Colecția 99 de Povești Pelasge

____
Copyright © Editura Odris. Toate drepturile rezervate Editurii Odris. Nici o parte din această lucrare nu poate fi copiată,
reprodusă, arhivată sau transmisă sub nici o formă și prin nici un fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al
Editurii Odris. Drepturile de distribuție în străinătate aparțin în mod exclusiv Editurii Odris.
______

- prima poveste -

Teodora, Fiica Primelor Raze

de Paul Buică

A fost odată ca niciodată o lume minunată în Chip și în Ființă, o lume plină de Bucurie, de
Înfăptuire, de Abundență, de Armonie și de Iubire, că de nu ar fi fost nici nu am fi putut primi astăzi în Dar
de la Stră-Moșii noștri Pelasgi această minunată poveste a Teodorei. A fost odată ca niciodată, un timp în
care Întreg Pământul era o uriașă Grădină în care oamenii trăiau în Deplină Armonie și se bucurau împreună
în fiecare dimineață de primele Raze ale Soarelui. A fost un timp în care toate Ființele Pământului trăiau în
Bucurie fără a ști ce este teama, îngrijorarea sau gândul pustiitor și fapta necugetată, un timp în care toți
oamenii știau să asculte Șoaptele Mamei Pământ, șoaptele pietrelor și ale copacilor bătrâni de mii de ani și
știau să-și deschidă Inimile pentru a primi din Nevăzut Tainele Lumii noastre și încă ale altor multor și
felurite lumi ce strălucesc pe Cerurile Uni-Versului, un timp în care oamenii nu născociseră încă nume
pentru tot ceea ce se află pe acest Pământ Minunat ce ne este Casă Stelară. În acele timpuri de demult nu se
născociseră încă țările, regii sau împărații hrăpăreți și cruzi care să dorească să-și crească imperii prin
asuprirea altor Neamuri, prin tâlhărirea Pământurilor și a agoniselilor acestora și prin legarea în sclavie a
tinerilor feciori și a mândrelor fecioare ale Neamurilor. Toate acestea au apărut mult mai târziu peste mii de
ani, atunci când haite de jefuitori au urcat în lumea noastră luminoasă din tărâmurile umbrite ale minților
întunecate de lăcomie, de viclenie și de ură. Abia de atunci încoace lumea noastră a fost tăiată în țări și în
moșii și au fost inventate alte legi decât Legile Uni-Versului, alte legi decât cele ale Firii Înconjurătoare și
ale Întregii Creații, alte legi decât Legile Divine, dar despre toate acestea vă voi povesti altă dată, atunci
când veți alege să pășiți pe Calea Oamenilor Solari, să vă ridicați ca Înțelepți Înălțați și să vă dobândiți
Nemurirea în Trup. Acele vremuri minunate în care s-a petrecut povestea pe care v-o dăruiesc acum erau
însă pe sfârșite pentru că primii nori negri stârniți de mințile umbrite se apropiau de pământurile Neamului
nostru Pelasg.

A fost așadar, odată ca niciodată, la sfârșitul acelor vremuri de Pace și de Bună-Înțelegere între toate
Fiicele și Fiii Mamei Pământ, o Fiică a Pământului Stră-Bunilor noștri Pelasgi, ce a fost numită Teodora,
nume ce înseamnă Dor de Înalta Înțelepciune. I se mai spunea și Fiica Primelor Raze. A primit acest nume
zeiesc pentru că s-a desprins din Trupul mamei sale pământești odată cu primle Raze ale Soarelui din prima
zi a primăverii, în zorii uneia dintre acele zile de Sărbătoare, zi în care oamenii se adunau cu mult timp
înainte de Răsăritul Soarelui pentru a-l întâmpina așa cum se cuvine pe Zeul Luminii și pentru a-i aduce

1 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro

Ofrande în frumoasele împletituri meșteșugite peste iarnă, împletituri în care puneau cele mai alese bucate
preparate de mâinile harnice ale Femeilor Pelasge și îndulcite cu ale Inimilor lor Bucurie. Puneau și coronițe
de flori uscate, culese și împletite cu un an înainte, de ziua Sfintelor Zâne ale Munților. Soarele primea
Ofranda lor și le scălda și le sfințea holdele și grădinile în Lumina Sa A Tot Bine-Făcătoare. Recoltele erau
bogate și îndestulătoare pentru toți oamenii așezărilor Pământurilor ce aveau să se numească mai târziu
Tărâmul Sfânt al Daciei sau Tărâmul Lupilor Nemuritori și a Pădurilor Neguroase. Pruncuțele și Pruncii
hrăniți cu bogatele roade ale Pământului, creșteau sănătoase și sănătoși și deveneau Oameni de Nădejde ai
așezărilor în care se născuseră. Când era nevoie, Fecioarele și Feciorii ridicau falxurile necruțătoare, se
adunau în cete de Luptătoare și de Luptători și porneau să-și apere Neamul și pământul, munții, apele,
Cunoașterea și Înțelepciunea dăruite lor de Zeii Luminilor Celeste, să-și apere Pruncii, Tradiția, Portul,
Limba pe care o vorbeau și Credința în Înălțatul Zeu Zalmoxis, de cei ce vrăjmășeau acest Tărâm Bogat și
Bine-Cuvântat. Poate că prin unele cătune ale acestor locuri minunate ce s-au născut din Iubire de Armonie,
de Bucurie și din Bogăție a Inimilor, oamenii se mai adună și astăzi în Zi de Sărbătoare și aduc Ofrande
Zeului Soare, Zeiței noastre Bendis, Zeiței și Reginei noastre Dhyanna, Mamei Pământ și Marelui Zalmoxis
pe care îl numeau cu Respect, cu Recunoștință și cu Devoțiune, Dumnealui Zeul Domnul Dumnezeu. Poate
că mai ascultă și astăzi la ceas de seară Șoaptele Pământului ce sunt asemenea unui Ritm de Drag și poate că
Inimile lor nu au uitat încă să înțeleagă ceea ce Mama noastră Celestă le rostește în șoaptă cu Iubire. În acele
vremuri de demult, oamenii lucrau pământul roditor în devălmășie și își dăruiau cu Drag unii altora roadele
acestuia. Nu se născociseră încă banii. Își dăruiau cu Drag unii altora și cele ce meșteșugeau pe la casele lor:
veșminte, unelte și vase din lut ars pe care înseamnau Simbolurile Sacre ce înfățișau în chip simplu Taine ale
Alcătuirii Lumii noastre și ale tuturor celorlalte lumi precum și ale Puterilor ce lucrează în Alcătuirea Firii
celei Văzute și a celei Nevăzute de ochii Trupurilor noastre. Își dăruiau cu Drag unii altora tot ceea ce ei
deslușeau din Tainele Alcătuirii Lumii noastre. În lungile seri de iarnă, la gura vetrelor și în Lumina Focului
Sacru, Bunii și Bunele povesteau și dăruiau Pruncuțelor și Pruncilor toate aceste Taine ale Firii în cuvinte pe
înțelesul lor. A fost o vârstă Frumoasă, Luminoasă și plină de Înțelepțire a Neamului nostru și ar fi dăinuit
până astăzi în toate așezările noastre dacă neamuri pribege nu ne-ar fi călcat Dragul noastru Tărâm și nu ar fi
râvnit la bogăția pământurilor noastre, la cea păstrată în adâncuri, la bogăția pădurilor noastre în care fagii
cei falnici par a fi Înțelepți adunați la Sfat de Lumină și la bogăția și rodnicia holdelor noastre. Au mai voit
încă ceva aceste neamuri prădalnice și vremelnic învingătoare: Cunoașterea Tainelor Firii și Cunoașterea
Tainelor Meșteșugurilor noastre Înalte, cele păstrate de Înțelepții noștri Înălțați în Simboluri Sacre pentru a
nu putea fi prădate de cei ce ar folosi aceste Taine, dacă le-ar fi cunoscut, pentru a stăpâni Întreg Pământul și
a transforma oamenii tuturor Neamurilor în robi. Înțelepții noștri au creat în așa fel Simbolurile Păstrătoare
de Taine încât doar cei ce se apropie cu Iubire în Inimă de acestea, primesc deslușirea Tainelor Firii și
deslușirea Tainele Meșteșugurilor Înalte. Pentru toți ceilalți, Simbolurile Sacre rămân doar linii fără vreo
însemnătate aparte, scrijelite pe oalele de pământ sau semne cusute pe veșmintele frumosului Port al
Neamului nostru, doar semne aparent fără noimă săpate în piatră sau scrijelite pe pereții hudelor și ai
grotelor adânci.

