Antidepresive Modificat

Anca Andreea Bratu Medicaţia antidepresivă
INTRODUCERE
Depresia constituie una din cele mai frecvente tulburări afective întâlnite în practica
medicului de familie. Este estimat că peste 10% din persoanele care se prezintă la consult, în
asistenţa medicală primară, prezintă simptomatologie depresivă, iar prevalenţa suferinţei este
în creştere în viitor. Prevalenta suferinţei este mai mare la femei decât la bărbati (2/1) şi creşte
o dată cu vârsta, în special după 50 de ani. Sunt de asemenea mai expuse persoanele
necăsătorite faţă de cele căsătorite, familia jucând un rol important în anihilarea sau
diminuarea fenomenului psihopatologic prin coeziune familiala si adaptabilitate.
Peste 164 de milioane de reţete au fost eliberate în 2008 în S.U.A. pentru
antidepresive, determinând vânzări de 9,6 miliarde de dolari în 2008, potrivit companiei IMS
Health. Analizând statisticile oficiale care se referă la peste 50.000 de persoane între 1996 şi
2005, studiul a descoperit că în această perioadă "persoanele tratate cu antidepresive au fost
mai predispuse să începă şi tratamente cu medicamente antipsihotice şi mai puţin dispuse să
urmeze psihoterapie". Studiul nu a analizat şi cauzele creşterii consumului de antidepresive,
dar autorii propun câteva. De exemplu, este posibil ca diagosticarea şi tratarea depresiei să nu
mai fie percepută drept un motiv de stigmatizare în societate. Un alt factor este că au apărut
medicamente noi.
Numărul americanilor care iau antidepresive s-a dublat între 1996 şi 2005, ajungând la
27 de milioane, adică peste 10% din populaţie.[1]
Utilizarea optimă de medicamente psihotrope impune familiarizarea cu diagnosticul

diferenţial al condiţiilor de psihiatrie (American Psychiatric Association, 2000; Sadock and
Sadock, 2000), dezvoltarea agenţilor psihotropi a odata cu studiile de receptori, sisteme
efectoare şi bio-căi de sinteză şi de degradare a neurotransmiţătorilor monoaminici (de
exemplu, catecolamine şi serotonină [5-HT]).
1
CAPITOLUL I
BAZELE ANATOMO-FUNCTIONALE ALE
SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
Sistemul nervos reprezintă totalitatea ţesuturilor diferenţiate în vederea recaptării,

transmiterii şi integrării informaţiilor sau mesajelor primite din exterior sau interiorul
organismului şi elaborarea răspunsurilor adecvate acestor informaţii.
Elementele principale ale sistemului nervos sunt neuronii şi celulele gliale (cu rol de
susţinere şi de protecţie). Cu cât urcăm pe scara de evoluţie a organismelor, sistemul nervos
devine tot mai complex, iar posibilităţile lui de a recepţiona, interpreta şi reacţiona
corespunzător informaţiilor din mediul înconjurător sunt tot mai perfecţionate.
Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos este alcătuit din:
 Sistem nervos central (nevrax) alcătuit din encefal şi măduva spinării
 Sistem nervos periferic alcătuit din nervi şi ganglioni.
Funcţia sistemului nervos este de a pune organismul în legătură cu mediul
înconjurător, de a-l adapta în faţa condiţiilor mereu în schimbare ale acestuia, stabilind prin
aceasta unitatea dintre organism şi mediu, precum şi de a conduce şi coordona toate funcţiile
ale tuturor ţesuturilor, organelor, aparatelor şi sistemelor realizând prin aceasta homeostazia
mediului intern (menţinerea tuturor funcţiilor organismului între anumiţi parametrii
fiziologici)[2].
De aceea, din punct de vedere funcţional, Sistemul Nervos poate fi împarţit în 2
componente aflate într-o strânsă legătură.
1. Sistemul Nervos Somatic-al vieţii de relaţie
2. Sistemul Nervos vegetativ-al vieţii de întreţinere:
Sistemul nervos vegetativ are 2 componente:
o Simpatic: funcţie catabolizată (eliberarea şi consumul de energie),
predominant în timpul stării de veghe
o Parasimpatic: funcţie anabolizată(acumularea şi economisire a
energiei),predominant în timpul perioadelor de digestie şi de somn.
2
I.2. Fiziologia Sitemului Nervos Central
Întreaga activitate a sistemului nervos se bazează pe impulsurile nervoase. La rândul

lor impulsurile nervoase se pot propaga datorită neuronilor şi proprietăţilor acestora.
I.2.1. Neuronul
Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este o
celulă adaptată la recepţionarea şi transmiterea informaţiei, unitatea elementară, embriologică,
anatomică, funcţională, trofică şi metabolică a sistemului nervos.
I.2.2. Sinapsa
Sinapsa este regiunea de comunicare dintre doi neuroni, sau un neuron şi o celulă
efectoare (celulă musculară sau glandulară). Transmiterea impulsului nervos nu se realizează
printr-un salt electric, deoarece membrana postsinaptică nu este excitabilă electric.
Transmiterea se realizează printr-un mecanism chimic.[2]
Mecanismul transmiterii la nivelul sinapselor chimice se desfăşoară în mai multe
etape.
1. sinteza mediatorului - mediatorii sunt produşi atât la nivelul butonului
terminal, cât şi în corpul celular.
2. stocarea mediatorului - mediatorul se stochează în principal în butonul
terminal, pentru a fi pregătit în momentul în care trebuie transmis semnalul
3. eliberarea mediatorului - când depolarizarea neuronului presinaptic (care a
primit la rândul lui un semnal) ajunge la butonul terminal, şi determină
exocitoza, adică expulzarea conţinutului veziculelelor. Apoi, veziculele goale
vor fi "reciclate" prin încorporarea lor în membrană, din care se vor forma, la
un moment dat, alte vezicule.
4. acţiunea postsinaptică - se face prin cuplarea moleculei de mediator cu
receptorul specific, ceea ce determină modificări în structura celulei
postsinaptice..
5. inactivarea mediatorului - este importantă pentru ca circuitul să se poată
relua la apariţia unui nou stimul. Aceasta se poate realiza prin inactivarea
enzimatică postsinaptică sau transsinaptică (prin enzime din fanta sinaptică
ce distrug mediatorul), captarea postsinaptică (captarea în citoplasma
3
postsinaptică şi inactivarea sa), difuzia extrasinaptică (inactivarea în afara

spaţiului sinaptic) şi recaptarea (captarea mediatorului de zona presinaptică).
Lezarea sau distrugerea sinapsei duce la refacerea acesteia în aprox. 35-40 de zile.[2]
I.2.3. Neuromediatorii chimici
Neurotransmiţătorii , sau mediatorii chimici neuronali, sunt subsţante chimice care se

găsesc în sistemul nervos, prin intermediul cărora se face transmiterea, modularea şi
amplificarea impulsurilor nervoase în sinapse.
Neurotransmiţătorii se împart în patru grupe:
 aminoacizii: de exemplu GABA, glutamat
 peptide: de exemplu somatostatină, vasopresină
 aminele biogene: de exemplu norepinefrină, dopamină, serotonină
 acetilcolina
Principalii transmiţători din creier sunt glutamatul (excitator) şi GABA (inhibitor).
Acţiunea neuromediatorilor
Efectul neurotransmiţătorului este dat de receptorul pe care acţionează. De exemplu,

GABA poate acţiona pe doua tipuri de receptori inhibtori: GABA-A (rapid) şi GABA-B
(lent).
În timp ce unii mediatori sunt utilizaţi în tot sistemul nervos central (glutamat,
GABA), alţii acţionează în zone specifice ale creierului, sau doar în sistemul nervos periferic.
De exmeplu, serotonina este utilizată în trunchiul cerebral în nucleul rafeului. Dopamina este
utilizată în două contexte: sistemul responsabil de recompensă şi cel responsabil de controlul
mişcării.[2]
Multe droguri conţin substante care seamănă cu astfel de neurotransmiţători specifici
(de exemplu LSD). Alte droguri blochează îndepărtarea neurtransmiţătorilor din fanta
sinaptică, ca de exemplu cocaina care blochează neutralizarea dopaminei. Şi unele
medicamente folosite în psihiatrie funcţionează pe acelaşi principiu. De exemplu, Prozac
inhibă neutralizarea serotoninei, crescându-i astfel puterea de acţiune.
4
I.2.4. Transmisia adrenergică
Transmisia adrenergică este larg distribuită, central şi periferic, constituind domeniul

adrenergic.
Neuromediatorii au nucleu de β-fenil-etilamină şi sunt următorii
 noradrenalina (NA)
 adrenalina (A)
Selectivitatea pentru R adrenergici este următoarea:
Neuromediatorul Receptori activaţi
Adrenalina α 1 , α 2, β 1, β 2
Noradrenalina α 1 , α 2, β 1
Norepinefrina este neuromediatorul central şi periferic, iar epinefrina este

neuromediatorul central, hormon secretat de glanda medulosuprarenală.
Implicaţiile farmacologice ale transmisiei adrenergice
Numeroase grupe farmacodinamice cuprind medicamente care acţionează în domeniul

adrenergic influenţând transmisia adrenergică în sens activator (exemplu: antidepresive) sau
inhibitor (simpatolitice).
Unele antidepresivele acţionează prin creşterea concentraţiei de neuromediatori
adrenergici implicaţi în reglarea tonusului psihic: antidepresivele triciclice şi tetraciclice
inhibă recapatarea NA şi/sau 5-HT şi antidepresivele inhibitori ai monoaminoxidazei-A
inhibă degradarea adrenalinei şi noradrenalinei în interiorul SNC.[3]
I.2.5.Transmisia serotoninergică
Transmisia serotoninergică are o distribuire largă, atât central,cât şi periferic. Este tot
atât de imporatantă ca neurotransmisie, cât şi ca transmisie umorală.
Mediatorul este serotonina sau 5-hidroxitriptamina (5-HT), precursorul acestuia fiind
triptofanul.
Pe lângă funcţia de neuromediator central serotonina este si un mediator periferic
implicat în mecanismele inflamaţiei. În periferie, 5-HT se află în celulele implicate în
mecanismele inflamaţiei, şi anume : vase sanguine, mastocite, celule enterocromafine din
intestinul gros, rinichi şi plămâni. 5-HT se află stocată şi în plachetele sanguine, de unde este
eliberată în timpul agregării plachetare, intervenind în hemostază prin vasoconstricţie.[4]
5
Impicaţii fiziologice şi patologice

La nivel central, transmisia serotoninergică are rol modulator (cel mai adesea
inhibitor) al unor funcţii importante, ca:
 Anxietate, tonusul afectiv, tonusul timic, agresivitate, somn, reglarea ritmului
circadian
 Sistem neuroendocrin, activitate sexuală
 Antinocicepţie şi analgezie spinală
 Controlul comportamentului alimentar (anorezie) şi al stării de vomă (emeză)
La nivel periferic, intervine în:
 Hemostază (prin vasoconstricţie provocată de 5-HT, eliberată din trombocitele
agregate )
 Tonusul vascular
 Nocicepţie (5-HT stimulează nociceptorii )
Implicaţii patologice:
 Deficienţa neuronală în 5-HT poate genera depresie (depresia maniacală ) ca şi
deficienţa în noradrenalină
 Excesul neuronal de 5-HT poate induce anxietate şi sociofobie
 5-HT este implicată patologic în inflamaţie[5]
6
Capitolul II
Baze fiziopatologice
Depresia (de la latinescul "depressio" = coborâre, afundare) constituie un fenomen

psihopatologic caracterizat prin pierderea sau scăderea interesului şi dispoziţie depresivă
(tristete, deznădejde, lipsa sperantei, descurajare).
Depresia constituie una din cele mai frecvente tulburări afective întâlnite în practica
medicului de familie. Este estimat că peste 10% din persoanele care se prezintă la consult, în
asistenta medicală primară, prezintă simptomatologie depresivă, iar prevalenţa suferinţei este
în creştere în viitor. Prevalenţa suferinţei este mai mare la femei decât la bărbati (2/1) şi creşte
o dată cu vârsta, în special după 50 de ani. Sunt de asemenea mai expuse persoanele
necăsătorite faţă de cele căsătorite, familia jucând un rol important în anihilarea sau
diminuarea fenomenului psihopatologic prin coeziune familiala si adaptabilitate.
Un studiu realizat de Ministerul Sănătăţii dezvăluie că vânzarile de antidepresive din
farmacii au crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, doar in primele trei
luni ale lui 2010. O posibilă explicaţie ar fi criza economică şi consecinţele acesteia.[6]
II.1.Clasificarea depresiilor:
Depresiile se clasifică după următoarele criterii:

1. Simptomatic
2. Etiologic
3. Nosologic
4. Clinic
1. Clasificarea simptomatică este utilă din punctul de vedere al farmacoterapiei. Se
realizează în funcţie de simptomele cardinale şi de manifestarile psihomotorii:
 depresia inhibată este corespunzătoare asteniei psihomotorii.
 depresia agitată este corespunzătoare agitaţiei psihomotorii.
2. Clasificarea etiologică:
 depresia secundară sau reactivă, apare ca reacţie la stress, supărări, boli;
reprezintă aproximativ 60 % din cazurile de depresie.
7
 depresia endogenă este datorată unor tulburări chimice genetice, cu

incapacitate de a face faţă la stresul obişnuit; reprezintă 25 %din cazuri.
 depresia asociată cu tulburări afective bipolare, de tip maniaco-depresiv;
reprezintă 15 % din cazuri.
3. Clasificarea nosologică, în funcţie de originea simptomelor, în sfera psihogenă sau
somatogenă:
 depresii psihogene:
 depresii periodice
 depresii tardive
 depresii schizofrenice
 depresii somatogene
 depresii simptomatice,sunt consecinţa unor boli şi suferinţe somatice
 depresii organice (senilă, aterosclerotică)
4. Clasificare clinică a tulburărilor depresive:
 episodul depresiv major (sau tulburarea unipolară endogenă, melancolia)
include anhedonia (pierdera interesului şi a plăcerii)
 distimia, tulburarea depresivă cronică, cu simptome mai uşoare dar de
durată prelungită, cîţiva ani, comparativ cu episodul depresiv major.[7]
II.2. Simptomatologie
Tabloul clinic al depresiei cuprinde 2 tipuri de simptome:

 Simptome generale ce constau în pierderea sau scăderea accentuată a
interesului, a plăcerii de a munci şi trăi, tristeţe, emoţie negativă,
autoacuzare, culpabilitate, deznădejde, lipsa speranţei, temere, nelinişte,
descurajare, gol în suflet.
 Simptome asociate reprezentate de oboseală, lipsa de energie manifestată
în special matinal, tulburările de somn, pierderea încrederii în sine,
sentimentul nonvalorii, inutilităţii, anorexie, apetit capricios, scădere în
greutate (1kg/sãptãmânã sau 5kg/an), instabilitate si slabă concentrare
tulburări de dinamică sexuală, anxietate si nervozitate, idei morbide, idei
fixe, idei suicidare.
Depresia poate afecta mai mult decât simpla stare de dispoziţie. Ea poate produce şi
modificări fizice, modificări în modul de gândire şi comportament. Depresia poate modifica
8
somnul şi alimentaţia şi diminua apetitul sexual. Afectează modul de a gândi despre anumite
lucruri, făcând persoana în cauză să aibă idei negative şi pesimiste, diminuând capacitatea de
concentrare sau de luare a deciziilor. Ea influenţează modul de a acţiona: persoana devine mai
iritabilă, retrasă sau ambivalentă.
Depresia evoluează deseori nediagnosticată şi netratată. Personalul medical poate
greşi, neasociind simptomele fizice de tipul oboselii, cefaleei, durerii şi insomniei cu depresia.
Cei care au depresie neagă sau minimalizează deseori simptomele sau le consideră ca reacţii
de stres.[8]
II.3.Evolutie, prognostic
o multe cazuri de depresie se vindecă spontan, prin sprijin familial şi

rezerve de adaptabilitate afectivă.
o cu cât personalitatea este mai fragilã, stresul mai mare si sprijinul
socio-familial slab, cu atât şansa ca pacientul sã facã o depresie mai
gravă este mai mare.
o netratatã, depresia se agraveazã în timp.
II.4. Cauzele depresiei
Se vorbeşte mai des despre originile multiple ale depresiei şi mai puţin despre cauze.
La fel de adevărat este faptul că anumite persoane sunt mai expuse la această boală decât
altele. Acest lucru nu înseamnă că suferă sistematic, însă probabilitatea de a fi afectate este
mai mare decît în alte cazuri: este ceea ce numesc medicii “factor de risc”:
Factorul ereditar: anumite forme de depresie sunt cauzate în mare parte de
o”fragilitate biologică”. Aceasta se transmite doar la anumiţi membrii ai familiei. Gradul de
boală poate fi mai sever sau foarte puţin perceptibil.
Factori de personalitate: trăsăturile de caracter sau de personalitate, precum lipsa de
încredere în sine sau dependenţa excesivă faţă de cineva, pot facilita cu uşurinţă instalarea
depresiei. În aceste cazuri pe lângă medicamentele antidepresive se recomandă tratamentul
psihologic cu un psihoterapeut.
Factori de mediu: anumite evenimente care se petrec în viaţa bolnavului, precum
decesul unei persoane apropiate, o lungă perioadă de şomaj, griji repetate şi intense pot
9
declanşa o stare antidepresivă. Uneori momente din viaţă, aparent normale, naşterea sau
pensionarea pot fi factori declanşatori ai depresiei.
Factori organici: bolile, fie ele acute sau cronice pot provoca declanşarea unei
depresii nervoase. Poate fi cazul unei personae care suferă de diabet, cancer sau operaţii
chirurgicale.
II.5. Momentul aparitiei
De obicei primul episod de depresie apare în mod obişnuit între 25 - 44 de ani.

