Sunteți pe pagina 1din 15

Cartea maya a morilor i misterul de la Xibalba

1,613 vizualizari / Niciun comentariu

Cuvinte-cheie:eroii gemeni, Istorie si Civilizatii, mayai, moarte, Popol Vuh, Xibalba

Mayaii i moartea Vechea civilizaie maya era sofisticat i avea o motenire cultural bogat, ns o mare parte din zestrea sa literar s-a pierdut. Acest lucru s-a datorat n parte climei din America Central, o combinaie de cldur i umezeal care a accelerat degradarea documentelor uor perisabile. Dar invadatorii spanioli au fost responsabili de pierdere n cea mai mare msur, fiindc au distrus deliberat cantiti uriae de comori literare n special aa-numitele codice, pergamente din scoar de copac pliate ca un acordeon, cu ilustraii bogate i colorate. Ele ofereau foarte multe informaii despre diverse aspecte ale vieii mayae i, din pcate, doar civa au scpat de ravagiile fcute de spanioli. Nu exist niciun codice din perioada clasic (nainte de anul 900 d.Hr.) i doar patru s-au pstrat din perioada postclasic (din anul 900 pn la cucerirea spaniol din secolul al XVI-lea). Mayaii triau cu o contient acut a morii. Sperana mic de via, mortalitatea infantil ridicat i combinaia de rzboaie i sacrificii rituale fceau din moarte o realitate omniprezent n viaa lor de zi cu zi. Multe din ritualurile i operele de art mayae erau dedicate existenei postume, de la intrarea sufletului n lumea subpmntean, Xibalba, la renaterea final i apoteoz. Mitologia i arta funerar maya descriu moartea ca pe o cltorie complicat. Stadiile i ncercrile ei majore erau reprezentate pe sicrie, picturi murale, ceramic, statuete din jad i alte obiecte care nsoeau decedatul n timpul marii tranziii. Descoperirea unei cri mayae a morilor n ciuda acestui interes viu pentru moarte i confruntarea cu ea, niciun text escatologic maya comparabil cu Cartea egiptean sau tibetan a morilor nu a supravieuit din perioada clasic. Totui, Michael Coe, expert n cultura maya, a identificat un grup distinct de vase funerare pe care le-a numit ceramic stil codex, fiindc stilul lor era foarte similar cu cel din codicele mayae. El a tras concluzia c artitii care au creat aceste capodopere erau aceeai cu cei care au pictat pergamentele pliate din scoar de copac.

Francis Robicsek, un chirurg cardiolog i arheolog care a studiat vasele funerare mayae pe larg, a merg un pas mai departe. A ajuns la concluzia c aceste vase nu numai c semnau cu codicele, ci, plasate n succesiunea potrivit, chiar erau nite codice. Pentru a aduce dovezi n sprijinul acestei afirmaii, Robicsek a vizitat multe situri arheologice mayae i colecii instituionale sau private din ntreaga lume. mpreun cu Donald M. Hales, antropolog specialist n hieroglife, a realizat primul studiu complet al ceramicii mayae stil codex, cuprinznd toate exemplarele cunoscute. Cei doi oameni de tiin au ajuns la concluzia c multe din vase fceau parte din grupuri, fiecare grup reprezentnd un mit sau o poveste despre lumea de dincolo. Ei au reuit s sugereze o succesiune ipotetic a obiectelor ceramice funerare, crend un ansamblu ce constituie Cartea maya a morilor, dei textele i ilustraiile nsoitoare sunt mprtiate pe mai multe vase funerare i nu sunt pri ale unei scrieri complete i coerente.

Rzboaie i fiine fantastice desenate pe vasele mayae Stilul codexului ca tehnic de decorare a vaselor a fost folosit n perioada clasic trzie, probabil la nceputul secolului al VIII-lea d.Hr. n aceast perioad, oraele-state mayae au atins cel mai nalt nivel de prosperitate economic i politic, iar artitii vremii au creat unele dintre cele mai valoroase lucrri din arta pre-columbian. Scenele zugrvite pe vasele din codexul de ceramic maya sunt foarte complexe i detaliate, fiind pictate ntr-o combinaie de alb, negru, rou i albastru maya. Unele reprezint stpnii i stpnele lumii de dincolo, cu alaiul lor, Eroii gemeni, ceremonii la palat, scene cu sacrificii, rzboaie, vntori i jocuri rituale cu mingea. Altele zugrvesc un spectru bogat de locuitori mitologici din Xibalba. n acest spectru de personaje fantastice apar n prim-plan diferite fiine antropomorfe, zoomorfe i scheletice, ca i o ntreag menajerie de fiine telurice Marele Dragon Brbos, misteriosul Cauac, cel care i schimb forma, arpele Vizionar al Lurii de Snge, Principala Zeitate Pasre, Monstrul Celest i Uinal, o fiin cu solzi asemntoare cu o broasc. Printre numeroasele animale reprezentate pe aceste vase se numr jaguari, cini-jaguar, maimue-agtoare, lilieci, iepuri, vulturi, psri moan, erpi, estoase, broate, peti, licurici i scorpioni. Anumite personaje poart earfe sacrificiale i in boluri cu trei compartimente coninnd ochi scoi din orbite, oase i mini tiate.

