Streptopelia decaocto- Guguștiuc

COORDONATOR STUDENT:

Nume binomial -Streptopelia decaocto (Frivaldszky, 1838)

Stare de conservare
Risc scăzut (LC)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură:Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Columbiformes
Familie: Columbidae
Gen: Streptopelia
Specie: S. decaocto

Guguștiucul (Streptopelia decaocto Frivaldszky, 1838) este o pasăre sedentară din familia
Columbidae, ordinul Columbiformes, asemănătoare cu porumbelul sălbatic.

ETIMOLOGIA DENUMIRII ȘTIINTIFICE

Numele genului provine din cuvintele grecești streptos - răsucit sau colier și peleia - denumire
pentru unele specii de Columbidae (porumbel cu colier); numele de specie - decaocto -
reprezintă cuvântul latin pentru optsprezece și este onomatopee, cu referință la sunetul pe care îl
scoate specia (ce poate fi asociat cu acest cuvânt).

Denumiri comune (lb. română, lb. străine de circulație largă)

Turturica cu guler; Porumbel turcesc;
Engleza: Eurasian Collared-dove; Franceza: Tourterelle turque ou T. birmane
Specie de pasăre de talie medie, ușor de recunoscut după penajul relativ uniform de culoare gri,
aripile mai închise la culoare și lateralele cozii de culoare albă. Pe spatele gâtului prezintă o
bandă (guler) de culoare neagră, flancată de benzi înguste de culoare albă. Irisul este de culoare
roșie, picioarele roșu-rozalii și ciocul negru. Ciocul este alungit, moale la baza si acoperit cu o
pielita in care se deschid narile. Are o vedere excelenta. Apa o bea prin afundarea completa a
ciocului, inchizandu-si narile si sugand-o, caz unic la pasari. Sexele sunt asemănătoare.Nu
prezinta dimorfism sexual,ambele sexe avand gulerul specific.  Puii se nasc fără guler, care
devine similar cu al părinților după circa 3 luni de viață. Lungimea corpului este de 30 - 32 cm,
anvergura aripilor de 48 - 56 cm, iar greutatea este de 129 - 196 g.

Este o pasăre sedentară, monogama,care cuibărește însă numai în localități sau în imediata
apropiere a acestora, pentru a fi la adăpost de păsările răpitoare de ouă
ca stăncuța, coțofana, gaița, cioara grivă
Cuibărește aproape în tot timpul anului, putând scoate 3-5 rânduri de pui între lunile martie și
noiembrie. Ponta, din 2 ouă albe, este clocită ca și la celelalte columbide, alternativ de ambii
părinți, femela stând pe cuib noaptea, iar masculul ziua. Incubația durează 15-17 zile, după care
puii mai sunt acoperiți de părinți, circa 10 zile. Puii sunt hrăniți cu o secreție generată de gușa
părinților. În 15-19 zile, puilor le crește penajul, astfel că în a 21-a zi puii pot să părăsească
cuibul, iar după 30-40 de zile devin complet independenți. Ajung la maturitate sexuală în
primăvara anului următor eclozării. În Europa, mortalitatea este de 50-70% în primul an de viață
scăzând la 33-55% anual pentru adulți.

Prin 1930, guguștiucul era prezent numai în Turcia, Siria, Irak, nordul Greciei și sudul Bulgariei.

În următorii 15 ani era deja prezent și în Iugoslavia, Ungaria, Austria,
sudul României, Cehoslovacia și în unele regiuni din Germania.  În România specia este larg
răspândită, cuibărind pe întreg teritoriul țării, cu excepția zonelor montane, dar cu abundențe mai
mari în zonele joase de câmpie din sud și vest. În anii '70, populația de guguștiuci devenise
abundentă în toată Europa de Vest, Insulele Britanice și Scandinavia invadând practic
toată Europa. Aici au găsit o nișă ecologică liberă, în care s-au putut instala. Nu interferează cu
porumbeii de oraș, care au alte obiceiuri decât ale lor. În timp ce perechile de guguștiuci își apără
teritoriul de alte perechi din aceeași specie, porumbeii nu au astfel de teritorii delimitate.
Guguștiucii cuibăresc în copaci, în timp ce porumbeii în construcții antropice, ca balcoane,
poduri, șoproane, astfel că, practic, nu există competiție pentru locul de cuibărit. În ultimii ani au
fost observate perechi de guguștiuci cuibărind în imediata vecinătate a locuințelor. Nici hrana,
care este suficientă în orașe, nu constituie subiect de competiție
În anul 1970 a fost adusă în Bahamas de unde s-a deplasat în Florida, ajungând astfel să se
răspândească și în America de nord.

