ECOSISTEME NATURALE

ȘI ARTIFICIALE

Bistriceanu Ionuț Sebastian

Clasa a V-a A
 GRĂDINA

Grădina este un ecosistem terestru artificial, creat de om, petru cultivarea plantelor necesare
hranei.

Biotopul grădinii de legume

Solul este stratul din care plantele absorb apa și sărurile minerale cu ajutorul cărora își
procură hrana. Un rol important în grădină îl are apa, deoarece ajută la hrănirea plantelor. Alți
factori importanți pentru grădină sunt: fertilitatea solului, lumina și temperatura. Ultimii doi factori
înregistrează diferențe importante de la noapte la zi, dar și de la un anotimp la altul.

Biocenoza grădinii de legume este formată din:

- plantele cultivate (fasole, varză, cartof, ceapă, mazăre);
- plante aromatice (mărar, pătrunjel ), folosite drept condimente;
- plante medicinale (mușețel, mentă, gălbenelele), utile în tratarea unor afecțiuni

Grădina de legume atrage numeroase animale, folositoare și dăunătoare.

- animale folositoare (râma, buburuza, păsările insectivore, albinele, fluturii)
- animale dăunătoare (omida, limaxul, gândacul de Colorado, cârtița)

Relațiile dintre viețuitoarele din grădină

Dat fiind faptuil că grădina este un ecosistem amenajat,numrul speciilor este relativ mic,
motiv pentru care rețeaua trofică este mai ușor de distrus. Iarna, când majoritatea plantelor dispar,
activitatea în grădină este diminată, lanțurile troficeu fiind mai puține și mai scurte.
 VARZA

Varza este o plantă bienală, comestibilă, cu frunze mari, verzi sau roșii, cultivată ca plantă
anuală pentru căpățânile sale cu frunze dense. Varza comună, numită și varză albă descinde din
varza sălbatică.
O varză cântărește în general între 500 și 1.000 gr. Recordul mondial de greutate în anul
2012 a fost de 62,71 Kg. Varza verde cu frunze netede și cu cap ferm este soiul cel mai comun,
varza mov cu frunze netede și varza creață cu frunze șifonate de ambele culori fiind mai rare. Varza
preferă zilele lungi, însorite, cum ar fi cele găsite la latitudini mai nordice vara. Varza este
predispusă la mai multe deficiențe de nutrienți, precum și la mai mulți dăunători și boli bacteriene și
fungice.
Varza poate fi preparată în multe moduri diferite: pot fi aburiă, înăbușită, prăjită, sotată,
fiartă, murată, fermentată sau consumată crudă. Varza crudă este o sursă bogată de vitamina K,
vitamina C și fibre alimentare. Producția mondială de varză în anul 2020 a fost de 71 de milioane de
tone, condusă de China cu 48% din total.
 CARTOFUL

Cartoful este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini
subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este cultivată pentru
acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în
alimentație, dar și ca furaj.

Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea Munților Anzi. În perioada
precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile, Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa 200 de
specii de cartof. După orez, grâu și porumb, cartofii reprezintă a patra sursă de energie alimentară.

Cartofii sunt cultivați în peste 120 de țări și sunt consumați zilnic de peste un miliard de
oameni. În anul 2007, recolta totală de cartofi a fost de 300 de milioane de tone.

Istoria cartofului în Țara Românească, Moldova și Transilvania ca plantă cultivată începe,

probabil, la începutul secolului al XIX-lea. Totuși este posibil să fi fost cultivată mult mai devreme
la scară mai mică prin grădini, cel puțin în Transilvania. În Transilvania s-a cultivat prima oară
cartoful, de aici s-a răspândit și în Țara Românească și în Principatul Moldovei.
 BUBURUZA

Buburuza cu șapte puncte este un gândac ce trăiește pe toate continentele unde există afide
cu care se hrănește.

