Colind - Zorica Laţcu

Lerui, Doamne Ler,

Din înaltul Cer,
Cerne Maica, cerne,
Fulgi moi i-așterne,
Nimeni să nu-i vadă
Urma prin zapadă,
Să nu se cunoască
Ce fiu va să nască.

Lerui, Doamne, Ler,

Din înaltul Cer,
Coboară, coboară,
Preasfânta Fecioară;
Dar pe unde merge
Urma i se șterge,
Taina din vecie
Nimeni să n-o stie.

Lerui, Doamne, Ler,

Din înaltul Cer,
Intră-n staul, iată
Maica Preacurată
În staul de vite,
Pe paie strunjite,
Să nu se cunoască
Ce fiu va să nască.

Lerui, Doamne, Ler,

Din înaltul Cer,
Cerne luna, cerne,
Raze albe-așterne,
Lumina cerească
Din iesle să crească,
Razele-n zăpadă
Îngeri să le vadă,
Din înaltul Cer.
Lerui, Doamne, Ler!...
 Fuga în Egipt - Zorica Laţcu

E drumul prin pustiu. În lungul zării,

Abia mijește ziua. De departe,
Nisipu-n unde moi, ca apa mării,
Îmbracă sihăstriile deșarte.
Un măgăruș cu ochii blânzi te poartă.
Te-ai încrezut în pasul lui cuminte.
Cum crește-n zări mereu câmpia moartă,
Tu-ți pleci spre sân privirea ta fierbinte.
Căci ai la sân copilul și te doare,
Să pleci cu el în aspra pribegie:
Peste căpșorul Lui, mângâietoare,
Răsfrânt-ai vălul tău, cu gingășie.
De ce ți-s, Maică, genele muiate?
Petreci în minte alte prigoniri?
Îl vezi pe El cu palme sfâșiate,
Cu trupul jertfa sfintei Lui iubiri?
În mijlocul nisipurilor, poate,
Singurătatea Lui e mult mai blândă.
Odata fi-va părăsit de toate,
Și-un vânzător ascuns va sta la pândă.
Mai este timp? Un înger se pogoară
Deasupra-ți, ca un sol de mângâiere.
Frânturi de raze te-nvălesc, Fecioară,
Și-alături merge Iosif în tăcere.
 Întrupare - Zorica Laţcu
Din slava Ta cerească Te coboară,
Spre Bethleemul sufletului meu
Și-n staulul smereniei, Fecioară,
Intrând, să naști pe unul Dumnezeu.
Să-L înfășori în cântece de slavă,
Ca-n scutece subțiri de bumbăcel;
Și ca-ntr-o iesle plină de otavă,
În pacea Duhului să-L culci pe El.
Pleca-vor magii, soli din altă zare,
Călăuziți de focul alb de stea,
S-aducă nou prinos de închinare,
La staulul smereniei, Doamna mea.
Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână
Tot aurul cuvântului isteț;
Voi făuri din versul meu, Stăpână,
În jarul gândului comori de preț.
Căldura rugăciunilor de seară
Va-nfierbânta cadelnițele reci:
Tămâia magilor va arde iară,
Cu fum de proslăvire până-n veci.
Și ca să fie plină dăruirea,
Voi presăra în visteria lor,
Cu boabele de smirnă grea, iubirea,
Cea fără de prihană și cu dor.
Știu ca nu-s vrednică, Fecioară,
Să-ți fiu în noapte acoperământ;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară,
Să naști în duhul meu pe unul Sfânt.
 CÂNTEC DE LEAGĂN –
Colind de Valeriu Anania

Pe tăria de oglindă
Colindă, colindă,
Prinde steaua să se-aprindă,
Colindăm colindă.
Albă stea şi călătoare
Floare dalbă floare,
Dulce smirnă către soare,
Floare dalbă floare.
În ungherul meu mă chinui
Linu-i lin şi linu-i
Şi de gând străin mă-nvinui
Linu-i lin şi linu-i.
Steaua însă mi se-arată
Veste minunată
Pe suspinul meu plecată
Veste minunată.
Peste creştet îmi pogoară
Creanga cetioară
Gluga visului uşoară
Creangă cetioară.
Cum e marea şi cum ceru-i,
Leru-i Doamne, lerui,
Cu lumini din rai mi-o cerui,
Lerui Doamne, lerui.
Mi-o presar cu flori de nalbă
Dalbă floare dalbă
Şi cu fluturii din salbă
Dalbă floare dalbă.
Mi-ai venit în roi de stele,
Dulce Manuele,
Azi dezbracă-te de ele,
Dulce Manuele.
Şi când zorile se-nziuă
Ziurel de ziuă
În veşmântul meu te-aciuă
Ziurel de ziuă.
Mână-n mână ne cuprindă
Colindă, colindă,
Tihna lumii suferindă
Colindă, colindă.
 Noapte linistită

