Traditii de sarbatori: Capra

Capra este considerata in traditia romaneasca, animalul care arata daca vremea va fi buna
sau rea. Obiceiul "caprei" a fost, la origine, un ceremonial de cult.
In cadrul sarbatorilor din mediul rural, jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie
anului care urmeaza, spor de animale, bogatia recoltelor.

Obiceiul caprei, a fost generalizat in toata tara la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar pentru ca era socotit un
joc pagan, multi oameni ai bisericii au refuzat sa-i primeasca pe colindatori in casele lor.
In satele si comunele maramuresene se practica doua tipuri distincte de "capra":
- jocul caprei - bazat numai pe acompaniament muzical (la Ieud, un singur fluieras; la Botiza, patru sau
sase fluierasi)
- jocul caprei inclus intr-un spectacol popular complex
Masca costumului de capra este constituita dintr-un cap de capra, sculptat in lemn, avand maxilarul inferior
mobil pentru a fi tras cu o sfoara si a clampani in timpul dansului.

Persoana care joaca capra este acoperita cu o tesatura peste care sunt cusute panglici, puse in diagonala.
Traditional, capra era imbracata in stuf, aspect intalnit si astazi in unele sate.

In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se
imbolnaveste si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog
straniu cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului
reluandu-si cursul.

Obiceiul si-a pierdut pe parcurs incarcatura sa mitica, avand astazi doar aspect de divertisment

Tradiţii româneşti de Crăciun

Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment

deosebit. E o sărbătoare care ne face să ne privim viaţa
altfel, să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, să
ne deschidem sufletul mai uşor. În fiecare colţ de pe glob
datina Crăciunului îmbină elemente universal întâlnite, cum ar fi îmbodobirea bradului, cu altele, mai puţin
cunoscute, specifice zonei. Tocmai despre aceste obiceiuri deosebite de la noi din ţară va fi vorba în
continuare.

Tăierea porcului:

Cu câteva zile înainte de începerea ˝sărbătorilor˝, are loc sacrificarea porcului. Aceasta are loc în ziua de
Ignat, pe 20 decembrie. Tradiţia cu pricina este respectată îndeosebi la sat, unde totul se desfăşoară
conform unui adevărat ritual. Originile acestuia datează din vremurile de dinaintea creştinismului, acesta
din urmă aceptându-l ca o parte firească din viaţa comunităţii şi dându-i de asemenea o însemnătate
spirituală întrucât bucatele astfel pregătite nu pot fi consumate până ce nu au fost sfinţite de preot.

Mersul cu capra:

Bătrânii considerau capra ca fiind animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. La origini, ˝jocul
caprei˝ (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) a fost un ceremonial grav, de cult. De-a lungul
timpului acesta a devenit un ritual menit să aducă prosperitate în anul care vine. În zilele noastre, acest joc a
rămas un pretext pentru o revigorarea unor tradiţii din bătrâni, etalarea unor costume, covoare, ştergare
tradiţionale în culorii vii.

Colindatul

Colindatul deschide de obicei ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Anul Nou. La sate, cu colinda merg
copii şi flăcăii. Aceştia sunt organizaţi într-o ˝ceată˝, cu o ierarhie bine stabilită, existând un conducător şi
un loc de întâlnire.

În trecut, flăcăii cu vârste cuprinse între 18-20 ani erau cei care mergeau la colindat. Aceştia îşi găseau o
˝gazdă˝ la care stăteau pe toată perioada sărbătorilor şi nu aveau voie să umble singuri pe uliţele satului, ci
doar în ceată.

Tot ce se petrece în această perioadă trebuie sa aibă un caracter augural, colindele caracterizându-se prin
crearea unei atmosfere pline de optimism în care se formulează dorinţe şi năzuinţe ale oamenilor, acestea
atingând chiar limitele fabulosului.

Pomul de Crăciun

Obiceiul bradului de Crăciun a fost împrumutat din Europa apuseană. Se presupune că ar aparţine de fapt
lumii germane păgâne, de unde a fost treptat asimilat de creştinism. La noi datina împodobirii unui pom sau
a unei ramuri verzi se întâlnea numai la nuntă (bradul de nuntă ) sau la moartea unui flăcău sau fete mari.
Ca obicei de Crăciun, era practicat până la sfârşitul secolului al XIX-lea de nemţii care locuiau la oraşe.
După primul război mondial acest obicei s-a răspândit pe tot teritoriul ţării.