Xibalba, loc terifiant i ntunecat Panteonul bogat din Xibalba include i un grup numeros de zei ai morii. Muli din seniorii lumii de dincolo, Xibalba, sunt reprezentai cu chipuri btrne, guri tirbe, iar unii au trsturi masculine i feminine combinate. Respiraia i gazele evacuate de ei sunt att de urt mirositoare, nct apar n forma unor suluri imense, vizibile. De multe ori, poart ca bijuterii ochi enucleai sau oase descarnate. Numii dup diversele cauze ale morii, cum ar fi bolile, btrneea, sacrificiul i rzboiul, stpnii lumii de dincolo sunt adesea reprezentai cu corp slbnog, abdomen umflat i semne negre ce simbolizeaz descompunerea. Experii n cultura maya i amintesc uneori cu numele lor mayae, alteori cu majuscule. Xibalba e un loc terifiant i ntunecat, care seamn n multe privine cu Tuat-ul egiptean, Sidpa Bardo din Cartea tibetan a morilor i lumile subpmntene ale culturilor amanice. nvluit n mirosul pestilent al cadavrelor descompuse i al sngelui intrat n putrefacie, este sursa bolilor care afecteaz omenirea. Cuvntul Xibalba deriv din xib, care nseamn fric, teroare, a tremura de groaz. Ca i Lumea de Mijloc (lumea vieii obinuite), Xibalba are peisaje i arhitectur, inclusiv temple i palate ale Seniorilor Morii. n general, lumea subpmntean din perioada clasic maya seamn mult cu cea din Popol Vuh, faimosul poem epic al indienilor quiche maya din Guatemala, cu o singur excepie semnificativ.

Imaginile de pe vasele funerare din codexul de ceramic arat c e un mediu acvatic sau asociat n mod semnificativ cu apa. Ca i n mitologia greac, moartea i trecerea prin lumea subpmntean maya presupuneau traversarea unei ape. Intrarea n Xibalba e reprezentat de multe ori ca o cltorie n canoe sau ca scufundare n ap; sunt folosite i alte simboluri acvatice, diverse tipuri de peti, iruri de scoici, nuferi i creaturi asemntoare cu aligatorii. Popol Vuh, cronic a regilor i rzboaielor mayae n timp ce unele din aceste imagini sunt legate evident de mituri i legende care s-au pierdut, multe altele par s ilustreze cunoscuta poveste mitologic a Eroilor gemeni, care au trecut prin chinuri groaznice n timpul vizitei lor n lumea subpmntean i au trit n cele din urm moartea i renaterea. Descrierea aventurilor lor constituie o parte important din Popol Vuh. Acest

