Pițigoiul

Cuprins

• Caracteristici generale
• Hrană
• Tipul de trai
• Reproducere
 Caracteristici generale
Pițigoiul are o lungime de 12,5-14 cm și o greutate de 12-22 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 15
ani și 4 luni. Masculul subspeciei nominate are fruntea, creștetul și ceafa negru-albăstrui strălucitoare. În
centrul părții inferioare a cefei o pată albicioasă. Partea posterioară a gâtului galben-verzuie. Partea anterioară
a spatelui verde-măslinie, iar cea posterioară cenușiu-albăstruie. Coada și aripa sunt în general cenușiu-
albăstrui. Vârfurile albe ale supraalarelor mari formează pe aripă o dungă îngustă transversală albă. Obrazul și
regiunea auriculară albe. Bărbia, partea inferioară a gâtului și laturile gâtului până la centrul părții superioare a
pieptului sunt negre cu o nuanță albăstruie, formând o bavetă neagră evidentă. O dungă neagră mediană
(cravata) se întinde de la partea inferioară a bavetei până la regiunea anală. Laturile pieptului și abdomenul viu
colorate cu galben-deschis ca lămâia. Coloritul celor două sexe, în fond, este asemănător, însă la mascul banda
neagră de pe partea inferioară a corpului este evident mai lată decât la femelă
 Hrana
În sezonul de reproducere (primăvara și vara) se hrănește cu nevertebrate, mai ales cu ouă, adulți și larve
de insecte, dar consumă și hrană de origine vegetală, precum mâțișori sau muguri. Omizile constituie
hrana esențială a puilor. În timpul iernii, hrana este compusă din semințe oleaginoase și fructe uscate.
Este un vizitator foarte comun la hrănitoare de păsări. Pițigoiul mare este considerat printre speciile de
păsări cele mai folositoare ale pădurilor, consumând în cantități mari diverși dăunători ai pădurilor - ouăle
și larvele fluturilor, trombari și alți gândaci de talie mică, ploșnițe, himenoptere etc., iar iarna distruge
pontele insectelor fitofage. Cuibul și-l instalează în scorburi de copaci, crăpături mari în pereți stâncoși
sau maluri lutoase înalte, în diferite obiecte cu utilizare gospodărească abandonate (cratițe, oale,
stropitori, căni mari, coșuri ș.a.) care sunt atârnate pe un suport înalt etc.
 Tipul de trai
Este una dintre speciile de păsări foarte răspândite în localități.
Preferă zonele de câmpie și zonele colinare, dar apare și în
zonele montane, unde ajunge până în zona coniferelor, în unele
regiuni până la altitudinea de 2600 m (în Afganistan) și 4040 m
(în China). Este o specie sedentară, dar în afară perioadei de
cuibărire (toamna și iarna) hoinărește în căutarea hranei
împreună cu alte specii de pițigoi. Este cea mai comună dintre
speciile de pițigoi. În România
În apropierea caselor poate ocupa orice loc ascuns, precum
căsuțele poștale, ghivecele de flori sau țevi metalice. Uneori,
ocupă și cuiburi vechi ale altor păsări. Ocupă și cuiburi
artificiale pe care le folosesc an de an. După alegerea locului,
femela construiește un cuib voluminos format din mușchi,
licheni, rădăcinuțe, diferite tulpini de graminee care le fixează
între ele cu puf și pânză de păianjeni. Interiorul cuibului îl
căptușește cu puf vegetal, păr de la animale și uneori cu ceva
pene
 Reproducerea
Sezonul de reproducere are loc în principal de la sfârșitul lui ianuarie până
în septembrie (în vestul Palearcticului depune ponta de la sfârșitul lui
martie până în iulie), iar în Israel unele perechi după năpârlirea post-
reproductivă depun excepțional o pontă și în octombrie - decembrie.
Începutul depunerii pontei este de obicei puternic influențat de
intensitatea luminii solare, de temperatura din timpul zilei, de abundența
hranei suplimentare, de altitudine și de vârsta femelei. Se reproduce pe
tot parcursul anului în Java, cu maximul în aprilie-iunie.
De obicei depune două ponte pe an (mai rar în pădurile de foioase), a
doua pontă este depusă în altă scorbură situată lângă prima (la o distanță
de până la 200 m de prima scorbură), rareori a doua pontă este depusă în
același loc, a treia pontă este depusă foarte rar. Ponta constă în general
din 5-12 (frecvent 9) ouă, mai puține în a doua pontă, iar în unele regiuni
uneori mai multe, până la 18. În Europa depune de obicei două ponte:
prima, formată din 9-15 ouă, în luna aprilie; a doua, din 7-11 ouă, în iunie.
Ouăle sunt albe și mate, cu puncte și pete roșietice.[2][4][8][14][15][16][2