Toracele prezintă peri setiformi. Tibiile şi
tarsele picioralor anterioare sunt gălbui.
Oul este eliptic-alungit, foarte uşor curbat, de 0,3 mm lungime şi 0,16 mm grosime..
Larva este asemănătoare cu adultul, de tip postoligopod, dar lipsită de aripi. La eclozare are
lungimea corpul de 0,3-0,5 mm şi de culoare roz-gălbui. La completa dezvoltare are lungimea de 1,3-1,5
mm, este de culoare roşie, cu capul, plăcile pronotului, picioarele şi ultimele două segmente abdominale
negre..
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Iernează în stadiul de larvă, mai rar adult, sub resturile de
tulpini şi plante uscate sau în sol la o adâncime de până la 30 cm, grupate câte 30-70. În cursul lunilor
aprilie-mai larvele părăsesc locurile de iernare, parcurg stadiile nimfale şi după 10-16 zile se transformă în
insecte adulte. Adulţii apar de obicei în preajma înspicării grâului de toamnă. La început adulţii migrează din
locurile de iernare spre noile culturi de grâu, apoi se răspândesc în cultură, întâi pe spicele tulpinilor
principale, apoi pe cele ale fraţilor fertili. La apariţie adulţii stau pe plantele de grâu, grupaţi la baza ultimelor
două frunze, iar pe măsură ce are loc desfacerea burdufului, aceştia pătrund în spice. Femelele pătrund în
burduful plantelor şi depun ouăle între spiculeţe, între palei şi glume, izolat sau în grupe de câte 3-5, aici
putând fi găsite până la 100 ouă la un spic, ouă depuse de mai multe femele. O femelă depune 5-26 ouă.
Incubaţia durează 9-12 zile, larvele neonate apar din a doua decadă a lunii mai. După 3-4 zile are loc prima
năpârlire. Larvele de vârsta a doua apar cam la sfârşitul lunii mai, apoi ele pătrund în locul de formare a
cariopsei şi se instalează în şenţuleţul ventral al acesteia. Evoluţia larvelor se eşalonează pe 20-30 de zile.
Larvele secundare, atunci când boabele intră în fenofaza de coacere în ceară, părăsesc planta-gazdă, se retrag
sub resturile vegetale şi intră în diapauză estivală. Către toamnă, când temperaturile scad spre 5-6C, larvele
se pregătesc de iernare, retregându-se la baza fostelor tulpini, sau în resturile de plante de la suprafaţa solului
şi mai rar în sol, unde pot ajunge chiar până la adâncimea de 30 cm. În perioada diapauzei hiemale larvele
sunt foarte rezistente la temperaturile scăzute.
Plante atacate şi mod de dăunare. Adulţii şi larvele se dezvoltă pe diferite specii de graminee
cultivate şi spontane: grâu, orz, ovăz, secară, orez, golomăţ, pir, obsigă etc. Sporadic, dăunătorul a fost
semnalat şi pe alte plante, care aparţin şi altor familii botanice (Malvaceae, Solanaceae, Copositae). Cele
mai importante pagube sunt pe grâu. Adulţii pătrund în burduf şi înţeapă rahisul spicului. Spicul poate fi

7
distrus parţial sau complet, după cum atacul se manifestă la rahisul spicului (atac radial) sau la inflorescenţe
(atac floral). Atrofierile parţiale pot fi bazale, terminale sau centrale. La apariţia spicului din teacă se observă
axa principală golaşă şi de multe ori curbată, aristele subţiate, având aspect de pană. Plantele atacate de
adulţi, au perforaţii pe frunza stindard, burduf, palei, rahis sau spiculeţele, sau chiar granulele de polen.
Atacul este mai puternic în cazul când înspicarea are loc mai târziu sau se prelungeşte mult peste perioada
normală, şi poate determina fenomenul cunoscut drept albeaţa spicelor, totală sau parţială.
Larvele înţeapă mai întâi organele florale, apoi boabele aflate în formare până în fenofaza de coacere
în lapte, lapte-ceară. Larvele secundare se instalează mai ales în zona şanţului ventral. Teaca frunzelor
atacate se încreţeşte, mai ales la frunza standard, spicul rămâne în burduf sau apare dar este parţial sau total
steril (albeaţa spicelor). La locurile înţepăturilor apar puncte de culoare brună, iar spicele se deformează,
adesea sunt curbate, au aristele subţiate, răsucite, ondulate şi zbârcite. Boabele atacate în fenofaza de lapte nu
se mai dezvoltă şi devin zbârcite.
Atacul are ca rezultat, scăderea greutăţii boabelor cu 5-35% (scade masa hectolitrică) şi reducerea
producţiei cu până la 10%. Pe boabele atacate apar porţiuni decolorate, tegumentul este puţin încreţit, iar
şenţuleţul ventral se adânceşte şi se lărgeşte. Boabele puternic atacate pierd mult din conţinutul în amidon,
calitatea glutenului este depreciată afectând astfel indicii de panificaţie, energia facultativă scade la 70-85%,
iar din seminţele atacate răsar plante debile, cu o slabă capacitate de vegetaţie.
Metode de prevenire şi combatere. Rezerva biologică a acestui dăunător poate fi redusă
considerabil prin aplicarea susţinută a principalelor măsuri agrotehnice. Respectarea unui asolament raţional
cu revenirea culturilor pe aceleaşi sole la 3-4 ani. Aplicarea îngrăşămintelor complexe reduce densitatea
dăunătorului, în timp ce îngrăşămintele azotoase favorizează dezvoltarea speciei. După recoltarea cerealelor
se recomandă desmiriştitul şi efectuarea unei arături adânci. Utilizarea de soiuri rezistente sau tolerante la
atacul dăunătorului, mai ales soiuri precoce, care sunt mai puţin atacate. Însămânţarea timpurie a cerealelor
de toamnă. Când se constată infestări ce depăşesc 8 adulţi/spic sau 25 de larve/spic, sunt recomandate
tratamente chimice cu produse de contact şi produsele cu acţiune sistemică. Tratamentele chimice aplicate
primăvara împotriva ploşniţelor sau a speciei Oulema sunt eficace şi împotriva speciilor de tripşi.
9. PLOŞNIŢELE CEREALELOR - Eurygaster sp.
(HETEROPTERA, SCUTELLERIDAE)
Morfologie. Eurygaster integriceps Puton. Adulţii au corpul oval, turtit dorso-ventral, lung de 11,5-
13,5 mm. Din profil aspectul corpului este convex dorsal, iar ventral este aproape plat. Culoarea este
variabilă, de la brună-gălbuie la brună-cenuşie, cu nuanţe mai închise sau mai deschise, uneori putând ajunge
până la aproape negru, ea nefiind tipică nici în cazul indivizilor din aceeaşi generaţie şi populaţie. Capul este
triunghiular. Antenele sunt formate din cinci articule inegale, iar ochii compuşi sunt relativ mici, dispuşi
lateral la baza capsulei cefalice. Pronotul este hexagonal, slab bombat, prezentând lângă marginea sa
anterioară două pete mici aproximativ rotunde, de culoare mai deschisă, iar marginile sale laterale sunt
uşor convexe. Scutelul mezonotului este bine dezvoltat, acoperind aproape în totalitate partea dorsală a
abdomenului şi atingând xtremitatea abdomenului. Aripile anterioare sunt hemielitre cu baza chitinizată de
aceeaşi coloraţie, şi membrana semi-transparentă gri-cenuşie.
Oul, are formă sferică, cu diametrul de circa 1 mm, la depunere de culoare verde.
Larvele sunt de tip postoligopod şi parcurg în cursul dezvoltării lor 5 vârste. La eclozare larva are 1,5
mm, este de culoare verzuie şi de formă sferică, dar în decurs de câteva ore se închide la culoare. Larvele din
ultima vârstă au lungimea corpului de 8-10 mm şi lăţimea de 6-6,5 mm. Au culoarea corpului asemănătoare
cu cea a adulţilor şi prezintă rudimente de aripi.
Ciclul biologic. Specia dezvoltă o singură generaţie pe an, iernând în stadiul de adult, mai ales în
frunzarul pădurilor de foioase şi/sau în litiera din zonele ocupate cu tufărişuri sau perdele de protecţie. În
condiţiile ecologice din ţara noastră, spre sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, are loc revenirea la
activitate a adulţilor hibernanţi şi migraţia lor, au loc când temperatura medie zilnică în atmosferă depăşeşte
9C. Valorile maxime ale migrării se înregistrează când temperaturile maxime din timpul zilei depăşesc
15C, de obicei în cursul lunii aprilie. Ploşniţele migrează fie direct în culturile de grâu, fie pe alte suprafeţe
de teren, de unde are apoi loc o concentrare în lanurile de grâu. Cu toate acestea, la începutul lunii mai adulţii
hibernanţi se găsesc deja concentraţi în culturile de grâu. Procesul de migrare poate fi puternic influenţat de
evoluţia temperaturilor, în sensul că poate fi grăbit, întârziat, sau mult eşalonat. Copulaţia poate începe încă
din locurile de iernare, dar practic ea se produce în lanurile de grâu, concomitent cu hrănirea suplimentară a
adulţilor. După o perioadă de hrănire, care este în medie de aproximativ 20 de zile, începe depunerea ouălor.
Data începutului pontei, cât şi durata ei, depind în foarte mare măsură de eşalonarea migraţiei, ele
producându-se din ultima decadă a lunii aprilie, până în prima decadă a lunii iunie. De regulă, până la
sfârşitul lunii mai, ouăle sunt depuse în proporţie de peste 80%. Ouăle pot fi depuse pe frunze şi pe tulpini,
de preferinţă însă ele sunt depuse pe burduf şi pe spicele proaspăt apărute, obişnuit în grupe de 14 ouă,

8
aproximativ ordonate, pe două rânduri de câte 7 bucăţi. O femelă depune în total 50-150 de ouă,
prolificitatea depinzând mult de rezerva de grăsimi acumulate de femelă în anul anterior apariţiei adulţilor şi
de condiţiile meteorologice în care se desfăşoară maturizarea sexuală în culturi.
Incubaţia durează între 7-15 zile. În primele ore după ecloziune larvele stau grupate în jurul pontei,
apoi se dispersează, în special către spice, unde se adăpostesc între palee. De obicei, ecloziunea larvelor se
produce de la sfârşitul primei decade a lunii mai şi până în a doua decadă a lunii iunie. Eşalonarea mare a
ecloziunii determină prezenţa simultană în culturi a adulţilor şi a diferitelor vârste larvare.
Dezvoltarea larvară durează 30-50 de zile, timp în care larvele năpârlesc de 5 ori. Apariţia noilor
adulţi are loc, începând cu a doua jumătate a lunii iunie, până în a treia decadă a lunii iulie. Noii adulţi se
hrănesc intens pe boabele de grâu aflate în diferite faze de dezvoltare şi coacere, perioadă care durează
aproximativ 10 zile. Perioada de hrănire intensă se suprapune cu fazele de coacere de lapte-ceară şi de pârgă
şi se încheie la coacerea deplină a boabelor. Această hrănire asigură o importantă acumulare de substanţe de
rezervă sub formă de grăsimi, absolut necesare desfăşurării normale a proceselor vitale din perioada de
diapauză (iernare) şi pentru reproducere.
După hrănire, ploşniţele migrează pentru diapauză sub frunzarul, de preferinţă al pădurilor de
foioase. Deşi ploşniţele pot migra la distanţe de peste 100 km, în condiţiile din ţara noastră, unde pădurile se
intercalează cu lanurile de grâu, distanţa de migrare este cuprinsă de la câţiva zeci de metri, până la
maximum 20-30 km. Fiind specii termo - heliofile, toate procesele biologice ale ploşniţelor sunt semnificativ
influenţate de factorii abiotici: temperatură, umiditate, regim de iluminare şi eolian. Astfel, migraţia de
primăvară a adulţilor, hrănirea pentru maturaţia sexuală, copulaţia, ponta, dezvoltarea embrionară,
ecloziunea, creşterea şi dezvoltarea larvară, transformarea în adulţi, precum şi hrănirea intensă a noilor
adulţi, decurg în condiţii optime când vremea se caracterizează prin căldură, luminozitate, uscăciune, şi calm
atmosferic. Vremea umedă, rece, înnorată şi/sau cu vânturi puternice sunt nefavorabile pentru prolificitate şi
pentru efectivul numeric al populaţiilor dăunătoare.
Plante atacate şi mod de dăunare. Ploşniţa atacă în principal culturile de grâu, dar se poate instala
şi pe alte graminee cultivate şi spontane. Adulţii şi larvele înţeapă tulpinile tinere, frunzele, rahisul spicelor,
florile şi boabele. Adesea frunza atacată se îngălbeneşte, se răsuceşte şi se usucă de la locul înţepăturii,
atârnând ca o sfoară. Uneori spicul rămâne în burduf, iar când apare are aristele ondulate şi poate fi parţial
sau total albit, aspect care se întâlneşte frecvent la vărful spicelor. Boabele atacate sunt şistave sau dacă nu
sunt deformate poartă urmele înţepăturilor sub forma unor puncte negricioase, înconjurate de o zonă
decolorată. Pagubele cauzate pot fi semnificative, atăt sub raport cantitativ, cât şi calitativ, afectând
parametrii de panificaţie ai făinii.
Ploşniţele cerealelor atacă cerealele păioase şi mai puţin alte specii de graminee spontane. Pagubele
cele mai importante se produc însă pe grâu. Orzul este mai puţin favorabil dezvoltării ploşniţelor, deoarece
prin recoltarea lui timpurie, faţă de grâu, nu permite dezvoltarea completă a insectelor, până la formarea
adulţilor. Atacă atât adulţii, cât şi larvele, care înţeapă toate organele aeriene ale plantei: frunze, tulpini, spice
(rachisul, aristele, glumele, paleele) şi boabe, aflate în diferite faze de coacere, şi sug sucul celular şi seva
elaborată. Adulţii hibernanţi se hrănesc mai ales pe organele vegetative, iar daunele sunt mai mult de natură
cantitativă, pe când la noua generaţie, atât la larve cât mai ales la adulţi, hrănirea se face exclusiv pe boabele
din spic, iar atacul afectează puternic calitatea recoltei. O larvă, în cele 5 vârste şi apoi adultul nou apărut
înţeapă şi produc daune calitative la 40-60 de boabe.
Cu ajutorul aparatului bucal, conformat pentru înţepet şi supt, insectele introduc în ţesuturi salivă
conţinând diferite enzime care transformă sucul celular în hrană lichidă, care este absorbită. La locul
înţepăturii se formează o mică proeminenţă conică ("con salivar"), iniţial lichidă şi incoloră, apoi mai
închisă la culoare. După un timp "conurile salivare" se desprind şi cad, în locul lor rămâne un mic punct
negru înconjurat de o zonă (aureolă) decolorată, albă-gălbuie sau brună-gălbuie, vizibile mai ales pe boabe.
Atacul adulţilor imigranţi pe frunze şi tulpinile, încă de consistenţă ierboasă, are ca urmare uscarea
porţiunilor de frunză de deasupra zonei înţepate. Planta întregă sau numai tulpina atacată pot pieri, sau planta
înfrăţeşte, dar fraţii rezultaţi au valoare biolgică scăzută, sunt întârziaţi în vegetaţie, ceea ce determină
producţii reduse şi neuniformităţi la coacere. Atacul pe tulpină, când spicul este în burduf, produce avortarea
florilor (albeaţa spicului). După ieşirea spicului din burduf, atacul poate fi localizat pe rahis (la diferite
nivele), sau la baza spiculeţelor. Ca rezultat se poate produce avortarea totală sau parţială a spicului, sau
numai a spiculeţelor atacate. Atacul (în special al larvelor) se poate localiza pe organele florale sau pe boabe
în timpul formării şi coacerii lor. Ovarele înţepate înainte sau imediat după fecundare se ofilesc şi usucă, iar
boabele nu se mai formează. Atacul pe boabe în faza de coacere "în lapte" are ca urmare o degradare totală a
acestora sau dacă atacul a avut loc către sfârşitul coacerii se produce numai o zbârcire parţială (confundată cu
fenomenul de şiştăvire). Boabele înţepate într-o fază avansată de coacere prezintă un punct mic negru în
centrul unei pete de decolorate. Atacul pe boabe are ca urmare reducerea greutăţii hectolitrice şi a celei
absolute. Boabele atacate au embrionul afectat şi deci facultatea şi energia germinativă reduse. La grâul de

9
consum, calităţile de panificaţie sunt depreciate, deoarece enzimele proteolitice din saliva inoculată în cursul
hrănirii afectează mod grav calitatea glutenului (elasticitatea şi rezistenţa). Indicii de panificaţie a făinii şi
calitatea pâinii nu sunt afectaţi semnificativ dacă proporţia de boabe atacate este de până la 2%. La peste
15% boabe atacate, grâul nu mai poate fi utilizat în panificaţie.
Metode de prevenire şi combatere. Utilizarea unor soiuri rezistente la atacul ploşniţelor şi soiuri cu
spice compacte şi boabele bine acoperite. Soiurile cu un conţinut mai mic de polizaharide accesibile
(structura compactă a grăunciorilor de amidon) sunt mai rezistente la atacul ploşniţei. Soiurile Arieşan şi
Fundulea sunt tolerante la atacul ploşniţei. Hibridul Triticalle este mult mai puţin atacat de către ploşniţe.
Pentru prevenirea pagubelor şi protejarea culturilor de cereale faţã de atacul ploşniţelor, se
recomandă aplicarea unui sistem de măsuri, dintre care, având în vedere mărimea suprafeţelor cultivate în
arealul de dăunare, cea mai eficace şi utilizată (până în prezent) este combaterea chimică. Acţiunile de
combatere sunt planificate din timp, pe baza activităţilor specifice de prognoză a apariţiei ploşniţelor
cerealelor, care se elaborează pornind de la estimarea cât mai riguroasă a nivelului populaţiilor dintr-o
anumită zonă. Prima indicaţie orientativă asupra abundenţei populaţiei şi intensităţii probabile a atacului în
anul următor este dată de densitatea de ploşniţe existentă în anul curent, în culturile de grâu înainte de
recoltare, precum şi de frecvenţa boabelor atacate. O indicaţie suplimentară se obţine prin controlul, efectuat
în cursul lunilor octombrie şi noiembrie, în litiera de la marginea pădurilor de foioase (tufărişuri, perdele de
protecţie) care indică rezerva de ploşniţe adulte retrase la iernare, iar un al doilea control, efectuat în
primăvară, de îndată ce se poate ieşi în câmp, permite stabilirea gradul de mortalitate şi rezerva biologică
reală, care va realiza atacul. Se urmăreşte apoi densitatea adulţilor hibernanţi imigranţi în lanurile de grâu, iar
pentru noua generaţie se urmăreşte dinamica depunerii ouălor şi a gradului lor de parazitare.
Tratamentele chimice se aplică numai în solele în care densitatea ploşnitelor depăşeşte pragul
economic de dăunare (PED). În cazul adulţilor hibernanţi, PED este 7 exemplare/m2 pentru culturile cu o
densitate şi vegetaţie normale şi 3-5 exemplare/m2 pentru culturile slab ieşite din iarnă, cu densitate mai
redusă de plante. În cazul larvelor, PED este de 5 exemplare/m2 pentru lanurile cu grâu de consum (3
adulţi/m2, pentru lanurile cu o densitate scăzută a plantelor) şi 1 larvă/m2 pentru lanurile destinate producerii
de sămânţă. Importanţă deosebită prezintă executarea tratamentelor chimice într-o perioadă scurtă de timp,
care trebuie să nu depăşească 7-10 zile.
În combaterea pe cale chimică se aplică un tratament la avertizare - utilizând produsele omologate.
Pe lângă combaterea chimică, o anumită importanţă au măsurile agrotehnice care asigură condiţii optime de
densitate şi vegetaţie, precum şi o recoltare timpurie, pentru distrugerea mecanică a unei părţi a rezervei
biologice pentru anul următor.
Combaterea pe cale biologică a ploşniţelor, prin înmulţirea şi răspândirea în cultură a ovifagilor
Telenomus chloropus şi Trissolcus grandis. Această metodă, practicată demult în alte ţări, priveşte
râspândirea în culturi a unui număr de 50-100 mii viespi/ha, în perioada de depunere în masă a ouălor.
10. GÂNDACUL GHEBOS - Zabrus tenebrioides Goeze.
(Coleoptera, Carabidae)
Morfologie. Adultul are corpul alungit, de 14-16 mm lungime, dorsal de culoare brună-închisă sau
neagră, iar ventral mai deschis, brună-roşcată cu uşoare reflexe metalice şi lucios. Capul are o poziţie oblică
în jos faţă de restul corpului. Antenele, piesele aparatului bucal, partea ventrală a corpului, tibiile şi tarsele
sunt brune-roşcate, iar femurele sunt brune Protoracele este bombat (de aici derivă denumirea de gândac
ghebos), având regiunea bazală şi marginile laterale cu numeroase puncte, iar capul este ascuns sub acesta.
Elitrele cu 9 striuri longitudinale, fin punctate..
Oul este ovoidal, alb-lăptos, cu lungimea de 2,0-2,5 mm.
Larva este oligopodă, de tip campodeiform, la completa dezvoltare are corpul de 30-35 mm lungime,
corpul turtit dorso-ventral, şi care se îngustează spre partea posterioară. Larvele parcurg trei vârste.
Pupa este de tip libera, cu lungimea de 18 -20 mm, de culoare albă-cafenie în primele zile şi apoi
devine cafenie.
Ciclul biologic. Specia dezvoltă o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de larvă, într-o
galerie verticală aflată la baza plantei cu care se hrăneşte. Larvele îşi reiau activitatea de hrănire imediat după
topirea zăpezii, când vremea se încălzeşte, ceea ce uneori se poate întâmpla încă din a doua jumătate a lunii
februarie. În cursul lunilor aprilie şi mai, larvele se hrănesc intens, iar la sfârşitul lunii mai, ajungând la
completa dezvoltare, are loc transformarea larvelor în pupe, la adâncimea de 15-30 cm, fiecare în câte o lojă
pupală ovală, cu pereţii consolidaţi şi neteziţi. Stadiul de pupă durează 3-4 săptămâni, astfel că la sfârşitul
lunii mai, începutul lunii iunie apar noii adulţi, ceea ce corespunde fenologic cu faza de apariţie a spicelor şi
de formare a bobului.
Indiferent de climă, în toate ţările, adulţii apar în masă în perioada când grâul se găseşte în fenofaza
de coacere în lapte. În timpul zilei adulţii stau ascunşi sub bulgării de pământ de la baza plantelor sau în
crăpăturile solului. La început insectele sunt active noaptea, dar în zilele cu nebulozitate mare adulţii pot fi
10
semnalaţi însă şi pe spice, cu timpul însă ei se întâlnesc pe plante şi în timpul zilei. Adulţii prezintă
fenomenul de tanatoză, la perceperea apropierii unui pericol, ei se lasă să cadă pe sol, prefăcându-se morţi.
Procesul de hrănire pe spice are loc prin roaderea boabelor şi durează până la coacerea în pârgă a acestora.
După o perioadă de hrănire, odată cu începerea recoltării cerealelor, adulţii zboară în căutarea hranei în alte
lanuri de cereale nerecoltate sau la snopii din clăi, fiind capabili să se răspândească la distanţe apreciabile,
unde din nou se hrănesc foarte intens pentru acumularea substanţelor de rezervă.
Hrănirea adulţilor se întrerupe odată cu coacerea deplină sau chiar ceva mai înainte, când se retrag în
sol până la adâncimea de 30 cm şi intră în diapauza estivală. Spre sfârşitul verii insectele revin la suprafaţă şi
continuă hrănirea de maturaţie sexuală, în cursul lunilor august şi septembrie. Întreruperea estivaţiei apare la
sfârşitul lunii august sau în septembrie, fiind favorizată de precipitaţiile căzute în această perioadă. Pe timp
secetos, adulţii ies din estivaţie mult mai târziu şi vor avea o prolificitate mai redusă. La câteva zile după
copulaţie femelele depun ouăle în sol, la 15-18 cm adâncime. Depunerea ouălor este eşalonată, în cursul
lunilor septembrie şi octombrie. În condiţii de secetă depunerea pontei se poate prelungi până în noiembrie.
O femelă depune în total 80-100 de ouă. Ouăle sunt depuse în grupe a câte 20-30 de bucăţi. Adulţii pot fi
activi până toamna târziu, când pier în marea lor majoritate, un număr foarte mic însă se retrag în sol pentru
hibernare în sol şi reapar la suprafaţă în primăvara următoare.
Incubaţia durează 12-20 de zile. Larvele eclozate larvele se răspândesc în sol, unde sapă nişte galerii
verticale, de mici dimensiuni, la baza plantelor şi se hrănesc pe seama frunzelor. În timpul zilei larva stă
ascunsă în galerie; în timpul nopţii ea iese la suprafaţa solului şi consumă frunzele până la nivelul coletului.
Pe măsură ce temperatura scade, prin noiembrie-decembrie, larvele de vârsta a doua intră în diapauză de
hibernare. În cazuri rare, larvele se pot hrăni şi în cursul lunilor de iarnă, când solul nu este acoperit cu
zăpadă, iar temperatura medie la suprafaţa solului depăşeşte 3C.
Dintre factorii ecologici, temperatura, umiditatea atmosferică, precum şi umiditatea solului au o
foarte mare importanţă în evoluţia dinamicii densităţii populaţiilor dăunătorului. În cea mai mare parte a
vieţii, adulţii preferă umidităţile mai ridicate şi lumina readusă. Începutul diapauzei estivale, durata şi
adâncimea la care are loc, prolificitatea femelelor, începutul şi durata perioadei de pontă, apariţia larvelor şi
mai ales procesul de hrănire a acestora, depind de umiditatea solului. Comportamentul larvelor este diferit în
funcţie de conţinutul în apă al solului. Astfel, când imediat după ecloziune în stratul superificial al solului
există o umiditate suficientă, larvele devin foarte active, sapă galerii în apropierea plantelor şi încep să se
hrănescă. Când solul este uscat, larvele rămân într-o stare inactivă. Temperaturile moderate de la sfârşitul
lunii august şi din septembrie sunt foarte favorabile ieşirii adulţilor din diapauza estivală şi activităţii lor de
hrănire, copulaţie şi pontă. Dacă perioada respectivă se caracterizează printr-o insolaţie puternică şi
uscăciune, se înregistrează mortalităţi mari ale adulţilor, înainte chiar de a se fi încheiat depunerea ouălor.
Plante atacate şi mod de dăunare. Dăunătorul se poate hrăni cu diferite specii de graminee
cultivate şi spontane, planta preferată fiind grâul, mai puţin orzul şi secara. Adulţii se hrănesc rozând florile
şi boabele cerealelor, însă pagubele sunt mici în comparaţie cu cele produse de către larve. În fazele avansate
ale coacerii (ceară, pârgă, coacere deplină), pagube mai mari se înregistrează prin scturarea boabelor, decât
prin consumarea lor. Un adult, pe întreaga perioadă de hrănire, poate ataca până la 50-60 de boabe. Boabele
pot fi roase total sau parţial, inclusiv paleele. Larvele se hrănesc numai cu părţile aeriene ale plantelor,
producând un atac caracteristic. Ele trag frunzele plantelor în galerii, zdrobesc cu ajutorul mandibulelor
limbul foliar, trag apoi porţiunea de frunză zdrobită printre dinţii mandibulelor. Părţile moi, zdrobite ale
parenchimului, astfel detaşate de pe nervuri, sunt introduse în tubul digestiv, la locul atacului rămănând doar
nervurile. Acestea nu se detaşează de ceea ce a mai rămas din baza frunzei. iar în urma uscării, iau aspectul
unor bucle fibroase. Frunză cu frunză, plantele atacate sunt dăunate treptat, în final ajungându-se la
distrugerea în întregime a plantei.
Atacul se manifestă frontal, sub formă de vetre, sau poate fi generalizat. Atacul timpuriu din toamnă,
în perioada de răsărire a plantelor sau în curs de înfrăţire, poate duce la distrugerea totală a plantelor, uneori
ducând la întoarcerea şi reînsămânţarea parcelelor..
Metode de prevenire şi combatere. Rotaţia raţioanlă a culturilor, întrucât cultivarea repetată a
păioaselor pe aceleaşi sole favorizează înmulţirea dăunătorului. Tratarea seminţelor, înainte de semănat. De
obicei, rotaţia ratională a culturilor, îmbinată cu tratarea seminţei, sunt suficiente pentru menţinerea
nivelului populaţiei sub pragul economic de dăunare. Aplicarea măsurilor de combatere a dăunătorului se
impun când se atinge pragul economic de dăunare (PED), adică se înregistrează peste 5% plante atacate.
Tratarea vetrelor de plante atacate şi eventual a întregii suprafeţe atacate. În caz de atac puternic,
tratamentul se repetă la două săptămâni după primul. După recoltare se impune transportul baloţilor de paie
şi eliminarea tuturor resturilor vegetale, acestea constituind locurile preferate de adulţi pentru adăpost în
perioada de repaus estival.
11. GÂNDACUL OVĂZULUI - Oulema melanopa L.
(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)
11
 Morfologie. Adultul are corpul de 4-5 mm lungime, de culoare albastră, cu reflexe metalice verzui.
Capul, antenele, vârful tibiilor şi tarsele de culoare neagră. Capul şi pronotul sunt mai înguste ca restul
corpului, de aceea elitrele prezintă umeri evidenţi. Pronotul, femurele şi tibiile, de culoare roşcată-portocaliu.
Elitrele sunt albastre, având 12 striuri, între ele cu puncte dispuse în rânduri.
Oul este cilindric-alungit, rotunjit la cele două capete, de culoare galbenă-portocalie.
Larva este oligopodă, de tip crisomelid, având corpul mai bombat în zona abdomenului, la completa
dezvoltare de 5-7 mm lungime. Capul şi pronotul sunt brun-negrui, iar restul corpului de culoare albă-
gălbuie, murdară. Orificiul anal este situat dorsal pe ultimul segment şi excrementele în amestec cu o
substanţă mucilaginoasă sunt împinse pe partea dorsală a corpului, formând un strat protector, numit sac
stercoral, având rolul să protejeze corpul larvei împotriva razelor solare şi prădătorilor. Datorită prezenţei
sacului stercoral, denumirea populară a dăunătorului este "gândacul bălos".
Pupa este de tip libera, de 4,5-4,8 mm lungime, la apariţie de culoare galbenă-cenuşie, apoi brună-
maronie.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Iernează ca adult sub ierburi, gunoaie, sub plantele de pe
marginea drumurilor, în frunzarul pădurilor. Apariţia în primăvară are loc prin a doua decadă a lunii aprilie,
când temperatura medie zilnică ajunge la 9-10C. Curând după apariţie, după o scurtă perioadă de hrănire de
maturaţie sexuală la începutul lunii mai, are loc copulaţia şi depunerea ouălor. În această perioadă adulţii se
grupează în colonii mai mici sau mai mari (manifestă fenomen de gregarism). Ouăle sunt depuse pe partea
superioară a frunzelor, aproape de baza limbului, paralel cu nervura mediană, în şiruri de câte 12-18 buc. O
femelă depune 100-200 ouă. După pontă adulţii pier.
Incubaţia durează 10-12 zile. Larvele parcurg 4 vârste larvare, iar dezvoltarea lor se face pe un
interval de 12-21 de zile, în funcţie de evoluţia factorilor climatici (precipitaţiile abundente prelungesc
perioada de dezvoltare larvară). La completa dezvoltare larvele migrează în sol, la 4-5 cm adâncime, unde se
împupează şi, după 10-12 zile, la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie, apar adulţii. Aceştia revin pe
plante şi după o perioadă de hrănire pe seama gramineelor spontane şi din samulastră, uneori chiar şi pe
plantele de porumb, la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie, se retrag pentru iernare.
Plante atacate şi mod de dăunare. Insecta infestează diferite specii de graminee cultivate şi
spontane (Lolium, Dactylis, Phleum, Bromus), preferând grâul, ovăzul, orzul. Dăunează atât în stadiul de
adult, cât mai ales în stadiul de larvă. Adulţii rod frunzele plantelor tinere, perforându-le sub forma unor
dungi longitudinale paralele cu nervurile de diferite dimensiuni, rozând ambele epiderme şi mezofilul
limbului începând de pe faţa superioară. Larvele consumă numai epiderma superioară şi parenchimul, lăsând
intactă epiderma inferioară, sub forma unei pieliţe albe-gălbui. În caz de atac puternic întregul aparat foliar
este redus la nişte membrane semi-transparente, plantele căpătând un aspect albicios. În timpul hrănirii,
larvele pot trece de pe o frunză pe alta şi chiar de pe o plantă pe alta. De obicei, atacul se produce în vetre,
care se disting de la distanţă în lanul respectiv, ca nişte pete gălbui-albicioase. Atacul produs de larve este
mult mai important decât cel al adulţilor. Pagubele sunt importante în anii secetoşi, noii adulţi putând
produce dăunări evidente şi în culturile de porumb, mai ales la marginea solelor, uneori fiind necesară
aplicarea de măsuri de combatere specifice. Pe anumite parcele, unde nu se iau măsuri de combatere,
pagubele pot ajunge la 70-80%.
Metode de prevenire şi combatere. În primul rând este necesară asigurarea unor condiţii optime de
dezvoltare a plantelor, pentru ca acestea sa-şi formeze un foliaj bogat, care este mai tolerant la atac.
Însămânţarea cât mai timpuriu în primăvară şi cultivarea unor soiuri tolerante ori rezistente la atacul
dăunătorului este o metodă de prevenire a atacului acestui dăunător. Soiurile cu frunza păroasă nu sunt
preferate de către acest dăunător, ele sunt evitate de către adulţi la depunerea pontei, iar larvele care se
hrănesc pe aceste frunze au o dezvoltare mult mai lentă, uneori înregistrându-se şi o rată mare a mortalităţii.
Pentru reducerea rezervei biologice se recomandă arderea miriştei (doar în situaţii deosebite, arderea
miriştilor fiind interzisă deoarece se afectează biodiversitatea), distrugerea samulastrei prin dezmiriştire, sau
arătură de vară cu plugul cu antetrupiţă. La depăşirea PED=10 adulţi la m2, respectiv 250 larve/m2, se aplică
tratamente chimice utilizând produse omologate. De regulă tratamentele aplicate pentru combaterea
dipterelor şi/sau ploşniţelor cerealelor asigură o bună combatere a dăunătorului.
12. CĂRĂBUŞEII CEREALELOR - Anisoplia spp.
(COLEOPTERA, SCARABAEIDAE)
Morfologie. La noi sunt semnalate patru specii: Anisoplia austriaca Herbst., Anisoplia agricola
Poda., Anisoplia lata Er. şi Anisoplia segetum Hb. În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni, dar mai frecvent
în Transilvania şi Dobrogea, în sudul ţării fiind mai frecvente: Anisoplia segetum şi Anisoplia agricola. La
speciile de cărăbuşei, morfologic ouăle, larvele, pupele sunt relativ asemănătoare, ele deosebindu-se în
primul rând în stadiul de adult.