IPS Valeriu  Anania

Noapte linistită, noapte desfătată,
Naști în toata vremea ce-ai rodit odată.
Steaua călătoare, leneșă’n amiezi,
Din genunea clipei ritmic o’ntrupezi
Și mi-o urci în tindă, lumea s’o cuprindă
Ca o nestemată prinsă pe oglindă.
Cine te citește, cine mi te-arată,
Noapte liniștită, noapte desfătată?
Fluier cu ciobanii, cânt cu ei din flaut
Și pe la’nceputul cronicii te caut,
Mintea să mi-o stâmpăr, cum de încăpuși
În masura vremii dintre doi țaruși?
Umblu’n cartea toată, ești mereu în carte.
Foaia te desparte, fața nu te’mparte.
Îmi surâzi din slova paginii deschise
Și din tot cuprinsul filelor nescrise,
Zilnic dăruindu-mi viață pintenoagă,
Ca o rugăciune scrisă pe zaloagă.
Și cântări de leagăn cânți ca și-a altădată
Tot atât de vie și adevărată,
Limpede’n vecie, limpede’n clipită,
Noapte minunată, noapte liniștită!
 Colinda

de Lucian Blaga

Doarme colo în poiată

pruncușor fără de tată.
Și măicuța mama lui
se tot plânge boului
c-a născut în Vifleim,
n-are scutece de in,
n-are apă, n-are fașă,
nici opaiț, nici nănașă.
Iosif cercul de pe cap
în cuier și l-a lăsat
și-a plecat unde-a plecat
ca să-l latre cânii-n sat.
Noaptea-i neagră, ceasu-i lung,
stă maicuța lângă prunc.
Să le ție de urât
înger nalt s-a coborât.
Și în noapte înadins
degetul și l-a aprins.
Arde îngerul lui Dumnezeu
ca o lumânare de seu.
 Colindătorii
de George Coşbuc

Cad fulgii mari încet zburând,

Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos

În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,

Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă nălţător şi rar

Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit…
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,

Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.
 Pomul Crăciunului

George Coşbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,

Pădurea iarna doarme, c-aa vrea Dumnezeu.
Și numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plange atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Și tace-apoi și-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Și zboară-ncet de-alungul pădurilor de brad,
Și cântă-ncet și mere și flori din sân le cad.
Iar florile s-anină de ramuri pînă jos
Și-i cântec și lumină și-așa e de frumos!
Iar brazii se deșteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură și cantă ca îngerii și ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ți trimite dintr-însa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Așa cum au găsit-o, cu flori și jucării.
Departe într-un staul e-n fașă-acum Iisus,
Și îngerii, o, câte și câte i-au adus.
Dar el e bun și-mparte la toți câți il iubesc,
Tu vino, și te-nchină, zi: “Doamne-ți mulțumesc”.
 Oaspeți cu azur în gene
Nichifor Crainic

Oaspeți cu azur în gene

Și zăpadă pe opinci
Se iviră la fereastră
Cu colinde și tilinci.
Cântec legănat și fraged,
Înfloriri de ghiocei
Umbre mari țineau isonul
Albăstrind pe după ei.
Se parea că-n zvon de aripi
Și miros de tămâier
În colindă mi se-ngână
Pui de om cu pui de cer.
Și cântară, și urară
Și plecară ca un dor,
Strălucea un puf de înger
Risipind pe urma lor.
Și era o pace albă, -
Ca ninsoarea, și era
O sfială ce din stele
Până-n inimi tremura.
Bacii lepădară grija:
Astăzi lupii țin ajun,
Porumbeii nu visează
Vânt de uliu căpcăun.
Și zăvozii și dulaii
Să mai lărmuie se tem,
Boii rumegă cu botu-n
Ieslea de la Betleem.
Fă-mi-te numai ureche
Ca s-auzi, bătrân pământ:
Sus, în leagăn prins de stele,
Gângurește Pruncul Sfânt.
 Moș Crăciun
de T. Delacrainici

Mos Crăciun din nou sosit-a de pe unde a umblat,

Obosit de lunga cale și de sacul încărcat!
Vine iarăși, ca-n toți anii, să aducă jucării,
Hainuțe și carți frumoase, pentru cei cuminți, copii!

Și vă-ndeamnă moșul astăzi: sa fiți buni cu cei sărmani,

Ai căror părinți sunt bolnavi, și n-au hrană și nici bani;
Pentru care sărbătoarea nu e zi de bucurie,
Ci prilej de lacrimi este, de griji și de sărăcie!

Sa fiți silitori la școală; pe parinți să-i ascultați,

Fiindcă ei va poartă grija, chiar când sunt împovărați!
Respect către cei în vârsta să aveți întotdeauna!
La purtare luați seama, și nu umblați cu minciuna!