DEX definește buburuza, numită și mămăruță, ca o „insectă mică de formă semisferică, cu

elitrele roșii pătate cu șapte puncte negre”, deși lucrări științifice moderne folosesc termenul pentru
toată familia Coccinellidae. Atât adulții cât și larvele sunt prădători vorace de afide, și din această
cauză buburuza a fost populată artificial în America de Nord ca un agent de control biologic și în
scopul reducerii efectivului de afide.

Buburuza adultă poate atinge o lungime de 0,76 și 1,0 cm. Elitrele sunt chitinoase roșii cu
șapte puncte negre. Colorația reprezintă un mijloc de descurajare a speciilor inamice. Pentru a se
proteja, buburuza se preface moartă sau secretă un lichid, la nivelul articulațiilor de la picioare, care
le dă un gust neplăcut.
 PIȚIGOIUL

Pițigoii sunt o familie de păsări arboricole insectivore larg răspândite în Eurasia, America de
Nord, Africa. Preferă pădurile, parcurile, livezile și grădinile cu pomi fructiferi, și numai puține
trăiesc prin tufișuri. De obicei sunt sedentare, dar unele specii se deplasează spre sud sau vest în
unii ani. În afara perioadei de cuibărit, adeseori formează stoluri mixte, hoinărind din loc în loc.
Sunt păsări vioaie, veșnic în mișcare.

Pițigoii sunt extrem de asemănători ca aspect și au fost descriși ca „una dintre cele mai
conservatoare familii de păsări în ceea ce privește morfologia generală”. Lungimea corporală tipică
a membrilor adulți ai familiei este între 10 și 16 cm. În greutate, familia variază de la 5 la 49 g.
Majoritatea variațiilor din cadrul familiei sunt în penaj și în special în culoare.

Au corpul sferic, acoperit cu penaj des și moale, cu picioare și unghii puternice, care le
permit cățăratul pe arbori. Ciocul este conic, subțire. Speciile mai insectivore au ciocuri mai fine, în
timp ce cele care consumă mai multe semințe au ciocuri mai robuste. Sexele sunt asemănătoare, iar
juvenilii destul de asemănători cu adulții.
 PĂDUREA

Pădurea este un ecosistem terestru natural.

Pădurile sunt variate ca aspect datorită arborilor : pădurile de foioase au arbori cu frunze
căzătoare , în cele de conifere întâlnimarbori care nu își pierd frunzele toamna , pădurile de amestec
au arboricu frunze căzătoare, dar și conifere, iar cele tropicale au o vegetație bogată, vețnic verde.

Biotopul pădurii
În pădurea de foioase, solul este mai feril, lumina trece pintre crengile arborilor,iar
temperatura este mai ridicată decât în pădurea de conifere. Factorii abiotici determină o creștere
inegală a plantelor.

Biocenoza pădurii este formată din plantele și animalele care se găsesc în acest ecosistem.
Plantele formează straturile: stratul de frunze moarte și mușchi, stratul ierburilor, stratul
arbuștilor sau tufelor, stratul arborilor, format din coroanele acestora. Plantele pot fi ierboase sau
lemnoase.

Din categoria plantelor ierboase fac parte: ferigile, ghioceii, toporașii, brândușele, însă în
această categorie se mai găsesc și plantele carnivore, precum roua-cerului. Pe scoarța arborilor și pe
sol se dezvoltă mușchii, care formează adevărate covoare verzi unde își găsesc adăpost multe
viețuitoare.

Din categoria plantelor lemnoase fac parte:

- arbuștii: măceșul, socul, alunul, murul, zmeurul, afinul, cătina;
- arborii întâlniți în pădurea de foioase – stejarul, teiul, ulmul, frasinul, fagul, mesteacănul,
precum și cei regăsiți în pădurea de conifere – molidul, bradul, pinul.

În afară de plante, în pădure se întâlnesc o mulțime de animale care pot fi clasificate în:
- nevertebrate: râma, melcul, păianjenul, fluturele, viespea, furnica, gărgărița;
- vertebrate: salamandra, broasca, șopârla, șarpele, cucul, căprioara, lupul, vulpea, veverița,
jderul, râsul, ursul-brun.