document semnificativ a fost elaborat de un indian anonim din Guatemala la scurt timp dup cucerirea spaniol, dar se bazeaz n mod clar pe o tradiie oral mult mai veche. Popol Vuh este o cronic a regilor i a rzboaielor pe care le-au purtat ntre ei i cu vecinii lor. Tema sa mitologic cea mai distinct este efortul continuu al zeilor din America antic de a crea o fiin evoluat care s aib capacitatea de a-i cunoate i a-i venera creatorul. Aventura Eroilor gemeni n lumea subpmntean Cea mai relevant poriune a textului descrie nfruntarea victorioas a Eroilor gemeni cu seniorii lumii subpmntene, suveranii Xibalbei. Povestea ncepe cnd tatl gemenilor, Hun-Hunahpu, i soia lui, Vucub Hunahpu, sunt atrai n lumea subpmntean de seniorii din Xibalba, s se joace cu mingea. Dup ce pierd, sunt omori i decapitai; seniorii subpmnteni atrn apoi capul lui Hun-Hunahpu pe un vrej de tigv, drept avertisment. Planta, pn atunci stearp, face imediat fructe, lucru privit ca un miracol. Cnd o fecioar pe nume Xquic vine s priveasc fructele, craniul lui Hun-Hunahpu scuip n mna ei i o las gravid. Tnra femeie se ntoarce apoi la suprafaa pmntului i d natere Eroilor gemeni Hunahpu (Vntorul) i Xbalanque (Pruncul jaguar). Cnd gemenii cresc i devin doi tineri frumoi, ei descoper mingea de cauciuc care fusese folosit de tatl lor i alte cteva accesorii necesare pentru joc. ncep s se antreneze riguros i cu o tenacitate deosebit. Dup ce dobndesc o miestrie extraordinar, decid s coboare n Xibalba pentru a rzbuna moartea tatlui lor. n lumea subpmntean, seniorii din Xibalba i supun pe Hunahpu i Xbalanque la o serie de ncercri dificile. Gemenii reuesc s depeasc cu succes toate pericolele din Casa Penumbrelor, Casa Cuitelor, Casa Frigului, Casa Jaguarilor i Casa Focului. n Casa Liliecilor ns, sunt la un pas de nfrngere cnd un liliac smulge capul lui Hunahpu. Locuitorii din Xibalba iau capul i l atrn pe terenul de joc, ca trofeu. Xbalanque cheam animalele, iar estoasa ia forma capului lui Hunahpu. Xbalanque folosete aceast diversiune i salveaz capul adevrat al lui Hunahpu; Hunahpu e readus la via i jocul se termin la egalitate. La urmtorul test, gemenii sar de bun voie n flcrile unui foc imens, tiind c, prin toate faptele lor de curaj de pn atunci, au dobndit nemurirea. Cinci zile mai trziu, se scoal din mori i svresc miracole deghizai n pescari mbrcai n zdrene. Ard case i le fac s reapar, apoi se taie n buci i revin la via artnd mai tineri i mai frumoi ca nainte. Cnd seniorii din Xibalba cer acelai lucru pentru ei nii, gemenii i sacrific i nu i mai readuc la via.

n versiunea scris a Popol Vuh, Eroii gemeni sunt dui n Ceruri i devin Soarele i Luna. J. Eric S. Thompson, expert n cultura maya, a susinut c aceasta

e o versiune distorsionat i denaturat a povetii originale, datorat influenei spaniole, i a sugerat c n tradiia oral, gemenii au fost preschimbai n Soare i Venus. Aceste corpuri cereti erau considerate n mitologia maya a fi frai, n timp ce Luna era soia Soarelui. Rectificarea l transform pe Hunahpu n echivalentul maya al lui Quetzalcoatl. De asemenea, probabil c versiunea oral original a Popol Vuh punea mai mult accent pe aspectul spiritual al transformrii gemenilor. Chiar dac Popol Vuh a fost transpus n scris dup cucerirea spaniol, legendele care descriu naterea, viaa, moartea i renaterea lui Hunahpu i Xbalanque sunt rmiele unui important ciclu mitologic din perioada clasic. Aventurile Eroilor gemeni dezvluie concepia maya despre cltoria sufletului n moarte i renaterea ulterioar i ofer informaii importante pentru nfrngerea morii i obinerea nvierii. Povestea transmite astfel un mesaj important, de relevan universal: sugereaz c regii, nobilii i poate toate fiinele umane preiau n momentul morii identitatea unuia dintre gemenii legendari i iau parte la aventurile lui experieniale. Experiene dincolo de moarte Dovezile incomplete din Codexul de Ceramic maya par s indice c unul dintre tiparele arhetipale americane pentru cltoria postum a sufletului i posibil pentru iniierea sacr n moarte i renatere era strns legat de temele din Popol Vuh. Acesta descrie procesul de transformare prin moarte i renatere ca o serie de ncercri dificile i experiene care au loc n trmurile htonice, cu protagoniti caracteristici. Exist dovezi solide c n culturile precolumbiene, cunotinele despre trmurile escatologice nu se limitau la informaiile obinute din experiene n apropierea morii. O mare parte din ele i aveau sursa n stri vizionare induse de diverse plante psihedelice i de practica ritual a lurii de snge. Etnobotanitii moderni au identificat multe plante psihedelice care sunt folosite i acum de diverse grupuri indigene din America Central. Dintre ele, cele mai cunoscute sunt ciupercile sacre (Psilocybe mexicana), numite de indieni teonanacatl sau Carnea Zeilor, cactusul mexican peyote (Lophophora ivilliamsii), seminele de zorea (Ipomoea violacea), numite de indigeni ololiuqui, i Salvia divinorum, numit i salvia profetului.