12
 Anisoplia segetum Hb. Adultul are corpul lung de 10-12 mm, cu capul şi pronotul de culoare neagră
cu luciu metalic verzui şi elitrele castanii-gălbui. Corpul prezintă o pubescenţă lungă erectă, mai puţin densă
pe cap şi protorace şi mai abundentă pe elitrele femelelor. Pe cap şi pronot prezintă o punctuaţie evidentă, iar
pronotul (mai lat decât lung) este prevăzut cu o puternică convexitate mediană. Pronotul este mai îngust
decât elitrele. Femelele, de cele mai multe ori, au o pată scutelară neagră. Elitrele sunt acoperite cu o peliculă
pieloasă, iar pe margini, pe toată lungimea lor se găsesc peri lungi, groşi, erecţi şi rari, îndreptaţi spre zona
posterioară a corpului. Abdomenul este de culoare neagră, prezentând pe partea ventrală o pubescenţă
albicioasă, deasă şi culcată. Pigidiul prezintă o pubescenţă lungă.
Anisoplia austriaca Herbst Adultul are corpul mai masiv decât celelalte specii ale genului
Anispolia, având lungimea de 13-16 mm. Capul şi pronotul sunt negre, cu reflexe metalice verzui şi cu o
pubescenţă redusă. Scutelul este negru, iar elitrele sunt castanii, având la bază (în zona periscutelară) o pată
pătrată de culoare neagră (mai dezvoltată la femelă), prevăzută cu pubescenţă redusă. Marginea laterală a
elitrelor, mai ales în partea lor anterioară prezintă câţiva peri rigizi în formă de ţepi (mai rari ca la celelalte
specii) şi o peliculă albicioasă, de consistenţă mai redusă ca restul elitrei, foarte îngustă, care se prelungeşte
de la vârf până la tuberozitatea longitudinală laterală. Abdomenul este negru pe partea ventrală, iar pigidiul
este prevăzut apical cu un smoc de peri albi.
Anisoplia agricola Poda Adultul are corpul de 11-13 mm lungime, puternic convex dorsal.
Pronotul este negru cu o puncte dese, relativ mari, prevăzut cu o pubescenţă dreaptă, scurtă şi deasă. Elitrele
sunt de culoare castanie-gălbuie, castanie-roşcată, unicolore sau pot prezenta în zona scutelară şi a liniei de
sutură o pată în formă de ancoră, mai închisă la culoare, sau chiar neagră. Elitrele nu acoperă complet
extremitatea abdomenului. Marginea costală şi vârful elitrelor poate prezenta de asemenea o coloraţie neagră
difuză, mai mult sau mai puţin accentuată. În unele cazuri, elitrele pot fi complet negre. Abdomenul, pe
partea ventrală, este negru şi păros.
Anisoplia lata Er. Adultul are lungimea corpului de 11,5-15 mm, cu capul şi pronotul negru, cu un
slab luciu metalic. Corpul este mai lat, în comparaţie cu celelalte specii. Elitrele sunt aproape glabre, de
culoare variabilă, de la brun-roşcate până la negricios.
Ouăle speciilor de Anisoplia sunt foarte asemănătoare, de formă ovală-elipsoidală, cu lungimea de
1,5-2,0 mm, de culoare albă mată şi corionul neted.
Larvele speciilor de Anisoplia sunt oligopode de tip melolontoid, cu forma şi poziţia generală a
corpului uşor recurbată şi uşor răsucită pe o parte. La completa dezvoltare, lungimea corpului este de 25-35
mm. Capul este brun, iar corpul de culoare albă (de aici denumirea populară de „viermi albi”). Corpul este
puternic cutat transversal, pe părţile laterale sunt vizibile stigmele respiratorii, iar ultimul segment abdominal
este voluminos sub forma unui fund de sac cu tegumentul semitransparent. Se aseamănă destul de mult între
ele, diferenţiindu-se prin caracterele şi dispoziţia (chetotaxia) caracteristică a perişorilor de pe tergitul şi
sternitul ultimului segment abdominal.
Pupele acestor specii sunt foarte asemănătoare, de tip libera, cu lungimea de 15-17 mm, de culoare
brună-gălbuie.
Ciclul biologic. Ciclul biologic este asemănător, dar durează un an, eşalonat în doi ani calendaristici
la Anisoplia segetum Hb. şi doi ani, eşalonâdu-se în trei ani calendaristici la celelalte specii (Anisoplia
austriaca Herbst., Anisoplia agricola Poda şi Anisoplia lata Er).
Anisoplia segetum dezvoltă o generaţie pe an, eşalonată pe doi ani calendaristici. Iernează în stadiul
de larvă de ultimă vârstă, în sol la adâncimi cuprinse între 35 şi 80 cm, în funcţie de grosimea, textura şi
structura aceastuia. Astfel în solurile brun-roşcate de pădure cu textură luto-argiloasă, larvele iernează la
adâncimea de 30-35 cm, în cernoziomurile ciocolatii cu textură lutoasă, la 35-50 cm, iar în cernoziomurile
castanii carbonatate, cu textură luto-nisipoasă, la 60-80 cm şi chiar mai adânc. Primăvara, prin martie-aprilie,
când temperatura solului la 5 cm depăşeşte 8C, larvele migrează spre straturile superficiale ale solului.
Ajung la completa dezvoltare de obicei în a doua decadă a lunii mai, se împupează, în interiorul unor
cămăruţe situate în sol, la adâncimi de 10-15 cm. Stadiul de pupă durează 15-20 zile.
Adulţii apar la suprafaţa solului la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, ceea ce fenologic
corespunde cu înspicarea cerealelor de toamnă. La început apar adulţii de Anisoplia segetum, obişnuit în
timpul înfloritului grâului şi formării boabelor, iar adulţii celorlalte specii către sfârşitul fazei de coacere în
lapte a boabelor de grâu. Iniţial adulţii sunt semnalaţi pe diferite graminee spontane, apoi migrează pe
cerealele păioase. Adulţii se deplasează prin zbor, atât în interiorul lanului, cât şi de la un lan la altul şi se
concentrează pe spice de obicei la marginea lanurilor. Adulţii fiind diurni şi termofili, activitatea lor de
hrănire intensă se observă în orele călduroase ale zilei, noaptea adulţii retrăgându-se în crăpăturile solului sau
sub bulgări. Longevitatea adulţilor este de 20-30 zile, copulaţia având loc încă din primele zile după apariţie.
Perioada de hrănire a adulţilor durează 7-14 zile, situându-se de obicei în ultimele două decade ale lunii
iunie. O femelă depune în general 30-40 de ouă. Acestea sunt depuse în sol, pentru pontă femelele coborând
la adâncimi de 10-20 cm. Ouăle sunt sensibile la uscăciune şi pier când umiditatea solului scade. De obicei

13
incubaţia durează aproximetiv 20 de zile. Larvele ecolzează la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie şi se
dezvoltă în sol, hrănindu-se iniţial cu substanţe humice, cu organe vegetale în descompunere sau cu
rădăcinile subţiri ale plantelor. Durata stadiului larvar durează 10 luni, întreg ciclul biologic încheindu-se
într-un an, eşalonat pe 2 ani calendaristici.
Speciile Anisoplia austriaca Herbst., Anisoplia agricola Poda şi Anisoplia lata Er. dezvoltă o
generaţie la doi ani, iernând ca larve de vârste diferite. În primul an iernează larva de vârsta a doua în sol, la
35-80 cm adâncime, în funcţie de natura acestuia. În cursul anului următor larvele continuă hrănirea,
hibernează, iar primăvara în luna mai se transformă în pupe şi apoi în insecte adulte, adulţii noii generaţii
apărând abia în al treilea an calendaristic de la depunerea ouălor. Iniţial adulţii sunt semnalaţi pe diferite
graminee spontane, apoi migrează pe cerealele păioase, fiind semnalaţi pe spicele acestora, ceva mai târziu
ca cei de Anisoplia segetum, către sfârşitul fazei de coacere în lapte a boabelor de grâu. Zborul cărăbuşeilor
se eşalonează pe 20-30 zile, perioadă în care au loc hrănirea (hrănirea pentru maturaţie sexuală durează
durează între 7 şi 14 zile), copulaţia şi depunerea ouălor. Ouăle sunt depuse în sol, la 10-15 cm adâncime, în
grupe de câte 2-20. O femelă depune 20-40 ouă. Incubaţia durează 20-24 zile. Larvele ajung la completa
dezvoltare după 20-22 luni, timp în care năpârlesc de 3 ori. Prima năpârlire are loc în septembrie-octombrie,
a două în martie, iar ultima înainte de transformarea lor în pupe. În cursul lunii mai, retrăgându-se în
adâncime, larvele se transformă în pupe, iar în cursul lunii iunie au loc apariţia şi zborul insectelor din noua
generaţie.
Plante atacate şi mod de dăunare. Adulţii se hrănesc cu boabele diferitelor poacee cultivate şi
spontane, provocând pagube mai ales la grâu şi secară. Ei rod ovarele florilor (îndeosebi adulţii de Anisoplia
segetum). Desfăcând paleele spiculeţelor, cărăbuşeii rod boabele aflate în faza de coacere în lapte şi până în
faza de pârgă, pe care le consumă complet sau parţial. Totodată cărăbuşeii scutură o parte din boabe. O
insectă consumă până la 8 boabe, pierderile cauzate, direct şi indirect, fiind apreciate la 6-10 spice de fiecare
insectă. Pagubele cauzate de insectele adulte variază între 2-34%.
Larvele sunt polifage şi preferă organele subterane ale plantelor din culturile de cereale, tuberculifere
şi rădăcinoase. Se consideră că atacul larvelor nu prezintă importanţă economică la culturile de cereale. Ele
pot fi însă importante, dacă după cereale urmează în rotaţie cartofi sau sfeclă de zahăr.
Metode de prevenire şi combatere. Se recomandă cultivarea soiurilor cu perioadă scurtă de
vegetaţie în primăvară-vară. Arăturile efectuate imediat după recoltarea cerealelor contribuie la distrugerea
ouălor sau larvelor abia apărute. Introducerea în asolament a culturilor de plante prăşitoare, întrucât prin
lucrările de întreţinere se distrug 38-71% din pupe. Lucrările de întreţinere a solului cu cultivatorul sau
discul, efectuate în primăvară şi repetate la interval de 10 zile, precum şi praşilele mecanice, reduc numărul
de larve cu 30-60%. La depăşirea PED = 3-5 larve la m2 - se aplică tratamente la materialul de semãnat.
Împotriva insectelor adulte se recomandă aviotratamente cu produse omologate.
13. MUSCA SUEDEZĂ - Oscinella frit L.
(DIPTERA, CHLOROPIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 1,5-2 mm lungime, de culoare neagră şi cu luciu metalic, partea
ventrală brună-gălbuie. Adulţii din a doua şi a treia generaţie sunt mai mici şi de culoare mai deschisă ca cei
ai generaţiei hibernante. Ochii sunt mari, cărămizii. Antenele sunt măciucate cu aristă, scurte, negre, cu arista
foarte fin pubescentă. Toracele este negru lucios cu o pubescenţă foarte fină. Aripile anterioare sunt
transparente, întunecate la culoare, cu irizaţii verzui şi roşcate, iar balansierele albe. Picioarele sunt negre, cu
tarsele brun-gălbui. Abdomenul, format din 5 segmente, este fin pubescent, la femelă mai voluminos şi
terminat cu un ovipozitor telescopic.
Oul este eliptic-oval, cu lungimea de circa 1 mm, cu corionul alb-sidefiu, prezentând striuri
longitudinale fine.
Larva, apodă şi acefală, are corpul cilindric, mai subţire la extremităţi, la început transparent apoi
alb-gălbui, la completa dezvoltare are lungimea de 4-5 mm.
Pupa este de tip obtecta, de culoare galbenă închisă, de 3 mm lungime.
Ciclul biologic. Prezintă 3 generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă complet dezvoltată, mai rar în
cel de pupă, la baza conului de creştere a plantelor gazdă. Primăvara, larvele se împupuează în locul unde s-
au dezvoltat. Zborul insectelor în primăvară are loc la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai. Adulţii
generaţiei hibernante zboară în zilele însorite din lunile aprilie-mai. La 10-12 zile după apariţie, are loc
copulaţia, iar ponta începe când temperatura aerului depăşeşte 16-17C. Depunerea ouălor începe când
plantele se găsesc în fenofaza de 1-2 frunze. Ouăle sunt depuse sub teaca frunzelor. O femelă depune 25-60
ouă, de obicei sub teacă, uneori pe limbul foliar. Incubaţia durează în jur de 10 zile. Larvele eclozate se
deplasează spre zona inferioară a tecii, pătrund în tulpină şi se localizează deasupra mugurelui de creştere,
unde se hrănesc cu ţesuturile fragede. Dezvoltarea larvei durează 3-4 săptămâni. Transformarea larvei în
pupă are loc între ţesuturile plantelor atacate sau între frunze. Durata stadiului pupal variază între 10-14 zile.

14
Adulţii apar în a doua jumătate a lunii iunie. După câteva zile de la apariţie, are loc împerechere şi începe
depunerea pontei. Depunerea ouălor are loc pe plantele înspicate, între spiculeţe.
Evoluţia larvei din această generaţie este ceva mai scurtă. Transformarea larvei în pupă se petrece
între spiculeţe şi are loc în cursul lunilor iunie-iulie. La sfârşitul lunii iulie zboară muştele din generaţia a
doua şi dau naştere celei de a treia generaţii, de toamnă. Depunerea ouălor are loc pe cerealele de toamnă şi
gramineele furajere din pajişti, aflate în faza de 1-3 frunze. Având în vedere faptul că mandibulele larvelor
sunt insuficient de puternice pentru a consuma ţesuturile frunzelor, ele migrează de pe frunze, către partea
centrală a plantei, unde sunt ţesuturi nediferenţiate şi mai moi, localizându-se deasupra mugurelui de
creştere, hrănindu-se cu ţesuturile fragede. Ajunse la completa dezvoltare, larvele fie că iernează ca atare, fie
că trec în stadiul următor, iernând ca pupe.
Temperaturile de 20-22C favorizează dezvoltarea populaţiilor dăunătorului, iar cele scăzute, ploile
abundente şi seceta prelungesc ciclul biologic.
Plante atacate şi mod de dăunare. Insecta se dezvoltă pe seama plantelor de graminee cultivate şi
spontane, preferând grâul, ovăzul, orzul, porumbul şi odosul. Daunele diferă după generaţie şi faza de
dezvoltare a plantei atacate. Larvele din generaţiile de primăvară şi toamnă atacă plantele în fenofaza de 2-4
frunze, disturgând ţesuturile de sub mugurele de creştere al tulpinii şi frunza centrală. Plantele atacate se
colorează mai închis, înfrăţesc puternic, iar frunza centrală se îngălbeneşte şi se usucă iar dacă este trasă
uşor, se detaşează.
Larvele din generaţia de vară atacă plantele la înspicare, distrug mai întâi organele fertile ale florilor,
iar apoi se hrănesc cu sucul celular din boabele aflate în faza de coacere în lapte, mai ales la orz, ovăz şi
odos. Boabele atacate rămân şistave, producţia reducându-se substanţial, uneori cu 25-40%. În plus, plantele
atacate sunt sensibile la infecţiile cu tăciune şi fuzarioză.
Frecvent larvele generaţiei de primăvară atacă şi culturile de porumb. Plantele infestate, adesea de 3-
6 larve, stagnează în dezvoltare, eliberarea frunzelor este împiedicată şi ca urmare, plantele se îndoaie în
formă de cârjă. Frunzele degajate ale plantelor atacate poartă perforaţii dispuse în rânduri transversale.
Metode de prevenire şi combatere. Practicarea unei rotaţii corespunzătoare a culturilor. Utilizarea
de soiuri tolerante (se recomandă cultivarea de soiuri timpurii, care scapă cel puţin parţial de atacul
larvelor din generaţia de vară) ori rezistente şi cu o densitate ridicată a plantaelor la unitatea de suprafaţă. Se
recomandă ca însămânţarea să se facă în epoca otimă sau chiar mai întârziat la cerealele de toamnă, şi mai
devreme la cele de primăvară, pentru ca să nu existe o sincronizare a apariţiei adulţilor şi pontei cu
fenofazele susceptibile pentru atacul asupra plantelor gazdă. În general tratamentele împotriva ploşniţelor şi
gândacului ghebos ori a gândacului ovăzului sunt eficace şi împotriva dipterelor cerealelor, inclusiv musca
suedeză. Asigurarea unei fertilizări echilibrate şi realizarea unor lucrări agrotehnice uniforme, pentru
asiguraea uniformităţii diferitelor fenofaze ale plantelor gazdă.
Tratamentele chimice aplicate în mod expres se efectuează în fenofaza de 2-3 frunze, în perioada de
infestare în masă, când evoluează prima generaţie, cea de primăvară.
14. NEMATODUL GRĂULUI - Anguina tritici (Steinb.) Filipje.
(TYLENCHIDA, TYLENCHIDAE)
Morfologie. Femela are lungimea corpului de 1,6-4,8 mm şi lăţimea de 0,06-0,27 mm, şi răsucit
ventral în formă de spirală. Femela matură devine imobilă. Masculul are lungimea de 1,4-2,3 mm şi lăţimea
de 0,05-0,08 mm. Masculul are o mare mobilitate. Corpul este filiform, ascuţit la ambele extremităţi, aproape
translucid. Cuticula este fin striată transversal.
Oul este cilindric-alungit, cu lungimea de 0,08-0,09 mm şi lăţimea de 0,03-0,05 mm, cu o granulaţie
fină.
Larva este mai mică, asemănătoare cu adultul de 0,7-0,9 mm lungime în funcţie de vârstă.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Toamna, la însămânţare, o dată cu boabele de grâu
sănătoase, în sol ajung şi galele de grâu infestate cu larve de vârsta a II-a, sau aceste gale s-au scuturat la
recoltare şi se practică monocultura. Galele în contact cu umezeala solului se înmoaie şi crapă, permiţând
larvelor din interiorul lor să se răspândească în căutarea plantelor tinere de grâu. Larvele ajung la sistemul
radicular al plantelor, pătrund în acesta, apoi se urcă în tulpini şi se instalează între tecile frunzelor. Iernează
în stadiul de larvă de vârsta a doua, deasupra mugurelui de creştere al plantelor infestate.
În primăvară, larvele migrează pe frunze şi tulpină, unde rămân până la formarea spicelor, iar când
plantele înspică ele se concentrează în ovarele florale, unde devin endoparazite, iar în urma hrănirii are loc o
hipertrofiere a ovarului. În această perioadă larvele ajung la completa dezvoltare, devenind nematozi adulţi.
Într-o gală se găsesc până la 19 indivizi. După copulaţie femela depune câteva sute de ouă (până la 2500) în
ovarul hipertrofiat al florii transformat intr-o gală. Într-un ovar se găsesc 1000-19.000 ouă, depuse de mai
multe femele. Mai rar, specia se poate reproduce şi asexuat, pe cale partenogenetică. După o scurtă perioadă
de incubaţie eclozează larvele, care se hrănesc cu sucul celular din pereţii ovarului hipertrofiat şi după o

15
primă năpârlire, care se produce spre sfârşitul lunii iunie, rămân pentru diapauză în gală, în stadiul de larvă
de vârsta a două. Gala astfel formată adăposteşte numeroase larve, care sunt rezistente la uscăciune, putând
rămâne astfel în stare de viaţă latentă, până la 10 ani (uneori şi 28 de ani). Dacă ajunge în sol, prin scuturare
sau odată cu sămânţa, larvele îşi reîncep activitatea, producând infestarea semănăturilor de toamnă.
Plante atacate şi mod de dăunare. Nematodul infestează în principal grăul (Triticum sp.) dar mai
poate fi întâlnit şi pe secară. Sporadic a fost semnalat şi pe orz, ovăz şi unele graminee spontane. Plantele
atacate sunt îngroşate la bază, înfrăţite şi mai scunde, cu frunzele colorate mai intens şi încreţite, iar spicele
sunt de culoare mai deschisă, mai scurte, cu glumele şi aristele răsfirate. Spicele pe anumite porţiuni prezintă
gâtuiri datorită avortării florilor şi lipsei de boabe. Boabele atacate, transformate în gale, sunt mai mici,
aproape rotunde, de culoare brună şi de consistenţă tare. Capetele galelor prezintă de obicei una sau mai
multe proeminenţe sub formă de cioc.
Iniţial gala are o culoare verde-închis, cu uşoare reflexe metalice, iar în faza de coacere devine brună,
până la neagră. Secţionând un bob atacat şi punând conţinutul acestuia într-o picătură de apă, pe o lamă, sub
microscop se observă larvele nematodului apărând sub forma unei mase aglomerate de firişoare alb-
transparente. In solele cu un atac puternic, producţia poate fi diminuată cu 10-15%. Nematodul este şi
vectorul bacteriei Corynebacterium tritici.
În primăverile bogate în precipitaţii, plantele infestate de nematod sunt mai puternic atacate de
făinare (Erysiphe graminis) şi de rugina galbenă (Puccinia striiformis), precum şi de afide (mai ales de
Schizaphis graminum), intensificând astfel procesul de degradare al plantei, putându-se ajunge până la
uscarea ei.
Există diferenţieri în ce priveşte sensibilitarea soiurilor de grău la atacul dăunătorului, unele dintre
ele fiind relativ rezistente. De asemenea varietăţile de Triticum durum şi Triticum spelta sunt mai puţin
atacate de către nematod.
Metode de prevenire şi combatere. Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară. Practicarea
unei rotaţii raţionale, încât semănăturile de grâu să nu revină pe aceleaşi sole decât după 3-4 ani. Folosirea
unei seminţe libere de nematozi (provenite din loturi semincere neinfestate de către nematod); în acest
context, condiţionarea seminţelor înainte de însămânţare prin triorare, este o operaţie obligatorie. Utilizarea
de soiuri rezistente. Administrarea îngrăşămintelor minerale complexe, sub arătura de toamnă, stimulează
creşterea şi dezvoltarea plantelor. Recoltarea grâului trebuie să se facă la timp şi fără pierderi, pentru a se
evita scuturarea galelor.
15. SFREDELITORUL PORUMBULUI - Ostrinia nubilalis Hbn.
(LEPIDOPTERA, PYRAUSTIDAE)
Morfologie. Adulţii prezintă un dimorfism sexual evident. Femela este ceva mai mare, având
anvergura aripilor de 27-32 mm şi lungimea corpului 13-15 mm. Aripile anterioare sunt de culoare galbenă
deschisă, cu reflexe roşcate şi o nuanţă mai închisă de-a lungul marginii externe. În treimea apicală se disting
2 benzi transversale în formă de zig-zag, de culoare mai închisă. Aripile posterioare sunt galbene-cenuşii,
median cu o dungă mai deschisă la culoare. Masculul are anvergura aripilor de 25-30 mm şi lungimea
corpului de 13 mm. Aripile anterioare sunt de culoare brună-cenuşie şi prezintă în lungul marginii externe 5-
6 puncte mici, galbene-deschise, iar în treimea apicală o bandă transversală galbenă-cenuşie, lăţită către
partea posterioară,mărginită de două borduri mai închise la culoare, în formă de zig-zag. Aripile posterioare
sunt galbene deschise, cu o bandă mediană lată, mai închisă la culoare.
Oul este turtit şi transparent la depunere, apoi culoarea sa se închide.
Larva este omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 20-25 mm lungime, de culoare
albă-cenuşie, uneori cu nuanţe roz. Capul este brun, iar segmentele abdominale prezintă dorsal câte 6 sclerite
de culoare cenuşie-brună. Pe laturile corpului prezintă dungi longitudinale mai închise.
Pupa, de tip obtecta, are lungimea 18-20 mm, este de culoare brună-deschisă şi prezintă în vârful
abdomenului (pe cremaster) 4 spini curbaţi.
Ciclul biologic. În zone climatice cu un regim termic mai scăzut specia dezvoltă o singură generaţie
pe an, în zonele mai calde poate dezvolta însă una sau două generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă de
ultima vârstă, în cotoarele şi tulpinile plantelor atacate. În sudul ţării şi Banat pupele pot apărea încă din luna
mai, dar transformarea în masă a larvelor în pupe are loc în ultimele două decade ale lunii iunie, iar în
Transilvania şi jumătatea nordică a Moldovei, în ultima decadă a lunii iunie şi prima decadă a lunii iulie. În
sudul ţării şi Banat apariţia primilor fluturi începe la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, iar zborul în
masă se înregistrează în ultima decadă a lunii iunie şi în prima decadă a lunii iulie, iar în Transilvania şi
nordul Moldovei în primele două decade ale lunii iulie.
Activitatea adulţilor este intensă de regulă după miezul nopţii, în funcţie şi de temperatura şi
umiditatea relativă a aerului. Adulţii au o viaţă nocturnă şi o longevitate relativ redusă, de 4-12 zile, în
funcţie de condiţiile meteorologice (umiditatea relativă ridicată a aerului prelungeşte durata de viaţă a
fluturilor). În timpul zilei fluturii stau adăpostiţi la baza plantelor, pe partea inferioară a frunzelor. Pentru
16
realizarea întâlnirii între partenerii sexuali, femela emite un feromon atractant sexual, în urma recepţiei
căruia masculul o localizează şi are loc împerecherea. Copulaţia şi ponta încep chiar în ziua următoare
apariţiei, ouăle cu viabililate maximă fiind depuse în prima săptămână de existenţă a femelelor. O femelă
depune de regulă 300-350 ouă, uneori până la 750 ouă. Depunerea în masă a ouălor coincide cu perioada de
apariţie maximă a adulţilor. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor, în grupe de câte 15-20 bucăţi,
uneori până la 80, ca ţiglele pe casă, acoperite cu o substanţă aglutinantă. La porumb, majoritatea pontelor
sunt depuse pe frunzele 4-7, mai rar pe frunzele 9-10. Incubaţia durează obişnuit 7-12 zile. Ecloziunea în
masă a larvelor are loc în primele două decade ale lunii iulie în sudul ţării şi Banat şi în ultimele două decade
ale lunii iulie în Transilvania şi nordul Moldovei. După ecloziune, larvele se hrănesc prin roaderea epidermei
şi mezofilului frunzei, apoi, chiar din prima vârstă, migrează către panicule, unde se hrănesc cu elementele
florale şi pătrund apoi în ramificaţiile paniculului, sau către bractee, pătrunzând apoi în tulpină. Durata
stadiului de larvă este de 20-30 zile, perioadă în care larvele trec prin 5 vârste. Ajunse la completa
dezvoltare, la sfârşitul lunii iulie şi/sau începutul lunii august, în zonele cu o singură generaţie pe an, larvele
intră în diapauză. În zonele sudice ale ţării noastre, majoritatea larvelor intră în diapauză, însă o bună parte
dintre ele (până la 20 %), de obicei cele provenite din primele ecloziuni, se transformă în pupe, din care la
sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, apar adulţi care dau naştere generaţiei a doua. La această a
doua generaţie, prolificitatea este mult redusă, femelele depunând circa 170 ouă. Evoluţia acestei generaţii
este rapidă, dezvoltarea larvară încheindu-se în 20 de zile.
Dinamica populaţilor dăunătorului este putenic influenţată de factori abiotici şi biotici. Astfel,
temperaturile ridicate din timpul pontei determină uscarea ouălor în proporţie destul de mare. Ploile şi
vânturile puternice determină pieirea în masă a larvelor în perioada de ecloziune, până la pătrunderea lor în
teaca frunzelor şi în tulpinile de porumb.
Plante atacate şi mod de dăunare. Ca regim de hrană, specia este polifagă, atacând numeroase
specii de plante cultivate (porumb, sorg, hamei etc.) şi spontane (Echinochloa crus-gali, Artemisia vulgaris,
Urtica sp., Chenopodium sp. etc.), însă pagubele cele mai mari se înregistrează la culturile de porumb,
pierderile provocate se pot ridica la 40% din producţia de boabe. Larvele din prima vârstă se hrănesc cu
parenchimul frunzelor sau inflorescenţele mascule. Pe frunze se observă orificii mici, de 1-5 mm, mai mult
sau mai puţin regulate. Uneori orificiile au o dispoziţie lineară datorită faptului că frunza a fost perforată
complet în faza de verticil. În unele cazuri este consumată epiderma superioară şi parenchimul, rămânând
intactă epiderma inferioară. La inflorescenţele mascule, larvele rod staminele şi rod perforând ramificaţiile şi
pedunculul paniculului, organe care se frâng din cauza greutăţii proprii, vântului şi/sau ploilor. Prin atacul
asupra paniculului poate fi afectat procesul de polenizare. Această modaliate de atac prezintă o deosebită
importanţă în culturile în care se produce sămânţa hibridă.
Daune mai mari sunt produse de larvele mai avansate în dezvoltare, care sapă galerii descendente în
tulpină sau în pedunculul ştiuleţilor. Larvele ajunse la nivelul nodurilor, de regulă, nu le traversează, ci le
evită rozând un orificiu prin care ies din tulpină deasupra nodului şi un orificiu prin care pătrund din nou în
tulpină sub nod. În dreptul orificiilor apar aglomerări de rumegătură, de culoare albă-gălbuie-maronie.
Adesea aceste rumegături şi excremente larvare se întâlnesc şi la baza plantelor, fiind un indiciu referitor la
prezenţa speciei în lanul de cultură. Pe o tulpină se pot observa unul sau mai multe orificii, începând de la
internodiile superioare către cele inferioare, în interiorul internodiilor larvele rozând galerii neregulate, sau
mici cavităţi, prin roadere întrerupând fasciculele libero-lemnoase. În consecinţă, dezvoltarea plantelor este
stânjenită şi se produce fragilizarea, respectiv frecventa frângere a numeroase plante şi a pedunculului
ştiuleţilor, ceea ce adesea determină şiştăvirea boabelor, sau chiar căderea pe sol a ştiuleţilor.
Frângerea tulpinilor şi/sau ştiuleţilor creează condiţii favorabile instalării pe boabe a speciilor de
Fusarium, Giberella. Frângerea tulpinilor, respectiv fragilizarea lor crează mari dificultăţi la recoltarea
mecanică a porumbului, mărindu-se pierderile.
Metode de prevenire şi combatere. Limitarea pagubelor şi diminuarea rezervei biologice se
bazează în primul rând pe măsuri cu caracter preventiv. De aceea este cel mai bine ca recoltarea să se facă
complet pentru distrugerea mecanică a larvelor din tulpini. Este indicat ca tăierea tulpinilor să se facă cât mai
jos posibil. Se recomandă ca tulpinile transportate în gospodărie, să fie administrate în hrana animalelor după
o prealabilă tocare. După recoltare este necesară distrugerea cocenilor. Se recomandă de asemenea
distrugerea prin ardere primăvara timpuriu a resturilor de coceni folosiţi în hrana vitelor, precum şi a
cocenilor neutilizaţi. Se recomandă de asemenea efectuarea de arături adânci de toamnă (preferabil cu
pluguri cu antetrupiţă) pentru îngroparea resturilor de plante care conţin larve.
Importanţă deosebită prezintă, de asemenea cultivarea de hibrizi de porumb toleranţi faţă de atacul
dăunătorului. Cultivarea de soiuri rezistente/tolerante la atacul larvelor. Soiurile cu un conţinut bogat în
alcaloidul DIMBOA manifestă un grad înalt de toleranţă. Hibrizii de porumb rezistenţi conţin de 10 ori mai
mult DIMBOA decât cei susceptibili. La liniile rezistente vitalitatea larvelor scade cu 50-60%. Au fost create
în ultimul timp soiuri transgenice de porumb, cu rezistenţă la sfredelitor. S-a pus în evidenţă existenţa unei

