Termenul Cabala are sensul de tradiţie, derivă de la cuvântul ebraic kabbalah, care

înseamnă primire, receptare, desigur a unor învăţături esoterice.

Cuvântul cabala apare pentru prima oară în scrierile poetului şi gânditorului Salomon
ibn Gabirol, dar nu a fost folosit în mod curent decât începând cu secolul al XIV-lea.
În ceea ce priveşte etimologia acestui termen, există două teorii: prima, aceea de
tradiţie se referă la o învăţătură tainică care relevă adevăratul înţeles în care trebuie
interpretat întreg Vechiul Testament; a doua, este cea de acceptare şi se referă la
faptul că cei ce urmeză această învăţătură tainică sunt consideraţi a fi primiţi,
acceptaţi de Dumnezeu.
Nu se poate da o definiţie globală mişcării cabalistice pentru că ea a îmbrăcat
caractere diferite şi schimbătoare de la epocă la epocă şi de la ţară la ţară. Dar ca
element comun al unei definiţii a Cabalei se poate constata afirmaţia insistentă că
apropierea de divin nu se poate realiza nici prin speculaţii raţionale, nici printr-o viaţă
cucernică, ci numai prin cunoaşterea şi aprofundarea unei tradiţii secrete care merge
până la primul om. Aceasta s-ar îndeplini cu ajutorul contemplării unor nume şi a
unor scrieri sacre. Pe de altă parte, Cabala acceptă o legătură structurală între om şi
cosmos şi consideră că tot universul, perceput empiric, este provenit dintr-o creaţie
spirituală realizată prin mijlocirea unor Puteri şi Lumi intermediare între om şi
divinitate.
Învăţătura tainică a Cabalei care ar duce la mântuire este foarte apropiată de vechile
doctrine ale gnosticilor şi este mai curând o gnoză. Ea făgăduieşte celor care se
străduiesc să acceadă la învăţătura ei, puteri supra-umane şi extatice mai ales, vederea
îngerilor şi chiar a unor atribute ale divinităţii. Mai mult decât în orice tradiţie, în
Cabala, care este mult mai abstractă şi mai cifrată, revelarea Sinelui este o chestiune
de dăruire din partea Divinităţii către om, atunci când acesta s-a corectat, iar omul e
cel care primeşte, datorită trezirii fiinţei prin studierea înţelepciunii Cabala.
Sinele în Cabala este chiar Dumnezeu manifestat în om, şi are un corespondent în
inima spirituală. Trezirea punctului din inimă şi apoi împlinirea completă a acestui
punct până la desăvârşire, este scopul pe calea spirituală a Cabalei.

Originile Cabalei, a spus cu destulă dreptate Samael Aun Weor, ”se pierd în noaptea
înspăimântătoare a tuturor veacurilor”. Cu privire la originile Cabalei s-au emis o
multitudine de teze diferite, Tora (Legea - care este constituită din reunirea primelor
cinci cărţi ale Vechiului Testament) fiind considerată una dintre punctele de plecare în
apariţia Cabalei. De asemenea, putem face referire la esenieni şi gnosticim în legătură
cu originile sale. Dintre cele câteva puncte de contact care pot fi stabilite între Cabala
şi gnosticism putem menţiona: însemnătatea mare acordată luminii, emanţiilor
luminii, apoi rolului mare acordat eonilor ce corespund Sephiroturilor, de asemenea,
doctrina tainică a sensului literelor care apare pentru prima oară la gnostici, mai mult
ca sigur sub influenţa Egiptului antic. Desigur, Cabala este o creaţie proprie
iudasimului, dar ea nu a putut să răsară ex nihilo şi se pot pune în evidenţă teze, idei şi
direcţii de gândire comune Cabalei cu o serie de doctrine esoterice şi erezii care au
precedat-o cu mult timp înainte şi de la care, fără nici o îndoială a putut prelua mai
mult sau mai puţin. Chiar dacă scrierile eseniene, apocrifele Vechiului Testament şi

1
Noul Testament sau operele lui Philon din Alexandria au constituit şi izvorul Cabalei,
trebuie să ţinem cont de faptul că tezele esenienilor, ideile şi sistemele lor de
interpretare biblică au fost puţin cunoscute direct de evreii din Spania (care sunt
consideraţi autorii Cabalei propriu-zise). În afară de acestea, Cabala prezintă
numeroase puncte de contact, similitudini şi influenţe care îşi au originea în
maniheism, bogomilism, gânditori musulmani sau catari.