Afectează copiii, adolescenţii şi vârstnicii.[8]
10
CAPITOLUL III
CARACTERIZAREA FARMACOLOGICĂ A
SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE
ANTIDEPRESIVE
Antidepresivele, denumite şi timoanaleptice, sunt medicamente care influenţează în

mod pozitiv starea timică (tonusul afectiv, dispoziţia), ameliorând depresia. Antidepresivele
fac parte din grupa psihoanalepticelor. Cele mai multe antidepresive exercită acţiuni
importante asupra metabolismului monoaminelor neurotransmiţători şi receptorii acestora, în
special noradrenalinei şi serotoninei.
Clasificarea medicamentelor antidepresive
Medicamentele antidepresive pot fi clasificate fie după structura chimică, fie după
utilizarea terapeutica.
Clasificarea medicamentelor antidepresive in funcţie de structura chimică
A. Amine triciclice
 Dibenzazepine
 Imipramina
 Clomipramina
 Trimipramina
 Desipramina
 Dibenzepina
 Dibenzocicloheptadiene şi heptatriene
 Amitriptilina
 Protriptilina
 Nortriptilina
B. Amine tetraciclice
 Dibenzobicilooctadiene: maprotilina
 Pirazinoazepine: mianserina
C.Amine biciclice
11
 Trazodona
 Viloxazina
 Sertralina
 Paroxetina
D. Alte structuri
 Tianeptin
 Milnacipran
 Bupropiona
 Venlafaxin
 Amfebutamona
 Nafazodon
Clasificarea medicamentelor antidepresive in funcţie de criteriul

farmacoterapeutic
A. Timoleptice, cu efect de redresare a stării timice (dispoziţiei). Se clasifică în:

 Timoleptice clasice, tipice
 Timoleptice noi, atipice
B.Timeretice, cu efect psihostimulant, dezinhibitor, energizant. Se clasifică în:

 Timeretice clasice, IMAO neselective şi ireversibile
 Timeretice noi, IMAO-A selective şi ireversibile[7]
12
Tabel nr. 1 Tipuri de medicamente şi tipul de acţiune
Grupa farmacoterapeutică
Medicamente tip Mecanism
(Indicaţia)
amitriptilina
Inhibitori neselectivi ai recaptării Inhibarea recaptării
imipramina
serotoninei. 5 -HT
amine tricilice
fluoxetina
fluvoxamina
Inhibitori selectivi ai recaptării
paroxetina Inhibarea recaptării 5-HT
serotoninei
sertralina
citalopram
Inhibarea recaptării NA şi 5-HT
prin blocarea auto şi hetero
Blocanţi α2 mirtazepina receptorilor presinaptici α2,din
transmisia
adrenoserotoninergică
Inhibitori neselectivi şi iproniazida inhibă ireversibil ambele
ireversibili ai monoaminoxidazei iranilcipromina izoforme ale enzimei
(generaţia 1) ienelzina monoamioxidază
inhibă reversibil şi selectiv
IMAO selective
moclobemida MAO-A, izoforma ce
(IMAO-A)
biotransformă 5-Ht şi NA
13
III.1.Dibenzazepine
III.1.1.Clomipramina
Farmacocinetică
Absorbţie: Clomipramina se absoarbe complet din tractul gastro-intestinal.

Biodisponibilitatea sistemică a clomipraminei netransformată este scăzută la aproximativ 50%
de metabolizarea la primul pasaj hepatic, în metabolitul activ N-desmetilclomipramină.
Biodisponibilitatea clomipraminei nu este afectată semnificativ de ingestia de
alimente. Numai începutul absorbţiei poate fi uşor întârziat şi de aceea timpul până la
atingerea concentraţiei plasmatice maxime este prelungit. [9]
Distribuţie: Clomipramina se leagă în proporţie de 97,6% de proteinele plasmatice.
Concentraţiile în lichidul cefalorahidian sunt aproximativ 2% din concentraţia plasmatică.
Clomipramina se elimină în laptele matern în concentraţii similare cu cele din plasmă.[8]
Metabolizare: Principala cale de metabolizare a clomipraminei este demetilarea, cu
formarea metabolitului activ, N-desmetilclomipramină.
Eliminare: Clomipramina se elimină din sânge cu un timp mediu de înjumătăţire
plasmatică de 21 ore (limite: 12 - 36 ore) şi desmetilclomipramina cu un timp mediu de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 36 ore. Aproximativ două treimi din doza unică de
clomipramină sunt excretate sub formă de conjugaţi hidrosolubili în urină şi aproximativ o
treime în materiile fecale. La pacienţii vârstnici, datorită clearance-ului de metabolizare redus,
concentraţiile plasmatice ale clomipraminei la orice doză administrată sunt mai mari decât la
pacienţii tineri.[9]
14
Farmacodinamie
Se presupune că activitatea terapeutică a clomipraminei este bazată pe capacitatea sa

de a inhiba recaptarea neuronală a noradrenalinei (NA) şi serotoninei (5-HT) eliberate în fanta
sinaptică, inhibarea recaptării 5-HT fiind cea mai importantă dintre aceste activităţi.
Clomipramina are un spectru larg de acţiune farmacologică, care include proprietăţi
alfa1-adrenolitice, anticolinergice, antihistaminice şi antiserotoninergice (blocarea
receptorilor 5-HT). Clomipramina acţionează asupra sindromului depresiv ca întreg, inclusiv
asupra caracteristicilor particulare cum sunt retardarea psihomotorie, starea depresivă şi
anxietatea. De obicei, răspunsul clinic se instalează la 2 - 3 săptămâni de la iniţierea
tratamentului.
Clomipramina exercită un efect specific asupra tulburării obsesiv-compulsive, distinct
de efectele sale antidepresive.[10]
Acţiuni farmacodinamice:
 Efect anticataleptic; experimental, antagonizează catalepsia indusă prin
neuroleptice.
 Efect sedativ central.
Farmacoterapie
Tratamentul stărilor depresive de etiologie şi simptomatologie variată, cum sunt:

 forme de depresie endogenă, reactivă, nevrotică, organică, mascată şi
involuţională;
 depresie asociată schizofreniei şi tulburărilor de personalitate;
 sindroame depresive asociate presenilităţii sau senilităţii, afecţiunilor
dureroase cronice, bolilor somatice cronice;
 tulburări ale dispoziţiei afective de tip depresiv, de etiologie reactivă,
nevrotică sau psihopată.
 tulburări obsesiv-complusive.
 fobii şi atacuri de panică.
 cataplexia care însoţeşte narcolepsia.
 enurezis nocturn (numai la copiii cu vârsta peste 6 ani şi atunci când
cauzele organice au fost excluse).[7]
15
Farmacoepidemiologie
Clomipramina nu trebuie asociată

 în primele 14 zile înainte sau după tratamentul cu un inhibitor MAO.
 de asemenea, este contraindicat tratamentul concomitent cu inhibitori
selectivi reversibili de MAO-A, cum este moclobemida..
Interacţiuni medicamentoase:
Blocanţi neuronali adrenergici: clomipramina poate diminua sau anula efectele
antihipertensive ale guanetidinei, betanidinei, rezerpinei, clonidinei şi alfa-metildopaminei.
Din acest motiv, pacienţii care necesită tratament concomitent pentru hipertensiune arterială
trebuie să utilizeze antihipertensive de un alt tip (de exemplu vasodilatatoare sau beta-
blocante).
Medicamente anticolinergice: antidepresivele triciclice pot potenţa efectele acestor
medicamente (de exemplu fenotiazină, antiparkinsoniene, antihistamine, atropină,
biperidenă) la nivelul ochiului, sistemului nervos central, intestinului şi vezicii urinare.
Deprimante ale SNC: antidepresivele triciclice pot potenţa efectele alcoolului etilic şi
a altor substanţe cu efect inhibitor central (de exemplu barbiturice, benzodiazepine sau
anestezice generale).
Diuretice: diureticele pot determina hipokaliemie, crescând astfel riscul prelungirii
intervalului QTc şi a apariţiei torsadei vârfurilor. De aceea, hipokaliemia trebuie tratată
anterior administrării de clomipramină.
Inhibitori de monoaminooxidază (IMAO): nu se recomandă administrarea de
clomipramină cel puţin două săptămâni după întreruperea unui tratament cu inhibitori MAO
- există riscul apariţiei de simptome severe cum sunt crize hipertensive şi cele
corespunzătoare sindromului serotoninic (de exemplu mioclonii, agitaţie, crize epileptice,
delir şi comă). Aceeaşi recomandare se aplică şi în cazul în care se administrează un IMAO
după un tratament cu clomipramin. În ambele cazuri, clomipramin sau IMAO trebuie
administrat iniţial în doze mici, care se cresc treptat şi efectele lor trebuie monitorizate.
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): administrarea concomitentă cu
ISRS poate determina efecte sinergice în sistemul serotoninergic.
Simpatomimetice: clomipramina poate potenţa efectele cardiovasculare ale
adrenalinei, noradrenalinei, isoprenalinei, efedrinei şi fenilefrinei (de exemplu anestezice
locale).[8]
16
Farmacografie
Clomipramina se gaseşte sub formă de Drajeuri de 10 mg şi 25 mg.

Posologie
Dozele şi modul de administrare trebuiesc adaptate la starea clinică a pacientului.
Scopul este obţinerea unui efect optim păstrând dozele cât mai scăzute posibil şi crescându-le
cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici sau adolescenţi, care au în general un răspuns mai
puternic la clomipramină decât pacienţii din grupurile de vârstă medie.
Adulţi:
Doza iniţială recomandată este de 25 mg clorhidrat de clomipramină de 2 - 3 ori pe zi.
Doza zilnică se creşte treptat, de exemplu cu 25 mg clorhidrat de clomipramină la fiecare
câteva zile (în funcţie de cum este tolerat medicamentul), până 100 – 150 mg clorhidrat de
clomipramină în timpul primei săptămâni de tratament. În cazuri severe, doza zilnică poate fi
crescută până la maxim 250 mg clorhidrat de clomipramină. După ce s-a obţinut o
îmbunătăţire semnificativă, doza zilnică se ajustează până la un nivel de întreţinere de
aproximativ 50 - 100 mg clorhidrat de clomipramină.
Copii (cu vârsta peste 10 ani) şi adolescenţi:
Doza iniţială recomandată este de 25 mg clorhidrat de clomipramină pe zi şi poate fi
crescută treptat (poate fi administrată în mai multe prize) în timpul primelor două săptămâni
de tratament, în funcţie de toleranţă.
Vârstnici
Doza iniţială recomandată este de 10 mg clorhidrat de clomipramină pe zi. Doza se
creşte treptat până la un nivel optim de 30 - 50 mg clorhidrat de clomipramină pe zi, care
trebuie atins după aproximativ 10 zile şi apoi menţinut până la sfârşitul tratamentului.
Dozele de clomipramină trebuiesc adaptate în funcţie de afecţiunea pacientului după
cum urmează:
Atacuri de panică, agorafobie
Doza iniţială recomandată este de 10 mg clorhidrat de clomipramină pe zi, posibil în
asociere cu o benzodiazepină. În funcţie de cum este tolerat tratamentul, se creşte doza până la
obţinerea răspunsului dorit, scăzând treptat în acest timp doza de benzodiazepină. Doza
zilnică necesară variază în mare măsură de la un pacient la altul şi este cuprinsă între 25 - 100
mg clorhidrat de clomipramină. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 150 mg clorhidrat
17
de clomipramină. Se recomandă ca tratamentul să nu fie întrerupt cel puţin 6 luni şi doza de

întreţinere să fie scăzută treptat în acest timp.[11]
Enurezis nocturn (copii peste 6 ani)
Doza recomandată este de 10 - 30 mg clorhidrat de clomipramină pe zi sau 0,5 – 1 mg
clorhidrat de clomipramină/kg şi zi. Dacă este necesar, dozele pot fi crescute progresiv.
Dozele mari sunt pentru pacienţii care nu răspund complet la tratament în interval de o
săptămână.
Drajeurile trebuie administrate în priză unică, după masa de seară, dar la copiii cu
micţiuni încă de la începutul nopţii trebuie administrată mai înainte o parte din doză (ora 16).
Odată ce răspunsul dorit a fost obţinut, tratamentul trebuie continuat (pentru 1 - 3 luni) şi doza
scăzută treptat.
Nu există date cu privire la copiii cu vârsta sub 6 ani.[11]
18
III.1.2. Imipramina
Primul antidepresiv triciclic, imipramina, a fost sintetizat ca un posibil antihistaminic

şi antiparkinsonian la sfârşitul anilor`40. S-a folosit prima dată pentru schizofrenie. Efectul
antidepresiv s-a descoperit 10 ani mai târziu.
Imipramina este un antidepresiv triciclic cu componenta psihomotorie stabilizatoare
(sedare slabă sau absentă). Există un risc crescut de sinucideri mai ales la începutul
tratamentului deoarece înainte ca ideile delirante şi anxietatea să fi dispărut apare acţiunea
dinamizantă care dă bolnavului forţa necesară sinuciderii.[8]
Farmacocinetică
Absorbţie bună oral şi parenteral. Absorbţia digestivă este întârziată de efectul

anticolinergic.
Circulă 75-95% legată de proteinele plasmatice.
Difuzează foarte bine în toate ţesuturile, mai ales în inimă, ficat, creier, rinichi,
plămâni. Fixarea tisulară este intensă si rapidă (mai ales la nivelul SNC). Traversează
placenta.
Biodisponibilitatea 29-77%.
Unul din metaboliţii ei este desipramina cu activitate farmacologică.
Eliminare urinară 40% în 24h,70% în 72h, ca atare şi mai ales ca metaboliţi.
Eliminarea este influenţată de pH urinii, fiind mai rapidă în mediul acid.T1/2 9-24h. O parte
se elimină prin bilă urmând circuitul enterohepatic. [7]
19
Farmacodinamie
Ameliorează stările de depresie psihică fiind activă în depresie melancolică presenilă,

sau în climacterium şi organice . Această acţiune se manifestă cu o latenţtă de câteva zile sau
săptamani. Imipramina este anticovulsivant, antagonizează efectele rezerpinei, are acţiune
anticataleptică, parasimpatolitică (midriază, hipotonie intestinală, hiposalivaţie, tahicardie),
antihistaminică, slab analgezică, hipotensivă, scade contractilitatea miocardului, este
antiaritmic. [12]
Farmocotoxicologie
Administrată cronic determină tulburări difuze de repolarizare ventriculară şi leziuni

histologice ale miocardului. Experimental, la doze superioare celor terapeutice poate produce
insuficienţă cardiacă.
Printre efectele adverse se numără: hipotensiunea arterială, tahicardie, tremurături,
ameţeli, cefalee, astenie, sete, constipaţie, paralizia acomodării, galactoree, insomnie (se
trateaza cu barbiturice sau cu neuroleptice), somnolenţă (necesită administrarea de cafeină).
După administrarea prelungită, imipramina, ca şi amitriptilina (cu structură apropiată) pot
produce creştere ponderală.[12]
Farmocoepidemiologie
Containdicaţii
 Glaucom
 Hipertrofia prostatei
 Epilepsie
 Insuficienţă renală
 Gravide
Interacţiuni medicamentoase: Efectele imipraminei sunt accentuate de cimetidină.
Imipramina creşte toxicitatea fenitoinei.
Farmacografie
Imipramina se prezintă sub două forme:

