ŞCOALA GIMNAZIALĂ 126 BUCUREŞTI

BOLI PRODUSE DE PROTISTE PARAZITE

CHIRU ANDREI – COSMIN

CLASA a V – a B
 Malaria este determinata de un grup de protozoare-parazit (microorganism unicelular din
categoria celor mai simple organisme eucariote) numite Plasmodium. Parazitul malariei este
transmis prin intepatura femelei tantarului anofel, in principal intre amurg si zori. Femela
tantarului anofel este de dimensiuni mai mici decat masculul, intrand usor in incaperi prin plase
si crapaturi.

Odată ajuns în organismul omului, prima dată atacă ficatul acestuia, urmând să infecteze
globulele roşii din sânge. Simptomele cuprind febră ridicată şi dureri de cap puternice, iar în
cazurile grave se ajunge la coma urmată de deces. Astăzi, malaria este răspândită mai ales în
zonele tropicale şi subtropicale, mai ales în Africa subsahariană, Asia, America Centrală şi de
Sud.
Malaria este întâlnită în general în regiunile tropicale deoarece atât parazitul unicelular
cât şi gazda transmiţătoare (ţânţarul anofel) prosperă în condiţii de ploi abundente, temperaturi
ridicate şi umiditate crescută a aerului. La fel, malaria prosperă în preajma apelor stătute, unde
larvele de ţânţari se maturizează rapid, iar condiţiile de mediu stimulează ţânţarii să se
înmulţească pe întreg parcursul anului.
Conform estimărilor specialiştilor, în decursul ultimii 100 ani, aproximativ 150-300
milioane oameni au murit de malarie. Cu toate acestea, temuta maladie a avut un rol important în
stimularea cercetărilor medicale. Lipsa leacurilor tradiţionale precum scoarţa de Chichona sau
chinina în perioada ultimului Război Mondial, au dus la cercetări pentru descoperirea unor
medicamente alternative. Se pare că limita maximă a răspândirii malariei a fost atinsă în secolul
19, când dintr-un eşantion de 10 persoane, una era infectată cu parazitul mortal.
Cu toate acestea, prin conjugarea măsurilor de prevenţie, malaria a fost eradicată în
pragul anului 1950 din America de Nord şi mare parte a Europei. Cu toate acestea, în prezent
malaria este endemică tropicelor, şi se poate răspândi uşor în toată lumea prin intermediul
migraţiei umane şi al încălzirii globale care favorizează extinderea arealului ţânţarilor anofeli. În
ciuda deceniilor de cercetări în domeniu, nu s-a descoperit încă un vaccin eficient împotriva
malariei.
Există câteva medicamente care se administrează celor care călătoresc în zone cu
incidenţa ridicată a parazitului, dar prevenirea rămâne cea mai bună metodă. Cazurile severe sunt
tratate cu chinină administrată intravenos sau chiar intramuscular. Începând cu anul 2000, se
administrează artesunat, un derivat al artemisinei (un extract dintr-o specie de pelin), care are
efecte superioare chininei în tratarea atât a adulţilor, cât şi a copiilor. Deseori, artesunatul se
administrează alături de mefloquin, un alt medicament antimalarie. Eradicarea ţânţarilor anofeli
alături de protejarea locuinţei cu ajutorul banalei plase contra insectelor, rămân totuşi cele mai
eficiente metode.
Succesul şi rata răspândirii malariei într-un teritoriu ţine de combinaţia unor factori,
precum o densitate crescută a populaţiei umane, o populaţie mare de ţânţari anofeli, şi mai ales o
rată ridicată de transmisie a paraziţilor de la oameni la ţânţari şi înapoi de la ţânţari la oameni.
Dacă unul dintre aceşti factori de transmisie este eradicat, parazitul dispare din teritoriul
respectiv, după cum s-a demonstrat în trecut pe mari suprafeţe infestate din America de Nord,
Europa şi Orientul Mijlociu. Paradoxal, acesta este şi motivul pentru care malaria nu poate fi
complet eradicată.
Dacă parazitul nu este total eliminat din lume (fapt imposibil la ora actuală), el poate
apărea din nou în aceeşi zona din care dispăruse, în situaţia în care reapar condiţiile de mediu
prielnice.
În prezent, multe state ale lumii se confruntă cu un număr crescut de cazuri de malarie importate, din
cauza creşterii rate călătoriilor cu avionul, precum şi a incidenţei accentuate a migraţiei umane.
Un alt motiv pentru care malaria este omniprezentă în multe ţări ale lumii, este sărăcia generalizată,
asociată bineînţeles cu condiţii de igienă precare. Malaria nu este doar o maladie asociată cu sărăcia, ci
chiar o cauză a sărăciei şi un obstacol major al dezvoltării economice. Chiar şi pe teritoriul
Statelor Unite, malaria a fost unul dintre factorii care au încetinit dezvoltarea economică a
statelor din sudul SUA în decursul secolului 19 şi începutul secolului 20.
Eradicarea malariei în România (1947-1963)
În 1949, Ministerul Sănătății a creat o vastă rețea specializată a instituțiilor împotriva
malariei formate în primii ani dintr-un număr de 28 de stații antimalarie, 36 subcentre, anexe, și
