Dialog cu o "minte luminata": Prof. univ.
Dumitru incalculabile, pentru ca, pentru prima data, stiinta confirma
Constantin
Cartea interzisa
Neurolog, psihiatru, profesor universitar, om de stiinta,
cercetator in domeniul constiintei, scriitor. Dumitru
Constantin este ceea ce in SUA s-ar numi a brain, adica un
creier. Sau, cum s-ar spune pe la noi, o minte luminata.
Dincolo de titlurile sale stiintifice si de recunoasterea
internationala, despre Dumitru Constantin se mai poate
spune ceva: este un cautator, un personaj nelinistit, care-si
pune intrebari, care nu se multumeste niciodata cu
raspunsuri conventionale, care incearca mereu sa gaseasca
noi perspective asupra adevarului. Cercetarile sale lipsite de
prejudecati asupra constiintei l-au condus in zonele de
frontiera ale cunoasterii, cu mult inainte ca in Romania sa se
poata vorbi despre interferenta stiintei cu doctrinele mistice.
Aceasta este motivatia care a stat la baza acestui interviu.
Mai exact, o carte numita "Inteligenta materiei", al carei autor
este profesorul Dumitru Constantin. O carte care a bulversat
lumea stiintifica romaneasca, pentru ca avea curajul sa
aduca in discutie o viziune asupra lumii si a universului ce
parea pierduta pentru totdeauna. Erau timpurile
materialismului dialectic, iar cuvinte precum "suflet" isi
pierdusera orice semnificatie. Lumea nu mai era decat o
masinarie, la fel si oamenii. Constiinta nu mai era decat
"produsul materiei superior organizate". Dumnezeu fusese
izgonit din lumea oamenilor, in numele unei stiinte restrictive
si ai carei ochi erau acoperiti cu ochelari de cal. Ei bine, in
acele timpuri, Dumitru Constantin a avut curajul sa fluiere in
biserica. "Inteligenta materiei" era o carte in care, pe baza
cercetarilor care se desfasurau in lume, dar si pe baza
propriilor sale cercetari, Dumitru Constantin arata faptul ca in
spatele aparentei solide a materiei exista un principiu
energetic si informational care organizeaza universul in
formele pe care le cunoastem. Ca dincolo de obiectele
mecanice ale lumii mai exista ceva, o esenta inefabila, greu
de cuprins in conceptele obisnuite despre materie, care
constituie adevarata baza a universului cunoscut. Poate ca
si alti oameni de stiinta romani intuiau pe atunci aceasta
noua viziune asupra universului, insa doar el a avut curajul
sa exprime ceea ce credea, intr-o carte. Desigur, cartea a
fost interzisa.
Au trecut douazeci de ani. Traim timpuri in care ideile
profesorului Dumitru Constantin au fost confirmate. Stiinta
contemporana, fizica particulelor subatomice, matematica,
psihologia, biologia, chimia, genetica au confirmat viziunea
neurologului si psihiatrului roman. Astazi, noua paradigma in
stiinta afirma clar existenta acestui camp energetic si
informational, pe care este cladit universul cunoscut, inclusiv
fiinta omeneasca. Consecintele in termenii cunoasterii sunt
stravechi idei considerate pana acum, cu dispret, "mistice".
Lumea in care traim pare a avea un substrat spiritual, iar
constiinta omeneasca pare a insemna cu mult mai mult
decat un accident al evolutiei, in urma caruia materia a
devenit, intr-o buna zi, inteligenta. In acest context, o privire
lucida, din perspectiva omului de stiinta, ar putea arunca o
noua lumina asupra intrebarilor fundamentale care au
strabatut omenirea de cand exista ea: cine suntem si incotro
ne indreptam?
Gandul care schimba lumea
- Domnule doctor, pentru aceia care nu au citit "Inteligenta
materiei", ce inseamna aceasta sintagma?
- Foarte pe scurt, pornind de la anumite fapte si observatii
stiintifice, in "Inteligenta materiei" repuneam pe tapet vechea
controversa intre tabara "misticilor creationisti" si cea a
adeptilor teoriei evolutioniste a lui Darwin.
