RAZBOIUL DE 100 ANI

BĂTĂLIA DE LA POITIERS(1356)
Bătălia de la Poitiers (în engleză Battle of Poitiers,
în franceză Bataille de Poitiers) a fost o bătălie majoră
a Războiului de 100 de Ani, care a avut loc pe 
19 septembrie 1356 între forțele engleze conduse de 
Eduard Prințul Negru pe de-o parte și cele franceze ale
regele Ioan al II-lea pe de altă parte.
Ilustrație a bătaliei de la Poitiers din secolul al XIV-lea,
de Jean Froissart
Context
Pe 10 septembrie 1355 regele Franței, Ioan al II-lea și cel al Navarrei, Carol al II-lea au
semnat un acord care reprezenta o potențială amenințare pentru interesele engleze. De
aceea, regele Angliei, Eduard al III-lea i-a poruncit fiului său Eduard Prințul Negru să
efectueze o incursiune adâncă, în sud-vestul Franței. Prințul Negru - erou al 
bătăliei de la Crécy, a creat un plan prin care trecând prin Bordeaux, înaintând prin
regat, trebuia să-și unească pe râul Loir efectivele sale cu cele ale lui 
Ioan de Gaunt, duce de Lancaster . În iulie, englezii au pornit spre nord din bază aflată
în Aquitania, ținta fiind Parisul. Fără a întâlni o oarecare rezistență, trupele engleze au
prădat și ars multe orașe și ajungând la malul Loarei, s-au oprit lângă Tours. Ne reușind
să captureze cetatea, au încercat să de-a foc orașului, însă de asemenea, au eșuat din
cauza ploii puternice. De întârzerea regelui Eduard s-a folosit însă Ioan al II-lea, care a
ieșit în fața trupelor numeric inferioare ale britanicilor. Ioan a concentrat o mare parte
din trupele sale în Chartres, la nord de Tours-ul asediat. Cu scopul de a majora viteza de
deplasare Ioan a demobilizat totalul său de infanterie necalificată de 15-20.000 ostași.
Aflând despre apropierea trupelor franceze, Eduard a ordonat retragerea. Urmărit de
regele francez, Eduard se retrăgea cu trupele sale tot mai în sud. Francezii însă i-au
ajuns pe englezi, la câțiva kilometri sud-vest de Poitiers.
DESFĂŞURARE
În dimineața zilei, înainte de luptă în armata anglo-gasconă s-a ținut o liturgie, mulți ostași fiind ridicați la
titlu de cavaler, după care Prințul Eduard a dat ultimele instrucțiuni. La ordinul său a fost interzisă luarea
de prizonieri atât timp cât englezii nu au obținut o victorie decisivă. Prințul a ordonat oamenilor săi să se
abțină de la tentația de a vâna cavaleri eminenți din armata inamică, pentru care s-ar da o răscumpărare
mare.
La începutul bătăliei englezii, sub comanda contelui Warrick au simulat retragerea pe flancul stâng. Nu se
cunoaște dacă acest lucru a fost făcut în mod deliberat pentru a ademeni cavaleria franceză, sau o
consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei 
mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea propriilor trupe pe flancul
stâng. Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele lui Warrick s-au reîntors și se
îndreptau spre pozițiile inamice. În același timp, un alt comandant francez de pe flancul opus, 
mareșalul Clermont nefiind de acord cu acțiunile lui Audrehem a atacat cu ajutorul cavaleriei și aliaților
germani. Concluziile eronate ale lui Audrehem, referitoare la fuga englezilor, a avut un efect dezastruos
asupra cursului ulterior al bătăliei pentru partea franceză.
Miniatură medievală ilustrând Bătălia de la Poitiers
Englezii așteptându-se la acest pas, au deschis focul asupra inamicului. Pe flancul stâng, arcașii englezi sub
comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o
mlaștină, de netrecut pentru cavaleria grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în
retragere, ferindu-se de pozițiile arcașilor inamici. Jean Froissart scria:
„Armura franceză era invulnerabilă săgeților engleze, care fie ricoșau de armură, sau se rupeau în coliziune.”
Miniatură medievală ilustrând Bătălia de la Poitiers
Capturarea lui Ioan al II-lea
 Desfăşuarea bătăliei
Versiunea engleză a luptei indică însă faptul că săgețile lor au dovedit capacitatea de a
penetra cea mai mare parte armurii din acea perioadă. Evenimentele ulterioare au dovedit
corectitudinea lui Froissart. Primele salve engleze nu au avut nici un efect. Cu toate acestea,
odată cu apropierea francezilor arcașii au putut trage pe flancul trupelor cavalerești.
Armura pe cai era mai slabă pe părțile laterale și din spate, astfel încât arcașii, care se situau
pe partea opusă a cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri. Era o metodă bine-cunoscută
de a stopa un atac al cavaleriei, deoarece calul care cădea deseori distrugea unitatea
formațiunii. Rezultatele au fost devastatoare. Caii, loviți din lateral, au început să intre în
panică, aruncând cavalerii de pe șa și părăsind câmpul de luptă. Cavaleria franceză a
mareșalului Audrehem a suferit pierderi grele înainte de a ajunge la pozițiile soldaților
englezi. Atacul demoralizat și slăbit al francezilor a fost respins de către englezi.
