ANOTIMPURILE COPĂCELULUI

Am să vă spun povestea unui copăcel de clasa a patra care a călătorit în

lumea anotimpurilor şi învaţăturile cu care a rămas.
Acest pomişor a păşit pe tărâmul toamnei în zilele de septembrie când
puterea soarelui nu mai era aşa de aprigă şi când răsăritul pictat în culori de
toamna nu mai era atât de vioi.
Copăcelul nostru cu ochi curioşi a recunoscut acel anotimp ca fiind
toamnă, adica clasa întâi.
Nu pentru că toamna e un anotimp urât, dar e un pic cam posomorât.
Copilul - copăcel avea emoţii, teama de necunoscut îi dădea fiori, se
gândea că totul e plumburiu. Când cădea câte o frunza, învaţa o literă, când
bătea vântul şi ploaia, aduna şi scădea cifrele, iar când a dat bruma, scria deja
propoziţii. A început încet, încet să iubească acest anotimp, deci clasa întâi.
Dar când a tras perdeaua de la hotarul anotimpurilor, a simţit gheaţa în
obraji şi fiorul aerului rece al iernii.
Pomişorul nostru a mers şi a descoperit prin urmele zăpezii de hârtie,
sensul literelor.
 Curios, acesta a zărit prin întinsa mare albă a cărţilor cum literele şi
cifrele, ca nişte fulgi jucăuşi, dansau şi se îmbrăţişau asemenea silabelor şi
cuvintelor.
Chiar dacă iarna e o zână de gheaţă în jurul ei totul e clar, limpede, aşa îi
era şi copilului de clasa a doua: descifrase multe taine.
Dar iată că la următorul pas copilul se împiedică de al treilea anotimp şi
mai frumos şi mai plin de speranţe – primăvara, clasa a treia. Era atât de frumos
pe acest tărâm!... Cu fiecare ghiocel care işi întindea petala către lumină,
copăcelul învaţa o înmulţire, cu fiecare firicel de iarba ştia o împărţire. Florile
gingaşe ca aripa unui fluture, îi trezeau fiinţa de copil şi descoperea la ştiinţele
naturii cum acea tulpiniţă este susţinută de rădăcină şi cum acel muguraş, care
era copilul, a prins viaţă şi s-a ridicat ca o săgeată de după nori. Ciripitul dulce
al păsărelelor a transformat natura într-o sală de concert. A venit timpul să
înveţe cheia sol la educaţia muzicală. Aşa cum vântul fura parfumul florilor, aşa
şi copăcelul nostru încerca să ia tot ce-i mai frumos de la acest anotimp elegant,
primăvara: tainele învăţăturii.
Privirea şcolarului-copăcel a fost vrăjită de anotimpul de vară, al patrulea
an de şcoală. Fructele văratice s-au copt, aşa s-a şi întâmplat cu copacul nostru,
este mai copt la minte şi are coroana mai bogată. O zi de vară este o atracţie
pentru copil, dar nu privită prin geamul şcolii, ci admirată de afara. Aşa că
micul nostru aventurier prin lumea anotimpurilor s-a hotărât să facă o baie în
gârla de cuvinte, de cifre, de fracţii, de forme geometrice, de ortograme unde
apa-i răcoroasă chiar şi atunci când soarele trece deasupra ei.
Eroul nostru, copăcel fiind, dacă a fost bine îngrijit în toamnă, dacă a
trecut cu bine peste iarnă, a înmugurit şi înflorit în primăvară, fiind desăvârşit în
toamnă cu fructele cunoaşterii.
E timpul ca vlăstarul nostru să se pregătească de vacanţa şi să-şi refacă
puterile pentru a renaşte pentru încă patru ani când coroana îi va atinge bolta
cerului şi îşi va cânta simfoniile altei generaţii.