17
comportări diferite a liniilor şi respectiv a hibrizilor de porumb faţă de atacul dăunătorului. Există astfel linii
consangvinizate care prezintă un anumit grad de rezistenţă, care transmit caracterul şi la hibrizi. Dintre
hibrizii existenţi în producţie în ţara noastră, HS-412 şi HS-420 au o oarecare toleranţă la atacul
sfredelitorului porumbului. Mai nou sunt preocupări pe plan mondial pentru obţinerea genotipurilor
rezistente la sfredelitor, care se bazează pe identificarea genelor de rezistenţă încorporate unor cultivare
modificate genetic.
Instalarea de curse cu feromon specific -AtraNub- în perioda de zbor în masă a fluturilor, pentru
aprecierea nivelului populaţional sau pentru combaterea, prin captarea în masă, a masculilor.
Combaterea pe cale biologică a sfredelitorului prin lansarea viespii ovifage Trichogramma pintoi, în
două reprize a câte 50 mii exemplare/ha, în perioada depunerii în masă a ouălor de către sfredelitor.
Combaterea pe cale chimică se realizează prin răspândirea din avion a produselor granulate.
Tratamentul se efectuează în fenofaza de burduf şi vizează distrugerea larvelor tinere.
Cercetările efectuate în diferite ţări, menţionează eficacitatea unor măsuri biologice, cum ar fi
tratamentele cu preparate microbiologice pe bază de Bacillus thuringiensis Berl. O perspectivă deosebită
prezintă lansările în culturile de porunmb a parazitului oofag Trichogramma evanescens Westw. măsură în
continuă extindere în culturile din diferite ţări.
16. VIERMELE RĂDĂCINILOR DE PORUMB - Diabrotica virgifera-virgifera Le Conte
(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)
Morfologie. Adulţii au corpul oval-alungit, cu capul şi pronotul, marcat mai înguste ca elitrele,
prezentând dimorfism sexual, vizibil mai ales la insectele vii şi/sau proaspăt conservate prin uscare şi mai
puţin la cele conservate un timp mai îndelungat, care prezintă o coloraţie mai uniformă şi mai închisă.
Masculul are corpul de 4,2-6,6 mm lungime. La materialul viu capul, piesele aparatului bucal,
antenele, partea ventrală a toracelui, cea mai mare parte a elitrelor şi picioarele (cu excepţia unor zone ale
femurelor şi tibiilor) sunt de culoare închisă, cenuşie brună, până la neagră. Antenele, cu alură generală
filiformă, sunt vizibil mai lungi şi cu articule mai bine dezvoltate decât la femelă. Lungimea lor este
aproximativ egală cu cea a corpului, coloraţia lor fiind ceva mai deschisă, brună-ciocolatie. Pronotul este
rectangular, galben-lucios, glabru, prevăzut cu o punctuaţie rară. Scutelul este triunghiular, mic, de culoarea
chihlimbarului (galbenă-portocalie-brună). Cea mai mare parte a suprafeţei elitrelor este închisă la culoare,
cu excepţia zonelor limitrofe marginilor costale (uşor ridicate, cu aspectul unor streaşini) şi vârfurilor, unde
prezintă o coloraţie galbenă-măslinie. Pe suprafaţa elitrelor se găseşte o punctuaţie rară şi peri scurţi, fini, rari
şi cu poziţie erectă. Picioarele sunt bine dezvoltate, cu tarsele triarticulate, mici şi prezentând două gheare
bifide, pe partea internă a femurelor şi tarselor zone mai deschis colorate, galbene-măslinii. Abdomenul este
de culoare galbenă-măslinie, terminându-se cu un segment rotunjit, care dă extremităţii acestuia un aspect
bont, tocit.
Femela are corpul de 4,4-6,8 mm lungime, de culoare generală galbenă-verzuie-măslinie. Antenele
formate din 11 articule, sunt filiforme, mai scurte decât la masculi, lungimea lor fiind aproximativ 2/3 din
cea a corpului. Al treilea articul antenal aste mai lung ca la mascul. Pronotul este asemănător cu al
masculului, rectangular, mai îngust ca elitrele, galben deschis, lucios, cu o punctuaţie rară. Pe elitre (care au
marginile costale recurbate în sus), a căror coloraţie generală este galbenă-măslinie, sunt prezente trei benzi
longitudinale, una mediană mai lată, în zona liniei de sutură, comună pe ambele elitre şi două, situate în
apropierea marginilor costale ale elitrelor, toate trei terminându-se însă înainte de vârful elitrelor. Pe elitre se
găseşte aceeaşi pubescenţă rară, fină, scurtă şi erectă. Abdomenul este mai mare ca la mascul, terminat fiind
cu un segment cu vârful ascuţit, caracter vizibil mai ales dacă insecta este privită lateral.
Oul, cu lungimea de 0,5 mm, este oval-eliptic, uşor ţuguiat la poli, de culoare galbenă-palidă.
Larva este oligopodă, cu corpul alungit, relativ subţire, la completa dezvoltare având lungimea de 13
mm. Culoarea generală a corpului este albă, cu capul de culoare brună-întunecată. Pe partea dorsală a celui
de al zecelea segment abdominal se află o zonă mai întunecată, în interiorul suprafeţei căreia se observă o
zonă mult mai închisă.
Pupa este de tip libera, cu o înfăţişare fragilă, are lungimea de 12-14 mm, de culoare albă.
Ciclul biologic. În Europa, inclusiv şi în ţara noastră dezvoltă o singură generaţie pe an. Iernează în
stadiul de ou aflat în diapauză hiemală, în sol la adâncimi de 8-10 cm. Aceste ouă sunt prezente în culturi o
perioadă foarte lungă (de aproximativ 10 luni), de la jumătatea lunii iulie, până la sfârşitul lunii iunie a anului
următor. Larvele eclozează eşalonat începând din a doua jumătate a lunii mai, sau prima jumătate a lunii
iunie, atunci când porumbul se află în fenofaza de formare a tulpinii. Eclozarea larvelor este eşalonată,
maximul fiind semnalat în ultima decadă a lunii iunie, ecloziuni putând fi însă observate până la începutul
lunii august. La apariţie, larvele caută rădăcinile plantelor de porumb, putându-se deplasa până la 0,5 m, iar
dacă nu le găsesc mor. Solul compact favorizează mortalitatea, în timp ce umiditatea solului permite o
supravieţuire crescută. Larvele se dezvoltă în cursul lunilor iulie-august, ele hrănindu-se prin roaderea
rădăcinilor de porumb şi ajung la completa dezvoltare în 30-40 de zile.
18
 Împuparea are loc în sol, în apropierea locului de hrănire, ea este de asemenea foarte eşalonată,
începând din a treia decadă a lunii iunie, până în a treia decadă a lunii august. Stadiul de pupă este de 8-15
zile. Adulţii pot fi observaţi în culturi începând de la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie, până la
jumătatea lunii octombrie. În mod obişnuit adulţii trăiesc peste 50 de zile, putând ajunge în unele cazuri la 80
de zile. Ei se instalează pe inflorescenţele mascule ale porumbului, unde se hrănesc timp de 10-15 zile, apoi
are loc împerecherea. Adulţii sunt foarte activi după 2-3 ore de la răsăritul soarelui şi cu 2-3 ore înainte de
apus. Dacă paniculele cu polen şi mătasea dispar repede (în cazul unei perioade de polenizare scurte), adulţii
pot zbura şi se hrănesc cu polenul altor plante din familiile Gramineae (Poaceae),
Compositae,Cucurbitaceae şi Leguminosae, care se află în perioada de înflorire. Adulţii nematuri (imago)
sunt atraşi în mod special de către o substanţă care se găseşte în plantele din familia Cucurbitaeae, numită
cucurbitacin, astfel ei se hrănesc cu răsadurile sau cu fructele acestora, (castraveţi sau pepeni). Mulţi adulţi
nematuri (imago) se pot întâlni pe florile de ştir (Amaranthus retroflexus), iar în unele cazuri, după
terminarea consumării stigmatelor de porumb, aceştia au putut fi găsiţi hrănindu-se pe frunzele fasolei
cultivată intercalat în porumb.Vânturile puternice semnalate în perioada iulie-septembrie, contribuie la
mărirea vitezei de răspândire a adulţilor.
După dobândirea maturităţii sexuale şi împerchere, femelele depun ouăle în sol, în apropierea
plantelor de porumb. Perioada de pontă este eşalonată din prima jumătate a lunii iulie până în septembrie,
maximul de depunere fiind semnalat în august. Ouăle sunt depuse în sol, la adâncimi mai mici de 35 de cm,
majoritatea la adâncimea de 0-15 cm. În condiţii normale, o femelă depune până la 350 de ouă, ponta putând
să ajungă până la 1000 de ouă, care vor rămâne în diapauză. Iernile blânde, fără vânturi reci şi puternice,
prezenţa unor ploi bine repartizate, acoperirea solului cu strat de zăpadă, precum şi prezenţa în sol şi/sau la
suprafaţa acestuia a unor resturi vegetale, sunt favorabile iernării ouălor. O perioadă de două săptămâni cu
temperaturi relativ ridicate, de peste 11°C, imediat după ovipoziţie (în vară-toamnă), este necesară pentru
dezvoltarea normală a embrionului şi pentru realizarea diapauzei de iernare a ouălor. Temperaturile scăzute,
arăturile adânci, care fie scot la suprafaţă ouăle, fie le îngroapă la adâncime, precum şi duşmanii naturali
distrug un mare număr de ouă. Temperaturile inferioare valorii de - 8ºC sunt letale pentru ouăle hibernante.
Dacă în timpul iernii se înregistrează vânturi puternice, care usucă stratul supreficial al solului, aceasta are ca
rezultat o pieire în masă a ouălor dăunătorului, care se găsesc în respectivele straturi de sol.
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă atât în stadiul de adult cât şi în cel de larvă, pagubele
importante sunt produse de larve. Larva este oligofagă, putându-se hrăni şi dezvolta pe plante din familia
Gramineae (Poaceae), cu o marcantă preferinţă faţă de porumb. Din această cauză specia este considerată un
dăunător cheie al porumbului. Adulţii sunt consideraţi polifagi, atacând de preferinţă porumbul dar şi alte
specii din familiile Poaceae, Asteraceae, Fabaceae şi Cucurbitaceae. În literatura de specialitate se arată că
specia poate ataca peste 22 de specii de plante gazdă.
Pe porumb, adulţii se hrănesc prin roaderea frunzelor, precum şi a stigmatelor, anterelor şi polenului.
Dăunarea pe frunze se manifestă prin rosături sub forma unor dungi longitudinale, asemănătoare celor
produse de adulţii de Oulema melanopa, numai că la viermele rădăcinilor de porumb, rosăturile sunt mai late
şi mai lungi. Aceste atacuri apar în cursul lunii iulie, chiar începutul lunii august, fiind mai târzii decât cele
produse de gândacul ovăzului. La începutul înfloririi porumbului, adulţii de hrănesc prin roaderea mătăsii
(stigmatelor), anterelor şi polenului porumbului sau altor plante. Dacă atacul se produce înainte de polenizare
pot apărea ştiuleţi sterili. După înflorire, adulţii sunt întâlniţi pe vârful ştiuleţilor în formare, unde se hrănesc
cu resturi de mătase, sau cu boabele în faza de lapte. Boabele din vârful ştiuletelui pot fi complet distruse. De
obicei, pagubele produse de adulţi nu sunt considerate de importanţă economică. Totuşi hrănirea unui mare
număr de adulţi (în faza de imago) pe stigmate, care se manifestă prin retezarea în masă a acestora, înainte
sau imediat după polenizare, poate diminua recolta, fapt semnalat în unele cazuri. Atacul adulţilor este
important numai în loturile de hibridare unde distruge organele florale. După ce nu mai găsesc polen şi
mătase tânără, în faza de lapte ceară a bobelor de porumb, adulţii zboară spre culturile semănate mai târziu,
sau caută alte plante gazdă ca Amaranthus retroflexus (ştirul) sau diferite specii din Cucurbitaceae. În lunile
de vară, produc pagube la răsadurile de dovlecei, pepenii galbeni, castraveţi şi fasolea intercalată în porumb.
Pagube de mare importanţă economică sunt produse de către larve, care se hrănesc pe seama
sistemului radicular al porumbului. Daune importante produse pe rădăcinile porumbului sunt semnalate
numai în cazuri de cultivare a porumbului după porumb, fiind cu atât mai mari cu cât scest sistem de cultură
este mai îndelungat (foarte vizibile în caz de monocultură). Acolo unde suprafeţele cultivate cu porumb sunt
mari, se constată o infestare inegală în diferite părţi ale culturii, consecinţă directă a faptului că şi ovipoziţia
este inegală în suprafaţă, gruparea depunerii ouălor depinzând direct de alegerea de către femele a locurilor
mai favorabile supravieţuirii acestora, respectiv dezvoltării larvelor. De aceea, adesea, atacul se manifestă în
vetre de atac de 2-10 m2. Raza maximă până la care o larvă eclozată poate căuta surse de hrană este de 50
cm. Larvele se hrănesc prin roaderea rădăcinilor, pagubele cele mai mari fiind în zonele cu două generaţii pe
an, la larvele din a doua ultima generaţie.

19
 Larvele tinere, atacă la început perişorii radiculari şi stratul extern al rădăcinilor, apoi, este dăunată
rădăcina principală, larvele rozând-o de la suprafaţă sau chiar pătrunzând în interiorul ei, iar rădăcinile
secundare sunt roase total, sau retezate. Pe rădăcinile atacate creşte posibilitatea de infectare a acestora cu
diferiţi patogeni care accelerează putrezirea rădăcinilor (speciile ale genului Fusarium). Dacă sistemul
radicular este dăunat în proporţie mai mare de 50%, plantele atacate cad (tulpinile se culcă). La infestări
severe plantele au o tulpină încovoiată într-un mod caracteristic, în formă de “gât de gâscă”, ele sunt slab
fixate în sol şi pot fi culcate uşor de către vânturi puternice sau furtuni. Ploile relativ abundente pot
produce o regenerare parţială a sistemului radicular şi o redresare spre verticală a poziţiei tulpinilor culcate.
Fenomenul de culcare a culturilor este grav (poate ajunge la 80%), dacă luna iunie este secetoasă.
Cele mai mari pagube se înregistrează când perioada de maximă hrănire a larvelor coincide cu
perioade de secetă. Pagubele sunt mai mari dacă porumbul este cultivat pe aceleaşi terenuri timp de mai
mulţi ani, când porumbul este semănat mai devreme şi când nu se aplică fertilizanţi cu azot. La producţii
generale mai mari, la acelaşi nivel de infestare, pagubele înregistrate sunt mai mici, decât la culturile cu
producţie mai mică.
Din iulie şi până la recoltare, atacul larvelor asupra rădăcinilor se poate aprecia prin examinarea
sistemului radicular al plantelor, fie prin scuturarea pământului dintre rădăcini, fie mai exact prin spălarea
acestuia. Pentru apreciarea atacului larvelor asupra rădăcinilor se utilizeaază sistemul de notare Iowa, cu note
de la 1 la 6. Nota 1-fără atac; Nota 2-daune aparente, rosături pe rădăcini; Nota 3-mai multe radicule sunt
roase pe lungimi de 3-4 mm; Nota 4-un nod radicular (de obicei al 2-lea sau al 3-lea) distrus în întregime,
dar se văd urme ale radicelelor; Nota 5-două noduri distruse; Nota 6-trei sau mai multe noduri radiculare
distruse. Acolo unde se înregistrează un atac al culturii de porumb mai mare de 2,5 pe scara Iowa are loc o
scădere a producţiei.
Metode de prevenire şi combatere. Cultivarea porumbului în ani succesivi şi pe suprafeţe întinse
este considerată principala cauză a dezvoltării şi răspândirii dăunătorului. Având în vedere că femelele de
Diabrotica virgifera depun ouă numai în culturile de porumb, se impune cu necesitate rotaţia culturilor şi
aplicarea diferitelelor tehnici de cultivare, având ca scop favorizarea dezvoltarea sistemului radicular al
plantelor, aceste măsuri jucând un rol deosebit de important pentru ţinerea sub control a populaţiilor
dăunătoare.
Deşi data semănatului influenţează manifestarea atacului, culturile de porumb semănate timpuriu, cu
sistem radicular dezvoltat sunt mai puţin atacate de larve decât cele semănate mai târziu, care prezintă un
sistem radicular mult mai puţin dezvoltat, pentru celelalte avantaje de ordin fitotehnic, este totuşi recomandat
un semănat în epoca optimă şi realizarea unei densităţi optime, corespunzătoare fiecări hibrid cultivat. De
asemenea, un număr mare de plante la hectar, favorizează dezvoltarea populaţiei speciei, dar în acelaşi timp
prin scăderea presiunii exercitată de dăunător asupra unei plante (scade densitatea larvelor/plantă), creşte
procentul de supravieţuire a plantelor şi favorizează supravieţuirea unui număr mai mare de plante în
perioadele secetoase din iulie-august.
Fertilizarea cu azot nu conduce la scăderea numărului de larve care atacă, dar determină reducerea
pagubelor întrucât favorizează dezvoltarea şi regenerarea sistemului radicular.
Chiar dacă se practică cultura porumbului după porumb mai mulţi ani, arătura adâncă de toamnă,
care contribuie la îngroparea la adâncime a ouălor hibernante, sau, din contră, scoaterea lor la suprafaţă, sau
în straturile superficiale ale solului, unde sunt posibilităţi mai mari de uscare a ouălor, precum şi recoltarea
cât mai timpurie a porumbului cultivat pentru siloz, determină reducerea numărului de larve în anul viitor.
Dacă nu se respectă măsurile agrofitotehnice este necesară combaterea chimică, aplicată atât
împortiva adulţilor, în perioada de hrănire pentru maturaţia sexuală şi în timpul pontei cât şi împortiva
larvelor.
Adulţii (imago) sunt consideraţi ca având importanţă economică în perioada polenizării, cea mai
mare importanţă înregistrându-se în cazul semănăturilor târzii. Momentul optim pentru combaterea
populaţiilor de adulţi se determină cu ajutorul capcanelor adezive optice sau cu momeli. Capcanele optice
sunt de culoare galbenă. Pentru captarea adulţilor se folosesc însă si capcane adezive sau chimice, prevăzute
cu momeli alimentare (cucurbitacin) sau cu momeli feromonale specifice, de tip "Delta" şi/sau panou
vertical. Tratamentele împotriva adulţilor trebuie să se facă cu echipamente care să permită aplicarea
insecticidului în partea superioară a plantelor (tratamente aeriene sau cu agregate înălţate, care să nu doboare
plantele).
Pentru combaterea larvelor se aplică tratamente odată cu semănatul, localizat pe rânduri (benzi de
10-15 cm lăţime), sau aplicate mai târziu, când porumbul este în fenofaza de 4-5 frunze, odată cu prima sau a
doua praşilă. Se recomandă tratamente cu produse formulate lichid sau granulate.
Controlul vizual al culturilor. Monitorizarea răspândirii dăunătorului: în ceea ce priveşte stabilirea
PED, utilizând capcanele cu feromon specific (AtraVirg) care capturează masculii sau capcanele galbene cu
adeziv ori a celor alimentare-tip cucurbitacin-(denumite şi "atrage şi ucide"), care atrag ambele sexe.

20
 Practicarea rotaţiei culturilor. Utilizarea unor hibrizi de porumb cu sistem radicular bine dezvoltat şi
capacitate mare de regenerare. Arătura de toamnă vizând distrugerea ouălor hibernante. Tratarea seminţelor
înainte de semănat, utilizând unul din următoarele produse: Promet 400 SC, Gaucho 70 WG. Cultivarea de
parcele - capcană, însămânţate mai timpuriu pentru atragerea insectelor adulte care se hrănesc şi depun ouă.
Perspective bune pentru combaterea larvelor prezintă biopreparatele pe baza ciupercii Beauveria
bassiana, mai ales acolo unde porumbul se cultivă în regim irigat. În prezent se cercetează posibilitatea
utilizării în cadrul combaterii biologice, cu nematodul Steinenema feltiae, a unor preparate microbiologice pe
bază de Bacillus thuringiensis ssp. tenebrionis, sau mai recent, cu plantele modificate genetic. Se cunoaşte
fenomenul de rezistenţă şi se cultivă hibrizi sau linii rezistente, cu referire la abundenţa sistemului radicular
sau la capacitatea sa de refacere.
17. RĂŢIŞOARA PORUMBULUI - Tanymecus dilaticollis Gyll.
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul oval alungit, cu lungimea de 6,5-8 mm (talia femelelor este mai mare
decât a masculi). Pe partea dorsală este brun-cenuşiu, acoperit cu solzi şi perişori, şi mai deschis la culoare
pe partea ventrală. Rostrul este scurt şi lat (de unde este denumirea de „răţişoară”), cu lungimea ceva mai
mare ca a restului capului. Antenele sunt geniculate şi măciucate. Pronotul prezintă două expansiuni laterale
rotunjite, fiind mai lat decât lung. Elitrele sunt cafeniu deschise, adesea cu dungi longitudinale mai deschise
sau mai închise, iar solzii şi perişorii acestora sunt ca nişte dungi dispuse longitudinal. Aripile posterioare
sunt mai reduse, specia nefiind o bună zburătoare, deplasarea făcându-se mai mult prin mers.
Oul este de formă eliptică-cilindrică, rotunjit la capete, cu lungimea de aproximativ 1mm. La
depunere este de culoare galbenă-sidefie, apoi în timpul embriogenezei se închide la culoare, devinind în
final negru-strălucitor.
Larva este apodă-eucefală de tip curculionid, la completa dezvoltare având lungimea de 8-9 mm.
Corpul este puternic cutat transversal, cutele formând un fel de lobi.
Pupa este de de tip libera, cu lungimea de 5-8 mm, de culoare albă-murdară.
Ciclul biologic. Specia dezvoltă o singură generaţie pe an şi iernează în sol, în stadiul de adult, la
adâncimi de 40-100 cm. Când în locurile de iernare temperatura ajunge la 4C (în zona de maximă
importanţă economică, acest fapt se produce în mod obişnuit către sfârşitul lunii februarie), adulţii părăsesc
lojele pupale în care s-au format şi migrează spre stratul superficial al solului, unde rămân relativ imobili
până când temperatura medie de la suprafaţa solului atinge 9C, apoi ies la suprafaţă. Insectele hibernante
apar la sfârşitul lunii aprilie, îneputul - lunii mai. Activitatea adulţilor se desfăşoară în orele însorite ale zilei,
aceştia fiind foarte activi, mai ales dacă temperatura aerului depăşeşte 18C. La început, adulţii se hrănesc cu
cerealele păioase de toamnă (mai ales când acestea urmează după porumb), sau diferite plante din flora
spontană, având predilecţie pentru pălămidă.
Când începe să răsară porumbul, gărgăriţele se concentrează masiv pe aceste culturi, migrând prin
mers sau prin zbor. Aici se desfăşoară hrănirea pentru maturaţia sexuală, copulaţia şi ponta. Cea mai mare
parte din ouă este depusă în lanurile de porumb. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe de până la 10 bucăţi,
la baza plantelor în sol la o mică adâncime, sau sub bulgări. O femelă poate depuse până la 100 de ouă. În
funcţie de temperatura solului, dezvoltarea embrionară durează 9-25 zile. Apariţia larvelor este eşalonată de
la începutul lunii mai, până la începutul lunii iulie. Larvele coboară lent în sol şi se localizează, de regulă, în
stratul cuprins între 40 şi 60 cm adâncime, putând ajunge uneori până la adâncimea de 100 cm. Dezvoltarea
larvelor durează între 40 şi 50 de zile, timp în care se succed patru vârste. La completa dezvoltare, către
sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, larvele îşi pregătesc câte o lojă ovală, în care se împupează.
Durata stadiului de pupă este în medie de 20 zile. Noii adulţi, care apar în masă în a doua jumătate a lunii
august, rămân în diapauză în lojele pupale până în primăvara următoare.
Specia este termofilă, populând în special zonele aride şi semiaride din ţara noastră, cu precipitaţii de
până la 500 mm/an. Astfel, adulţii sunt foarte activi pe timp secetos şi când temperatura medie diurnă trece
de 20C. Temperaturile diurne de sub 20C, cât şi precipitaţiile stânjenesc activitatea adulţilor.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specia este polifagă, fiind semnalată pe un număr de 34 specii
de plante gazdă, plante cultivate şi din flora spontană. La noi în ţară, este considerată cel mai periculos
dăunător al porumbului, hrănindu-se însă şi cu alte plante cultivate (floarea soarelui, sfecla de zahăr, sorg,
grâu, orz, soia, lucernă ş.a.) şi spontane, mai ales pe pălămidă şi mohor. Pe porumb adulţii prezintă cel mai
ridicat consum de masă verde şi cea mai mare prolificitate. Specia nu se dezvoltă în culturile de mazăre, care
nu-i oferă condiţii favorabile de înmulţire. Atacul adulţilor se produce pe frunzele de porumb şi începe din
faza de răsărire. Adulţii produc rosături începând de la marginea frunzelor spre interiorul limbului. Sunt
frecvente cazurile când, prin roaderea transversală şi bazală, frunza se frânge. Datorită atacului la baza
plantei aflate în curs de răsărire, frunzele surprinse în cornet prezintă la apariţie perforări circulare mici,
dispuse transversal pe limb. La invazii, plantele atacate, în faza de „ţepuşe” până la faza de 2-3 frunze, pot fi

21
roase până în zona coletului, sub nivelul solului. În mod obişnuit, mai ales dacă acestei perioade îi
corespunde un timp călduros şi uscat, plantele astfel atacate pier, putându-se observa în sol tulpinile uscate şi
brunificate sub nivelul coletului. Aceasta este perioada cea mai periculoasă pentru culturile de porumb şi
floarea soarelui, aspect care impune deseori, mai ales la porumb şi floarea soarelui, întoarcerea şi
reînsămânţarea culturilor. Într-o fază mai înaintată de vegetaţie a plantelor, adulţii rod frunzele marginal, sub
formă de trepte. Atacate în această fază, plantele de obicei se refac, înregistrându-se doar o întârziere în
vegetaţie şi o diminuare a producţiei. Aprecierea pagubelor produse de dăunător nu trebuie făcută doar prin
luarea în considerare a plantelor complet distruse, ci şi după intensitatea atacului asupra plantelor care
supravieţuiesc. După depăşirea de către plantele de porumb a fazei de 4-5 frunze, adulţii dăunătorului le
părăsesc şi migrează pe diferite plante spontane, pe care îşi continuă hrănirea.
Spre deosebire de adulţi, care se pot hrăni cu aparatul foliar al unui număr mare de plante, larvele se
pot hrăni de obicei numai cu rădăcini de porumb sau de pălămidă. Prin atacul lor, larvele nu produc daune
însemnate.
Metode de prevenire şi combatere. Pentru combatere se recomandă măsuri agrotehnice şi chimice.
Dintre măsurile agrofitotehnice de importanţă deosebită este rotaţia culturilor. Deoarece porumbul este cea
mai convenabilă plantă gazdă pentru dăunător, trebuie evitată cultivarea porumbului după porumb, floarea
soarelui, sfeclă, sorg, şi chiar a cerealelor păioase. Se recomandă un asolament corespunzător, introducerea
în asolament a mazării.
Pentru reducerea atacului, o anumită importanţă au lucrările de întreţinere prin care se asigură
distrugerea buruienilor şi în special a pălămidei din culturile de porumb, care poate apărea înainte de
răsărirea culturii, şi chiar în celelalte culturi din asolament. Un rol similar îl are distrugerea buruienilor care
pot servi drept surse de hrană, după ce plantele de porumb au depăşit faza de 4-5 frunze şi gărgăriţeler nu se
mai hrănesc pe acestea.
Dintre tratamentele chimice, cele aplicate la sămânţă sunt cele mai utilizate, reprezentând metoda
chimică cea mai eficace, economică şi puţin poluantă de combatere a dăunătorului. Dacă nu s-a efectuat
tratarea seminţei, în cazul existenţei unor condiţii climatice favorabile dăunătorului, la semnalarea prezenţei
adulţilor în lan la densităţi de peste 3 exemplare/m2, este necesar să se aplice tratamente prin stropire cu
amestecuri de insecticide organofosforice sau piretroizi.
18. GÂNDACUL ROŞU AL LUCERNEI - Phytodecta fornicata Brügg.
(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul oval-alungit, convex-dorsal. Capul este negru, pronotul şi elitrele
sunt de culoare roşie-cărămizie, iar partea ventrală a corpului este neagră. Antenele sunt filiforme,
îngropate spre vârf. Antenele, tibiile şi toracele sunt roşcate. Pronotul prezintă două macule circulare negre,
dispuse lateral. Scutelul este negru. Pe fiecare elitră se găsesc câte 3 pete negre, iar pe sutură se află o pată
neagră comună. Uneori aceste pete confluează sau pot lipsi. Lungimea corpului 5-6 mm.
Oul este oval-alungit, cu lungimea de 1,5-1,6 mm, de culoare galbenă deschisă.
Larva este oligopodă, în ultima vârstă are corpul lung de 8-10 mm, de culoare galbenă-cenuşie, cu
capul şi placa pronotală mai întunecate. Corpul este mai îngustat spre extremităţi şi uşor bombat dorsal.
Mezotoracele, metatoracele şi segmentele abdominale prezintă şiruri transversale regulate de negi cu peri de
diferite mărimi. Picioarele sunt negre.
Pupa are lungimea de 6,0-7,5 mm, este de culoare galbenă - portocalie şi are corpul acoperit cu peri
albi.
Ciclul biologic. Specia dezvoltă o generaţie pe an şi iernează în stadiul de adult în sol, la o adâncime
de până la 10-15 cm. Adulţii hibernanţi apar primăvara, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie, când
temperaturile medii ale aerului sunt de 8,0-8,5C. Perioada preovipozitară durează 6-8 zile, timp în care
adulţii se hrănesc intens cu frunze şi lăstari în vederea maturaţiei sexuale. Apoi au loc copulaţia şi ponta.
Depunerea ouălor durează de la începutul lunii aprilie până la începutul lunii iunie. Ouăle sunt depuse în
grupe de 2-20 bucăţi, pe partea inferioară a frunzelor de lucernă, pe peţiol şi pe lăstari. O femelă depune în
mod obişnuit 500-600 de ouă. Dezvoltarea embrionară durează 4-10 zile. Larvele apar obişnuit la începutul
lunii aprilie - începutul lunii mai. Stadiul larvar durează 3-4 săptămâni perioadă în care larvele năpârlesc de 4
ori. La completa dezvoltare larvele se retrag în sol la 5-6 cm adâncime, unde se împupează, în interiorul
unor loje formate din particule de sol. Stadiul pupal durează 8-15 zile. Noii adulţi apar eşalonat începând cu
prima decadă a lunii iunie şi până în august. După o perioadă de hrănire de 10-18 zile, la sfârşitul lunii iunie -
începutul lunii iulie, se retrag în sol, intră în diapauză estivală, care se continuă cu cea hiemală.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător specific al culturilor de lucernă. Atacă adulţii
şi larvele. Adulţii rod frunzele marginal sau le perforează, uneori le rod în întregime. Larvele nou apărute rod
frunzele dinspre margine spre centru, iar după prima năpârlire pot consuma frunzele în întregime, lăsând

22
intacte doar nervurile principale. Larvele din ultimele vârste rod şi vârful lăstarilor. În cazul unor invazii,
producţia de masă verde este mult diminuată.
Metode de prevenire şi combatere. În vederea prevenirii atacului se va urmări ca noile culturi de
lucernă să fie amplasate la distanţe cât mai mari faţă de cele vechi. La alegerea terenului se vor evita solele
cu premergătoare leguminoase şi este indicat ca noile culturi să nu se găsească în vecinătatea pajiştilor
naturale conţinând multe leguminoase furajere. Se recomandă grăparea timpurie primăvara, la pornirea în
vegetaţie pentru distrugerea adulţilor hibernanţi precum şi imediat după recoltarea coasei I, pentru
distrugerea larvelor, mai ales când pentru producerea de sămânţă se lasă coasa a doua. Grăpatul se mai poate
face şi toamna, după ultima coasă. În cazul unor atacuri mari se recomandă cosirea timpurie şi lăsarea de
benzi capcană de 0,5 m lăţime pe marginile solei. Aceste benzi se vor trata chimic pentru distrugerea
insectelor adăpostite aici. Tratamentele chimice trebuie să fie aplicate la apariţia adulţilor hibernanţi, înainte
de pontă, şi la apariţia larvelor, cu 3-4 săptămâni înainte de a se efectua prima coasă.
19. BUBURUZA LUCERNEI - Subcoccinella vigintiquatuorpunctata L.
(COLEOPTERA, COCCINELLIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul emisferic, uşor alungit, convex dorsal şi plat ventral, cu lungimea de
3,0-5,0 mm, femelele fiind mai mari. Partea dorsală a corpului este de culoare roşie închisă, iar cea
ventrală neagră. Antenele sunt scurte şi măciucate, de culoare închisă. Pronotul prezintă 3 pete negre, care
uneori pot lipsi. Pe elitre se găsesc 24 pete negre, câte 12 pe fiecare elitră. Numărul şi forma petelor poate
varia, iar uneori petele de pe elitre pot conflua sau lipsi.
Oul este tronconic, cu lungimea de 1,0-1,2 mm, de culoare galbenă-închisă.
Larva este oligopodă, în ultima vârstă are corpul oval-alungit, cu lungimea de 5,0-6,0 mm, de
culoare galbenă-deschisă şi capsula cefalică roşcată. Dorsal şi lateral pe torace şi abdomen prezintă pe
fiecare segment câte 6 prelungiri digitiforme spinoase, dispuse în şiruri transversale, prevăzute cu peri de
diferite mărimi.
Pupa este de tip libera, cu lungimea de 3,5-4,5 mm, la început de culoare gălbuie, apoi devine
brună-negricioasă, cu corpul acoperit cu peri gălbui.
Ciclul biologic. În condiţiile ţării noastre specia dezvoltă obişnuit două generaţii pe an şi iernează ca
adult la baza plantelor din lucerniere şi trifoişti, sau sub frunzele uscate căzute ale pomilor fructiferi şi/sau
arborilor forestieri. Adulţii hibernanţi apar la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, la temperaturi
zilnice mai mari de 11,5-12,5C. Faza preovipozitară, în care are loc o hrănire de maturaţie sexuală, durează
15-21 de zile, după care au loc copulaţia şi ponta. Ponta începe de obicei în a doua jumătate a lunii mai şi se
prelungeşte până în iunie. Ouăle sunt depuse în grupe de 2-38 bucăţi, pe faţa inferioară a foliolelor frunzelor
de lucernă şi trifoi, fiind fixate într-o poziţie aproape verticală. O femelă depune în medie 400-600 de ouă.
Ponta coincide de regulă cu înfloritul lucernei din prima coasă şi se eşalonează pe un interval de 8-40 zile.
Dezvoltarea embrionară durează 4-15 zile. Eclozarea larvelor are loc începând cu ultima decadă a
lunii mai, iar întreaga dezvoltare larvară durează 14-25 zile, perioadă în care larvele năpârlesc de patru ori.
Împuparea se petrece obişnuit în a doua decadă a lunii iunie şi are loc pe partea inferioară a frunzelor, stadiul
pupal durând 5-7 zile. Noii adulţi apar la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie. Ei dau naştere
generaţiei a doua care se dezvoltă ca şi prima, în perioada iulie-septembrie. De obicei, în cursul lunii
septembrie adulţii se retrag pentru iernare.
Plante atacate şi mod de dăunare. Deşi specia este polifagă, putându-se dezvolta pe diferite specii
de leguminoase cultivate (lucernă, trifoi, fasole, soia) şi spontane (Genista şi Galega) precum şi pe alte
plante din familiile Chenopodiaceae, Caryophylaceae, Solanacee, Malvacee, Asteracee şi Compositae, este
considerată un dăunător oligofag, dăunând de obicei pe lucernă şi trifoi. Dăunează atât adulţii cât şi larvele,
care rod epiderma inferioarã şi mezofilul foliolelor, lăsând intactă epiderma superioară. Larva desprinde
ţesuturile fragede ale frunzei şi le presează cu mandibulele, înghiţind sucul celular. Ţesuturile presate rămân
lipite de limbul foliar sub forma unor dungi paralele albicioase, ca nişte creste, dispuse alături de porţiuni
nedistruse ale limbului foliar. Frunzele atacate au aspect reticulat, se răsucesc şi se usucă. Atacul se
manifestă în vetre, care se extind treptat. Este mult redusă atât producţia de masă verde, cât şi cea de
sămânţă. Pagube însemnate se înregistrează la coasele a II-a şi a III-a, în cazul în care densitatea dăunătorului
este mare, reducând vigoarea plantelor şi producţia de seminţe.
Metode de prevenire şi combatere. Se recomandă în general aceleaşi metode ca şi pentru gândacul
roşu al lucernei. Tratamentele chimice se aplică prin stropire împotriva adulţilor, înainte de pontă, iar
împotriva larvelor, când acestea sunt în vârsta I sau II. Trebuie să se realizeze presiuni mari, astfel ca
substanţa să ajungă pe dosul frunzelor şi să se utilizeze produse selective, netoxice pentru fauna indiferentă şi
polenizatoare, şi/sau produse cu remanenţă scurtă, favorabile din punct de vedere al reziduurilor. În practica
curentă se utilizează produse organofosforice şi piretroizi de sinteză.
20. GĂRGĂRIŢA RĂDĂCINILOR - Otiorrhynchus ligustici G.
23
 (COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 10-12 mm lungime, puternic bombat dorsal, de culoare neagră.
Partea dorsală este acoperită de solzi deşi, cenuşii-cafenii, cu pete mai închise ori mai deschise, dispuse
neregulat. Capul se prelungeşte într-un rostru puternic. Rostrul prezintă o carenă longitudinală mediană
foarte evidentă. Anterele, amplasate spre vârful rostrului, sunt geniculate şi măciucate, negre, inserate la
extremitatea lui. Pronotul este globulos, mai lat decât lung, mult mai îngust decât restul corpului. Abdomenul
este oviform şi acoperit de elitre, care sunt sudate pe linia de sutură, neputând astfel zbura. Picioarele sunt
puternice, de culoare neagră, iar femurele sunt prevăzute cu câte un dinte mic.
Larva, apodă şi eucefală, la completa dezvoltare are corpul de 10-14 mm lungime, de culoare albă,
iar capsula cefalică este brună. Corpul este uşor arcuit, iar tegumentul este bine cutat.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie la 2 sau 3 ani. Iernează ca insectă adultă sau ca larvă în stratul
de sol. Ca adult hibernarea poate avea loc chiar la suprafaţa solului, într-o cavitate mică, construită din
grăunciori de pămănt. Adulţii îşi fac apariţia în aprilie-mai, când temperatura din stratul superficial al solului
depăşeşte obişnuit 10-12°C. Masculii sunt rari, astfel că reproducerea este aproape exclusiv partenogenetică.
Adulţii sunt activi mai ales noaptea când se hrănesc intensiv cu limbul foliar al plantelor timp de 1 lună.
Depunerea ouălor are loc din a doua jumătate a lunii aprilie şi durează două luni. Ouăle sunt depuse
superficial în sol, la baza plantelor sau sub plantele joase, în grupe de câte 10-15. O femelă depune 500-1500
ouă. După 10-15 zile de incubaţie apar larvele care ajung în contact cu rădăcinile plantelor cu care se
hrănesc. Stadiul larvar poate dura un an sau doi. Ajunse la completa dezvoltare, larvele hibernează, apoi
rămân în diapauză de vară până în iulie, când se transformă în pupe. Noii adulţi rămân însă în sol şi
hibernează, prezentând astfel o generaţie la doi ani; larvele care nu ajung la completa dezvoltare până în
toamnă, hibernează ca atare, iar în anul următor continuă să se hrănească până ajung la completa dezvoltare
după care hibernează, insecta prezentând astfel o generaţie la trei ani.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie în general oligofagă, preferând leguminoasele perene
(lucerna, trifoiul, ghizdeiul, sparceta), dar poate fi şi polifagă (sfecla, salata, căpşnul, şi poate ataca viţa de
vie). Dăunează atât adulţii, cât şi larvele. Adulţii rod mugurii şi consumă frunzele, iar plantele stagnează în
creştere sau pier. Plantele de lucernă atacate pot să fie smulse cu uşurinţă din sol. Larvele rod rădăcinile
subţiri, iar cele groase sunt roase continuu sau în canalicule longitudinale. Plantele puternic atacate se usucă,
atacul manifestându-se în vetre. La viţa de vie dăunează de asemenea adulţii şi larvele. Atacul cel mai
puternic îl produc larvele care rod organele subterane. În pepiniere şi la viţele tinere plantate la locul
definitiv larvele rod calusul şi ţesuturile fragede de la punctul de altoire a mugurii şi lăstarii foarte fragezi,
distrugându-le complet sau determinând declasarea lor. Adulţii rod lăstarii tineri, frunzele şi mugurii.
Metode de prevenire şi combatere. La apariţia în masă a gărgăriţelor hibernante se pot aplica
tratamente pe vegetaţie în perioada de hrănire şi depunere a ouălor, utilizând produsele omologate. Pentru
izolarea vetrelor se fac şanţuri capcană. În şanţul capcană se pun insecticide condiţionate sub formă de praf
sau produse granulate, astfel încât atunci când adult se deplasează spre noi culturi să vină în copntact cu
insecticidul.
21. GĂRGĂRIŢA FLORILOR DE TRIFOI ROŞU - Apion apricans Hrbst.
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 3-3,5 mm lungime, bombat dorsal, de culoare neagră, cu luciu
albastru-metalic. Rostrul este lung, puţin curbat şi uşor lăţit la locul de inserţie a antenelor. Antenele, sunt
drepte, măciucate, având scapul, pedicelul şi articulele bazale ale flagelului galbene-roşcate, iar în rest sunt
brune-negricioase. Pronotul este mai lung decât lat, cu punctuaţii fine circulare, superficiale, spaţiul dintre
ele fiind mai mult sau mai puţin egal cu lăţimea punctuaţiilor. Coxele posterioare, toate femurele şi tibiile
anterioare sunt de culoare galbenă-roşcată. Elitrele sunt oviforme, lăţite posterior şi prevăzute cu striuri
longitudinale, iar interstriurile sunt mai late decât striurile şi aproape plane.
Oul este oval, cu lungimea de 0,42-0,54 mm, la început de culoare galbenă-deschisă, apoi mai
închisă.
Larva este apodă şi eucefală, are corpul de 2-3 mm lungime, capsula cefalică brună, iar restul
corpului alb-gălbui.
Pupa este de tip libera, cu lungimea de 2,5-3,0 mm, albicioasă, cu ochii de culoare mai închisă.
Ciclul biologic. Specie este monovoltină. Iernează insecta adultă, la baza tulpinilor de trifoi, sub
diferite plante uscate, la liziera pădurilor, a perdelelor de protecţie sau în stratul superficial al solului din
trifoişti. În primăvară apariţia gărgăriţei are loc în a treia decadă a lunii aprilie sau prima decadă a lunii mai,
la temperaturi de 10-12C. Apariţia în masă a adulţilor hibernanţi corespunde cu faza de îmbobocire a
trifoiului. Adulţii apăruţi se hrănesc cu frunzele plantelor. Copulaţia şi ponta încep, de obicei, în a doua
decadă a lunii mai şi se eşalonează până în luna august - începutul lunii septembrie. Depunerea ouălor începe
în a treia decadă a lunii mai. Femela depune 1-2 ouă la baza caliciului floral, în interiorul florilor din
24
capitulele încă nedeschise, într-un capitul putând fi găsite 10-11 ouă, depuse de mai multe femele. Perioada
ovipozitară se eşalonează pe un interval de 30-60 zile. Pentru depunere femela roade cu aparatul bucal din
vârful rostrului o galerie, care ajunge până la mijlocul inflorescenţei. Numărul de ouă depus de o femelă este
de 75-150. Incubaţia durează 5-10 zile. Larvele apar în prima sau a doua decadă a lunii iunie. Ele pot fi
găsite până în august-septembrie. După 25-30 zile, larvele, ajunse la completa dezvoltare se transformă în
pupe, în interiorul capitulelor, aproape de rahisul acestora. Primele pupe se întâlnesc începând cu a doua
decadă a lunii iunie, până în a doua sau a treia decadă a lunii septembrie, cele mai multe fiind semnalate în a
treia decadă a lunii iulie sau prima decadă a lunii august. Durata stadiului de pupă este de 10-14 zile. Primii
adulţi zboară în a treia decadă a aceleaşi luni - iunie. Temperaturile optime pentru dezvoltarea acestei specii
sunt cuprinse între 17 şi 29°C. Dată fiind apariţia eşalonată a adulţilor hibernanţi şi dezvoltarea eşalonată a
larvelor, noii adulţi apar şi ei eşalonat, din iunie şi până în septembrie, când se retrag în diapauză hiemală.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie oligofagă, infestând capitulele diferitelor specii spontane
şi cultivate de trifoi. Gărgăriţele rod mici perforaţii în frunze şi rod florile din capitul. O femelă produce
rosături la peste 20 de flori. Adulţii se hrănesc şi cu lăstarii tineri. Larvele consumă organele florale şi
seminţele în formare. O larvă poate distruge 11-16 flori, într-un capitul putându-se dezvolta mai multe larve
(10-11 larve). Capitulele puternic atacate se brunifică, apoi se usucă parţial sau total. Pe lângă pierderile
cauzate trifoiului roşu cultivat, la atacuri masive şi repetate se poate reduce simţitor şi frecvenţa plantelor de
trifoi din pajiştile naturale sau cultivate, scăzând astfel şi calitatea furajului obţinut, prin reducerea
conţinutului de proteine a masei verzi.
Metode de prevenire şi combatere. Pentru realizarea unei combateri trebuie să se ţină seamă de
eşalonarea mare a perioadei de hrănire a adulţilor şi larvelor, deci necesitatea protejării insectelor
polenizatoare şi evitarea acumulării de reziduuri toxice în plante. Este indicată cultivarea unor soiuri sau
populaţii tolerante sau rezistente.
În scopul reducerii pagubelor, un rol important le revine măsurilor agrofitotehnice. Este recomandat
ca amplasarea noilor culturi să se facă la distanţă de cel puţin un kilometru faţă de cele vechi, pe terenuri care
să nu fie în vecinătatea unor pajişti spontane conţinând leguminoase şi mai ales trifoliene. Se recomandă ca
trifoiul să se menţină în cultură un timp linitat (doi ani), iar în asolament el să revină pe aceeaşi parcelă după
2-3 ani. Culturile se vor grăpa toamna târziu sau primăvara timpuriu, pentru distrugerea adulţilor hibernanţi.
La loturile semincere, este indicat ca recoltarea timpurie a coasei întâi să se asocieze cu fertilizarea parţială
cu K şi P. În zonele puternic infestate, pentru reducerea rezervei biologice se poate aplica un tratament
chimic pe mirişte, imediat după recoltarea coasei intâi. Pentru protejarea producţiei de seminţe (care se obţin
de obicei la coasa a doua) se aplică tratamente chimice la avertizare, în funcţie de curba de apariţie a
adulţilor şi fenologia trifoiului roşu, la depăşirea PED-urilor de 10 adulţi/m2, de 1-2 larve/inflorescenţă, sau
când se găsesc mai mult de 5 inflorescenţe atacate/m2.
Este indicat ca tratamentele să se facă cu insecticide care nu sunt toxice pentru fauna indiferentă
şi/sau polenizatoare (selective) şi/sau care au o remanenţă scurtă, favorabile din punct de vedere al regimului
reziduurilor toxice în masa verde. Se recomandă produse din grupa organofosfaţilor cu acţiune de contact sau
sistemice, sau cu piretroizi de sinteză pe bază de deltametrin, cipermetrin sau alfa-cipermetrin. În
tehnologiile convenţionale prezente, pentru protecţia trifoiului semincer, aflat în primul an de vegetaţie se
recomandă trei tratamente. Primul se aplică înainte de dezmiriştirea culturii precedente, al doilea tratament
se aplică la formarea bobocilor florali, iar dacă este cazul, al 3-lea tratament se aplică la sfârşitul înfloritului.
În al doilea an de cultură, se aplică tot trei tratamente, primul la pornirea în vegetaţie, al doilea se aplică pe
mirişte, după recoltarea primei coase, iar al treilea la sfârşitul înfloritului.
22. VIESPEA SEMINŢELOR DE LUCERNĂ - Bruchophagus roddi Guss.
(HYMENOPTERA, EURYTOMIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 2,4-2,6 mm lungime şi de culoare neagră lucioasă. Toracele este
zgrunţuros şi mat. Propodeumul este lipsit de cute longitudinale. Femela, care este mai mare, are abdomenul
peţiolat, în formă de ou, în partea inferioară profilul acestuia este drept sau slab bombat, cu un ovipozitor tip
terebră, îndreptat orizontal spre înapoi, depăşind ca lungime ultimul segment abdominal. Masculul este
asemănător femelei, de aceeaşi culoare, respectiv neagră lucitoare, cu extremităţile segmentelor componente
ale picioarelor de culoare mai deschise. Abdomenul este mic şi oval, iar antenele sunt lungi şi păroase.
Oul este mic, eliptic, de 0,20-0,22 mm lungime, cu corionul neted, de culoare deschisă, translucid.
Este prevăzut cu un peduncul caracteristic, de 2-3 ori mai lung decât oul propriuzis.
Larva este apodă–eucefală, cu capsula cefalică mică, cu corpul curbat, la completa dezvoltare având
lungimea de 2,0-2,5 mm. La ecloziune are culoarea albă-verzuie, apoi corpul devine alb, iar la completa
dezvoltare cu capsula cefalică galbenă şi mandibulele brune.
Pupa este de tip libera, de 1,8-2,5 mm lungime, la început de culoare albă, iar apoi de culoare brună-
negricioasă.

