Compunerea descriptivă

Descrierea de tip tablou

Introducere (precizăm locul care va fi descris şi momentul din zi/anotimpul sau alt
reper temporal. În plus, o imagine ne poate introduce în atmosfera peisajului).

,,Răsăritul soarelui apăruse peste marea albastră, care se aşternea în faţa ochilor mei cu o
lumină puternică, iar ceața uşor-uşor se pregătea să plece. Ajuns la malul mării, am devenit
dintr-odată visător, privind către întinderea nesfârşită a mării, unde fantasmele păreau că
prind contur. ‘’
a) planul depărtat-perspectiva din care privim peisajul.
,,Vedeam cum în depărtare, o barcă, precum o jucărie abandonată, părea să stea în loc. Parcă
nici marea nu se mai vedea prea bine, iar apa începea să prindă diferite culori. ‘’
b) planul apropiat
,,Mirosul sărat al apei şi jocul valurilor parcă mă purtau în alte lumi, iar câteva scoici
colorate, aruncate pe mal, se jucau cu picioarele mele. Razele soarelui erau îndrăzneţe şi şi-au
făcut loc pe bolta cerească, străpungând-o. Pe plajă, insectele, pescăruşii sau păsările
perindau bucuroase făcând zarvă, încât vocile oamenilor abia se mai auzeau. Nisipul fin
reuşea să mă impresioneze şi să mă poarte pe aripi de fericire.”
Se reia o imagine/un detaliu care subliniază o anumită perspectivă, cea mai importantă
în perceperea spaţiului descris.
,,Parcă eram suspendat deasupra tuturor. Nisipul fin ca mătasea îmi gâdila tălpile, iar briza
îmi şoptea ce va urma: soarele avea să pună stăpânire încet-încet peste întreaga suflare.
Observam cum frânturi de bucurii se topeau şi se ascundeau în nisipul care înghiţea apa. ‘’
Încheiere
,,Marea mi-a dat impresia că natura respira, că totul era natural şi plin de magie, deoarece
aceasta săruta nestingherită cerul… ”

Descrierea toamnei
Anotimpul ruginiu, plin de culoare și de farmec a sosit. În drumul său, peste pământul
încărcat de verdeață, toamna, precum un pictor priceput, preschimbă culoarea peisajului în
tonuri calde de galben-maroniu. Atingerea toamnei a preschimbat peste noapte și frumosul
parc din apropierea casei mele.
Rânduiți în linie dreaptă, de-a lungul și de-a latul aleilor din parc, stau de veghe zeci de
trunchiuri de copaci, care de care mai bătrâni și mai semeți. Frunzișul des al acestora, colorat
în auriu, reflectă o culoare gălbuie asemănătoare unor flăcări, astfel încât copacii par niște
lumânări aprinse, care luminează aleile pustii ale parcului.
Din trunchiurile puternice ale copacilor, cu scoarță verzuie, se ridică zeci de crengi groase, ca
niște brațe de uriaș. Pe acestea se odihnesc pentru o scurtă perioadă de timp frunzele uscate și
îngălbenite de vremea rece a toamnei. Coronamentul ruginiu este atât de des, încât razele
soarelui, și așa timide, abia răzbesc prin el. La fiecare adiere de vânt, brațele copacilor se
mișcă și odată cu ele frunzele încep să cadă într-o ploaie multicoloră. Spre deosebire de o
ploaie normală, în care stropii de ploaie se îndreaptă direct spre pământ, ploaia de frunze
ruginii este haotică, iar fiecare pare a avea drumul său. Un drum sinuos, precum un dans
armonios, care pare fără sfârșit, mă impresionează.
Frunzele veștede urcă și coboară neîncetat, de parcă ar fi nehotărâte în care parte să o apuce.
Într-un final se așează pe solul zvântat și pe aleile deja îngălbenite ale parcului și încep să
formeze covorul ofilit de toamnă. Aleea asfaltată, tristă până mai ieri, acum este veselă și se
mândrește cu straiele ruginii cu care este îmbrăcată. Atunci când vântul suflă cu putere,
covorul de frunze se unduiește precum un covor magic; se ridică de la sol, se mișcă asemenea
unei iluzii, iar apoi revine tăcut pe aleea adormită.

1
Nici țipenie de om nu se avântă prin aleile pustii ale parcului. Încremenirea este totală, semn
că atmosfera de aici nu este prielnică pentru o plimbare. Singurul mușteriu, care cutreieră
nestingherit parcul amorțit, este vântul rece de toamnă. Acesta își plimbă răsuflarea rece
printre trunchiurile copacilor și împrăștie frunzele care cad fără oprire. Atunci când vântul se
oprește, natura împietrește, iar peisajul pare un tablou reușit de toamnă, surprins excelent de
pensula unui pictor îndrăgostit de anotimpul jocului de culoare, al luminilor și al umbrelor,
toamna.