În acele Vremuri Minunate și pline de Bucurie, de Bună-Stare și de Fericire, Teodora, Fiica Primelor
Raze, trăia împreună cu mama ei într-o căsuță aflată la marginea Pădurii de Smarald. Pădurea le dăruia o
Hrană îndestulătoare. Când era vremea ciupercilor, Teodora și mama ei culegeau gălbiori, pitoance, bureți
de fag, cuci și ghebe și le uscau pentru a le mânca în iarna lungă și geroasă ce avea să vină. În holdă cultivau
in și cânepă. Semințele le păstrau pentru Hrană, iar din fibrele scoase cu multă trudă și cu migală din lujerii
acestor plante mult folositoare, făceau veșminte, așternuturi și țesături groase cu care acopereau pereții și
alte țesături pe care le așterneau pe podele. Culegeau flori de soc pentru a prepara cu miere o băutură
răcoritoare și tămăduitoare. Culegeau fructe de soc, de mur, de coacăz, de afin de agriș și de zmeur pe care
le păstrau în miere de albine. Tot din pădure adunau nuci și alune din care mama Teodorei pregătea

2 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro

îndulcituri cu miere de albine și cu pulbere din semințe de in, din semințe de cânepă și din sâmburi de
roșcove și de struguri. În jurul casei aveau o mică livadă din care toamna culegeau gutui, cireșe, vișine,
prune, caise, piersici, mere și pere. Aveau și câțiva butuci de viță de vie și puneau la uscat ciorchinii de
struguri pentru a avea peste iarnă stafide dulci și hrănitoare. În livadă aveau câteva zeci de coșnițe din care
adunau miere atât cât le era de trebuință și aveau grijă să lase suficientă miere albinelor pentru ca aceste
harnice lucrătoare să nu sufere de foame în lungile zile și nopți de iarnă. Toate aceste minunății cu care le-a
dăruit Pământul Mamă, le păstrau cu grijă în cămara casei lor și în pod. La vremea iernii, mama Teodorei
cobora din podul casei războiul de țesut, așa cum făceau toate femeile în acele timpuri și țesea din fir de
lână, din fir de cânepă și din fir de in, veșminte pe care apoi le împodobea cu frumoasele cusături pe care le
cunoaștem atât de bine pentru că au dăinuit în portul Neamului nostru până astăzi și vor dăinui atâta timp cât
Neamul nostru va fi îngăduit să ființeze la Pieptul Mamei Pământ. În prima zi a primăverii următoare când
mergeau să aducă Ofrande Zeului Soare, toți locuitorii cătunului purtau veșminte noi. Ei știau că este un
semn de Respect pentru ei înșiși să poarte veșminte noi și că este un semn de Recunoștință și de Mulțumire
pentru tot ceea ce ei numeau atunci așa cum numim și noi astăzi, Firea Înconjurătoare, pentru acest Pământ
Bun și Roditor, să poarte veșminte lucrate cu Dăruire și cu Iubire de femeile frumoase și harnice ale
Neamului nostru. Înainte de prima zi a Primăverii, își făceau curățenie desăvârșită în case și în lucruri. Tot
ce nu le mai era de trebuință era scos afară din case, dus într-un loc anume și dăruit Focului Sacru. Era un
Ritual de Primenire despre care se spunea că are Puterea de a aduce lucruri noi în locul celor învechite,
acelora ce cunosc în Minte, dar mai ales înțeleg în Inima lor această Lege a Firii.