Conform acesteia din urma, viata in univers ar fi doar un
accident si, mai mult decat atat, chiar constiinta omeneasca
ar fi un accident. Cealalta tabara, care sustine existenta unui
model, a unui plan universal inteligent care a condus la
aparitia vietii si a constiintei, se situeaza diametral opus. Ei
bine, in carte eu plec de la premisa ca viata este in mod
evident inteligenta, aduc argumente in acest sens si
formulez intrebarea daca inteligenta este un rezultat, asa
cum sustinea pana nu de mult stiinta occidentala, sau daca
nu cumva este, de fapt, o cauza. Constatam cumva ca
inteligenta materiei este un datum, ca ea are capacitatea
misterioasa de a se aseza in asa fel, incat viata si constiinta
sa devina posibile. Am adus in discutie aceste resurse
misterioase ale materiei, in vremuri in care nu se putea
discuta deschis aceasta problema, din motive ideologice.
Sigur ca a trebuit sa fac niste piruete de exprimare, altfel
cartea nu ar fi putut aparea, dar subtextul cartii era clar
pentru oricine stia cat de cat despre ce este vorba. Ideea
acestui subtext este aceea ca materia este mult mai mult
decat credem, iar astazi, stiinta recunoaste faptul ca
viziunea mecanicista asupra universului este definitiv
depasita. Descoperirile fundamentale ale fizicii secolului 20
au schimbat complet ceea ce credeam despre univers si
despre fiinta omeneasca. Stim, astazi, ca ceea ce
consideram a fi materie solida, respectand legile mecanicii
clasice a lui Newton, nu este deloc ceea ce pare a fi. Atomii
din care este facuta materia, inclusiv corpul omenesc si
creierul, nu sunt solizi, nu sunt niste particule, ci sunt mai
curand niste individualizari ale unei forme de energie
vibratorie. Distanta intre nucleu si electronii sai este uriasa,
iar daca ar fi sa o comparam la scara, este echivalenta cu
distanta de la pamant la soare. Stiinta a inceput investigarea
acestui univers interior si, la fel ca in cazul universului
exterior, pare sa nu existe o frontiera finala. Se descopera
mereu noi si noi particule subatomice, din ce in ce mai mici,
iar natura acestui univers este in mod evident energetica si
informationala. Lucrurile, obiectele, corpurile, de la stele si
planete pana la corpul omenesc, par a lua fiinta din acest
camp universal de energie. Nu stim cum se intampla acest
lucru inca, dar a devenit evident ca exista o legatura intre
constiinta, asa cum o definim noi, si acest fenomen de...
materializare a formelor din campul universal de energie. A
fost dovedit in laboratoare faptul ca observatorul, omul de
stiinta, care are asteptari si sperante, influenteaza rezultatul
experimentului sau atunci cand se lucreaza cu particule
subatomice, cum ar fi un foton. Va dati seama ce inseamna
acest lucru? Inseamna ca numai gandind, deci reflectand in
constiinta omeneasca un anumit fenomen, il influentam.
Constiinta influenteaza materia. Implicatiile acestui fapt sunt
enorme, pentru ca schimba, de fapt, tot ceea ce credeam ca
stim despre lume si despre noi insine.
"Un fluture care bate din aripi schimba lumea"
- Acesta viziune asupra universului, asa cum reiese ea din
ultimele descoperiri stiintifice, pare foarte apropiata de
modelele mistice, ale crearii lumii de catre Dumnezeu. Pana
acum, viziunea stiintifica si cea mistica pareau in
contradictie ireductibila. Asistam la o unificare a stiintei cu
religia?
- Nu stiu cand se va produce o unificare a acestor modele de
cunoastere, dar stiu ca ea este in cele din urma inevitabila.
Exista o singura cunoastere, chiar daca modurile de
investigare a universului sunt diferite. Pentru mine, dupa 40
de ani de studiu si de reflectie asupra acestor probleme,
este evident, si nu ma feresc sa o spun, ca exista o esenta
spirituala a intregului univers, care face parte intrinseca din
acesta, daca nu cumva este insasi matricea universului
material. Mai putin conteaza daca o numim ca oamenii de
stiinta, camp energetic, informational, chiar camp al
constiintei universale, asa cum este numit de unele ramuri
ale psihologiei, sau daca este numit Dumnezeu, asa cum o
fac diversele religii.
