Sunteți pe pagina 1din 4

Astrologie karmică - curs 14

Cabala şi astrologia

O serie de conexiuni interesante şi totodata practice pot fi realizate între astrologie (inclusiv
astrologia karmică) şi Cabala. Pentru aceasta trebuie să oferim o serie de lămuriri succinte asupra
Cabalei.
În orice tradiţie spirituală autentică există un corpus doctrinar exoteric, accesibil maselor (celor
mulţi şi neinitiaţi), care nu au capacitatea de a înţelege şi a opera cu noţiuni elevate, abstracte; de
asemenea există un corpus doctrinar esoteric (partea mistică, secretă a acelei tradiţii), care este cunoscut
doar într-un cerc restrâns de iniţiati. Acesta este cazul tradiţiei iudaice, religia mozaică, oficiată la
sinagogă fiind latura exoterică, iar Cabala fiind latura ezoterică a iudaismului. Termenul de Cabala are
atât semnificatia de “tradiţie”, cât şi pe cea de “puterea celor 22” (cu referire directă la cele 22 de litere
ale alfabetului ebraic). Istoricii iudaismului consemnează diferite şcoli, grupări, curente care au avut
contribuţii în ceea ce priveşte Cabala. Cele mai importante lucrări din acest domeniu sunt: “Sepher
Yezirah”- (“Cartea Facerii”), în care se oferă o viziune profund esoterică asupra cosmogenezei, bazată pe
utilizarea celor 22 litere ebraice, şi “Zohar”- (“Cartea splendorii”) sau “Sepher Ha-Zohar”. Aceasta din
urmă este numită şi ’’Biblia cabaliştilor”, reprezentând o culegere amplă de tradiţii secrete şi de
interpretări mistice asupra Torei (primele 5 cărţi ale Vechiului Testament: Geneza, Exodul, Leviticul,
Numerii şi Deuteronomul), din care se extrag anumite concluzii spirituale (folosind, de exemplu,
valoarea numerică a literelor din text, permutarea literelor, etc.)
Din lucrările amintite se desprinde o anumită viziune asupra Universului, sub forma unui gigantic
Om Cosmic (numit Adam Kadmon) sau a unui Arbore al Vieţii, structurat din mai multe porţiuni
distincte. Conceptul de Arbore al Vieţii este fundamental în Cabala, suscitând numeroase interpretări şi
comentarii, atât ale cabaliştilor din trecut (mai apropiat sau mai îndepărtat), cât şi ale celor din prezent,
evrei sau neevrei. In Biblie, referiri la acest Arbore apar chiar în “Geneza”: <Domnul Dumnezeu a facut
să răsară din pamânt tot felul de pomi, plăcuti la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul
grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.> (Geneza - 2,9)
EN - SOF In conformitate cu viziunea cabalistică, întreaga
KETHER creaţie sau manifestare este structurată sub forma
acestui Arbore al Vieţii (Fig. 1).
Deasupra Arborelui se află EN-SOF (Dumnezeu
BINAH Transcendent, cauza ultimă, sursa primordială şi
HOKMAH finalitatea întregii creaţii).
DAATH
Arborele Vieţii este structurat sub forma a zece
sfere distincte de manifestare, numite Sephiroth,
DIN CHESED fiecare sferă având o denumire, o funcţie etc.
(GEDULAH) Cele 10 sephiroth se clasifică astfel:
-triada superioară- Kether, Hokmah, Binah
TIPHERET -triada medie- Chesed, Geburah, Tiphereth
H
-triada inferioară - Netzah, Hod , Yesod
-Malkuth- sefirah care formează singur o
HODH
HO NETSAH categorie aparte.
D
ODD *Kether - semnifică (în ebraică) COROANA
-este identificat în general cu Dumnezeu imanent
YESOD
sau voinţa divină primordială
-îi corespunde ierarhia angelică a SERAFIMILOR
MALKUTH *Hokmah - semnifică INŢELEPCIUNEA
-este identificat cu Logosul Divin (Fiul)
Fig.1 ARBORELE VIETII
-îi corespunde ierarhia angelică a HERUVIMILOR

