Farmecul toamnei

Afara totul se schimba. Magia lasata de mingea de aur ce

impodobea cerul se evapora incet, in timp ce ea isi croieste drumul pe
alte meleaguri. Ce sa faca oceanul de verdeata fara dulcele soare? S-a
hotarat ca este timpul sa se odihnea<sca si el si sa se trezeasca mai
tarziu, mai vesel ca niciodata. Blandele flori isi inchid petalele de
catifea si adorm suspinand si privind cum altele le fura locul pe care au
domnit atata vreme indelungata.
Peisajul frumos ce stralucea odata de bucurie dispare si jocul
anotimpurilor daruieste ochilor in schimb un tablou de neuitat. Toata
lumea se intreaba ce s-a intamplat. Deodata apare un covor de frunze ce
era indrumat de cantecul duios al vantului si de picaturi de argint ce
curgeau limpede din bolta senina. Aceste lacrimi ceresti erau provocate
de fericirea cuiva. Toata natura observa acei ochi salbatici, parul
rumenit de culoarea maronie a frunzelor ce colinda mandre, gura rece
fluierand voioasa. Era Toamna. Farmecul sau este invaluit in lucruri
marunte, dar care aduc o bucurie enorma. Fructele parfumate fac acest
timp sa rada cu hohote de bucurie. Toata natura se inveseleste, dar
noaptea totul se schimba. Codrii rataciti de vant danseaza, in timp ce
podoabele lor zboara melancolice prin aerul rece. Dimineata vine cu
pasi repezi, cand noaptea a cazut deja. Campul se imbraca cu o haina
argintie, iar porumbul isi sfasie camasa. Noi minuni apar.
Timpul zboara si Toamna mangaie vazduhul de fiecare data cu
multe taine.