 Drajeuri de 25 mg
20
 Fiole de 2ml cu soluţie apoasă injectabilă,conţinând 25 mg imipramin

clorhidrat.
Posologie
 Se administrază oral,doza iniţială de imipramină este 50 mg/zi dar mai
mică la varstnici
 Se va lua seara la culcare un procent mai mare din doza zilnică (efectele
adverse sunt diminuate, este diminuată insomnia)
 În cazuri grave se poate ajunge la 250,300 mg/zi,dar incidenţa şi
gravitatea efectelor adverse cresc
 În nevroze doza zilnică este de 50-125 mg/zi [7]
Durata tratamentului :
 Nevroze depresive 3-6 luni
 Depresii endogene 6-12 luni
 Melancholia de involuţie 1-2 ani
21
III.1.3Amitriptilina
Amitriptilina este un antidepresiv, inhibitor neselectiv al recaptării monoaminelor.
Farmacocinetică
 Absorbţie digestivă bună

 Biodisponobilitate 31-61%
 Circulă legată de proteinele plasmatice 82-96%
 T1/2 20-75 h
 Este biotransformată practic total
 Metabolit activ nortriptilina.[7]
Farmacodinamia
Este activă în starile depresive anxioase şi agitate, cu efecte reduse în halucinaţii şi

delir. Efectele apar mai repede decât la imipramină mai ales după injectare i.v. Prelungeşte
narcoza cu hexobarbital, protejază efectul deprimant central al etalonului, doze obişnuite de
amitriptilină asociate cu alcool pot duce la deces, este anticonvulsivant. [9]
Farmacotoxicologie
În timpul tratamentului cu amitriptilină se pot manifesta următoarele efecte secundare:

 efecte anticolinergice: uscăciunea mucoasei bucale, constipaţie, tulburări
de acomodare, tahicardie, hipersudoraţie, tulburări de micţiune, eventual
retenţie urinară;
22
 efecte adrenolitice: hipotensiune ortostatică, impotenţă. De asemenea, în

timpul terapiei cu amitriptilină pot să apară următoarele efecte legate de
acţiunea la nivel nervos-central a medicamentului:
 frecvente: somnolenţă sau sedare (efect antihistaminic) mai intensă la
începutul tratamentului;
 mai puţin frecvente: tremor, stări confuzionale tranzitorii,
Amitriptilina poate determina:
 îndepărtarea stării de inhibiţie, cu risc suicidar;
 inversarea dispoziţiei afective, cu trecerea spre manifestări maniacale;
 reactivarea delirului la pacienţii cu psihoză.
De asemenea, pot să apară următoarele reacţii adverse la diferite niveluri:
 cardiovascular – sincopă, tulburări de conducere sau de ritm (la doze
mari);
 alergic - erupţii cutanate, prurit, urticarie, deoarece comprimatele filmate
de Amitriptilină 25 mg conţin roşu de Cochenille lac, ce poate determina
reacţii alergice.
 gastro-intestinal – hepatită citolitică
 endocrin – hipertrofie mamară, galactoree;
 alte reacţii adverse – creştere în greutate, bufeuri. [13]
Farmacoterapie
Indicat în tratamentul:
 depresiilor cu componentă anxioasă (mai ales când este necesară sedarea);
 enurezisului nocturn la copii, după excluderea etiologiei organice;
 durerilor cronice rebele, neurogene şi al migrenei.
Contraindicaţii
 Hipersensibilitate la amitriptilină sau la oricare dintre excipienţii
medicamentului.
 Infarct miocardic recent.
 Aritmii, îndeosebi bloc cardiac (indiferent de grad).
 Afecţiuni hepatice grave.
23
 Glaucom cu unghi închis.

 Retenţie urinară, hiperplazie benignă de prostată.
 Copii sub 6 ani.
 Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, nu trebuie
să utilizeze acest medicament, datorită conţinutului în lactoză. [7]
Interacţiuni medicamentoase: Este contraindicată asocierea amitriptilinei cu
inhibitorii neselectivi ai monoaminooxidazei (IMAO), datorită riscului apariţiei sindromului
serotoninergic (manifestat prin agitaţie, confuzie, hipomanie, eventual comă, hipotensiune sau
hipertensiune arterială, tahicardie, frisoane, hipertermie, hipersudoraţie, mioclonii, tremor,
hipereflexie, rigiditate, hiperactivitate, diaree). Ca urmare, între întreruperea tratamentului cu
IMAO neselectivi şi începerea administrării amitriptilinei trebuie păstrat un interval de cel
puţin 2 săptămâni.
Nu se recomandă asocierea amitriptilinei cu simpatomimetice, cum sunt adrenalina,
noradrenalina, efedrina, epinefrina, izoprenalina.
Amitriptilina poate creşte răspunsul la acool etilic, barbiturice şi alte deprimante
nervos-centrale. Barbituricele pot să scadă efectul antideprimant al amitriptilinei.
În cazul utilizării concomitente a disulfiramului poate să apară delir.
La pacienţii trataţi cu antidepresive triciclice în asociere cu anticolinergice se poate
produce ileus paralitic.[13]
Farmacografie
Amitriptilina se gaseşte sub formă de comprimate filmate de 25 mg.
Posologie
Depresii cu componentă anxioasă
Adulţi: tratamentul trebuie început cu o doză mică, care va fi crescută treptat, în
funcţie de răspunsul clinic şi tolerabilitatea individuală.
De regulă, doza iniţială recomandată este de 3 comprimate filmate amitriptilină 25 mg
(75 mg clorhidrat de amitriptilină) pe zi, fie fracţionat în 2–3 prize, fie în doză unică, seara, la
culcare, deoarece efectul sedativ debutează rapid. Dacă este necesar, doza poate fi crescută
până la 6 comprimate filmate de Amitriptilină 25 mg (150 mg clorhidrat de amitriptilină) pe
zi, administrată fracţionat, cea mai mare doză administrându-se seara, la culcare.
24
Doza de întreţinere uzuală este de 2–4 comprimate filmate amitriptilină 25 mg (50-100

mg clorhidrat de amitriptilină) pe zi, administrată în doză unică, preferabil seara, la culcare.
După obţinerea efectului terapeutic, doza trebuie redusă la cea mai mică doză eficace.
Tratamentul trebuie continuat timp de 3 luni sau mai mult, pentru prevenirea recăderilor.
Vârstnici: Tratamentul se va începe cu jumătate din doza iniţială recomandată la
adulţi. Doza totală zilnică se poate administra fie fracţionat, în mai multe prize, fie în priză
unică, preferabil seara, la culcare. Creşterea dozei se va face treptat, sub supraveghere clinică.
Enurezis nocturn
Copii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 16 ani: Doza recomandată este de 1–2
comprimate filmate Amitriptilină 25 mg (25-50 mg clorhidrat de amitriptilină), administrată
seara, la culcare. Tratamentul nu trebuie să depăşească 3 luni.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani: Doza recomandată fiind de 10–20 mg
clorhidrat de amitriptilină pe zi, se vor utiliza alte produse cu concentraţie adecvată.[14]
25
III.2.Pirazinoazepine
III.2.1Mianserina
Mianserina este amină tetraciclică. Inhibă relativ slab recaptarea NA si este antagonist
5-HT2,alfa-2 şi H1.
Farmacocinetică
 Absorbţie digestivă bună

 Se leagă 90% de proteinele plasmatice
 Difuzează bine in SNC
 Trece greu placenta 1-5%
 Excretie prin urină(64-77%) şi fecale(8-28%)
 T1/2 17 ore
Farmacodinamie
Antidepresiv cu componentă psihomotorie sedativă şi durată de acţinune: medie (T1/2

aprox. 12h). [7]
Particularitate farmacodinamică: experimental se deosebeşte de aminele triciclice, prin
aceea că inhibă efectele stimulatoare ale amfetaminei, spre deosebire de aminele triciclice
care potenţează amfetamina.
26
Farmacoterapie
Este indicată în toate formele de depresie
Contraindicaţii
 Hipersensibilitate la clorhidratul de mianserină sau la oricare dintre
excipienţii
 Boli hepatice severe
 Manie
 Sarcină şi alăptare
 Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
Interacţiuni medicamentoase
Mianserina nu trebuie utilizată în asociere cu inhibitorii neselectivi ai
monoaminooxidazei (IMAO) sau timp de cel puţin 14 zile după întreruperea tratamentului cu
un IMAO. Pe baza datelor de farmacodinamie este de aşteptat să existe interacţiuni între
mianserină şi clonidină şi între mianserină şi alfa-metildopa.
Se recomandă prudenţă atunci când mianserina se asociază cu alte medicamente şi
substanţe cu acţiune centrală, incluzând alcoolul etilic şi medicamentele sedative (de exemplu
benzodiazepine,morfinomimetice, antipsihotice, fenobarbital, antihistaminice sedative). [15]
Farmacografie
Mod de prezentare:
 Drajeuri de 10 mg şi 30 mg
 Comprimate filmate de 10 mg şi 30 mg
Administrare orală.
Adulţi se recomandă începerea tratamentului cu 3-4 comprimate filmate (30-40 mg
clorhidrat de mianserină) pe zi, timp de câteva zile, apoi doza se creşte progresiv. Doza uzuală
eficace este cuprinsă între 3-9 comprimate filmate (30- 90 mg clorhidrat de mianserină) pe zi;
se administrează în priza unică, seara la culcare sau fracţionat în mai multe doze.
La pacienţii în vârstă, doza iniţială recomandată nu trebuie să depăşească 3
comprimate filmate (30 mg clorhidrat de mianserină) pe zi, doză care poate fi crescută lent
dacă este strict necesar.Tratamentul trebuie să fie continuat până când pacientul nu mai
prezintă simptome timp de 4-6 luni, pentru a se asigura o protecţie corespunzătoare împotriva
unei posibile recidive.[15]
27
III.3Amine biciclice
III.3.1.Sertralina
Farmacocinetică
Variabilitate mare interindividuală a vitezei de eliminare
Farmacodinamie
Inhibitor selectiv şi potent al recaptării serotoninei. Nu inhibă recaptarea

catecolaminelor.
Avantaj: cardiotoxicitatea (tahicardie şi aritmii) mai redusă faţă de aminele triciclice
tipice, datorită absenţei efectelor de tip catecolaminic. [8]
Farmacoterapie
Este indicată în:

 tratamentul simptomelor afecţiunilor depresive de toate tipurile, inclusiv
depresie insoţită de anxietate.
 prevenirea recidivelor si recurenţelor episoadelor depressive
 tratamentul simptomelor si prevenirea recidivelor tulburărilor obsesiv-
compulsive (TOC) [11]
28
Farmacotoxicologie
Reacţiile adverse :
Tulburări psihice: foarte frecvente: insomnie.
Tulburări ale sistemului nervos: foarte frecvente: ameţeli şi somnolenţa; frecvente:
tremor.
Tulburări gastro-intestinale: foarte frecvente: diaree/scaune moi, greaţă; frecvente:
anorexie şi dispepsie.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului: frecvente: disfuncţii sexuale masculine (în
principal ejaculare întârziată).
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: frecvente: hipersudoraţie.
Reacţii adverse ale sertralinei descrise în studii după punerea pe piaţă şi raportări
spontane:
Tulburări endocrine: galactoree, hiperprolactinemie.
Tulburări psihice: ca în cazul utilizării altor antidepresive, au fost raportate cu
frecvenţă scăzută: agitaţie, reacţii agresive, anxietate, simptome depresive, halucinaţii şi
psihoză, care nu pot fi deosebite de manifestările obişnuite ale bolii de fond.
Tulburări ale sistemului nervos: convulsii, cefalee, tulburări de motilitate inclusiv
simptome extrapiramidale (hiperkinezie, hipertonie, bruxism sau tulburări ale mersului);
parestezii şi hipoestezie.
Tulburări gastro-intestinale: durere abdominal, vărsături, rareori, pancreatită.
Tulburări hepatobiliare: rareori, au fost descrise evenimente hepatice grave cum ar fi
hepatită, icter şi insuficienţă hepatică.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului: cicluri menstruale neregulate
Alte reacţii adverse: reacţiile adverse apărute după întreruperea utilizării sertralinei,
care includ agitaţie, anxietate, ameţeli, cefalee, greaţă şi parestezii, au fost raportate cu
frecvenţă mică şi, majoritatea lor au fost uşoare şi autolimitante. Pentru a evita apariţia acestor
reacţii de întrerupere, tratamentul trebuie întrerupt treptat.[11]
Containdicaţii
 Hipersensibilitate la substanţa activă
29
 Este contraindicată utilizarea concomitentă la pacienţii care utilizează

IMAO
 Este contraindicată utilizarea sertralinei la pacienţii cu vârstă sub 6 ani.
[13]
Medicamentele serotoninergice: Medicamentele cu efect deprimant asupra SNC şi
alcoolul etilic: la voluntarii sănătoşi, administrarea zilnică a 200 mg sertralină nu a potenţat
efectele alcoolului etilic, carbamazepinei, haloperidolului sau fenitoinei asupra funcţiilor
cognitive şi psiho-motorii. Cu toate acestea, nu este recomandată utilizarea concomitentă a
sertralinei şi alcoolului etilic.
Antidiabetice: administrarea în asociere a sertralinei cu tolbutamida a determinat mici
modificări semnificative statistic ale unor parametri farmacocinetici, fără a se cunoaşte
semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.
Litiul: În studiile controlate cu placebo, efectuate la voluntari sănătoşi, administrarea
în asociere a litiului şi sertralinei nu a determinat modificarea parametrilor farmacocinetici ai
litiului, dar a avut drept rezultat o creştere a incidenţei tremorului, comparativ cu placebo,
ceea ce indică o posibilă interacţiune de ordin farmacodinamic. Ca în cazul celorlalte ISRS, se
recomandă precauţie în cazul administrării în asociere a sertralinei cu alte medicamente, cum
ar fi litiul, care pot acţiona prin mecanisme serotoninergice [7]
Farmacografie
Mod de prezentare: comprimate filmate de 50mg si 100mg

Posologie
Adulţi:
Comprimatele de sertralină trebuie administrate pe cale orală, în doză unică zilnică,
dimineaţa sau seara, cu sau fără alimente. Alimentele nu modifică semnificativ
biodisponibilitatea sertralinei administrată sub formă de comprimate. De aceea, comprimatele
pot fi administrate cu sau fără alimente. Doza terapeutică uzuală pentru tratamentul depresiei
este de 50 mg sertralină pe zi.
Pentru tratamentul tulburării obsesiv-compulsive (TOC) şi al tulburării de panică, doza
minimă eficace recomandată este de 50 mg sertralină pe zi. Cu toate acestea, tratamentul
tulburării de panică trebuie început cu doza de 25 mg sertralină pe zi, crescându-se doza la 50
mg sertralină pe zi, după o săptămână. Doza zilnică recomandată pentru toate indicaţiile
30
terapeutice poate fi crescută cu câte 50 mg sertralină, timp de câteva săptămâni. Doza maximă
recomandată este de 200 mg sertralină pe zi. Nu trebuie efectuate modificări ale dozelor cu o
frecvenţă mai mare de o dată pe săptămână dat fiind că timpul de înjumătăţire prin eliminare
al sertralinei este de aproximativ 24 ore.
Apariţia efectului terapeutic poate fi observată după 7 zile, deşi, în mod normal, sunt
necesare 2-4 săptămâni pentru obţinerea unui efect terapeutic complet.
În timpul perioadelor îndelungate de tratament de întreţinere, doza trebuie ajustată la
nivelul dozei minime eficace, cu ajustări ulterioare în funcţie de răspunsul terapeutic.
Copii:
A fost stabilit profilul de siguranţă şi eficacitate al administrării sertralinei la copiii (6-
17 ani) cu TOC. Administrarea la pacienţii cu vârstă între 13-17 ani cu TOC trebuie să fie
începută cu doza de 50 mg sertralină pe zi.
Vârstnici:
Sertralina poate fi utilizată la vârstnici în aceleaşi doze utilizate la pacienţii tineri.[16]
31
III.3.2.Paroxetina
Farmacocinetică
Variabilitate mare interindividuală a vitezei de eliminare
Farmacodinamie
 Inhibă selective şi potent recaptarea serotoninei(5-HT)

