Seminarul II Vutcariov Elena gr.

33B
Animale silvice- Sunt animale care locuiesc in paduri care
servesc drept adăpost şi sursă de hrană. Astfel, Codrii Moldovei
găzduiesc asemenea mamifere caracteristice precum cerbul-
nobil, căprioara, pisica sălbatică ,vulpea, ariciul, mistreţul,
veveriţa, bursucul. Un rol important îl au paseriformele –
graurul, cinteza, privighetoarea-de-zăvoi, ţicleanul, ciocănitorile,
răpitoarele de zi (şoimii, uliii, găile etc.) şi de noapte – ciuful-
depădure şi alte bufniţe, care reglează numărul rozătoarelor .
Fauna reptilelor şi amfibienilor silvici este reprezentată prin
brotăcei, şarpe-de-alun. Din grupul insectelor, în număr de
câteva mii de specii, fac parte diverse insecte prădătoare –
carabidele (Carabus intricatus), buburuzele, furnica-brună-de-
pădure (Formica rufa), care se hrănesc cu omizi şi păduchi-de-
plante; fluturii (fluturele-cu-irizaţii), albinele şi bondarii
(bondarul-de-pământ) – importanţi polenizatori

(şoarecele-de-pădure
Reprezentanti:
Veverita(Sciurus vulgaris)
Sarpe de alun(Coronella austriaca)
Arici(Erinaccus europacus)
Vulpe(Vulpes vulpes)
Mistret(Sus scrofa)
Veverita(Sciurus vulgaris)-  este o rozătoare arboricolă omnivoră.
Coada lungă ajută veverița pentru a se echilibra și vira atunci când sare
din copac în copac și fuge de-a lungul ramurilor și îi poate ține de cald în
timpul somnului.
Veverița roșie, la fel ca majoritatea veverițelor de copac,
are ghearele ascuțite, curbate, care îi permit să urce și să coboare pe
trunchiuri de copaci, ramuri subțiri și chiar pereții caselor. Picioarele
puternice din spate îi permit să sară între arbori. 
Reproducerea:
Împerecherea poate avea loc la sfârșitul iernii, în februarie și martie, și
în timpul verii, între iunie și iulie. Într-un an, femelele pot avea două
rânduri de pui. Fiecare perioadă de reproducere produce în medie trei
pui. Gestația durează aproximativ 38–39 de zile.
Veverița roșie poate fi găsită atât în păduri de conifere, cât și păduri
temperate de foioase. Veverița își face un cuib din crengi între ramuri,
formând o structură în formă de cupolă de aproximativ 25 până la 30 cm
în diametru. Aceasta este căptușită cu mușchi, frunze, iarbă și scoarță.
Veverița mănâncă:

- în cea mai mare parte semințe de copaci, separând conurile

coniferelor pentru a ajunge la semințe.
- ciuperci
- nuci (mai ales alune de pădure, dar și castane și jir)
- fructe de pădure.
- lăstari tineri
Mistretul(Sus scrofa)- este un mamifer sălbatic omnivor, în
general nocturn.
 Este colorat negru - cafeniu. Scoate sunete foarte asemănătoare celor ale
porcilor domestici. Colindă în turmă pădurile și culturile agricole de la
marginea acestora. Produce stricăciuni în special în lanurile
de porumb și cartofi. Scroafa fată 4-6 purcei, pe care hrănește cu lapte.
Este vânat pentru trofeu și pentru carne.
Mistretul prefera padurile cu specii forestiere producatoare de fructe,
stejar si fag, pentru hrana si cu desisuri pentru adapost.
Iata cum isi procura hrana mistretul. Are nevoie de terenuri umede, cu
apa stagnanta.
Este un animal omnivor, hranindu-se cu radacini si tulpini subterane,
fructe de padure, plante agricole, larve, rame, gasteropode, oua de
pasari, cadavre. In general 85% din hrana sa este de origine vegetala si
15% animal.
Animale din agroecosisteme- Omul, prin îndeletnicirile sale agricole
cotidiene, a valorificat o bună parte din habitatele naturale ale
animalelor, transformândule în sisteme artificiale, numite
agroecosisteme. Primii colonizatori au fost insectele fitofage –
ploşniţele, cărăbuşii, forfecarii ş.a., urmate de reprezentanţii altor clase
de nevertebrate (viermii, moluştele). Animalele fitofage au atras după
sine prădătorii lor – păsările insectivore (sfrânciocii, mierlele, silviile,
piţigoii), dar şi pe cele fitofage (care se hrăneau cu seminţe, boabe,
fructe, nuci etc.) şi omnivore – porumbeii, graurii, ciorile, vrăbiile,
gaiţele, stăncuţele, cristeii-de-câmp ş.a. Alături de păsări au apărut şi
mamiferele fitofage, specializate în consumul diferitor părţi ale culturilor
agricole (hârciogii, popândăii, şoarecii, iepurii, veveriţele), iar unele
dintre ele s-au specializat în consumul părţilor vegetale subterane
(orbeţii) sau a nevertebratelor din sol (cârtiţele). Diversitatea înaltă de
animale erbivore din agroecosisteme a favorizat apariţia prădătorilor
superiori – a păsărilor răpitoare de noapte (bufniţele, ciufii, cucuvelele)
şi de zi (şorecarii, vulturii, uliii, vindereii), a unor prădători specializaţi
din rândul amfibienilor (broaştele-râioase, broasca-săpătoare-brună) sau
a nevertebratelor (tarantula, călugăriţa comună), dar şi a animalelor
detritofage (viermii, insectele şi larvele lor) care se hrănesc cu resturile
plantelor şi animalelor moarte.
Reprezentanti:
- Cirtita(Talpa europaea)
- Fazan(Phasianus colchicus)
- Forfecar(Lethrus apterus)
- Cioara de semanatura(Corvus frugilegus)
- Porumbel gulerat(Columba palumbus)