Dacă este incontestabil că o serie de doctrine, erezii şi sisteme mai mult sau mai puţin
filosofice au impregnat adânc unele din învăţăturile Cabalei, în afară de diverse scrieri
eseniene, o serie de tratate iudaice din epoca talmudică şi posttalmudică au pregătit
Cabala propriu-zisă. Trebuie să menţionăm în primul rând tratatul Sepher Ieşirah
(Cartea Facerii) care conţine o expunere a creaţiei, o lucrare teoretică cu privire la
problemele de cosmologie şi de cosmogonie. Nu se cunosc originea sau data
redactării acestuia (probabil în secolele al V-lea sau al VI-lea). Tratatul îşi propune să
explice dificultăţile raţionale biblice despre creaţie.
Doctrina expusă în Seher Ieşirah deosebeşte omul primordial de cel dintâi om menit
să vină şi să izbăvească lumea, de asemenea, se acordă o mare însemnătate cuvântului
ca instrument de creaţie, căutându-se urme ale acestui cuvânt în proprietăţile literelor
şi sunetelor. Dar subiectul principal al tratatului este creaţia lumii, prin treizeci şi două
de căi ale înţelepciunii închipuite prin cele douăzeci şi două de litere ale alfabetului
ebraic şi primele zece numere zecimale pe care le numeşte Sephiroth-uri. Actul
creaţiei este descris ca o emanaţie a unei entităţi superioare, Duhul de sus, în cele trei
etape superioare ale creaţiei. Elementul fundamental în creaţia lumii este aerul, de
unde se înalţă focul, temelie a lumi cereşti şi de unde pogoară apa, fundament al lumii
materiale. Cele douăzeci şi două şi două de litere ale alfabetului ebraic sunt grupate în
trei litere ”mame”, apoi în şapte litere ”duble”, care pot fi pronunţate în două feluri,
precum şi douăsprezece semne simple. Cele trei litere mame corespund celor trei
stihii de mai sus ale lumii (aer, foc şi apă), cele şapte litere duble corespund celor
şapte planete, iar cele douăsprezece semne simple, celor douăsprezece semne ale
Zodiacului.
Această împărţire se aplică în cosmologia tratatului Sepher Ieşirah, timpului (sub
forma anului), spaţiului (sub forma macrocosmosului) şi organismului uman (sub
forma microcosmosului). Diviziunea acesta se aplică şi omului: o parte superioară
(capul), o parte mediană (pieptul) şi o parte inferioară (abdomenul).
Tratatul acordă un mare interes celor trei tehnici de analiză a numelor proprii şi a
substantivelor în general: ghemantria, notarikon şi temura. Pornind de la principiul că
textele sacre conţineau secrete (cuvantul este magic, spune Biblia) şi că fiecare literă
era legată de o cifră, era suficient, prin urmare, să le aduni, pentru a forma numere ce
deveneau o suma care putea fi redusă. Aceasta tehnică a dat naştere unei discipline
divinatorii, care mai târziu a fost numita numerologie. Pe acest imens ocean de litere
şi de cifre au pornit erudiţii evrei să cucerească acest mare continent necunoscut:
explorarea Universului si descoperirea principiului creator al lui Dumnezeu, această
splendoare, această unicitate fundamentală, care explica magia fenomenului
existenţei.

2
Speculaţia filosofică privind Sephirot-urile, colorată de mistica numerelor, are
probabil origine neopitagoriciană, dar ideea literelor prin care s-au făurit Cerul şi
Pământul îşi găseşte explicaţia în iudaism.

Un număr de alte tratate care au pregătit apariţia Cabalei propriu-zise sunt acelea care
au fost scrise în urma şi spre completarea Cărţii ebraice a lui Henoch. Acesta pare să
fi constituit sursa primă din care au provenit tratatele numite Hekalot, având ca
element principal ascensiunile extatice până la Merkaba (carul sau tronul pe care era
aşezată divinitatea).