Descrierea unei zile de iarnă este o compunere care ar putea avea un titlu simplu „O zi
de iarnă” sau unul mai complicat „Primii fulgi de nea, o sărbătoare pentru suflet”
În dimineața cea mohorâtă, din cerul de decembrie care se întindea ca o țesătură cenușie de
cărbuni peste turlele bisericii și peste scheletele plopilor din vale, nu se abătea niciun fulg de
nea. Era un ger uscat, iar sub picioare, noroiul înțepenit al șoselei suna ca o nucă găunoasă.
Era o duminică dimineața atât de apăsătoare, încât nu aveam chef, nici măcar, să mă joc pe
playstation. Stam înfofolit la geam și priveam strada goală, încremenită. Nici mașini, nici
oameni nu-i tulburau liniștea înghețată. Respirația caldă forma aburi pe geamul degerat, care
se lipeau, stricându-i transparența. Încercând să mă înveselesc, am desenat o față zâmbitoare
pe aburii de pe geam. Prin micuțul punct al ochiului de pe fața zâmbitoare am zărit ceva
micuț și alb, strălucitor, ca o bobiță de diamant. Era un fulgușor de nea, gingaș. Cu o mișcare
rapidă am îndepărtat urmele respirației de pe geam. Voiam să văd mai bine fulgul. Cadrul
geamului, dintr-o dată, se umplu de o mare de alb, cernută din cer. Ningea de-a binelea, iar eu
priveam uluit jocul fulgilor nemaivăzuți. Unii erau mari cât o portocală, alții, mai mici cât o
minge de ping-pong. Sau cel puțin așa îi vedeam eu. Printre acești coloși, alți fulgi mai mici,
mărunți cât un nasture de sidef. În dansul lor pornit din înălțimi, se zbenguiau în jurul turlelor
bisericii, fugărindu-se greoi prin aer. Se așezau pentru o clipă pe creasta zidurilor
împrejmuitoare, iar apoi, unii cădeau neputincioși în șanț, iar alții se lipeau de poarta neagră,
formând o poleială strălucitoare.
Iarna este frumoasă dacă fulgii săi veseli sunt peste tot. Când apar, natura îmbracă haine de
gală, iar copiii îi admiră strălucirea și farmecele de cristal.

O compunere despre un început însorit de primăvară, în care este descrisă o zi însorită

de primăvară

Soarele blând de primăvară cuprinde natura adormită cu brațele sale luminoase. Dornic să
împartă bucurie și speranță, își plimbă strălucirea peste pământul zbicit. Cu atingerea-i vrăjită
dezmiardă firișoarele de iarbă și le anunță să se pregătească de răbufnirea verde. Subțiri și
mlădioase, firișoarele scot căpșorul din pământ și se îmbăiază în valul călduț de lumină al
mândrului soare.
Păsărelele felurite prind de veste că soarele a dat tonul schimbărilor de primăvară. Zboară
vesele din pom în pom și se joacă cu mugurii proaspeți ai copacilor. Din când în când, gustă
din nectarul lor, iar de plăcere înalță triluri de bucurie și de mulțumire că primăvara fermecată
s-a instalat pe pământ.
Nici gândăceii și nici insectele nu rămân nepăsătoare la semnalele din cer ale discului de aur.
Gândăceii ies din ascunzătorile în care s-au pitulat peste iarnă și-și expun corpurile
microscopice razelor vrăjite ale soarelui. Insectele își întind aripile diafane, iar soarele cu
atingeri blânde le dezmorțește și le colorează în curcubeie de culori. Când prind o pală de
vânt, se lasă purtate spre înălțimi, de unde privesc cum natura începe să întinerească și să
îmbrace straiele verzi ale primăverii.
Când fiecare vietate de pe pământ este trezită la viață, soarele anunță că oaspeții primăverii
vor sosi în curând. De acolo de sus, din locul în care este țintuit, soarele vede cârduri de

2
păsări călătoare îndreptându-se spre locul pe care tocmai l-a înverzit. Când vor ajunge în
locul pregătit, stolurile de păsări, obosite de lunga călătorie de peste mări și țări, vor găsi o
oază de liniște și de verdeață. Se vor instala și vor începe să cuibărească, iar primăvara se va
bucura când va auzi primele țipete ale păsărilor tocmai ieșite din ou.
Așa arată un început de primăvară, anotimpul în care natura se trezește la viață, iar vietățile se
trezesc din adormirea de peste iarnă. Toate cele de pe pământ iubesc primăvara și de ce nu ar
face-o, când primăvara este atât de bună cu ei?