Relațiile dintre viețuitoarele din pădure

Principalele relații care se stabilesc între plantele și animalele din pădure sunt bazate pe
hrănire. Lanțurile trofice din pădure formează o rețea trofică.
 BRÂNDUȘA DE MUNTE

Brândușa de munte este o plantă scundă din familia Iridaceae. Are o singură tulpină mică,
înconjurată la bază de mai multe teci cu două-trei frunze alungite și înguste. La vârful tulpinii se
găsește o singură floare violet-deschisă cu o dungă mai întunecată la vârful florii. Floarea are formă
de tub la început, după care ia forma unei cupe de 50–60 mm care are șase diviziuni. Uneori la vârf
sunt două flori. În mijlocul corolei sunt trei stamine și un stigmat galben trifurcat.

Brândușa înflorește din luna aprilie (floarea poate ieși din zăpadă) până în luna mai. Se
găsește în pâlcuri dese, începând din zona păduroasă, prin pășuni și alte locuri ierboase deschise. În
România este întâlnită în munții Carpați și în munții Apuseni.
 GHIOCELUL

Ghiocelul este o plantă perenă bulboasă, care înflorește printre primele la începutul
primăverii. Plantele au două frunze liniare și o singură floare mică, albă, care atârnă în formă de
clopot, cu șase petale în două cercuri. Petalele interioare mai mici au semne verzi.

Ghioceii au fost plante ornamentale populare de secole. Doar ghiocelul mic este originar
din Europa Centrală. Principala zonă de distribuție a ghiocelului este în țările din jurul Mării Negre.

Ghioceii au fost cunoscuți din cele mai vechi timpuri sub diferite denumiri, dar au fost
numiți Galanthus în 1753.

Majoritatea speciilor înfloresc iarna, înainte de echinocțiul de primăvară (20 sau 21 martie
în emisfera nordică ), dar unele înfloresc la începutul primăverii sau la sfârșitul toamnei.
 CĂPRIOARA

Căprioara este o specie de mamifere rumegătoare ce aparține familiei Cervidae. Masculul

speciei este uneori denumit căprior. Specia este răspândită în Europa, din Marea Mediterană până în
Scandinavia, din Scoția până în Caucaz și spre est, în Asia, până în nordul Iranului și Irakului.

Înălțimea căprioarei este între 65–75 cm, iar lungimea corporală poate varia între 95 și
135 cm. Masculul, numit căprior, are dimensiuni mai mari decât femela și posedă coarne, cântărind
între 20 și 30 kg.

Longevitatea este apreciată la 12-15 ani. Căprioara este vânată pentru blana sa de culoare
maro sau castaniu aprins, devenită cenușie în timpul iernii.
 URSUL BRUN

Ursul brun este un animal deosebit de puternic, are un corp de până la 2,5 m lungime, o
înălțime de până la 1,5 m și o greutate maximă de 600 kg. Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în
natură și până la 50 de ani în captivitate. Este un animal plantigrad (mamifere care se deplasează
călcând pe toată talpa piciorului), iar ghearele nu sunt retractile, imprimându-se în mers odată cu
talpa și degetele.
Ursul brun are o blană deasă, mult apreciată, cu două rânduri de peri, spicul și puful. Deși
culoarea de bază este cea brun-cafenie, variațiile sunt deosebit de mari, de la urși roșcați la cei
aproape negri. Dentiția este tipică de omnivor, cu canini puternici și molari rotunjiți.
Cu toate că este retras în Carpați, ursul își găsește în România cel mai prielnic adăpost din
Europa. Ursul brun trăiește de-a lungul lanțului carpatic, mai ales printre stânci, unde își poate crea
bârlogul. Fiind un animal puternic, poate parcurge chiar și 150 de kilometri într-o singură zi și se
bazează pe auz și miros.
În anul 2008, în România existau aprox. 7.500 de urși bruni. În decembrie 2010, în România
existau cca. 6.000 de urși bruni, adică 40% din totalul celor existenți în Uniunea Europeană.
 RÂUL

Râul este un ecosistem acvatic, reprezentat de o apă curgătoare formată din mai multe
pâraie, care curge printr-o porțiune adâncită, numită albie.