*Binah - semnifică INTELIGENŢA


-identificat cu Sfântul Duh (aspectul de energie al Divinului) sau Fecioara Maria
- îi corespunde ierarhia angelică a TRONURILOR
Observăm că triada superioară a Arborelui Vieţii poate fi pusă într-o directă corelaţie cu Sfânta
Treime din creştinism (Tatăl, Fiul, Sfântu Duh, acesta din urmă putând fi echivalat, dintr-un anumit
punct de vedere, cu Fecioara Maria ).
*Chesed - semnifică GRAŢIA, MĂREŢIA sau bunătatea ( Geduulah ) lui Dumnezeu
-îi corespunde ierarhia angelică a DOMNIILOR
*Geburah (Din) – semnifică RIGOAREA, JUSTIŢIA DIVINĂ
-îi corespunde ierarhia angelică a VIRTUŢILOR
*Tiphereth - semnifică FRUMUSEŢEA (SPLENDOAREA)
-îi corespunde ierarhia angelică a STĂPÂNIRILOR
*Netzah - semnifică VICTORIA, FRUMUSEŢEA
-îi corespunde ierarhia angelică a INTÂIETORILOR
*HOD - semnifică GLORIA, ADEVĂRUL
-îi corespunde ierarhia angelică a ARHANGHELILOR
*YESOD - semnifică TEMELIA ( Fundamentul, simţul dreptăţii)
-îi corespunde ierarhia angelică a INGERILOR ( o noua treaptă angelică, îngerii păzitori )
*MALKUTH - semnifică REGATUL (IMPĂRĂŢIA)
-îi corespund fiinţele umane.
In lucrările despre Cabala este analizat în detaliu fiecare sefirah, echivalat cu plante, cristale (de
un anumit tip), specii de animale, Arcane din Tarot, etc., ceea ce nu ne propunem să facem acum.
Pentru a realiza conexiunea cu astrologia, să vedem cum se corelează cei 10 sephiroth cu cele 10
planete utilizate în astrologia europeană (Fig. 2 ).

Observăm următoarele echivalenţe :