25
 Ciclul biologic. Prezintă două generaţii pe an, dar, în condiţii favorabile un procent însemnat de
insecte pot evolua şi în a treia generaţie parţială. Iernează ca larvă ajunsă la completa dezvoltare, în seminţele
scuturate şi în cele depozitate, precum şi în resturile de la treierat sau în deşeurile rezultate din operaţiunea de
decuscutare a seminţelor. Primăvara, începând cu luna mai, larvele se transformă în pupe şi după două
săptămâni în insecte adulte. Zborul insectelor din generaţia hibernantă are loc în a treia decadă a lunii iunie,
când temperatura medie zilnică a aerului ajunge la valori de 19-21°C. Zborul în masă al viespilor se
înregistrează între 1 şi 10 iulie. Apariţia insectelor din generaţia hibernantă coincide cu faza de îmbobocire şi
înflorire a lucernei spontane. Longevitatea insectelor este cuprinsă între 3-14 zile, femelele putând trăi până
la 3 săptămâni. Depunerea ouălor începe de îndată ce seminţele ajung în faza de coacere în lapte. Ouăle sunt
depuse cu ovipozitorul prin peretele păstăii, direct în seminţele fragede. Într-o sămânţă este depus un singur
ou. Numărul de ouă depuse de o femelă este de 25-50. Incubaţia durează 3-6 zile. Larvele, imediat după ce
au apărut, încep să se hrănească, rozând conţinutul seminţei, durata dezvoltării larvare fiind de 15 zile.
Larvele se împupează la locul atacului, stadiul pupal durând 7-17 zile. Dezvoltarea primei generaţii durează
25-30 zile. O nouă generaţie se dezvoltă asemănător, pe culturile semincere de lucernă din coasa a doua, în
perioada august-septembrie. În condiţii climatice favorabile, insecta poate prezenta şi o a treia generaţie,
parţială. În condiţii de secetă larvele pot rămâne în diapauză 1-2 ani.
Plante atacate şi mod de dăunare. Insecta infestează diferite specii de leguminoase perene,
preferând însă pe cele de lucernă, fiind un dăunător tipic pentru producţia de seminţe din lorturile semincere
de lucernă. Larvele se dezvoltă în seminţele plantelor-gazdă. In dezvoltarea lor larvele consumă întreg
conţinutul seminţelor, într-o sămânţă dezvoltându-se o larvă. Păstăile prezentă orificii de ieşire a
dăunătorului. Procentul seminţelor infestate variază între 12-20%..
Metode de prevenire şi combatere. Printre măsurile agrifitotehnice cele mai eficace se
menţionează: grăparea lucernierilor în perioada de repaus vegetativ, aceasta conducând la distrugerea unei
mari părţi din rezerva de larve hibernante în seminţele scuturate. Eficacitatea acestei măsuri depinde de
gradul de umiditate al solului în această perioadă. Cosirea pentru fân a primei coase, la termenele cele mai
potrivite, însoţite de cosirea în acelaş timp a fâneţelor naturale, în componenţa cărora intră specii spontane de
lucernă. Cultivarea de soiuri rezistente la atacul seminifagului. Irigarea culturilor şi cosirea repetată a
lucernei. Recoltarea la timp a culturilor semincere, evitând scuturarea şi respectiv diseminarea insectei.
Triorarea lucernei şi distrugerea tuturor resturilor vegetale de la batoze.
Se recomandă combaterea viespei înainte de infestarea culturilor semincere, imediat după recoltarea
primei coase, pe mirişte când se poate aplica un tratament chimic. Este indicat ca tratamentele să se facă cu
insecticide care nu sunt toxice pentru fauna polenizatoare şi care au o remanenţă scurtă.
23. GĂRGĂRIŢA FASOLEI - Acanthoscelides obtectus
(COLEOPTERA, BRUCHIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul piriform, de 2,5-3,5 mm lungime şi lat de 1,7-1,9 mm, de culoare
brună-ruginie şi acoperit de perişori scurţi, aurii, culcaţi spre partea anterioară. Masculii sunt mai mici decât
femelele. În depozite, în situaţii de suprapopulări ale stocurilor de seminţe atacate, dimensiunile adulţilor pot
fi mai mici. Capul este negru, cu ochii rotunzi, evidenţi, iar protoracele este conic, anterior este mai îngustat.
Scutelul mezonotului este relativ vizibil, albicos. Antenele sunt formate din 10 articule, primele patru sunt
roşcate, mai subţiri, grosimea celorlalte crescând către partea distală. Femurele posterioare, la partea
anterioară, cu câte trei spini: unul mai lung şi doi mai scurţi. Elitrele prevăzute cu striuri longitudinale şi pete
galbene ruginii. Adomenul este galben-roşcat, pigidiul neacoperit de elitre, de culoare roşcată-gălbuie, lipsit
de pete, de culoare închisă.
Oul este oval-eliptic, cu lungimea de 0,6 mm, de culoare albă.
Larva eclozată are corpul alungit, la partea ventrală a toracelui cu trei perechi de picioare, este
oligopodă, cu picioare biarticulate, lungi şi subţiri. Capul este galben iar corpul alb, alungit. Din vârsta a II-a
este apodă şi eucefală, la completa dezvoltare are corpul de 4-5 mm lungime, îndoit şi de culoaare albă-
gălbuie cu capsula cefalică brună-roşcată.
Pupa este de tip libera, cu lungimea de 3,7-4,0 mm, este albă-gălbuie.
Ciclul biologic. Prezintă 2-3 generaţii pe an, din care prima şi a treia în magazii, iar a doua în câmp. În
depozitele încălzite dăunătorul poate dezvolta şi o a patra generaţie. Iernează ca insectă adultă în magazii, în
boabele infestate sau în crăpăturile pereţilor, tavanului şi podelei. În depozitele calde, în primăvară se
dezvoltă o primă generaţie. La sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, după ce a evoluat prima
generaţie, pe seama boabelor depozitate, gărgăriţele zboară în câmp (adulţii hibernanţi, sau cei ai primei
generaţii dezvoltate în depozite, migrează prin zbor în culturi, până la distanţe de 3 km) şi depun ouăle pe
păstăile aproape coapte. Pentru depunerea pontei, femelele rod de obicei pe linia de sutură a tecilor păstăilor
dezvoltate câte un orificiu adânc, prin care introduc vârful abdomenului şi depun ouăle, lipindu-le pe pereţii
carpelari. O femelă depune 40-80 ouă, într-o păstaie sunt depuse 10-20 ouă. Incubaţia durează 10-15 zile.

26
 Larvele eclozate pătrund în boabe şi năpârlesc, devenind astfel larve de vârsta a doua, apode şi
eucefale. Intreaga evoluţie larvară are loc în interiorul bobului, durând până la 30 de zile. Înainte de
împupare, rod în tegument un opercul la fel ca larvele de Bruchus pisorum. La completa dezvoltare larva se
transformă în pupă, stadiu care durează 5-15 zile.
La recoltare, în boabele infestate, se întâlnesc larve de diferite vârste, pupe sau insecte adulte, care
apar de obicei în magazii. În cursul lunilor august- septembrie, cea mai mare parte din gărgăriţele generaţiei
a doua, dezvoltă cea de-a treia generaţie, pe seama boabelor depozitate. În magazii gărgăriţele depun ouăle
pe păstăi, boabe sau pe sacii cu boabe, iar larvele se dezvoltă în acelaşi fel ca la celelalte generaţii. În câmp
temperaturile scăzute, sub +4C, şi/sau lipsa de umiditate, determină mortalitatea rezervei biologică din
boabele scuturate în câmp.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este o specie oligofagă. Larvele, care rod boabele de la interior
sub forma unor loje, se hrănesc cu conţinutul boabelor diferitelor specii de leguminoase anuale ca: fasolea,
lintea, năutul, lintea pratului, bobul, soia, preferând însă fasolea (Phaseolus spp.), mai atacate fiind cele de
ale speciei Phaseolus multiflorus. Într-un bob se pot dezvolta mai multe larve (la soiurile de fasole cu bobul
mare, aşa cum este se pot întâlni până la 28 de larve). Boabele sunt complet devalorizate, atât pentru
însămânţate, cât pentru consum (datorită excrementele şi exuviile din boabele atacate).
Metode de prevenire şi combatere. Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară vizând
împidicarea răspândirii gărgăriţei. Având în vedere faptul că adulţii care determină infestarea noilor culturi
migrează în acestea din magazii, se recomandă montarea în ferestrele acestora a unor plase dese de sârmă.
Însămânţarea la date cât mai timpurii şi la cel puţin 3 km de cel mai apropiat depozit infestat. Însămânţarea
noilor culturi se va face cu sămânţă negărgăriţată. Utilizarea de soiuri rezistente: soiurile cu ciclul scurt şi cu
păstăile de culoare verde sunt mai puţin atacate. Recoltarea la timp, evitând scuturarea boabelor infestate;
arătură adâncă după recoltare pentru îngroparea la adâncime a boabelor scuturate.
Aplicarea de tratamente la culturi - la avertizare, respectiv în fenofaza de după formarea păstăilor, care
asigură o bună protecţie a culturii. Tratamentul se repetă, de regulă după 7-10 zile. La stocurile destinate
însămânţării se pot aplica şi tratamente prin tratarea seminţelor cu produse pe bază de clorpirifos metil
(Reldan 40 EC – 12,5 ml/t), deltametrin (K’obiol DP 2 - 0,5 kg/t), permetrin (Coopex 25 WP - 20 g dizolvat
în 1,2 de apă/tonã). Dezinfectia depozitelor.
Seminţele atacate înainte de a fi depozitate se vor trata, aplicându-se mai ales tratamente chimice prin
gazare. La loturile mici se poate proceda la distrugerea rezervei biologice prin aplicarea unor expuneri a
seminţelor fie la temperaturi negative (de -2 sau -3C), fie la temperaturi ridicate (la 52-55C, timp de 30
minute).
24. GĂRGĂRIŢA FRUNZELOR DE MAZĂRE - Sitona lineatus L.
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul lung de 3,5-5 mm, de culoare negră, acoperit cu solzi gri-cenuşii.
Capul are rostrul scurt şi lat, antenele geniculate şi ochii mari, globuloşi. Pronotul este mai lat decât lung,
prevăzut cu o punctuaţie deasă. Pe elitre, solzii formează benzi longitudinale alternative, mai închise şi mai
deschise la culoare, de unde şi denumirea de lineatus.
Larva este apodă şi eucefală, are corpul arcuit, alb, cu capsula cefalică galbenă-brună, de 5-6 mm
lungime.
Ciclul biologic. Specia dezvoltă o singură generaţie pe an, iernând ca adult în sol, sau sub resturile
vegetale. La începutul lunii aprilie, adulţii hibernanţi părăsesc locurile de iernare şi se deplasează prin mers
sau zbor spre noile culturi. Longevitatea adulţilor este de 2-3 luni, timp în care se hrănesc, se împerechează şi
depun ouăle. O femelă depune până la 1400 de ouă, perioada ovipozitară durând din mai până în iunie. Ouăle
sunt depuse izolat sau în grupe mici pe frunzele şi tulpinile plantelor, sau pe sol, la baza acestora. Din cauza
ploilor şi vânturilor majoritatea ouălor depuse pe plante cad pe sol. După o incubaţie de 2-3 săptămâni
eclozează larvele, care pătrund în sol şi se hrănesc cu nodozităţile radiculare şi rădăcinile plantelor. După
30-40 zile larvele ajung la completa dezvoltare, se retrag în sol la 8-12 cm adâncime şi se împupează, în
interiorul unor loje. Noii adulţi apar eşalonat, din iulie până în toamnă, majoritatea rămânând însă să ierneze
în lojele în care s-au format.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specia este oligofagă atacând leguminoasele anuale şi perene:
mazăre, linte, lupin, bob, lucernă, trifoi ş.a. Adulţii rod marginal foliolele frunzelor, rosăturile au forma
literei U conferindu-i marginii un aspect dantelat, simptomatologie care particularizează atacul făcându-l
inconfundabil cu atacul altor specii care atacă frunzele. Atacul este periculos imediat după răsărire când,
datorită roaderii primelor frunze şi pierderii apei, plantele se usucă. Larvele tinere (până la 2 mm) rod
nodozităţile bacteriene, apoi rădăcinile sub formă de galerii adânci şi neregulate. În imposibilitatea fixării
azotului atmosferic de către bacteriile din nodozităţi, plantele atacate stagnează în creştere, dau producţii
scăzute, sau chiar se usucă.

27
 Metode de prevenire şi combatere. În practică, cele mai bune rezultate de combatere se obţin prin
aplicare de tratamente chimice împotriva adulţilor hibernanţi, în perioada răsăririi plantelor. Se recomandă
aplicarea de tratamente prin stropire sau prăfuire cu produse cu remanenţă scurtă sau moderată,
organoclorurate selective, organofosforice de contact sau piretroizi sintetici, astfel ca în funcţie de timpul de
pauză al acestor produse, eventualele reziduuri toxice să nu ajungă în furaj.
25. GĂRGĂRIŢA MAZĂRII - Bruchus pisorum
(COLEOPTERA, BRUCHIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul oval alungit, de 4-5 mm lungime, de culoare neagră, acoperit cu peri
bruni-cenuşii sau de culoare cenuşie-roşcată. Primele articole antenale, tibiile anterioare şi tarsele picioarelor
anterioare şi mijlocii sunt roşcate. Pronotul prezintă lateral câte un dinte. În zona protoracelui se află o pată
albă. Elitrele sunt cu dungi longitudinale paralele şi cu mai multe pete albe dispuse neregulat şi nu acoperă
complet abdomenul. Pigidiul, neacoperit de elitre, este albicios (prezintă o pubescenţă albă-cenuşie) şi cu
două pete ovale de culoare negră-brunie-cenuşie, reprezentate de două arii glabre, neacoperite de solzi.
Oul este oval, lung de 1,5 mm şi lat de 0,6 mm., alb-gălbui.
Larva, neonată este oligopodă, de 1,5-1,6 mm lungime, are corpul alb, capsula cefalică gălbuie şi cu
trei perechi de picioare toracice subţiri, triarticulate. La completa dezvoltare are corpul alungit, de 6 mm
lungime, fiind apodă şi eucefală cu capsula cefalică brună, mandibulele negre, iar restul corpului alb gălbui.
Pupa, de tip libera, este gălbuie, de 4-5 mm lungime.
Ciclul biologic. Specie monovoltină, hiberneazã ca adult în magazii, fie în boabele infestate, fie în
crăpăturile pereţilor şi duşumelelor. O parte din populaţie va ierna în litiere sau păduri, sub vegetaţia sau
scoaţa pomilor, sub muşchi, licheni, frunze căzute, crăpăturile solului, în boabe scuturate la recoltare etc. De
obicei adulţii părăsesc bobele curând după ce acestea au fost depozitate şi se retrag spre locurile de iernare.
La sfârşitul lunii aprilie, când temperatura medie zilnică depăşeşte 14C, adulţii migrează de la locurile de
iernare spre culturile de mazăre, prin zbor la distanţe de până la 3 km. Zborul maxim are loc la temperaturi
de 26-28C.
Insectele apar în natură, cănd culturile de mazăre se află în fenofaza de înflorire. Sunt foarte active în
timpul orelor însorite. După 8-10 zile de hrănire are loc copulaţia, şi începe ponta. Ponta coincide cu
formarea păstăilor, începe la sfârşitul lunii mai şi durează cca. 30 de zile. Ouăle sunt depuse izolat, pe
păstăile tinere sau ajunse la o creştere maximă, fiind lipite de peretele păstăii. Pe o păstaie pot fi depuse 15-
30 ouă, de mai multe femele. O femelă depune în medie 100-200 de ouă. După 7-10 zile de incubaţie apar
larvele care rod peretele păstăii, apoi tegumentul bobului şi pătrund în interior. Larva ajunsă aici năpădeşte,
devenind apodă şi eucefală. Completa dezvoltare a larvei după 40-45 zile. Chiar dacă într-un bob au pătruns
mai multe larve, la completa dezvoltare ajunge una singură. Înainte de împupare ea roade în tegumentul
bobului un opercul (căpăcel) circular, care se detaşează prin împingere, când adultul părăseşte bobul. Stadiul
pupal durează 14-35 zile.
Practic apariţia noilor adulţi coincide cu fenofaza de coacere în pârgă şi respectiv de recoltare a
mazării. Un procent relativ mic de insecte devin adulte înainte de recoltarea mazării, caz în care gărgăriţele
părăsesc boabele fie înainte de recoltare fie după aceasta, şi rămân în diapauză. Noii adulţi apar începând cu
sfârşitul lunii iulie. Ei rămân în boabele infestate, sau ies din acestea şi se retrag în locuri adăpostite, unde
iernează. La recoltare, majoritatea adulţilor sunt transportaţi în depozite, în interiorul boabelor infestate. La
temperaturi de stocare mai mici de 12C adulţii pot rămâne în diapauză 1 an. În depozite noii adulţi pot ieşi
din boabele atacate, şi se retrag în locuri adăpostite, pentru iernare.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specia monofagă, infestând diferite soiuri de mazăre cultivată,
precum şi mazărea sălbatică (Pisum ssp.). Dăunează larvele, care rod în interiorul boabelor loje ovoidale,
consumând până la 40-50 % din masa acestora. Boabele gărgăriţate pierd 1/5 din greutate, iar frecvenţa
atacului acestora variază între 12-85%. Adesea se înregistrează pierderi din recoltă; apreciate la 300-400
kg/ha. Pe de altă parte se înregistrează pierderi în perioada de depozitare a mazării întrucât gărgăriţele
conţinuă să se hrănească aici însă o perioadă de 30-35 zile, reducând astfel greutatea boabelor cu 5-20%.
Boabele gărgăriţate pierd capacitatea de germinare, iar embrionii străbat cu greu stratul germinativ, respectiv
germinează numai 20% din boabele gărgăriţate şi răsar 6-13% din ele. De asemenea, excrementele şi
exuviile fac boabele improprii pentru consum. Adulţii, care se hrănesc cu polenul florilor (după unii autori şi
cu petale şi lăstari) nu sunt consideraţi dăunători, sau produc pagube neglijabile.
Metode de prevenire şi combatere. La semănat este obligatorie folosirea unei seminţe sănătoase,
libere de gărgăriţe. Pentru împiedicarea migraţiei în cuturi a adulţilor hibernanţi se recomandă montarea la
ferestrele depozitelor a unor plase dese. Semănatul de timpuriu, utilizând soiuri precocce, semitardive şi
semănatul târziu al soiurilor tardive. Se va folosi numai sămânţă ne-gărgăriţată, sau tratată prin gazare sau
încrustare cu insecticide de contact. Utilizarea de soiuri rezistente, cu perioadă scurtă de înflorire şi cu axul
floral scurt. Se recomandă recoltarea la timp şi fără pierderi a mazării, depozitarea ei la temperaturi de sub