Trei civilizatii extraordinare, pe cat de vechi, pe atat de sclipitoare, au imbogatit patrimoniul cultural al omenirii cu trei dintre cele mai stranii carti care s-au scris vreodata: Cartile Mortilor. Savantii cred ca moartea este sol Trei civilizatii extraordinare, pe cat de vechi, pe atat de sclipitoare, au imbogatit patrimoniul cultural al omenirii cu trei dintre cele mai stranii carti care s-au scris vreodata: Cartile Mortilor.

Savantii cred ca moartea este solutie finala absoluta, dincolo de care urmeaza doar Neantul. Marile culturi din trecut refuzau insa categoric fatalismul. Hieraticul Egipt, Tibetul metafizic si regatele redutabililor matematicieni maya sunt trei civilizatii care, fara sa stie una de alta, au inventat chiar si o stiinta a Ultimului Drum. Tot ele sunt cele care au elaborat singurele Ghiduri de calatorie spre Lumea Cealalta.

Solutia egipteana

Egiptul, Mama tuturor civilizatiilor, a fost mereu preocupat de viata post-mortem. Piramidele si templele imense, construite parca de uriasi, labirintul funerar din Valea Regilor si comorile fabuloase ascunse in mormintele suveranilor sunt semnele acestei preocupari. Semne care par sa arate ca viata vechiului Egipt s-a invartit, de fapt, in jurul mortii. Iar asta nu datorita unui interes morbid multimilenar, ci tocmai pentru ca, in esenta ei, aceasta civilizatie era una optimista. Nici nu putea fi altfel, din moment ce preocuparea pentru misterele mortii a dus la rezolvarea problemei: marii preoti si ceilalti specialisti ai sacrului au elaborat niste proceduri care garantau depasirea conditiei de fiinta umana perisabila.

Drumul zeilor

Din epoca predinastica si pana in cea elenistica, Egiptul a imaginat experienta post-mortem ca o calatorie initiatica intr-o lume imateriala, dar plina de pericole. La inceput, acest drum era rezervat faraonului. Dupa moarte, trupul ii era imbalsamat, iar sufletul pornea spre viata vesnica. In celebra sa Istorie a religiilor, Mircea Eliade spune ca acest drum se incheia atunci cand, preschimbat in stea, faraonul intra in lumea zeilor eterni. Ideea sa pare a fi confirmata de faptul ca in Marea Piramida de la Ghizeh exista niste canale inguste, inclinate la anumite unghiuri. Initial s-a crezut ca ar fi tuburi de aerisire. Calcule astronomice complexe efectuate in ultimii ani arata insa ca traseul lor era astfel ales incat, prelungite spre cer, coincideau cu

pozitia unor stele importante. Fapt ce pare sa indice ca piramidele nu erau neaparat morminte, ci, poate, niste masinarii mistice, care lansau sufletul faraonului spre astre. Simple ipoteze. Cu adevarat importante sunt textele antice.

Textele

Vechiul Egipt a fost tara Cuvantului. Vorbit, scris, pictat ori sculptat, Logosul este esenta magica a Ghidului vietii de apoi. Comparat cu o productie literara, acest ghid pare un roman in mai multe volume scrise la cateva secole distanta. Cele mai vechi sunt Textele Piramidelor si Textele Sarcofagelor. Primele erau doar pentru faraon. Intrate in uz mai tarziu, celelalte le reluau pe cele dintai, dar astfel modificate incat sa fie utile si oamenilor obisnuiti. Intr-o carte dedicata vietii spirituale a Egiptului antic, savantul roman Constantin Daniel descria Textele Piramidelor ca o colectie de formule magice ce-l ajuta pe faraon sa intre in lumea fratilor sai, zeii ceresti. Cum le spune si numele, Textele Sarcofagelor erau la purtator, plasate in sicriul beneficiarului si intre bandajele mumiei sale.

Iesirea la lumina zilei

Publicul european a aflat despre al treilea volum al Ghidului in 1842, cand Karl Richard Lepsius l-a publicat sub titlul: Cartea mortilor egipteni. Titlu prezent si pe coperta unei frumoase traduceri, aparuta de curand in Romania, la Editura Herald. Desi acceptat de egiptologi, numele dat de Lepsius nu este cea mai fidela traducere. Savantii cred ca, mai corect ar fi Carte pentru iesirea la lumina zile, titlu mentionat si de Constantin Daniel. Istoric al vechilor civilizatii, acesta spunea, intr-o lucrare din 1985, ca exista doua variante ale Cartii mortilor egipteni. Prima, cu 174 de capitole, a circulat la Teba, in timpul Imperiului Vechi. Mult mai noua, a doua are 165 de capitole si a circulat la Sais, in perioada Ptolemaica. Ambele aveau la baza scenariul reinvierii lui Osiris,

iar drumul post-mortem se incheia langa Ra, zeul suprem.