-Kether - Neptun
-Hokmah - Uranus
-Binah - Saturn
-Chesed - Jupiter
-Geburah ( Din) - Marte
-Tiphereth - Soare
-Netzah - Venus
-Hod - Mercur
-Yesod - Luna
-Malkulth - Pluton si Geea
Cabaliştii consideră că Arborele Vieţii este constituit din trei piloni:
-Pilonul drept - incluzând Hokmah , Chesed, Netzah- reprezintă Graţa (Mila) Divină
-Pilonul stâng- incluzând Binah, Din , Hod, -reprezintă RIGOAREA (JUSTIŢIA) Divină
-Pilonul central - incluzând Kethen, Tiphereth, Yesod, Malkuth-reprezintă Echilibrul Divin
Din punct de vedere esoteric, se consideră că pilonul central ar reprezenta Arborele Vieţii, iar
pilonii drept şi stâng ar reprezenta Arborele Cunoştinţei Binelui şi Răului.
Observăm aşadar că pe pilonul drept, al Graţiei, sunt plasate Uranus, Jupiter (marele benefic, in
astrologie ) şi Venus. Am putea spune că “aparţin” acestui pilon şi zodiile -Vărsător, Săgetător, Balanţă,
Peşti şi Taur.
Pe pilonul stâng al Arborelui, cel al Rigorii, sunt plasate Saturn, Marte (arele malefic si micul
malefic, în astrologie) şi Mercur.
“Aparţin“ acestui pilon zodiile Capricorn, Berbec, Scorpion, Gemeni, Fecioară .
Pe pilonul central sunt plasate luminariile (Soare, Luna, Neptun, Pluton (şi Geea).
“Aparţin” acestui pilon zodiile Rac, Leu şi într-o anumită măsurăPeşti.
Putem împărţi , aşadar, planetele astfel:
-planete ale “Graţiei”: Uranus, Jupiter, Venus .Aici sunt incluse şi planetele considerate
favorabile în astrologie ( marele si micul benefic )
-planete ale “Rigorii”: Saturn, Marte, Mercur. Aici sunt incluse şi planetele considerate
malefice în astrologie ( marele şi micul malefic )
-planete ale “Echilibrului”: Neptun, Soare, Luna, Pluton (şi Geea)
De asemenea , se pot clasifica în mod similar zodiile:
-zodii ale Gratiei - Vărsător, Săgetător, Peţti, Taur, Balanţă
-zodii ale Rigorii - Capricorn, Berbec, Scorpion, Gemeni, Fecioară
-zodii ale Echilibrului - Rac, Leu, (şi Peşti )
Observăm că ceea ce numim zodii şi planete ale Graţiei sunt asociate cu o Karma pozitivă (de
regulă), reprezentând aspectul de milă şi compasiune al Divinului, de generiozitate fără margini. Casele
în care sunt plasate aceste zodii şi (sau) planete sunt case în raport cu care există o Karma pozitivă.
Zodiile şi planetele Rigorii sunt asociate cu o Karma negativă (de regulă) reprezentând aspectul
de justiţie, dreaptă mânie şi pedeapsă, al Divinului. Casele în care sunt plasate aceste planete sau zodii
sunt sectoare faţă de care avem o Karma negativă .
Zodiile şi planetele Echilibrului le putem asocia, din punct de vedere cabalistic cu o Karma
neutră.
Observăm că planetele Graţiei sunt cele care plasate într-o zodie şi/sau într-o casă astrologică,
aduc o expansionare, şansă
, satisfactie si plenitudine in raport cu zodia/casa unde se situeaza .
Planetele Rigorii, în schimb sunt cele care aduc blocaj, frustrări, tensiuni, instabilitate în
domeniile indicate de zodiile / casele unde sunt situate. Dezavantajul care apare în cazul planetelor
Graţiei este de a conduce către o complacere în situaţii plăcute,favorabile dar care nu conduc, de cele mai
multe ori către evoluţie. Avantajul oferit, în schimb, de planetele Rigorii este de a permite obţinerea
controlului, disciplinei (chiar autodisciplinei), fermităţii, lucidităţii, care sunt strigent necesare în procesul
evoluţiei, blocajele şi frustrările generate de aceste planete stimulează, uneori, aspiraţia spirituală,
conducând către conştientizare, tranşcendere şi implicit, evoluţie.
Remarcăm, deasemenea, centralitatea Soarelui şi Lunii în Arborele Vieţii. Poziţia centrală a
Soarelui este binecunoscută, chiar din punct de vedere astonomic, iar zodia Leului, pe care Soarele o
guvernează, reprezintă, inima zodiacului (iar în Arborele Vieţii,Tiphereth corespunde chiar inimii lui
Adam Kadmon). Luna este legată de Soare in Arborele Vieţii (prin sephiroţii corespondenţi), printr-un
canal intersephirothic direct, aşa cum zodiilee Rac şi Leu (guvernate de Luna şi respectiv, Soare) sunt
vecine în zodiac.
O fiinţă care are planetele din astrogramă plasate preponderent în zodii ale Rigorii, va avea
probabil una sau mai multe planete ale Rigorii dominante, cu care va opera preponderent. Cei care au
planetele din tema natală dispuse cu predilicţie in zodii ale Graţiei, vor avea probabil, una sau mai multe
planete ale Graţiei dominante, cu care vor opera preponderent.
Planetele dispuse în zodii ale Rigorii sunt oarecum ”restricţionate”, în timp ce planetele dispuse în
zodii ale Graţiei sunt “expansionate”. Planetele Rigorii, plasate într-o zodie aduc o restricţionare în acel
domeniu, o constrângere sau limitare, în timp ce planetele Graţiei, plasate într-o zodie aduc o
expansionare, şansă, satisfacţie în acea direcţie.

S-ar putea să vă placă și