VIEŢUITOARELE DIN MEDIUL

APROPIAT ŞI MAI ȊNDEPĂRTAT:

PĂDUREA
 ,,Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a
vorbi cu cerul.”
Rabindranath Tagore – scriitor indian

PĂDUREA DE FOIOASE PĂDUREA DE CONIFERE

 PĂDUREA DE FOIOASE:
BIOTOPUL
Pădurile sunt ecosisteme terestre naturale
în care predomină plantele lemnoase.
Pădurile de foioase se întind din zona
câmpiilor (200 m) până în munți, la
aproximativ 1200 m înălțime.
Solurile sunt variate, brune sau brun-
roșcate. Litiera, formată din stratul de
frunze și plante uscate, protejează solul
pădurii de îngheț, absoarbe și reține apa,
menținând umezeala
Temperatura medie anuală este de
8-10 °C, iar precipitațiile sunt repartizate
uniform pe parcursul anului.
Lumina se strecoară printre coroanele
arborilor şi ajunge până la suprafața
solului.
 PĂDUREA DE FOIOASE:
BIOCENOZA
Vegetația pădurilor de foioase este formată din
plante lemnoase:
1) arbori (stejar, carpen, ulm, tei, arţar, fag);
2) arbuști (soc, păducel, mur)
și plante ierboase (ghiocei, rodul pământului, păiuș,
fragi de pădure). Pe solul umed se întâlnesc covoraşe
verzi şi moi din mușchi de pământ, iar pe scoarța
copacilor se întâlnesc numeroși licheni (exemplu,
lichenul galben). În poienițe se întâlnesc ciuperci
comestibile (hribul, mânătarca), dar și ciuperci
otrăvitoare (buretele pestriț).
 PĂDUREA DE FOIOASE:
BIOCENOZA
Dintre animale, se întâlnesc
nevertebrate: melci, omida păroasă a
stejarului, păianjeni, fluturi, gândaci
(croitorul, rădaşca) şi vertebrate: amfibieni
(salamandra, brotăcelul), reptile (șopârle,
șerpi), numeroase păsări (piţigoi, şoim,
ciocănitoare, ulii, huhurezi) și, nu în ultimul
rând, mamifere (veveriță, lup, vulpe, cerb,
urs, mistreț, râs, bursuc).
 CROITORUL Croitorul este o insectă de
3–5 cm lungime. Masculul
are antenele mai lungi decât
corpul. Femelele depun ouă
în șanțurile din scoarța
stejarilor mari, unde se
dezvoltă larvele și pupele.
Adulții se hrănesc cu seva
arborilor, cu frunze și polen.
Au un zbor greoi. Este o
specie care trăiește în arborii
bătrâni.
ANIMALE NEVERTEBRATE
 Ciocănitoarea are un cioc care CIOCĂNITOAREA
crește pe măsură ce se tocește, când
pasărea lovește scoarța copacilor
pentru a scoate larvele insectelor
dăunătoare. Zgomotul produs cu
ciocul a dat numele acestei păsări.
Penele aripilor sunt mai scurte decât
corpul, iar cele ale cozii sunt dure,
de sprijin. Degetele, cu gheare, sunt
orientate două înainte și două
înapoi. Este o pasăre agățătoare,
folositoare pentru arbori.

ANIMALE VERTEBRATE
 PĂDUREA DE CONIFERE:
BIOTOPUL
Pădurile de conifere se întâlnesc în
regiunile înalte ale munților (1200
– 1800 m). Clima este rece și
umedă, temperatura medie
anuală este de 3° – 5°C, iar
precipitațiile sunt abundente.
Lumina este slabă, aceste păduri
sunt întunecoase , astfel numărul
plantelor ierboase este redus,
vânturile sunt puternice, de aceea
coniferele și-au adaptat forma
frunzelor în formă de ac, dar și
pentru a evita pierderea apei. Solul
are culoare cenuşie şi fertilitate
slabă.
 BIOTOPUL
FACTORII DE PĂDUREA DE PĂDUREA DE
MEDIU FOIOASE CONIFERE