Căsuța mică în care trăiau Teodora și mama ei, fusese ridicată cu pricepe, cu îndemânare și cu
dăruire, din trunchiuri de paltin, cioplite de către un ridicător de case ce trăia în acel cătun numit Plai de Rai.
Se numea așa acel cătun pentru că uneori, Cerul parcă se deschidea și oamenii puteau privi cu Ochii
Trupurilor lor alte lumi în care trăiau felurite Ființe. Unele erau asemănătoare oamenilor, altele erau atât de
diferite încât oamenii cunoșteau doar în Inimi că sunt Ființe și nu alte Alcătuiri ale Firii. Teodora privea cu
nesaț Cerul încă de mică și o întreba mereu pe Mama sa:
- Cât timp mai este până ce voi putea vedea iar Ființele din alte lumi?
- Atunci când va fi cea mai lungă zi a anului și noaptea cea mai scurtă, Cerurile se vor deschide iar.
În acea noapte vom merge împreună la Stânca Dragonului Străjer și vom privi Cerul înstelat. Vor veni toți
oameni ce trăiesc în împrejurimi și vom aștepta în Liniște Desăvârșită clipa în care Nevăzutul va deveni
pentru un scurt timp, Văzut. În zori, vom întâmpina cu Bucurie Soarele și vom sărbători așa cum se cuvine
în zi de Datină Stră-Bună. Vom mânca îndulcituri din prune uscate umplute cu zdrobitură de nuci și alune de
pădure și învelite în miere cristalizată. Vom mânca și colaci frământați din făină de sorg, copți în țest, unși
cu miere și presărați cu semințe de dovleac și de floarea soarelui. Vom aduce ca Ofrandă și pite mari
frământate din făină de semințe de cânepă și coapte deasemenea în țest. Vom roti horă și la apusul Zeului
Soare vom aprinde Focul Sacru în Vatra-Altar din mijlocul pietrelor așezate în formă de roată de car. Focul
Sacru este Soarele iar roata de car este Roata Pământurilor ce se rotesc în jurul Soarelui. Noi le numim de la
o vreme încoace Copiii Soarelui. Cele nouă spițe ale roții de car pe care le facem din pietre așezate pe
pământ sunt Puterile Nevăzute cu care Soarele își păstrează Copiii în ocolul său. Dacă la Sărbătoarea noastră
vor veni și Sfintele Zâne ale Munților și se vor prinde să se rotească în Horă Solară, va fi semn că întregul an
pe care l-am lăsat în urmă, oamenii cătunului nostru au trăit în Armonie cu Legile Firii și că vor primi de la
Sfinte, Daruri de Cunoaștere. Fiecare cătun avea o astfel de Vatră-Altar, iar Focurile Sacre se aprindeau pe
tot întinsul pământurilor noastre la fiecare Sărbătoare din an, fie că era vorba de Sărbătorile Solare fie că era
vorba de Sărbătorile Firii Înconjurătoare ori de Sărbătorile Lupilor sau a Ursului Sacru.

Copila era tot mai nerăbdătoare și în fiecare seară privea de la fereastra ei mică Stânca Dragonului
Străjer.

3 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro

 „- Oare de ce i se spunea astfel? Bătrânii spun că demult, demult de tot, o tânără Prințesă Pelasgă de
prin partea locului a aflat de la un Înțelept Atlant numit Agwanti, că în adâncul pădurilor neguroase se află o
grotă adâncă în care de va merge și va privi în Ochi și în Inimă Dragonul ce străjuiește Taina, va primi în
Dar Întregul Înțeles al acelei Taine ce se rostește pe Sine încă de la Începutul Lumii. Prințesa, dornică de
Cunoaștere și de Înțelepțire a luat calea codrului și după foarte multe zile de mers anevoios prin locuri
necălcate încă de picior de om, ajunsă la capătul puterilor, s-a prăbușit lângă un mesteacăn. Era în început de
iarnă. Merinde nu avea cu ea și nici putința de a aprinde un foc la care să se încălzească și să-și usuce
hainele udate de ploile înghețate. Haite de lupi urlau și uneori treceau atâta de aproape încât parcă și sângele
îi îngheța în Trup. Cu cele de pe urmă puteri s-a ridicat, a îmbrățișat copacul cu scoarță albă și lacrimile au
început să îi curgă șiruri pe obraz.
- Mărite Zeu Zalmoxis, te rog în Inimă, arată-mi Calea și dă-mi Puterea de a o putea urma!
Strângea trunchiul mesteacănului în brațe și se ruga încredințată pe deplin fiind că Zeul Cel
Atotputernic îi va da puterea de a merge mai departe. A simțit atunci cum Inima îi este cuprinsă de o Lumină
și de o căldură necunoscute. Auzea cum sevele copacului se ridicau din pământul roditor în trunchi până la
cele mai mici rămurele. Simțea cum Puterile Bine-Făcătoare și Tămăduitoare ale acelor seve sunt absorbite
de Trupul ei obosit. Simțea cum Puteri Necunoscute cresc în Trupul ei. Dintr-o mică crestătură a scoarței a
început să curgă un fir subțire de sevă. Prințesa a știut atunci în Inima ei că de va bea acea seva, Puterile îi
vor reveni pe deplin. După ce și-a ostoit setea, a mulțumit mesteacănului și a plecat mai departe. Ziua
mergea, iar noaptea dormea în câte o scorbură sau pe câte o ramură mai groasă a vreunui copac viguros.
Stăruința ei de a ajunge la Grota Dragonului Străjer nu putea fi clintită de nimic. Plină de Încredere în Sine,
în plină noapte, la vremea când Zeița Bendis își arăta Întregul Ei Chip Luminos, Prințesa Pelasgă a ajuns la
grota păzită de acel uriaș Dragon de care îi vorbise Înaltul Înțelept Atlant. Dragonul o privea cu Drag. Pe cât
de înspăimântătoare îi era înfățișarea pentru ochii de pământean ai Prințesei, pe atât de multă Iubire se
revărsa din Inima sa de Foc. Prințesa se apropie încrezătoare și își așeză palmele pe fruntea Dragonului.
Simțea cum Taina Firii din Începuturi o primește și Ochiul ei Lăuntric vedea cum Dragonul se tranformă
într-o Lumină Smaraldină ce îi pătrunde-n Inimă și în Minte. Apoi, nu mai știu nimic. În zori, când Ochii
Trupului ei s-au deschis sub Razele Curate ale Soarelui ce o înveșmântau, a zărit alături o pietricică de
Smarald prinsă într-o legătură împletită din trei fire de lână vopsită în culorile curate ale Podului de Foc sau
Arcodabara cum se mai numește Curcubeul în limba vorbită de Stră-Moșii noștri Pelasgi și de Atlanți. O
ridică și și-o legă la gât. Îndată, o Lumină puternică stârni în jurul ei un vârtej multicolor și tânăra Prințesă
Pelasgă se transformă într-un Dragon de Foc, Străjer al grotei în care este și astăzi păstrată Taina ce se
rostește pe Sine din Începutul Lumii. Prințesa a înțeles atunci ce este deslușirea Tainei și ce este Dragonul de
Foc, Străjer al Izvorului Luminii de Smarald. A înțeles că Dragonul Străjer era un Înțelept Înalțat ce părea
înspăimântător celor ce nu erau însetați de Cunoaștere. În fapt era o Ființă înnobilată de Înțelepciune și de
Iubire ce se dăruia pe sine întru Înțelepțirea celor însetați de a cunoaște Tainele Lumii noastre și ale altor
Lumi Celeste, de a cunoaște Tainele propriei Ființe și astfel, de a dobândi Nemurirea în Trup. Înțelese că
Taina se păstrează și se transmite de la Înțelept la Ucenic și că atunci când Ucenicul primește Lumina
Cunoașterii și devine la rându-i Înțelept, Înțeleptul Dragon pornește către alte zări purtând cu el Lumina
tuturor Tainelor păstrată în cea mai Înaltă Taină, în Taina Iubirii.

