LEGENDA LUI GETIC, COPILUL CU INIMĂ DE AUR

Demult, tare demult, când soarele se fugărea cu luna pe cer, împiedicându-se de aştrii aflaţi într-o
dezordine înşelătoare dar sublimă, apoi se prindeau cu toţii în hora vieţii, din care se năşteau alţi
aştrii eterni, când pe pământ toate vieţuitoarele pământului vorbeau aceiaşi limbă şi lupul păştea
alături de oaie, undeva departe spre soare răsare, în Ţara Negurilor şi a Urieşilor, se afla Ţinutul
Geto-Dacilor.
Acel ţinut era stăpânit de fiinţe scoborâte tocmai din Fii Luminii, cei aidoma Zeilor de Început,
conduşi de Unicul Dumnezeu Cel Adevărat şi Veşnic Viu, la care Zamolxe Stăpânul şi făuritorul
Legilor Blajine împreună cu Likanos- cel întocmai ca lupii, i se închina cu smerenie.
Zilele vieţii lor nu erau deloc puţine, oamenii aceia ajungeau să trăiască timp îndelungat, în pace
şi armonie cu ei înşişi, cât şi cu Mama Natură, parcă uitaţi de Ceifator-mesagerul Ţinutului Morţilor.
Unicul Dumnezeu Cel Adevărat şi Veşnic Viu, a dăruit supuşilor săi, un pământ bogat şi roditor,
le-a dăruit încă toate animalele, să le fie ajutor la nevoie, cu condiţia să nu îşi uite originea lor de Fii
ai Luminii-Nemuritori Geto-Daci.
Unicul Dumnezu Cel Adevărat şi Veşnic Viu, le-a mai dăruit trei lucruri nepreţuite şi fără de
asemănare; Înţelepciunea Lumilor Văzute şi Nevăzute, Piatra Sacră-ruptă dintr-o tânără stea şi
Sfântul Arc Ceresc- de la facerea lumilor, cu culorile sale sublime.
Apoi i-a învăţat pe acestia, cum să folosească acele daruri neasemuite şi preţioase!
Să folosească Înţelepciunea Lumilor Văzute şi Nevăzute, pentru a cinsti şi propovădui viaţa în
acel ţinut binecuvântat de Creator unde se pare că în marea Sa dragoste faţă de acei oameni, a
îngrămădit toate cele de trebuinţă, încă şi mai mult pe deasura.
Să scoată Piatra Sacră, ori de câte ori pământul era scoborât în bezna cea adâncă, din cauza
Îngerilor Căzuţi, cei certaţi cu Unicul Dumnezeu Cel Adevărat şi Veşnic Viu, pentru ai înspăimânta
şi alunga, de pe pământul străbun. Să folosească această Piatră Sacră, atât pentru a da
căldură Pământului Sfânt al geto-dacilor, cât şi pentru a da Lumina, atât de necesară vieţii.
Să privească Sfântul Arc Ceresc, ca pe un Legământ făcut de geto-daci, cu Unicul Dumnezeu Cel
Adevărat şi Veşnic Viu, Legământ care pecetluia pentru eternitate, Legătura Sfântă între oameni şi
divinitate.
Zamolxe Stăpânul, a mai primit de la Creator şi Legile Blajine, care îi faceau pe oameni aproape
asemenea Zeilor de Început, dacă nu egalii lor, învăţându-i pe aceia să le folosească şi să le respecte,
în folosul propăşirii şi continuităţii lor pe acele meleaguri binecuvântate. Aceste legi, dăruia celui
care şi le însuşea, cunoştiinţe despre astronomie, astrologie, fizică şi matematică, elemente despre
lumile trecute şi care or să vină şi multe altele, nu mai puţin benefice.
Firul vieţii s-a scurs domol, toate lucrurile şi-au fi urmat cursul firesc stabilit de Străbuni, Moş
Timpul era pe atunci un tânăr novice în ţeserea anilor, deseori se lua cu joaca printre stele, uitându-şi
suveica năzdravană, prin peşterile Muntelui Sfânt, acolo unde îşi avea sălaşul, lăsând oamenii să
petreacă în pace şi bună înţelegere, fără a se gândi la firul vieţii, care se torcea încet în ghemul
eternităţii.