O compunere în care este descrisă o zi de vară caniculară. O zi în care soarele arde

puternic sus pe cer, iar razele lui toride pârjolesc natura. Compunerea conține adjective la
diferite grade de comparație.

Deși e dimineață, soarele arde sus pe cer, așa cum nu a mai făcut-o de multă vreme. Se
anunță o zi foarte încinsă. După cum a început această zi, ar putea fi cea mai fierbinte și mai
nemiloasă zi din acestă vară. Cerul mai puțin albastru decât de obicei pare a fi decolorat de
ascuțișul razelor trimise de discul solar. Niciun nor, oricât de mic, nu se încumetă să dea ochii
cu soarele care dogorește nepăsător.
La fel de speriat este și vântul. Nu are curajul necesar să-și arate chipul răcoros nici măcar o
clipită. Încearcă din când în când să adie ușor, dar nu are puterea să se lupte cu soarele
atotputernic. Atunci când își face simțită prezența, răsuflarea sa este foarte fierbinte,
asemenea respirației unui balaur, care scuipă flăcări pe nări.
La sol situația este și mai dramatică. Iarba este mai uscată ca niciodată și îngălbenită fără
vreme. Acolo unde copacii nu fac umbră, pământul este pârjolit ca după un incendiu
devastator. Dar poate cel mai mult suferă copacii. Primind mai puțină apă decât de obicei, fac
eforturi disperate să reziste drepți în fața soarelui nemilos. Seceta foarte mare le-a uscat până
și voința de a rămâne verzi. Par aduși de spate, asemenea unor bătrâni apăsați de greutatea
anilor mulți. Frunzișul copacilor nu mai este la fel de mare ca astă-primăvară, iar culoarea de
un verde sănătos s-a transformat într-un verde-gălbui bolnăvicios.
Cele mai puțin supărate pe urgia vremii sunt câteva șopârle. Cu pielea multicoloră, strălucind
în bătaie razelor soarelui, se odihnesc sub cerul liber, chiar dacă afară temperaturile au
devenit insuportabile. Piatra pe care stau deja trebuie să fie încinsă la maximum, dar șopârlele
nu par a băga de seamă. La fel de leneșe ca de obicei, își întind mai bine corpul pentru a capta
cât mai mult din căldura soarelui. Indecis, dacă să se bucure sau să se întristeze de această zi
toridă, este lacul din apropiere. În luciul său, razele soarelui se joacă vesele împrăștiind în jur
reflexe puternice și valuri de căldură. Mai puțin adânc decât de obicei și poate cel mai puțin
întins de când se știe el, lacul privește drept în ochi rotundul aprins al soarelui. Îl întreabă
dacă are de gând să fie la fel de capricios toată luna lui cuptor. Soarele îi răspunde printr-un
zâmbet malițios, împrăștiind pe suprafața lacului raze usturătoare.
Acesta este doar începutul celei mai călduroase perioade a anului, luna iulie, luna lui cuptor.
Dintr-un prieten al naturii, care aducea până mai ieri veselie și bucurie împrejur, acum,
soarele se transformă într-un veritabil dușman al acesteia.

Descrierea camerei mele preferate

O mare atenție acord camerei mele preferate în care îmi petrec cel mai mult timpul. Ajuns în
fața camerei mele, devin bucuros, deoarece privesc întinderea acesteia, unde toate obiectele
care-i aparțin par să prindă viață.
Se vede din holul casei mele o bibliotecă care vrea să-mi împărtășească tainele literaturii.
Parcă nici mie nu-mi vine să cred cât de fascinantă poate fi camera mea. Am fericirea să o
îngrijesc și să nu o las în dezordine. Hainele pe care le îmbrac sunt tot timpul frumos
aranajate în dulapul gigantic, care îmbracă pe unul dintre pereții dormitorului meu.