 Nu inhibă recaptarea catecolaminelor
Avantaj: cardiotoxicitatea (tahicardie şi aritmii) mai redusă faţă de aminele triciclice

tipice, datorită absenţei efectelor de tip catecolaminic. [7]
Farmacotoxicologie
Reacţii adverse
 Tulburări hematologice şi limfatice: sângerare anormală, predominant la
nivelul pielii şi al mucoaselor (în majoritatea cazurilor cu formare de
echimoze). Foarte rar: trombocitopenie.
 Tulburări imunitare, foarte rare: reacţii alergice urticarie
 Tulburări metabolice şi de nutriţie, frecvente: scăderea poftei de mâncare.
Rare: scăderea valorii concentraţiei plasmatice a sodiului (hiponatremie).
32
Hiponatremia a fost raportată mai ales la pacienţii vârstnici şi s-a datorat

uneori sindromului de secreţie inadecvată a hormonului antidiuretic
 Tulburări psihiatrice, frecvente: somnolenţă, insomnie. Mai puţin frecvente:
confuzie, halucinaţii. Rare: reacţii maniacale, agitaţie, anxietate,
depersonalizare, atacuri de panică.
 Tulburări neurologice, frecvente: ameţeli, tremor. Mai puţin frecvente:
tulburări extrapiramidale. Rare: convulsii.
 Tulburări oculare, frecvente: vedere neclară. Foarte rare: glaucom acut.
 Tulburări vasculare, mai puţin frecvente: creşteri sau scăderi tranzitorii ale
valorilor tensiunii arteriale. Creşterile sau scăderile tranzitorii ale valorilor
tensiunii arteriale au fost raportate în urma tratamentului cu paroxetină, de
obicei la pacienţii cu hipertensiune arterială sau anxietate preexistentă.
 Tulburări gastro-intestinale, foarte frecvente: greaţă. Frecvente: constipaţie,
diaree, uscăciunea gurii. Foarte rare: sângerare gastro-intestinală.
 Tulburări hepato-biliare, rare: creşterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale
enzimelor hepatice. Foarte rare: afecţiuni hepatice (precum hepatita, uneori
asociată cu icter şi/sau insuficienţă hepatică). Întreruperea administrării
paroxetinei trebuie avută în vedere în cazul persistenţei pe o perioadă
îndelungată a valorilor crescute ale testelor funcţionale hepatice.
 Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat, frecvente: transpiraţii.
 Tulburări ale organelor genitale şi ale glandei mamare, foarte frecvente:
disfuncţie sexuală. Rare: hiperprolactinemie (creşterea valorii concentraţiei
plasmatice a prolactinei), galactoree(secreţie de lapte din glandele mamare).
Foarte rare: priapism.
 Tulburări generale şi la locul de administrare, frecvente: astenie, creştere în
greutate. Foarte rare: edeme periferice.[8]
În general, aceste reacţii sunt de intensitate uşoară până la moderată şi sunt
autolimitante, totuşi,la unii pacienţi acestea pot fi severe şi/sau pot persista o perioadă
îndelungată. De aceea se recomandă ca atunci când tratamentul cu paroxetină nu mai este
considerat necesar, întreruperea acestuia să se facă prin administrarea treptată a unor doze din
ce în ce mai mici.
33
Farmacoterapie
Utilizată pentru tratamentul bolii depresive; tulburării obsesiv-compulsive; tulburării

de panică, cu sau fără agorafobie; tulburării anxioase sociale/fobiei sociale; tulburării
anxioase generalizate; tulburării de stres posttraumatic.
Containdicaţii
 Este contraindicată utilizarea concomitentă la pacienţii care utilizează
IMAO
 Este contraindicată utilizarea sertralinei la pacienţii cu vârstă sub 6 ani.[7]
Medicamente serotoninergice: Ca în cazul altor ISRS, coadministrarea
medicamentelor serotoninergice (inclusiv IMAO, L-triptofan, triptani, tramadol, ISRS, litiu şi
medicamente pe bază de sunătoare – Hypericum perforatum) pot duce la apariţia efectelor
asociate stimulării receptorilor 5-hidroxitriptaminei (5-HT) (sindrom serotoninergic: agitaţie,
confuzie, transpiraţii, halucinaţii, accentuarea reflexelor, contracţii musculare involuntare
(mioclonii), frisoane, creşterea frecvenţei cardiace, tremor, greaţă şi diaree).
Prociclidină (medicament utilizat în tratamentul bolii Parkinson): Administrarea
zilnică creşte semnificativ valorile concentraţiei plasmatice a prociclidinei. Dacă se observă
apariţia efectelor anticolinergice, trebuie redusă doza de procilcidină.
Anticoagulante orale: Utilizarea concomitentă de paroxetină şi anticoagulante orale
poate avea ca efect potenţarea activităţii anticoagulante şi creşterea riscului hemoragic. De
aceea, trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care sunt trataţi cu anticoagulante orale.
Coagulograma trebuie verificată frecvent şi, dacă este necesar, trebuie ajustată doza de
anticoagulant.
AINS, acid acetilsalicilic şi alte antiagregante plachetare Poate să apară o interacţiune
farmacodinamică între paroxetină şi AINS/acidul acetilsalicilic.Utilizarea concomitentă de
paroxetină şi AINS/acid acetilsalicilic poate avea ca efect creşterea riscului hemoragic.Se
recomandă precauţie în cazul pacienţilor care utilizează ISRS concomitent cu anticoagulante
orale, medicamente cunoscute că afectează funcţia plachetară sau care cresc riscul de
sângerare(de exemplu antipsihotice atipice precum clozapina, fenotiazinele, acidul
34
acetilsalicilic, AINS, inhibitorii COX 2 precum şi la pacienţii cu antecedente ale tulburărilor

de coagulare sau ale afecţiunilor ce pot predispune la sângerare.[13]
Farmacografie
Mod de prezentare:comprimate de 20mg,30mg şi 40mg

Boală depresivă (Episoade depresive majore): Doza recomandată este de 20 mg
paroxetină odată pe zi.[17]
În general, ameliorarea stării pacienţilor apare după o săptămână de tratament dar
devine evidentă din a doua săptămână de tratament. Ca în cazul tuturor medicamentelor
antidepresive,dozele trebuie revizuite şi ajustate, dacă este necesar, în decurs de 3-4 săptămâni
după începerea tratamentului şi după aceea în funcţie de evaluarea clinică.
Tulburarea obsesiv-compulsivă
Doza recomandată este de 40 mg paroxetină, o dată pe zi. Pacienţii trebuie să înceapă
tratamentul cu 20 mg paroxetină pe zi, această doză putând fi crescută cu suplimente de 10
mg paroxetină până la atingerea dozei recomandate. Dacă după câteva săptămâni de tratament
cu doza recomandată se observă un răspuns terapeutic insuficient, un beneficiu terapeutic
poate fi obţinut după creşterea treptată a dozei administrate până la maximum 60 mg
paroxetină pe zi.[17]
Tulburarea de stres posttraumatică
Doza recomandată este de 20 mg paroxetină, o dată pe zi.Dacă după câteva săptămâni
de tratament cu doza recomandată se observă un răspuns terapeutic insuficient, un beneficiu
terapeutic poate fi obţinut după creşterea treptată a dozei administrate cu suplimente de 10 mg
paroxetină până la maximum 50mg paroxetină, o dată pe zi.[13]
Categorii speciale de pacienţi
Vârstnici
La vârstnici tratamentul poate fi început cu dozele prezentate anterior. Dacă este
necesar, medicul poate creşte treptat doza administrată cu suplimente de 10 mg paroxetină.
Totuşi, nu trebuie depăşită doza zilnică maximă de 40 mg paroxetină.
Copii şi adolescenţi (7-17 ani)
Paroxetina nu trebuie utilizată pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor deoarece
studiile clinice controlate au evidenţiat asocierea dintre paroxetină şi riscul crescut al apariţiei
comportamentului suicidar şi ostil. În plus, în aceste studii nu a fost demonstrată eficacitatea
în mod adecvat.
35
Copii cu vârste sub 7 ani

Utilizarea la copii cu vârste sub 7 ani nu a fost studiată. Nu trebuie utilizat deoarece nu
a fost stabilit profilul de siguranţă şi eficacitate al administrării.
Pacienţi cu afectare a funcţiei renale şi/sau hepatice.
În cazul pacienţilor cu afectare severă a funcţiei hepatice sau renale (valoarea
clearance-ului creatininei sub 30 ml/min) se recomandă utilizarea celor mai mici doze din
intervalul dozelor terapeutice.[14]
36
III.4.Alte structuri
III.4.1.Milnacipran
Farmacocinetică:
Absorbţie: Milnacipranul este bine absorbit după administrarea orală.

Biodisponibilitatea este de 85%. Ea nu este modificată de alimentatie. Picul concentraţiei
plasmtice (C max.) este atins în circa 2 ore (T max.) după administrare.
Distribuţie: Procentul care se leagă pe proteinele plasmatice este redus (13%) şi
nesaturat.
Biotransformare: Metabolismul milnacipranului se limitează în esenţă, la o
glucuronoconjugare. Nu este un metabolit activ.
Eliminare: Timpul de înjumatăţire al eliminării plasmatice este de circa 8 ore.
Eliminarea se face pe cale urinară (90% din doza administrată) . Populaţie cu risc: pacienţi cu:
insuficienţa hepatica: Insuficienţa hepatica nu antrenează modificări semnificative ale
parametrilor farmacocinetici ai milnacipranului. În cazul insuficienţei renale eliminarea
milnacipranului este încetinită proporţional cu gradul de alterare a funcţiei renale. La pacienţi
peste 65 ani: parametrii farmacocinetici ai milnacipranului nu prezintă modificări
semnificative la aceşti subiectii . Este indicat să se ţină seama de alterarea fiziologică a
funcţiei renale. [18]
37
Farmacodinamie:
Antidepresiv, inhibitor neselectiv pentru receptori monoaminici. Milnacipranul se

leagă atât pe receptorul de serotonină (5-HT) cât şi pe receptorul de noradrenalină (NA).
Are un efect sedativ redus; tulburările de somn sunt ameliorate la pacienţii deprimaţi
trataţi cu milnacipran. [18]
Farmacoterapie
Este indicat în tratamentul episoadelor depresive majore (caracteristice) ale adultului.
Contraindicaţii:
 Hipersensibilitate cunoscută la milnacipran.
 Copii mai mici de 15 ani, în absenţa datelor clinice.
 În caz de obstacol la evacuarea vezicală (in principal hipertrofie prostatică).
 Administrarea milnacipranului pacienţilor trataţi cu cardiotonice necesită o
supraveghere specială.[7]
Farmacografie
Mod de prezentare capsule de 25 mg

Adulţi: Doza recomandată este de 100 mg pe zi, repartizată în două doze de 50 mg; a
se administra de preferinţă în timpul meselor. În acest caz, să se utilizeze gelule de 50 mg.
Vârstnici: adaptarea posologiei nu este necesară atâta timp cât funcţia renală este
normală.
Insuficienţa renală:. Se recomandă reducerea posologiei la 50 sau 25 mg în funcţie de
gradul de alterare al funcţiei renale. În acest caz să se utilizeze gelule de 25 mg.
Durata tratamentului:
 Tratamentul unui episod este de mai multe luni (in mod obişnuit de ordinul
a 6 luni) cu scopul de a preveni riscurile de recidivă a episodului depresiv
 Asocierea cu un tratament sedativ sau anxiolitic poate fi utilă la începutul
tratamentului, cu scopul de a acoperi revenirea sau agravarea manifestărilor
de angoasă. Cu toate acestea, anxioliticele nu se recomandă obligatoriu
pentru ridicarea inhibitiei.[19]
38
III.4.2.Bupropion a
Farmacodinamie
 Antidepresiv cu componentă psihomotorie intens sedativă şi slab anxiolitică

 Durata de acţiune este relativ scurtă(T1/2 este de 6-12 h) [7]
Farmacoterapie
Se utilizează în tratamentul bolilor depresive. De asemenea este utilizată şi în

tratamentul dependenţei de nicotină (ca suport al renunţării la fumat).
Indicaţii: depresii fără sau cu anxietate
Farmacotoxicologie
Reacţii adverse
 Febră
 Dureri toracice
 Astenie
 Tahicardie
 Înroşirea feţei
 Sincope
 Crize convulsive
 Insomnie
 Tremor
39
 Perturbarea concentrării
 Acufenee
 Pierdere în greutate
 Uscăciunea gurii
 Afectarea gustului
Contraindicaţii
 Hipersensibilizare la oricare din componentele preparatului
 Pacienţii cu crize convulsive
 Pacienţii cu diagnostic anterior sau actual de bulimie sau anorexie nervoasă[8]
Interacţiuni medicamentoase: se evită asocierea cu IMAO.
Farmacografie
Mod de prezentare: comprimate filmate cu eliberare prelungită de 150mg.

Posologie
Adulţi
 Tratamentul de întreţinere este de 150mg,în priză unică
 300mg/zi,fracţionat în mai multe prize la un interval de 8 ore
 Tratamentul de întreţinere:doza minimă eficace [17]
40
III.4.3.Venlafaxina
Farmacodinamie
 Antidepresiv cu componentă psihomotorie intens sedativă şi slab anxiolitică

 Durata de acţiune este relativ scurtă(T1/2 este de 6-12 h)
Farmacoterapie
Venlafaxina acţionează la nivelul sistemului nervos central şi este utilizată pentru

tratamentul simptomelor depresiei şi, după ameliorare, pentru prevenirea recăderii şi
reapariţiei unui nou episod depresiv.
Venlafaxina este indicată de asemenea pentru tratamentul fobiei sociale şi a
tulburărilor de anxietate generalizată.

Indicaţii: depresii fără sau cu anxietate.[7]
Contraindicaţii
 hipersensibilitate la oricare dintre componentele medicamentului.
 Utilizarea concomitentă sau recentă (în ultimele 14 zile) de medicamente
antidepresive de tip IMAO.
Utilizarea medicamentului nu este recomandată la pacienţi cu vârsta sub 18 ani.
41
 Administrarea concomitentă sau în ultimele 14 zile cu orice antidepresiv
de tip IMAO,
 anticoagulante, deoarece utilizarea concomitentă a venlafaxinei poate
determina creşterea riscului de sângerare şi, în aceste cazuri, este necesar
un control medical atent.
 haloperidol sau clozapina, deoarece utilizarea concomitenta a acestor
medicamente şi a venlafaxinei poate determina efecte mai puternice şi
poate creşte incidenţa şi severitatea reactiilor adverse.
 medicamente antihipertensive sau antidiabetice.
 antiacide deoarece administrarea concomitentă poate determina creşterea
efectelor ambelor medicamente.[8]
Farmacografie
Mod de prezentare:
 Comprimate de 25mg,37,5mg,50mg,75mg
 Capsule cu eliberare prelungită de 37,5mg,75mg,150mg
Posologie
Doza zilnică recomandată este, de obicei, de 75 mg venlafaxină împărţită în 2 prize .
În lipsa unei ameliorari semnificative dupa 3-4 saptamâni de tratament, doza zilnica poate fi
crescută la 150 mg venlafaxină. [17]
Se recomandă administrarea comprimatelor în timpul mesei.
Prevenirea recăderii şi reapariţiei unui nou episod depresiv:
Conform ghidurilor terapeutice utilizate în practică, episoadele acute de depresie
majoră necesită tratament sustinut timp de câteva luni sau mai mult. De obicei, regimul de
dozaj utilizat pentru prevenirea recăderii sau pentru prevenirea recurenţei unui nou episod
depresiv este similar celui utilizat în timpul tratamentului episodului iniţial. Medicul trebuie
să reevalueze în mod regulat evoluţia terapeutică, la intervale de cel puţin 3 luni, pentru a
vedea dacă tratamentul îndelungat cu venlafaxină este sau nu este eficace în cazul pacientului
tratat.
Daca pacientul are o boală renală si/sau hepatică poate fi necesară reducerea dozei în
funcţie de severitatea bolii . Măsura în care se reduce doza este determinată de către medic în
conformitate cu rezultatele testelor funcţionale renale si/sau hepatice. [20]
42
III.4.4.Tianeptina
Farmacodinamie
Antidepresiv cu componentă psihomotorie intens sedativă şi slab anxiolitică. Durata

de acţiune este relativ scurtă(T1/2 este de 6-12 h)
Farmacoterapie
Indicaţii: depresii fără sau cu anxietate [7]
Contraindicaţii
 Sarcină si alăptare
 Copiii sub 15 ani
 Asocierea cu IMAO
Interacţiuni medicamentoase: Prudenţă in anestezia generală, tratamentul nu se
opreşte brusc.
Farmacografie
Mod de prezentare:drajeuri de 12,5mg