Biotopul unui râu

Apa este factorul abiotic care influențează ecosistemul prin viteza de curgere, debit, gradul
de oxigenare, temperatură și turbulență.

Biocenoza unui râu este formată dintr-o diversitate de organisme: plantele, peștii,
mamiferele.

Plantele reprezintă o sursă de hrană, dar și adăpost pentru alte viețuitoare. Pe malurile
râului cresc arbori – salcia, arinul-, precum și plante ierboase, ca de exemplu rogozul și papura. În
apa râurilor plutesc alge (mătasea-broaștei) și plante superioare ca lintița.

Din categoria animalelor, în apa râurilor se întâlnesc:

- nevertebrate: libelula, viermii, scoicile, melcii, racii;
- vertebrate: peștii, amfibienii și reptilele.

În funcție de modul de hrănire, peștii pot fi fitofagi – crapul, roșioara, dar și răpitori -
păstrăvul, știuca, șalăul, somnul.

Amfibienii și reptilele trăiesc în preajma râurilor, pentru că aici își găsesc hrana, se
adăpostesc și se înmulțesc.

În apropierea râurilor se întâlnesc numeroase specii de păsări precum: rațele sălbatice,

lișițele, berzele, stârcii, dar și multe mamifere care își găsesc aici sursa de hrană, dar și adăpostul:
vidra și castorul.

Relațiile dintre viețuitoarele unui râu

Într-un ecosistem acvatic natural, precum râul, datorită abundenței organismelor vegetale și
animale, rețeaua trofică este complexă, iar lanțurile trofice sunt numeroase, cu multe verigi comune.
 SOMNUL

Somnul este o specie de pește răpitor de talie mare. Somnul trăiește frecvent în bălți, lacuri,
pe cursul inferior al fluviilor mai mari, ca și la gura lor de vărsare în Marea Baltică, Marea Neagră,
Marea Caspică. Peștele preferă locurile adânci cu mâl și ape tulburi.
Somnul are un corp lung, cu un cap turtit dorso-ventral; are o gură largă, care are pe laturi
două mustăți lungi, sub gură fiind mustăți scurte. Corpul se termină fără o înotătoare codală
propriu-zisă. În medie somnul are o lungime de 2 m, putând însă atinge o lungime de 3 m și o
greutate de 150 kg. Culoarea corpului este albăstruie negricioasă sau verzuie măslinie pe spate, iar
abdomenul este de o culoare mai deschisă.
Somnul este activ mai ales noaptea, vânând în apele tulburi când temperatura apei este peste
4 - 7 °C. Hrana lui constă mai ales din pești și raci, dar poate ataca și păsări acvatice sau mamifere
tinere. Animalele adulte duc în general o viață solitară.
Perioada depunerii icrelor la somn este în regiunile temperate între lunile mai și iunie, când
apa are o temperatură între 17 - 18 °C. Icrele sunt depuse în locuri bogate cu plante acvatice.
Cantitatea de icre depuse depinde de posibilitățile de hrănire și de mărimea femelei. La 2 - 3 zile
apare puietul care are o mărime de 4 – 5 mm. În primele 10 zile ei sunt sensibili la lumină. După
această perioadă încep să se deplaseze activ consumând plancton, crustacee mici. În caz că nu este
suficientă hrană apare canibalismul. La vârsta de 4 - 5 ani somnul este apt pentru reproducție.
 CRAPUL