Între timp, convins de retragerea englezilor, mareșalul Clermont a atacat pozițiile 
contelui de Salisbury. Acest atac a fost pregătit mai bine: pentru a ajuta cavaleria, în spatele
trupelor atacatoare se deplasa infanteria. Cavalerii au fost forțați să se deplaseze pe pantă
prin găurile din gardul englez sub focul arcașilor englezi, care se aflau pe o poziție sigură în
spatele tranșeelor, și sub acoperirea dealurilor. Mulți nobili francezi datorită greutății
armurii și a celei de pe cai au reușit să spargă gardul și să continue atacul. În curând la locul
luptei au sosit și întăririle, astfel anglo-gasconii având o superioritate numerică
semnificativă au fost capabili să înfrângă atacul inamic. Clermont și mulți alți francezi au
fost uciși.
 Desfăşurarea bătăliei
De curând a început atacul infanteriei Delfinului (moștenitorului tronului Franței),
care a participat la luptă, dar s-a retras pentru a se regrupa. Cavalerii infanteriști au
început atacul înainte ca comandamentul francez să fi aflat despre înfrângerea
forțelor mareșalului Clermont. Cavalerii în retragere și caii lor au creat un anumit
grad de confuzie în rândurile infanteriei în avansare. În ciuda armelor bune, cavalerii
se mișcau încet și erau ținte ideale pentru arcașii englezi, însă cei mai mulți dintre ei
au ajuns la gard, care era mult defalcat după lupta anterioară. Acest lucru a facilitat în
mare măsură înaintarea franceză. Bătălia feroce care s-a dat, a durat mai multe ore și a
fost decisă doar cu sosirea întăririlor trimise de Prințul Eduard. În bătălia a fost
pierdut stindardul Delfinului, fiind capturat de englezi. În cele din urmă, comandanții
francezi, văzând zădărnicia luptei în continuare, au ordonat retragerea.
Următoarea linie de infanterie, condusă de ducele de Orléans, văzând oamenii
Delfinului care au eșuat, a intrat în panică și a început să se retragă, deși mulți soldați
de-ai săi deja se angajaseră în luptă cu englezii. Întreaga armată, condusă de rege s-a
amestecat. Arcașii englezi erau în afara zonei de foc a celor francezi. Bătălia continua,
dar Prințul Negru avea o rezervă în pădure, care era în măsură să atace flancul francez
și în spate. După o scurtă pauză, prințul a ordonat soldaților în rezervă să urce pe cai
și să-i atace pe francezi. Având teamă să fie încercuiți francezii au încercat să fugă.
 Desfăşurarea bătăliei
Cu toate acestea, regele Ioan al II-lea a fost convins orbește că participarea sa ar
putea schimba cursul luptei în favoarea compatrioților săi, de aceea s-a aflat în
fața ultimului atac. Pe flanc detașamentul regal era acoperit de arbaletieri
echipați cu scuturi mari, numite Pavese. În ciuda superiorității substanțiale a
inamicului, detașamentul regal a fost partea cea mai capabilă și disciplinată a
armatei franceze, în plus, englezi și gasconii erau deja epuizați de luptă
îndelungată. Totodată, au fost surprinși de atacul brusc a inamicului, care părea
deja înfrânt. Chiar și Prințul Negru a fost mirat de atacul neașteptat al regelui.
Arcașii englezi au declanșat încăierarea cu arbaletierii francezi, dar din cauza
lipsei de săgeți bune și a armurii inamicului, această încăierare a fost ineficientă
englezilor.. Cu toate acestea, Eduard efectuând o manevră pricepută a poziționat
un detașament gascon în spatele flancului stâng francez, iar apoi a ordonat să
atace cavaleria regelui. După ce arcașii englezi și-au epuizat săgețile, prințul a
ordonat atacul general. După ce unitatea gasconă, situată în spatele francezilor,
a lovit inamicul. Liniile franceze s-au amestecat. Escadrila regală slăbită și
stânjenită a fost aruncată spre sud. Arcașii au finalizat înfrângerea francezilor.
Regele Ioan cel Bun a luptat cu curaj, dar a fost capturat, împreună cu fiul său 
Filip.
 Consecinţe
A pierit floarea cavalerismului francez. Printre cei uciși numărându-se:
ducele Petru I de Bourbon, conetabilul Franței 
Gautier al VI-lea de Brienne, episcopul de Chalon, 16 baroni, 2426 
cavaleri, în total fiind uciși cinci mii de ostași, trei mii în timpul
retragerii. Pe 24 mai 1357 rege capturat a fost adus solemn la Londra,
fiind semnat un armistițiu cu Franța timp de 2 ani. Prețul de
răscumpărare a regelui a egalat suma veniturilor regale pentru 2 ani.
Prada fiind una imensă. Franța a fost aruncată în doliu profund. Vicerege
a devenit Carol al V-lea.
Eșecul în război și opresiune răscumpărării a indus oamenii de rând ai
Franței la o serie de revolte cunoscute sub numele de Jacqueria. Luptă
propriu-zisă ca și bătălia de la Crécy a demonstrat că tacticile și
strategiile pot fi mai importante decât superioritatea cantitativă și
calitativă.