Posologie
 Adulti :37,5mg pe zi,în trei prize
 Vârstnici 25mg pe zi[17]
43
CAPITOLUL IV
PARTEA PERSONALĂ
IV. 1 MOTIVAŢIA LUCRĂRII
Tulburarea depresivă majoră ocupă astăzi unul dintre primele locuri între cauzele de
dizabilitate, situându-se înaintea tuberculozei şi a accidentelor rutiere. Costurile de tratament
şi pierderile economice datorate depresiei ajung la valori de peste 50 miliarde de dolari
( studii efectuate în Statele Unite ), fiind similare ca intensitate cu costurile asistenţei
cancerului, sindromului de imunodeficienţă şi afecţiunilor cardiovasculare.
Depresia reprezintă o categorie nosologică importantă, datorită complexităţii

simptomatologice şi frecvenţei în structura morbidităţii generale şi a celei psihiatrice. Deşi
depresia constituie aria de interes a multiple cercetări, totuşi nu sunt multe aspecte despre care
să vorbim ca despre certitudini, domeniul psihiatriei fiind continuu predispus modificării,
îmbunătăţirii şi creşterii cunoştinţelor în folosul pacienţilor.
Cele mai comune simptome reziduale la pacienţii ce nu obţin remisiunea completă

sunt:
 insomnia,
 oboseala fizică,
 acuzele somatice,
 tulburările de concentrare etc
şi cum ne aşteptăm , rata recăderilor este semnificativ crescută la pacienţii la care remisiunea
nu a fost completă.
S-a demonstrat că insomnia poate precede tulburările depressive, în condiţiile în care

este demonstrată interdependenţa şi condiţionarea reciprocă a celor două afecţiuni.
Motivaţia acestei lucrări o constituie realităţile constatate mai sus care se repercutează
negativ asupra calităţii vieţii pacienţilor depresivi, de prezenţa unui număr tot mai mare de
persoane care necesită asistenţă de specialitate, în situaţii care, dacă ar fi fost diagnosticate
mai de timpuriu ar fi putut oferi un prognostic mai bun.
44
IV. 2 SCOP ŞI OBIECTIVE
SCOPUL STUDIULUI
Studiul efectuat are drept scop o analiză a principiilor de utilizare a antidepresivelor

în contextual în care depresiile reprezintă o problemă de sănătate publică prin incidenţa tot
mai mare la categoriile de vârstă adulţi şi vârstnici.
OBIECTIVE
Analiza unor aspect legate de farmacologie , farmacodinamie, farmacotoxicologie,

prin realizarea unui studio la nivelul pacienţilor aflaţi în evidenţa ambulatoriului de
specialitate al Spitalului de Psihiatrie Sf. Pantelimon Brăila, cu diagnostic de Tulburare
Depresivă.
IV. 3 MATERIAL ŞI METODĂ
Materialul de lucru a fost fişele medicale ale pacienţilor aflaţi în evidenţa

ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sf. Pantelimon Brăila.
Pacienţii au fost selectaţi în lotul de studiu pe baza unor criterii riguroase. Astfel ,
anterior studiului, am elaborat unele criterii de includere a pacienţilor în studiu precum şi
unele criterii de excludere a pacienţilor selectaţi în studiu. În urma acestor criterii de includere
şi excludere a pacienţilor a rezultat un număr de 197 cazuri studiate.
Criteriile de includere în studiu au fost următoarele :
 pacienţii aflaţi în evidenţa ambulatoriului de specialitate

 pacienţii incluşi în lot au prezentat în momentul luării în evidenţă diagnosticul de
Tulburare Depresivă
 perioada prezentării pacienţilor la medic a fost 01.12.2010 – 30.06.2011.
Criteriile de excludere din studiu au fost următoarele:
 pacienţii care au ieşit din evidenţa ambulatoriului de specialitate la un anumit interval

de timp de la începerea tratamentului
45
 diagnosticul pacienţilor aflaţi în evidenţa ambulatoriului de specialitate a fost altul

decât cel de Tulburare Depresivă
 pacienţii aflaţi în evidenţa ambulatoriului de specialitate dar în altă perioadă decât cea
menţionată anterior
 pacienţii care au primit un alt tratament decât cel cu antidepresive.
IV. 4 METODA DE LUCRU
Metoda de lucru folosită a fost cea de analiză statistică a datelor studiate. Analiza
statistică s-a făcut cu ajutorul aplicaţiei Microsoft Office Excel.
46
CAPITOLUL V
REZULTATE ŞI DISCUŢII
V.1 ANALIZA LOTULUI ÎN FUNCŢIE DE SEX
Tabel nr.II Repartiţia pe sexe la pacienţii care au primit tratament cu antidepresive

Sex Număr de cazuri Procent
Masculin 41 20,81%
Feminin 156 79,19%
Raportul pe sexe
Masculin
21%
Feminin
79%
Figura.nr.1 Repartiţia pe sexe la pacienţii care au primit tratament cu antidepresive
În lotul luat în studiu din cei 197 de pacienţi 156 reprezentând 79,19% au fost femei
şi 41, reprezentând 20,81% au fost bărbaţi. Observăm o repartiţie inegală cu o predominanţă
mult mai crescută în rândul femeilor. (Figura.nr.1)
47
V.2 ANALIZA LOTULUI ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTĂ

Tabelul nr III Distribuţia pacienţilor în funcţie de vârstă
Vârstă Număr de cazuri Procent
20 – 40 ani 17 8,63%
41 – 60 ani 68 34,52%
61 – 80 ani 98 49,75%
Peste 80 ani 14 7,10%
Distribuţia pe grupe de vârstă

Peste 80 ani 20 – 40 ani
4% 6%
41 – 60 ani
37%
61 – 80 ani
53%
Figura nr.2 Distribuţia pacienţilor în funcţie de vârstă
Analizând tabelul numărul IIIşi figura nr. 2 se observă că, intervalele de vârstă ale
pacienţilor au variat între 25 şi 84 de ani. Astfel repartiţia pe categorii de vârstă este :
- 20 – 40 ani = 17 pacienţi reprezentând 8,63 %

- 41 – 60 ani = 68 pacienţi reprezentând 34,52%
- 60 – 80 ani = 98 pacienţi reprezentând procentul cel mai mare de 49,75%
- Peste 80 ani = 14 pacienti reprezentând 7,10%
Se observă că pacienţii cu vârsta cuprinsă între 61 – 80 ani reprezintă procentul cel

mai mare (49,75%), urmat de segmentul de vârstă de 41 – 60 ani (34,52%). Este important
de reţinut aspectul gerontologic al conduitei terapeutice abordată în terapia depresiilor.
( Figura nr.2)
48
V.3 MEDIUL DE PROVENIENŢĂ AL PACIENŢILOR

Tabelul nr.IV Distribuţia pacienţilor în funcţie de mediul de provenienţă urban - rural
Mediul de provenienţă Număr de cazuri Procente
Urban 168 85,28%
Rural 29 14,72%
Raportul urban - rural
168
180
160
140
120
Axis Title
100
80
60 29
40
20
0
Urban Rural
Axis Title
Figura. nr.3 Distribuţia pacienţilor în funcţie de mediul de provenienţă urban - rural
Din totalul pacienţilor, 168 reprezentând 85,28% au provenit din mediul urban şi 29
reprezentând 14,72 % din mediul rural, procentajele obţinute relevând o distribuţie net
superioară mediului de provenienţă urban, valorile mult crescute la acest nivel putându-se
datora accesului mai facil la asistenţa sanitară psihiatrică pe de o parte, dar şi incidenţei
crescute de afecţiuni psihiatrice înregistrate în populaţia din mediul urban faţă de mediul
rural. (Figura. nr.3)
49
V.4 DISTRIBUŢIA PACIENŢILOR ÎN FUNCŢIE DE NIVELUL DE STUDII
Tabel nr. V Distribuţia pacienţilor în funcţie de nivelul de studii

Nivel de studii Număr de cazuri Procent
Fără studii 7 3,55 %
Studii primare 25 12,69 %
Studii gimnaziale 48 24,36%
Şcoală profesională 41 20,81%
Studii liceale 39 19,80%
Studii postliceale 31 15,74%
Studii universitare 6 3,05%
Distribuţia în funcţie de studii

Studii universitare Fără studii
3% 4% Studii primare
Studii postliceale 13%
16%
Studii gimnaziale
Studii liceale 24%
20%
Şcoală profesională
21%
Figura. nr.4 Distribuţia pacienţilor în funcţie de nivelul de studii
Analizând lotul de pacienţi luat în studiu se poate observa preponderenţa pacienţilor

cu studii gimnaziale 48 ( 24,36%) , şcoală profesională 41 (20,80%) şi studii liceale 39
(19,80%), un număr mai scăzut de pacienţi cu studii post liceale 31 (15,74%), studii primare
25 (12,69%), pacienţi fără studii în număr de 7 (3,55%) iar pacienţii cu studii superioare într-o
proporţie foarte redusă 6 (3,05%). (Figura. nr.4)
50
V.5 STUDIEREA CORELAŢIEI DINTRE CONSUMUL DE ANTIDEPRESIVE ŞI

STAREA CIVILĂ A PACIENŢILOR DIN LOTUL ANALIZAT
Un rol cheie în apariţia depresiilor este reprezentat de mediul familial de origine.

Astfel , un mediu familial armonios acţionează ca un factor protector atât în prevenirea
apariţiei depresiei cât şi a recăderilor. Un mediu familial disfuncţional sau dezorganizat, de
asemenea multitudinea de problem la nivel social, reprezintă un factor de vulnerabilitate în
consumul de antidepresive.
Tabel nr. VI Analiza lotului de pacienţi în funcţie de starea civilă

Stare civilă Număr de cazuri Procent
Necăsătorit 34 17,26%
Căsătorit 47 23,86%
Văduv 65 32,99%
Divorţat 51 25,89%
Starea civilă
Număr de cazuri
65
51
47
34
Necăsătorit Căsătorit Văduv Divorţat
Figura. nr. 5 Analiza lotului de pacienţi în funcţie de starea civilă
Din analiza statistică se poate observa că incidenţa depresiei la pacienţii văduvi este
mai ridicată 65 (32,99%), fiind urmată apoi de pacienţii divorţaţi 51 (25,89%), de pacienţii
căsătoriţi 47 (23,86%) şi de pacienţii necăsătoriţi 34 (17,26%). (Figura nr.5)
51
V.6 DISTRIBUŢIA PACIENŢILOR ÎN FUNCŢIE DE STATUTUL SOCIAL
Tabelul nr. VII Distribuţia lotului de pacienţi din punct de vedere al statutului social
Statut social Număr de cazuri Procent
Fără ocupaţie 59 29,95%
Pensionar 83 42,13%
Salariat 55 27,92%
Număr de cazuri
90
83
80
70
59
60 55
50 Număr de cazuri
40
30
20
10
0
Fără ocupaţie Pensionar Salariat
Figura. nr. 6 Distribuţia lotului de pacienţi din punct de vedere al statutului social
Din datele prezentate mai sus, rezultă că un număr de 83 de persoane reprezentând un

procent de 42,13% sunt pensionari, 59 de persoane, reprezentând un procent de 29,95% nu
sunt angajate într-o activitate remunerată, şi 55 de persoane reprezentând un procent de
27,92% sunt încadrate în câmpul muncii. ( Figura nr. 6 )
52
V. 7 PROPORŢIA ADMINISTRĂRII DE ANTIDEPRESIVE ÎN FUNCŢIE DE

STRUCTURA LOR CHIMICĂ
Tabelul nr.VIII Proporţia administrării de antidepresive în funcţie de structura lor chimică
Structura chimică Număr de cazuri Procent
Amine triciclice 15 7,61%
Amine biciclice 86 43,66%
Antidepresive cu 96 48,73%
structuri diverse
Structura chimică
Amine triciclice Amine biciclice Structuri diverse
8%
49%
44%
Figura. nr. 7 Proporţia administrării de antidepresive în funcţie de structura lor chimică
În urma studiului efectuat s-a constatat faptul că pe primul loc în prescrierea de

antidepresive se numără antidepresivele cu structuri diverse acestea fiind prescrise la un
număr de 96 pacienţi (48,73%), urmate apoi de aminele biciclice prescrise la un număr de 86
pacienţi (43,66%) şi de aminele triciclice prescrise la un număr de 15 pacienţi (7,61%).
(Figura. nr.7)
53
V.8 STUDIUL PRINCIPALELOR MEDICAMENTE PRESCRISE DIN CLASA

ANTIDEPRESIVELOR
Tabelul nr. IX Proporţia administrării de antidepresive în cadrul lotului de pacienţi
Medicament Număr de cazuri Procent
SERTRALINA 52 26,40%
PAROXETINA 21 10,66%
MIRTAZAPINA 30 15,23%
VENLAFAXINA 41 20,81%
TIANEPTINA 25 12,69%
TRAZODONA 13 6,60%
CLOMIPRAMINA 10 5,07%
ALTE ANTIDEPRESIVE 5 2,54%
Medicaţia antidepresivă /număr de cazuri

SERTRALINA PAROXETINA MIRTAZAPINA VENLAFAXINA
TIANEPTINA TRAZODONA CLOMIPRAMINA ALTE ANTIDEPRESIVE
6%
5% 3% 26%
13%
11%
21% 15%
Figura. nr. 8 Proporţia administrării de antidepresive în cadrul lotului de pacienţi
S-a constatat că cele mai utilizate antidepresive în cadrul tratamentelor psihiatrice la

nivelul ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie Sf. Pantelimon din Brăila sunt: Sertralina
( Asentra ) utilizată la un număr de 52 de pacienţi (26,40%), Venlafaxina ( Efectin) utilizată la
un număr de 41 pacienţi (20,81%), Mirtazapina (Mirzaten) utilizată la un număr de 30
pacienţi ( 15,23%), Tianeptina ( Coaxil) utilizată la un număr de 25 pacienţi (12,69%),
Paroxetina ( Seroxat) utilizată la un număr de 21 de pacienţi (10,66%), Trazodona (Tritico)
utilizată la un număr de 13 pacienţi (6,60%), Clomipramina ( Anafranil ) utilizată la un număr
de 10 pacienţi (5,07%), iar alte antidepresive ( Wellbutrin, Ixel, Amitriptilina) s-au
administrat la un număr de 5 pacienţi (2,54%). ( Figura nr.8)
54
MEDICAMENTE UTILIZATE PENTRU TRATAREA DEPRESIEI IN AMBULATORIUL

SPITALULUI DE PSIHIATRIE SF. PANTELIMON BRĂILA
Tabelul nr.X Medicaţia utilizată în tratamentul depresiei în cadrul Spitalului de Psihiatrie Brăila
Structură chimică Denumire medicament Doză/zi
Asentra (50/100mg) p.o. 1 compr. film(50mg)
Amine bicilice Seroxat (20mg) p.o. 1 compr. film(50mg)
Trittico (75/150mg) p.o. 1 compr. elib. prel.

(150mg)
Efectin (37,5/75/150mg) p.o. 1 compr.(150mg)
Antidepresive Coaxil (12,5mg) p.o. 1 draj. (12.5mg)x2

cu
Mirzaten (15/30mg) p.o. 1 compr. film. (30mg)
structuri diverse
Ixel (25/50mg) p.o. 1 caps. (50mg)
Wellbutrin (150mg) p.o. 1 compr. elib. prel.