Adesea, Prințesa cea transformată în Dragon de Foc venea pe stânca aceasta și privea cu Drag în zare
către pământurile Neamului său. Căușurile de piatră lăsate de apăsarea ghiarelor ascuțite stau mărturie și
astăzi a trecerii sale prin aceste locuri. Aceasta este Legenda, dar eu cum pot afla ce este Taina și ce este
Dragonul? Prințesa Pelasgă a primit această Taină aflată în Inima Dragonului de Foc. S-a transformat la
rându-i în Dragon de Foc, dar în același timp poate avea și înfățișare omenească atunci când oamenilor vrea
să se arate spre a le împărtăși Cunoaștere. Dragonul de Foc a dispărut sau poate doar a dispărut puterii de a
vedea în Nevăzut a Ochilor Trupurilor noastre? Atunci înseamnă că Dragonul poate fi văzut doar cu Ochiul

4 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro

cel Lăuntric al Ființei... Cum pot eu oare să ridic pleoapa Ochiului Lăuntric și să privesc? Mama mi-a spus
că doar atunci când toate gândurile adorm, Pleopa Luminii Celeste se deschide și pot privi, dar că de îndată
ce mă voi gândi cu Mintea la ceea ce voi vedea, Pleoapa se va închide în aceiași clipă. Mi-a spus că de aleg
doar să privesc fără s-aduc în Minte vreo fărâmă din toate câte știu ori din cele pe care cred eu că le știu ori
doar mi le închipui, doar astfel de aleg atentă să privesc, curând eu voi putea să aflu Tainele Nevăzutului.
Atâta tot, doar să privesc fără să judec ceea ce voi vedea, nu-mi pare a fi greu deloc. Așa să fie oare? Din
fire sunt stăruincioasă și mă străduiesc în tot ceea ce fac și știu că într-o zi aievea voi vedea în Nevăzut așa
cum astăzi cu Ochii Trupului văd Firea ce ne înconjoară cu tot ce este Ea sau cu tot ce eu pricep acum ce
este Ea.”

În fiecare zi, Teodora se simțea tot mai mult atrasă de Stânca Dragonului Străjer și în fiecare noapte
privea prin mica ferestruică înspre stâncă sperând că într-o noapte în care Zeița Bendis își va arăta Întreg
Chipul Său Luminos, va vedea Dragonul Străjer, dar zilele treceau și îi părea că așteptarea îi este și îi va fi
deșartă. Nu știa că Stăruința, Străduința și Setea ei de Cunoaștere au încolțit și că foarte curând în Inima-i
Strălucitoare vor rodi.

Fiica primelor Raze învăța ziua de la mama ei meșteșugurile de casă și o ajuta după puterile ei la tot
ce era de înfăptuit. Îi plăcea să-i privească mâinile atunci când mama ei torcea, când lucra la războiul de
țesut, când împletea, iar mama ei, în timp ce meșteșugea, îi dăruia Teodorei, Tainele tuturor acestor
Meșteșuguri vechi de când lumea. Îi povestea și despre Stră-Stră-Stră-Moșii noștri Pelasgi și despre
așezările lor înfloritoare, despre Tainele păstrate în pietre, despre Taina Apei Vii pe care ne-o dăruiesc
fructele și legumele, despre Taina Pădurii de Smarald și despre vechea limbă pe care o vorbeau Stră-Moșii
noștri, Pientra. Îi povestea adesea despre Călăreții de Smarald, despre Luminoșii Ocrotitori din Nevăzut și
despre Steaua lui THOTH. Teodora asculta și păstra în Minte și în Inimă tot ceea ce mama ei îi rostea și îi
arăta. Înțelegea tot mai mult din Tainele Firii, cunoștea și înțelegea tot mai mult despre Sine, despre
Alcătuirile Învelișurilor Ființei Sale și uneori, Emoții din Inima sa se alcătuiau în imagini și în cuvinte în
Mintea ei scotocitoare. Setea ei de Cunoaștere creștea pe măsură ce afla mai mult din rostirile mamei sale și
din înțelegerile ce urcau din Inimă în Mintea sa. Într-o bună și frumoasă zi, la Ceas de Taină, Teodora a
rostit aceste cuvinte către mama sa:
- Bună și Dragă Mamă, vreau să cunosc pe deplin Taina Pădurii de Smarald. Te rog, mă lasă să merg
în adâncul pădurii, să aflu locul din care izvorăște Lumina Smaraldină și să îmi deschid Mintea și Inima
pentru a primi acea Lumină!
- Pruncuță Dragă, dacă Dorința ta, de Minte îți este izvorâtă, să nu te duci căci te vei pierde în
hățișurile nesfârșite ale gândurilor ce le numim pustiitoare iar Lumina Smaraldină va fi tot mai departe de
tine, dar dacă Inima-ți este Izvorul Dorinței tale de înțelepțire atunci nu mai zăbovi nici o clipă. Degrabă te
îndreaptă către Lumina Smaraldină!
- Îți mulțumesc Măicuță Dragă pentru Cuvântul de Folosință pe care mi l-ai dăruit. În Liniștea Inimii
cu siguranță voi afla unde se află Izvorul Dorinței mele, în Minte ori în Inimă și după ce voi ști, abia atunci
îmi voi alege Calea ce-o am cu Drag și cu Recunoștință de urmat.
Teodora a înțeles așa cum se cuvine Cuvântul de Folosință pe care mama sa, cu Drag și cu Iubire i l-
a dăruit și l-a urmat așa cum este înțelept să facem fiecare dintre noi atunci când cei cărora le suntem dragi,
cu Înțelepciune și cu Bucuria Dăruirii în Inimi, ne îndrumă. O vreme, Viața Teodorei a fost asemeni celei pe
care o trăise și până atunci în preajma mama sale, la fel aproape ca până-n acea zi în care a primit Cuvântul
de Folosință rostit de cea ce îi dăduse Viață. În tot acest răstimp, cu Dăruire și cu Recunoștință a deprins
toate meșteșugurile și toată Înțelepciunea pe care mama sa le primise la rândul ei în Dar de la părinții săi și
de la Buni și Stră-Buni. Aceștia le aveau la rându-le în Dar de la Stră-Buni lor. Trecut-au ani și ani la rând
așa cum stolurile păsărilor călătoare trec în pragul fiecărei Primăveri și în fiecare Toamnă. Fiica Primelor