Eu, scribul Osiris Ani

Cartea mortilor egipteni este o relatare la persoana intai a unui personaj care isi zice Eu scribul Osiris Ani. Si debuteaza cu un anunt incitant: Iata, aici incep descantecele/Din care aflati cum si unde pleaca sufletul/In ziua de lumina cand sfarsitul/Devine inceputul cel mai sigur. Textul descrie apoi drumul aventuros pe care sufletul il are de parcurs printr-o geografie mitica, unde infrunta ostiri teribile de demoni. Dar peste tot, defunctul se bazeaza pe ajutorul divin. Zeului Ra ii cere: Scapa-ma de aceste duhuri-naluci,/Ce alearga dupa mine cu cutite lungi/Ale caror gheare ascutite imi sfasie carnea cu dureroase dungi. Si este convins ca zeii nu-l vor lasa de izbeliste: Dar una ca asta nu o sa mi se intample mie/(...) Caci eu cunosc numele ascunse ale zeilor. Iar numele zeilor joaca rolul unor parole care-l ajuta sa treaca prin portile Lumii de Apoi. Dar uneori sufletul ii santajeaza chiar si pe zei, reamintindu-le meritele sale personale, agonisite candva, la inceputul vremurilor, cand Universul traversa o criza dramatica: N-am stat cu mainile incrucisate pe piept/Cand in timpul luptelor dintre Horus si Seth/Era gata-gata sa se stinga Ochiul Divin/Eu i-am redat stralucirea, din plin/Tot astfel, dupa marea catastrofa a lumilor/Am restabilit randuiala sferelor din cer. Un episod aparte, prezent in majoritatea vechilor scenarii funerare, este cantarirea inimii, asemanatoare Judecatii de Apoi a crestinilor. Ajuns la capatul aventurii post-mortem, sufletul egipteanului exclama victorios: Caci, acum, sunt un zeu si locuiesc intr-o stea. Ultimele vorbe ale Ghidului sunt un avertisment ciudat: Aceasta carte este un Mister foarte mare si profund: sa nu o lasi la indemana primului venit sau a unui necunoscator.

Tibet: drumul luminii

Tibet, tara de pe Acoperisul Lumii, ofera un alt Ghid post-mortem. Localnicii ii spun Bardo Todol, iar europenii il stiu sub numele de Cartea mortilor tibetani. Cea mai cunoscuta varianta este cea publicata

de englezul W.Y. Evans Wentz, la inceputul secolului al XX-lea. Bazata pe un exemplar tibetan original, traducerea a fost facuta in 1919 de Lama Kazi Dawa Samdup. Pana acum, savantii nu s-au pus inca de acord asupra originii acestei carti stranii. Unii cred ca e adaptarea tibetana a unei vechi lucrari aduse din India, in secolele Vll-Vlll. Altii cred ca e o conceptie budhista altoita pe trunchiul unor traditii locale. Iar Evans Wenz spune ca acest tratat a fost dictat de maestrii spirituali, care, capabili sa intre lucizi in moarte, le-au relatat ucenicilor toate fazele mortii, asa cum le percepeau ei insisi.

Mortule, asculta-ma cu atentie!

Pentru defunctul egiptean, fie el faraon sau om obisnuit, Cartea Mortilor era ghidul ce-l conducea pas cu pas spre lumea zeilor. Convins fiind ca moartea e doar un popas intre doua incarnari succesive, tibetanul primea prin litania Bardo Todol instructiuni utile doar unei reincarnari mai bune. Mort fiind, el devine eroul unui film cu aventuri dramatice, care, desi iluzorii, ii par la fel de reale ca lumea materiala. Ajuns in acel plan metafizic, el intalneste diverse personaje, monstruoase sau binevoitoare, pe care le stie din frescele si statuile templelor. Personaje ce populeaza o lume de naluci, in care sufletul defunctului sta fata in fata cu propria minte. Preschimbata intr-o oglinda imateriala, mintea devine un judecator incoruptibil, careia nu i se poate ascunde absolut nimic. Bardo este locul unde sufletul isi da socoteala lui insusi pentru actiunile si gandurile din viata incheiata. Sau, dupa cum spune Kazi Dawa Samdup: Defunctul este singurul spectator al unei panorame miraculoase de viziuni halucinatorii, pe care le observa, fara sa poata fi constient de natura lor iluzorie.