(150mg)
Anafranil (25mg) p.o. 1 draj. (25mg)x2
Amine triciclice
Amitriptilina (25/50mg) p.o. 1 compr. film.(25mg)x2
În tabelul de mai sus sunt trecute cele mai utilizate medicamente antidepresive
prescrise de către personalul medical din ambulatoriul Spitalului de Psihiatrie Brăila.
55
V.17 REPARTIŢIA CAZURILOR ÎN FUNCŢIE DE DIAGNOSTIC

Tabelul nr.XI Repartiţia cazurilor în fucţie de diagnostic
Tipul de depresie Număr de cazuri Procent
Tulburare depresivă majoră (A) 97 49,24%
Tulburare depresivă anxioasă (B) 68 34,52%
Tulburare depresivă recurentă (C) 16 8,12%
Tulburare distimică (D) 7 3,55%
Tulburare depresivă de involuţie (E) 9 4,57%
Tipuri de depresie
120
100 97
80
68
60
40
20 16
7 9
0
A B C D E
Figura. nr. 9 Repartiţia cazurilor în fucţie de diagnostic
Analizând lotul de pacienţi studiat se observă că predomină diagnosticul de tulburare

depresivă majoră la un număr de 97 pacienţi (49,24%), urmat apoi de diagnosticul de
tulburare depresivă anxioasă întâlnit la un număr de 68 pacienţi (34,52%), tulburarea
depresivă recurentă se întâlneşte la 16 pacienţi (8,12%), tulburarea depresivă de involuţie se
regăseşte la 9 pacienţi (4,57%) iar tulburarea distimică se întâlneşte la 7 pacienţi (3,55%).
(Figura. nr.9)
56
V.10 REPARTIŢIA CAZURILOR ÎN FUNCŢIE DE TIPUL DE DIAGNOSTIC LA

PACIENŢII DE SEX MASCULIN
Tabelul nr.XII Repartiţia cazurilor în fucţie de diagnostic la pacienţii de sex masculin

Tipuri depresie - bărbaţi

18
16
16
14
12 11
10
8 7
6 5
4
2
2
0
A B C D E
Figura. nr.10 Repartiţia cazurilor în fucţie de diagnostic la pacienţii de sex masculin
În urma studiului efectuat reiese faptul că tulburarea depresivă majoră este întâlnită la
un număr de 16 pacienţi (39,02%), tulburarea depresivă anxioasă este întâlnită la un număr de
11 pacienţi (26,83%), tulburarea depresivă de involuţie se întâlneşte la un număr de 7 pacienţi
(17,07%), tulburarea depresivă recurentă este întâlnită la un număr de 5 pacienţi (12,20%) iar
tulburarea distimică este întâlnită la un număr de 2 pacienţi (4,88%). Se observă că la bărbaţi
păredomină tulburarea depresivă majoră urmată de tulburarea depresivă anxioasă.
( Figura. nr. 10)
57
V. 11 REPARTIŢIA CAZURILOR ÎN FUNCŢIE DE TIPUL DE DIAGNOSTIC LA

PACIENŢII DE SEX FEMININ
Tabelul nr.XIII Repartiţia cazurilor în fucţie de diagnostic la pacienţii de sex feminin

Tipuri depresie - femei

90
81
80
70
60 57
50
40
30
20
11
10 5
2
0
A B C D E
Figura nr.11 Repartiţia cazurilor în fucţie de diagnostic la pacienţii de sex feminin
În urma studiului se observă faptul că tulburarea depresivă majoră se întâlneşte la un

număr de 81 paciente (51,92%), tulburarea depresivă anxioasă se întâlneşte la un număr de 57
paciente (36,54%), tulburarea depresivă recurentă se întâlneşte la un număr de 11 paciente
(7,05%), tulburarea distimică se întâlneşte la un număr de 5 paciente (3,21%) iar tulburarea
depresivă de involuţie se întâlneşte la 2 paciente (1,28%). Ca şi în cazul bărbaţilor se observă
faptul că în rândul pacienţilor de sex feminine predomină tulburarea depresivă majoră urmată
de tulburarea depresivă anxioasă.( Figura nr. 11)
58
V.12 TIPURI DE ANTIDEPRESIVE ADMINISTRATE ÎN TULBURAREA

DEPRESIVĂ MAJORĂ ÎN FUNCŢIE DE STRUCTURA LOR CHIMICĂ
Tabelul nr. XIV Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea depresivă majoră

Antidepresive cu structură diversă 67 34,01%
Antidepresive administrate în depresia majoră
67
18
7
Amine biciclice Antidepresive cu Amine triciclice

structură diversă
Figura nr. 12 Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea depresivă majoră
Analizând lotul studiat am observat faptul că în tratamentul tulburării depresive

majore pe primul loc se află antidepresivele cu structură diversă 67 cazuri (34,01%), pe locul
doi aminele biciclice cu 18 cazuri (9,14%), urmate de aminele triciclice cu 7 cazuri (3,55%).
(Figura nr. 12)
59
Tabelul nr. XV Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia majoră şi medicamente utilizate
Structură chimică Denumire medicament Număr Doză/zi
cazuri
Sertralina 9 p.o. 1 compr. film.
Asentra (50/100mg) (50mg)x2
Paroxetina 5 p.o. 1 compr. film.
Amine bicilice Seroxat (20mg) (20mg)
Trazodona 4 p.o 1 compr. elib.
Trittico (75/150mg) prel. (150mg)x2
Venlafaxina 29 p.o. 1 compr.
Efectin (37,5/75/150mg) (37,5mg)x2
Antidepresive
Tianeptina 13 p.o. 1 draj.
cu Coaxil (12,5mg) (12,5mg)x3
structuri diverse Mirtazapina 25 p.o. 1 compr. film.
Mirzaten (15/30mg) (30mg)
Clomipramina 7 p.o. 1 draj.(25mg)x2
Anafranil (10/25mg)
Amine triciclice
Amitriptilina 0 0
Amitriptilina (25/50mg)
Repartiţia pacienţilor în funcţie de substanţa activă

administrată
29
25
13
9
7
5 4 0
Sertralina Paroxetina Trazodona Venlafaxina Tianeptina Mirtazapina Clomipramina Amitriptilina
Figura nr.13 Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia majoră
În rândul pacienţilor diagnosticaţi cu tulburare depresivă majoră predomină cei trataţi

cu antidepresive cu structuri diverse.
60
V. 13 TIPURI DE ANTIDEPRESIVE ADMINISTRATE ÎN TULBURAREA DEPRESIVĂ

ANXIOASĂ ÎN FUNCŢIE DE STRUCTURA LOR CHIMICĂ
Tabelul nr. XVI. Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea depresivă anxioasă

Antidepresive administrate în depresia anxioasă
48
11
3

structură diversă
Figura nr.14 Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea depresivă anxioasă
Analizând datele obţinute în urma studiului efectuat observăm faptul că în tulburarea

depresivă anxioasă se administrează cu preponderenţă aminele biciclice (24,37%), urmate de
antidepresivele cu structuri diverse (5,58%) şi de aminele triciclice (1,52%) (Figura nr.14)
61
Tabelul nr.XVII Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia anxioasă şi medicamente utilizate
cazuri
Trittico (75/150mg) prel. (150mg)x2
Efectin (37,5/75/150mg) (37,5mg)x2
Antidepresive
Amine triciclice Anafranil (10/25mg)
Amitriptilina 1 0

administrată
33
11
4 5
3 3 2 1
Sertralina Paroxetina Trazodona Venlafaxina Tianeptina Mirtazapina Clomipramina Amitriptilina
Figura nr15 Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia anxioasă
În cazul pacienţilor diagnosticaţi cu tulburare depresivă anxioasă predomină cei la care

s-au administrat aminele biciclice.
62

DEPRESIVĂ RECURENTĂ ÎN FUNCŢIE DE STRUCTURA LOR CHIMICĂ
Tabelul nrXVIII. Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea depresivă recurentă

Antidepresive administrate în depresia recurentă

12
11

structură diversă
Figura nr. 16 Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea depresivă recurentă
Din analiza lotului de pacienţi diagnosticaţi cu tulburare depresivă recurentă a reieşit

faptul că în tratamentul acestui tip de depresie se administrează cu preponderenţă
antidepresivele cu structuri diverse (6,09%), urmate de aminele biciclice (5,58%) şi de
aminele triciclice (1,52%).(Figura nr.16)
63
Tabelul nr.XIX Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia recurentă şi medicamente utilizate
cazuri
Trittico (75/150mg) prel. (150mg)
Efectin (37,5/75/150mg) (75mg)x3
Antidepresive
Mirzaten (15/30mg) (30mg)x2
Anafranil (10/25mg)
Amine triciclice
Amitriptilina 0 0

administrată
7
5
4
3 3
2 2
Figura nr.17 Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia recurentă
În lotul pacienţilor diagnosticaţi cu tulburare depresivă recurentă predomină cei trataţi

cu Mirtazapină, urmaţi de pacienţii trataţi cu Sertralină. (Figura nr.17)
64

DISTIMICĂ ÎN FUNCŢIE DE STRUCTURA LOR CHIMICĂ
Tabelul nr.XX Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea distimică

Amine triciclice 0 0
Antidepresive administrate în tulburarea distimică
Antidepresive
cu structură Amine biciclice
diversă 50%
50%
Figura nr. 18 Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea distimică
Analizând datele obţinute în urma studiului a reieşit faptul că în tratamentul tulburării

distimice se utilizează într-un procent egal atât antidepresivele cu structuri diverse cât şi
aminele biciclice (2, 03%). Aminele triciclice nu s-au utilizat la nici un pacient. (Figura
nr.18)
65
Tabelul nr.XXI Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia distimică şi medicamente utilizate
cazuri
Paroxetina 0 0
Amine bicilice Seroxat (20mg)
Trittico (75/150mg) prel. (150mg)
Venlafaxina 0 0
Efectin (37,5/75/150mg)
Antidepresive
Tianeptina 0 0
cu Coaxil (12,5mg)
Clomipramina 0 0
Anafranil (10/25mg)
Amine triciclice
Amitriptilina 0 0

administrată
4
0 0 0 0 0
Figura nr.19 Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia distimică
În cazul tulburării distimice studiul relevă faptul că pacienţii trataţi cu antidepresive cu

structură diversă sunt în număr egal cu pacienţii trataţi cu amine biciclice. (Figura nr.19)
66

DEPRESIVĂ DE INVOLUŢIE ÎN FUNCŢIE DE STRUCTURA LOR CHIMICĂ
Tabelul nr.XXII Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea depresivă de involuţie

Antidepresive administrate în depresia de involuţie
Amine triciclice
22%
Amine biciclice
Antidepresive 56%
cu structură
diversă
22%
Figura nr. 20 Medicaţia antidepresivă administrată în tulburarea depresivă de involuţie
Conform rezultatelor studiului în cadrul tulburării depresive de involuţie cei mai mulţi
pacienţi sunt trataţi cu amine biciclice (2,54%), urmaţi de pacienţii trataţi cu antidepresive cu
structură diversă şi de pacienţii trataţi cu amine triciclice (1,02%).(Figura nr.20)
67
Tabelul nr.XXIII Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia de involuţie şi medicamente utilizate
cazuri
Paroxetina 0 0
Amine bicilice
Seroxat (20mg)
Trazodona 0 0
Trittico (75/150mg)
Venlafaxina 1 p.o. 1 compr. (75mg)
Efectin (37,5/75/150mg)
Antidepresive
structuri diverse Mirtazapina 0 0
Mirzaten (15/30mg)
Anafranil (10/25mg)
Amine triciclice
Amitriptilina 0 0

administrată
5
1 1
0 0 0 0
Figura nr.21 Numărul pacienţilor trataţi cu antidepresive în depresia de involuţie
Din analiza lotului de pacienţi în funcţie de medicamentele administrate a reieşit faptul

că predomină pacienţii trataţi cu Sertralină.(Figura nr.21)
68
V.17 DISTRIBUŢIA TIPURILOR DE DEPRESIE ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTA

PACIENŢILOR
Tabelul nr. XXIV Distribuţia tipurilor de depresie în funcţie de vârsta pacienţilor

Grupa de Tulburare Tulburare Tulburare Tulburare Tulburare
vârstă depresivă depresivă depresivă distimică (D) depresivă de
majoră (A) anxioasă (B) recurentă (C) involuţie (E)
20 – 40 ani 5 9 1 2 0
41 – 60 ani 41 16 6 5 0
61 – 80 ani 46 41 9 0 2
Peste 80 ani 5 2 0 0 7
Tipuri de depresie in functie de varsta

60
50
40 20 – 40 ani
41 – 60 ani
61 – 80 ani
30 Peste 80 ani
20
10
0
A B C D E
Figura. nr. 22 Distribuţia tipurilor de depresie în funcţie de vârsta pacienţilor
69
V. 18 PROCENTUL TIPURILOR DE DEPRESIE PE SEGMENTUL DE VÂRSTĂ
20 – 40 DE ANI
Tabelul nr.XXV Distribuţia tipurilor de depresie pe segmentul de vârstă 20 – 40 de ani

Tulburare depresivă de involuţie (E) 0 0
Tipuri de depresie pe segmentul de varsta

20-40 ani
C A
6% D
12% 29%
B
53%
Figura. nr. 23 Distribuţia tipurilor de depresie pe segmentul de vârstă 20 – 40 de ani
Analizând lotul de pacienţi cu vârsta cuprinsă între 20-40 ani , se observă faptul că
tulburarea depresivă anxioasă se întâlneşte la un număr de 9 pacienţi (52,95%),tulburarea
depresivă majoră se întâlneşte la un număr de 5 pacienţi (29,41%), tulburarea distimică se
întâlneşte la 2 pacienţi (11,76%), iar tulburarea depresivă recurentă se întâlneşte la un pacient
(5,88%). (Figura nr.23)
70
TRATAMENTUL CU ANTIDEPRESIVE ŞI DOZELE ADMINISTRATE PE

SEGMENTUL DE VÂRSTĂ 20 – 40 ANI
Tabelul nr. XXVI Medicamentele antidepresive administrate pe segmentul de vârstă 20-40 ani
Medicament administrat Doza/zi
Sertralina p.o. 1 compr. film. (50mg)

[Asentra (50/100mg)]
Trazodona p.o. 1 compr. elib. prel. (150mg)

[Trittico (75/150mg)]
Mirtazapina p.o. 1 compr. Film.( 30mg)

[Mirzaten (15/30mg)]
Venlafaxina p.o. 1 compr. (75mg)

[Efectin(37,5/75/150mg)]
Din datele prezentate în tabelul de mai sus observăm faptul că pe segmentul de vârstă
20 – 40 ani numărul de antidepresive utilizate este destul de mic , folosindu-se doar patru
tipuri de medicamente în tratarea depresiei.

71
41 – 60 DE ANI
Tabelul nr.XXVII Distribuţia tipurilor de depresie pe segmental de vârstă 41 – 60 de ani

Tulburare depresivă de involuţie (E) 0 0
Tipuri de depresie pe segmentul de varsta 41-60 ani

C
9% D
7%
B
24%
A
60%
Figura. nr. 24 Distribuţia tipurilor de depresie pe segmental de vârstă 41 – 60 de ani
Pe segmentul de vârstă cuprins între 41 şi 60 de ani s-au obţinut următoarele rezultate:

tulburarea depresivă majoră se întâlneşte la 41 pacienţi (60,29%), tulburarea depresivă
anxioasă se întâlneşte la 16 pacienţi (23,53%), tulburarea depresivă recurentă se întâlneşte la 6
pacienţi (8,83%) iar tulburarea distimică se întâlneşte la 5 pacienţi (7,35%). ( Figura nr. 24)
72

Tabelul nrXXVIII Medicamente antidepresive utilizate pe segmentul de vârstă 41 – 60 ani

Paroxetina p.o. 1 compr. film. (20mg)x2

[Seroxat (20mg)]

Mirtazapina p.o. 1 compr. film.( 30mg)x2

Venlafaxina p.o. 1 compr. (75mg)x2

[Efectin(37,5/75/150mg)]
Tianeptina p.o. 1 draj. (12,5mg)x2

[Coaxil (12,5mg)]
Clomipramina p.o. 1 draj. (25mg)x2

[Anafranil (10/25mg)]
Analizând datele din tabelul de mai sus observăm că pe segmentul de vârstă 41 – 60

ani numărul medicamentelor antidepresive administrate creşte faţă de segmentul de vârstă
anterior, de asemenea creşte şi numărul dozelor zilnice administrate.
73
61 – 80 DE ANI
Tabelul nr.XXIX Distribuţia tipurilor de depresie pe segmental de vârstă 61 – 80 de ani

Tulburare distimică (D) 0 0
Tipuri de depresie pe segmentul de varsta 61-80 ani
C E
9% 2%
A
47%
B
42%
Figura. nr.25 Distribuţia tipurilor de depresie pe segmental de vârstă 61 – 80 de ani
Analizând segmentul de vârstă cuprins între 61 şi 80 ani observăm că 46 pacienţi

(46,94%) suferă de tulburarea depresivă majoră, 41 pacienţi (41,84%) suferă de tulburare
depresivă anxioasă, 9 pacienţi (9,18%) suferă de tulburare depresivă recurentă. Spre deosebire
de segmentele de vârstă cuprinse între 20 – 40 ani şi 41 – 60 ani pe acest segment avem 2
pacienţi (2,04%) care prezintă tulburare depresivă de involuţie. (Figura. nr. 25)
74