Cirtita(Talpa europaea)- este un mamifer insectivor din familia talpide

(Talpidae) adaptat la viața subterană (geobiont), săpând în pământ
galerii care formează o rețea complicată care converg spre un culcuș
central. Pământul din galerii este scos la suprafață, unde formează
mușuroaiele caracteristice.
Poate trăi 3-5 ani. Corpul este cilindric și blana neagră catifelată;
membrele anterioare sunt scurte, cu gheare puternice, adaptate
săpatului, iar capul este conic, cu bot alungit și ochi foarte
mici; pavilionul urechilor lipsește, iar mirosul și auzul sunt foarte fine.
 Se hrănește mai ales cu râme, dar și cu insecte adulte și larvele lor,
moluște terestre, miriapode și furnici. Se împerechează o dată pe an în
aprilie-mai, gestația durează circa 4 săptămâni. Femela fată 3-7 pui
golași. Cârtița este folositoare prin distrugerea multor larve din sol,
afânarea și îmbunătățirea drenajului intern al apei.
Datorită metabolismului intens și gradului redus de calorii al hranei,
cârtițele mănâncă mult și neîncetat și sunt stăpânite mereu de nevoia
de mâncare. Ele au nevoie în 24 de ore o cantitate de hrană de 3-4 ori
mai mare decât greutatea lor corporală.

Vrabia de cimp(Passer montanus)- Este o pasăre sedentară, dar unele

populații sunt parțial migratoare, migrațiile fiind pe distanțe scurte,
uneori medii.  Cuibărește în parcuri, grădini, livezi și pâlcuri de arbori
din terenuri cultivate. Este comună în așezările rurale, unde găsește
locuri potrivite pentru cuibărit, dar este mai puțin legată de localități
decât vrabia de casă, fiind întâlnită și în liziere de pădure. Adeseori
cuibărește în scorburi, găuri în maluri lutoase. Este o vrabie mică,
frumoasă, sexele practic nu pot fi distinse pe teren. Are o lungime de 14-
15 cm și o greutate de 17-30 g.
Ocupă frecvent și cuiburile artificiale și scoate din propriile cuiburi alte
specii, precum lăstunii de casă, lăstunii de mal, rândunicile sau
prigoriile. Cuibărește în perechi, mai rar formează colonii până la câteva
zeci de perechi.  Construiesc ambele sexe. În aprilie, uneori chiar în
ultima decadă a lunii martie, începe depunerea pontei formată din 3—7
ouă; până la sfârșitul lui iulie vrabia de câmp scoate 2 sau chiar 3
generații de pui. După o perioadă de incubație de 11—14 zile, asigurată
de ambele sexe, apar puii care sunt hrăniți activ timp de 12—18 zile,
când devin apți să părăsească cuibul. În timpul iernii formează stoluri
numeroase, uneori de tip mixt cu alte specii de paseriforme. Consumă
hrană mixtă: primăvara-vara – nevertebrate (diverse specii de insecte,
melci, păianjeni, viermi), iar în rest - hrană vegetală (semințe, fructe,
resturi alimentare etc.), care este colectată pe sol. Din mai până în
august, când se hrănește preponderent cu insecte dăunătoare agriculturii
și silviculturii, contribuie la protejarea vegetației. La sfârșitul verii și
începutul toamnei când consumă hrană vegetală poate dăuna culturilor
de câmp, în special, suferă grâul, meiul, cânepa și floarea-soarelui.