28
12C, în spaţii bine închise, dezinsectizate în prealabil. Aplicarea de tratamente chimice cu produse
piretroide sau organofosforice. PED-ul este de 2 gărgăriţe/m2 în cultura înflorită de mazăre.
În condiţii de magazii, combaterea insectei se realizează prin gazarea mazării gărgăriţate; în acest scop
se foloseşte sulfura de carbon 1.0-1.2 kg/t boabe sau 250 g/m3. Grosimea stratului de boabe supuse gazării,
să nu depăşească 1.5 m, iar temperatura să fie peste 12°C. Timpul de gazare este de 24-48 ore. La gazare se
foloseşte cu mult succes fosfura de aluminiu (Fostoxin sau Delicia) - 5-15 g substanţă la tona de mazăre cu
expunere de 48 ore.
26. MUSCA PLANTULELOR - Delia platura Meig.
(DIPTERA, ANTHOMYIDAE)
Plante atacate şi mod de dăunare. Deşi larvele se pot comporta şi ca zoofage, respectiv ca parazite
pe ootecile de lăcuste, specia este considerată ca un important dăunător fitofag polifag, atacând seminţele în
germinare şi plantulele abia răsărite la culturi diferite cum sunt: fasolea, mazărea, lupinul, soia, trifoiul roşu,
porumbul, castraveţii, pepenii, dovlecii, ardeiul, tomatele, ceapa, usturoiul, rapiţa, varza, ridichea, spanacul,
tutunul, cartoful, lalelele, stânjenelul şi cerealele păioase. Dăunează larvele care rod canale şi galerii în
seminţele în germinare, axul hipocotil al plantelor şi celelalte organe subterane: rădăcini, bulbi, tuberculi.
Pagubele cele mai mari le produc larvele generaţiei întâi la fasole, castraveţi, pepeni şi porumb.
Morfologie. Adultul are corpul cenuşiu, de 3-6 mm lungime., masculul fiind ceva mai nare decât
femela. Culoare generală a corpului este cenuşie – albicioasă, sau cenuşie – gălbuie, cu uşoare nuanţe brune.
Masculul are antenele negre, cu articulul al treilea de două ori mai lung decât lat, cu seta păroasă. Ochii sunt
mai roşii, cu perişori fini şi scurţi, pe vertexul capului prezentând o zonă de tangenţă. Femela prezintă ochii
distanţaţi printr-o bandă interoculară de culoare roşcată. Toracele este globulos cenuşiu - brun, prezentând
frecvent pe partea dorsală trei dungi longitudinale mai închise la culoare. Aripile anterioare sunt
transparente, de culoare gălbuie până la brun, iar halterele sunt galbene. Picioarele sunt brune până la negre,
cu un pinten pe tibiile celor posterioare. Abdomenul este eliptic, puternic turtit dorso-ventral, de culoare
cenuşie-brunie-negricioasă, cu perişori cenuşii deşi, prezentând longitudinal o bandă brună, îngustă. La
femelă abdomenul se termină într-un ovipozitor telescopic, format din invaginarea ultimelor patru segmente
abdominale. Când este evaginat, ovipozitorul reprezintă 2/3 din lungimea totală a abdomenului.
Larva, apodă - acefală, este albă - hialină, la completa dezvoltare având corpul de 6-7 mm lungime.
Ultimul segment abdominal este trunchiat oblic şi prezintă în centru două 2 stigme respiratorii simple, iar
marginal 12 formaţiuni membranoase digitiforme caracteristice.
Pupa este de tip coarctata, de 4 – 4,5 mm lungime, de culoare brună, stigmele respiratorii anterioare
prezentând 6-7 formaţiuni digitiforme.
Biologie şi ecologie. În cea mai mare parte a arealului său de râspândire, specia dezvoltă 2 generaţii
pe an, în condiţii favorabile putând dezvolta 3 sau chiar 4 generaţii pe an. La noi, în zonele favorabile unde
produce pagubele cele mai mari, dezvoltă 3 generaţii pe an, uneori generaţia a treia fiind parţială. Iernează ca
pupă în stratul superficial al solului. Adulţii generaţiei hibernanate apar în aprilie şi, după copulaţie, la 18-32
zile după apariţie, femelele depun ouăle pe sol, pe rândurile figurate de primele plante răsărite. Pentru pontă
sunt preferate terenurile mai uscate, cu vegetaţia mai rară, luminate, cu sol uşor şi afânat. O femelă depune în
total 50-60 de ouă. Ouăle sunt depuse pe sol iar incubaţia durează în jur de 8 zile, în funcţie de temperatură.
Larvele neonate pătrund în sol şi se hrănesc cu seminţele în germinare şi cu părţile subterane ale plantelor
abia răsărite. Ajunse la completa dezvoltare, după aproximativ 30 de zile, larvele se împupează în sol, în
apropierea locului de hrănire. Stadiul de pupă durează, în funcţie de temperatură, 7-50 de zile. Astfel, în
funcţie de temperatură, dezvoltarea unei generaţii durează 30-69 de zile. A doua şi a treia generaţie se
dezvoltă în vară şi toamnă pe culturile tardive şi/sau duble, respectiv pe semănăturile de cereale de toamnă.
Combatere. Se recomandă însămânţarea cât mai timpurie pentru ca plantele să reziste mai uşor
atacului primelor larve, sau însămânţarea mai târzie (mai ales a fasolei) pentru a se evita suprapunerea
perioadei de încolţire sau stadiului de plantulă cu atacul în masă al larvelor. Se recomandă o fertilizare
echilibrată a terenului pentru a asigura condiţii optime de încolţire şi vegetaţie a plantelor şi tratarea solului
cu pulberi sau cu preparate granulate. Se recomandă de asemenea tratarea seminţelor sau bulbililor de ceapă
şi usturoi, respectiv a răsadurilor prin introducerea în “mocirlă” a unei doze de 3-5 % insecticide. Praşilele
repetate şi arăturile adânci după recoltarea culturilor atacate, contribuie la distrugerea larvelor şi pupelor. La
zborul în masă a adulţilor din fiecare generaţie se aplică câte un tratament cu produsele omologate.
27. PĂDUCHELE NEGRU AL SFECLEI - Aphis fabae Scop.
(HOMOPTERA, APHIDIDAE)
Morfologie. Adultul (femela apteră), are corpul globulos, de 1,2-2,1 mm lungime, de culoare neagră-
mat, negru-verzui. Antenele, din 6 articule, nu depăşesc 2/3 din lungimea corpului. Baza şi vârful antenelor
sunt de culoare neagră, restul articulelor au culoare deschisă. Picioarele sunt relativ scurte cu femurele brune,
tibiile galbene cu extremitatea distală fumurie iar tarsele sunt negre. Corniculele sunt cilindrice, de culoare
29
neagră şi cu o lungime de 0,2-0,3 mm. Femela aripată este de culoare neagră-lucioasă sau brună-negrie, cu
corpul mai zvelt, de 1,4-2,2 mm lungime. Antenele sunt mai lungi decât corpul, formate din 6 articule.
Aripile sunt transparente, mai lungi decât corpul. Antenele şi picioarele sunt în totalitate negre. Masculul are
corpul îngustat, aproape triunghiular.
Larva este postoligopodă, asemănătoare cu femela apteră, mai mică şi de culoare mai deschisă.
Ciclul biologic. Specie polivoltină şi migratoare (cu ciclul dioic), plante-gazdă primare fiind
arbuştii: voniceriu (Evonymus spp.), jasminul de grădină (Phyladelphus spp.), călinul (Viburnum spp.), iar
gazde secundare, diferite cultivate (bob, sfeclă, mac, salată, floarea soarelui) şi spontane (lobodă, pălămidă
etc.). Din ouăle de iarnă, depuse la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarţei arbuştilor amintiţi, primăvara
ies larve care se răspândesc pe lăstari şi frunze. La complecta lor dezvoltare, devenind femele adulte
(fundatrix), dau naştere, pe cale partenogenetică şi vivipar, primei generaţii de femele fundatrigene apoi, pe
aceeaşi cale, acestea dau naştere la câteva generaţii de femele fundatrigene. Primele două generaţii de
fundatrigene sunt aptere. Incepând din a doua generaţie de fundatrigene apar şi forme aripate care, părăsind
arbuştii se răspândesc şi colonizează frunzele şi tulpinile diferitelor plante secundare. Migraţia corespunde
fenologic cu lignificarea lăstarilor plantelor gazdă primare. Pe aceste plante, în timpul verii evoluează 7-8
generaţii de virginogene aptere. Spre toamnă, în coloniile de virginogene, apar femelele sexupare care
migrează pe arbuştii primari, unde dau naştere formei sexuate (masculi şi femele) ale cărei femele, după
copulare, depun ouăle de rezistenţă la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarţei ramurilor tinere, ouă care
iernează.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este o specie polifagă, având ca gazdă circa 200 specii de plante
spontane şi cultivate, infestând speciile de arbuşti ornamentali (voiniceriu, jasminul, călinul) şi plante
ierboase din familii botanice variate (fabacee, asteracee, chenopodiacee, papaveracee). Trăieşte în colonii
compacte pe faţa inferioară a frunzelor şi vârful lăstarilor. Dăunează prin înţeparea şi sugerea sucului celular,
producând răsucirea frunzelor (pseudocecidii) şi deformarea lăstarilor. Frecvent dăunează culturile
semincere, unde atacă lăstarii şi inflorescenţele, florile rămânând sterile sau în inflorescenţe sămânţa este
puţină şi cu calitate biologică redusă. Pagube indirecte produce prin instalarea fumaginei pe roua de miere
eliminată de insecte pe frunze şi lăstari. Păduchele este şi un important vector al unor boli virotice la sfeclă,
lupin, fasole ş.a.
Metode de prevenire şi combatere. Dintre măsurile agrofitotehnice, pentru culturile atacate şi mai
ales pentru sfecla de zahăr se recomandă asolamentele de mai lungă durată (4-5 ani) şi o rotaţie
corespunzătoare a culturilor (fiind excluse din rotaţie celelalte plante gazdă secundare), arătura adâncă de
toamnă, fertilizarea echilibrată, pregătirea unui pat germinativ de calitate, asigurarea uniformităţii culturilor,
utilizarea de sămânţă drajată, distrugerea buruienilor şi în special a celor din familiile Chenopodiaceae şi
Polygonaceae. Noile culturi (în special cele de sfeclă) se vor amplasa la distanţe cât se poate de mari de
păduri, şi se vor distruge arbuştii care sunt plante gazdă primare pentru dăunător. În cazul că la sfeclă nu se
dispune de sămânţă drajată, se va face pudrarea seminţelor sau glomerulelor cu insecticide.
Combaterea chimică se realizează prin aplicarea de tratamente la plantele-gazdă primare cu
insecticide organofosforice, de contact sau cu acţiune sistemică, sau piretroide. Se recomandă 1-3 tratamente,
aplicate în perioada de vegetaţie, primul la apariţia primelor colonii de afide, înaintea apariţiei fenomenului
de răsucire a frunzelor, şi următoarele la 2 săptămâni diferenţă, în funcţie de evoluţia dăunătorului şi a
condiţiilor climatice.
28. PURICELE SFECLEI - Chaetocnema tibialis Illig
(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul bombat, de 1,5-2,0 mm lungime, de culoare neagră-brunie sau
neagră-verzuie, cu reflexe metalice. Pe frunte are 8-10 puncte, care limitează o suprafaţă foarte fin sculptată.
Pe cap, între inserţia antenelor prezintă o carenă longitudinală. Antenele sunt formate din 11 articule, la bază
sunt roşcate, iar la vârf negricioase. Elitrele prezintă striuri longitudinale şi interstriuri lucioase, fin punctate.
Picioarele sunt roşcate-gălbui, exceptând femurele care sunt negre. Picioarele posterioare sunt conformate
pentru sărit, extremitatea tibiilor posterioare şi mijlocii au câte o scobitură pubescentă, terminată cu un dinte.
Oul este de culoare albă lucioasă, de 0,17-0,47 mm.
Larva, oligopodă, are corpul de culoare albă, capsula cefalică, picioarele şi al 9-lea semgment
abdominal, glabene-brunii. Lungimea larvei este de 1,5 - 2,2 mm.
Pupa este de culoare albă, de 1,5-2 mm.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Iernează ca adult, sub frunzele uscate, în sol, sub scoarţa
arborilor. În cursul lunii aprilie, când temperatura aerului este de 14°C, insectele apar mai întâi pe diferite
chenopodiacee şi amarantacee spontane, apoi se concentrează în culturile de sfeclă, hrănindu-se cu aparatul
foliar al plantelor abia răsărite. La început deplasarea se realizează prin sărituri, iar când temperatura
depăşeşte 20°C încep să zboare. Pe timpul nopţii şi în zilele cu precipitaţii şi vânt puternic, adulţii stau
ascunşi sub resturi vegetale, plante, bulgări de pământ. În cursul lunii mai au loc copulaţia şi ponta. Femelele
30
depun ouăle la baza plantelor, în sol. Incubaţia durează 10-20 de zile. Larvele se localizează pe sistemul
radicular al plantelor, unde se hrănesc aproximativ o lună. La completa dezvoltare ele se transformă în pupe
şi apoi, după 7-8 zile în insecte adulte. Obişnuit insectele apar la suprafaţa solului şi după o scurtă perioadă
de hrănire se retrag în diapauză.
Plante atacate şi mod de dăunare. Insecta infestează diferite plante cultivate (sfecla) şi spontane
(loboda) din familia chenopodiacee. Pagubele cele mai mari sunt produse în culturilor de sfeclă de zahăr sau
furajeră, mai ales în perioada răsăririi plantelor. Insectele rod epiderma şi parenchimul frunzelor, sub formă
de mici scobituri (ciuruire). Prin rănile cauzate se pierde foarte multă apă, iar sistemul radicular foarte puţin
dezvoltat al plantulelor abia răsărite nu poate compensa pierderea, planta intrând într-un dezechilibru hidric,
care poate duce până la pieirea plăntuţei. Cu timpul, epiderma, rămasă intactă, se usucă, se rupe, cauzând
ciuruirea frunzelor, care induc reducerea fotosintezei şi a ritmului de creştere al plăntuţelor. Atacul este
deosebit de intens, producând pagube mari în anii fără precipitaţii şi cu temperaturi ridicate, în special la
începutul vegetaţiei culturii. În cazul unor populaţii numeroase, culturile de sfeclă sunt întoarse şi
reînsămânţate. larvele se hrănesc pe seama rădăcinilor, însă atacul lor este puţin important, trecând
neobservat. Noii adulţi, în iulie-august, rod sub formă de ciuruire frunzele plantelor dezvoltate, atacul fiind
de asemenea nesemnificativ.
Metode de prevenire şi combatere. Se recomandă fertilizarea echilibrată, pregătirea unui pat
germinativ de înaltă calitate, precum şi un semănat uniform şi cât se poate de timpuriu. Tratarea seminţelor
înainte de semănat. Distrugerea buruienilor din culturi, prin lucrări de întreţinere. Cultivarea de benzi
capcană din sfeclă, însămânţate cu 2-3 săptămâni mai timpuriu; pe aceste făşii se concentrează ce-a mai mare
parte din insecte, iar de aici se distrug apoi prin tratamente chimice. Aplicarea de tratamente chimice, pe
semănătură, utilizând produsele omologate.
29. GĂRGĂRIŢA SFECLEI - Bothynoderes punctiventris Germ.
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 12-16 mm lungime, de culoare neagră. Partea dorsală este
acoperită cu solzi deşi, de culoare cenuşie-cafenie. Capul este prelungit, prezentând un rostru scurt şi gros, cu
o carenă longitudinală pe partea mediană. Antenele, geniculate şi măciucate, cu primul articol lung, sunt
inserate la baza capsulei cefalice. Pronotul prezintă de asemenea, o carenă longitudinală mediană şi o
adâncitură bazalăElitrele sunt ovale, cu vârful rotunjit, acoperite cu solzi cenuşi şi prezintă 10 rânduri de
puncte dispuse longitudinal. În treimea lor posterioară se distinge o bandă negricioasă, uşor oblică şi o mică
pată albă, rotundă. Ventral, corpul este prevăzut cu solzi de culoare cenuşie albicioasă, iar pe segmentele 2,3
şi 4 prezintă pete negre, rotunde, glabre şi lucioase, de unde şi denumirea de „punctiventris". Marginea an-
terioară a tibiilor nu este dinţată. Tarsele sunt tetramere.
Larva, apodă şi eucefală, are corpul moale, încovoiat puţin şi încreţit pe partea dorsală, de 27-30 mm
lungime, de culoare albă-gălbuie, capsula cefalică brunie. Ultimul segment abdominal este rotunjit şi mai
mic decât celelalte.
Pupa este de tip libera.
Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează ca insectă adultă în sol, la 20-50 cm adâncime, într-o
cămăruţă pupală. În primăvară, când temperatura medie a aerului depăşeşte 10-12C, adulţii apar la
suprafaţa solului, unde iniţial insectele se hrănesc cu lobodă, şi apoi migrează pe culturile de sfeclă, putând
parcurge distanţe de 10-40 km (fenologic aceasta corespunde cu însămânţarea, cu faza de germinare a
seminţelor de sfeclă). Copulaţia are loc în aprilie, iar depunerea ouălor are loc în perioada imediat următoare.
ouăle sunt depuse în sol, în apropierea coletului plantelor-gazdă. O femelă depune 150-300 ouă. Incubaţia
durează 6-8 zile. Larvele apărute pătrund în sol, se dispun la exteriorul organului subteran şi rod vârful
radicelelor. Dezvoltarea larvelor durează în medie 65 de zile, timp în care năpârlesc de 4 ori. La completa
dezvoltare, prin iulie-august, în apropierea locului de hibernare, larva se transformă în pupă şi după 16-18
zile se formează adulţii, care rămâne în sol şi hibernează.
Plante atacate şi mod de dăunare. Insecta atacă de preferinţă plantele din familia Chenopodiacee,
respectiv, sfecla, loboda etc. Atacul adulţilor este foarte periculos în perioada răsăririi plăntuţelor de sfeclă.
Adulţii retează plăntuţele tinere de la colet şi rod neregulat frunzele, putând distruge 10-12 plante/zi,
reducând astfel numărul de plante/m2. După formarea celei de-a doua pereche de frunze (chiar dacă adulţii
rod frunzele parţial), atacul lor nu mai este important. Larvele rod cavităţi în rădăcini. Frunzele plantelor
dăunate se ofilesc, adesea plantele pier. Pivotul emite rădăcini laterale deasupra locului de hrănire a larvelor.
Pe rănile cauzate se pot instala microorganisme patogene care pot distruge complet rădăcinile.
Metode de prevenire şi combatere. Arătură adâncă de toamnă. Semănatul la timp. Întreţinerea în
bune condiţii a culturilor. Administrarea de îngrăşăminte pentru fortificarea şi dezvoltarea normală a plantei.
Pentru concentrarea populaţiei de adulţi hibernanţi se poate practica semănatul timpuriu a unei benzi, la
capătul parcelei, pe care se adună adulţii şi care pot fi distruşi prin aplicarea unor doze mărite de insecticide.

31
 Tratarea seminţelor, înainte de semănat. Aplicarea de tratamente chimice pe vegetaţie: primul
tratament se efectuează la răsărirea plantelor, iar cel de al doilea, dacă este nevoie, la sfârşitul răsăririi
plantelor.
30. GÂNDACUL DIN COLORADO - Leptinotarsa decemlineata
(COLEOPTERA, SCARABEIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 9-12 mm lungime, femelele fiind ceva mai mari ca masculii
(femela se deosebeşte de mascul dupǎ ultimul segment abdominal, pe care are o adânciturǎ de formǎ
triunghiularǎ; masculii sunt în general mai mici şi au forma corpului mai alungitǎ), de culoare galbenă-
portocalie. Capul este mai lat decât lung şi în general este ţinut în jos, astfel ca privind gândacul de sus
aproape ca nu i se vede capul. Antenele au primele 5 articule de culoare galbenă, iar celelalte 6 sunt de
culoare întunecată. Corpul este oval alungit, convex dorsal. Capul galben-roşcat, prezintă o pată mediană
triunghiulară, neagră. Pronotul cu 13 pete, negre dintre care cea mediană, este în forma literei V. Elitrele cu
câte 5 dungi longitudinale negre, cele 2 laterale fiind mai înguste. Aripile posterioare sunt subţiri,
membranoase, la început transparente, apoi ruginii, iar dupǎ 30 de zile de la ieşirea gândacului din sol devine
roz, apoi roşii roz. Ele sunt de circa 2 ori mai mari decât prima pereche de aripi şi în stare de repaus stau
împǎturite atât în lungime cât şi pe lǎţime şi sunt în întregime acoperite de elitre. Picioarele sunt roşcate,
ceva mai deschise la culoare decât corpul, cu tarsele negre. Abdomenul prezintă 3-4 şiruri de pete negre
longitudinale.
Oul are forma alungitǎ, mǎrimea lui variazǎ între 1,2-1,8 mm, de culoare galbenǎ sau galben
portocalie. La exterior oul este lipicios, foarte rezistent la factorii fizici şi chimici, iar corionul este
transparent.
Larva proaspǎt eclozatǎ din ou este de culoare galben - portocalie având circa 1,5 mm lungime şi 0,5-
0,6 mm lǎţime, partea ventralǎ fiind lǎţitǎ, iar cea dorsalǎ bombatǎ. Ea este de tip oligopod, subtipul
chrysomelid, având segmentele abdominale cu un lumen mare, iar ultimile douǎ segmente se îngusteazǎ
brusc, sunt uşor retractile. Aceste ultime douǎ segmente formeazǎ pigopodiumul, o formaţiune utilizatǎ de
cǎtre larvǎ în procesul de deplasare a ei pe substratul alimentar. Capul, toracele şi picioarele sunt de culoare
galbenǎ lucioasǎ; la fel şi perişorii care le acoperǎ. Pe marginile laterale ale segmentelor abdominale are câte
douǎ rânduri de pete negre. Are trei perechi de picioare, iar pe ultimul segment abdominal o ventuzǎ care o
ajutǎ la deplasare. Larvele nǎpârlesc de 3 ori pânǎ la împupare. Deosebim patru stadii larvale. Dupǎ nǎpârlire
larva stǎ timp de 3-4 ore fǎrǎ sǎ se mişte, timp în care se coloreazǎ corpul, capul şi picioarele. Acum larva
are tegumentul mai închis şi mai zbârcit ca înainte de nǎpârlire. Larva la completa dezvoltare are corpul de
12-15 mm lungime. Larvele gândacului secretă o substanţă de culoare galbenă, cu un miros neplăcut, care
face ca acestea să nu fie preferate de către păsările insectivore.
Pupa, de tipul libera, lungǎ de 9-12 mm şi latǎ de 6-7 mm. La început are culoarea roşie portocalie
deschisǎ, pentru ca mai târziu sǎ devinǎ galbenǎ portocalie.
Ciclul biologic. În condiţii din ţara noastră are 1-2 generaţii pe an, generaţia de primăvară G1 în lunile
mai-iunie şi generaţia de vară G2 în lunile iulie-aprilie. În anii calduroşi şi în anumite zone ale ţării poate
evolua şi o a treia generaţie. Ierneazǎ în sol ca adult la o adâncime mai mare sau mai micǎ, în funcţie de
caracterul solului şi umiditatea lui. În solurile umede gândacul intrǎ pânǎ la 10-20 cm adâncime. În timp ce
în solurile mai uscate, nisipoase, poate intra pânǎ la 1m. În timpul iernii o mare parte din găndacii hibernanţi
pot fi distruşi, atunci cănd temperatura solului scade sub 0° C, la adâncimea de 10-40 cm.
Primǎvara, când temperatura medie decadalǎ a aerului trece de 12°C, adicǎ atunci când temperatura
zilnicǎ maximǎ este peste 17°C, încep sǎ iasǎ din sol primii gândaci hibernanţi. La noi, ieşirea gândacilor din
sol corespunde cu începutul lunii aprilie şi poate continua pânǎ la începutul lunii mai, iar în cazuri
excepţionale şi în cursul lunii iunie. Ieşirea din sol se produce în cursul orelor de la amiazǎ când temperatura
este mai ridicatǎ. Maximul de apariţie se manifestă la temperaturi ale solului mai mari de 15°C. Aceste
temperaturi nu se înregistrează în toate solurile la aceaşi dată, de aceea apariţia este eşalonată până la
sfârşitul lunii mai. Apariţia în masă a adulţiilor are loc în a treia decadă a lunii aprilie, prima decadă a lunii
mai, la temperaturi medii zilnice de 14-21°C. Gândacii bǎtrâni, ieşiţi primǎvara de la iernare, trebuie sǎ se
hrǎneascǎ intens o perioadǎ de timp, care la temperatura medie de 20°C este de circa 10 zile. Dupǎ ieşirea
din sol gândacii manifestǎ tendinţa de mişcare, în care scop ei se deplaseazǎ în mers sau în zbor. Un gândac
poate parcurge prin mers 20-25 m pe orǎ, fapt foarte important de cunoscut mai ales când se descoperǎ un
nou focar.
La majoritatea insectelor copulaţia a avut loc încă din vară, înainte de intrarea în hibernare şi se
continuă la apariţie în primăvară. Dupǎ o perioadǎ de hrǎnire intensǎ gândacii hibernanţi se maturizeazǎ şi
încep împerecherea. În timpul împerecherii insectele stau pe frunzele de cartofi, fie în stare de repaus fie
consumând frunzele. La apropierea omului sau la atingerea frunzelor se despart imediat şi cad jos.
Împerecherea se poate repeta de mai multe ori pe zi, de obicei se produce în orele cele mai cǎlduroase din
timpul zilei. Uneori se întâmplǎ ca femelele împerecheate toamna sǎ se retragǎ pentru iernare în sol şi în
32
primǎvarǎ depun ouǎ fǎrǎ sǎ se mai împerecheze. Astfel se explicǎ şi existenţa de focare noi primǎvara,
focare care pot lua naştere dintr-un singur exemplar ajuns din întâmplare la faţa locului.
Femelele fecundate nu rǎmân mai mult timp în acelaşi loc, se rǎspândesc prin mers sau zbor în
cǎutarea condiţiilor favorabile pentru depunǎrea ouǎlor. Cautǎ tufe a cǎror înǎlţime este de 10-15 cm,
frunzele acestora fiind cele mai preferate. Dacǎ temperatura maximǎ zilnicǎ este de 18-20°C, atunci
depunerea ouǎlor continuǎ, fǎrǎ întrerupere timp de 3-4 decade, uneori putând continua pânǎ la 2 luni. La
noi, femelele depun ouǎ din luna mai pânǎ la sfârşitul verii. Ouǎle sunt depuse pe dosul frunzelor în grǎmezi
sau pachete de 20-30 bucǎţi, rareori mai mari, putând ajunge pânǎ la 100. Ouǎle sunt depuse pe dosul frunzei
de la baza tulpinii, dar sunt şi excepţii când sunt depuse pe tulpinǎ. Ouǎle sunt lipite între ele, pachetul este
compact, având o formǎ mai mult sau mai puţin regulatǎ. Depunerea unui pachet de ouǎ dureazǎ pânǎ la o
orǎ. În afarǎ de cartofi, femelele mai pot depune ouǎ şi pe alte plante ca: volbura, pǎlǎmida, mǎtrǎguna,
mǎselariţǎ, etc. La temperaturi potrivite femela depune un pachet de ouǎ la douǎ zile. La temperaturi mai
ridicate depune zilnic câte o pontǎ şi uneori câte douǎ ponte pe zi. Dupǎ 3-4 ponte, femela întrerupe oatul
pentru un timp, care dureazǎ de la câteva zile pânǎ la o lunǎ. În general o femelǎ depune 400-500 ouǎ, rareori
la noi poate ajunge pânǎ la 900-1000 ouǎ.
Din luna mai sau iunie din ouǎle depuse ies larvele. Perioada de incubaţie este în funcţie de
temperatura şi umiditatea aerului. La o temperaturǎ de 15°C cu o umiditate relativ normalǎ, apariţia larvelor
se produce dupǎ 14-20 zile, la 20-22°C dupǎ 5-11 zile, iar la 24-26°C dupǎ 5-6 zile. La temperaturi sub 12°C
ouǎle nu se dezvoltǎ, deasemenea la temperaturi de peste 36°C ele se usucǎ. Dupǎ câteva ore sau 1-2 zile de
la eclozare, larvele încep sǎ se hrǎneascǎ cu frunze rozând ţesutul de pe dosul frunzei, fǎrǎ însǎ sǎ o
gǎureascǎ. Apoi, treptat ele se îndepǎrteazǎ una de alta, îndreptǎndu-se spre frunzele tinere de pe vârful tufei,
pe care încep sǎ le roadǎ fǎcând gǎuri de diferite forme şi mǎrimi. Dupǎ 2-3 zile larvele trec pe dosul
frunzelor, unde nǎpârlesc, trecând în a doua vârstǎ larvarǎ. Dupǎ alte circa 4 zile de hrǎnire intensǎ larvele
nǎpârlesc a doua oarǎ, trecând în a treia vârstǎ larvarǎ. Larvele consumǎ acum atât nervurile subţiri cât şi
cele groase ale frunzei. Dupǎ cinci zile de hrǎnire larvele nǎpârlesc pentru a treia oarǎ trecând în a patra
vârstǎ larvarǎ. Din acest stadiu ele sunt foarte lacome, consumând frunzele în întregime, ba uneori consumǎ
şi pǎrţi din tulpinǎ. Ele trec de pe o frunzǎ pe alta, fǎcând pagube din ce în ce mai mari în culturile de cartof,
hrǎnindu-se atât ziua cât şi noaptea, atunci când temperatura este potrivitǎ. Vârsta larvelor poate fi
identificatǎ şi dupǎ lungimea corpului larvelor.
La sfârşitul vârstei a patra, larvele coboarǎ pe pǎmânt unde se plimbǎ un timp ca, pe urmǎ, la baza
tufei, uneori chiar mai departe sǎ intre în sol la o adâncime de 2-10 cm sau chiar mai mult, în funcţie de
natura solului. În solurile pline cu apǎ larvele nu se pot împupa, deci marea lor majoritate este sortitǎ pierii.
Larva coboarǎ în sol şi îşi construieşte o cǎsuţǎ în care se aşeazǎ. Acest stadiu de odihnǎ înainte de împupare,
denumit stadiul prepupal dureazǎ 5-9 zile. Stadiu de pupǎ dureazǎ 6-15 zile la temperatura şi umiditatea
normalǎ, dar în anumite condiţii se poate prelungi pânǎ la 20-30 zile.
Gândacii proaspeţi ieşiţi (imago) se hrǎnesc timp de 5-10 zile pe locul unde au apǎrut, în acest timp nu
zboarǎ cǎci aripile, care erau ieşite, abia acum se întǎresc. Cǎldura ridicatǎ şi hrana bogatǎ favorizeazǎ
maturitatea lor. O parte din gândaci, în zilele calde cu temperaturi peste 20-25°C, în lipsǎ de plante de cartofi
tineri îşi iau zborul în cǎutare de culturi de plante tinere. Aceste zboruri pot fi în numǎr mic sau în masǎ şi la
distanţe mici sau mari, în funcţie de curenţii de aer. Gândacii maturizaţi, ajunşi în culturi noi, dau naştere la
noi focare prin depunere de ouǎ. O parte din gândacii tineri sau maturizaţi, sau împerecheat şi au depus ouǎ,
o altǎ parte nu au depus. Aceştia se pregǎtesc pentru perioada de diapauzǎ.
Dacǎ gândacii ieşiţi din sol nu mai gǎsesc frunze tinere, se vor hrǎni cu frunze bǎtrâne; în acest caz nu
se va mai produce maturizarea organelor genitale.
Plante atacate şi mod de dăunare. Gândacul din Colorado atacă diferite specii de plante din familia
Solanaceae. Dintre solanaceele cultivate sunt atacate cartoful, vinetele, tomatele etc, iar dintre cele spontane
ciumăfaia, zârna, laurul, măselariţa, mătrăguna etc. Întâmplător pot fi atacate şi alte specii de plante ca salata,
loboda, lucerna etc. Tomatele (Solanum lycopersicum) nu sunt atacate decât de adulţii hibernanţi în foarte
puţine cazuri sau gǎsit pe tufe şi larve. Deasemenea ardeiul este foarte puţin atacat. Numeroase ponte s-au
gǎsit pe buruienile din culturile de cartofi, şi anume: mohor, pir, volbura şi costrei, dar niciodatǎ nu s-au gǎsit
larve pe aceste plante. Adulţii rod foliolele frunzelor începând de la margine, putând să producă în final
defolierea plantelor. Când nu mai găsesc plante verzi pentru hrană, gândacii pot ataca tuberculii de cartof,
mai ales cei care se găsesc la suprafaţa solului, sau fructele de vine-te. Larvele tinere perforează, iar mai
târziu consumă în întregime limbul foliar. Larvele de vârstele I - II consumă 6% din frunze, cele de vârsta a
III-a 20%, iar cele de vârsta a IV-a 74%. La atacuri puternice la plante nu rămân decât resturi din tulpini.
Metode de prevenire şi combatere. Dintre metodele agrofitotehnice se recomandă efectuarea de
arături adânci după recoltare, praşile repetate în cursul perioadei de vegetaţie, rotaţia culturilor. În ultimul
timp cercetările au fost orientate spre speciile tolerante urmărindu-se o capacitate crescută de regenerare a

33
foliajului şi precocitate în formarea tuberculilor. În general speciile cu frunze pubescente sunt mai puţin
atacate.
Aplicarea de tratamente, obişnuit câte un tratament la fiecare generaţie. Deoarece pe plante se găsec
concomitent ouă şi larve, este recomandabil să se utilizeze insecticide care au efect ovo-larvicid. În
tratamentul pentru combaterea larvelor din generaţia a doua se recomandă utilizarea produselor piretroide, cu
remanenţă mai scurtă. Pentru evitarea apariţiei fenomenului de rezistenţă este necesară utilizarea raţională a
unui sortiment variat de pesticide, atât ca structură chimică (substanţă activă diferită), cât şi ca mod de
formulare şi acţiune (de contact sau sistemice).
Tratarea tuberculilor înainte de plantare cu Prestige – 1l/t, asigură protecţia culturii timp de 75-80 zile
de la răsărire împotriva viermilor sârmă, gândacului din Colorado şi Rhizoctonia solani.
În ultima perioadă se pune un accent tot mai mare pe metoda biologică de combatere. S-au obţinut
rezultate bune prin utlizarea împotriva larvelor (L1, L2) a unor produse pe bază de spori ai ciupercii
Beauveria bassiana Vuill., (Muscardin M 45, Boverin etc.) şi a biopreparatelor din bacteria Bacillus
thuringiensis (Novodor TM 5 l/ha în 300 l apă).
31. PURICELE INULUI - Aphtona euphorbiae Schrank
(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de culoare neagră-verzuie sau albăstruie, cu luciu metalic. Antenele
sunt formate din 11 articole, cele bazale sunt de culoare galben-roşcat iar ultimele 3 articole sunt castaniu
închis sau negre. Picioarele sunt galben roşcate cu femurele posterioare negre, iar cele posterioare sunt
conformate pentru sărit. Elitrele au tuberozitatea humerală evidentă, iar pe suprafaţa lor se observă o
punctuaţie longitudinală evidentă. Lungimea corpului: 1,5-2,2 mm.
Larva este de tip oligopodă, cilindrică, de culoare alb-gălbuie, cu capsula cefalică chitinizată şi
castanie, aproape de două ori mai îngustă decât corpul. Placa anală întunecată. La completa dezvoltare
măsoară 4-5 mm lungime.
Pupa este albă-gălbuie, de circa 3 mm lungime
Ciclul biologic. Puricele inului are o generaţie pe an şi iernează ca adult, în sol la mică adâncime, pe
sub plante uscate, în frunzar etc. Adulţii apar la temperaturi mai mari de 10C, obişnuit în a treia decadă a
lunii martie sau prima decadă a lunii aprilie. La apariţie ei populează plante din flora spontană (Euphorbia
sp., Cirsium sp. Sysimbrium sp.) sau chiar plante cultivate ca lucerna, cerealele etc. Perioada preovipozitară
durează 6-7 zile, după care are loc copulaţia şi ponta. Ouăle sunt depuse în sol, la 2-3 cm, în jurul plantelor
gazdă sau uneori chiar pe rădăcini. Perioada ovipozitară durează 4-5 săptămâni, ajungând până în prima
decadă a lunii iunie. O femelă depune 120-130 de ouă. Dezvoltarea embrionară este de 15-30 de zile. Larvele
apar în luna mai sau începutul lunii iunie. Stadiul larvar durează 30-32 de zile, dar în solurile reci se
prelungeşte. Împuparea are loc în sol, la 2-5 cm adâncime. Stadiul pupal durează circa 2 săptămâni. Noii
adulţi apar de regulă în a doua sau a treia decadă a lunii iulie. După o perioadă de două sau trei săptămâni de
hrănire intensă cu resturile de in sau buruieni spontane, ei se retrag în locurile de hibernare şi intră în
diapauză.
Plante atacate şi mod de dăunare. Această insectă atacă diferite specii de Linum, Euphorbia,
Cirsium etc. Adulţii hibernanţi, imediat după răsărirea plăntuţelor de in, rod frunzele cotiledonale
distrugându-le. Apoi atacă frunzele pe care fac mici perforaţii. La invazii puternice, datorită rănilor, plantele
pierd apă şi mai ales în anii cu primăveri secetoase culturile de in pot fi compromise. La plantele într-o fază
mai înaintată de dezvolatre, care a trecut de 5-6 cm înălţime, vătămările sunt mult mai mici, plantele
refăcându-se mai ales dacă există precipitaţii abundente. Adulţi apăruţi vara, rod frunzele şi tulpinile iar
uneori şi capsulele, contribuind la devalorizarea fibrelor de in şi la scăderea producţiei de sămânţă. Larvele
rod galerii în rădăcinile de in, mai ales în cele laterale, dar pagubele produse sunt neînsemnate. Totuşi,
uneori, rosăturile sunt porţi de intrare pentru patogeni, în special pentru Fusarium lini, micoză care usucă
foarte repede plantele.
Metode de prevenire şi combatere. Se respectă rotaţia culturii. Se recomandă însămânţarea
timpurie a inului, într-o perioadă scurtă de timp, astfel încât la apariţia adulţilor hibernaţi inul să fie în faza
de brădişor când plantele nu mai sunt atât de puternic atacate. Se recomandă de asemenea fertilizarea
echilibrată şi uniformă a terenului, distrugerea buruienilor şi efectuarea arăturilor după recoltare. În regiunile
de invazii se va trata sămânţa de in înainte de semănat. Se mai recomandă administrarea de insecticide
granulate, carbamice, odată cu semănatul. La apariţia adulţilor, în faza de răsărire a plantelor se vor aplica
insecticide organofosforice sau carbamice. Tratamentele este bine să fie făcute pe vreme uscată şi caldă, când
puricii sunt mai activi. Pentru atragerea adulţilor noii generaţii, se pot utiliza benzi-capcană, semănate mai
târziu cu o lună şi tratarea acestora cu un insecticid, scăzând populaţia pentru următorul sezon de vegetaţie.
32. PĂDUCHELE CENUȘIU AL VERZEI – Brevicoryne brassicae L .
(HOMOPTERA, APHIDIDAE)
34
 Morfologie. Femela apteră are corpul globulos, de 1,9-2,5 mm lungime, de culoare galbenă-verzuie,
acoperit de o secreţie ceroasă albă-cenuşie-albăstruie, iar transversal prezintă 2 benzi de culoare închisă.
Capul, antenele şi picioarele sunt de culoare mai închisă. Antenele sunt alcătuite din 6 articole. Corniculele
sunt scurte, cilindrice şi de culoare neagră, iar coada este conică, la fel de lungă ca şi corniculele, prevăzută
lateral cu câte trei peri.
Femela aripată are corpul subcilindric, de 1,6-2,1 mm lungime. Capul şi toracele de culoare brună, cu
pete laterale şi dungi transversale închise, iar abdomenul galben-verzui prevăzut cu câte un rând de pete pe
părţile laterale şi câteva dungi transversale centrale de culoare mai închisă. Antenele sunt aproape la fel de
lungi ca şi corpul. Al treilea articol antenal este prevăzut cu 50-60 de senzori. Aripile hialine, de 6-8 mm în
anvergură. Corniculele sunt scurte îngroşate la mijloc şi de culoare mai închisă. Coada este conică, mai lungă
decât corniculele. Întregul corp este acoperit de secreţie ceroasă albă-cenuşie.
Oul de rezistenţă este alungit, negru - albastru
Larva este postoligopodă, asemănătoare insectei adulte aptere.
Ciclul biologic. Este o specie nemigratoare, cu ciclul evolutiv monoecic, înmulţindu-se pe plante de
brasicacee cultivate şi spontane. Insecta poate prezenta până la 18 generaţii pe an. O generaţie se dezvoltă în
10-14 zile. Temperatura optimă pentru dezvoltarea acestui dăunător este cuprinsă între 18 şi 26C. Iernează
sub formă de ou de rezistenţă pe tulpinile sau peţiolul frunzelor de varză sau alte crucifere cultivate şi
spontane. La sfârşitul lunii martie apar larvele care, în cursul lunii aprilie, evoluează în femele fundatrix.
Acestea, pe cale partenogenetică şi vivipar, dau naştere la mai multe generaţii de fundatrigene aptere. O
femelă apteră de fundatrix expulzează 30-40 larve. După 1-2 generaţii de fundatrigene, alături de femelele
aptere, apar şi femele aripate care zboară şi infestează alte plante din cultură sau zboară şi infestează alte
culturi. Aici evoluează, tot pe aceeaşi cale, partenogenetică şi vivipar, mai multe generaţii de femele
virginogene - aptere. La sfârşitul verii (începând cu luna septembrie) apar femele sexupare, aripate, care dau
naştere la forma sexuată (masculi şi femele), a cărei femele, depun ouăle de rezistenţă, care rămân în
diapauză hiemală.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie oligofagă, infestând diferite plante cultivate şi spontane
din familia brasicacee: varza, gulia, ridichea, conopida, rapiţa, muştarul etc. Intensitatea atacului cauzat este
legată direct de gradul de concentrare care, în raport cu planta gazdă, prezintă graduări diferite. Atacă adulţii
şi larvele, care se instalează pe partea inferioară a frunzelor şi pe lăstarii plantelor semincere. Când atacul are
loc la răsad, planta stagnează în creştere şi se usucă. La plantele infestate frunzele şi lăstarii se deformează
(pe frunze apar pete gălbui sau roze iar tulpinile florifere se colorează în albastru-verzui), florile avortează,
silicvele produc seminţe de calitate inferioară. Organele infestate sunt inundate cu rouă de miere pe care se
dezvoltă fumagina. Pagube deosebit de mari sunt produse la loturile semincere, unde pe tijele atacate sunt
întâlnite colonii massive, care determină avortarea florilor, iar dacă tacul se instalează după formarea
silicvelor acestea for fi deformate, iar seminţele îşi pierd facultatea germinativă (producţia poate fi diminuată
cu 30-40%).
Metode de prevenire şi combatere. Adunarea şi distrugerea resturilor vegetale după recoltarea
plantelor. Efectuarea arăturilor adânci şi distrugerea cruciferelor spontane. În regiunile de invazii se
recomandă aplicarea de îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu, care măresc rezistenţa plantelor la atac. La apariţia
coloniilor, se aplică tratamente chimice cu produse organofosforice şi produse piretroide. În sere şi solarii se
vor folosi produse cu remanenţă redusă.
33. FLUTURELE ALB AL VERZEI - Pieris brasicae
(LEPIDOPTERA, PIERIDAE)
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor de 50-65 mm lungime. Femela este de regulă, mai mare
decât masculul. Corpul de culoare neagră, acoperit de peri albi-gălbui, mai lungi în regiunea toracelui.
Antenele sunt lungi, clavate, cenuşii. Aripile sunt albe cu aspect făinos şi cu nervuri şi pete negre. La femelă
aripile anterioare prezintă în mijlocul câmpului 2 macule rotunde de culoare neagră şi câte una în vârf şi în
partea posterioară, iar aripile posterioare, câte o pată neagră în partea anterioară. La mascul aripile anterioare
au o pată neagră apicală şi câte una pe marginea anterioară a aripilor posterioare.
Oul este gălbui, de formă conică şi prevăzut cu striuri longitudinale.
Larva este omidă adevărată, la completa dezvoltare are 40-50 mm lungime. Capsula cefalică este
cenuşie-deschis, cu desene negre. Dorsal pe corp se găsesc trei benzi longitudinale, de culoare galbenă-
portocalie, cea mediană fiind mai îngustă. Corpul este acoperit cu puncte negre şi perişori fini şi scurţi.
Ciclul biologic. Prezintă 2-3 generaţii pe an. Iernează în stadiul de pupă, fixată de scheletul
acoperişului sau pe plafonul caselor, grajdurilor, coşarelor, gardurilor pe tulpinile pomilor etc. Prin luna mai
apar fluturii care zboară în timpul zilei, pe vreme frumoasă, se hrănesc cu nectarul florilor, activitatea lor
eşalonându-se pe 20-25 de zile. Copulaţia şi ponta au loc la câteva zile după apariţia fluturilor. Ouăle sunt
depuse pe partea inferioară a frunzelor, izolat sau în şiruri paralele, constituind grupuri de 50-100 bucăţi. O