Instructaj post-mortem

Concret, ritualul Bardo Todol este un instructaj post-mortem. Dupa constatarea decesului, preotul Lama se aseaza la capul mortului si, adresandu-i-se ca unui om viu, ii spune ce are de facut. Dupa trei zile si jumatate, cadavrul este incinerat, dar ritualul continua pana

la implinirea a 49 de zile. Zile in care mortului i se vorbeste de parca ar fi de fata, viu si cu mintea pe receptie. Indiferent de pozitia sociala din timpul vietii, preotul i se adresa cu expresia O, nobile fiu....

Afla ca ai murit!

Tibetanii cred ca, mult timp dupa ce inima i s-a oprit, defunctul nu-si da seama ca e mort. Motiv pentru care nu intelege jalea familiei. Acela este si momentul primului instructaj, cand Lama ii sopteste la ureche: O, nobile fiu, a venit pentru tine ceea ce se numeste moartea. Acum trebuie sa-ti spui horarat: acesta este ceasul mortii mele. Conform credintei tibetane, dupa ce a inteles ca e mort, orice om primeste un dar de gratie. Indiferent de ce a facut in viata sa, defunctul are acces la viziunea Luminii Primordiale, expresie a ceea ce este numit, indeobste, Nirvana. Pentru alesi, atunci are loc Eliberarea mistica absoluta, dincolo de care nu mai exista renastere. Pentru omul de rand, momentul de gratie se incheie rapid, iar sufletul pleaca pe un complicat drum descendent, la capatul caruia il asteapta revenirea in lumea fizica.

Alege Lumina!

Tibetul concepe moartea ca pe o experienta subiectiva a luminii si culorii. Sufletul care a ratat contopirea cu Lumina Primordiala coboara, pas cu pas, spre taramul care corespunde nivelului sau spiritual. Drum in cursul caruia trece prin lumi scaldate intr-o lumina de o culoare anume. Locuri stranii, in care se confrunta cu imaginea unor duhuri si zei, care, desi sunt ireali, lui ii apar plini de viata. Unii ii sunt binevoitori. Altii au infatisari terifiante si ameninta ca-l vor ucide. Ingrozit, el nu-si da seama ca ei n-au putere asupra sa: mort fiind, nu mai poate fi ucis. Sufletul isi incheie drumul post-mortem cand ajunge pe un taram a carui lumina si duhuri nu-l sperie. Este exact locul ce i se cuvine. Locul in care, consiliat de Lama, el isi alege viitorii parinti. Dar si momentul in care se incheie rolul de Ghid al subtilei Carti a Mortilor. Dupa noua luni, sufletul revine in lume: este un nou-nascut fara amintiri. Daca renaste in Tibet, candva o sa aiba iarasi nevoie de ajutorul unui alt Lama, care, peste inca o viata, ii va sopti din nou la

ureche litania Bardo Todol.

Popoarele Sarpelui cu pene

In sec.XVl, europenii au patruns in America, o lume absolut necunoscuta. Din pacate, emisarii Lumii Vechi au fost conquistadorii. Niste brute semianalfabete, care, ajunse in fata Aztecilor din Mexic ori a Imperiului Inca din Peru, au ramas mai intai cu gura cascata. Apoi, dupa momentele de uluiala, au facut ce stiau mai bine: au ucis, au jefuit, au distrus tot ce le-a iesit in cale. Bazati pe armele de foc, au reusit sa scoata definitiv din istorie cateva culturi stravechi si rafinate. Iar una din victime a fost misterioasa civilizatie Maya. Civilizatie care, la sosirea spaniolilor, se afla deja in declin politico-economic. Conquistadorii i-au aplicat doar lovitura de gratie. Apoi, dupa veacuri de uitare, cand jungla le-a fost unicul stapan, vestigiile Maya au fost regasite de arheologii sec. XlX. Rand pe rand au iesit la iveala palate si temple splendide, adunate in mari orase. Uimiti, savantii i-au numit pe mayasi Grecii Americii precolumbiene. Si pe buna dreptate: erau constructori, arhitecti, sculptori si pictori exceptionali. Dar si matematicieni si astronomi redutabili: aveau un calendar mai precis chiar decat al nostru. Foloseau o scriere complicata, iar inscriptiile lor, pictate ori sculptate, ornau peretii templelor. Inventasera si hartia si textele care nu trebuiau neaparat eternizate, erau consemnate in carti pictate manual, in culori vii. Majoritatea amerindienilor venerau un zeu straniu: Sarpele cu pene, un personaj divin, numit de Azteci Quetzalcoatl, iar de mayasi, Kukulcan. Infatisarea lui reptiliana, amintind de Satan, a fost un motiv suficient pentru ca Diego de Landa, primul episcop de Yukatan, sa devina inchizitorul manuscriselor Maya: a ars pe rug sute de exemplare. Astfel se face ca in zilele noastre mai exista doar trei Codex-uri Maya, pastrate in muzeele din Madrid, Paris si Dresda.