Bradul

Bradul se regaseste in numeroase traditii, nu numai de Craciun. Fiind un pom mereu verde, oamenii l-au
asociat cu viata, trainicia, siguranta, prietenia si l-au inclus in toate evenimentele importante ale vietii.

La nastere, se obisnuia ca fiecarui copil sa i se daruiasca un brad, in natura, care ii devenea 'frate' si pe care
trebuia sa il ingrijeasca pana la moarte.
La nunta, inca exista obiceiul impodobirii unui brad cu ornamente din hartie si fructe, de obicei in curtile
casei de la tara. In jurul bradului se organizeaza o mica petrecere care are menirea de a le ura casa de piatra
celor care se casatoresc.
La moarte, in unele zone se practica impodobirea unui brad, daca persoana e tanara si necasatorita. In
trecut, era plantat un brad sau era pus langa mormant chiar bradul 'frate' al celui decedat.

Impodobitul bradului in Romania este un obicei relativ recent.

In prezent este cel mai indragit obicei de Craciun, datorita simbolurilor care i se asociaza: iubire (pentru
ca este impodobit de intreaga familie), bucurie si fericire (pentru ca sub el sunt puse cadourile), magie (se
spune ca Mos Craciun nu vine in casele unde nu e brad), viata, trainicie si sanatate (pentru ca este mereu
verde, chiar si cand afara e zapada).
Practic, bradul a devenit centrul sarbatorilor.

Iata si cateva lucruri interesante legate de brad si de traditiile de Craciun:

- Bradul face parte din sarbatorile de iarna inca inainte de nasterea lui Iisus, cand era impodobit in timpul
Saturnaliilor
- Primul brad a fost impodobit in 1510 la Riga iar prima mentiune scrisa in Germania anilor 1530. De
asemenea, se spune ca Martin Luther este primul om care a avut in casa un brad impodobit
- In lumea crestina, Craciunul a fost sarbatorit pentru prima oara la Roma in anii 330
- Stramosul instalatiei electrice de brad este lumanarea aprinsa care a impodobit pentru prima oara bradul in
secolul XVII.
- In Spania, mai exista o varianta a pomului de craciun. Un pom natural in care sunt puse diferite cadouri si
dulciuri iar copiii trebuie sa arunce cu pietricele pentru a le determina sa cada.
- In Europa, Australia si SUA nu sunt diferente foarte mari de obiceiuri, mai mult intre mancarurile
traditionale
- Un acru de brazi produce in fiecare zi oxigen pentru 18 oameni.

Ce se intampla insa in spatiile exotice sau alte religii decat crestinismul?

- In Brazilia, Craciunul cade vara. Pentru a reda impresia de zapada, bradul este decorat cu bucatele de
zapada artificiala.
- In Africa de Sud, obiceiul nu este foarte intalnit. In schimb, se impodobesc ferestrele cu vata si beteala.
- In Arabia Saudita nici un obicei de Craciun nu este prea bine vazut. De aceea, este o sarbatoare privata
iar bradul nu trebuie expus la vedere.
- In Filipine, brazii sunt de cele mai multe ori prea scumpi si sunt inlocuiti cu unii mai mici, facuti manual.
- In China, bradul de Craciun se numeste 'pomul luminii', dar nu este impodobit decat de un procent mic al
populatiei.

Despre colind
Cuvantul „colind” sau „colinda”provine din latinescul „Calendae” nume ce se dadea vechilor sarbatori
pagane de Anul Nou cand era obiceiul sa se faca urari de belsug si fericire pentru noul an ce incepea. De
aceea cuvantul „colind”este pus in legatura cu sarbatoarea pagana „Calendae Ianuarii” si cu urarile ce se
faceau pentru Anul Nou precum si cu impartirea darurilor de unde avem si noi obiceiul sa impartim copiilor
colindatori daruri precum: colacei, cunoscuti sub numele de colindeti sau bolindeti in unele parti ale tarii,
fiind facuti din grau curat, proaspat macinat.