Stiinta a facut deja marele pas, a depasit deja modelele
restrictive, mecaniciste, care au dominat occidentul si
civilizatia occidentala, timp de cateva secole, si este o
chestiune de timp, pana cand ceea ce am aflat va schimba
complet felul in care percepem universul. Religia nu a
schimbat inca nimic, ramanand incremenita in ideile de
acum mii de ani, intr-un mod dogmatic, ce nu se mai
potriveste cu nivelul actual al constiintei omenirii. De aceea,
eu prefer sa vorbesc despre natura "spirituala" a universului
si nu "religioasa", pentru ca religie inseamna dogma
pietrificata. Dar nu exista nici o indoiala ca intre viziunile
originale ale marilor mistici, ce au stat la baza diverselor
religii, si ceea ce descopera acum stiinta moderna exista o
legatura puternica. Puteti numi aceste viziuni intuitii, daca
vreti, si asta nu le scade cu nimic din valoare. Diferitele
ramuri ale stiintei confirma aceste intuitii, chiar daca
sistemele religioase care au luat fiinta ulterior pe baza lor au
deturnat viziunea initiala. Psihologia moderna, incepand cu
Carl Gustav Jung, a recunoscut existenta anumitor straturi
ale constiintei, in care se afla depozitata intreaga cunoastere
si experienta comuna omenirii, o mostenire formidabila si
care poate fi accesata de catre oricine, in anumite conditii.
Acest nivel al constiintei, pe care, de pilda, artistii il numesc
inspiratie, pe care psihologii il numesc subconstient, pe care
Jung il numea inconstient colectiv, este sursa cunoasterii
prin revelatie mistica. Asa ca nu este de mirare daca aceasta
cunoastere reala se intersecteaza, in anumite zone, cu
adevarul stiintific, sustinut cu formule matematice. Mari
fizicieni ai secolului 20, precum Schroedinger, Heisenberg
sau Niels Bohr, au formulari asupra naturii spatiului si
timpului care seamana izbitor cu cele ale unor texte ale
crestinismului primitiv sau ale spiritualitatii orientale, pentru
ca vorbesc despre aceeasi realitate, investigata cu mijloace
diferite. Pana acum se credea ca stiinta este perfect
obiectiva si ca poate masura totul, iar acum descoperim ca
lucrurile nu stau chiar asa. Subiectivitatea unui cercetator
influenteaza o realitate pe care o credeam obiectiva si
perfect independenta de constiinta omeneasca, ceea ce
inseamna ca, asa cum au intuit acei mari vizionari ai
omenirii, universul este un tot, ca orice lucru are legatura cu
toate celelalte lucruri. Sau ca, asa cum spune un proverb
chinezesc, un fluture care bate din aripi schimba lumea.
Ceea ce noi aflam acum despre structura universului prin
deductii matematice si prin experimente de tehnologie
avansata, acesti vizionari mistici care au schimbat istoria
lumii stiau deja, accesand niveluri ale constiintei despre care
noi am aflat abia in secolul 20. Dupa ce timp de cateva sute
de ani, stiinta europeana a ratacit arogant prin meandrele
mecanicismului, crezand ca universul este un fel de joc de
biliard al hazardului, iata ca redescopera acum ideea acestui
principiu spiritual. Am putea spune ca Dumnezeu se intoarce
in istorie si in stiinta, dupa ce a fost izgonit un timp
indelungat, si se intoarce sub forma acestor concepte de
ultima ora, precum campurile subtile de energie si informatie
aflate la baza materiei.
"Totul a inceput cu o revelatie"
- Domnule doctor, sunteti om de stiinta. Credeti in
Dumnezeu?

- Asa cum spunea un intelept al lumii contemporane, istoria
universului si cea a omului par a fi scrise de o singura mana.