Traducatorul francez

Scrierea maya era hieroglifica, cu semne ce reprezentau imagini de oameni si animale. Francezul Paul Arnold, (1909-1992), specialist in istoria civilizatiilor si ezoternism, sustine ca a reusit sa descifreze Codex-ul de la Paris, despre care crede ca ar fi un Ghid al Lumii de Dincolo. El a publicat traducerea vechiului document in lucrarea Cartea Mayasa a Mortilor, publicata la Paris, in 1978. La noi, traducerea sa a vazut lumina tiparului in 1996, la Editura Antet. Francezul afirma ca mayasii credeau in reincarnare. Dar intr-un mod special: numarul oamenilor este fix, iar noile generatii apar doar in masura in care decedatii reintra in circuit. Sau, dupa cum spune Arnold, popor al carui univers se sprijinea pe interdependenta dintre morti si vii, specia fiind condamnata sa dispara in lipsa reincarnarilor. Daca defunctul tibetan incerca sa evite o noua renastere, cel mayas dorea cu ardoare sa revina, pentru ca altfel, functionarea Universului insusi ar fi fost grav perturbata.

Ritualul de la Paris

Pentru simplificarea discursului, Codex-ul parizian este numit de Arnold Ritualul de la Paris. Analizand textul, traducatorul afla ca spiritele defunctilor maya sunt impartite in doua categorii. Majoritatea lor stau un timp in letargie, intr-un loc numit Universul sub-lunar. Pentru ei se implineau anumite ritualuri care le usurau plecarea de acolo si apoi renasterea. Celorlalti, Cei Alesi, le este rezervat un alt drum. Numiti Mortii purificati, ei ajung temporar intr-un Paradis unde au sansa de a-si completa pregatirea spirituala. Morti activi, ei isi pot alege singuri viitoarea incarnare. Dar, in orice situatie s-ar afla, sufletul maya, la fel ca si cel plecat din Tibet, are nevoie de ajutorul unui preot ce-l ghideaza prin Lumea Cealalta. In Tibet este Lama. La mayasi este Chilan, marele preot al comunitatii, personaj important, cu puteri telepatice, despre care se credea ca poate comunica cu sufletul mortului.

Fiarele ghid

In drumul post-mortem, defunctul maya este ajutat de diverse

animale sacre. Ghid ceresc ii era pasarea Moan. Alte animale sfinte atrageau sufletul spre renastere. Este vorba despre jaguar, puma, caine, cocos sau vultur. Urmarind Codex-ul parizian, Arnold descrie capatul drumului spre noua viata: Lumina spirituala fiind in ochii Chilan-ului, defunctul se reincarneaza. Evocati spiritul mortilor aflati in letargie. Evocati spiritul mortilor aflati in letargie. Iar sfarsitul este revenirea in lumea fizica: Defunctii reinvie: mortul trezit si chemarea renasterii sunt legate.