5 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro

Raze le privea și zi după zi înțelegea mereu mai mult din Tainele zborului lor. În Mintea ei creșteau și se
rosteau cuvinte, întrebări, dorințe.
„- Ce le îndeamnă oare să plece și ce le îndeamnă să se întoarcă mereu în aceleași locuri și în aceleași
cuiburi pe care le repară an după an? La fel ca ele, eu doresc să plec, dar la el de mult doresc să mă și întorc
în primitoarea noastră căsuță de la marginea Pădurii de Smarald. Păsările nu rătăcesc niciodată Calea cu
toate că ele nu gândesc asemeni oamenilor, în cuvinte pe care noi să le pricepem. Altfel primesc și altfel
dăruiesc puilor lor la rându-le, știința zilei în care își vor deschide aripile și a zilei în care își vor lua zborul
către zări neștiute precum și știința zilei când ele vor porni iar către plaiurile noastre. Înseamnă că în Inimă
primesc a Neamului lor Înțelepciune și înseamnă că tot în Inimă ele o dăruiesc puilor lor. La fel și Mama îmi
dăruiește în Cuvânt de Folosință deslușiri de Taine, dar Înțelegerea, în Inimă o simt a înflori. Cum aflu oare
care este locul din care izvorăște Dorința mea de a pleca și care este locul din care izvorăște Dorința mea de
a mă întoarce în astă minunată casă în care m-am născut și pe acest Drag și Luminos în toate, Plai de Rai?
Inima mea îmi este Izvor de Șoapte și de Dorințe de înțelepțire și mă îmbie cu Apă de Izvor de Taine să-mi
ostoiesc Setea de a cunoaște și de a mă înțelepți sau Mintea încearcă a mă minți cu șoapte deșarte de mărire?
Mama mi-a spus că „doar Mintea ta te poate minți, de-aceea o numim cu același profund în înțeles, cuvânt”.
Mintea te poate minți prin izvorâre de gânduri pustiitoare. Mi-a spus că în fiece cuvânt se află o Taină ce ne
vorbește despre Alcătuirea sa și totodată cuvântul însuși, atunci când îi cunoaștem Taina Alcătuirii, ne
deslușește ce înseamnă el în Adevăr. Tot în cuvânt se află și Taina, Înțelesul și Menirea ce o păstrează
numele meu, cuvânt ce-nseamnă Dor de Înalta Înțelepciune ce este Dorul Creator, Dorul de a cunoaște și de
a împărtăși Darul Înțelepciunii semenilor mei. Maica mea Dragă mi-a mai spus că este un Semn de Cuviință
să îmi ascult Rostirea Inimii pentru că „Inima întotdeauna îți șoptește doar Adevărul. Așa rostit-a Mama mea
iubită”.

În cel de al douăzeci și unulea an al Vieții sale, de ziua Sfintelor Zâne, Fiica Primelor Raze, Teodora,
s-a ridicat din pat în miez de noapte, a ieșit din casa părintească și a urcat pe culmea dealului ce se înalță
dinspre Miază-Noapte, dealul numit de oamenii așezării Plai de Rai, Capul Zeului Soare sau Cap-Ra cum îi
rosteau numele Stră-Bunii noștri Pelasgi. Pe Stânca Dragonului Străjer tânăra Teodora s-a suit cu o Chemare
de Foc în Inimă și tălpile goale cu Încredere Deplină și le-a așezat, așa cum Inima-i în Taină îi șoptise, în
căușele de piatră despre care se știa de către toți Bunii și Stră-Bunii că au fost săpate de ghiarele Dragonului
Străjer al grotei din care izvorăște Lumina Smaraldină a Pădurii de Smarald. Teodora privea întinsa pădure
și undeva în depărtare vedea Izvorul Luminii Smaraldine. Privea și înspre locul din care urma să se înalțe
Zeul Soare pentru a dărui Întregului Pământ încă o zi Strălucitoare, Voioasă și de Bine Făcătoare. Simțea
cum aripi uriașe parcă îi cresc și cum privirea i se ascute tot mai mult și devine tot mai pătrunzătoare. În
Liniștea și-n Pacea Inimii s-a păstrat tânăra Teodora până ce primele Raze de Soare i-au atins fruntea. A
simțit atunci cum Ochiul cel Lăuntric se deschide în Lumină. În Inimă a primit o Rază Curată din Izvorul de
Smarald aflat în Inima Pădurii Neguroase. Cu Aripi Smaraldine s-a-nălțat și cu Ochi de Aur a privit în
Izvorul de Smarald. Simțea cum Inima-i primește Tainele neștiute ale Firii și cum în Mintea-i Luminoasă,
Tainele prind a se tălmăci în Cuvinte de Folosință menite spre a fi rostite, menite pentru a îmbogăți și pentru
a înnobila prin înțelepțire, Frați și Surori de pe Întreg Întinsul Tărâmului Stră-Bun. În Inima Fecioarei
Teodora o uriașă Floare a Vieții s-a deschis. Fiica Primelor Raze a coborât din a Cerului Înalt pe Stânca
Dragonului. A simțit cum în pieptul său crește o trăire așa cum nu mai avusese până atunci. Era Chemarea
către Calea ce o avea de urmat în această Viață. A alergat pe drumul către casă, cu Bucurie mamei sale să îi
împărtășească Darul primit.
- Iubită Mamă, azi am răspunsul întrebării mele.
- Rostește, Fiică Dragă!
- Iubită Mamă, Nici Mintea și nici Inima nu sunt Izvorul Chemării mele pe care o numeam Dorință ci
Ființa cea Sălășluitoare în Inima mea pământeană, în Însuflețirea mea. Măritul Soare, Izvorul Smaraldin și