Însă Îngerii Căzuţi, fii ai întunericului absolut şi vrăşmaşii eterni ai oamenilor, îşi doreau ca
aceştia să piară definitiv, să dispară cu totul.
Astfel, din Gheena Iadului cel Profund, s-a născut Vrăşmaşul Întunecat al Fiilor Luminii-cei
întocmai ca Zeii de Început.
Prin tertipuri, înşelătorii şi minciuni, Vrăşamşul Întunecat, a reuşit, puţin câte puţin, să întoarcă pe
Fii Luminii, de la credinţa cea adevărată, de la Uniunea cu Dumnezeu Cel Adevărat şi Veşnic Viu, la
erezie şi păcate cumplite.
Din tot ce era sfânt pe teritoriul geto-dacilor, din tot ce era divin, s-a transformat în cea mai neagră
erezie, oamenii au devenit răi şi avari, au început să-şi nesocotească până şi darurile neasemuite,
primite tocmai pentru a asigura continuitatea lor pentru eternitate.
 Pământul nu îşi mai dăruia bucuros roadele sale, totul era ars de un soare ucigător, păsările
cerului, nu mai ciripeau gălăgioase, atunci când ziua se răzbuna pe noapte, totul devenise fad şi trist
în ţinutul Negurilor şi Urieşilor-Ţinutul Geto-Dacilor.
În zadar Creatorul, arunca Sfântul Arc Ceresc pe Bolta Azurie, cu culorile sale divine isvorâte
parcă din însăşi Eternitatea Universului, pentru că alţi oameni se născuseră din Fii Lumini, ce nu
cunoşteau adevărata geneză a acelora- născuţi pe Pământul Sfânt, locuit altădată de geto-dacii
scoborâtori din însăşi Zeii de Început.
Înţelepciunea Lumilor Văzute şi Nevăzute şi-a pierdut din esenţă, Piatra Sacră din culoarea sa
roşu-sângerie, a devenit doar o culoare indefinită şi pală. Sfântul Arc Ceresc, nu se mai zărea pe cer,
iar Legine Sfinte Blajine, zăceau în uitarea prăfuită, a unui colţ din memorie.
Însă cum Creatorul îşi iubea lucrul mâinilor sale şi Opera Sa Primă-Omul, a decis totuşi să îl ajute
şi să îl întoarcă cu orice preţ la adevăratul sens al vieţii-trăirea în pace şi iubire, continuitatea în
eternitate, precum şi reântoarcerea la vechile valori divine, stabilite de la începutul timpurilor.
Astfel, Unicul Dumnezeu Adevărat şi-a aruncat ochii peste familia unui om sărman trecut de
prima tinereţe, dar care nu avea copii şi la trimes pe Îngerul Divin, care ia vorbit femeii î somn;
— Femeie, vei naşte un prunc, la care îi veţi pune numele de Getic- Copilul cu Inimă de Aur,
pentru că get este din neamul geţilor, iar inima sa va fi în întregime din aur. Acest prunc, va fii
salvarea Neamului altădată sfânt şi va trebui să îşi împartă inima cu toţi cei din neamul său,
nesocotind pe niciunul, iar el să ramână cu o bucăţică care îl va ţine în viaţă mai departe. Acestea au
fost cuvintele Îngerului Divin, care s-a ridicat mai apoi într-o flacără purpurie la Cerul cel Preaînalt.
Trezindu-se înspre dimineaţă, îl căuta din ochii pe barbatul ei, însă acesta plecase de mult, de cu
noapte, la ogorul din capătul satului, la prăşit.
Îngândurată, dar cu o lucire vie şi plină de speranţă în ochii săi de un azur-albastrul cerului,
femeia, a luat-o la fugă prin grădini şi peste câmpuri, s-ăi da de ştire bărbatului ei de nepreţuita veste,
ce o primise de la îngerul Divin.