Cea mai veche expunere a Cabalei propriu-zise se află în cartea Bahir, compilată în
Provenţa, în sec. al XII-lea. În Bahir, Sephiroth-urile asumă pentru prima dată
aspectul de atribute divine. În şcoala din Provenţa se acordă o mai mare însemnătate
cercetării vieţii lăuntrice a omului şi a legăturilor sale trăite interior cu divinitatea,
desigur obţinute prin asceză şi practici meditative.
Din Provenţa, Cabala s-a propagat în Catalonia. În Spania, scrierile cabalistice au
pierdut oarecum trăsătura lor esoterică, de uniune personală, permanentă şi lăuntrică
cu divinitatea şi de trăiri a unor stări suprasenzoriale prin folosirea unor tehnici şi
metode pentru obţinerea extazului şi chiar a halucinaţiilor vizuale sau auditive. Căci
teosofia (interpretarea Vechiului Testament), comentarea scrierilor religioase şi
stabilirea unor corelaţii cu gândirea vechilor filosofi greci, în special Aristotel şi
Platon sau chiar neoplatonicieni, căpătase o mare dezvoltare în Spania.
Desigur, trebuie să considerăm Cabala în totalitatea ei un amestec de filosofie
religioasă şi de doctrine esoterice tinzând să realizeze o uniune cu divinitatea. Dar
există două direcţii care au predominat în funcţie de epocă sau locaţie: pe de o parte
cabaliştii care aderau la doctrinele esoterice şi urmăreau să aibă viziuni şi trăiri
suprasenzoriale şi, pe de altă parte, cărturarii cabalişti evrei care cercetau prin
metodele ghemara, notarikon sau temura, ca şi prin cele de interpretare ale Vechilui
Testament, cum se pot interpreta în chipul cel mai profund textele biblice. Din
amalgamul celor două direcţii s-a născut opera clasică a Cabalei, Zoharul.
În Spania se pot afla numeroase puncte de contact între aceste două direcţii, în opera a
trei mari gânditori evrei: Iehuda Halevi, Salomon ibn Gabirol şi Abraham ibn Ezra

Gândirea exprimată în cărţile de esoterism de până la acel moment, a ajuns la deplina

sa maturitate în cartea Zohar, apărută în Castilia după 1275, care era destinată să
eclipseze toate celelalte documente ale literaturii cabalistice prin succesul, renumele şi
influenţa pe care a exercitat-o treptat.
Cartea Zoharului este scrisă sub o formă pseudo-epigrafică, în speţă, i se dă drept
autor celebrul învăţător din Misna, R. Simon ben Iohai, dar, cel mai probabil scrisă
sau editată de Moses de Leon (1250 - 1305). Cele 5 volume ale Zoharului se întind pe
2400 de pagini, structurate în două grupe şi 21 de tratate.
Cu toate că în întregul lui, nu prezintă un sistem doctrinar clar este necesară
expunerea lui. Astfel, după Zohar, originea lumii porneşte de la o scânteie primordială
de unde divinitatea a creat spaţiul. Locul central în crearea lumii este ţinut de cuvânt.

3
Dumnezeu ascuns care este lipsit de calităţi şi atribute, Zoharul îl numeşte En-Sof,
adică infinitul. Dar, deoarece Dumnezeu ascuns este activ oriunde în Univers, el
manifestă anumite atribute care, la rândul lor, reprezintă unele aspecte ale naturii
divine. După cabalişti există zece atribute fundamentale ale lui Dumnezeu, care sunt,
în acelaşi timp, cele zece niveluri prin care circulă viaţa dumnezeiască. Numele
acestor zece sephiroth-uri oglindesc diferitele moduri de manifestare divină. Împreună
sephiroth-urile constituie universul unificat al ”vieţii lui Dumnezeu” şi sunt imaginate
sub formă de arbore (arborele mistic al lui Dumnezeu) sau de om (Adam Kadmon,
omul primordial).

