,,Descrierea morfologică a unei

plante și a unui animal"

A ELABORAT:MEREUȚĂ NICOLETA
A EVALUAT:CATELI IRA
 Ghiocelul
Ghiocelul (Galanthus L.; din limba greaca: gala -
lapte, anthos - floare) este un gen de plante
bulboase din familia Amaryllidaceae, plante care
înfloresc printre primele la începutul primăverii.

Cel mai reprezentativ membru al genului

Galanthus este Ghiocelul comun (Galanthus
nivalis).
 După topirea zăpezii, iese la lumina zilei,vestitoarea primăverii,
cunoscută prin gingășia ei, numită ghiocel.
în pământ, ghiocelul are o tulpină, asemănătoare cu a cepei, numită
bulb. Din bulb pornesc în jos firișoarele rădăcinii.
Primăvara devreme, din bulb se formează o tulpină verde cu frunze
lungi și ascuțite la vârf.
în vârful tulpinii se găsește o singură floare. Aceasta este învelită la
început într-o frunză mică, ca într-o glugă, cu vârful
ascuțit, care străpunge stratul de deasupra.
După ce a ajuns la lumină, gluga cade și de sub ea apare floarea, în
frunze se pregătește hrana necesară plantei. O parte se strânge în
bulb. Ea va fi folosită de plantă până în anul următor,

Toate speciile genului Galanthus au bulbi, frunze liniare și tulpini erecte,

lipsite de frunze, cu o singură floare în vârf, sub formă de clopot. Galanthus
nivalis are în jur de 15 cm înălțime și înflorește în ianuarie și februarie în
zonele temperate nordice. Bulbul este globulos, acoperit cu tunici brune. La
baza tulpinii se află două frunze verzi-albăstrui, liniare, plane, slab carenate.
Floarea albă este actinomorfă, bisexuată, are șase petale, cele trei
exterioare fiind mai mari și mai convexe decât cele interioare. De asemenea,
cele interioare au câte o maculă verde verzuie sau gălbuie, în funcție de
specie, situată apical. Pe cele șase antere se deschid pori sau șanțuri. Ovarul
este format din trei celule, iar din el rezultă o capsulă tricelulară.
Înmulțirea se face vegetativ
(asexuat) prin bulbi, prin diviziunea
atentă a lor când planta este
matură, prin mutare când planta
este în hibernare, imediat după ce
frunzele se ofilesc; sexuat se
înmulțește prin semințe.
 G.cilicicus
G.alpinus G.reginae-olgae

G.krasnovii Specii G.nivalis

G.gracillis G.trojanus
G.plicatus
 Curiozități
•Ghioceii conţin un antigel natural.
•Chiar dacă îngheaţă când temperaturile sunt scăzute îşi revin imediat ce acestea cresc.
•Dungile verzi din interiorul florilor de ghiocei îi fac vizibili de la distanţă pentru aceste
insecte.
•În timpul celui de-al doilea Război Mondial, poliţiştii militari americani erau numiţi ghiocei,
deoarece uniformele lor îi făceau să semene cu aceşti vestitori ai primăverii. Uniforma
avea culoarea verde-oliv, iar şapca şi mănuşile erau albe.
•Ghioceii conţin o substanţă care este folosită în tratamentul simptomelor bolii
Alzheimer.
•Ghioceii sunt simbolul primăverii, purităţii şi religiei.Unele specii de ghiocei sunt protejate,
astfel că în unele ţări este ilegal să aduni ghioceii care cresc în păduri.
 Mare veselie, mare!
Merg copii la plimbare,
Alergând, ba-n sus, ba-n jos,
Si jucându-se frumos.

Deodată din tufiş

Se aude fiş-fiş-fiş…
Se apropie cu teamă
Gata ca sa dea alarmă.

Dar, când colo, ce să vezi?

Dintre ierburile verzi
S-a ivit un ghem de ace
Dornic şi el să se joace.

Un arici! strigă copiii !

Are ţepi ca trandafirii,
Dar e mic şi e vioi!
Să-l luăm acum cu noi!