un centru de bază independent, distribuite în 12 regiuni cu endemie intensă sau moderată a
malariei. Aceste secțiuni, dotate cu un personal de 800 de specialiști foarte bine pregătiți,
malariologi, entomologi, microbiologi, igieniști, tehnicieni de laborator etc., au fost echipate cu
laboratoare hematologice și entomologice, precum și cu echipamente, materiale și aparatură
necesare pentru aplicarea metodelor antianofeline (Ciucă & colab., 1957). Unitățile speciale și
cele care aparțineau principalelor organizații sanitare - dispensarele regionale, spitalele - au fost
dotate de către Ministerul Sănătății cu cantități suficiente de medicamente împotriva malariei ce
urmau să fie distribuite populației gratuit. Succesul distribuirii rapide a medicamentelor la un
număr mare de persoane bolnave a fost, de asemenea, asigurat prin colaborarea voluntară a
persoanelor aflate în zonele cu malarie și grupate în organizații sanitare de masă.
Campania națională de luptă împotriva malariei a cuprins patru etape distribuite după
cum urmează (Ciucă & colab., 1957):
1. Prima etapă (1949-1950) a avut următoarele obiective: de a lupta împotriva vectorului
anofelin, de a reduce epidemiile și de a implementa profilaxia chimică pentru populația expusă.
Rezultatele au fost imediate și extraordinare, reducând morbiditatea cu aproximativ 30% la
sfârșitul anului 1949 (1.462 de cazuri la 100.000 de locuitori), comparativ cu 1948 (2.131 cazuri
la 100.000 de locuitori). În 1950, morbiditatea a scăzut la 585.3 cazuri la 100.000 de locuitori.
2. A doua etapă (1951-1952) a continuat pulverizarea de insecticide începută în prima
etapă și a consolidat rezultatele obținute anterior. Numărul total de localități dezanofelizate a
crescut de la 701 în 1949 la 984 în 1951. Cu toate acestea, eradicarea totală a vectorului era
imposibilă (Ciucă & colab., 1951). Inactivarea rezervorului uman includea diagnosticarea
precoce și corectă a cazurilor noi de malarie și aplicarea terapiei chimioprofilactice pe tot
parcursul sezonului de malarie (din aprilie până în octombrie). Prin urmare, morbiditatea a
înregistrat o nouă și importantă diminuare, ajungând la 63 de cazuri la 100.000 de locuitori în
1952.
3. A treia etapă (1953-1954). Pulverizarea insecticidelor a fost încetată în regiunile în
care nu au fost diagnosticate cazuri noi de malarie sau au apărut doar cazuri sporadice. În 1954,
morbiditatea a scăzut la 5,3 cazuri la 100.000 de locuitori (Ciucă, 1966).
4. A patra etapă (1955-1963). Comitetul Experților în Malarie a pregătit un ghid cu
principiile tehnice și administrative implicate în obținerea eradicării malariei. Programul de mai
sus a fost strict aplicat în România începând cu 1955, când s-a înregistrat o morbiditate de 2,2
cazuri la 100.000 de locuitori (308 de cazuri noi și 75 de recidive) (Ciucă, 1966).
În România, începând cu 1961, transmiterea naturală a fost întreruptă, iar din 1963 ne
aflăm în faza de întreţinere a eradicării malariei.
    Cazurile de malarie din România, în ultimii ani au fost cazuri de import, la persoane
care au călătorit în zone endemice de malarie. Apariţia acestora este posibilă prin creşterea
numărului de călătorii în scop profesional sau turistic şi/sau nerespectării măsurilor de prevenire,
respectiv chimioprofilaxia şi măsurile individuale de protecţie împotriva ţânţarilor.
    Malaria, fiind boală prioritară, beneficiază de un sistem de supraveghere epidemiologică
a cazurilor umane şi a populaţiilor de ţânţari vectori, care trebuie menţinut şi îmbunătăţit, având
în vedere că există o serie de factori (prezenţa populaţiilor de vectori Anopheles, fenomenul de
încălzire globală, creşterea rezistenţei vactorilor la insecticide) care, fără un control adecvat, pot
reintroduce malaria ca boală endemică în Europa, inclusiv în România.
Numele profesorului Mihai Ciucă este legat de primele vaccinări cu vaccin antiholeric,
de eradicarea malariei în România și utilizarea acestei experiențe pentru misiunile
internaționale îndeplinite din însărcinarea Ligii Națiunilor și, după al Doilea Război Mondial, a
Organizației Mondiale a Sănătății de pe lângă ONU. Pentru toate aceste realizări a fost distins cu
premiul Fundației Darling la ședința festivă a celei de a 19-a Adunări Mondiale a OMS din 12
mai 1966 la Geneva. De asemenea, a avut contribuții la tratamentul prin impaludare al sifilisului
nervos și organizarea primului centru de malarioterapie, în cercetările privind biologia
bacteriofagilor care au dus la descoperirea, în 1920 împreună cu Jules Bordet, a fenomenului de
lizogenie, dar și la organizarea Centrului Național de Referință pentru bacteriofagi la București.