Da, cred in Dumnezeu, dar nu intr-unul asa cum apare el in
iconografia clasica a religiilor. O sa va spun un lucru. Pe
mine m-a preocupat sensul existentei dintotdeauna. Citisem
tot ce se putea citi in domeniul medicinei, fizicii, biochimiei,
eram medic, studiasem neurologia si psihiatria, aveam o
baza solida. Si totusi, ceva nu se potrivea cap la cap. Nu
puteam intelege prin ce miracol materia anorganica putea
crea de la sine viata si, mai ales, constiinta. Obosisem. Pe
12 septembrie 1976, pe la orele sase dimineata, stand in
pat, am avut o revelatie. Pur si simplu am inteles dintr-o data
ca lucrurile stau invers. Nu materia anorganica creeaza viata
si constiinta, ci invers. Am intuit esenta spirituala a
universului. Mi-am dat seama ca exista o inteligenta
intrinseca a tuturor lucrurilor, a atomilor care stiu perfect cum
sa se aseze si cum sa se organizeze in sisteme perfect
coerente, si ca aceasta inteligenta este diferita de cea
umana, bazata pe cautare-eroare-succes. Era vorba despre
o inteligenta a lucrurilor considerate fara viata. Aceasta
revelatie a stat la baza tuturor cercetarilor mele ulterioare
care au confirmat-o. Nu sunt un mistic, sunt om de stiinta,
dar nu sunt orb. Noi nu stim, de fapt, ce este cu adevarat
acest proces al vietii, nu stim ce este constiinta, deocamdata
doar ne minunam ca dintr-o celula nediferentiata se poate
naste un organism atat de complex precum o fiinta umana.
Intr-un singur an, toti atomii din care e facuta o fiinta
omeneasca se schimba. Si totusi, avem o identitate. Ce este
lucrul acela, forta aceea care da sens tuturor lucrurilor si
fiintelor, facandu-le sa fie ceea ce sunt, care organizeaza
materia mereu in alte structuri? Nu stim. Dar stim deja ca
informatia nu se pierde niciodata, ci ramane intr-un camp
universal informational. Ce este acest camp? Nu stim. Omul
are acces la acest camp de informatie. Eu insumi am avut
acces la informatii, in vise, asa cum se intampla multora
dintre noi, la informatii despre lucruri care nu se
intamplasera inca. In ce fel poate un medic psihiatru si
neurolog, ca mine, sa explice acest fenomen, daca nu
accepta existenta acestui camp, oricare ar fi natura lui? In
zilele noastre, cercetatorii descopera uluiti ca este posibil ca
nu creierul sa fie depozitul memoriei, asa cum s-a crezut, ci
ca memoria omeneasca sa existe undeva in acest camp, iar
creierul sa fie doar un instrument genial de accesare a
acestei memorii. Cum vi se pare aceasta chestiune? Nu sunt
decat cateva intrebari ale stiintei contemporane. Nu vi se
pare evident, acum, ca in structura intima a lumii exista ceva
mult mai inteligent si mai complex decat ne putem noi
inchipui? Raspunsul la intrebarea dvs, daca cred in
Dumnezeu, este da, cred, chiar daca Il vad pe Dumnezeu in
felul meu.
"Cheia cunoasterii se afla in psihicul omenesc"
- Vorbeati despre ratacirile arogante ale stiintei, timp de
cateva sute de ani, in care Dumnezeu a fost izgonit dintre
oameni. Are legatura aceasta ratacire a stiintei cu criza
spirituala in care se afla lumea in acest moment?
- Fara nici o indoiala. Omenirea a avansat tehnologic enorm
si a creat o civilizatie orientata catre lumea exterioara, catre
obiecte, pentru ca stiinta a crezut ca poate explica, masura
si manipula totul. Omul s-a crezut stapanul unui univers
haotic ce poate fi posedat prin tehnologie.
O enorma aroganta. In tot timpul acesta, sute, daca nu mii
de ani, omul a ignorat singura lui poarta catre univers:
propriul sau interior, propria sa constiinta. Universul sau
interior a saracit, s-a uscat nemaifiind in contact cu esenta
transcendenta a universului. Acesta este adevaratul motiv
pentru care cetateanul secolului 21 este alienat, stresat,
insingurat, nefericit, din ce in ce mai incapabil sa relationeze
cu esentele firii, cu el insusi si cu universul in care traieste.