Arborele sephirotic

Arborele vieţii se compune din trei triunghiuri, unul cu vârful în sus, deasupra şi două
cu vârful în jos, sub el. Există nouă sfere, câte una în fiecare vârf de triunghi, plus
încă două, una aflată între cele două triunghiuri de sus şi una chiar în partea cea mai
de jos. Ordinea numerotării se spune că ar fi ordinea actului creaţiei.
Triunghiul superior se referă la aspectul spiritual al persoanei, acea parte care este
conectată cu toate celelalte fiinţe şi lucruri existente. El este câteodată numit
Triunghiul divin şi reprezintă domeniul transpersonalului.
Triunghiul din mijloc se referă la sufletul individual, acea parte din Spiritul total care
s-a desprins din el ca o scânteie separată de suflet.
Triunghiul de jos se referă la personalitate, compusă din gânduri, sentimente, senzaţii
şi domeniul subconştientului.
Cele patru sfere care se găsesc la baza Arborelui, respectiv Malkuth, Hod, Netzach şi
Yesod reprezintă personalitatea noastră. Intâmplările trecute sunt atribuite lui Yesod.
Gândurile Hod, Sentimentele Netzach şi Senzaţiile Malkuth sunt Prezentul.
Cele trei sfere sunt deci sferele prezentului. Toată conştientizarea din momentul aici şi
acum indiferent unde ne aflăm şi ce facem, este o combinaţie de gânduri, sentimente
şi senzaţii. Tiphareth, Geburah şi Chesed reprezintă sferele sufletului. Binah,
Chockmah şi Kether reprezintă sferele spiritului.
Arborele poate fi privit si ca fiind format din trei coloane care corespund celor trei
canale de energie, considerate de misticismul oriental ca parcurgând corpul (coloana
din mijloc corespunde coloanei vertebrale).
Arborele prezintă şapte planuri care sunt aproximativ echivalente cu cele şapte ceakre
sau “centre energetice" din misticismul oriental.
Sfera din partea de jos a arborelui, de unde încep întotdeauna explorările cabalistice,
se numeşte Malkuth, ea reprezintă simţurile noastre şi însăşi planeta Pământ, fiind
veriga prin care experienţele noastre interioare se corelează cu ceea ce se întâmplă în
afara noastră. Mai poartă denumirea şi de "Poartă", Malkuth înseamnă experienţă
directă prin simţuri. Malkuth reprezintă şi rezultatul final al actului creaţiei, întreaga
lume fizică existentă, cu tot ce este în ea.

1. Kether - este gandirea al carui principiu este nelimitarea, este voinţa divină
primordială, pneuma Dumnezeului viu, spiritul din care, prin condensare, se formează

4
Hokmah.
2. Hokmah - este "apa care alimenteaza arborele", este gandirea divină în sânul careia
rezidă tot ce va urma să fie. Ordinea ascunsa în Hokmah se manifestă în Binah.
3. Binah - lumina primordială, ce va sa vină, este radăcina celorlalte şapte forţe ce
actionează. La nivelul său, esenţele devin distincte.
4. Hesed (Gedulla) - este mareţia, compasiunea in care se relevă bunătatea lui
Dumnezeu, reprezinta focul primordial din care provine tronul Slavei şi intreaga
ierarhie a ingerilor.
5. Geburah - este polul opus lui Hesed, reprezintă forţa, este instrumentul justiţiei
divine. Se spune că din acestea două se naşte binele si răul.
6. Tipheret - prezidează ordinea etică şi este o sinteză între Hesed şi Geburah.
7. Netsah - îndurarea şi victoria.
8. Hod - mărirea şi gloria.
9. Yesod - temelia, fundamentul.
10. Malkut - primeşte influxul celorlalte nouă şi reprezintă o totalitate în care se
exprima unitatea divina sub formă dinamica, este planul de manifestare. Malkut este
facut dupa chipul si asemanarea lui Kether (din numerologie, cifra 10 reprezintă
manifestarea lui 1, considerând operaţia numerologică 1+0=1).