  Profesorul Ciucă a participat la campaniile din al Doilea Război Balcanic (1913) și

Primul Război Mondial (1916-1918) și a fost avansat până la gradul de colonel de rezervă.

  În perioada 2007–2012 au fost raportate 140 de cazuri, toate de import (24 de cazuri în
2007, 13 cazuri în 2008, 12 cazuri în 2009, 19 cazuri în 2010, 40 de cazuri în 2011 şi 32 în 2012)
şi trei decese (unul în 2007 – un bărbat de 40 de ani infectat în Uganda şi care a prezentat o
formă toxică de malarie cu P. falciparum  şi două decese în 2011 – o femeie de 60 de ani cu
poliartrită reumatoidă şi malarie cu P. falciparum  infectată în Ghana şi un bărbat de 24 de ani,
care s-a prezentat şi a fost diagnosticat tardiv cu malarie cu P. falciparum,  infectat în
Nigeria).
    În majoritatea cazurilor, infecţia s-a produs pe continentul african, scopul călătoriei a
fost unul profesional, iar cei mai mulţi bolnavi nu au urmat niciun fel de profilaxie.
În prezent, fenomenul încălzirii globale a dus la modificarea arealului de răspândire a
ţânţarului anofel, care a început astfel să-şi facă prezenţa tot mai des în Europa centrală sau în
America de Nord. Coroborată cu valurile de imigranţi din Asia şi Africa goniţi de sărăcie şi
războaie, malaria pare să recâştige încet-încet teren.
În aceste condiţii, putem să ne întrebăm din nou, dacă omenirea a reuşit cu adevărat să
învingă malaria sau mai degrabă a restrâns-o în tristele ţări din lumea a treia.