Este o mare de singuratate, casa sfintilor, a Domnului. In acest loc pustiu totul este magic. Cei mai buni prieteni ai cerului sunt discul de aur incandescent si Regina Noptii , mandra luna. El se intelege bine si cu fiicele acesteia, florile de stralucire si priveste incantat cum mama isi varsa cu gratie argintul, impodobindu-le si pe ele. Se simte singur cateodata, nu stie ce sa mai faca. Atunci le cere ajutorul norilor, valuri de speranta, care il inveselesc mereu prin formele pe care le au. Cand este trist, totul capata o melancolie profunda: norii plutesc si se intristeaza, iar dulcele soare se transforma intr-unul amar si mohorat. Cerul incepe sa planga si lacrimi de argint cad din el. Totusi, nimeni nu stie totul despre el. Asa este cerul: o taina.