Alături de acest simbol organic, Zoharul utilizează simbolismul Cuvântului, al

numelor pe care Dumnezeu şi le-a dat Sieşi.
Creaţia are loc în Dumnezeu. Acest act transformă En-Sof, plenitudinea inefabilă în
neant mistic din care emană sephiroth-urile. În Zohar, transformarea Neantului în
Fiinţă este exprimată prin simbolul punctului primordial. Un pasaj afirmă că Creaţia a
avut loc pe două planuri, „un plan superior şi un plan inferior", adică lumea
Sephiroth-urilor şi lumea vizibilă. Autorevelarea lui Dumnezeu şi desfăşurarea sa în
viaţa Sephiroth-urilor constituie o teogonie.
Teogonia şi cosmogonia nu reprezintă două acte diferite ale Creaţiei, ci două aspecte
ale aceluiaşi act. Iniţial, toate lucrurile formau un mare Tot, şi viaţa Creatorului pulsa
în viaţa creaturilor sale. Numai după căderea omului, Dumnezeu a devenit
„transcendent". Una din inovaţiile cele mai semnificative ale cabaliştilor este ideea
unirii lui Dumnezeu cu Shekhina; acest hieros gamos împlineşte adevărata unitate a
lui Dumnezeu. După Zohar, la început, unirea era permanentă şi neîntreruptă.
Dar păcatul lui Adam a provocat încetarea lui hieros gamos şi, în consecinţă, „exilul
Shekhin-ei". Abia după restaurarea armoniei originare în actul răscumpărării,
„Dumnezeu va fi unul şi numele său Unu”
În Zohar predomină ideea că sufletul uman este pretutindeni, la toţi, iudei sau păgâni,
acelaşi, la fel la toţi fii lui Adam. O teză care revine des în tratatele Cabalei este aceea
care afirmă că la origine orice suflet este compus dintr-un suflet masculin şi unul
feminin şi numai în cursul coborârii lor în om acestea se despart. În Zohar găsim o
doctrină a transmigrării sufletelor, numită Ghilgul ”Circuit”. Ca şi la Platon , se
expune aceeaşi teză despre iubire: unirea unui bărbat cu o femeie nu este altceva decât
descoperirea a două suflete care au fost unite încă dinainte de naşterea lor.

5
Operă foarte vastă, cuprinzând în ea concepte şi teze din cele mai variate, unele
preluate din doctrine şi religii foarte felurite provenite din Egiptul antic, din Persia
magilor şi din Grecia neo-pitagoricienilor sau Alexandria gnosticilor – Zoharul
rămâne cartea fundamentală a Cabalei, care se impune mult în viaţa spirituală a
evreilor începând din secolul al XV-lea.
Doctrinele la început secrete şi esoterice ale Cabalei reuşesc în secolele XVII-XVIII
să se răspândească printre mulţi evrei şi influenţează în mod hotărâtor concepţiile şi
felul lor de viaţă. Cele mai însemnate dintre învăţăturile Cabalei au fost: transmigraţia
sufletelor, venirea iminentă a lui Mesia şi credinţa în formule magice şi magie în
general. Desigur, existenţa sufletului după moarte şi învierea trupului constituiau
doctrine fundamentale ale teologiei rabinice.

Simbolurile au scopul de a ajuta la perceperea a ceea ce este greu de înteles. Simbolul

este aşadar mult mai cuprinzător decât procesul simbolizat sau decât entitatea
simbolizata. Simbolurile invită la gandire. Cabala dispune de tehnici mistice pentru
inducerea stărilor de conştiinţă paranormale, plânsul şi ascensiunea sufletului,
combinaţia de litere şi vizualizarea de culori, izolarea sau concentrarea mentală.
Întreaga lume este pentru cabalist un corpus symbolicum.
Unul din marii maeştri ai magiei moderne, francmasonul Eliphas Lévy (preot catolic
apostat) scrie în lucrarea sa: "Dogme et Rituel de la Haute Magie" Paris I854: "Toate
Asociatiile Masonice datoreaza Cabalei secretele şi simbolurile lor".

Idel consideră că simbolurile cabalistice nu au doar rolul de a suplini înţelegerea

umană parţială a realitaţilor care o depăşesc, ci si pe acela de a constitui un cod prin
care cabaliştii produc interpretări ale textelor canonice, adică alte şi alte coduri,
intersectând simboluri a caror semnificaţie depinde mereu de context si nu e fixată o
dată pentru totdeauna. Stâlpul este uneori o parte a unei structuri naturale, iar alteori o
parte dintr-una artificială, uneori este conductor, alteori suspendă sau sprijină, adică e
un obiect non-divin. El nu derivă, aşadar, întotdeauna de la o experienţă a inefabilului,
ci din proiectarea unor scheme conceptuale ale lumii de aici asupra lumii de dincolo.
Codurile de interpretare, prin urmare, se sprijină reciproc în a construi analogii între
lumi, în viziunea autorului. Soluţia propusă e aceea a stabilirii schemelor vaste de
sens în care funcţionează un simbol sau altul şi determinarea semnificaţiei lui într-un
context specific. Reţelele de sensuri se vor transmite de la polul material la cel
spiritual şi invers, sugerează Idel, deci totul se poate reduce la câteva scheme
conceptuale relativ simple, utilizate deja incă de la primii cabalişti teozofi. "Simboluri
multilaterale ca pomul, grădina şi Adam organizau relaţiile din cadrul unui set de zece
puteri divine. Atributele acestor puteri şi natura celei mai complexe scheme puteau fi
aflate prin intermediul unor cărţi sau cu ajutorul unor maeştri. Numeroase simboluri
nu erau necesare pentru descrierea principiilor acestei scheme, ci mai degrabă pentru
a-i da un corp şi a imbogaţi scheletul ei teozofic. Apoi aceste sisteme semiotice au
atras un material lingvistic canonic ce s-a adaugat codului teozofic, impregnându-l cu
noi semnificaţii". Aşa explica Moshe Idel procesul de codificare a simbolurilor
cabalistice, un proces în care inefabilul nu se regăseşte (asa cum nu se regăseşte nici