6 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro

Ființa Dragonului Străjer ce este Conștiința, mi-au dăruit tot ceea ce eu voiam a ști cu Mintea.
- Știam în Inimă copila mea că vei primi Înțelepciunea pentru că ai avut Răbdarea de a te păstra în
Ascultarea Înțeleptului ce sălășluiește în Inima ta. Acel Înalt Înțelept Interior ești Tu cu tot ce este Alcătuirea
ta de lut și cu tot ce este Alcătuirea ta Celestă. Răbdarea este, Fiica mea, acel timp pe care noi îl dăruim cu
Bucurie Înțeleptului din Inima noastră pentru a ne împlini Visul, pentru a ni-l înfăptui. Când te afli în
ascultarea Inimii, Întreaga Fire va înfăptui tot ceea ce este potrivit pentru ca Visul tău să prindă Viață și pe
deplin să se înfăptuiască. Tu ființează mereu în ascultarea Inimii și dacă crezi că îți este potrivit, păstrează
acest Cuvânt de Folosință în Mintea și în Inima ta.
- Îți mulțumesc Iubită Mamă. Acum, Menirea mi-o cunosc și știu ce am de împlinit în astă Viață.
Păstrez nu doar acest Cuvânt de Folosință ci toate pe care mi le-ai dăruit. Aceasta mi-e alegerea și Inima-mi
șoptește că este luminată de Iubirea ta.
- Abia aștept să-mi spui, de vei voi.
- Cu Stăruință și cu Străduință pe Calea Cunoașterii și a Înțelepciunii voi păși în fiecare clipă și voi
împărtăși tot ceea ce voi cunoaște și voi înțelege, tuturor celor care își vor deschide Mintea și Inima spre a
primi Tainele Firii.
- Frumoasă, Luminoasă și plină de Înțelepciune este Calea ce ai ales.
- Iubită Mamă, voi pleca acum să-mi împlinesc Menirea.
- Urmează-ți Calea, Iubită Fiică a Primelor Raze, mergi cu Lumina și fii Lumină și Iubire în fiecare
clipă și în orice împrejurare a Vieții tale! Aceasta e Calea cea Dreaptă ce o urmează toți cei ce aleg să se
ridice din Om de Lut în Om Solar.
- Rămâi cu bine Mamă.
- Cu bine mergi bună și dragă, Teodora.

Asemenea Prințesei Pelasge, Teodora porni către Inima Pădurii fără a lua nimic cu ea. Arborii
bătrâni de mii de ani păreau a păstra Taine atât de vechi încât doar o Inimă Curată și Izvorâtoare de Iubire le
putea desluși. Poteci nu erau așa că Teodora s-a lăsat purtată de Simțul cel Bun al Inimii ei și și-a lăsat Inima
să aleagă încotro să se îndrepte. Nu simțea niciun fel de teamă. Știa că dacă vor fi încercări pe Calea ei, le va
trece cu ușurință pentru că Visul ei era cel mai de preț Crez și Temeiul pe care le avea și știa că Firea
Înconjurătoare și Inima îi sunt cele mai bune Călăuze în tot ceea ce avea să facă de acum înainte. Când
simțea că oboseala îi cuprinde Trupul, se odihnea la trunchiul unui copac bătrân. Îmbrățișa trunchiul și
copacul îi dăruia atât de multă Putere încât după câteva clipe putea să-și continue drumul ca și cum ar fi
dormit o noapte întreagă. Găsea la tot pasul alune de pădure și nuci, zmeură, coacăze, afine și mure și își
ostoia setea la câte un izvor cu apă atât de curată încât nu o putea vedea în căușul palmelor. Noaptea își
făcea culcuș din cetină de brad și din mușchi moi, iar dimineața, în zori, după ce mulțumea Soarelui pentru
Lumina Zilei și pentru Hrana de Lumină pe care o dăruiește cu prisosință Firii, pleca mai departe. În cele din
urmă a ajuns la grota din care izvora Lumina Smaraldină. Era o grotă atât de mică încât o puteai numi hudă.
Se așteptase să afle aici o grotă uriașă cu multe cotloane, cu pericole neștiute, cu labirinturi înșelătoare și
înfricoșătoare. A înțeles atunci că toate lucrurile înspăimântătoare sunt create de Minte și că pot fi înlăturate
în orice clipă cu o Rază Curată izvorâtă cu Iubire din Inimă. A înțeles că tot ce este umbrit poate dispărea
prin Iubire, doar prin Iubire. A înțeles că tot ce este umbrit nu există ca atare ci că este doar o închipuire, o
reflectare în lume a Fricii din Mintea celor ce nu au Cunoaștere. Că este o proiecție ce dispare atunci când
Lumina din Inimă crește și se revarsă către Firea Înconjurătoare. Este ca atunci când intrând într-o grotă nu
vezi nimic până ce nu aprinzi o faclă. Întunericul dispare în clipa în care aprinzi facla ca prin farmec pentru
că întunericul nu există ca atare, este doar absența Luminii. La fel este și cu Mintea oamenilor. Frica,
umbrele, suferința, toate cele nedorite dispar deîndată ce Mintea primește Cunoaștere.

Teodora s-a așezat pe iarbă. Privea mica hudă în care nu se afla nimic altceva decât o foarte mică