Temperatura medie 8 – 10ºC 3 – 5 ºC

anuală

Lumina Ajunge până la suprafața Foarte slabă

solului

Solul Brun şi brun – roşcat de Cenuşiu cu fertilitate

pădure slabă

Precipitaţiile Repartizate uniform pe Abundente

parcursul anului
PĂDUREA DE CONIFERE:
BIOCENOZA

Specia dominantă din

biocenoză este
molidul, însoțit de brad
și pin, de foioase (la
limita inferioară), de
zadă (larice) și zâmbru
(la limita superioară).
 PINUL ZADA

PLANTE LEMNOASE – ARBORI

 PLANTE LEMNOASE – ARBUŞTI

În luminișurile
pădurii apar și
arbuști (afin,
zmeur, coacăz,
merișor).
 Lichenii, ca
mătreața bradului,
atârnă pe ramurile
arborilor. Multe
ciuperci (hribi,
râșcovi – comestibile
sau otrăvitoare
pălăria-șarpelui,
buretele pestriț)
trăiesc pe sol, iar
mușchii se dezvoltă
pe scoarța copacilor.
 PĂDUREA DE CONIFERE:
BIOCENOZA
Fauna cuprinde specii de nevertebrate
(melci, insecte) și de vertebrate: amfibieni
(triton, broască roșie de munte), reptile
(șopârlă de munte, viperă), păsări
(forfecuță, ciocănitoare, mierlă, cocoș-de-
munte, pițigoi de brădet, acvilă) și
mamifere (șoarece vărgat, veveriță, cerb,
jder, pisică sălbatică, râs, urs brun).
BROASCA ROŞIE DE MUNTE COCOŞUL DE MUNTE

ANIMALE VERTEBRATE
 Ursul este un animal
URSUL
omnivor. Urșii tineri se hrănesc
mai mult cu hrană vegetală
(muguri de conifere, ghindă, jir,
miere etc). Urșii bătrâni se
hrănesc mai mult cu hrană
animală (ouă, păsări, pești etc.).
În timpul iernii, fără hrană
vegetală proaspătă, urșii intră în
somnul de iarnă, retrăgându-se
în bârlog. Urșii se trezesc
uneori pentru a se hrăni cu
hrana depozitată în bârlog.

ANIMALE VERTEBRATE
 IMPORTANTA ECOSISTEMELOR DE
PĂDURE
Pădurea oferă adăpost și hrană multor viețuitoare,
contribuie la menținerea regimului de temperatură și al
precipitațiilor, la reducerea vitezei vântului, la diminuarea
eroziunii solului și la evitarea alunecărilor de teren și a
inundațiilor. Îmbogățește atmosfera în oxigen, ceea ce
justifi că denumirea de „plămân verde al Terrei“, are un
efect purificator, reținând diferiți poluanți. Este și un
important furnizor de materii prime (lemnul folosit în
industria mobilei, a celulozei și a hârtiei, pentru
construcții și drept combustibil), de alimente (fructe de
pădure, ciuperci), plante medicinale. Pădurea a
reprezentat dintotdeauna o sursă de relaxare, dar și de
inspirație artistică pentru om.
 INFLUENŢA OMULUI ASUPRA
ECOSISTEMELOR DE PĂDURE
În urma tăierilor masive și a unor incendii,
suprafețele împădurite s-au redus, iar
viețuitoarele din pădure au devenit tot mai rare
sau chiar au dispărut. Vânatul excesiv a redus
numărul indivizilor unor specii precum capra
neagră, cerbul, vulturul pleșuv, cocoșul de
mesteacăn etc. și a provocat dispariția zimbrului
și a unor specii de vulturi. În zonele defrișate,
versanții dealurilor și munților sunt expuși
eroziunii solului, alunecărilor de teren și
modificărilor climatice (intensificarea vântului).
DEFRIŞAREA PĂDURILOR
Alcătuieşte o listă cu reguli care trebuie
respectate într-o drumeţie prin pădure.