6
un stalp concret, material, identificabil în vreo zona a mapamondului Spania,
Ierusalim, cu mare concentratie de activitate cabalistica sau cu istorie evreiasca), ci
doar se constituie ca efect semiotic, ca supralicitare reciprocă a interpretărilor,
conform principiului izomorfismului dintre geometria celesta si cea terestră. Din acest
punct de vedere, ipotezele lui Idel se apropie de cele ale lui Culianu, pentru că ambii
sugerează că schemele simbolice religioase pot fi reduse la coduri hermeneutice pur
mentale, fără legături foarte strânse cu vreo eventuală empirie mistică. Stâlpul, aşadar,
ca şi celelalte simboluri ascensionale, "trebuie sa fie considerat, de fiecare dată, în
limitele cadrului său particular, pe care îl putem întelege pornind de la experienţe
umane obişnuite, care au fost proiectate în cer. Odată ce acceptăm aceasta abordare,
nu mai avem nici un motiv să credem că lumea celesta nu poate fi înţeleasă în
principiu, câtă vreme însăşi structura ei provine din experienţe terestre care au fost
proiectate in cer".

Unul din simbolurile misticii ebraice este arborele sefirotic, arborele vieţii, cum îl
numeau cabaliştii şi se afla în mijlocul grădinii Edenului, nu departe de „arborele
cunoaşterii binelui şi răului”. „Orice arbore, scrie Marc Halévy, este o livadă mistică
şi, în ebraică, livadă înseamnă PaRDeS (care a dat cuvîntul paradis) care formează
acrostihul celor patru nivele de lectură ale Tora: Pshat (lectura literală), Remez
(lectura alegorică), Deresh (lectura filosofică) şi Sod (lectura mistică sau esoterică
care este cea a Cabalei). Poarta de intrare în această livadă mistică este Sephirat
(Regatul).”

Mai mult ca orice altă veche tradiţie sau invăţătură, Cabala sfidează înţelegerea
raţională a omului modern, nedumereşte, provoacă şi, in ultima instanţă, fascinează.
Se poate afirmă că prin întregul ei conţinut, Cabala este un adevărat sistem esoteric, în
care învăţătura veche era transmisă sub forma unui cod hermeneutic. Ea este
precursoarea Hasidismului şi a influenţat şi mari spirite creştine.

Numere ajunse celebre sunt acele numere care au intrat în istorie. Prin folosirea
diferitelor cifre, evreii au căutat să descifreze voinţa zeilor. Sunt cunoscute ca semne
cabalistice, considerând că numerele posedă atribuţii mistice (teorie pseudoştiinţifică).
Exemple de numere celebre:
• cifra unu:
o 1 constituie numărul Divinităţii: există un singur Dumnezeu
• cifra doi:
o 2 reprezintă cuplul, perechea, feminitatea inocentă, fragilul, nevoia de
protecţie
• cifra trei:
o Sfânta Treime
o Cei trei crai de la răsărit din creştinism
o Cei trei sfinţi friguroşi
o Cele trei ursitoare din mitologia greacă