În fuga sa, nici nu observa cum, parcă pe unde trecea, iarba câmpului înflorea în culori sănătoase
şi vii aşa cum era odată, florile îşi împrăştiau aromele în zare cu o mireasmă sublimă, iar păsările
văzduhului se întreceau într-o sonată dumnezeiască cu ciripitul lor vesel, vestind parcă Salvarea
Neamului altădată sfânt, ce se găsea de veacuri, în ghearele Vrăşmaşului Întunecat.
Moş Timpul, a primit poruncă să lase zbenguala printre stele şi să zorească astfel naşterea lui
Getic-Copilului cu inima de aur!
Sorocul naşterii a sosit, iar Neamul altădată sfânt, sa adunat să-l cinstească pe cel care avea să fie
salvatorul lor. Pentru prima data, după veacuri întinse, după vremuri atinse de negura uitării, darurile
sfinte au fost scoase din străfundurile Muntelui cel Sfânt, unde au fost aruncate la întâmplare şi
cercetate, aşa cum se făcea în vechime.
Astfel Getic- Copilul cu inimă de aur, cu ajutorul lui Moş Timpul creştea într-o zi ca alţii în zece
şi nu a întârziat mult, până să apară, aşa la vreo 18 anişori, într-o zi în piaţa Agorei Centrale, acolo
unde se adunau cu toţii să ţină sfat despre anumite treburi mai importante, chemând pe toţi locuitorii
Pământului Sfânt, la mult aşteptata împărţire a inimii sale.
Ajunsese un flăcău de toată frumuseţea, un adevărat Fiu al Luminii, scoborâtor din Zeii de
Început. Toată înfăţişarea sa inspira o bunătate fără asemănare, răspândind o lumina alb-albastră
deosebit de strălucitoare, iar în mijlocul pieptului, strălucea mai mult ca razele soarelui, însăşi inima
sa de aur.
Getic-Copilul cu Inimă de Aur, s-a suit pe o piatră sculptată ca o stea în zece colţuri, ce se găsea
în mijlocul Agorei Centrale şi le-a spus tuturor celor adunaţi acolo, câteva cuvinte care aveau darul,
ca împreună cu bucăţica de inimă din aur primită, să le fie salvarea pe veci a celor care altădată, au
fost Neamul Sfânt Geto-Dac.
— Fraţii mei! A sosit clipa cea mare a izbăvirii neamului!
Unicul Dumnezeu Cel Adevărat şi Veşnic Viu, împreună cu Părinţii Neamului Sfânt Geto-Dac,
Zamolxe Stăpânul, Likanos-Lupul Alb, Deceneu- puternicul preot şi mag, Mare Inţiat ca şi Pitagora
get şi el la origine dar trăitor pe marginile sterpe ale Spartei, Zaharia al evreilor, Zoroastru al
indienilor, Moş Timpul, zbanghiul şi încurcatul meu prieten, care ţine în stapânirea sa tainele
scurgerii clipelor, precum şi Druizi din Munţii Scoţilor şi Ţara Galezilor, m-au indemnat la ascultare,
pentru salvarea Neamului Sfânt Străbun.
— Am aceste vorbe pentru voi, fraţii mei buni, născuţi din Nemurirea Veşniciei Absolute!
Întoarceţi-vă feţele voastre de la deşertaciunile lumii stăpânite de Vrăşmaşul Întunecat, pentru că
puterea i-se va lua şi puţine zile va mai avea acesta.
— Nimic nu este nou sub soare, ce este nou a mai fost iar ce este vechi, o să mai fie. Nimic nu
este nou în ochii Unicului Dumnezeu Adevărat. Cercetaţi Vrăşmaşul Întunecat şi nu mai luaţi aminte
la făcăturile lui înşelătoare, pentru că el doreşte doar pieirea Neamului Sfânt Străbun.
— Va veni negreşit ziua, când noi toţi vom fi chemaţi, să dăm socoteală pentru faptele noastre.