Omul s-a rupt de esenta sa. Niciodata omenirea nu a avut
mai multe bunuri materiale ca in prezent si niciodata nu a
fost mai nefericita si mai bolnava ca acum, cand ruptura fata
de aceasta forta inteligenta si coordonatoare a universului
este aproape totala. Sau, in limbaj mistic, s-a rupt de
Dumnezeu. Toate sistemele mistice sustin ca adevarul
trebuie cautat in inima omului, in interior, restul fiind iluzie.
Redescoperim acum, prin intermediul psihologiei
transpersonale, ca marea cheie se afla in psihicul omenesc.
Redescoperim acum ceea ce oamenii stiau in urma cu mii
de ani, ca prin intermediul constiintei avem acces la planurile
fundamentale ale universului. Intoarcerea catre interiorul
fiintei si catre profunzimile constiintei este singura cale
viabila pentru ca ratacirea sa ia sfarsit. Redescoperim acum
adevaruri fundamentale, doar ca a trebuit sa ajungem pe
marginea prapastiei, a nefericirii si a inconstientei ca sa le
putem vedea. Pe mine m-au ajutat foarte mult in cercetarile
mele medicina si filosofia orientala. In taoism, simbolul
omului este exact o legatura, o punte intre pamant si cer,
intre materie si principiul superior. Cei vechi stiau. E timpul
marii intoarceri si am convingerea ca acum se inchide o
bucla. Asa se explica revirimentul mondial al intoarcerii spre
natura, spre ecologie, spre interior, intoarcerea catre
credinta, catre ideile stravechi ce stau la baza tuturor
religiilor, interesul urias pentru psihologie in lumea moderna,
pentru ezoterism, pentru parapsihologie etc. Omenirea simte
ca ii lipseste ceva, si asa este. Golul interior nu mai poate fi
nesocotit. Nu intamplator, in tarile mai putin avansate
tehnologic, oamenii se declara mai fericiti decat in occident.
Nu intamplator, cancerul si bolile psihice au cifre statistice
mult mai mari in tarile avansate. Exista o legatura intre toate
acestea si ratacirea omului fata de adevarata sa esenta.
- Sunteti psihiatru. Vorbiti despre intoarcerea ca- tre interior,
care ne-ar face sa fim mai... fericiti. Ce inseamna de fapt
aceasta intoarcere catre interior? Revenirea la credinta in
Dumnezeu, mersul la psiholog sau ce?
- Vedeti? Suntem atat de departe de universul interior, incat
ne imaginam ca il putem gasi tot in exterior, la biserica sau la
psiholog sau in alta parte. Nici nu mai stim drumul catre fiinta
noastra intima. Spuneam ca in vreme ce occidentul si-a
cautat fericirea in lumea exterioara, pe care a incercat sa o
stapaneasca prin tehnologie, orientul s-a aplecat mai curand
catre lumea interioara, dezvoltand tehnici de introspectie si
reusind astfel sa cartografieze, mult mai precis decat
occidentul, universul interior. Aceasta cunoastere a fiintei
launtrice, de fapt, da sens existentei. Cuvantul sens este
fundamental. Oamenii nu pot trai fara sa aiba un sens al
vietii, al existentei, al fiintei, o intelegere. Ceea ce se petrece
in civilizatia occidentala este o pierdere a sensului existentei,
care conduce la nefericire si mai ales la frica existentiala. Ca
sa uitam de acest non-sens evident, de aceasta goana dupa
vant, de aceasta desertaciune a desertaciunilor, ne
prefacem ca totul e in regula, ne uitam la televizor, ne
refugiem intr-o realitate virtuala, intr-un fals, ca sa ne tinem
mintea ocupata. Traim emotii care nu sunt ale noastre, apoi
comunicam la telefon sau pe internet cu oameni pe care nu-i
vedem si credem ca aceasta inseamna relationare, cand, din
nou, avem de-a face cu un surogat. Descoperim in jurul
nostru oameni care au totul, masini, bani, obiecte
nenumarate, dar care ajung la psihiatru, care se refugiaza in
alcool si droguri, desi aparent nimic nu le lipseste, doborati
de depresie. Credem mereu ca ne lipseste ceva din afara
noastra ca sa fim fericiti si, cand obtinem acel ceva,
descoperim ca tot nefericiti suntem. Aceasta se datoreaza
lipsei de sens pe care o simtim inconstient, indepartarii de
noi insine, instrainarii de esenta fintei noastre. Orientalii au
stiut sa nu piarda aceasta orientare, sa ramana in contact cu
interiorul. Fericirea este o stare de a fi, iar o stare este
exclusiv generata in interior. Nu depinde de cicumstante
exterioare. In occident, Dumnezeu este imaginat undeva in
afara. In orient, este inauntru. Primii crestini stiau acest
lucru.