7
 o Cele trei graţii
o Cele trei încercări ale voinicului din basmele populare
• cifra patru:
o Cei patru evanghelişti
o Anul are patru anotimpuri
o Cărţile de joc au patru culori
o Clasele elementare sunt patru la număr
o În prezent, fizicienii consideră că există patru stări de agregare ale
materiei: starea solidă, starea lichidă, starea gazoasă, plasma.
• cifra cinci:
o Trupul uman are cinci extremităţi: un cap, două mâini, două picioare.
o Fiecare mână şi picior are câte cinci degete.
o Cele cinci cărţi ale lui Moise
o Cele cinci elemente asociate din calendarul chinezesc (apa, focul,
lemnul, metalul, pământul)
o Pentatlonul este compus din 5 discipline sportive
o Cinci colţuri au steaua comunistă şi pentagrama
• cifra şapte:
o Cele 7 păcate de moarte (Avariţia, Invidia, Mânia, Aroganţa, Desfrâul,
Beţia, Lenea)
o Cele 7 virtuţi (Dragostea, Credinţa, Tăria sufletească, Speranţa,
Inteligenţa, Cumpătarea, Dreptatea)
o Cele şapte coline ale Romei (Aventin, Caelius, Capitoliu, Palatin,
Viminal, Quirinal, Esquilin)
o Cei şapte regi legendari romani (Romulus, Abcus Martius, Numa
Pompilius, Servius Tulius, Tullus Hostilius, Tarquinius Prisens,
Tarquinius Superbus)
o Cele şapte minuni ale lumii antice (Piramidele, Colosul din Rodos,
Templul din Ephesos, Grădinile Semiramidei, Statuia lui Zeus din
Olimpia, Farul din Pharos, Mormântul din Halikarnas)
o Cei şapte înţelepţi din vechime (Bias, Solon, Chilon, Thales, Pittakos,
Kleobulos, Periander)
o Cele şapte fiice ale lui Atlas (numite Pleiade)
o O săptămână este compusă din şapte zile
o Cele şapte note muzicale: do, re, mi, fa, sol, la, si
o Cele şapte culori ale curcubeului: roşu, portocaliu, galben, verde,
albastru, indigo, violet
o Buburuza (gărgăriţa, lat. Coccinella septempunctata) are şapte puncte
pe elitre
o Constelaţiile Carul Mare şi Carul Mic sunt formate din câte şapte stele
• cifra nouă:
o Fătul stă 9 luni în pântecele matern

8
 o Cele nouă muze (Urania, Calliope, Clio, Thalia, Erato, Euterpe,
Polyhymnia, Melpomene, Terpsichore)
o În sistemul solar sunt 9 planete (Mercur, Venus, Pământ, Marte,
Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto)
o Cele nouă porunci bisericeşti
• numărul zece:
o Cele zece porunci
o 10 reprezintă numărul degetelor de la două mâini
o Baza sistemului zecimal şi a sistemului internaţional de măsuri
o Numărul purtat de fotbalişti ca Pelé, Maradona sau Hagi
o 10 a fost numărul meşterilor care au ridicat Mănăstirea Argeşului
(nouă meşteri mari / cu Manoli zece, care-i şi întrece)
• numărul unsprezece:
o primul dintre numerele magice din numerologie
• numărul doisprezece:
o Cei 12 apostoli ai lui Isus
o Cele 12 triburi ale evreilor care au ieşit din Egipt
o În Olimp locuiau 12 zei greceşti de prim rang
o Anul are 12 luni calendaristice.
o Zodiacul european are 12 zodii
o La chemarea lui Buddha s-au prezentat 12 animale şi au fost trecute în
ordinea sosirii în zodiacul chinezesc
• numărul treisprezece:
o sfoara egipteană, folosită pentru construcţia unui triunghi dreptunghic
cu laturile 3-4-5, avea 13 noduri
o 13 state au semnat Declaraţia de independenţă a S.U.A.
• numărul douăzeci şi doi:
o al doilea dintre numerele magice din numerologie
o alfabetul ebraic are 22 de litere
o tarotul are 22 de arcane majore
• alte numere cu o valoare constantă:
o π=3,1415926... raportul dintre lumgimea circumferinţei unui cerc şi
diametrul său
o e=2,71828... baza logaritmului natural
o φ=1,618... numărul de aur
o Numărul lui Avogadro

Bibliografie
Constatin, Daniel, Kabala şi literatura ei aramaică, Editura Herald
Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Editura Ştiinţifică
Eliade, Mircea – Culianu Ioan P., Dicţionar al religiilor, Editura Polirom

9
Papus, Kabbala. Tradiţia secretă a occidentului, Editura Herald
Moshe Idel, Cabala. Noi perspective, Editura Nemira
Eliphas Levi, Misterele Cabalei, Editura Antet

10
11