Crapul este un pește osos. Lungimea corpului poate atinge 1 m, iar masa maximum 40 kg.
Este acoperit cu solzi mari. Spatele este, de obicei, negricios, cu nuanțe albăstrii sau verzui,
flancurile arămii sau arămii-gălbui, iar abdomenul albicios. Cavitatea bucală este subterminală, cu
buze groase. Crapul posedă patru mustăți, două nări, doi ochi și botul. Pe trunchi și pe coadă se
găsesc înotătoare perechi (două ventrale și două pectorale) și neperechi (dorsală, anală și codală,
care prezintă doi lobi egali). Înotătoarele sunt acționate de mușchi, iar peștele este acoperit cu
mucus și solzi. Este răspândit aproape pe tot globul, populând apele dulci. Trăiește până la 30 de
ani, uneori și mai mult.
Crapul atinge maturitatea sexuală la vârsta de 2-5 ani și se înmulțește în lunile mai-iunie. O
femelă depune pe vegetația subacvatică până la 2,1 milioane de icre, acestea fiind fertilizate de
lapți, iar incubația are loc după 2-7 zile. Puietul se hrănește la început cu zooplancton, iar mai apoi,
când atinge 1,8 cm lungime, cu nevertebrate de fund (hrana principală a unui crap adult).
Crapul se hrănește cu plante acvatice, ouă de broască, insecte și viermi. Hrana e mărunțită de
niște ridicături osoase din interiorul gurii sale. Crapul este un animal omnivor.
 VIDRA

Vidrele sunt mamiferele semiacvatice din familia jderilor. Toate speciile de vidră au corpul
lung și șerpuitor, picioarele scurte, cu membrană interdigitală, coada lungă musculoasă și capul mic
cu botul scurt. Lungimea vidrelor variază în jurul a 1 m, cântărind între 22 și 45 kg., masculii fiind
mai mari ca femelele. Animalele au o blană lucioasă cu părul scurt și des (peste 1000 de fire/mm²)
de culoare cenușie-brună cu un guler de culoare mai deschisă pe gât sau abdomen. Blana are un rol
important de protecție fiind acoperit de un strat de aer termoizolant în apă. Vidrele pot să rămână
sub apă timp de 8 minute, blocându-și în acest timp orificiile nărilor și urechilor.
Vidrele viețuiesc pe litoraluri stâncoase marine, pe lângă apele curgătoare și stătătoare, fiind
înotătoare excelente. Ele ating pe uscat o viteză de 29 km/h. Vizuinile unor vidre sunt uneori dotate
cu mai multe încăperi săpate la cel mult 500 m de malul apelor. Animalele își marchează teritoriul
cu ajutorul glandelor anale, masculii având un teritoriu mult mai mare decât femelele.
Vidrele sunt animale de obicei active ziua, dar unele dintre ele practică un mod de viață
nocturn. Își fac rost de hrană din apă. Vidrele se hrănesc cu pește, broaște, crustacei și alte
nevertebrate acvatice, cantitatea de hrană zilnică a unei vidre variind între 15 și 25% din greutatea
corporală a animalului. Cantitatea necesară de hrană este influențată de anotimp. Cele mai multe
vidre vânează între 3 și 5 ore pe zi. Masculii trăiesc solitari, căutându-și pereche numai în perioada
împerecherii, iar femelele se ocupă de creșterea puilor.
 CASTORUL

Castorii sunt rozătoare semi-acvatice, mamifere de lungime medie, având o lungime a

corpului de până la 90 cm. Greutatea castorilor variază, în funcție de specie, de la 10 kg până 31 kg.
Au o blană mătăsoasă, de culoare brună-roșiatică. Castorii au un corp alungit, cu membre mici și
puternice. Coada lor neacoperită este mare și lată.

La mijlocul iernii, castorii tineri își caută un partener de reproducere, cu care rămân în
majoritatea cazurilor până la sfârșitul vieții. Castorii se reproduc la sfârșitul iernii, în luna februarie,
iar perioada de gestație durează aproximativ 100 de zile. De obicei, o femelă dă naștere la 5-8 pui.
Puii se nasc cu blană, cu ochii deschiși și având dinții incisivi dezvoltați. Puii rămân cu părinții până
la maturitate.
 Bibliografie:

1. Wikipedia - https://ro.wikipedia.org/wiki/Jupiter