Specia are o distribuție largă la nivelul Eurasiei, o parte a acesteia fiind rezultatul unei colonizări
relativ recente

Habitatele din zonele de distribuție inițială (părți din Asia) sunt reprezentate de zone aride cu
arbori și arbuști izolați, specia evitând habitatele antropice. Odată cu extinderea arealului speciei,
aceasta a devenit sinantropă, ocupând majoritatea tipurilor de habitate din interiorul și
proximitatea localităților, cum sunt grădinile, parcurile și livezile.
Varietati de culoare:
In natura au aparut mutatii de culoare pe cand in captivitate se pot obtine cu succes diverse
varietati de marime si culoare datorita hibridarilor (incrucisari interspecii) cu porumbei sau cu
multe specii de turturele.

Expansiunea arealului de distribuție al acestei specii este printre cele mai spectaculoase exemple
de dinamică biogeografică. Specia are originea în zona central-sudică a Asiei, aceasta colonizând
zona Anatoliei aproximativ în secolul XVII, iar apoi, începând cu anii 1930, aceasta a colonizat
Orientul Apropiat, nordul Africii și mare parte din Europa.
Pasare granivora, gugustiucul nu concureaza cu hrana altor porumbei pentru ca in orase si sate
hrana este indestulatoare. Prefera boabele de grau, ovaz, porumb cu bobul mic, orez decorticat,
etc., dar in orase mananca si resturi de hrana ca: firmituri de paine, biscuiti si altele. Nu este
indicat hranirea lor cu resturi. Desi este o pasare granivora gugustiucul se mai hraneste ocazional
si cu insecte.

Ascultandu-le cantecul,pare ca isi canta propriul nume : GUGUSTIUC

Semnale sonore
Apelul la locul de cuibarit: gugurrr gugurrr - gu-gurrr
Semnalul de alarma sau pericol: Gu
Cantecul de curtare destinat femelelor: gu-GUUU-gu- gu-GUUU-guu- gu-GUUU-gu
Vocalizarea masculului in zbor: Gaaaaiiiii
Boli:
Pasari inteligente si cu o buna rezistenta la boli si intemperiile naturi, unele din cauzele
mortalitatii este ingerarea de boabe tratate chimic (intoxicarile)
În ultima perioadă, guguștiucul a început să fie crescut în captivitate ca pasăre de companie, la
fel ca porumbeii. Prin selecție au fost obținute și culori mai speciale. Speranța de viață în
captivitate este de până la 20 de ani, însă în mediul natural este mai scurtă din cauza prădătorilor
și a condițiilor de trai mai grele
 Pentru cresterea acestora in captivitate se recomanda cu strictete doar voliere foarte spatioase de
curte,ele nu pot supravietui inchise in colivii.
STINGHII: crengi de copagi groase si medii, bine alese.
Cuib: cosuri din nuiele, rotunde sau patrate, cuibare patrate din lemn .Acestea de dimensiuni de
30-35 cm cu adancime de 17-20 cm.
IMBAIERE: o data pe luna sau mai rar un suport spatios cu apa si un pulverizator pentru flori de
capacitate mare. Spalarea acestora in natura se realizeaza cand ploua.
Populația mondială a speciei este estimată la 60 000 000 - 110 000 000 milioane de indivizi.
Populația europeană este estimată la 7 900 000 - 14 300 000 de perechi, tendința populațională
fiind considerată crescătoare. Populația din România este estimată la 170 000 - 340 000 de
perechi, tendința populațională fiind considerată fluctuantă.

Gugustiucul este o specie comestibila, astfel are un interes deosebit pentru vanatoare. Se vaneaza
in perioada 1 august - 31 martie. Metoda cea mai avantajoasa fiind panda la locurile de pasaj
dinspre localitati spre camp.
Bibliografie:
Whttps://pasaridinromania.sor.ro/specii/365/gugustiuc-streptopelia-decaocto
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gugu%C8%99tiuc#endnote_cdep
https://www.sperietori.ro/daunatori-pasari/gugustiucul-streptopelia-decaocto/
http://zoologysp.blogspot.com/2010/04/streptopelia-decaocto-sau-gugustiucul.html