Cantecul al Mare

Aceasta succinta trecere in revista a Ghidurilor post-mortem n-ar fi completa daca ar ocoli traditiile romanesti. Este drept ca defunctul mioritic nu are o Carte a Mortilor scrisa special pentru el. Dar asta nu inseamna ca pleaca fara instructiunile necesare. Atat doar ca le primeste verbal. Si nu oricum, ci prin cantec. Cantecul Zorilor, numit si Cantecul al Mare, era cel mai uzual. La inceputul sec. al XX-lea, putea fi inca auzit prin toata tara, in dimineata de dinaintea inmormantarii. Acum mai circula doar prin tinutul Gugulanilor. Etnografii cred ca Zorile nu sunt cele ce anunta rasaritul Soarelui, ci Zanele, parte mitica a unei ierarhii semidivine, carora li se cere sa astepte pana cand defunctul va fi gata de ultimul drum. Drum pentru care, la fel ca egipteanului antic, i se pregatesc proviziile necesare. Numit Dalbul de pribeag, el primeste: Un cuptor de paine/Altul de malai/ Noua buti de vin/ Noua de rachiu/Si-o vacuta grasa/ Din ciread-aleasa/ Sa-i fie de masa. Dar si Un car carator/ Doi boi tragatori/ Ca e calator/ Dintr-o tara-ntr-alta/ Dintr-o lume-ntr-alta. La fel ca in Egipt sau Tibet, si pentru romanii traditionalisti, moartea e doar o calatorie. Daca tibetanul este anuntat de Lama ca a murit, si la noi defunctul este atentionat in mod poetic,despre situatia sa: Ca esti calator/ Cu roua-n picioare/ Cu ceata-n spinare/ Pe calea cea lunga/ Lunga, fara umbra. Imediat dupa atentionare, incepe instructajul propriu-zis: Si noi te rugam/ Cu rugare mare/ Cu strigare tare/ Seama tu sa-ti iei/ Seama drumului/ Si sa nu-mi apuci/ Catre mana stanga/ Ca-i calea natanga. Indicatie deosebit de importanta, caci, in geografiile mitice stanga este directia spre lumea demonilor necurati. In schimb dreapta este: Calea cea curata/ Cu boi albi arata/ Cu grau semanata/ Si-s tot mese intinse/ Si faclii aprinse.

Sora vidra, fratele lup

Pe ultimul drum, defunctul roman, la fel ca cel egiptean sau mayas, primeste ajutorul unor animale, care-i devin ghizi spirituali: Si-ti va mai iesi/ Vidra inainte/(...) De sora s-o prinzi/ Ca vidra mai stie/ Seama apelor/ Si-a vadurilor/ Si ea mi te-a trece/ Ca sa nu te-nece. Iar lupul il protejaza pe uscat: Ca lupul mai stie/ Seama codrului/ Si-a potecilor/ Si el te va scoate/ La un drum de plai. Daca defunctul respecta indicatiile, calatoria post-mortem se incheie intr-un loc de har, care, sub influenta Crestinismului, este numit Raiul. Dar un Rai ciudat, diferit de cel promis de popi. De fapt, Lumea Cealalta seamana cu a noastra. Atata doar ca-i locuita de oameni sositi mai demult: Si-acolo la vale/Este o casa mare/ Cu feresti la soare/ Usa-n drumul mare/ Strasina rotata/ Strange lumea toata/ Acolo ea este/ Mahalaua noastra. Un Rai romanesc, unde oamenii se revad ca sa traiasca aproape la fel ca in lumea vie. Poate ca toate aceste Carti ale mortilor sunt doar niste inventii ale vechilor preoti. Sau poate ca nu. In 1975, psihologul american Raymond Moodi a publicat cartea Viata dupa viata care, pana in 1990, s-a vandut in peste 10 milioane de exemplare. Lucrarea se bazeaza pe marturiile a peste o suta de persoane care au trecut prin starea de moarte clinica. Readuse la viata, majoritatea lor a relatat ca, desi considerati morti de-a binelea, mintea le-a ramas vie. O stare temporara in care, simtindu-se decorporalizati, au stiut tot ceea ce li se intampla. Mai mult decat atat, reinviatii au relatat si imagini foarte vii, desprinse parca din Cartile mortilor. Fapt care lasa loc unei intrebari tulburatoare: Si daca, totusi, cei vechi aveau dreptate?

Piramide Scoase de sub stapanirea junglei, ruinele Maya au inceput sa vorbeasca din nou abia in ultimul secol, cand arheologii le-au readus vestigiile la lumina. Astfel s-a descoperit ca populatiile Maya au construit si ele piramide. Plini de har si ingeniozitate, arhitectii lor au ridicat sute de asemenea edificii impozante. In varful lor functionau templele somptuoase, dedicate unor zei a caror bunavointa era dobandita adeseori prin sacrificii umane.

Budhism

Bardo Todol - Cartea Mortilor Tibetani reflecta fidel conceptia budhista despre viata si moarte. Suprapus peste religia autohtona Bon Po, Budhismul Tibetan are o ierarhie ecleziastica extrem de complexa. In cadrul ei, preotii calugari Lama sunt cei care le ofera defunctilor instructiunile folositoare in calatoria post-mortem. Mai ales ca, dupa cum se spune acolo, singura credinta din Budhism este increderea ca acolo unde a fost o calauza merita sa mergi si tu. Iar litania Bardo Todol descrie fiecare pas pe care defunctul il are de parcurs printr-o lume imaginara, oferita de propria minte.