Anii ce nu-i voi uita

Primii patru ani de scoala au trecut repede ca nisipul de clepsidra. Imi aduc aminte ca la
inceputul clasei intai eram mica si cu sufletul plin de necunoscut. Imi puneam intrebari despre cum vor fi
colegii, doamna invatatoare, ce va fi cu acel palat al cuvintelor.

Oare cand au trecut patru ani?

Imi trece prin minte larma vesela din curtea scolii cu ghemotoace umblatoare, albe si rosii,
agitate de ghiozdane imense si buchete multicolore. Am vazut cum arata clasa intr-o zi de septembrie,
aceeasi, ca in fiecare an.

Patru ani de scoala s-au scurs repede.

Din clasa I am stiut ca vor fi cei mai frumosi ani din viata, dar aproape ca s-au terminat.

In viata de scolar anul are alta dimensiune. Emotia este molipsitoare. Privim inainte si stim ca
daca muncim totul va fi bine.

Curand, lucrurile se mai aseaza. Urmeaza lectii prin care descoperim pas cu pas lumina ce ne
inconjoara. Apoi vin testele, evaluarile, verificarile cu bucuria rezultatului sau cu lacrimi. Serbari,
activitati, concursuri, toate strase intr-un buchet al reusitelor.

Sufletele noastre de copii se pregatesc usor sa devina suflete mai mari.

Scoala este casa cu profesorii, parintii care nu se uita niciodata si ne asteapta cu dor pe fiecare
sa revenim.

Cu lacrimi in ochi ne luam ramas bun de la doamna invatatoare, de care ne vom aminti mereu.