3
De asemenea, biroului din camera mea îi acord o atenţie specială. După ce îmi termin lecţiile,
nu uit să fac curăţenie pe acesta, iar pe sertarele lui încerc să le ţin cât pot de organizate,
fiecărui dulap fiindu-i alocate diferite obiecte. Astfel, dulapul de sus este plin cu cărţile din
care învăţ la şcoală, cel din mijloc este umplut cu caiete, iar cel de jos cu alte produse
precum: creioane, pixuri, foi şi carneţele.
În apropierea biroului din camera mea există şi o bibliotecă. În mica bibliotecă, m-am îngrijit
să aranjez toate cărţile pe care le-am citit, dar şi pe cele pe care le voi citi. Aranjate în ordine
alfabetică şi în funcţie de mărime, pot consulta în orice moment cărţile pe care le doresc, fără
a fi nevoit să răscolesc toată biblioteca.
Un alt element foarte important în camera mea este computerul. În faţa lui îmi petrec o mare
parte din timpul meu liber, jucând diferite jocuri sau stând la taclale cu prietenii pe hi5, pe
twitter sau pe facebook. Până luna trecută aveam pe birou un computer desktop cu monitor
mare şi greu, care îmi făcea dificilă efectuarea lecţiilor. Acum, pe biroul din camera mea
tronează un laptop negru, care ocupă mai puţin de jumătate de birou, partea neocupată de
birou fiindu-mi în acest moment mai mult decât suficientă pentru a-mi desfăşura în bune
condiţii temele de casă.
Totodată, orga este un alt element esențial pentru camera mea, fiindcă în fața ei îmi petrec o
mare parte din timpul meu liber, lăsându-mă vrăjit de sunetul clapelor ei. O simbolistică
aparte o constituie picture, de aceea, în dormitorul meu se află un tablou-portret, alb-negru,
cu membrii familiei mele.
Pereţii camerei mele sunt vopsiţi în alb. Atmosfera din camera mea este relaxantă, pentru că
seara aprind luminițele în formă de steluță, reușind să îmi ofere o stare de linişte şi de calm.
Cu bucurie în suflet, confesez că îmi place enorm mirobolanta mea cameră și nu voi dori să o
schimb niciodată.

Descrierea școlii
O mare atenție acord școlii mele preferate, care a reușit să mă fascineze încă din primele clipe
în care am interacționat cu ea. Este o clădire gigantică ce emană energie pozitivă și dorință
maximă de învățare. Este locul care transformă viața fiecărui elev. Pe mine, Colegiul
Național Grigore Moisil m-a făcut să descopăr o lume aparte. Zidurile clădirii portocalii
ascund poveștile foștilor elevi, care sunt triste sau vesele, iar coridoarele școlii dau o notă
caldă, dar și misterioasă, deoarece profesorii pășesc în viața acestuia cu dorința de a dărui
cunoaștere.
Arhitectura nouă bucură privirile tuturor elevilor sau a părinților, completată de un mobilier
modern și foarte bine îngrijit. Scările strălucitoare și curate așteaptă pașii fiecăruia dintre noi,
iar albul pereților din interior luminează clasele, care sunt decorate cu sârguință și cu dăruire.
Școala este echipată cu laboratoare din fiecare domeniu, întrucât ne ajută enorm să învățăm
mai ușor cu ajutorul experimentelor diverse pe care le facem.
Am convingerea că nu voi uita niciodată fermecătorul colegiu și clasa în care am învățat
atâția ani și sunt bucuros, deoarece am explorat fiecare colțișor care ascundea povești, ce vor
constitui ,,praf de amintire’’.

Descrierea de tip tablou-Înserarea

Apusul soarelui își făcuse simțită prezența pe meleagurile satului bunicilor mei și observam
cum lacrimile stinsului soare se prelingeau pe norii mohorâți. Cu cât aceștia se făceau mai
negri, cu atât înserarea ne saluta voioasă. Ajuns în mijlocul grădinii casei alor mei, am
devenit visător, deoarece întinderea nesfârșită a acesteia îmi încânta privirea, iar paleta
culorilor pe care florile le aveau parcă ajungeau să se întristeze de venirea acestui moment al
zilei. Parcă nici grădina nu mai vedea bine, iar aerul începea să se împrietenească cu o
temperatură mult mai scăzută.

4
Mirosul din natură și înserarea parcă mă purtau în alte lumi. Conștientizam că mă aflam în
mediul rustic, drag mie, dar nu mă așteptam să am asemenea emoții puternice. Din când în
când, auzeam glasul licuricilor și câte un iepure alergând, care nu-și găsea liniștea.
Totul mă fascina, mă impresiona și mă purta pe aripi de fericire. Eram suspendat deasupra
tuturor și observam cum frânturi de emoții se topeau și se ascundeau în sânul înserării cu care
abia mă împrietenisem.
Acel moment al întâlnirii mele cu mirobolanta seară mi-a dat impresia că totul prinde sens, că
este clipa perfectă pentru a putea medita și nu voi uita niciodată faptul că am fost îmbrățișat
de surprinzătoarea înserare.