Din acele timpuri provine extraordinara "rugaciune a inimii",
una dintre cele mai puternice mijloace de accesare a
dimensiunilor interioare ale fiintei, care a supravietuit in
Europa pana in zilele noastre, o tehnica echivalenta cu
meditatiile Orientului. Numai ca toate astea au fost uitate.
Psihologul nu face altceva decat sa ne insoteasca pe drumul
catre noi insine, ne ajuta sa descoperim meandrele
propriului interior, sa ne regasim sensul. In orient nu este
nevoie de psihologi, pentru ca acolo au fost dezvoltate
tehnici de introspectie, de meditatie, de cunoastere a
spatiului interior, singurul in masura sa ne racordeze la
ritmurile universului, sa ne dezvaluie adevarata semnificatie
a vietii. Omul modern este atat de instrainat de sine, incat ii
este si frica sa ramana singur, in tacere, in spatiul interior.
Asa se explica aceasta insatisfactie generalizata intr-o mare
de bunuri care ne inconjoara, valul de sinucideri, de depresii,
de alienare. Daca ar trebui sa dau un sfat, cum sa ne
apropiem de noi insine, ar suna banal, pentru ca stiti deja.
Sau credeti ca stiti, dar n-ati incercat niciodata cu adevarat.
V-as spune: "Apropiati-va de natura, invatati sa ascultati,
practicati meditatia, constientizarea, aveti curajul sa va
simtiti inima. Sa-i raspundeti". Banal, nu? Dar ati incercat
vreodata cu adevarat sa faceti acest lucru? Oamenii ies in
natura sau pe malul marii, si in loc sa se conecteze cu
mediul, stau cu muzica data la maximum, iar cand sunt
obositi, se uita la televizor crezand ca asta ii va relaxa, cand
in realitate ei continua sa se departeze continuu de ceea ce
sunt cu adevarat.
"Umanitatea se afla pe drumul de intoarcere acasa"
- Creionati o umanitate aflata in deriva, un peisaj destul de
depresiv. Omul modern nu are nici o sansa sa iasa din acest
cerc vicios al vietii moderne?
- Nici o clipa nu am spus asta. Eu cred cu adevarat ca lumea
se schimba, ca exista o modificare foarte subtila, dar
constanta in ultimii zeci de ani, in constiinta omenirii, si ca
aceasta criza nu va face decat sa ne intoarca pe drumul cel
bun. Sunt un optimist incurabil si am incredere - nu in
intelepciunea umanitatii neaparat, ci in intelepciunea acestui
univers extraordinar de complex, superb, din care facem
parte si noi. Faptul ca stiinta a ajuns la frontiere care acum
50 de ani erau inimaginabile, faptul ca spiritualitatea se
intoarce intr-un fel sau altul in lume, faptul ca din ce in ce
mai multi oameni se afla intr-o cautare constienta a sensului,
toate acestea ma fac sa fiu optimist. Aproape am terminat
acum o noua carte a carei idee centrala este tocmai
regasirea acestui sens pierdut al existentei. Cred ca
intoarcerea la adevarurile primordiale ale umanitatii este pe
cale sa se petreaca, desi semnele exterioare sunt
ingrijoratoare. Distrugerea sistematica a mediului, razboiul
care a devenit o realitate permanenta a lumii contemporane,
alienarea generala a individului, toate acestea sunt dublate
de o constientizare din ce in ce mai acuta a acestor
fenomene. Este ca atunci cand, inainte de o vindecare,
boala mai da un ultim atac major. Sunt incredintat ca
participam cu totii la o mutatie de proportii in constiinta
umanitatii si ca, dincolo de semnele alarmante, in zilele
noastre se inchide un cerc. Suntem pe drumul de intoarcere
acasa, in adevarata noastra fiinta, oricat de lung este drumul
cunoasterii si intelegerii, pe care-l avem de strabatut.