Tabeluln nr.XXX Medicamente antidepresive utilizate pe segmentul de vârstă 61 – 80 ani
Sertralina p.o. 1 compr. film. (50mg)x2

Paroxetina p.o. 1 compr. film. (20mg)x2

[Seroxat (20mg)]

Mirtazapina p.o. 1 compr. film.( 30mg)x2

Venlafaxina p.o. 1 compr. (75mg)

[Efectin(37,5/75/150mg)]

[Coaxil (12,5mg)]

Amitriptilina p.o. 1 compr. film. (25mg)x2

[Amitriptilina (25/50mg)]
Pe segmentul de vârstă 61 – 80 ani se observă faptul că medicaţia administrată face

parte din toate clasele de antidepresive utilizate în tratamentul depresiei . De asemenea dozele
zilnice administrate sunt mai crescute decât la alte segmente de vârstă.
75
V. 21 PROCENTUL TIPURILOR DE DEPRESIE LA PACIENŢII DE PESTE 80 DE

ANI
Tabelul nr.XXXI Distribuţia tipurilor de depresie la pacienţi peste 80 de ani

Tulburare depresivă recurentă (C) 0 0
Tulburare distimică (D) 0 0
Tulburare depresivă de involuţie (E) 7 50%
Tipuri de depresie la pacienti peste 80 ani
A
36%
E
50%
B
14%
Figura. nr. 26 Distribuţia tipurilor de depresie la pacienţi peste 80 de ani
Studiind lotul pacienţilor peste 80 ani , observăm că pacienţii cu tulburare depresivă

de involuţie predomină , aceştia fiind în număr de 7 (50%), pacienţii cu tulburare depresivă
majoră sunt în număr de 5 (35,71%) iar pacienţii cu tulburare depresivă anxioasă sunt în
număr de 2 (14,29%). (Figura. nr. 26)
76
TRATAMENTUL CU ANTIDEPRESIVE ŞI DOZELE ADMINISTRATE LA PACIENŢII

CU VÂRSTA PESTE 80 ANI
Tabeluln nr.XXXII Medicamente antidepresive utilizate la pacienţii cu vârstă peste 80 ani

Mirtazapina p.o. 1 compr. film.( 30mg)


[Coaxil (12,5mg)]

La pacienţii cu vârsta peste 80 ani numărul medicamentelor antidepresive administrate

scade , acestea fiind doar în număr de patru ca în cazul segmentului de vârstă 20 – 40 ani.
77
V. 22 DISTRIBUŢIA BOLILOR ASOCIATE LA PACIENŢII CU DEPRESIE
Tabelul nr.XXXIII Distribuţia bolilor asociate la pacienţii cu depresie

Tipul de afecţiune Număr de cazuri Procent
HTA 77 39,08%
Sechele AVC 7 3,55%
Boala Parkinson 4 2,03%
Diabet zaharat tip II 9 4,57%
Hepatite cronice 13 6,60%
Hipercolesterolemie 42 21,32%
Alcoolism 5 2,54%
Glaucom 7 3,55%
Distributia bolilor asociate depresiei

AlcoolismGlaucom
3% 4%
Hipercolesterolemie
26% HTA
47%
Hepatite cronice
8% Diabet zaharat tip II
5%
Boala Parkinson
Sechele AVC
2% 4%
Figur. nr. 27 Distribuţia bolilor asociate la pacienţii cu depresie
Analizând lotul de pacienţi studiat se observă că prevalenţa cea mai mare o are HTA
întâlnită la un număr de 77 pacienţi (38,08%), urmată de hipercolesterolemie întâlnită la 42
pacienţi (21,32%), hepatitele cronice n=13 (6,60%) apoi diabetul zaharat tip II întâlnit la 9
pacienţi (4,57%), pacienţii cu sechele AVC şi glaucom au fost în număr de 7 (3,55%),
pacienţii cu etilism cronic au fost în număr de 5 (2,54%) iar pacienţii cu Boala Parkinson au
fost în număr de 4 (2,03%). (Figura nr. 27)
78
DEPRESIA ŞI ALCOOLISMUL
Comorbiditatea depresivă în alcoolism reprezintă o problemă constantă şi importantă

( cel puţin 60% dintre alcoolici sunt depresivi când acceptă o internare pentru detoxifiere, iar
depresia post-sevraj este frecventă în primele luni de sobrietate) . Prevalenţa tulburării
depresive printre alcoolicii care doresc să se înscrie într-un program terapeutic se situează
între 15-67%. Suicidul este de asemeni de 200 ori mai frecvent la alcoolici decât la
nonalcoolici. După detoxifiere 3% dintre bărbaţi şi 12% dintre femei întrunesc criteriile DSM
– IV pentru tulburarea depresivă. În general depresia se remite spontan după 2 săptămâni de
sobrietate, depăşirea acestui interval având semnificaţia clară a unei comorbidităţi depresive.
Preexistenţa depresiei majore sau antecedente familiale de tulburare afectivă pledează de
asemenea pentru comorbiditatea afectivă.
Datorită anumitor inconveniente date de antidepresivele triciclice în tratamentul

comorbidităţii depresive la alcoolici (interacţiunea alcool – triciclic, riscul overdozei
medicaţiei triciclice), se preferă inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei , care au un risc
mai mic de efect toxic în cazul overdozei (Fluoxetina, Fluvoxamina).[21]
Alături de noile antidepresive inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei – ISRS

(Fluoxetina, Fluvoxamina), în tratamentul depresiei asociate cu consumul de alcool se mai
utilizează şi un alt antidepresiv Tianeptina (Coaxil), care nu interferează cu citocromul P450.
Alături de antidepresive în schema de tratament se pot asocia anxiolitice Alprazolam (Xanax)
şi hipnotice Zopliconum ( Imovane).
Schemă de tratament:

[Coaxil (12,5mg)]
Alprazolam p.o. 1 compr. (0,5mg)x3
[Xanax (0,5mg)]
Zopiclon p.o. 1 compr. film. (7,5mg)
[Imovane (7,5mg)]
79
V.23 DISTRIBUŢIA SIMPTOMELOR LA PACIENŢII CU DEPRESIE
Tabelul nr.XXXIV Distribuţia simptomelor la pacienţii cu depresie

Simptome Număr de cazuri Procent
Dispoziţie depresivă 27 13,71%
Plâns facil 51 25,89%
Anxietate 48 24,36%
Insomnie 39 19,80%
Izolare 5 2,54%
Nelinişte + atacuri de panică 17 8,63%
Scădere ponderală + inapetenţă 7 3,55%
Risc suicidar 3 1,52%
Distributia simptomelor
Scădere ponderală + inapetenţă Risc suicidar
4% 2%
Nelinişte + atacuri de panică Dispoziţie depresivă
Izolare 9% 14%
3%
Insomnie Plâns facil

20% 26%
Anxietate
24%
Figura nr.28 Distribuţia simptomelor la pacienţii cu depresie
Analizând lotul de pacienţi incluşi în studiu, observăm că manifestă următoarele

simptome: pe primele locuri se află plânsul facil întâlnit la 51 pacienţi (25,89%),anxietatea
întâlnită la 48 pacienţi (24,36%), urmată apoi de insomnie întâlnită la 39 pacienţi
(19,80%),dispoziţia depresivă întâlnită la 27 pacienţi (13,71%), neliniştea şi atacurile de
panică sunt prezente la un număr de 17 pacienţi (8,63%), urmează apoi scăderea ponderală şi
inapetenţa întâlnită la 7 pacienţi (3,55%), izolarea prezentă la 5 pacienţi (2,54%) şi riscul
suicidar prezent la 3 pacienţi (1,52%). ( Figura nr.28)
80
TULBURĂRILE DEPRESIVE ŞI RISCUL DE SUICID
Depresia poate duce la suicid. Semnele prevestitoare ale unei tentative de suicid se
modifică cu vârsta:
 Semnele prevestitoare ale suicidului la adulţi pot include: abuzul de alcool sau de altă
substanţă, pierderea recentă a slujbei sau divorţul;
 Semnele prevestitoare ale suicidului la vârstnici pot cuprinde: moartea recentă a
partenerului de viaţă sau diagnosticarea de curând cu o boală severă care îi poate
scurta durata de viaţă.
După pierderea unei persoane iubite, simptomele persistă pentru mai mult de 2 luni sau se
caracterizează prin deteriorare funcţională marcată, preocupări morbide cu devalorizare,
ideaţie suicidară, simptome psihotice sau inhibiţie psihomotorie.
Cel puţin jumătate din cei care au un episod depresiv cu risc suicidar vor prezenta o
recurentă (recădere) a simptomelor. Continuarea tratamentului pe o perioadă de 7 – 15 luni
după recuperare va duce la scăderea riscului de recădere.[22]
Food and Drug Administration (FDA) - Asociaţia de Administrare a Medicamentelor şi

Alimentelor din Statele Unite nu recomandă încetarea administrării de antidepresive, dar
recomandă o atenţie specială la semnele ce prevestesc suicidul în cazul persoanelor aflate în
tratament; acest lucru este deosebit de important în special la începutul tratamentului sau la
modificarea dozelor.
Se va ţine cont că antidepresivele activatoare ( efect psihostimulant) pot potenţa anxietatea

şi insomnia , iar prin ameliorarea inhibiţiei psihomotorii cresc riscul suicidar. Prezenţa
riscului suicidar impune măsuri de supraveghere strictă , mai ales după ameliorarea
fenomenelor de tip inhibiţie psihomotorie, iar tulburările de somn pot fi corectate, de
preferinţă, prin asocierea medicaţiei neuroleptice.[23]
81
Analizând lotul pacienţilor care au prezentat un risc suicidar am observat faptul că s-au
încadrat într-un segment de vârstă cuprins între 42 – 59 ani. De asemeni lotul a fost format din
2 femei şi un bărbat care se aflau în evidenţa spitalului de psihiatrie Sf. Pantelimon Brăila
după cum urmează:
 O pacientă de sex feminin (52ani) se afla în evidenţa Spitalului de Psihiatrie din luna
decembrie 2009 (două internări);
 O pacientă de sex feminin (59 ani) se afla în evidenţa Spitalului de Psihiatrie din luna
august 2010 ( o internare);
 Un pacient de sex masculin (42 ani) se afla în evidenţa Spitalului de Psihiatrie din luna
ianuarie 2011 ( o internare).
Motivele pentru care aceşti pacienţi au prezentat la un moment dat risc suicidar variază de
la un divorţ asociat cu abuzul de alcool în cazul pacientului de sex masculine, la situaţii
conflictuale în familie şi decesul partenerului de viaţă în cazul pacientelor de sex feminin.
Toţi cei trei pacienţi din lotul studiat au prezentat o îmbunătăţire a simptomelor la
externarea din spital, dar au suferit şi o recurentă a simptomelor în momentul în care au
întrerupt tratamentul.
Schemă de tratament:

Mirtazapina p.o. 1 compr. film. (30mg)
Clonazepam p.o. 1 compr. (0,5mg)x2
[Rivotril (0,5/2 mg)]
82
V. 24 REPARTIŢIA PACIENŢILOR DUPĂ SCHEMA DE TRATAMENT
Tabelul nr. XXXV Studiul numărului de pacienţi în funcţie de schema de tratament

Schema de tratament Tip medicament Număr de Procent
cazuri
1 medicament Antidepresiv 19 9,64%
2 medicamente Antidepresiv+Anxiolitic/ 51 25,89%
Hipnotic/Antipsihotic
3 medicamente Antidepresiv+Anxiolitic 98 49,75%
/Hipnotic+Vasodilatator cerebral
Mai mult de 3 medicamente Antidepresiv+Anxiolitic 29 14,72%
/Hipnotic+Vasodilatator
cerebral/Antipsihotic
Repartitia pacientilor dupa schema de tratament

1 medicament 2 medicamente 3medicamente > de 3 medicamente
8% 5%
30%
57%
Figura nr 29 Studiul numărului de pacienţi în funcţie de schema de tratament
Analizând cei 197 de pacienţi care urmau în mod constant o schemă de tratament după
indicaţia medicului specialist, am constatat că un număr de 98 pacienţi (49,75%) urmau o
schemă de tratament cu trei medicamente ce aparţin claselor: antidepresive, hipnotice,
anxiolitice , pacienţii care au urmat o schemă de tratament care cuprindea 2 medicamente
( antidepresiv + hipnotic) au fost în număr de 51 (25,89%), 29 de pacienţi (14,72%) au urmat
un tratament cu mai mult de trei medicamente: antidepresive, antipsihotice, anxiolitice,
vasodilatatoare cerebrale şi periferice,iar un număr de 19 pacienţi (9,64%) au urmat o schemă
de tratament cu un singur medicament, acesta încadrându-se în clasa antidepresivelor.
83
V. 25 DISTRIBUŢIA MEDICAŢIEI ASOCIATE LA PACIENŢII CU DEPRESIE
Tabelul nr.XXXVI Distribuţia medicaţiei asociate la pacienţii cu depresie

Clasa de medicament Număr de pacienţi Procent
Hipnotice 51 25,89%
Anxiolitice 82 41,62%
Vasodilatatoare cerebrale şi periferice 45 22,84%
Antipsihotice 19 9,65%
82
90
80
70
51
60
45
50
40
30 19
20
10
0
Hipnotice Anxiolitice Vasodilatatoare Antipsihotice
cerebrale şi periferice
Figura nr. 30 Distribuţia medicaţiei asociate la pacienţii cu depresie
În urma studiului efectuat a reeşit faptul că , cea mai utilizată medicaţie asociată este
medicaţia anxiolitică întâlnită la 82 pacienţi (41,62%), urmată de medicaţia hipnotică
prescrisă la 51 pacienţi (25,89%), medicaţia vasodilatatoare cerebrală prescrisă la 45 pacienţi
(22,84%) şi medicaţia antipsihotică prescrisă la un număr de 19 pacienţi (9,65%). (Figura
nr.30)
84
TIPURI DE MEDICAMENTE ASOCIATE UTILIZATE ÎN TRATAMENTUL

DEPRESIEI ŞI DOZELE ADMINISTRATE
Tabelul nr. XXXVII Medicaţia asociată în tratamentul depresiei

HIPNOTICE DOZA/ZI
Stilnox (10mg) p.o. 1 compr. film. (10mg)x2
Imovane (7,5mg) p.o. 1 compr. film. (7,5mg)x2
Gerodorm (40mg) p.o. 1 compr. (40mg)
ANXIOLITICE
Anxiar (1mg) p.o. 1 compr. (1mg)x2
Bromazepam (1,5/3mg) p.o. 1 compr. (3mg)x2
Xanax (0,25/0,5/1mg) p.o. 1 compr. (0,5mg)x2
VASODILATATOARE CEREBRALE
Bilobil(40/80/120mg) p.o. 1 caps. (40mg)x2
Cerebrolizin(1/5/10ml) i.m. 1 fiolă (5ml)
Sermion (15/30mg) p.o. 1 draj. (30mg)x2
ANTIPSIHOTICE
Zyprexa (5/10/15/20mg) p.o. 1 compr. film. (10mg)
Seroquel (50/100/200/300/400mg) p.o.1 compr. film. (200mg)x2
În tabelul de mai sus am prezentat medicaţia asociată în tratamentul depresiei şi dozele

zilnice administrate.
85
V.26 REACŢIILE ADVERSE ALE ANTIDEPRESIVELOR
Tabelul nr. XXXVIII Procentul reacţiilor adverse date de antidepresive

Efecte adverse Număr pacienţi Procent
Sedare excesivă + vertij 63 31,98%
Hipotensiune ortostatică 49 24,87%
Inhibare sexuală 37 18,78%
Tulburări digestive 28 14,21%
Creştere ponderală 20 10,16%
Reactii adverse - antidepresive

63
49
37
28
20
Figura nr. 31 Procentul reacţiilor adverse date de antidepresive
Efectele adverse ale antidepresivelor sunt numeroase şi variate în funcţie de

antidepresivul administrat. Unul dintre efectele adverse cele mai frecvente întâlnite în urma
studierii lotului de pacienţi a fost sedarea excesivă care s-a regăsit la un număr de 63 pacienţi
(31,98%), urmată apoi de hipotensiunea ortostatică întâlnită la un număr de 49 pacienţi
(24,87%); inhibarea sexuală a apărut la un număr de 37 pacienţi (18,78%), tulburările
digestive s-au regăsit la un număr de 28 pacienţi (14,21%), iar creşterea ponderală a afectat un
număr de 20 pacienţi (10,16%). (Figura nr.31)
86
EFECTELE ADVERSE ALE MEDICAMENTELOR ANTIDEPRESIVE