Fiţi din cei care merg cu faţa senină în preajma scaunului de judecată al Străbunilor şi al Unicului
Dumnezeu Cel Adevărat şi Veşnic Viu.
— Luaţi atitudine, fiţi uniţi în cuget şi simţiri pentru că astfel, nu veţi îngădui Vrăşmaşului
Întunecat, să vă sucească minţile şi inima, precum că nu veţi mai accepta ca alte neamuri, venite
din nimicnicia unui pământ stricat de nelegiuiri, să vă conducă în propria voastră ţară. Fiţi stăpânii
voştri, stăpâniţi voi peste pământul care va fost dat spre moştenire, iară nu viermii pământului,
născuţi din colb de copite şi din deşertăciunile unei lumi spurcate.
— Iertaţi-vă, ca fraţi de neam ce sunteţi, micile supărări, pentru că numai astfel se poate ajunge la
Unitate şi Uniune de Neam.
— IUBIŢI-VĂ ÎNTRE VOI, FRAŢI DIN NEAM SFÂNT STRĂBUN, PENTRU A CREA
UNIUNE ŞI UNITATE, ÎMPOTRIVA TUTUROR CELOR CARE VĂ DORESC PIEIREA.
— Striviţi capul fiarei, ori de câte ori aceasta îşi ridică capul, pentru că numai astfel veţi asigura
continuitatea voastră pe acest Pământ Sfânt Străbun.
— Alungaţi dintre voi, pe toţi cei care şi-au vândut sufletul Vrăşmaşului Întunecat, luaţi atitudine
împotriva tuturor iudelor şi nebunilor cu capul, care se vând pentru un pumn de arginţi tuturor
veneticilor, care vă doresc pieirea, îmbrâţişând eresuri idoleşti, venite din putreziciunea pământului.
— Curăţaţi-vă Neamul Sfint Străbun, de de tot ce este contrar firii şi legilor divine, pentru că
numai astfel veţi avea o societate sănătoasă şi înfloritoare.
— Multe ar mai fi de spus, dar Moş Timpul, deşi este bunul meu prieten, nu poate trece peste
Legile Firii — Legile Divine, zorindu-mă să-mi împlinesc soarta. Tot ce aveţi nevoie, ve-ţi găsi în
mintea şi în sufletele voastre- căutaţi adânc acolo. Pentru lucrurile sufletului, cercetaţi cu inima, iar
pentru lucrurile minţii cercetaţi gândirea- totul este scris în voi, trebuie doar să descoperiţi asta.
CITIŢI ÎN SUFLETUL VOSTRU ŞI VEŢI GĂSI RĂSUNSUL ÎNTREBĂRILOR VOASTRE,
PENTRU CĂ ÎN VOI ESTE SCRISĂ NEMURIREA.
Când vă va fi mai greu, gândiţi-vă la Străbunii voştrii, cereţi-le ajutorul iar ei vor coborî din
Înaltul Cerului, pentru a-şi apăra Pământul Sfânt. Aveţi încă ajutorul celor trei daruri nepreţuite- nu
pregetaţi să le folosiţi.
Astfel fiind spuse, Getic-Copilul cu inimă de aur, le-a cerut FRAŢILOR SĂI DIN NEAM SFÂNT
STRĂBUN, să vină aproape de el pentru a le oferi o bucată din inima lui de aur, pecetluind cu Pecete
Sfântă, salvarea lor din Gheena întunericului Profund în care s-au aruncat cu voia lor, în clipe de
rătăcire a minţii şi a sufletului, chinuiţi de Vrăşmaşul Întunecat.
Rând pe rând, oamenii au trecut prin faţa sa, primind fiecare câte o bucăţică din Inima de aur. Au
fost mulţi, destul de mulţi dar toţi trebuiau salvaţi şi nimeni nu vedea cum, pe chipul Copilului cu
Inima de Aur, se aşternea o paloare ca de piatră vânătă, iar ciorpu începuse să se înconvoaie, sub
povara grea a jertfei sale.
