Într-o toamnă aurie, un arici se plimba liniștit prin pădure.

Cum mergea el așa printre frunzele uscate care începeau să cadă din copaci, s-a
întâlnit cu o veveriță. Ariciul nici nu a stat pe gânduri și a salutat-o:

Bună dimineața,
ariciule!

Bună dimineața,
vecină veveriță!
Mergând mai departe, țeposul s-a întâlnit cu o vulpe. Aceasta era ceva mai în vârstă,
mergea mai încet decât merg de obicei vulpile și nu prea zâmbea.

- Bună să-ți fie inima, ariciule!

- Mulțumesc la fel,
răspunse vulpea ridicând
ariciule! uimită
spuse vulpea și
capul, căci până atunci,
zâmbiniciun
și ea.
animăluț
- Să aveți o zi tânăr nu o mai salutase.
frumoasă,
doamnă vulpe! spuse în
Bună dimineața,
continuare ariciul,
doamnă vulpe!
zâmbind.
Trecură pe acolo doi bursuci, colegi de școală cu ariciul. Țeposul îi salută și pe ei,
zâmbind. Cei doi bursuci zâmbiră și ei și îi răspunseră la fel.

Salut!
La fel procedă și când întâlni trei căprioare. Salută politicos, vorbind frumos și
răspicat. Le ură „O zi bună!”, căprioarele zâmbiră și răspunseră la fel.

O zi bună!
 Văzând Zâna Toamna cât de frumos vorbește
și cât de atent îi salută pe cei din jurul lui, i-a spus:

De acum înainte vei fi numit

„Ariciul politicos” fiindcă
știi să-i bucuri pe cei din
jurul tău.