Povestea ploii

Ed. Melania Iordan

Se spune că a fost
odată ca niciodată,
că de n-ar fi nu s-ar
mai povesti. A fost
odată o regina
frumoasă cum nu s-a
mai văzut. Era regina
norilor. Palatul ei era
numai din aur şi
pietre preţioase şi
plutea pe spuma albă
şi pufoasă a norilor.
Ea avea şi doi copii
gemeni o prinţesă ce
se numea Luna şi un
prinţ, Soarele.
 Într-o zi, pentru a serba ziua de naştere a copiilor, Regina norilor a
pregătit un bal mare ca în poveşti şi a invitat prinţi şi prinţese, împăraţi şi
împărătese, regi şi regine din toate colţurile lumii.
La balul organizat în palatul din Împărăţia Norilor toţi erau îmbrăcaţi în
haine din cele mai frumoase şi mai bogate. Luna avea o rochiţă albastră
strălucitoare, împodobită cu nestemate. Pe cap avea o diademă din steluţe
de diamant. Soarele avea o tunică galbenă cusută cu fir de aur, iar pe cap o
coroană numai din pietre preţioase.
 Toţi se distrau şi dansau, muzica era îmbietoare… La miezul nopţii,
când distracţia era în toi, un zgomot şi un vânt puternic au făcut să se
deschidă imensele porţi ale palatului…
Cu o falca-n cer şi una în pământ a apărut Vrăjitoarea Nopţii…
- Ce se întâmplă aici? De ce toţi se distrează şi dansează, iar la mine nu se gândeşte
nimeni? De ce nu am fost invitată şi eu la bal? Zise ea furioasă îndreptându-se cu paşi
repezi si furioşi spre regină.
,,- Cei cu inima neagră nu au ce căuta în castelul bucuriei…
Tu nu vrei decât să faci rău… Eu nu pot să îţi spun decât
să te întorci de unde ai venit!-” zise regina.

,,- Cum? Îmi poruncesti să plec? Nu ştii că un cuvânt spus

de mine poate să transforme totul în praf? Priveşte doar! “
Şi Vrăjitoarea îşi începu descântecul:

Mă privesc în oglindă şi nu văd nimic,/ Un fulg de zăpadă e

moale şi mic…
Piciorul meu drept e parcă cel stâng, /O coajă de ceapă
în palmă o strâng,
Un fulg de zăpadă e moale şi mic / Priviţi-mă pe mine
acum un pic:
Prinţi şi prinţese, regi şi împăraţi / Pe loc în stele vor fi
transformaţi!
Şi numai ce Vrăjitoarea a terminat de spus descântecul… toţi invitaţii de la
bal s-au transformat în stele ce s-au răspândit pe bolta întunecată a nopţii.
 Soarele şi Luna
au alergat repede
spre mama lor să îi
ia în braţe şi să îi
protejeze.
- Te rugăm,
mama, nu ne lăsa!
Nu o lăsă pe
vrăjitoare să ne
facă ceva rău!
- Staţi liniştiţi,
dragii mamei… Voi
încerca să vă
protejez cât pot eu
mai bine!
- Aşa crezi tu! Zise
vrăjitoarea.
Farmecele mele pot
distruge totul. Nu
poţi face nimic… şi
râzând zgomotos şi
înfiorător
Vrăjitoarea mai
rosti un blestem:
 - Cum? Îmi poruncesti să plec? Nu ştii că un cuvânt spus
de mine poate să transforme totul în praf? Priveşte doar! Şi
Vrăjitoarea îşi începu descântecul:
Mă privesc în oglindă şi nu văd nimic,/ Un fulg de zăpadă e
moale şi mic…
Piciorul meu drept e parcă cel stâng, /O coajă de ceapă în
palmă o strâng,
Un fulg de zăpadă e moale şi mic / Priviţi-mă pe mine acum
un pic:
Cum totul în lume s-a născut din scrum /Şi toată lumea va
dispărea prin fum
O vrajă arunc acum asupra voastră: / Soarele să îl vezi
ziua, să nu intre în casă,
Iar Luna doar noaptea să se arate / Şi niciodată să nu-şi
mai întâlnească al ei frate!
Cum a sfârşit şi ultimul cuvânt… Ce credeţi că s-a
întâmplat? Soarele a ajuns pe cer, luminează şi încălzeşte
pământul, iar Luna îşi arată frumuseţea noaptea. Blestemul
s-a adeverit: fraţii mereu se caută unul pe altul, se
urmăresc, dar nu reuşesc să se întâlnească decât foarte
rar, şi atunci doar pentru câteva momente.
 Mama lor, Regina Norilor, trăieşte singură în palatul ei din
cer şi îşi plânge copiii. Lacrimile ei se adună într-un izvor, iar
din izvor ajung la norii care le trimit pe pământ pentru a-l uda şi
a-l îmbogăţi. Fiecare strop când pică de acolo, de sus şopteşte
povestea Reginei şi a copiilor ei.
Şi-am încălecat pe-o şa… şi v-am spus povestea mea!