RAPORTATE LA NUMĂRUL DE PACIENŢI
Medicament Sedare Hipotensiune Inhibare Tulburări Creştere

administrat excesivă ortostatică sexuală digestive ponderală
+
vertij
Sertralina
[Asentra (50/100mg)] 17 0 34 11 0
Paroxetina
[Seroxat (20mg)] 13 12 0 7 11
Trazodona
[Trittico (75/150mg)] 7 13 0 0 0
Mirtazapina
[Mirzaten (15/30mg)] 6 0 0 0 5
Venlafaxina
[Efectin 5 9 0 3 0
(37,5/75/150mg)]
Tianeptina
[Coaxil (12,5mg)] 11 0 0 5 0
Clomipramina
[Anafranil (10/25mg)] 0 10 0 2 3
Amitriptilina
[Amitriptilina 4 5 3 0 1
(25/50mg)]
87
V. 27 MONITORIZARE CONDUITĂ TERAPEUTICĂ – MEDICAŢIA ÎN

AMBULATORIU
Tabelul nr. XXXIX Aspecte privind medicaţia administrată în ambulatoriu

Aspecte privind respectarea Număr de cazuri Procent
tratamentului recomandat
Tratament întrerupt 25 12,69%
Tratament continuu 172 87,31%
Aspecte privind tratamentul recomandat
13%
Tratament întrerupt
Tratament continuu
87%
Figura nr. 32 Aspecte privind medicaţia administrată în ambulatoriu
Analizând pacienţii incluşi în studiu , se poate constata că un număr de 25 pacienţi

(12,69%) au întrerupt tratamentul după prima lună sau au urmat schema de tratament într-un
mod inconstant din diverse motive, iar un număr de 172 pacienţi (87,31%) au urmat regulat o
schemă de tratament , fiind sub supravegherea medicului specialist. La întreruperea
tratamentului , pacienţii riscă reapariţia simptomelor uneori cu o intensitate mult sporită sau
obţinerea unui răspuns greu la tratament în momentul în care îl reîncep.
88
V. 28 EVOLUŢIA LA 2 LUNI A PACIENŢILOR AFLAŢI SUB TRATAMENT
Tabelul nr.XL Analiza evoluţiei simptomelor pacienţilor la 2 luni

Evoluţia simptomelor Număr pacienţi Procent
Simptome remise 34 17,26%
Simptome persistente 138 70,05%
Evolutia simptomelor la 2 luni
Simptome
remise
20%
Simptome
persistente
80%
Figura nr. 33 Analiza evoluţiei simptomelor pacienţilor la 2 luni
Analizând lotul celor 172 de pacienţi care nu au întrerupt tratamentul după prima lună,
observăm că un număr de 34 pacienţi (17,26%) au prezentat o remisie a simptomelor
dovedind o evoluţie bună sub tratament, iar un număr de 138 pacienţi (70,05%) au prezentat o
persistenţă a momentelor obsesive , deasemeni au prezentat labilitate emoţională, nelinişte,
insomnii persistente, plâns facil, inapetenţă, anxietate seara înainte de culcare. ( Figura nr.33)
89
V. 29 EVOLUŢIA LA 4 LUNI A PACIENŢILOR AFLAŢI SUB TRATAMENT
Tabelul nr.XLI Analiza evoluţiei simptomelor pacienţilor la 4 luni

Evolutia simptomelor la 4 luni
Simptome
remise
34%
Simptome
persistente
66%
Figura nr. 34 Analiza evoluţiei simptomelor pacienţilor la 4 luni
Studiind lotul de pacienţi observăm că la 4 luni un număr de 59 pacienţi (34,30%) au

prezentat o stare depresivă ameliorată sub tratament , 2 – 3 atacuri de panică pe o perioadă de
2 luni, psihic staţionar , somn liniştit iar 113 pacienţi (65,70%) au prezentat o persistenţă a
simptomelor depresive, anxietate, insomnie, nelinişte. (Figura nr. 34)
90
V. 30 RĂSPUNSUL LA TRATAMENTUL CU ANTIDEPRESIVE
Tabelul nr.XLII Răspunsul la tratamentul cu antidepresive

Evolutia tratamentului cu antidepresive
Simptome
persistente
44%
Simptome remise
56%
Figura nr. 35 Răspunsul la tratamentul cu antidepresive
Din totalul celor 172 de pacienţi rămaşi în lot la sfârşitul perioadei de studiu, 97
pacienţi (56,39%) au prezentat o îmbunătăţire a stării de sănătate, cu stare generală bună , sub
tratament simptomele ameliorându-se, doza administrată rămânând constantă sau în cele mai
multe cazuri fiind micşorată iar 75 pacienţi (43,61%) au prezentat o persistenţă a simptomelor
cu care au fost luaţi în evidenţă , în acest caz în majoritatea situaţiilor doza administrată fiind
mărită sau schimbată schema de tratament. (Figura nr. 35)
91
CAPITOLUL VI
CONCLUZII
1. Depresia este una din cele mai nedorite condiţii psihiatrice nu numai datorită
afectării semnificative a capacităţilor funcţionale ale individului ci şi datorită complicaţiei
celei mai de temut : suicidul.
2. Incidenţa ei în rândul populaţiei a crescut exponenţial în ultimul secol datorită

schimbărilor radicale ale modului de viaţă.
3. Numărul de medicamente cu acţiune antidepresivă eliberate în farmacii se află în

continuă creştere , numai în România, în anul 2010 , vânzările de antidepresive din farmacii
au crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. De aceea farmacistului îi
revine un rol important în consilierea pacientului, iar pentru a putea îndeplinii această sarcină
farmacistul trebuie să cunoască datele privind această afecţiune. Totodată farmacistul trebuie
să cunoască toate posibilele reacţii adverse pe care medicamentele antidepresive le pot
provoca şi să informeze pacienţii cu privire la ele şi la măsurile pe care trebuie să le ia în
momentul apariţiei lor.
4. Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei ( ISRS ) sunt în prezent cele mai des
utilizate medicamente pentru tratarea depresiei moderate şi severe în S.U.A şi în unele state
ale Uniunii Europene. Deşi sunt considerate cele mai moderne medicamente în tratamentul
depresiei, profilul lor farmacotoxicologic este departe de a fi sigur. Aceste substanţe ridică
numeroase probleme de toxicitate unele dintre ele foarte grave, iar maniabilitatea lor este
dificilă. Ele au fost incriminate în creşterea ratei suicidurilor în rândul pacienţilor depresivi,
însă datele nu au fost concludente şi o concluzie nu a putut fi trasă în această privinţă.
5. Din prelucrarea datelor luate în studiu reiese că femeile reprezintă segmentul cel
mai afectat de depresie (79,19%) faţă de bărbaţi (20,81%).
92
6. Mediul de provenienţă al pacienţilor diagnosticaţi cu depresie este mediul urban

(85,28%) faţă de mediul rural (14,72 % ).
7. Vârsta pacienţilor diferă între 25 şi 84 ani, predominând categoria de vârstă 61 – 80

şi peste (56%), cei mai mulţi fiind pensionari (42,13%).
8. Nivelul de studii este cel mediu, pacienţii cu studii superioare reprezentând doar un
procent de 3,5%.
9. În funcţie de starea civilă, pacienţii diagnosticaţi cu depresie sunt cei mai mulţi
văduvi (32,99%) sau divorţaţi (25,89%).
10. Clasele de antidepresive utilizate în tratarea pacienţilor cu tulburări depresive aflaţi

în evidenţa Spitalului de Psihiatrie din Brăila sunt: clasa antidepresivelor cu structuri
diverse(48,73%), urmată de clasa aminelor biciclice (43,66%) şi de clasa aminelor
triciclice(7,61%).
11. Tipurile de diagnostic întâlnite la pacienţii aflaţi în studiu şi diagnosticaţi cu

tulburare depresivă au fost: tulburarea depresivă majoră (49,24%), tulburarea depresivă
anxioasă (34,52%), tulburarea depresivă recurentă (8,12%), tulburarea depresivă de involuţie
(4,57%) şi tulburarea distimică (3,55%).
12. Tipurile de diagnostic predominante atât la femeie cât şi la bărbaţi au fost

tulburarea depresivă majoră şi tulburarea depresivă anxioasă. În cazul bărbaţilor tulburarea
depresivă majoră reprezintă un procent de 39,02% şi tulburarea depresivă anxioasă reprezintă
un procent de 26,83%, iar în cazul femeilor tulburarea depresivă majoră reprezintă un procent
de 51,92% şi tulburarea depresivă anxioasă reprezintă un procent de 36,54%. Se mai observă
faptul că în cazul bărbaţilor procentul tulburărilor depresive de involuţie (17,07%) este mai
mare decât cel întâlnit la femei (1,28%).
13. În tulburarea depresivă majoră medicaţia predominantă este cea a antidepresivelor

cu structură diversă (34,01%)
14. În tulburarea depresivă anxioasă medicaţia predominantă este cea a aminelor

biciclice (24,37%).
15. În tulburarea depresivă recurentă predomină medicaţia cu antidepresive cu

structură diversă (6,09%), urmată îndeaproape de medicaţia cu amine biciclice(5,58%).
93
16. În cazul tulburării distimice procentul medicaţiei cu amine biciclice este egal cu
procentul medicaţiei cu antidepresive cu structură diversă.
17. La pacienţii diagnosticaţi cu tulburare depresivă de involuţie predomină medicaţia

cu amine biciclice.
18. Comorbidităţile cele mai frecvente la pacienţii diagnosticaţi cu tulburare depresivă

au fost: HTA (39,08%) şi hipercolesterolemia (21,32%).
19. Din analiza lotului de pacienţi , a reieşit faptul că un procent de 2,54% este
reprezentat de pacienţii cu etilism cronic.
20. La pacienţii cu tulburarea depresivă predomină următoarele simptome: plânsul

facil (25,89%), anxietatea (24,36%) şi insomnia (19,80%). Deasemenea riscul suicidar
reprezintă un procent de 1,52%.
21. Schemele de tratament ce conţin 3 medicamente utilizate în tratarea tulburărilor

depresive reprezintă procentul cel mai mare (49,75%), urmate de schemele de tratament cu 2
medicamente (25,89%).
22. Medicaţia asociată utilizată în tratamentul depresiei este reprezentată în primul

rând de anxiolitice (41,62%), hipnotice(25,89%), şi de vasodilatatoare cerebrale (22,84%)
recomandate în special pacienţilor cu vârsta peste 70 ani diagnosticaţi cu tulburare depresivă
de involuţie la care se asociază demenţa vasculară. Terapia medicamentoasă şi dozele
administrate se adaptează vârstei şi diagnosticului.
23. Farmacotoxicitatea – reacţiile adverse predominante în rândul pacienţilor aflaţi sub

tratament cu antidepresive sunt reprezentate de sedare excesivă (31,98%), hipotensiunea
ortostatică (24,87%) şi inhibarea sexuală (18,78%).
24. În urma trtamentului cu antidepresive adoptat 87,31% din totalul pacienţilor au

prezentat o continuitate în schema de tratament aflându-se sub stricta monitorizare a
medicului specialist. La sfârşitul studiului 56,39% din pacienţii rămaşi în lot după prima lună
au prezentat o remisie a simptomelor, iar 43,61% din pacienţi au prezentat o persistenţă a
simptomelor.
Chiar dacă mai mult de jumătate din numărul pacienţilor au prezentat o îmbunătăţire a
stării de sănătate, aceştia trebuiesc încurajaţi să continue tratamentul instituit iniţial, deoarece
94
la întreruperea tratamentului riscă reapariţia simptomelor uneori cu o intensitate mult sporită,

sau obţinerea unui răspuns mai greu la tratament în momentul reânceperii acestuia.
95
96
97

Antidepresive Modificat

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Antidepresive Modificat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anca Andreea Bratu Medicaţia antidepresivă

Utilizarea optimă de medicamente psihotrope impune familiarizarea cu diagnosticul

BAZELE ANATOMO-FUNCTIONALE ALE

SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Sistemul nervos reprezintă totalitatea ţesuturilor diferenţiate în vederea recaptării,

I.2. Fiziologia Sitemului Nervos Central

Întreaga activitate a sistemului nervos se bazează pe impulsurile nervoase. La rândul

postsinaptică şi inactivarea sa), difuzia extrasinaptică (inactivarea în afara

I.2.3. Neuromediatorii chimici

Neurotransmiţătorii , sau mediatorii chimici neuronali, sunt subsţante chimice care se

Efectul neurotransmiţătorului este dat de receptorul pe care acţionează. De exemplu,

I.2.4. Transmisia adrenergică

Transmisia adrenergică este larg distribuită, central şi periferic, constituind domeniul

Norepinefrina este neuromediatorul central şi periferic, iar epinefrina este

Implicaţiile farmacologice ale transmisiei adrenergice

Numeroase grupe farmacodinamice cuprind medicamente care acţionează în domeniul

Impicaţii fiziologice şi patologice

Depresia (de la latinescul "depressio" = coborâre, afundare) constituie un fenomen

Depresiile se clasifică după următoarele criterii:

 depresia endogenă este datorată unor tulburări chimice genetice, cu

Tabloul clinic al depresiei cuprinde 2 tipuri de simptome:

o multe cazuri de depresie se vindecă spontan, prin sprijin familial şi

II.4. Cauzele depresiei

II.5. Momentul aparitiei

De obicei primul episod de depresie apare în mod obişnuit între 25 - 44 de ani.

Antidepresivele, denumite şi timoanaleptice, sunt medicamente care influenţează în

Clasificarea medicamentelor antidepresive

Clasificarea medicamentelor antidepresive in funcţie de criteriul

A. Timoleptice, cu efect de redresare a stării timice (dispoziţiei). Se clasifică în:

B.Timeretice, cu efect psihostimulant, dezinhibitor, energizant. Se clasifică în:

Tabel nr. 1 Tipuri de medicamente şi tipul de acţiune

Absorbţie: Clomipramina se absoarbe complet din tractul gastro-intestinal.

Se presupune că activitatea terapeutică a clomipraminei este bazată pe capacitatea sa

Tratamentul stărilor depresive de etiologie şi simptomatologie variată, cum sunt:

Clomipramina nu trebuie asociată

Clomipramina se gaseşte sub formă de Drajeuri de 10 mg şi 25 mg.

de clomipramină. Se recomandă ca tratamentul să nu fie întrerupt cel puţin 6 luni şi doza de

Primul antidepresiv triciclic, imipramina, a fost sintetizat ca un posibil antihistaminic

Absorbţie bună oral şi parenteral. Absorbţia digestivă este întârziată de efectul

Ameliorează stările de depresie psihică fiind activă în depresie melancolică presenilă,

Administrată cronic determină tulburări difuze de repolarizare ventriculară şi leziuni

Imipramina se prezintă sub două forme:

 Fiole de 2ml cu soluţie apoasă injectabilă,conţinând 25 mg imipramin

Amitriptilina este un antidepresiv, inhibitor neselectiv al recaptării monoaminelor.

 Absorbţie digestivă bună

Este activă în starile depresive anxioase şi agitate, cu efecte reduse în halucinaţii şi

În timpul tratamentului cu amitriptilină se pot manifesta următoarele efecte secundare:

 efecte adrenolitice: hipotensiune ortostatică, impotenţă. De asemenea, în

 Glaucom cu unghi închis.

Amitriptilina se gaseşte sub formă de comprimate filmate de 25 mg.

Doza de întreţinere uzuală este de 2–4 comprimate filmate amitriptilină 25 mg (50-100

 Absorbţie digestivă bună

Antidepresiv cu componentă psihomotorie sedativă şi durată de acţinune: medie (T1/2

Variabilitate mare interindividuală a vitezei de eliminare

Inhibitor selectiv şi potent al recaptării serotoninei. Nu inhibă recaptarea

Este indicată în:

 Este contraindicată utilizarea concomitentă la pacienţii care utilizează

Mod de prezentare: comprimate filmate de 50mg si 100mg

Variabilitate mare interindividuală a vitezei de eliminare

 Inhibă selective şi potent recaptarea serotoninei(5-HT)

Avantaj: cardiotoxicitatea (tahicardie şi aritmii) mai redusă faţă de aminele triciclice

Hiponatremia a fost raportată mai ales la pacienţii vârstnici şi s-a datorat

Utilizată pentru tratamentul bolii depresive; tulburării obsesiv-compulsive; tulburării