35
femelă depune 200-300 ouă. Incubaţia durează 6-12 zile. Larvele apărute stau grupate, iar după năpârlirea a
doua devin solitare, hrănindu-se pe seama aparatului foliar al plantelor, fiind preferate cele cu conţinutul
ridicat în aminoacizi. Dezvoltarea stadiului larvar durează 25-30 zile, în care timp năpârlesc de 5 ori. La
completa dezvoltare larvele migrează în căutarea unor locuri de împupare, unde se fixează cu ajutorul unui
fir de mătase şi se transformă în pupe. Dezvoltarea stadiului pupal se petrece în 10-20 zile, după care, prin
iulie, apar fluturii din noua generaţie. În iulie-august evoluează generaţia a doua, iar în cursul lunilor
septembrie-octombrie poate apărea parţial şi generaţia a treia, pupele acesteia hibernând.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie oligofagă, infestând plantele spontane şi cultivate din
familia brasicacee, preferând varza şi conopida. Larvele tinere se hrănesc în grup şi rod epiderma şi
parenchimul, iar cele din vârstele 3-4 se răspândesc pe frunze, rozând limbul foliar, mai frecvent de la
margine. La un atac puternic sunt roase toate frunzele, rămânând doar nervurile principale. La plantele mai
dezvoltate omizile rod suprafaţa căpăţânei şi nu rod galerii în acestea, cum fac larvele buhei. Cele mai mari
pagube se înregistrează ca urmare a atacului larvelor din generaţia a doua la varza de toamnă şi la cea
seminceră, putându-se compromite aceste culturi, în special în anii secetoşi.
Metode de prevenire şi combatere. Cultivare de soiuri rezistente, cu un conţinut redus de
aminoacizi. Aplicarea de tratamente cu biopreparate pe bază de Bacilus thuringiensis. La depăsirea PED,
împotriva larvelor, se aplică câte un tratament la primele două generaţii, utilizând produse omologate.
34. BUHA VERZEI - Mamestra brassicae
(LEPIDOPTERA, NOCTUIDAE)
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor anterioare de 30-50 mm, acestea fiind brune cenuşii, cu
numeroase dungi transversale şi pete negricioase sau alburii. Cele două pete din câmpul median, orbiculară şi
reniformă, sunt conturate cu negru. În mijlocul câmpului pata reniformă este distinctă, fiind înconjurată de
două linii albe, fine. La extremitatea aripilor anterioare prezintă o linie transversala albă în forma literei
dublu “W”. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschis, cu marginile mai deschise.
Oul este hemisferic, cenuşiu-verzui, cu striuri longitudinale şi cu câte o bandă brună, circulară, dispusă
median.
Larva este omidă adevărată, are corpul de 35-45 mm lungime, de culoare brună cenuşie, până la verde-
închis, cu capul, protoracele şi picioarele negre. Longitudinal, pe partea dorsală prezintă trei dungi dintre
care cea mijlogie este mai deschisă, iar lateral, prezintă dungi oblice, gălbui.
Pupa are 20-25 mm lungime şi este brun-roşcată.
Ciclul biologic. Specie bivoltină. Iernează pupa în sol la 8-15 cm adâncime. Fluturii din generaţia de
toamnă apar la sfârşitul lunii mai şi sunt nocturni, ziua stau ascunşi pe partea inferioară a frunzelor. Perioada
de zbor durează 20-30 zile. După copulaţie femela depune 1200-1500 ouă, izolat sau în grupe de câte 10-100
bucăţi, pe partea inferioară a frunzelor. Ouăle sunt depuse seara şi noaptea. Perioada ovipozitară durează 15-
25 zile. Incubaţia durează 1-2 săptămâni. La început larvele trăiesc grupat, apoi devin solitare. Stadiul de
larvă durează 3-4 săptămâni, timp în care larvele năpârlesc de 5 ori, după care migrează în sol la 10-15 cm
adâncime, unde se împupează în loji formate din particule de pământ. Stadiul pupal durează 15-20 zile.
Fluturii din prima generaţie apar în iulie, iar după 1-3 zile de la apariţie are loc copulaţia şi depunerea pontei.
Larvele din a doua generaţie se dezvoltă din august şi până în octombrie, când se retrag în sol şi se
transformă în pupe, acestea hibernând.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie polifagă, infestând plantele de varză, conopidă, muştar,
tutun, mazăre, crizanteme, dalii, garoafe etc. La plantele de varză, larvele rod marginal frunzele, epiderma
inferioară şi parenchimul, apoi produc perforări mari în frunze, până la scheletuire. Căpăţinile de varză sunt
minate şi murdărite cu excremente; valoarea lor comercială este depreciată. Uneori se instalează agenţi
patogeni care determină putrezirea lor. Larvele din prima generaţie atacă varza timpurie şi de vară, iar cele
din generaţia a doua, varza de toamnă.
Metode de prevenire şi combatere. Distrugerea resturilor vegetale după recoltare Arătura adâncă de
toamnă pentru distrugerea pupelor hibernante. Adunarea şi distrugerea frunzelor cu ponte şi larve grupate.
Plantarea timpurie a răsadurilor în terenuri bine pregătite şi fertilizate. Distrugerea cruciferelor spontane.
Asolamentul şi rotaţia culturilor. Intreţinerea culturii în bune condiţii. Instalarea de capcane cu feromoni
specific AtraBras. Aplicarea de tratamente cu biopreparate pe bază de Bacillus turingiensis - 2 kg/ha.
Tratamentele chimice se aplică la avertizare cu produsele omologate.
35. MUSCULIŢA ALBĂ DE SERĂ - Trialeurodes vaporariorum
(HOMOPTERA, ALEURODIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 1,15-1,43 mm lungime la mascul şi 1,46-1,53 mm la femelă,
alungit, de culoare generală albă - gălbuie, acoperit cu o secreţie ceroasă pulverulentă, albă, cu aspect făinos,
care se întinde şi pe aripi. Antenele sunt filiforme, alcătuite din 7 articole, la femele mai lungi ca la masculi.
Articulele antenale 3-7, tibiile şi tarsele picioarelor, ultimul segment abdominal şi armăturile genitale sunt
36
brune. Aripile sunt bine dezvoltate, aproape egale între ele şi cu nervurile reduse, albe, nepătate, cu aspect
făinos. Ochii, tibiile, tarsele şi vârful abdomenului sunt brune.
Oul este oval alungit, de 0,22-0,24 mm lungime, prevăzut cu un pedicel scurt. Culoarea este variabilă,
albă-gălbuie la depunere şi neagră-violetă cu luciu metalic, înainte de ecloziune.
Larva neonată are corpul oval, de culoare albicioasă sau galbenă-palidă, cu ochii roşii. În ultima vârstă
larvele au corpul turtit dorso-ventral, de 0,7-0,8 mm lungime, de culoare verde-palid. Pe părţile laterale
prezintă o bordură de spini scurţi, iar dorsal 15-20 de peri albicioşi, mai lungi.
Ciclul biologic. În condiţii de seră musculiţa se înmulţeşte fără întrerupere, putând evolua 3-6
generaţii pe an în seră şi 1-2 în câmp. Adulţii stau pe dosul frunzelor unde se hrănesc, copulează şi depun
ouă. Ouăle sunt depuse pe faţa inferioară a frunzelor tinere, înşirate în formă de semicerc, în grupe de câte
10-50. O femelă depune până la 500 ouă, obişnuit câte 20-30 ouă pe zi. Incubaţia durează 10-12 zile. La
apariţie larvele sunt imobile, dar după câteva ore devin mobile, se răspândesc şi se hrănesc aproximativ 3-4
zile, după care se fixează pe partea inferioară a frunzelor, în special a celor tinere, cu ajutorul aparatului
bucal. Aici ele devin apode şi rămân până la transformarea lor în adulţi. Dezvoltarea larvei durează 30-40
zile, după care se transformă în nimfă, stadiu imobil, cu o durată de 15-20 zile. Dezvoltarea unei generaţii în
seră durează 55-75 zile, iar în câmp 7-8 săptămâni.
De regulă generaţiile se suprapun, încât se pot întâlni în tot cursul anului diferite stadii ale insectei. În
timpul verii, musculiţa poate migra din sere pe diferite plante din câmp, pe care continuă să se înmulţescă
până în toamnă. La scăderea temperaturii, o parte din adulţi se reîntorc în sere, iar cele care rămân în câmp
sunt distruse de temperaturile scăzute.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie polifagă, dăunând numeroase plante cultivate şi spontane
(atacă diferite specii de plante aparţinând la peste 20 de familii botanice: Solanaceae, Fabaceae,
Cucurbitaceae, Euphorbiaceae, Malvaceae, Asteraceae, Cruciferae, Rosaceae etc), preferând tomatele, ardeii,
castraveţii, vinete, fasole, dar şi plantele floricole. Insectele adulte şi larvele colonizează frunzele, uneori şi
lăstarii, unde înţeapă şi sug sucul celular. Plantele atacate se îngălbenesc, se ofilesc şi se ususcă, fiind
inundate şi de roua de miere. Roua de miere se dezvoltă unele ciuperci din genurile: Capnodium
(fumaginea), Alternaria, Penicillium, Fusarium, care influenţează negativ procesele fiziologice ale plantelor,
producând uscarea prematură a foliajului cu consecinţe negative asupra producţiei. Specia este menţionată în
literatura de specialitate ca vector al virozelor la plantele pe care le atacă.
Metode de prevenire şi combatere. Măsuri preventive. Acestea prezintă cea mai mare importanţă
pentru sere şi constau în: menţinerea serelor în perfectă stare de curăţenie, distrugerea florei spontane din
jurul serelor, care contribuie la perpetuarea focarelor diferitelor insecte, împiedicarea introducerii în sere a
plantelor infestate. După recoltare toate plantele sau resturile de plante vor fi scoase în afara serelor şi
distruse prin ardere. Controlul atent al plantelor ce urmează a fi întroduse în sere şi dezinfestarea plantelor
infestate. Se vor utiliza capcane colorate sub formă de panouri galbene pe care se aplică n strat subţire cu un
clei nesicativ, instalate lângă uşi şi panourile de aerisire ale serelor şi menţinute constant la nivelul vârfurilor
de creştere ale plantelor din seră.
Măsuri biologice. Se referă îndeosebi la musculiţa albă de seră, care datorită pagubelor mari pe care le
produce a devenit unul din principalii dăunători ai culturilor forţate. Împotriva acestei insecte, care a căpătat
rezistenţă la multe insecticide, combaterea biologică prezintă o importanţă deosebită. Pentru distrugerea
larvelor se utilizează cu succes parazitul Encarsia formosa. Obişnuit prima lansare se face la două săptămâni
după apariţia adulţilor musculiţei albe de seră, a doua lansare la semnalarea larvelor de vârsta a doua, iar
celelalte se repetă, dacă este cazul, la 10-14 zile. Lansările se efectuează în raport de 1:10. Eficacitatea
parazitului este bună în culturile de castraveţi în perioada de primăvară-vară.
Rezultate bune în combaterea larvelor musculiţei albe de seră dau şi preparatele fungice, care au la
bază ciupercile Aschersonia aleyrodis şi Verticillium lecanii.
36. PĂIANJENUL ROȘU COMUN – Tetranychus urticae Koch.
(ACARI, TETRANYCHIDAE)
Morfologie. Femela are corpul elipsoidal, aproape plan ventral şi uşor convex dorsal, cu lungimea de
0,53 mm şi lăţimea de 0,46 mm. Culoarea este destul de variabilă, în funcţie de planta-gazdă şi sezon, de la
verde deschis sau galben-brun, până la carmin sau roşu închis, mai ales la generaţia hibernantă. Pe partea
dorsală prezintă striaţii foarte fine ale tegumentului şi o serie de peri subţiri, care nu sunt înseraţi pe
tuberculi. Aparatul bucal este conformat pentru înţepat şi supt. Picioarele (patru perechi), sunt formate din 6
articule. Masculul este mai mic, având lungimea de 0,35 mm şi lăţimea de 0,29 mm, cu corpul mai îngustat
spre partea posterioară. Culoarea masculului este în general mai deschisă.
Oul este sferic, cu corionul neted, fără peri. La depunere este alb-sticlos. În cursul dezvoltării
embrionului culoarea sa devine galbenă-portocalie, înainte de ecloziune prin transparenţa corionului fiind
vizibili ochii roşii ai viitoarei larve.

37
 Larva la ecloziune are lungimea de 0,15 mm şi lăţimea de 0,11 mm, şi este incoloră. Are numai trei
perechi de picioare (hexapodă), dintre care primele două sunt îndreptate spre înainte şi ultima spre înapoi.
Aparatul bucal este conformat pentru înţepat şi supt, iar picioarele sunt formate tot din 6 articule. În urma
hrănirii, culoarea sa devine verzuie. La completa dezvoltare are lungimea de 0,20 mm şi lăţimea de 0,12
mm
Ciclul biologic. Prezintă 6-10 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult, mai ales ca femele
(masculii fiind în general rari), sub scoarţa uscată a butucilor şi coardelor de viţă, pe sub frunzele sau
buruienile uscate din câmp, în stratul superficial al solului, etc. Femelele hibernante apar primăvara devreme,
când temperatura medie a aerului depăşeşte 10°C timp de câteva zile, în unii ani începând din luna aprilie,
odată cu pornirea vegetaţiei. La început, migrează pe diferite plante spontane, iar de pe acestea trec pe viţa de
vie, plante legumicole, pomi fructiferi, reproducându-se pe cale sexuată şi partenogenetică. Femelele depun
ouăle într-un păinjeniş din fire mătăsoase, obişnuit pe partea inferioară a frunzelor diferitelor specii de plante
cultivate, mai ales de-a lungul nervurilor. O femelă depune până la 117 ouă, de obicei câte 10-12 ouă pe zi.
Incubaţia variară între 4 şi 18 zile, în funcţie de condiţiile climatice. Evoluţia unei generaţii are loc în 15-28
zile. În cazul culturilor protejate, evoluează pe întreaga perioadă de vegetaţie a plantelor, sau poate ierna în
toate stadiile de dezvoltare şi realizează până la 10-12 generaţii pe an, în funcţie de condiţiile de temperatură
şi umiditate concrete.
Plante atacate şi mod de dăunare. Acarianul este o specie polifagă care atacă peste 90 de specii de
plante, cultivate şi spontane. Atacă numeroase plante cultivate (atât în câmp cât şi în culturile protejate) şi
spontane din familii foarte diferite: Vitaceae, Cucurbitaceae, Malvaceae, Leguminosae, Caryophyllaceae,
Rosaceae, Cannabinaceae etc. În spaţiile protejate atacă puternic culturile de legume, gladiolele, garoafele,
hortensia, etc. Adulţii şi larvele colonizează partea inferioară a frunzelor. În urma înţepăturii şi sugerii
sucului celular din acestea, celulele ţesuturilor se dezagregă şi se golesc de conţinut, iar în interiorul lor
pătrunde aer. Pe suprafaţa frunzelor se observă un păienjeniş fin şi lax, ouă, larve şi adulţi şi puncte
excremenţiale negre. Frunzele atacate prezintă pete caracteristice, iniţial albicioase şi apoi de culoare
cenuşie-lucitoare sau roşietică şi sunt uşor curbate. Forma şi coloraţia petelor este în legătură cu specia de
plantă atacată şi chiar cu soiul. Decolorarea începe de la baza limbului foliar, înaintează de-a lungul nervurii
principale, şi cuprinde in final toată suprafaţa foliară. La atacuri puternice, acestea se usucă treptat şî cad, iar
plantele nu mai fructifică normal şi dau recolte scăzute. În ţara noastră produce pagube mai mari în
plantaţiile de viţă. Ca urmare a atacului, se constată o oprire a creşterii lăstarilor, o coacere prematură a
fructelor, având ca efect creşterea acidităţii şi scăderea conţinutului de zahăr. În cazul unui atac puternic sunt
atacaţi şi ciorchinii, care în cazul când sunt în faza de înflorit avortează florile atacate. Soiurile de viţă cele
mai sensibile la atac sunt cele cu pilozitate puternică şi mijlocie. Produce pagube mari şi în sere, la culturile
forţate de castraveţi, tomate, ardei, vinete etc., în câmp deschis la hamei, bumbac, etc.,
Metode de prevenire şi combatere. Se recomandă aratul şi săpatul solului în toamnă pentru a se
distruge un număr cât mai mare de adulţi hibernanţi. În cursul perioadei de vegetaţie terenul se prăşeşte
(mecanic sau manual) de mai multe ori cu scopul de o distruge buruienile pe care se înmulţeşte acest acarian.
Creşterea şî răspândirea în culturile infestate a prădătorului acarifag Phytoseiulus persimile: asigurarea unui
raport între prădător şi fitofag de 1:5 - 1:10.
La semnalarea atacului se aplică stropiri cu acaricide omologate. Se pot folosi şi insectio - acaricide.
Tratamentele se execută mai ales pe partea inferioară a frunzelor, unde se localizează păianjenii, iar la atacuri
puternice se repetă după 6 -10 zile. La invazii mari se recomandă efectuarea de tratamente şi în primăvară,
înainte de desfacerea mugurilor, cu zeamă sulfocalcică, în concentraţie de 20% sau polisulfură de bariu, în
concentraţie de 6%. Odată cu butucii de viţă se trataeză aracii sau spalierii din vie, precum şi drumurile
înierbate, locurile de hibernare ale acarienilor. La pomi şi arbuşti fructiferi în perioada repausului vegetativ
se recomandă un tratament cu produse pe bază de uleiuri horticole.
37. PĂDUCHELE ŢESTOS - Quadraspidiotus perniciosus
(HOMOPTERA, DIASPIDIDAE)
Morfologie. Adultul (femela), are corpul cordiform, aplatizat, cu tegumentul slab chitinizat, de 0,8-1,0
mm lungime şi de culoare galbenă, cu pigidiul portocaliu. Pigidiul este triunghiular, prevăzut cu două
perechi de lobi şi cu trei grupe de palete. Pe partea dorsală a pigidiului sunt trei grupe de glande tubulare
lungi şi subţiri, care secretă substanţa necesară confecţionării scutului protector. Aparatul bucal, conformat
pentru înţepat şi supt este subţire şi de 2,5 ori mai lung decât corpul. Aripile, ochii şi picioarele lipsesc, iar
antenele sunt rudimentare. Scutul ce protejează corpul are forma unui disc circular, slab convex, de 1,6-2,3
mm în diametru şi este de culoare brun-cenuşie, central sau puţin excentric prezentând exuvia larvară a larvei
de prima vârstă, în jurul căreia este construit scutul.
Masculul are corpul de 0,8-0,9 mm lungime, de aceaşi culoare ca şi femela, dar are antene păroase,
formate din 10 articule, ochi, picioare şi o pereche de aripi membranoase albe, străbătute de câteva nervuri.

38
La extremitatea abdomenului prezintă o apofiză alungită. Carapacea protectoare este alungită, de 1,2-1,5 mm
lungime şi tot de culoare brun-cenuşie. La mascul aparatul bucal este rudimentar (el nu se hrăneşte).
Larva, în primele 24-48 de ore este mobilă, are corpul oval, turtit dorso-ventral, de 0,2-0,3 mm
lungime, de culoare galbenă-portocalie. Larva neonată are ochi, antene, picioare şi două sete anale alungite.
După fixarea de substrat, apendicii se atrofiază, devine sedentară şi îşi construieşte discul protector,
caracteristic, prin aglomerarea firelor mătăsoase produse de glandele sericipare prezente pe partea dorsală a
ultimului segment abdominal. Carapacele larvelor din care se vor dezvolta femele sunt circulare, cu exuvia
situată în centru, iar cele din care vor rezulta masculi au carapacea ovală-eliptică cu exuavia situată
excentric. Pentru Prospaltella perniciosi este pusă la punct tehnologia de înmulţire în biostaţie, putându-se
face lansări în culturi.
Ciclul biologic. Prezintă 1-3 generaţii pe an. În zona de stepă, silvostepă şi o bună parte din zona
pădurilor de stejar, păduchele are trei generaţii pe an (G1 în perioada mai-iulie, G2 în perioada iulie-
octombrie şi G3 în perioada octombrie-mai). În partea superioară a zonei stejarului şi o bună parte din zona
fagului are două generaţii pe an (G1 în perioada iunie-august, iar G2 în perioada august-iunie). În partea
superioară a zonei fagului are o generaţie, iar în zona bradului nu se dezvoltă. Iernează în stadiul de larvă de
vârsta întâi, pe scoarţa tulpinilor, ramurilor şi lăstarilor. În primăvară, când temperatura depăşeşte 7°C,
larvele îşi reiau activitatea de hrănire, năpârlesc şi are loc diferenţierea pe sexe. Cele din care vor apărea
femele vor mai năpârli de două ori, iar cele din care vor apărea masculii mai năpârlesc încă de patru ori.
Adulţii apar cam la sfărşitul lunii aprilie, început de mai. Copulaţia are loc imediat după apariţie.
Prima generaţie, de primăvară, evoluează de la sfârşitul lunii iunie, când femelele încep expulzarea
larvelor, aceasta prelungindu-se pe 40-60 zile. O femelă expulzează 70-450 larve, câte 8-10 pe zi. Larvele
migrează pe tulpini şi lăstari. În această perioadă larvele pot fi luate de vânt sau de păsări şi în acest fel au
capacitatea de a infesta noi culturi. După circa 24 ore ele se fixează cu rostrul de substratul alimentar şi, la
adăpostul scutului protector în formare, se hrănesc sugând sucul celular. Carapacea, în primele 15-20 de zile
este mai laxă, astfel încât ea poate fi penetrată de către insecticidele care se aplică în acest interval. După 3
săptămâni larvele devin larve secundare, scutul devine mai gros, rezistent şi de culoare cenuşie, iar după încă
3 săptămâni când, năpârlesc se diferenţiază pe sexe. Copulaţia are loc imediat după apariţie, femela însă este
capabilă de o nouă progenitură numai după 25-35 zile, respectiv sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august.
Dezvoltarea unei generaţii durează 65-70 zile.
Cea de a doua generaţie, de vară, se dezvoltă de la începutul lunii august şi durează 50-55 zile. La
sfârşitul lunii septembrie larvele ajung la completa dezvoltare, năpârlesc pentru a doua oară şi se diferenţiază
pe sexe. Generaţia a treia, de toamnă sau hibernantă, se dezvoltă din septembrie - octombrie şi până în anul
următor.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie polifagă, întâlninudu-se pe un număr de peste 200 specii
de plante-gazdă, dintre care în ţara noastră pe mai mult de 80 de specii de pomi şi arbuşti fructiferi şi
ornamentali, esenţe silvice sau plante ierboase. Preferă speciile sămânţoase de pomi şi arbuşti fructiferi: măr,
păr, apoi prun, piersic, cais, cireş, vişin, coacăz, agriş. Dintre arborii şi arbuştii ornamentali atacă teiul,
plopul, ulmul, salcia, salcâmul, preferând păducelul, lemnul câinesc şi gutuiul japonez. Dintre speciile
ierboase atacă fragii şi căpşunii. Nu s-a semnalat atac pe conifere.
Insectele se răspândesc pe tulpini, ramuri, frunze şi fructe. Se localizează mai ales pe scoarţa tulpinilor
şi a lăstarilor, în depresiunile caliciului şi ale pedunculului fructelor. Se disting uşor carapacele insectelor
fixate de substrat, în jurul lor apărând pete roşcat-violete. Odată cu înţepătura este introdusă şi saliva, care
conţine o substanţă sub acţiunea căreia se produc o serie de modificări biochimice, din care cauză ţesuturile
se necrozează şi se înroşesc, în jurul locurilor de fixare formându-se pete roşii violocee caracteristice. La un
atac intens carapacele se suprapun, formând un strat de crustă. Pomii atacaţi stagnează în dezvoltare, se
usucă începând de la vârf. Producţia de fructe scade, fructele sunt mici, pătate şi au o valoare comercială
scăzută.
Metode de prevenire şi combatere. Utilizarea la plantare a materialului biologic liber de acest
dăunător. Plantarea de soiuri rezistente. Combaterea pe cale biologică, cu ajutorul viespii parazitoide
Prospaltella perniciosi. Instalarea de capcane cu feromoni specifici AtraPern. La această dată există şi
feromonul atractent sexual specific autohton, putându-se procura de la Institutul de Chimie din Cluj-Napoca.
Aplicarea de tratamente chimice de iarnă şi de vară, la avertizare şi cu produse selective, întrucât
eficienţa lor se anulează prin utilizarea produselor neselective. Tratamentele din perioada de repaus vegetativ
se efectuează când temperatura aerului depăşeşte 5°C şi se realizeză prin stropire a pomilor cu NupridOil-
1.5% (sau alte produse omologate). În cazul infestărilor puternice se aplică două tratamente, primul tratament
se aplică în toamnă, după căderea frunzelor iar al doilea în primăvară, până la umflarea mugurilor.
Tratamentele de vară se aplică la apariţia în masă a lervelor din fiecare generaţie. Obişnuit se
avertizează două tratamente pentru fiecare generaţie, primul tratament se aplică la 5-7 zile de la apariţia
primelor larve mobile iar următoarele tratamente se avertizează la 7-14 zile după precedentul.

39
 38. PĂDUCHELE LÂNOS - Eriosoma lanigerum
(HOMOPTERA, ERIOSOMATIDAE)
Morfologie. Virginogenele aptere au corpul oval, globulos, de 1,7-2,5 mm lungime, de culoare
roşiatică-brună închisă, acoperit cu o secreţie abundentă ceroasă, care formează un înveliş filamentos de
culoare albă. Lungimea filamentelor ajunge la 3 mm. Pe partea dorsală a abdomenului se găsesc patru grupe
de glande ceroase. Antenele sunt formate din 6 articule, şi reprezintă aproape 1/4 din lungimea corpului.
Corniculele sunt foarte reduse, prevăzute pe părţile laterale cu 10-15 peri. Segmentul anal este rotunjit.
Virginogenele aripate au corpul alungit, de 1,8-2,3 mm lungime, de culoare brună închisă. Antenele sunt
formate din 6 articole; al 3-lea articol este mai lung şi prevăzut cu 16-20 senzorii de formă inelară. Aripile
sunt mai lungi decât corpul şi au nervura mediană împărţită o singură dată. Dacă se striveşte corpul
păduchelui se scurge un lichid roşu ca sângele, de unde şi denumirea de "păduchele de sânge".
Larvele se deosebesc de adulţi prin talia mai mică şi rostrul lor care este deseori mai lung. Această
insectă formează pe rămurele, trunchi şi uneori pe rădăcini colonii caracterizate prin prezenţa unui înveliş
alb-vătos, pomii atacaţi fiind uşor de recunoscuţi.
Ciclul biologic. Ciclul biologic complet este întâlnit numai în ţara de origine, unde are ca plantă gazdă
primară ulmul american, iar ca plantă gazdă secundară mărul. În ţara noastră, ca şi în alte ţări europene, acest
păduche, are un ciclu evolutiv incomplet, fiind nemigrator, întreg ciclul biologic desfăşurându-se numai pe
măr. Specia este polivoltină, putând evolua 8-12 gneraţii pe an. Iernează ca larvă de prima şi a doua vârstă, în
rănile canceroase de pe rădăcini, ramuri ori tulpini. Devin active spre sfârşitul lunii martie şi îşi continuă
dezvoltarea la temperatura de peste 7°C. La pornirea vegetaţiei în primăvară, larvele încep să se hrănească,
migrând de la rădăcini spre tulpini şi ramuri. După 1-2 săptămâni larvele devin femele mature şi se reproduc
vivipar, pe cale partenogenetică. O femelă expulzează 50-130 larve, în timp de 10-15 zile. Dezvoltarea unei
generaţii durează 3-4 săptămâni. Noile colonii se concentrează în partea centrală a coroanei pomilor, în
crăpăturile scoarţei datorate gerului. În cursul lunilor iunie-iulie apar şi femele virginogene aripate, care
zboară şi infestează alte livezi. La sfârşitul verii are loc o migrare în sens invers: o parte din ele coboară la
rădăcini, dând naştere formei radicicole, care hibernează. Chiar dacă uneori apar şi formele sexuate şi depun
ouă pe măr, larvele de fundatrix care iau naştere în primăvară mor înainte de a se reproduce.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie monofagă, infestând în principal mărul, dar sporadic a fost
semnalată şi pe păr şi gutui. Trăieşte în colonii pe tulpini, ramuri, lăstari şi pedunculii fructelor şi chiar pe
rădăcini în apropierea coletului. Pe lăstarii tineri se localizează la baza lor, la locurile de unire, iar pe ramuri
şi tulpini în crăpăturile scoarţei. La locul instalării înţeapă şi suge sucul celular din aceste organe. Ţesuturile
atacate se hipertrofiază, apărând tumori sau nodozităţi, care cu timpul crapă, căpătând aspectul unor răni
canceroase.
La nivelul rănilor se observă o secreţie albă filamentoasă, ceea ce indică prezenţa insectelor. Circulaţia
substanţelor hrănitoare la acest nivel este împiedicată. Pomii devin sensibili la gerurile de peste iarnă.
Atacurile puternice provoacă crăpături care pot fi infectate cu ciuperci patogene. La atacuri repetate pomii se
usucă treptat.
Metode de prevenire şi combatere. Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară este obligatorie,
în acest sens se foloseşte numai material săditor sănătos. Se parctică tăierea şi arderea ramurilor şi lăstarilor
atacaţi. Utilizarea de soiuri rezistente, evitând pe cele sensibile, cum este Parmen Auriu. Favorizarea
înmulţirii şi activităţii parazitului Aphelinus mali, care este eficace în reducerea populaţiei afidului.
Aplicarea de tratamente chimice de iarnă. În perioada de vară tratamentele se efectuează cu produsele
omologate.
39. PURICELE MELIFER AL PĂRULUI – Psylla pyricola Frost.
(HOMOPTERA, PSYLLIDAE)
Morfologie. Adulţii hibernanţi au corpul de 2,9-3,5 mm lungime. Iniţial, capul şi toracele sunt de
culoare galbenă-deschis, cu pete portocalii, abdomenul verde, dorsal cu dungi şi pete cafenii. Cu timpul,
capul, toracele, tergitele şi sternitele abdominale devin galbene apoi de culoare brună-închis. Capul este lat,
ochii mari, emisferici. Antenele sunt filiforme, subţiri, formate din 10 articule, de culoare galbenă, spre vârf
negre-brunii. Toracele este bombat. Picioarele sunt lungi şi puternice, de culoare galben-cafenii, cu femurele
negre. Picioarele posterioare adaptate pentru sărit. Abdomenul femelelor este galben-portocaliu, cu peri
negri. Adulţii din generaţiile de vară au corpul de 2.1-2.9 mm lungime, de culoare brună-verzuie, cu 6 benzi
longitudinale portocalii. Capul lat, de culoare galben deschis, prezintă lobi frontali, rotunjiţi. Ochii sunt roşii-
brunii iar antenele de 1,5 ori mai lungi decât lăţimea capului. Toracele prezintă pete portocalii. Tibiile sunt
lipsite de spini terminali.
Oul este eliptic, de culoare albă care după câteva zile devine galben-portocaliu.

