DE LA ŞTIINŢIFIC, ÎNŢELEGÂND,

ÎNAPOI LA MAGIC

Mutatis mutandis, să ne aducem aminte cuvântul:

"Fă-te vânt, dacă vrei să te opui vântului... ".

Iată un chip înţelept de a depăşi vicisitudinile naturii cosmice prin magie

simpatetică. Pe care ar trebui să o reconsiderăm altfel... poate vorbind despre
MIMESIS... asemănare, intru CATHARSIS... purificare.
Şi, în acelaşi context, să ne mai aducem aminte că – LIMBA BĂTRÂNĂ a
neamului nostru, "limba întoarsă pe dos" încă vie pe ici-colo în ţară – cuprindea
această magică învăţătură: aceea a aducerii realităţii vii în vibraţia-sens a
cuvântului. Căci, jucându-ne:
● CUVÂNT... în limba întoarsă pe dos devenea: VÂNT-CU... ohh, ce noimă...
adică: purtaţi de vânt, vom fi asemeni lui, fără a ne mai putea destrăma. Căci,
omeneşte: "Homo homini lupus"... Dacă urli la lupii/ZEI, te vor considera ca fiind
de-al lor. „Zboara maipsiti”

● APOCALIPSA... apa-ca-lipsa, ohh... ce catastrofă... devenea, profilactic, în

limba de învăţătură a neamulu: SĂ-APA-CA-LIP... adică să facem încât apa să
lip(ăie), să fie din abundenţă în preajmă. Cum? De noi depinde, de acum.
Dumnezeu ne dă noima, dar nu ne pune în traistă şi facerea ei.
● Si cate alte exemple sugestive pe care le stiu de la George Cadar... iubitul meu
fratior intru cunoasterea radacinii de cuvant romanesc.
Ohh, acum am înţeles eu însumi, Doamne:
O CHEIE EXCEPŢIONALĂ.
O ipoteză fără de egal, ca valoare... pe care Sapir şi Whorf au formulat-o intuitiv,
asertând ipotetic că:

"Înţelepciunea unui popor se află ascunsă în limba sa". Perfect adevărat.

A sosit cu alte cuvinte timpul să dovedim aceasta întorcându-ne – în cunoştinţă de

cauză deja, ştiinţific, explicativ, Semio-Bio-Fotonic bunăoară – ÎNAPOI LA
LIMBĂ. Recuperând cu înţelepciune matricea cerului pe care noi am supt-o prin
laptele mamelor noastre şi căruia tot noi i-am pierdut sensurile ontologice.
Experienţiale, vii...
Căci, aşa cum îmi spunea Părintele Gheorghe Ghelasie – repet şi mereu acest lucru
– "Toţi vorbim limbajul lui Dumnezeu, dar am uitat acest lucru. Aduceţi-l aminte şi
daţi-l mai departe, explicativ"...

Aşadar, înapoi la LIMBA MAGICĂ, spre a-i găsi sensurile protectoare... ascunse
de strămoşi în cuvinte... în sintagme... Căci, LIMBA este cu adevărat un cod pe
care BIBLIA şi toate cărţile de înţelepciune sacră moştenite de la străbuni îl
cuprind:
CODUL FIINTĂRII NOASTRE ARMONICE.
In raport cu noi înşine, cu mediul nostru de viaţă, cu cosmosul şi cu Dumnezeu.
***
A sosit aşadar timpul să recuperăm acest cod, spre a-l folosi în beneficiul nostru.
Rostindu-l şi înţelegându-l... Aşa cum eu însumi sânt dator să înţeleg citind un
mesaj FB - atat de provocator - primit în această dimineaţa - de la o echipă de
frăţioare dragi mie, care scriu:

■ Elena Florescu: ...La Iaşi, când vin nori foarte negri şi vânt puternic, Mitropolia
bate clopotele şi toate bisericile – spărgind sonoritatile joase ale furtunii – creează
culoare pentru octave mai înalt vibratorii... Poate şi alte localităţi e bine să reia
acest "obicei" vechi, cu explicaţii deja ştiinţifice... Modularea sonoră... cu
scopuri precise...
■ Linta Alina: Ne-am "modernizat", tot ce e vechi e perimat , "superstitii si
babisme". Cam aşa gândesc mulţi, din păcate.
■ Shanti Nilaya: Ei, o să rog un cercetător român să scrie câteva cuvinte pentru
noi... Să risipim şi aşa norii.

IATĂ UN DIALOG care, prin natura lui – pe cat de jucăuş, pe atât de serios –
ridică o problemă extrem de gravă – cu care noi, oamenii – am început deja să ne
confruntăm: dezechilibrul ecologic generator de cutremure şi tzunami, de uragane,
furtuni şi inundaţii...
Or... Dragelor, dragilor... Frăţioare şi Frăţiori... Oameni.
O spun acum gândind cu voce tare:
A sosit timpul să recunoaştem în cunoştinţă de cauză faptul că un dar primt prin
naştere... a merge statornic pe jos, să spunem... la fel cum păsările ştiu să zboare..
nu este un dar dat nouă pur şi simplu, ca pe o moştenire pe care am primit-o pentru
că sântem merituoşi etc. Şi că, în consecinţă, ne având valoare prea mare, îl putem
ignora. Oh, dar atunci când nu mai putem merge, ce tragedie. Aşadar, sântem datori
a ne păstra şi optimiza această competenţă – exersând-o cu efort greu, cum făcea
Pescăruşul LIVINGSTONE învăţând să plonjeze din înaltul cerului în adânc de
mare. Spre a rezista mai apoi imperativului de supravieţuire. Sau asemenea
povestii biblice a talanţilor, care sub nici un chip nu trebui doar ingropaţi în
pământ, întru stocare.
Aceasta va trebui să facem şi noi, confruntându-ne cu vânturile, valurile. Cum?
Reînţelegând, bunăoară, mesajul cărţii noastre – JURNALUL DE LA
SACARAMB – abia lansată public:
VOM FI ÎMPREUNĂ SAU NU VOM FI DELOC!

***
Un ÎMPREUNĂ care presupune şi înţelegerea practică a bătăii clopotelor, atunci
când vântul se porneşte. Promit că atât cât mă voi pricepe o voi face şi eu. Curând
curând... Deja am început. Dăruindu-vă sensuri prin cărţi şi viaţă.
Cu iubire, va imbratisez in limba veche.... va cuprind.
Traian-Dinorel...
(REL-DINO, cum - in egala masura protectori si iubitori - imi spuneau copiii, in
joaca noastra, atat de magica. De unde, cum veneau atare intuitii? Dintr-un abisal
inconstient - neindoielnic - pe care deja trebuie sa ni-l aducem aminte acum. SPRE
A FI CU ADEVARAT CEI CE SANTEM.)