Ce se întâmplase de fapt? Cu cât dăruia mai mult din inima sa de aur, Copilul rămânea fără
strălucire şi fără puteri, aceste lucruri treceau în fiecare Frate din Neam Sfânt Străbun, ca aceştia să
se întărească şi să se salveze de Vrăşmaşul Întunecat. Cum, ultimul sosit şi-a luat si el bucăţica de
inima din aur, Getic a dat sa stea să se odihneasca puţin şi apoi sa plece la Străbuni si la Unicul
Dumnezeu Adevărat, cu gândul la misiunea pa care tocmai a încheiat-o.
Însă pe când dorea să plece, o voce îl strigă din depărtare;
— Getic, Copilule…! Copilule cu inima de aur, băiatul meu are numai 5 ani, dar este chinuit si el
de duhul Vrasmasului Intunecat, te rog dă-i şi lui bucăţica de inimă din aur, promisă de tine, fiecăruia
din Neamul Sfânt Străbun.
Cum de se făcuse iutat acel prunc, cum de nu a fost şi el socotit printre cei din neam?? Cine ştie
cum a fost atunci!?
Paloare ca de piatră vânătă se accentuă şi mai mult, peste faţa lui Getic-Copilul cu Inima de Aur,
înţelegând de fapt sacrificiul pe care trebuia să-l facă pentru Neamul Sfânt Străbun- să se jertfească
pe sine, pentru a împlini astfel Legământul Suprem.
Însă, dintr-odată, faţa parcă si-a recapătat strălucirea divină, apoi s-a aplecat în faţa copilului şi ia
dăruit ultima bucăţică de aur din inima sa.
Nu îi parea rău de nimic! A făcut ceea ce trebuia să facă, pentru salvarea Neamului Sfânt Străbun,
jertfindu-se pe Altarul Gloriei Străbune, cu seninătatea unui Înger Divin, însă o umbră de tristeţe,
trecu fugar, pe chipul său de înger, acela că o lăsa singură pe Maria, fata vecinilor dinspre strada care
ducea la Agora Centrală, singură unde doar înainte cu o zi, o ceruse de soţie.
Dragostea lor, dura de când erau copii şi alergau pe o pajişte ce nu se afla alterată, de arşiţa
soarelui ucigător, ca toate celelalte. Au crescut împreună, iar când au ajuns la vârsta în care
înţelegeau iubirea şi-au promis dragostea eternă. N-a fost să fie de această dată, cerându-şi iertate din
ochi, scumpei sale iubite Maria, ce se afla cu el, lângă piatra în zece colţuri, unde ea îi ţinea capul
sprijinit în poală.
— Ţi-ai împlinit menirea iubite, i-a spus Maria reţinându-şi cu greu un plânset ce-i străbătea parcă
toată finţa sa gingaşă, iar lacrimile sale îi spăla faţa tânărului nostru erou. Mergi în pace la Unicul
Dumnezeu Adevărat şi la Străbuni, du-le solia şi spune-le că Neamul Sfânt Străbun şi-a găsit pe veci
salvarea. Vei fii pe veci în inima şi în simţămintele mele, a mai spus Maria, dăruindu-i o ultimă
sărutare.
Aşa sa stins Getic-Copilul cu Inimă de Aur- scoborât din stelele eterne, fericit că şi-a dus
misiunea până la capăt, cu înţelepciune şi pricepere, ştiind că NEAMUL SFÂNT STRĂBUN, A
FOST SALVAT ÎNTRU ETERNITATE, DUPĂ VOIA SFINŢILOR STRĂBUNI ŞI A LUI
DUMNEZEU CEL VEŞNIC VIU ŞI ADEVĂRAT.
A fost transformat în SFINX si pus STRĂJER, la poarta Muntelui cel Sfânt Koga-Ion, dând de
veste Străbunilor, atunci când se vedea în zare, un Fiu al Luminii în căutare de vreun sfat, sau de
meditaţie divină, veghind totodată ca nu cumva Vrăşmaşul Întunecat, să mai facă vreodată
stricăciuni, în Neamul Sfânt Străbun.