40
 Larva are corpul turtit dorso-ventral, de 0,1-0,4 mm lungime, de culoare galbenă-deschis, cu pete
brune pe capsula cefalică şi pe abdomen. Ochii sunt roşii. La larvele mai în vârstă partea dorsală a
abdomenului prezintă pete late, de culoare neagră.
Ciclul biologic. Prezintă 2-3 generaţii pe an: de primăvară, vară şi toamnă. Iernează stadiul de adult
sub ritidomul şi în crăpăturile scoarţei, în stratul de muşchi, de licheni sau frunze căzute. În primăvară, încă
din luna martie, când temperatura aerului de 4,5-5,7°C adulţii hibernanţi îşi reiau activitatea (ceea ce
corespunde fenologic cu momentul umflării mugurilor de rod), hrănindu-se pe sema mugurilor şi rămân
prezenţi în coroana pomilor 80-85 zile. După o scurtă perioadă de hrănire, au loc copulaţia şi ponta,
depunerea ouălelor prelungindu-se pe 60-70 zile. Ouăle sunt depuse izolat, pe muguri şi pe lăstarii tineri.
Larvele eclozate trăiesc asociate, concentrându-se în jurul mugurilor, apoi răspândindu-se pe lăstari, frunze şi
flori. Paralel cu hrănirea, insectele elimină mari cantităţi de dejecţii zaharoase, care inundă organele atacate.
Dezvoltarea stadiului larvar al generaţiei de primăvară, durează 35-40 zile, după care se transformă în nimfe,
iar după 6-10 zile apar insectele adulte (la sfârşitul lunii mai). După 7-8 zile are loc copulaţia şi apoi
depunerea ouălor. Ouăle sunt depuse pe dosul frunzelor, obişnuit în rânduri de-a lungul nervurii principale.
O femelă depune până la 500 ouă. Adulţii din noua generaţie au o longivitate de 60-65 zile, iar ponta se
eşalonează pe 25-30 zile. Larvele apărute colonizează partea inferioară a frunzelor şi lăstarii de un an. La
generaţiile estivale, dezvoltarea unei generaţii variază între 25 şi 30 de zile. Următoarele generaţii evoluează
asemănător, insectele adulte din ultima generaţie retrăgându-se în diapauză.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie monofagă, infestând livezile de păr (rar a fost întâlnită şi
pe alte specii). Pagubele sunt foarte mari în toate livezile de păr neîngrijite. Sunt mai sensibili perii pitici,
formele pe spaliere şi pomii tineri din pepiniere Adulţii şi larvele înţeapă şi sug sucul celular din muguri,
lăstari tineri şi frunze. Mugurii se usucă şi cad. Frunzele atacate stagnează în creştere, sunt inundate de
dejecţii (roua de miere), se încreţesc pe margini, se răsucesc, se înegresc din cauza fumaginii, care se
instalează pe ele. Frunzele atacate se usucă, şi se înregistrează căderi parţiale sau totale premature. Atacul pe
lăstari determină curbarea şi veştejirea acestora, lemnul nu se maturează şi nu rezistă peste iarnă, creşterile
anuale adesea vor îngheţa. Sunt atacate şi fructele, acestea rămânând mici, pătate, deformate şi cad de
timpuriu. Fructele îşi pierd valoare comercială.
Metode de prevenire şi combatere. Igiena culturală şi agrotehnice reprezintă o măsură importantă în
reducerea populaţiei speciei, prin curăţirea scoarţei pomilor, tăierea ramurilor uscate şi arderea lor,
mobilizarea solului printre rânduri pentru încorporarea resturilor vegetale. Unele soiuri de păr sunt tolerante
la atacul puricelui melifer; aşa se comportă soiul Haideea. Aplicarea de tratamente de iarnă: tratamentele
aplicate în combaterea păduchelui ţestos din San Jose rezolvă şi stadiul hibernant al puricelui melifer. În
primăvară, înainte de dezmugurire, se aplică tratamente pentru distrugerea larvelor. Următoarele tratamente
chimice de primăvară se recomandă când 10-15% din lăstarii pomilor sunt atacaţi iar eclozarea ouălor se
realizează mai mult de 50% şi larvele sunt în vârstele I-III, stadii considerate ca fiind de maximă sensibilitate
la acţiunea insecticidelor. În timpul verii avertizarea tratamentelor la larve se recomadă la depăşirea pragului
economic de dăunare, care este de 25-30 de larve pe ultimele 6 frunze ale lăstarilor. De obicei se aplică câte
un tratament pentru fiecare generaţie.
40. GĂRGĂRIŢA BOBOCILOR DE MĂR - Anthonomus pomorum
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 5-6 mm lungime, eliptic şi de culoare brună-roşcată. Pe partea
dorsală este acoperit cu o pubescanţă, care formează pete de culoare cenuşie-roşcată. Capul este negru, cu
ochi mari, convecşi. Pronotul prezintă o dungă mediană din perişori albicioşi. Antenele şi picioarele sunt
brune-roşcate. Femurele sunt prevăzute cu câte un pinten puternic. Elitrele sunt mai late posterior şi cu două
benzi transversale oblice, de culoare mai închisă, care delimitează o porţiune mai deschisă la culoare apărând
sub forma literei "v".
Oul are 0,7 mm lungime, este eliptic, alb-lucios.
Larva este de tip curculionid, la completa dezvoltare are lungimea de 7-10 mm. Corpul este subţire,
foarte putin curbat, îngust posterior. Capsula cefalică este de culoare brună, restul corpului este de culoare
albă, prin transparenţă putându-se urmări mişcările organelor interne şi în special a tubului digestiv.
Începând de la penultimul segment abdominal spre partea anterioară, partea dorsală a precedentelor 8
segmente prezintă câte un lob, divizat median printr-un şanţ.
Pupa are 3-4 mm lungime; este alb-gălbuie, alungită.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Iernează ca insectă adultă, în crăpăturile scoarţei
trunchiului şi ramurilor groase ale pomilor, sub covorul de frunze de la baza trunchiului pomilor. În
primăvară insectele părăsesc locurile de iernare la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie, atunci când
temperatura medie a aerului ajunge la 6C, de obicei cu 8-10 zile înainte de umflarea mugurilor florali la
măr. Timp de 8-10 zile, uneori şi o lună, insectele sunt active, se hrănesc intens, în timpul nopţii retrăgându-

41
se în locuri adăpostite. După copulaţie femela roade un orificiu în corola bobocului floral, în care depune un
ou, orificiul fiind apoi astupat cu o secreţie care se întăreşte. Femela depune până la 100 ouă, în decurs de
10-15 zile. Incubaţia durează 10-15 zile. Larvele eclozează în ultima decadă a lunii aprilie - prima decadă a
lunii mai. Larvele se dezvoltă în interiorul bobocilor florali, consumând organele interne. Dezvoltarea larvei
se eşalonează pe 2-4 săptămâni, timp în care năpârlesc de trei ori. La completa dezvoltare larva se transformă
în pupă, în interiorul bobocului floral, stadiu durează 7-15 zile. Din a doua jumătate a lunii mai apar adulţii
din noua generaţie care, după 12-25 zile de hrănire pe seama aparatului foliar, se retrag în diapauză de
estivaţie, care se continuă cu cea hiemală.
Plante atacate şi mod de dăunare. Gărgăriţa are un regim alimentar monofag, rozând mugurii florali
şi florile de măr, mai rar pe cei de păr şi gutui. Adulţii hibernanţi se hrănesc cu mugurii vegetativi şi floriferi,
producând adesea sterilitatea florilor. Noii adulţi rod din epiderma şi parenchimul frunzelor, acestea capătă
aspect reticulat. Pagubele economice sunt produse de către larve. Într-un boboc floral se dezvoltă o singură
larvă, bobocii florali dăunaţi devin ruginii, apoi se usucă, nu se mai deschid şi cu timpul cad (au forma de
cuişoare).În unii ani, pierderile de flori la măr, pot ajunge la 90-100%.
Metode de prevenire şi combatere. Aplicarea, pe tulpini, a unor brâie - capcană din carton gofrat, în
care insectele se adăpostec în perioada de estivaţie. Brâiele se aplică în prima jumătate a lunii mai, la apariţia
gărgăriţelor din noua generaţie, şi se ard în iarnă sau primăvara devreme, înainte de reluarea activităţii.
Brâiele servesc şi pentru stabilirea curbei de zbor în avertizarea tratamentelor. Rezultate bune, pe suprafeţe
mici, se obţin şi prin răzuirea tulpinilor şi a ramurilor mai groase şi distrugerea prin ardere a resturilor în care
se găsesc adulţii hibernanţi. În combaterea gărgăriţei, aplicarea tratamentelor timpurii de primăvară cu uleiul
US 1 90, Nuprid Oil, aplicate în combaterea păduchelui din San Jose şi păduchelui lânos, sunt eficace şi în
combaterea gărgăriţei bobocilor de măr.
41. VIERMELE MERELOR - Cydia pomonella
(LEPIDOPTERA, TORTRICIDAE)
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor de 15-22 mm, iar lungimea corpului de 10 mm. Culoarea
corpului şi a aripilor este cenuşie-brună. Aripile anterioare sunt largi, subrectangulare, prezintă mai multe
benzi transversale înguste, de culoare cenuşie-închis. În regiunea apicală se găseşte o maculă semilunară
brună, cu luciu metalic, delimitată de un chenar gălbui-roşcat, alcătuit din două linii. Aripile posterioare sunt
brune şi cu reflexe arămii. În stare de repaus aripile stau în formă de acoperiş de casă.
Oul are 0,08-1,0 mm în diametru, este subcircular, puţin bombat, alb-opalescent.
Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 15-20 mm lungime. Capul şi pronotul
sunt de culoare brună, restul corpului de culoare roz-deschis. Dorsal, fiecare segment prezintă câte 2 negi de
culoare închisă, prevăzuţi cu peri senzitivi.
Pupa are 9-10 mm lungime şi este galbenă-brună sau brună-închisă.
Ciclul biologic. Evoluează 2 generaţii pe an (în anii foarte favorabili poate dezvolta şi o a treia
generaţie). Iernează în stadiul de larvă ajunsă la completa dezvoltare, într-un cocon mătăsos, situat sub
scoarţa trunchiului şi în crăpăturile acestuia. Temperaturile scăzute din perioada repausului vegetativ (-
27,8C) determină mortalităţi de 60-70% la larvele hibernante. În primăvară, prin luna aprilie - început de
mai, când se realizează pragul inferior de dezvoltare (to = 9°C), iar bobocii florali abia se colorează, larvele
se transformă în pupe. Durata stadiului de pupă este strâns legată de temperatură, umiditate, expoziţia
coconilor, variind în medie între 20 şi 30 de zile.
Zborul fluturilor se înregistrează când temperatura aerului depăşeşte 15C. Zborul lor este crepuscular
şi nocturn. După 5-6 zile de la apariţie au loc împerecherea şi ponta. Copulaţia are loc în prima jumătate a
lunii mai.
Prima generaţie, de primăvară, se dezvoltă din a doua jumătate a lunii mai. Ouăle sunt depuse izolat pe
frunze, fructe şi lăstari, când fructele au mărimea unei alune. O femelă depune 50-150 ouă. Incubaţia durează
8-15 zile. După eclozare larvele migrează în căutarea fructelor, perioadă în care se hrănesc pe seama
frunzelor, însă fără să producă pagube în acest interval. Apoi, larvele pătrund în fructe, de obicei prin
depresiunea caliciului sau a peduncului. După ce pătrunde în fruct, larva năpârleşte, roade o galerie către
lojele seminţelor, hrănindu-se cu acestea. Dezvoltarea stadiului larvar durează 20-30 zile, timp în care
năpârleşte de patru ori. La completa dezvoltare larvele părăsesc fructele, migrează pe tulpini şi sub ritidomul
acesteia, în scorburi, îşi formează fiecare câte un cocon mătăsos şi se transformă în pupe. Stadiul pupal
durează 5-14 zile, după care zboară fluturii din prima generaţie.
Cea de a doua generaţie, de toamnă, se dezvoltă din a doua jumătate a lunii iulie şi până în
sepetembrie. Ouăle sunt depuse pe fructe şi mai rar pe frunze. Incubaţia durează 5-12 zile. Larvele apărute
pătrund în fructe, obişnuit pe partea laterală, unde de regulă este lipită o frunză sau un alt fruct, şi evoluează
timp de 20-25 zile, după care părăsesc fructele atacate şi se retrag pentru diapauză.

42
 Plante atacate şi mod de dăunare. Insecta atacă fructele de măr şi păr, mai rar fructele de prun, gutui
şi nuc. Larvele rod galerii în pulpa fructelor, consumă seminţele, trecând dintr-un fruct în altul. Larvele din
prima generaţie dăunează fructele tinere, de mărimea unei nuci, iar cele din generaţia a doua, fructele ajunse
la coacere. Din galeriile roase se scurge un rumeguş, în amestec cu excremente, aglomerate cu fire
mătăsoase. Fructele sunt depreciate calitativ, cad de timpuriu şi putrezesc, datorită infecţiei cu ciuperci
(Monilinia fructigena). Pierderile pot ajunge la 70-80 % din producţie.
Metode de prevenire şi combatere. Instalarea capcanelor cu feromon specific - AtraPom, pentru
determinarea nivelului populaţiei sau pentru combaterea directă prin captarea în masă a masculilor. Pentru
avertizare, se instalează 3 capcane/ha, iar pentru combatere până la 40 capcane/ha. Avertizarea tratamentelor
chimice se face la înregistrarea a 3-4 fluturi/capcană/săptămână. O combatere mai eficace (dezorientarea
masculilor) se realizaeză prin instalarea de evaporizatoare, care realizează o atmosferă atractantă mai eficace
şi uşor de aplicat. Adunarea fructelor căzute şi utilizarea lor în fermentaţie sau în hrana animalelor.
Combaterea viermelui merelor se poate realiza şi pe cale biologică, îndeosebi prin lansarea ovifagilor din
genul Trichogramma crescuţi în biostaţii. Se contează pe o reducere semnificativă a populaţiilor la lansarea,
în câte două reprize pentru fiecare generaţie, a unui număr de 50-100 mii viespi/ha. De asemenea, se
recomandă folosirea de preparate biologice pe bază de Bacillus thuringiensis (Thurintox) şi Bacillus cereus
(Thuringin) în concentraţie de 0,3 %, Dipel - 0,1 %, Bactospeine - 0,3 %.
Aplicarea, pe trunchiul pomilor, a unor brâi-capcană din carton gofrat, sub care se retrage larvele
pentru împupare sau diapauză. Brâiele se distrug după retragerea larvelor din prima generaţie şi în perioada
de repaus vegetativ a celor cu larve diapauzante. Răzuirea trunchiului şi a ramurilor mai groase de scoarţa
exfoliată, de muşchi şi de licheni şi arderea lor împreună cu larvele hibernante, operaţie care trebuie făcută
iarna sau primăvara devreme. Combaterea pe cale chimică implică aplicarea de tratamente cu insecticide, la
fiecare generaţie cel puţin un tratament.
42. VIERMELE PRUNELOR - Cydia funebrana
(LEPIDOPTERA, TORTRICIDAE)
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor de 14-16 mm. Corpul este brun-cenuşiu, cu lungimea de 6-
9 mm. Aripile anterioare sunt brune-închis, mai închise spre bază, la vârf cu câte o pată ovală, lucitoare,
brună-cenuşie sau plumburie, pe care se găsesc 4 linii brune negricioase, dispuse longitudinal. Aripile
posterioare sunt cenuşii şi cu franjuri scurte, albicioase.
Oul este eliptic, translucid la depunere, apoi de culoare gălbuie.
Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 10-14 mm lungime şi de culoare roz.
Capsula cefalică, plăcile toracice şi ultimul segment abdominal de culoare brun-închis.
Pupa are lungimea de 6-7 mm şi este de culoare cărămizie.
Ciclul biologic. Prezintă 2 generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă ajunsă la completa dezvoltare,
protejată de un cocon mătăsos, sub ritidomul de la baza tulpinii, sub resturile vegetale. În cursul lunilor
aprilie-mai larvele se transformă în pupe. Stadiul de pupă durează 12-18 zile. În ultima parte a lunii aprilie
până în prima jumătate a lunii mai are loc zborul fluturilor, odată cu începutul scuturării petalelor la soiurile
cu înflorire târzie. Zborul adulţiilor se eşalonează pe o perioadă de 5-7 săptămâni, maximul fiind după 15 zile
de la apariţie.
Prima generaţie, evoluează începând din prima jumătate a lunii mai şi până la sfârşitul lunii iunie sau
începutul lunii iulie. Copulaţia şi depunerea ouălor au loc la 5-10 zile de la apariţia fluturilor. Ouăle sunt
depuse pe partea inferioară a frunzelor şi pe fructul care are mărimea unui sâmbure de măslină. Depunerea
ouălor se eşalonează pe o perioadă de 25-30 zile. O femelă depune 40-80 ouă. Incubaţia durează 9-18 zile.
La apariţie, larvele intră în fruct, unde rod galerii în pulpa fructelor spre peduncul, secţionând vasele libero-
lemnoase şi oprind astfel parţial sau total circulaţia sevei. Fructul atacat nu se mai dezvoltă, capătă o culoare
violacee şi cade înainte ca larva să ajungă la completa dezvoltare.
Căderea fructelor infestate corespunde căderii fiziologice normale din luna iunie. Larvele se hrănesc în
continuare în fructele căzute. Evoluţia larvelor durează 25-35 zile. La completa dezvoltare larvele părăsesc
fructele, migrează pe tulpini, la nivelul coletului unde îşi confecţionează coconi mătăsoşi şi se transformă în
pupe. Stadiul pupal durează 8-12 zile. La sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie zboară fluturii din
prima generaţie. Zborul lor se eşalonează pe un interval de 4-6 săptămâni.
Generaţia a doua, evoluează de la începutul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii august şi până la
începutul lunii mai din anul următor, când sunt două generaţii. La câteva zile de la apariţie are loc copulaţia,
iar femelele depun ouăle pe fructele ajunse în fenofaza de coacere. Incubaţia durează 5-10 zile. Dezvoltarea
stadiului de larvă durează 20-25 zile. Spre sfârşitul lunii august sau la începutul lunii septembrie larvele,
ajunse la completa dezvoltare, se retrag în diapauză.
Plante atacate şi mod de dăunare. Insecta atacă îndeosebi prunul şi corcoduşul, dar sporadic a fost
semnalată şi la fructele de cireş, piersic şi cais. Larvele din prima generaţie atacă fructele verzi, rozând
galerii şi consumând pulpa crudă. Fructele atacate capătă o culoare violacee şi cad prematur. Larvele din
43
generaţia a doua dăunează fructele când acestea sunt în faza de coacere în pârgă. Ele rod galerii şi la fel
consumă pulpa din jurul sâmburilor. Fructele atacate se recunosc după prezenţa picăturilor gomoase, care se
scurg prin orificiul de pătrundere a larvelor. Fructele atacate cad sau putrezesc, ca urmare a infectării lor de
către ciuperci (Monilinia spp.). Pierderi mari se înregistrează la generaţia a doua, ajungând la 50-80 % din
recolta de fructe. Cele mai sensibile soiuri la atacul viermelui prunelor sunt D'Agen, Vinete Româneşti, Gras
românesc, Peché, Vinete de Italia, Tzar, Bosniace şi Tuleu Gras.
Metode de prevenire şi combatere. Adunarea fructelor viermănoase, înainte de a fi părăsite de larve.
Aplicarea de brâie-capcane, pe trunchiurile pomilor, în scopul atragerii larvelor pentru împupare sau
diapauză. Brâiele se aplică şi se distrug pentru fiecare generaţie în parte, înaintea părăsirii lor de către fluturi.
Capturarea fluturilor în cursele instalate în livezi, în perioada de zbor a acestora. Instalarea de curse cu
feromon specific -AtraFun- foarte selectiv şi puternic atractant sexual pentru capturarea masculilor, în scopul
stabilirii nivelului densităţii numerice a populaţiei, avertizării tratamentelor sau combaterii directe prin
captarea în masă a masculilor, ori prin metoda dezorientării.
Aplicarea de tratamente chimice: când există 2 generaţii se aplică schema de tratemente: 2+2
(tratamentul I se aplică la 6-8 zile după primele 2-3 zile de pontă la generaţia I-a şi la 4-6 zile după primele
1-2 zile de la pontă la generaţia a II-a; al doilea tratament pentru fiecare generatie se recomandă la 10-12 zile
după primul tratament), utilizând produsele organofosforice, piretroizi ori inhibitori de chitină.
Se consideră că aplicarea brâielor - capcană şi adunarea fructelor căzute sunt măsuri suficiente pentru
evitarea aplicării de tratamente chimice împotriva primei generaţii şi crează în acelaş timp condiţii favorabile
pentru acumularea în livezi a entomofagilor. Dacă la aceste măsuri preventive şi de combatere întreprinse
prin mijloace nepoluante, se adaugă utilizarea curselor feromonale, atunci populaţiile dăunătorului pot fi
menţinute la un nivel în general redus sau chiar sub PED. Eficacitatea controlului feromonal este mai
ridicată, când se practică în livezile cu populaţii reduse, situate în climatul umed şi lipsit de vânturi puternice,
respectiv izolate de alte plantaţii.
Tratamentele cu biopreparate pe bază de Bacillus thuringiensis (Thuringin PU, Dippel PU 16000,
Bactospaine PU 6000, în concentraţie de 0,1-0,25 %) sunt foarte eficiente.
43. VIESPEA NEAGRĂ A PRUNELOR – Hoplocampa minuta Christ.
(HYMENOPTERA, TENTHREDINIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 4-5 mm lungime, de culoare neagră, lucioasă. Primele 2-4 articule
antenale sunt brune-negrii. Capul, toracele şi partea dorsală a abdomenului sunt de culoare neagră. Picioarele
sunt galbene-brunii cu trohanterele negre. Aripile sunt transparente, cu baza fumurie şi stigma neagră.
Larva este omidă falsă, la completa dezvoltare are corpul de 6-10 mm lungime, capsula cefalică este
brună, restul corpului alb-gălbui. Pe abdomen se distrng 7 perechi de picioare false. Strivit, corpul larvei
miroase a ploşniţă (benzaldehidă).
Pupa este albă-gălbuie, învelită într-un cocon pergamentos căptuşit în exterior cu particule de sol.
Ciclul biologic. Are o generaţie pe an. Iernează stadiul de larvă complet dezvoltată, în solul de sub
coroana pomilor, la 2-10 cm adâncime, într-un cocon mătăsos impregnat cu grăunciori de pământ. Prin luna
martie, larvele se transformă în pupe, stadiu care durează 15-20 zile. Apariţia adulţilor se înregistrează din
prima decadă a lunii aprilie, în zonele de câmpie şi, la sfârşitul lunii mai, în zona deluroasă, când temperatura
medie zilnică ajunge la 10C, fenologic când înfloreşte caisul şi mirobolanul. Viespile se hrănesc cu nectarul
şi polenul diferitelor flori iar odată cu înfloritul prunului trec pe florile acestuia şi încep să depună ouăle. La
3-4 zile de la apariţie are loc copulaţia şi după încă 2-3 zile ponta.
Perioada ovipozitară durează 6-15 zile, în care timp o femelă depune 80-100 ouă. Pentru aceasta
femela face o tăietură cu ovipozitorul la baza sepalelor sau în receptacul, în care depune oul. În general intr-o
floare este depus un singur ou. Incubaţia durează 7-18 zile. Apariţia primelor larve se înregistrează când 70
% din petale cad. Larvele apărute rod câte un orificiu în epiderma fruntelor abia formate, pătrund în
interiorul acestora şi se hrănesc cu sâmburele, care este încă moale. Dezvoltarea larvei durează 25-30 zile,
timp în care năpârleşte de patru ori. Completa dezvoltare a larvei intervine la sfârşitul lunii mai – începutul
lunii iunie când, după căderea fructelor infestate, migrează în sol, îşi confecţionează un cocon mătăsos şi
rămâne în diapauză.
Plante atacate şi mod de dăunare. Însecta atacă fructele de prun şi porumbar, acestea constituind o
rezervă permanentă de infestare a livezilor de prun. Larvele rod galerii de intrare în fructele tinere şi
consumă seminţele verzi, trecând dintr-un fruct în altul. Până la completa dezvoltare o larvă consumă
seminţele din 2-5 fructe. La completa dezvoltare, larva roade un orificiu de părăsire a fructului. Interiorul
fructelor atacate este plin de excremente. Fructele atacate cad. Sunt preferate soiurile timpurii şi semitimpurii
(Tuleu gras, D'Agen şi Vinete româneşti). Pagubele cauzate se cifrează la 5-80%.
Alături de specia descrisă se întâlneşte şi viespea galbenă a prunelor (Hoplocampa flava Fab.), în
unele zone apărând într-un raport numeric superior viespei negre.

44
 Metode de prevenire şi combatere. Se recomandă efectuarea arăturilor adânci de toamnă şi de
primăvara, prin care se distrug o marte parte din coconii care iernează în sol, strângerea şi distrugerea
fructelor infectate, înainte de ieşirea larvelor.
Pentru combaterea chimică este suficient un singur tratament fitosanitar care se execută atunci când
10-15 % din flori au început să-şi scuture petalele. La acest tratament se vor folosi produse omologate, care
aparţin mai multor grupe chimice: organofosforice, piretroizi de sinteză, diverse etc.
44. VIESPEA SÂMBUROASELOR – Eurytoma schreinerei Sch.
(HYMENOPTERA, EURYTOMIDAE)
Morfologie Femela are corpul de 4-6 mm lungime, de culoare neagră, capul şi toracele acoperite cu
perişori albicioaşi, rari. Capul este mare, mai lat decât lung, ochii sunt ovali şi de culoare brună. Antenele
sunt formate din 13 articule, funiculul relativ subţire, iar măciuca formată din 2 articule. Picioarele sunt
brune. Aripile anterioare sunt ceva mai întunecate, cu nervuri mai îngroşate, iar nervura postmarginală de 1,5
ori mai lungă decât cea marginală. Abdomenul este scurt-pedunculat, în formă de ou, neted, ultimele
segmente, cu perişori de culaore deschisă. ultimul tergit abdominal aproape la fel de lung, cât şi lat.
Ovipozitorul este gălbui. Masculul are corpul de 4-5 mm lungime, antenele mai lungi şi păroase, articulele
distale ale funicului fiind mai îngustate. Punctuaţia mezotoracelui mai adâncită. Peţiolul abdominal mai lung
decât lat, iar la extremitate rotunjit.
Oul este oval alungit, de 1,5 mm lungime, de culoare lăptoasă, la extremităţi purtând un pedicel
alungit şi respectiv un mucron.
Larva este apodă şi eucefală, la completa dezvoltare de 6-7 mm lungime. Corpul umflat la mijloc şi
subţiat la extremităţi, este curbat, de culoare albă. Capsula cefalică este mică, gălbuie, cu mandibulele brune.
Pupa, de tip libera, are 6-7,5 mm lungime. Este albă, cu primordiile aripilor gălbui, lipite de corp.
Ciclul biologic. Insectă monovoltină. Iernează larva complet dezvoltată în sâmburii fructelor infestate.
La sfârşitul lunii aprilie, când temperatura mediului ambiant depăşeşte 10oC, larvele se transformă în pupe
(acest moment corespunde cu perioada în care înfloresc speciile de Forsythia), stadiu care durează 15-25 de
zile. Când temperatura depăşeşte 16°C, acestea se transformă în insecte adulte. Zborul acestora are loc la 5-6
zile de la formarea lor în sâmburi. Viespile rod, în pereţii sâmburilor infestaţi, orificii circulare cu diametrul
de 1.0-1.8 mm şi zboară în natură. Zborul viespilor are loc în cursul lunii mai. Viespea zboară relativ slab, ea
abia deplasându-se de la un pom la altul, încât se poate presupune că răspândirea insectei se face cu ajutorul
fructelor care se transportă dintr-o localitate în alta. Cu ajutorul ovipozitorului, perforând pulpa fructelor în
formare, femelele depun ouăle în seminţele crude din fructele care au 2.5/1.8 cm. Depunerea ouălor are loc
de obicei în luna mai şi durează 15-30 zile. Într-un fruct sunt depuse 1-2 ouă, o femelă depunând până la 130
ouă. Larvele eclozează după câteva zile, fenomen care are loc la sfârşitul lunii mai. Larvele consumă
conţinutul seminţelor, într-un fruct dezvoltându-se o singură larvă. Până la completa dezvoltare larva trece
prin 4 vârste. Dezvoltarea larvei se eşalonează pe 2-3 săptămâni, până la jumătatea lunii iunie, iar fructele
atacate cad, începând de la sfârşitul lunii iunie şi până în august. La completa dezvoltare larvele intră în
diapauza de estivaţie şi apoi de hibernare, în fructele atacate, protejate de pereţii tari ai sâmburilor, până în
primăvara anului următor. În astfel de condiţii larvele pot rămâne în diapauză 2-3 ani, constituid o rezervă
biologică pentru anii viitori. Un mare procent dintre larve pier în timpul diapauzei, din cauza oscilaţiilor mari
de temperatură şi umiditate de la suprafaţa solului.
Plante atacate şi mod de dăunare. Insectă oligofagă, atacând fructele în formare ale unor specii de
sâmburoase, în primul rând de prun şi mai rar de cireş, vişin, porumbar şi mirobolan. Larva consumă
sămânţa din interiorul sâmburelui tare. Într-un fruct se dezvoltă o singură larvă. Fructele atacate se disting cu
greu de cele sănătoase, păstrându-şi forma şi coloraţia caracteristică fructelor sănătoase. După căderea lor pe
sol, la început sunt colorate în violaceu, dar cu timpul se brunifică şi capătă un aspect de mumie, purtând un
mamelon situat lateral şi spre unul din cele două extremităţi ale fructului. La spargerea sâmburelui în interior
se găseşte larva şi sămânţa care este consumată, din ea rămânând intact doar tegumentul de la cele două
extremităţi ale sale. Primăvara pe fructele mumificate căzute pe sol se observă un orificiu cu diametrul de
1,4-1,6 mm pe care l-au ros adulţii care l-au părăsit.
Cele mai mari pierderi de fructe s-au înregistrat la Gras Românesc, Agen şi Stanley. Soiurile Anna
Späth, Tuleu gras şi Roşior Văratec s-au dovedit mai rezistente.
Metode de prevenire şi combatere. Lucrările solului dintre rândurile de pomi şi pe rând, sub
coroană, încorporează în sol o parte din fructele căzute. Pe suprafeţe mici se recomandă adunarea fructelor
căzute şi distrugerea lor prin îngroparea acestora. Suspendarea în pomi a unor pungi de naftalină care, prin
mirosul neplăcut ce-l degajă, creează o atmosferă repulsivă, împiedicând depunerea pontei viespilor. Igiena
livezilor în perioada de după plantare, în ideea adunării tuturor resturilor, sâmburilor, pentru distrugerea
larvelor hibernante aflate în sâmburi.