Mai presus, însă, de toate, - să credeți în Dumnezeu,

Păziți-va de ispite și rugați-vă mereu!
Numai dacă faceți astfel, Moș Crăciun va mai veni
Și la anul, tot cu daruri, iar voi vă veți veseli!...
 Pace
de Octavian Goga

Luna-şi picură argintul,

Tremurându-l pe fereastră;
Vede-atâta împăcare
Străjuind căsuţa noastră.

Lângă pat, zâmbind, stă mama,

Adormindu-şi copilaşii,
Cămăşuţă cu mătasă
Le-a cusut mâna nănaşii.

Numai moşul povesteşte,

Aşezat pe faţa vetrii -
Dumeriţi de-o pildă veche,
Îl ascultă doi cumetri.

Dar auzi! Căţelul latră,

S-aud şopote-n ogradă
Şi s-aude, subt opincă,
Scârţâitul de zăpadă.

S-a curmat deodat' povestea

Şi-i tăcere mută-n casă -
Osteniţi dorm ochelarii
Pe ceaslovul de pe masă.

Licărind o raz-atinge
Geamul uşii de la tindă,
De trei glasuri legănată,
Se-nfiripă o colindă..

De sub ţol ridică fruntea

Două feţe bucălaie..
Blând zâmbeşte din icoană
Cuviosul Niculaie..
 În Betleem
Alexei Mateevici

Noapte-adâncă. În ceruri, sus,

Stele ard tremurătoare;
Doarme Pruncul Iisus
Sub privirile Fecioarei...

Pace-n cer şi pe pământ,

Numai glas de cântători...
Îl slăvesc pe Pruncul Sfânt
Îngeri — sus, iar jos — păstori.

Varsă line străluciri

Pruncul sfânt şi luminos,
Şi cereştile luciri
Ard pe faţa lui Hristos.

Steaua de la răsărit
S-a aprins cu foc în cer,
La-nchinare au venit
Craii dintr-acele ţări.
 Steaua –
Ion Pillat

Jneapăn verde cum trosneşte din răşină

Şi în foc se prăbuște-n vălvătăi,
Vezi, în para-i, toţi ciobanii de la stână
Stând în bâtă, sus, pe golul dintre văi.

Spune baciul: — 'Mai fărtaţilor, să fie

Semn curat sau piază rea — nu le-nţelegi.
Aşa stea n-am pomenit eu pe tărie,
Hăt! de când îmi paşte turma pe Bucegi”
Tac fărtaţii, tace baciul, latră câinii.
Steaua creşte aşa tare că e zi,
Ea coboară de-o poţi prinde-n palma mâinii
Mă ciobane de la oi, nu te sfii,
Căci pe ieslea unde Maica Preacurată
A născut între un bou şi un asin,
Steaua albă se opreşte tremurată,
Călăuză pentru craii care vin.
 COLIND
Vasile VOICULESCU

În coliba întunecoasă
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoană ce se frânge,
Ci El Însuşi, trup şi sânge
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Cu boltă de mărgărit
Şi pe ea soare şi stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Şi pe el Domnul Hristos
Care mult se bucură
Duhul Sfânt Se alătură
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Şi noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră şi la noi!
Trup tu dormi, Domnul te paşte!
Suflete, scoli şi cunoaşte
Luminos Prunc că Se naşte
În peştera inimii, în palatul Treimii.
Dară Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maică Sfânta-n braţe-L ţine,
Duhul Sfânt cu drag L-alină,
Îngeri cu raze se-nchină.
Nu dorm, trupul meu îmi spune
Ci-ncleștat de grea minune
Stau în mută rugăciune
Să mai mişc nu se cuvine,
Căci cu harul care vine,
Raiul tot se află-n mine.
 COLIND
Vasile Voiculescu
Din mii de falnice regine
Ce stăpâneau peste pământ
A fost aleasă o fecioară
Să întrupeze Duhul Sfânt.

Sfioasă, blândă şi cuminte

O biată fată din popor
A zămislit, necunoscută,
Pe marele Mântuitor.

Şi-n ieslea umedului staul,

Pe-un braţ de paie s-a născut
Acel ce-avea puteri să frângă
Păcatul greu de la-nceput.

Lăsând de-o parte împăraţii

Cei plini de oşti şi slujitori
Întreaga Domnului mărire
S-a coborât printre păstori.

E Mesia izbăvitorul
Trimisul tatălui din Cer
S-a ridicat sub ocrotirea
Şi-n casa unui biet dulgher.

Căci harul pururi se revarsă

Pe cel sărac, cinstit şi bun…
Fiţi gata să primiţi pe Domnul
În ziua Sfântului Crăciun.