7 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro

adâncitură în peretele de stâncă, adâncitură din care strălucea o pietrică de Smarald de mărime unei nuci. Era
nedumerită.
„- Nu cred că Lumina Smaraldină, atât de strălucitoare pe care o vedeam în nopțile în care Zeița
Bendis își ascunde Chipul în umbra Pământului Mamă, izvora și izvorăște de fiecare dată din această mică
pietricică de Smarald...”
- Cu siguranță, nu acea pietrică este Izvorul Luminii Smaraldine.
Teodora se întoarse și privi Făptura de Lumină ce îi citise gândurile și coborâse din Nevăzut în chip de
Prințesă Pelasgă.
- Prințesă...
- Pietricica din adâncitura hudei este Dar pentru tine, de vrei să o primești. Ea este Păstrătoarea
tuturor Tainelor și a tuturor Puterilor Ființei. Nimeni nu-i poate pricinui vreo stricăciune pentru că este
transmutată alchimic din apa unui Ocean Infinit pe care-L numim Conștiință, din Apa Izvorului a Tot Ce
ESTE. Doar de tine depinde cât de strălucitoare va deveni. De Inima ta și de Ascultarea în care va ființa de
acum înainte Mintea ta. Cum o vei primi și cum o vei păzi așa va fi și atât de mult vei putea primi din
Înfinita Înțelepciunea pe care ea o dăruiește. Poate să rămână mică și aparent fără prea mare putere și fără
prea mare strălucire așa cum pare a fi și acum sau poate să crească atât de mult în Strălucire și în Putere
încât să lumineze Întreg Pământul și încă mult mai mult decât atât. Doar de tine depinde. În acea pietricică
se află un Ocean uriaș, un Ocean Nețărmurit la care poți ajunge, în care te poți înveșmânta, din care îți poți
hrăni Nemurirea. Poți arăta tuturor semenilor noștri Calea către acest Ocean al Bucuriei, al Armoniei, al
Păcii și al Bună-Stării. Unii o vor urma, alții nici nu vor voi să audă de această Cale de Lumină Smaraldină.
Menirea ta este de a împărtăși doar celor ce doresc să își afle și să-și împlinească Visurile, Taina acestei Căi
prin care toți oamenii de pe Pământ se pot înțelepți și prin care pot dobândi Nemurirea în Trup. Taina
Tainelor este Iubirea iar Oceanul Bucuriei este Conștiința. Înțelepții noștri au numit Iubirea și Conștiința ca
fiind cele două Ramuri ale aceluiași Copac al Vieții și pentru ca oamenii să nu-i uite imaginea, l-au desenat
pe oalele de lut, l-au cusut pe ii și l-au scrijelit pe pereții grotelor în care Ei au trăit și poate că încă mai
trăiesc și astăzi neștiuți de semeni, dar iubiți și respectați de toate celelalte Ființe ce trăiesc la Pieptul Mamei
Pământ. Conștiința este simbolizată de Rădăcina Copacului iar Iubirea de Coroana sa. Trunchiul care le
unește simbolizează Omul de Lut care pășește și se ridică cu fiecare pas către Cunoașterea de Sine pe Calea
sa prin Viață. Când Copacul Vieții înflorește și rodește, știm că încă un Om de Lut s-a transformat într-un
Om Solar, într-o Ființă Nemuritoare de Lumină.
- Îți mulțumesc, Prințesă Pelasgă.

Teodora se apropie încet de mica scobitură din peretele de piatră al hudei. Ia cu ambele mâini mica
pietricică de Smarald, o privește îndelung, apoi își prinde în jurul gâtului împletitura tricoloră. Sărută
pietricica și o așază cu grijă pe ie. Se întoarce către Prințesă, dar aceasta se înălțase în Nevăzut. Pe locul în
care se aflase Prințesa Pelasgă stătea acum surâzătoare, nimeni alta decât mama sa. Surpriza Teodorei a fost
uriașă.
- Mamă, cum de ești aici...?
- Am fost întotdeauna și voi fi întotdeauna în acest loc în care și eu am primit într-o zi Bine-
Cuvântată o pietricică de Smarald. Uite, o am aici!
Teodorei nu-i venea să creadă. O privea uimită pe mama sa și părea a nu înțelege cum de până acum
nu observase că mama ei purta la gât o legătură în culorile Podului de Foc. Mama sa i-a înțeles nedumerirea
și i-a spus cu glasul ei domol și iubitor:
- Teodora, Fiică a Primelor Raze, nu putem vedea și nu putem înțelege nimic din ceea ce nu am
primit încă din Inimă în Mintea noastră. Este și aceasta o Taină a Cunoașterii și a Înțelepciunii. Avem tot
timpul din lume pentru a desluși împreună încă multe alte Taine ale Firii pentru că astăzi ai primit în Dar
Nemurirea pentru Stăruința și pentru Srăduința ta. Hai să mergem acasă! Vrei?

8 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro

 - Să mergem, Mamă Iubită! Îmi este așa de foame... îmi faci rogu-te niște pofticele din acelea bune
din care doar tu știi să faci...?
- Hai să le pregătim împreună pentru că într-o bună și luminoasă zi și tu va trebui să faci pofticele
pentru un Prunc sau pentru o Pruncuță. Ce zici?
- Bine... bine... hai mai iute că îmi este o foame de lup!
- Nu te grăbi că ajungem într-o clipă.
- Dar casa noastră este la multe zile de mers de aici...
- Nicidecum, uite gorunul cel mare de la poartă, este la doi pași de noi.
- Dar eu am mers prin pădure...
- Calea către Tine însăți, către propria-ți Conștiință, pare uneori lungă, pare uneori a fi întortocheată,
alteori poate părea înspăimântătoare sau plină de suferințe și de neajunsuri, dar este atât de scurtă încât poți
spune că este în fața ta la un pas, doar că tu nu o vezi și nu faci pasul în direcția potrivită. Este doar la un pas
distanță sau mai bine zis, o atingi atunci când alegi să pășești în direcția potrivită.
- Doar un pas... of...
Mama Teodorei a râs cu Bucurie și prinzându-i mâinile tinerei și acum Nemuritoarei Teodora a
pornit să se învârtă cu ea în acel joc plin de veseliei al copilăriei, în fapt, un dans dăruit Zeului Soare. Poate
că astăzi această semnificație a jocului s-a rătăcit pe undeva prin cotloanele Minții noastre, dar în acele
timpuri copiii și tinerii cunoșteau acest Adevăr și numeau jocul învârtitului „mica horă” cunoscând că este
un mod de a-i mulțumi Zeului Soare pentru Lumina Sa, pentru Viață și pentru toate roadele pământului.

Teodora a trecut cu Bucurie fără margini pragul căsuței lor din lemn cioplit, ridicată după
Meșteșugul atât de vechi, atât de frumos și atât de plin de Respect pentru pădure și pentru lemn al Stră-
Moșilor noștri Pelasgi. Fiica Primelor Raze și mama ei au trăit mulți ani fericiți și au împărtășit tuturor celor
care le treceau pragul Cunoașterea și Înțelepciunea Stră-Moșilor noștri Pelasgi. Li s-a alăturat și Prințesa
Pelasgă ce-și dobândise la rându-i Nemurirea în Trup și sigur trăiesc și astăzi în căsuța lor dragă și
primitoare de la marginea Pădurii de Smarald. Cu Cunoașterea dobândită au transmutat alchimic vechea casă
din lemn cioplit, în așa fel încât să nu sufere stricăciuni de trecerea miilor de ani. Probabil că trăiesc și astăzi
în acel cătun frumos numit Plai de Rai și poate că s-au ridicat în Nevăzut pentru ochii celor ce nu au primit
încă Darul Cunoașterii Profunde și a vederii dincolo de ceea ce văd Ochii Trupului, dar celor însetați de
Cunoaștere li se arată și le dăruiesc Cuvinte de Folosință. Pe întinsul Daciei Stră-Bune sunt mulți Înțelepți
care ființează în Văzut și în Nevăzut de zeci de mii de ani și care dăruiesc Cunoașterea lor tuturor celor care
simt în Inimi, Setea de a cunoaște și Chemarea către Lumina Înțelepciuni. Oricine îi poate afla de este însetat
și alege să pășească pe Calea către Sine.