 Ariciul
Ariciul este un mamifer mic care aparține ordinului insectivorelor, având o
lungime a corpului de până la 33 de cm. Greutatea variază de la 800-1200g,
în dependență de specie. Ei au membre mici și puternice, membrele
posterioare fiind puțin mai mari și musculoase ca cele anterioare. Membrele
au câte 5 degete, unde primul și ultimul deget sunt mai mici în comparație cu
celelalte degete și nu au gheare. Au niște ochi mici și o ureche externă slab
dezvoltată. Au un bot mic și ascuțit, cu o acuitate olfactivă foarte dezvoltată.
Partea dorsală și laterală a corpului este acoperită cu niște ace lungi și
ascuțite, alcătuite din cheratină și având o lungime de 10-20 de mm. Pe
corpul unui arici pot fi până la 15.000 de astfel de ace.
 În țara noastră trăiesc 4 specii de arici: ariciul comun, ariciul dauric, ariciul cu
ace negre și ariciul urecheat. Cel mai răspândit e ariciul comun, mai ales în
zona Codrilor și de-a lungul Nistrului și Prutului. Poate fi des observa la
marginea pădurilor, în râpe sau în perdelele de protecție a câmpurilor. El evită
locurile umede, iar pe timp de ploaie preferă să steie în culcuș. Vara nu-și
construiește adăposturi speciale, mulțumindu-se cu cele naturale (semi-scorburi
din apropierea rădăcinilor, tufișuri dese și altelte). Este activ noaptea. Atunci
iese la vânătoare. Acumulând vara rezerve de grăsime, iarna la temperaturi
care nu depășesc 10°C se cufundă în somnul de iarnă (hibernarea). Primăvara
devreme, când în pădure mai este zăpadă, aceste animale țepoase se trezesc.
Slăbite ele pornesc să vâneze tot ce pot prinde..
 Aricii sunt destul de mâncăcioși și în ceea ce privește
căutarea hranei sunt foarte activi și perseverenți. În
condiții casnice, ei consumă aporape tot ce li se dă, deși
au unele preferințe, care și au servit drept sursă de
legende. Așa este, de exemplu, cunoscută legenda cu
merele, pe care ei chipurile, le prind în ace și le duc în
magaziile lor ca rezervă pentru iarnă. De regulă, însă,
aricii nu mănâncă fructe și nu-și fac rezerve. Se
presupune că ei își curăță cu suc de mere acele și pielea
de insecte parazite.
 Aricii nu sunt deloc nişte animale strict
insectivore, cu toate că insectele constituie o
parte importantă din dieta lor. Mai degrabă sunt
omnivori. Ariciul este un mare amator de insecte
(adulţi şi larve), râme – după care este topit -,
broaşte, şopârle, şerpi, cadavre, ouă şi puii
păsărilor care cuibăresc pe sol, dar şi ciuperci,
fructe de pădure, iarbă proaspătă.
 Despre țepii aricilor
Pe corpul unui arici pot fi până la 15.000 de ace. Spre
deosebire de ţepii care acoperă trupul porcului spinos,
cei pe îi are ariciul nu sunt toxici. De altfel, sunt mai
degrabă goi în interior, fiind construiţi astfel încât, deşi
uşori, să fie foarte puternici.Datorită unei musculaturi
specializate, sunt capabili să se ghemuiască foarte
mult, până când iau forma aproximativă a unei sfere.
Pielea largă a ariciului se extinde, acoperind inclusiv
capul şi expunând toţi ţepii care, în această poziţie de
apărare, sunt orientaţi spre exterior.
 Înmulțirea aricilor
Aricii sunt mamifere și nasc pui vii. Se reproduc în sezonul
cald, adică din mai până în august. Perioada de gestație
durează 35-55 zile. De obicei se nasc 2-9 pui.
La naștere, puii de arici sunt orbi și surzi, și au aproximativ
100 de spini albi și moi.
 Aricii au devenit tot mai rari în grădini,
deși ei sunt foarte benefici și utili culturilor
agricole.
Cel mai mare beneficiu al aricilor este că
se hrănesc cu insecte dăunătoare pentru
plante, dar și cu melci și cu rozătoare. De
aceea se recomandă să atragem aricii în
grădină și să le facem un adăpost pentru
a-i păstra cât mai mult timp.
 Mulțumesc pentru
atenție!
Plantați,iubiți și îngrijiți natura!