Obiceiul colindelor este preluat de la romani care sarbatoreau in aceasta perioada „Nasterea
Soarelui”deoarece in aceasta perioada a iernii soarele atinge punctul sau cel mai jos in emisfera sudica,
incepand apoi, asemenea unei ridicari apoi o miscare treptata spre nord. Calendele erau sarbatori romane
inchinate soarelui , ele desemneaza un obiect rotund, o trimitere directa la discul solar,de aici si obiceiul de
a imparti colaci si nuci colindatorilor, toate simboluri ale cercului, ale perfectiunii.

Cu ocazia acestei sarbatori timp de 6 zile un grup de colindatori formati din barbati si baieti, trecea pe la
fiecare casa pentru a aduce vestea cea buna formand un cerc in timp ce cantau colindele. La capatul celor 6
zile colindatorii realizsera un cerc in jurul intregii comunitati, principala motivatie a obiceiului fiind aceea
de protectie, caruia i s-a impus sensul binecuvantarii si cel al Nasterii Domnului.

Romanescul „colinda”nu vine direct din latinescul „Calendae”,ci prin intermediul cuvantului bulgar
„koleda”.Majoritatea colindelor au provenienta laica.

Colindatul este obiceiul cel mai bine pastrat .Cu colindatul umbla copiii, flacaii, iar in unele sate chiar si
barbatii insurati astfel: copiii merg ziua cu colindul, pana la apusul soarelui merg flacaii, iar noaptea
barbatii.

Colindele poarta prin veacuri cuvantul tainic al Nasterii Sfinte. Ele sunt o sinteza a spiritului creator si
religios al poporului roman.

Bucuria colindului este nemarginita. De cum se lasa seara, copiii se aduna si pornesc colinda. Chiar daca
ninge sau este ger de crapa pietrele, micutii se aduna in cete si pornesc pe ulitele satului ca sa vesteasca
Nasterea Mantuitorului. Asa se obisnuieste de mii de ani,ca la Craciun sa se mearga cu colindul dupa un
anumit ritual.Astfel bunicii isi poarta nepotii in carca si nu uita sa ia cu ei si un bat ca sa isi faca drum prin
zapada si sa se apere de caini. Inainte sa plece de acasa copiii primesc traistute cusute de mana din panza in
care aduna nucile, covrigii si merele.

Gazdele care isi primesc colindatorii isi deschid atat portile sufletului cat si portile caselor din care ne imbie
un miros dulce de mere,colaci calzi si bomboane... precum si mirosul bradului proaspat impodobit.

Colinda a reusit sa se pastreze pana in zilele noastre marcand din Ajun si pana in a treia zi de Craciun viata
spirituala a comunitatii. In unele zone ale tarii cum ar fi zona Bihorului colindatorii sunt insotiti de Turca, o
infatisare fantastica a Caprei, cu dublu rol, de a aduce prosperitate si de a alunga spiritele rele. In Bihori
flacaii sunt invitati in case unde canta superbe cantari: colinde de batrani, colinde pentru gazde, colinde
dedicate agricultorilor, pescarilor, vanatorilor, glorificand aceasta eschidere catre intelegerea muncii omului
nu numai ca o activitate trudnica ci si ca pe o expresie a rugaciunii. De aceea colinda este cantarea catre
Dumnezeu,este cantare pentru munca omului, este concretizarea verbala a tot ceea ce tine de nivelul, de
sperantele oamenilor.

Se spune ca la Craciun cerurile sunt deschise, Dumnezeu aude aude rugaciunea omului corect, aude sufletul
curat care este purificat in timpul postului, iar acum are dreptul de a-i cere lui Dumnezeu clementa pentru
munca lui si sprijin pentru indeplinirea dorintelor.

In timp ce feciorii intoneaza colindele, Turca realizeaza un dans frenetic, harjoneste femeile si fetele.
Alaturi de Turca, in sudul tarii, se regaseste Brezaia care aduce in atentie tot simbolismul Caprei. Colinde
precum: „Steaua sus rasare”, „Trei magi de la rasarit”, „O ce veste minunata”, „O brad frumos”, „Florile
dalbe”, „Buna dimineata la Mos Ajun”, sunt colinde care amintesc de nasterea Domnului si de bucuria
omenirii la auzirea vestii.

Colindatul atat la tara cat si la oras a ramas o sarbatoare a comunitatii,a copiilor si tinerilor care colinda ca
si a celor care primesc colindatori rasplatindu-i cu daruri si contribuind astfel la pastrarea datinilor
stravechi.