Povestea Teodorei nu se sfârșește aici.

Într-o zi de toamnă târzie, la ceasul amiezii, un Cavaler Danubian a descălecat în fața căsuței de la
marginea pădurii. Trupul lui avea urmele luptelor pe care le purtase cu vrăjmașii ce voiau să ne tâlhărească
pământurile și să ne înrobească. Teodora l-a îndemnat pe tânărul Cavaler să intre în casă:
- Fii Bine-Venit și Bine-Cuvântat, Străjerule! Casa noastră este și a ta. Înfruptă-te din bucatele
noastre, apoi lasă-mă să-ți tămăduiesc rănile.
- Îți mulțumeasc, Fecioară a Munților!
Cavalerul Danubian era nimeni altul decât Seba, căpetenia Cavalerilor Străjeri care au apărat Valea
Cernită de hoardele sălbatice ale prăduitorilor de Pământuri și de Neamuri. Teodora i-a spălat rănile și i le-a
vindecat cu plantele tămăduitoare ce cresc din abundență pretutindeni pe Întinsul Tărâmului nostru Stră-
Bun. Cum iarna se apropia cu pași repezi și înghețați, Cavalerul Danubian a primit cu Bucurie să rămână
până în Primăvara următoare în căsuța de la marginea Pădurii de Smarald. Teodora era cum nu se poate mai

9 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro

bucuroasă că acest mândru Fecior a acceptat să le fie oaspete peste iarnă. Acea iarnă a fost lungă și grea.
Zăpada era atât de mare încât abia dacă se vedeau streșinile caselor. Doar fumul vetrelor se înalța peste
omăt. Oamenii stăteau pe la casele lor și povesteau la gura vetrelor despre vremea de Pace ce venise deodată
cu înfrângerea năvălitorilor de către vitejii și neînfricații Cavaleri Danubieni. În vreme de Pace Cavalerii
urcau pe la casele lor de pe coamele dealurilor, creșteau oi și capre și își lucrau grădinile, livezile și holdele,
așa cum făcea fiecare om cumsecade al acelor timpuri pentru că era de neconceput ca oamenii să nu-și
lucreze grădinile și să nu-și asigure ei înșiși Hrana cea de toate zilele. Doar când focurile aprinse pe dealuri
vesteau o primejdie, bărbații și femeile își lua arcurile cu săgeți, securile duble, falxurile și sicile, încălecau
și porneau în luptă să apere Pământul Stră-Moșesc. Pentru că focurile primejdiilor nu s-au mai aprins pe
dealuri, Seba a rămas să le ajute pe Teodora și pe mama ei la treburile gospodăriei. El și Teodora petreceau
tot mai mult timp împreună și într-o zi Bine-Cuvântată ca toate cele ce ne sunt dăruite pe aceste plaiuri de
către Zeul Soare, Cavalerul Danubian și Teodora au rostit aceste cuvinte unul către celălalt:
- Teodora, Fiică a Primelor Raze și Fecioară a Munților, Inima mea îmi șoptește că tu ești Fecioara
Aleasă să mă însoțești în această Viață așa cum Zeul Soare și Zeița Bendis se însoțesc pe Cer.
- Seba, Inima ta cunoaște Dorința Inimii mele. Șoaptele ei sunt curate asemeni boabelor de rouă ale
dimineții.
- Teodora, Dorința ta este și Dorința mea.
- Seba, atunci să aducem Împlinirea ei în Viața noastră!
- Așa să fie!

Împreună au frământat, au împletit și au lăsat la dospit aluatul făcut din făină de semințe sorg și de
semințe cânepă. Seba a aprins Focul Sacru în cuptorul de pământ din fața casei, iar Teodora a avut grijă ca
Focul să fie viu și jucăuș în tot timpul pentru ca pita să iasă bine pătrunsă și gustoasă. Datina Stră-Moșească
ne dăruiește Înțelepciunea care rostește că asemenea este și în Viață: Bărbatul este cel care aprinde Focul
Iubirii, iar Femeia este cea care păstrează acest Foc Sacru Viu în toată Viața lor pentru că doar astfel cei doi
vor fi fericiți până vor fi pe acest Pământ Drag și Sfânt și poate și după aceea în Cerurile Înstelate. Teodora
și Seba au rupt câte o bucățică din pita bine rumenită, au presărat-o cu puțină sare și și-au dăruit-o unul
celuilalt cu Drag. I-au chemat apoi la Sărbătoarea Bucuriei lor de a fi împreună pe toți trăitorii cătunului Plai
de Rai și încă și pe cei din cătunele învecinate ce au dorit să le împărtășească Bucuria Iubirii lor. La vremea
potrivită li s-a născut primul Prunc, apoi încă două Pruncuțe au coborât în Trupuri pentru a le bucura Viața și
a le împlini Iubirea. Cavalerul Danubian și-a dobândit și el Nemurirea în Trup sub îndrumarea Iubitei sale
Teodora. Seba și Teodora și-au crescut Pruncul și Pruncuțele în Bună-Înțelegere, le-au dăruit Cunoașterea
Tainelor, au trăit cu toții fericiți și sigur trăiesc și astăzi la fel de fericiți în căsuța din lemn de la marginea
Pădurii de Smarald. Armonia lor a fost și este Deplină, Hrana lor a fost și este curată, Aerul a fost și este și
astăzi la fel de curat, iar despre Tămăduitoarea Apă de Izvor din acele locuri de poveste se mai vorbește încă
și astăzi.

Iar eu, Povestitorul din Văzut și Privitorul din Nevăzut pentru cei ce știu a privi dincolo de
Veșmântul Trupului de Lut, am încălecat pe Calul meu de Smarald și am plecat ca vântul și ca gândul către
alte Zări Pământești și Celeste și pe alte știute și neștiute Ramuri de Timp pentru a vă aduce alte și alte
povești minunate din cele nouăzeci și nouă de povești cu și despre Stră-Moșii noștri Pelasgi, povești pe care
le am păstrate într-un Loc Sacru păzit de un Dragon de Foc cu Ochi de Smarald și de nouăzeci și nouă de
Călăreți de Smarald din Ceata Străjerilor Agatârși.

Paul Buică

10 Carțile de succes ale autorului Paul Buică, se găsesc pe site-ul www.buyby.ro