45
 La depăsirea PED=10-15 adulţi/capcană adezivă/săptămână, se aplică tratamente. Primul tratament se
aplică la 5-6 zile de la apariţia adulţilor (în fenofaza de formare a fructelor), iar al doilea şi al treilea la
intervale de 7-8 zile, utilizând produse organofosforice sau piretroide.
45. MUSCA CIREŞELOR - Rhagoletis cerasi
(DIPTERA, TEPHRITIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 4-6 mm lungime, de culoare brună negricioasă şi cu luciu. Capsula
cefalică, antenele, scutelul şi vârful femurelor sunt de culoare galbenă. Pronotul este de culoare cenuşie, cu
trei dungi longitudinale negre. Aripile sunt transparente şi cu 4 benzi transversale, brune-cenuşii. Abdomenul
femelei se termină cu un ovipozitor telescopic.
Larva, apodă şi acefală, la completa dezvoltare are corpul de 5-6 mm lungime, de culoare albă, slab-
gălbuie; la partea anterioară corpul este subţiat, iar la cea posterioară mai îngroşat şi truncheat oblic.
Pupa are formă de butoiaş, de 2,5-4 mm lungime.
Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează stadiul de pupă în sol, la 2-18 cm adâncime, sub
coroana pomilor. În primăvară, de la faza de pupă cu ochii roz şi până la apariţia primilor adulţi sunt
necesare 14-16 zile. O parte din pupe rămân în diapauză doi sau chiar trei ani. Apariţia primilor adulţi se
înregistrează din a doua jumătate a lunii mai. Adulţii apar aproape cu o lună înainte de coacerea cireşelor şi
vişinelor. Zborul muştelor se eşalonează pe 40-50 zile, între 15 mai-15 iulie. După circa două săptămâni de
la apariţie, când fructele sunt în pârgă, au loc copulaţia şi ponta. Depunerea ouălor începe în prima sau a
doua jumătate a lunii iunie. Femela depune câte un ou, sub epiderma fructului sau în pulpa acestuia. O
femelă depune în medie 100 ouă. Incubaţia durează 6-12 zile. Eclozarea primelor larve se înregistrează din a
două jumăttae a lunii iunie. Evoluţia larvară durează 10-20 zile. La completa dezvoltare larva părăseşte
fructul, de obicei după ce acesta a căzut, pătrunde în sol şi se împupează, stadiu care rămâne în diapauză
estivală şi apoi de hibernare. Condiţiile favorabile pentru dezvoltarea speciei se înregistrează pe timp însorit,
liniştit, cu o temperatură cuprinsă între 18 şi 22C. Precipitaţiile abundente şi umiditatea relativă a aerului de
peste 85 % au o influenţă negativă asupra muştelor.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie oligofagă, atacând fructele unor specii de pomi fructiferi şi
arbuşti ornamentali; preferă cireşul şi vişinul. Acest dăunător se mai poate dezvolta şi în fructele de Lonicera
tatarica şi Lonicera xilosteum, arbuşti ce constituie focare principale de infestare pentru livezile de cireş şi
vişin. Larvele consumă pulpa din jurul sâmburilor, săpând în aceştia galerii şi caverne. La exterior fructele
atacate prezintă zone mai adâncite şi de culoare mai închisă. Cu timpul fructele devin moi, se închid la
culoare şi, datorită infecţiei cu agenţi patogeni (Monilinia cinerea) ele putrezesc. Soiurile cu coacere târzie şi
foarte târzie sunt cele mai atacate (Boambe de Cotnari, Pietroase negre, Pietroase galbene, Dönissen,
Hedelfinger, Germersdorfer etc.). Cireşele amare, precum şi soiurile de cireş cu fructele de culoare roşie şi
galbenă sunt infestate într-un procent de 45%.
Metode de prevenire şi combatere. Săparea solului în livezi sau în jurul pomilor în timpul toamnei
sau primăvara pentru distrugerea pupelor hibernante.
În stabilirea prognozei de vară a fost testată eficacitatea unor modele de capcane vizuale colorate şi
capcane cu feromoni sexuali. Capcanele vizuale autohtone (Cluj-Napoca) şi străine (Elveţia şi Germania) şi-
au dovedit eficacitatea în capturarea insectelor adulte, în stabilirea zborului şi densitatea populaţiilor, în
avertizarea momentelor optime de combatere. Insecta reacţionează foarte sensibil la culoarea galben. De
asemenea, feromonul specific AtraRag determină atragerea masculilor în perioada de zbor a insectelor.
Aplicarea tratamentelor chimice se face la avertizare, respectiv când se capturaeză pe capcană o
insectă pe săptămână, la soiurile semitimpurii şi 0.5 capturi/săptămână la soiurile tardive în capcanele cu
feromon sau capcanele adezive galbene. Primul tratament se mai poate aplica la 6-7 zile de la apariţia
primilor adulţi în cuştile de avertizare, iar al doilea la 6-8 zile de la primul. În acest scop se utilizează
biopreparatele (Turingin, Bactospaine, Dipel - 2 kg/ha) sau insecticidele omologate.
46. FLUTURELE CU VÂRFUL ABDOMENULUI AURIU - Euproctis chrysorrhoea L.
(LEPIDOPTERA, LYMANTRIIDAE)
Descriere. Adultul prezintă dimorfism sexual. Femela are aripile albe cu luciu mătăsos şi anvergura de
30-40 mm. Abdomenul este bombat şi scurt, alb în partea anterioară şi brun-roşietic spre partea posterioară,
la vârf cu un smoc de peri aurii, iar antenele dublu-serate. Masculul are anvergura de 26-32 mm, aripile de
asemenea albe cu luciu mătăsos, uneori însă pe aripile anterioare cu câteva puncte mici, negre. Antenele sunt
aurii, dublu-penate. Corpul şi piciorele sunt albe.
Oul este sferic, uşor turtit la poli, cu diametrul de 0,4-0,5 mm, iniţial de culoare galbenă-verzuie, apoi
galben-cenuşie până la brună-gălbuie. Ouăle sunt depuse în grupe a câte 200-500, acoperite cu perii de pe
abdomenul femelei. Pontele au forma alungită, de 10-35 / 4-11 mm.
Larva, omidă adevărată, la eclozare este neagră, apoi devine cenuşie-neagră şi cu capul negru. Corpul este
acoperit cu peri deşi, lungi, galbeni sau bruni-gălbui şi foarte urticanţi. Dorsal prezintă două dungi roşii şi cu câte
46
un neg roşu-portocaliu pe segmentele 9 şi 10, iar lateral prezintă benzi longitudinale albe, întrerupte la intersecţia
dintre segmente. Larvele parcurg 6 vârste şi ating 35 mm lungime.
Pupa, brun-închisă până la negru, mată, pe suprafaţa corpului cu perişori, se îngustează brusc spre
extremitatea posterioară. Are dimensiunea de 15-17 mm lungime.
Biologie. Specia este o insectă monovoltină. Iernează în stadiul de larvă de vârsta a III-a (pot ierna şi un
număr foarte redus de larve de vârsta a II-a sau a IV-a) în cuiburi de iernare formate din frunze aglomerate cu
fire mătăsoase, dispuse de obicei la vârful ramurilor. Primăvara, larvele de vârsta a treia, când temperatura
medie zilnică este de 8-10ºC, părăsesc cuiburile de iernare şi încep să se hrănească cu mugurii şi cu frunzele
mici, abia ieşite din muguri şi care se află în apropierea cuibului de iernare. Noaptea sau pe timp nefavorabil
larvele se retrag în adăposturi. Larvele năpârlesc încă de 3 ori (larvele, în ultimele vârste, părăsesc cuiburile şi se
dispersează în toată coroana, unde se hrănesc intens, defoliind pomii.) şi la sfârşitul lunii mai, începutul lunii
iunie, încep să se împupeze în coroana pomilor sau a arborilor, între frunze, într-un cocon transparent, cenuşiu-
închis. Pupele se găsesc la bifurcarea ramurilor, dar şi în scorburi sau alte adăposturi. Stadiul de pupă durează
12-15 zile.
Zborul fluturilor are loc seara şi noaptea, în perioada iunie-iulie, putăndu-se prelungi până în prima decadă
a lunii august. Ziua, adulţii stau imobili pe frunze şi ramuri. După împerechere, femelele depun de obicei toate
ouăle într-o grămadă, pe dosul frunzelor de stejar (în cazuri excepţionale şi pe alte specii), spre vârful ramurilor
din coroana arboretului şi le acoperă cu perişori gălbui, proveniţi de pe vârful abdomenului. Fecunditatea variază
între 30-670 ouă, media fiind de 200-300. Dezvoltarea embrionară durează 2-3 săptămâni. Eclozarea are loc în
iulie şi se continuă până în luna august. Larvele neonate se grupează spre vârful ramurilor, unde omizile tinere
trăiesc împreună şi scheletuiesc frunzele pe partea inferioară (larvele prind frunzele într-o ţesătură densă de
mătase, sub formă de cuib, în care stau noaptea, iar ziua ies pentru a se hrăni). După a doua năpârlire îşi ţes nişte
cuiburi din frunze uscate şi fire de mătase, fixate la vârful ramurilor, în care omizile iernează mai multe la un loc
(câte 200-2000 larve). Intrarea în diapauză se produce din a doua decadă a lunii septembrie. Temperaturile
scăzute, de peste -20ºC determină reducerea rezervei biologice.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, întâlnită atât în arborete cât şi în livezi, în zona
de silvostepă şi stepă. Atacă în special pomii fructiferi, dar se întâlneşte şi pe stejar, carpen, paltin, tei, ulm,
fag, plop şi salcie. La noi în ţară formează gradaţii puternice, mai eles în centrul şi vestul Transilvaniei. Nu
prezintă importanţa practică atacul produs de larvele tinere, la sfârşitul verii, înainte de diapauza hibernantă.
În schimb, atacul produs primăvara, este foarte periculos, larvele consumând iniţial mugurii şi apoi frunzele
tinere pe care le rod, producând adesea defolieri totale. Pomii îşi reduc creşterile, fructificaţia este
compromisă, iar după defolieri repetate sunt debilitaţi şi atacaţi de insectele din categoria dăunătorilor
secundari, în cele din urmă uscându-se. Defolierea este mai pronunţată la vârful coroanei.
Combatere. În plantaţiile tinere, cu înălţimi reduse şi pe suprafeţe mici, infestate slab, se poate face
combaterea prin tăierea şi arderea cuiburilor de iernare a larvelor. Pentru prevenirea înmulţirii acestui
dăunător, în silvicultură este importantă menţinerea unei consistenţe ridicate a arboretelor, a unui subarboret
bine dezvoltat, crearea arboretelor de amestec şi protecţia organismelor folositoare, în special a păsărilor. O
combatere eficientă prin tratamente chimice se face în stadiul de larvă de vârsta a treia, primăvara după ce
acestea părăsesc cuibul de iernare..În cazul unei infestări puternice se poate practica şi o combatere vara, în
iulie-august, după eclozare, împotriva larvelor tinere, folosindu-se insecticide de contact.
47. NĂLBARUL, ALBILIŢA - Aporia crataegi L.
(LEPIDOPTERA, PIERIDAE)
Descriere. Adultul are anvergura aripilor de 40-60 mm. Aripile sunt albe cu nervuri negre la masculi şi
cafenii la femelă, nervurile sunt foarte proeminente. Corpul este negru, acoperit cu perişori de culoare deschisă,
alungiţi şi lipiţi de corp, cu ultimul segment la mascul şi ultimele patru segmente la femelă de culoare albă.
Antenele sunt măciucate, cu ultimele articule la femelă şi ultimul articul la mascul, de culoare albă.
Oul este de culoare galbenă-aurie, piriform-trunchiat, puţin îngroşat spre bază şi lateral cu şapte striaţiuni
longitudinale lungî şi şapte mai scurte. Lungimea oului este de 0,9-1,2 mm.
Larva, omidă adevărată, are capul, picioarele şi segmentul anal de culoare neagră iar restul de culoare
galbenă-cenuşie-închisă. Dorsal prezintă trei dungi longitudinale de culoare neagră şi două dungi brune-
portocalii, intercalate. Corpul este acoperit cu peri negricioşi. Larva de ultimă vârstă are 35-40 mm.
Pupa este albă-murdar sau galbenă, cu numeroase puncte negre, cu o formă caracteristică, colţuroasă şi cu
o lungime de 24-28 mm.
Biologie. Este o specie monovoltină. Iernează ca larvă de vârsta a III-a, în cuiburi de iernare. Primăvara
devreme, în martie-aprilie, îşi reîncep atacul, rozând mai întâi mugurii vegetativi şi floriferi, şi apoi frunzele
tinere. Larvele sunt mai active ziua, pe vreme liniştită şi cu soare, iar noaptea sau pe timp răcoros se retrag în
cuiburi. Larvele din a patra şi a cincea vârstă se răspândesc în toată coroana şi se hrănesc intens. În primăvară,
durata de hrănire durează 20-30 de zile. În luna mai se împupează pe ramuri, pe trunchi sau în cazul înmulţirilor
în masă se împupează pe garduri sau pereţii clădirilor. Pentru împupare larva se leagă de suport cu un cordon de
47
mătase. Stadiul pupal durează două-trei săptămâni. Zborul adulţilor are loc în perioada iunie-iulie, ziua, pe vreme
caldă şi însorită, zborul fiind uneori în roiuri. În această perioadă adulţii se hrănesc cu nectarul florilor. După
împerechere, femela depune ouăle pe partea superioară a frunzelor, în grupe a câte 30-150 bucăţi. O femelă
depune 200-250 ouă. Încubaţia durează aproximativ două săptămâni. După eclozare, larvele rămân grupate. Până
toamna larvele cresc încet, năpârlesc de două ori (evoluţia larvelor în această perioadă este de 20-25 zile), apoi
cam prin luna august se grupează pentru iernare, câte 3-6 la un loc, într-un cuib format din 2-3 frunze răsucite şi
legate cu fire de mătase, în care fiecare îşi confecţionează un înveliş propriu, de aproximativ 3-4 mm, din fire de
mătase albă. În perioada de gradaţie s-au semnalat câte 16-20 omizi într-un cuib, fiecare într-un cocon separat
format din fire de mătase albă. Cuiburile atârnă de ramuri şi pot fi identificate cu uşurinţă.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specia este un dăunător specific plantaţiilor pomicole, având
preferinţă pentru măr, păr şi prun, dar atacă frecvent şi speciile forestiere şi în special stejarul, alunul şi măcieşul.
Larvele tinere rămân grupate şi se hrănesc cu epiderma superioară şi parenchimul frunzelor, nervurile rămân
neatacate. Frunzele atacate se ofilesc, se brunifică şi se răsucesc în jurul nervurii principale. Atacul împortant îl
produc larvele hibernante, care primăvara atacă mai întâi mugurii şi apoi frunzele tinere, producând uneori
defolieri totale.
Combatere. În perioada de repaus vegetativ se procedează la combaterea mecanică a dăunătorului, prin
adunarea şi arderea cuiburilor cu omizi hibernante. Primăvara se pot efectua tratamente chimice pentru
combaterea larvelor cu insectide din grupa piretroizilor, organofosforice sau inhibitori de chitină. Rezultate
deosebite s-au obţinut şi prin aplicarea biopreparatelor: Turingin, Dipel şi Bactospeine.
48. OMIDA PĂROASĂ A DUDULUI - Hyphantria cunea L.
(LEPIDOPTERA, ARCTIIDAE)
Descriere. Adultul are anvergura aripilor anterioare cuprinsă între 28-38 mm, masculul fiind ceva mai
mic decât femela, de culoare albă. Adeseori pe aripile anterioare se disting pete de culoare închisă (mai
frecvent la masculi), dispuse neregulat. Aripile anterioare sunt triunghiulare, iar aripile posterioare sunt lăţite,
rotunjite şi de culoare albă. Corpul este păros, de culoare albă, uneori cu o slabă nuanţă cenuşie. Ochii sunt
mari, de culoare neagră, la masculi fiind mai mari şi mai proeminenţi. Antenele sunt filiforme la femele şi
pectinate la masculi, de culoare brună-castanie şi prăfuite cu alb. Picioarele sunt galbene-brunii, cu tarsele
mai închise. Abdomenul la femelă este verzui, prezentând uneori pe partea inferioară câteva puncte negre,
iar la mascul gălbui.
Oul este sferic, cu diametrul de circa 0,5 mm, cu suprafaţa fin granulată, la depunere de culoare galbenă-
verzuie, iar apoi devine cenuşiu-închis.
Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 20-30 mm lungime, cu capul, pronotul şi
picioarele negre, dorsal de culoare brună-închis, lateral galbenă iar ventral galbenă-brună-verzuie.
Pseudopodele sunt cenuşii. Pe partea dorsală a corpului prezintă o bandă longitudinală, lată şi de culoare
închisă. Pe fiecare segment corporal se disting 12 negi, cei dorsali de culoare neagră, iar cei laterali sunt de
culoare galbenă-deschis. Negii sunt prevăzuţi cu smocuri de perişori lungi, de culoare albă, brună sau neagră.
Perii sunt urticanţi. Pe laturile corpului se află o bandă longitudinală formată din pete albe, verzui sau gălbui
Vârsta larvelor se determină după lăţimea capsulei cefalice.
Pupa este la început de culoare galbenă-verzuie, apoi devine brună-închis. Lungimea pupei este de 8-16
mm. Coconul este de culoare cenuşie, format din fire de mătase, perişori de pe corpul larvelor, ţesuturi vegetale
şi excremente larvare.
Biologie. Prezintă 2-3 generaţii pe an. Iernează stadiul de pupă în scorburile copacilor, sub scoarţa
exfoliată, sub frunzele căzute, pe garduri, pe pereţii şi streşinile clădirilor, în stratul superficial al solului etc.
În primăvară fluturii zboară la sfârşitul lunii aprilie şi până pe la începutul lunii iunie. Zborul are loc seara şi
noaptea, ziua stau în coronament. Prima generaţie evoluează de la sfârşitul lunii aprilie şi până la sfârşitul
lunii iunie. Femela depune ouăle pe dosul frunzelor, mai ales pe cele din vârful ramurilor, într-o singură
grupă de 400-800 ouă, ordonate în şiruri regulate, uneori pe 2-3 straturi, acoperite cu perişori fini şi rari. Sunt
preferaţi pentru depunerea pontei arborii izolatţi, cu coroana bine aerisită şi luminată sau cei de la lizieră.
Incubaţia durează 8-20 zile. Larvele apărute trăiesc grupate formând cuiburi mici, alcătuite din 2-3 frunze
unite prin fire mătăsoase. Pe frunze, larvele stau una lângă alta şi se hrănesc cu epiderma şi parenchimul
frunzei. Cuibul are culoarea albicioasă-argintie şi creşte treptat prin prinderea continuă a frunzelor din
apropiere, cuibul putând ajunge până la o jumătate de metru. Dezvoltarea larvelor durează 4-6 săptămâni La
completa dezvoltare (după ce au năpârlit de 5-6 ori), la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie, larvele se
retrag în locuri adăpostite (scorburi, scoarţă exfoliată, etc.) şi, în coconi mătăsoşi cu ţesătură rară, se
transformă în pupe. Stadiul de pupă durează 7-12 zile. În a doua jumătate a lunii iulie-începutul lunii august
zboară fluturii din prima generaţie. Generaţia a doua se dezvoltă de la sfârşitul lunii iulie şi până în
octombrie. La completa dezvoltare larvele se retrag în locuri adăpostite şi se transformă în pupe, care apoi
hibernează. În anii cu toamnă blândă şi lungă poate apărea şi o a treia generaţie parţială, ale cărei larve

48
deobicei nu reuşesc să ajungă să se transforme în pupe, pierind din cauza temperaturilor scăzute sau a lipsei
de hrană.
Caracteristicile atacului. Specie polifagă, atacând peste 200 specii de plante lemnoase şi ierboase,
aparţinând la 56 de familii botanice, dintre acestea 104 specii sunt cultivate, preferând: dudul, arţarul, salcia,
salcâmul, prunul, mărul, gutuiul, caisul, vişinul, nucul, viţa de vie, porumbul, floarea soarelui. Produce
pagube prin defolieri totale sau parţiale. Larvele imediat după eclozare leagă frunzele cu fire de mătase,
începând cu frunza pe care a fost ponta, formând cuiburile de hrănire. În interiorul cuiburilor, larvele rod una
dintre epiderme şi paranchimul, lăsând intacte nervurile. Cuiburile se măresc începând de la periferia
coroanei spre interiorul ei. La început cuiburile au o culoare uşor argintie, culoare dată de epiderma rămasă
intactă, care se albeşte, dar mai târziu cuiburile se brunifică. Începând cu vârsta a treia, larvele rod neselectiv
frunzele, distrugându-le în total. Din vârsta a patra larvele părăsesc cuiburile de hrănire şi se răspândesc în
întreaga coroană, producând defolieri puternice. La invazii puternice, pomii sunt complet desfrunziţi, iar la
atacuri repetate pomii se debilitează şi se pot usca. Acelaşi fenomen apare şi la arborete, mai ales a celor din
aliniamente, din parcuri, de pe liziere şi din arboretele rărite. Cel mai păgubitor este atacul produs de a doua
generaţie.
Combatere. Datorită puternicei eşalonări a tuturor stadiilor de dezvoltare, acţiunile de combatere sunt
destul de dificile. Se recomandă aplicarea de tratamente cu biopreparate pe bază de viruşi şi bacterii (Bacillus
thuringiensis: Turingin, Thuricide, Bactospeine, Dipel-2 kg/ha), împotriva larvelor de diferite vărste. Se
recomandă omizitul, operaţie care se efectuează imediat după apariţia cuiburilor de hrănire, prin care se
detaşează (cu foarfeca) cuiburile de omizi şi se distrug apoi prin ardere. Combaterea pe cale chimică se poate
realiza prin aplicarea de tratamente cu produse organofosforice, carbamice, piretroizi de sinteză sau
inhibitoare de chitină. Se recomandă aplicarea a 1-2 tratamente pentru fiecare generaţie. Nu se vor trata duzii
în perioada recoltării frunzelor pentru viermii de mătase.
49. COTARUL VERDE - Operophtera brumata L.
(LEPIDOPTERA, GEOMETRIDAE)
Descriere. Specie care prezintă dimorfism sexual. Femela are un corp greoi, cu lungimea de 8-10 mm.
Este de culoare brună sau cenuşie, cu puncte albicioase, prezintă aripi rudimentare (mai scurte decât jumătate
din lungimea corpului), albe, păroase şi cu o bandă transversală mai închisă. Femele nu poate zbura. Are
picioare lungi, cenuşii, inelete cu brun. Masculul are anvergura aripilor de 24-30 mm. Aripile anterioare sunt
uşor rotunjite, de culoare cenuşie-gălbuie, punctate fin şi cu dungi transversale ondulate, brun-cenuşii.
Aripile posterioare sunt mai deschise la culoare (gălbui), cu luciu sidefiu, cu franjuri lungi pe margine şi
uniform colorate. Antenele la ambele sexe sunt filiforme.
Ouăle sunt ovale, reticulate şi măsoară 0,8 mm lungime şi 0,5 mm lăţime. La început au culoarea
verde pal, apoi devin după câteva zile roşu oranj şi îşi păstrează această culoare toată iarna.
Larva, cotar adevărat, este de culoare verde-gălbuie, mat, cu capul verde-închis (la larva neonată capul
este negru), cu o linie longitudinală mai închisă la culoare, situată pe partea dorsală, iar pe laturile corpului
prezintă câte trei dungi longitudinale albe, bine delimitate. Ca la toate omizile de geometride, pe segmentul
anal şi pe cel antepenultim, prezintă câte o pereche de picioare false. Larvele se deplasează prin îndoirea
corpului, în mod caracteristic, imitând operaţiunea de măsurare cu cotul. Larva atinge lungimea de 20-25
mm. Pupa este cafenie-deschisă, slab luciosă şi îngustată spre vârful abdomenului, aflată într-un cocon
galben-brun, mai puţin ferm, format din particule de pământ şi fire de mătase. Cremasterul este rotunjit şi
se termină cu doi spini scurţi şi divergenţi. Lungimea pupei este de 8 mm.
Biologie şi ecologie. Este o specie cu o singură generaţie pe an, şi iernează sub formă de ou pe
ramurile arborilor. Micile omizi ies din ouă în cursul lunilor aprilie-mai, care se răspândesc în coroana
arborilor şi încep să se hrănească. Larvele se hrănesc mai mult noaptea. Larvele atacă întâi bobocii, apoi
florile şi frunzele, după care coboară în jos cu ajutorul unui fir de mătase până la butonii florali inferiori.
Deseori vântul le transportă de la un arbore la altul.
Stadiul larvar evoluează până în luna iunie când se lasă pe un fir de mătase la pământ şi se împupează
în sol, la o adâncime de 6-10 cm (uneori până la 15 cm), într-un pupariu mătăsos, alb, care se găseşte într-o
cămăruţă cu pereţi netezi.
Temperatura optimă de dezvoltare a dăunătorului este de 14-18°C, la temperaturi mai ridicate se
înregistrează o mare mortalitate a pupelor. Stadiul de pupă durează 130-150 de zile. Zborul fluturilor are loc
toamna târziu, în perioada octombrie-noiembrie (uneori până în decembrie), odată cu apariţia primelor geruri
(adulţii se mai numesc şi “fluturi de ghiaţă”). Masculii apar cu 4-6 zile înaintea femelelor şi zboară seara şi
noaptea, de obicei în jurul tulpinilor şi coroanei unde se află femelele. Femelele nu zboară, ele apar din
litieră, se urcă pe tulpina arborilor (mersul lor este foarte rapid, uneori se deplasează 1m/minut), iar după
împerechere depun ouăle. Perioada ovipozitară durează 20-30 de zile. O femelă depune până la 350 de ouă,
câte unul sau până la trei, în apropierea mugurilor sau chiar pe muguri, în crăpăturile scoarţei ramurilor, la

49
punctele de bifurcare a ramurilor, lipindu-le de substrat cu un lichid vâscos, care în contact cu aerul se
întăreşte.
Plante atacate şi daune. Specie polifagă. Larvele preferă stejarul şi gorunul, dar atacă şi frunzele de
carpen, tei, fag, plop, salcie, mestecăn, ulm, frasin etc. Produc pagube foarte mari şi în plantaţiile pomicole
de cireş, vişin, păr, măr, cais etc. Este una dintre cele mai periculoase specii defoliatoare mai ales pentru
livezi de sâmburoase. Livezile din apropierea pădurilor sunt mai sensibile la atacul dăunătorului. Primăvara,
larvele tinere pătrund în mugurii pe care îi rod parţial sau total, apoi după ce mugurii se desfac rod frunzele,
producând adesea defolieri totale. Unele larve îndoiesc frunzele în formă de tub. Frunzele sunt distruse
rămânând marile nervuri, flori roase, fructe străbătute de orificii mai mult sau mai puţin adânci în
profunzimea pulpei. Fructele cad deseori (mere) sau prezintă cicatrice (pere, cireşe, mere). Produce defolieri
masive când se asociază cu Toririx viridana. Atacurile sunt neuniforme ca suprafaţă.
Combatere. Depistarea atacului se face după stadiile de adult, larvă şi pupă. Pentru stadiul de
adult se folosesc inelele de clei (se aplică la 5 arbori de control pe parcelă, în octombrie-ianuarie) pentru
prinderea femelelor. Controlul atacului produs de larve se efectuează primăvara la ecloziunea acestora
şi se calculează coeficientul de infestare (raportul dintre numărul de omizi vii şi numărul de creşteri pe
arborii de probă). Fecunditatea se determină indirect, în funcţie de lungimea şi lăţimea pupelor femelă.
Săparea solului de sub coroana pomilor după retragerea larvelor şi transformarea lor în pupe contribuie
la diminuarea rezervei biologice a dăunătorului. Aplicarea de insecticide cu remanenţă mai mare, eventual
insecticide granulate sub coroana pomilor, înainte de ieşirea adulţilor din sol, contribuie la reducerea
populaţiei dăunătorului.
Prognoza apariţiei cotarului verde se face pe baza rezervei de ouă hibernante. În acest scop se
analizează probe de lăstari şi se înregistrează densitatea numerică a ouălor. Pe baza criteriului biologic se
face avertizarea tratamentelor, respectiv după eclozarea larvelor, când acestea sunt de vârstele 1 şi 2.
Pragul economic de dăunare nu s-a stabilit. În Franţa, la controlul de iarnă, ouăle se pot depista uşor,
PED-ul este de 2-5 ouă pe un eşantion de 2 m3/pom, iar la controlul înainte de înflorire, 8-10 muguri florali
infestaţi, ceea ce impune aplicarea unui tratament.
Aplicarea de tratamente chimice de iarnă, contribuie la diminuarea rezervei biologice. Combaterea se
face prin tratamente împotriva omizilor, în cursul primelor stadii de dezvoltare larvară, cu insecticidele
sau preparate microbiologice avizate, sau recomandate de specialiştii în protecţia plantelor.Prevenirea
înmulţirii se face prin ocrotirea păsărilor insectivore şi a celorlalţi duşmani naturali.
În plantaţiile infestate cu diferite specii din grupa cotarilor, în special cu cotarul verde, pot apărea pe
suprafeţe foarte mari, epizootii virale produse de un virus din grupa Baculoviridae.
50. MOLIA VERDE A VIȚEI DE VIE – Lobesia botrana Denn. Schiff
(LEPIDOPTERA, TORTRICIDAE)
Morfologie. Adultul are corpul de 7-8 mm lungime, de culoare galbenă-verzuie. Anvergura aripilor
este de 18-22 mm. Aripile anterioare franjurate, prezintă pete şi dungi brune, în alternanţă cu unele cenuşii-
albăstrui sau albastră. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschis, cu marginile mai închise, prevăzute cu
franjuri lungi.
Oul este eliptic, gălbui la depunere şi verzui înainte de ecloziune.
Larva, omidă adevărată, are lungimea de 10-12 mm. Corpul de culoare verde-măslinie, cu capul,
pronotul şi picioarele brune-roşcate.
Pupa, de tip obtecta, este brună, de 6-8 mm lungime.
Ciclul biologic. Prezintă 3 generaţii pe an an (prima în mai-iunie, a doua în iulie-august, iar a treia în
august-mai anul următor). Iernează stadiul de pupă, într-un cocon mătăsos, de culoare albă, sub scoarţă
exfoliată a butucilor şi a coardelor mai groase. Apariţia fluturilor se înregistrează în a doua decadă a lunii
mai, atunci când temperatura depăşeşte 15°C. Zborul adulţilor este crepuscular şi au o perioadă de hrănire
precopulatoare de 10-12 zile. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, pe bobocii florali, mai rar pe frunze
sau lăstari. O femelă depune 30-80 ouă. Depunerea ouălor durează aproape o lună. Temperaturile ridicate şi
seceta, favorizează zborul fluturilor şi depunerea ouălor, însă acţiunea directă a razelor soarelui duce la
creşterea mortalităţii ouălor expuse cu până la 50%. Incubaţia durează 6-10 zile.
Larvele apar în prima decadă a lunii iunie. Dezvoltarea larvei durează între 25-32 de zile, perioadă în
care larvele suferă 4 năpârliri. La completa dezvoltare larvele îşi confecţionează coconi mătăsoşi şi se
transformă în pupe, în interiorul circhinilor sau sub scoarţa butucilor, a coardelor mai groase şi în crăpăturile
aracilor. Stadiul pupal durează 10-20 zile. La sfârşitul lunii iulie zboară fluturii din prima generaţie. Femelele
depun ouăle pe boabele verzi. La completa dezvoltare larvele se transformă în pupe. La începutul lunii
august apar fluturii din cea de-a doua generaţie, care depun ouăle pe boabele deja formate sau aflate în faza
de pârgă. Ajunse la completa dezvoltare larvele se retrag sub scoarţa butucilor, se transformă în pupe şi
rămân în diapauză.

50
 Plante atacate şi mod de dăunare. Dăunătorul este polifag, înafară de speciile genului Vitis atacând
peste alte 20 de plante lemnoase şi ierboase aparţinând genurilor Cornus, Viburnum, Ribes, Daphne, Rhus,
Convolvulus. La viţa de vie larvele din prima generaţie rod bobocii florali, florile şi boabele aglomerându-le
cu fire mătăsoase. O larvă poate distruge în total 60-80 de boboci. Larvele din generaţia a doua, şi a treia
pătrund în boabele verzi, în pârgă sau coapte şi le consumă pulpa, o larvă putând distruge 18-20 de boabe.
Boabele atacate se închid la culoare şi se zbârcesc. Atacul larvelor din ultimele generaţii, prin rănile produse
boabelor, favorizează atacul putregaiului cenuşiu produs de ciuperca Botrytis cinerea sau Penicillium
glaucum, care în podgoriile cu veri şi toamne mai ploioase pot distruge complet recolta. Vinul obţinut este de
calitate inferioară şi nu se poate păstra în vinotecă. Printre soiurile mai atacate se citează: Coarnă albă,
Coarnă neagra, Afuz Ali, Muscat de Hamburg, Pinot gris, Pinot blanc, mai putin fiid atacate: Perla de Csaba,
Riesling.
Metode de prevenire şi combatere. Toate măsurile prevăzute de tehnologia de cultură a viţei de vie
contribuie la creşterea mai viguroasă a plantelor şi la reducerea pagubelor produse de dăunător. Nu se cunosc
suşe de rezistenţă sau toleranţă la atacul dăunătorului. Pentru aprecierea nivelului populaţiei se instalează
curse cu feromonul său specific AtraBot, o capcana la 3 ha, sau 2 capcane la 5 ha.
Pentru combaterea dăunătorului se poate folosii cu succes captarea în masă a masculilor dăunătorului
cu ajutorul capcanelor feromonale. În mod curent pentru combatere se aplică produsul Trichomed
(Trichogramma dendrolimi), în doza de 300 mii viespii/ha. Se utilizează de asemenea insecticidele biologice,
începând cu Dipel WP (Bacillus thuringiensis 16.000 UI/mg) - 0,1%, Dipel ES (Bacillus thuringiensis
17.600 UI/mg) - 1 l/ha, Dipel WP (Bacillus thuringiensis var kurstaki 32.000 UI/mg) - 0,5 kg/ha,
Bactospeine HP WP (Bacillus thuringiensis 32.000 UI/mg) şi Ecotech Extra (Bacillus thuringiensis var
kurstaki) - 1,5 l/ha.
Combaterea chimică a moliei strugurilor este în general preventivă, deoarece larvele dăunătorului sunt
sensibile la acţiunea pesticidelor numai imediat după eclozare.
Aplicând criteriul fenologic în avertizarea tratamentelor de combatere a dăunătorului, pentru prima
generaţie, tratamentul se aplică atunci când înfloreşte portaltoiul provenit din încrucişarea liniilor Riparia cu
Rupestris 3309, iar pentru cea de a doua generaţie, la intrarea în pârgă a soiului Perla de Csaba. Pragul
economic de dăunare este de 4-6 larve vii/100 inflorescenţe sau ciorchini la prima generaţie, iar pentru
următoarele generaţii, 5-7 larve vii la 100 struguri sau 1-2% boabe atacate, sau pentru toate generaţiile, 100
masculi/capcană/săptămână în perioada de zbor a adulţilor.
În tratamentele pe cale chimică se utilizaeză diferitele produse omologate, care controlează toate
speciile de tortricide din plantaţiile viticole.
51. ACARIANUL ERIOFIID AL VIȚEI DE VIE – Eriophyes vitis Nalc.
(ACARI, ERIOPHYIDAE)
Morfologie. Acarianul are corpul virmiform, masculul de 0,14 mm iar femela de 0,16 mm lungime, de
culoare albă gălbuie sau roşcată. La exteriorul abdomenului sunt aproximativ 80 striuri chitinoase, dispuse
transversal, sub forma unor inele. Aparatul bucal adaptat pentru înţepat şi supt. La partea anterioară prezintă
două perechi de picioare, al patrulea articul de la picior fiind mai dezvoltat decât al cincelea. Abdomenul se
termină cu două prelungiri filamentoase.
Ciclul biologic. Specie polivoltină, dezvoltând 5-7 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult (femele
deutogine) sub solzii exteriori şi mugurilor, la baza corzilor, în crăpăturile scoarţei butucilor şi a corzilor, în
stratul de frunze căzute. În primăvară acarienii îşi fac apariţia la începutul lunii mai, în faza când încep să se
formeze primele frunzuliţe, localizându-se pe partea inferioară a limbului unde se hrănesc înţepând ţesuturile
şi sugând sucul celular. Atacul cel mai puternic se manifestă pe primele frunze de la baza lăstarilor. La locul
hrănirii apare o pâslă de peri epidermici anormali, proveniţi din hipertrofierea perilor cuticulari, care se
alungesc şi se brunifică, la adăpostul căreia acarienii se hrănesc şi se înmulţesc apoi în toată perioada de
vegetaţie a plantelor.
Când ţesuturile din zonele dăunate se necrozează, acarienii migrează pe alte frunze sau pe alte zone
neatacate ale aceleaşi frunze. Femelele încep să depună ouă după o scurtă perioadă de hrănire, atunci când
viţa este în faza de înfrunzire, iar larvele apar când lăstarii au 4-5 frunze. În luna iunie apar deja colonii
masive pe frunzele butucilor de viţă nobilă. În biologia acarianului se remarcă evoluţia primului ciclu pe
lăstarii de 2-3 cm şi primele frunzuliţe; apoi a celui de al doilea ciclu pe lăstarii cu 7-8 frunze, după care
densitatea populaţiilor este maximă pe lăstarii cu 9-10 frunze. Femelele din aceste generaţii sunt mai mici şi
se numesc primogyne, iar cele ce migrează în diapauză sunt mai mari şi se numesc deutogyne.
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă frunzele, peţiolul frunzelor şi mugurii. În cazul unui atac
puternic sunt atacaţi şi şi cârceii şi codiţele ciorchinilor, în cazul când aceştia se află în faza de înflorire,
florile avortează şi pagubele sunt şi mai mari. S-au semnalat două rase biologice, una care se localizează pe
frunze şi lăstari cauzând băşicarea caracteristică a limbului şi apariţia pâslei pe faţa inferioară, şi alta care se
dezvoltă în muguri, cauzând pipernicirea lor, ultima fiind şi mai periculoasă. Din cauza înţepăturilor, pe
51
partea inferioară a frunzelor unde se localizeaza, apar cavităti de formă neregulată şi mărime variabilă (0,5-2
cm), în general delimitate de nervurile principale. În aceste cavităţi se formează o pâslă de perişori albi-
gălbui, lungi, deşi şi ramificaţi. Mai târziu aceşti perişori se usucă, au aspect de pâslă şi devin ruginii. Pe faţa
superioară a frunzelor, în dreptul cavităţilor, apar umflături, astfel incât frunzele capătă un aspect de băşicare
(băşicarea frunzelor de viţa). Frunzele stagnează în dezvoltare, rămân mai mici, reducându-li-se suprafaţa de
asimilare.
La noi în ţară s-a observat că soiul Fetească albă, Afuz Alli, Regina viilor, Aligoté, Semillon, sunt
relativ rezistente la atacul acarianului, sau chiar neatacate, în timp ce altele sunt mai sensibile. Printre cele
mai sensibile soiuri se numără Perla de Csaba, Chasselas dore, Muscat de Hamburg, Cabernet- Sauvignon,
Risling italian şi Cadarcă. Alte cercetări în acest domeniu au evidenţiat rezistenţa crescută a unor soiuri la
atacul acarienilor (Kişmiş-negru, Ceauş-roz, Coada vulpii şi Băbească), în timp ce altele sunt sensibile
(Slăviţă, Pirciu, Negru de Căuşani, Italia.
Metode de prevenire şi combatere. Adunarea şi arderea frunzelor căzute în toamnă, are ca urmare
distrugerea unui mare număr de adulţi hibernanţi, şi prin urmare reducerea rezervei biologice a dăunătorului.
Aplicarea de tratamente chimice în perioada de repaus vegetativ, cu zeamă sulfocalcică în concentraţie
de 8. În perioada de vegetaţie se aplică tratamente cu sulf muiabil, în concentraţie de 4 sau cu acaricidele
şi insecticito-acaricidele omologate. În cazul când tratamentul coincide cu un tratament împotriva manei, se
va aplica complexat însă se va avea grijă ca produsul acaricid să fie compatibil cu fungicidul recomandat.

TEMATICA

1. COROPIȘNIȚA – Gryllotalpa gryllotalpa Latr.

2. CĂRĂBUȘUL DE MAI – Melolontha melolontha L.
3. GÂNDACUL POCNITOR – Agriotes lineatus L.
4. LĂCUSTA ITALIANĂ – Calliptamus italicus L.
5. BUHA SEMĂNĂTURILOR – Agrotis segetum Denn. Et Schiff .
6. BUHA GAMA – Autographa gamma I .
7. BUHA FRUCTIFICAȚIILOR – Helicoverpa armigera Hbn .
8. TRIPSUL GRÂULUI - Haplothrips tritici Kurdj.
9. PLOŞNIŢELE CEREALELOR - Eurygaster sp.
10. GÂNDACUL GHEBOS - Zabrus tenebrioides Goeze.
52
11. GÂNDACUL OVĂZULUI - Oulema melanopa L.
12. CĂRĂBUŞEII CEREALELOR - Anisoplia spp.
13. MUSCA SUEDEZĂ - Oscinella frit L.
14. NEMATODUL GRĂULUI - Anguina tritici (Steinb.) Filipje.
15. SFREDELITORUL PORUMBULUI - Ostrinia nubilalis Hbn.
16. VIERMELE RĂDĂCINILOR DE PORUMB - Diabrotica virgifera-virgifera Le Conte
17. RĂŢIŞOARA PORUMBULUI - Tanymecus dilaticollis Gyll.
18. GÂNDACUL ROŞU AL LUCERNEI - Phytodecta fornicata Brügg.
19. BUBURUZA LUCERNEI - Subcoccinella vigintiquatuorpunctata L.
20. GĂRGĂRIŢA RĂDĂCINILOR - Otiorrhynchus ligustici G.
21. GĂRGĂRIŢA FLORILOR DE TRIFOI ROŞU - Apion apricans Hrbst.
22. VIESPEA SEMINŢELOR DE LUCERNĂ - Bruchophagus roddi Guss.
23. GĂRGĂRIŢA FASOLEI - Acanthoscelides obtectus
24. GĂRGĂRIŢA FRUNZELOR DE MAZĂRE - Sitona lineatus L.
25. GĂRGĂRIŢA MAZĂRII - Bruchus pisorum
26. MUSCA PLANTULELOR - Delia platura Meig.
27. PĂDUCHELE NEGRU AL SFECLEI - Aphis fabae Scop.
28. PURICELE SFECLEI - Chaetocnema tibialis Illig
29. GĂRGĂRIŢA SFECLEI - Bothynoderes punctiventris Germ.
30. GÂNDACUL DIN COLORADO - Leptinotarsa decemlineata
31. PURICELE INULUI - Aphtona euphorbiae Schrank
32. PĂDUCHELE CENUȘIU AL VERZEI – Brevicoryne brassicae L .
33. FLUTURELE ALB AL VERZEI - Pieris brasicae
34. BUHA VERZEI - Mamestra brassicae
35. MUSCULIŢA ALBĂ DE SERĂ - Trialeurodes vaporariorum
36. PĂIANJENUL ROȘU COMUN – Tetranychus urticae Koch.
37. PĂDUCHELE ŢESTOS - Quadraspidiotus perniciosus
38. PĂDUCHELE LÂNOS - Eriosoma lanigerum
39. PURICELE MELIFER AL PĂRULUI – Psylla pyricola Frost.
40. GĂRGĂRIŢA BOBOCILOR DE MĂR - Anthonomus pomorum
41. VIERMELE MERELOR - Cydia pomonella
42. VIERMELE PRUNELOR - Cydia funebrana
43. VIESPEA NEAGRĂ A PRUNELOR – Hoplocampa minuta Christ.
44. VIESPEA SÂMBUROASELOR – Eurytoma schreinerei Sch.
45. MUSCA CIREŞELOR - Rhagoletis cerasi
46. FLUTURELE CU VÂRFUL ABDOMENULUI AURIU - Euproctis chrysorrhoea L.
47. NĂLBARUL, ALBILIŢA - Aporia crataegi L.
48. OMIDA PĂROASĂ A DUDULUI - Hyphantria cunea L.
49. COTARUL VERDE - Operophtera brumata L.
50. MOLIA VERDE A VIȚEI DE VIE – Lobesia botrana Denn. Schiff
51. ACARIANUL ERIOFIID AL VIȚEI DE VIE – Eriophyes vitis Nalc.

53