COMENTARIU BUNICA, BARBU STEFANESCU DELAVRANCEA

Comentariu "Bunica" referat Barbu

Prozator si dramaturg, eseist si publicist, Barbu Stefanescu Delavrancea (1858-1918) a contribuit la dezvoltarea
literaturii romne, ca si alti scriitori, n perioada de trecere de la marii clasici la literatura interbelica.
Cunoscut prin trilogia Moldovei ("Apus de soare", "Luceafarul", "Viforul"), dar si prin scrieri n proza ca
"Sultanica", "Hagi-Tudose", "Neghinita", "Palatul de clestar" etc., "Delavrancea a adus n literatura romneasca
viata celor multi, interesul cald pentru aceasta viata si, n scrisul romnesc, limba vie a celor care traiesc n
contact cu pamntul". (G. Ibraileanu).
Opera literara "Bunica", n ciuda titlului expozitiv, nu este numai un portret n proza creionat de amintirea
maturului, ci si un poem al inocentei, al candorii infantile.
La nceput, scriitorul sugereaza prin descriere cteva nsusiri ale bunicii, asa cum s-au ntiparit n
minteacopilului de odinioara: "O vad ca prin vis. O vad limpede asa cum era: nalta, uscativa, cu parul cret si
alb, cu ochii caprui, cu gura strnsa si cu buza de sus crestata n dinti de pieptene, de la nas n jos".
Bucuria revederii este mare ("Cum deschidea poarta i saream nainte."), dublata si de generozitatea bunicii,
caci "totdeauna snul ei era plin". Nepotul primea darul numai dupa ce ghicea ce se ascunde acolo, ca apoi sa
traiasca placerea abandonarii n lumea basmului, pe care niciodata bunica nu-l ispravea.
In fundul gradinii, la umbra dudului printre frunzele caruia "se parea ca de sus are sa cada o ploaie albastra", ea,
torcnd, si ncepea basmul, iar copilul visa nainte.
El asculta pentru a cta oara? basmul cu mparatul care n-avea copii si pe care un batrn mic, barbos si
cocosat l nstiinteaza ca va dobndi "un cucon cu totul si cu totul de aur" numai atunci cnd cei doi meri din
gradina sa vor da roade. Asteptarea mparatului este zadarnica, pentru ca merii nfloreau, dar nu rodeau, chiar
daca aveau apa si soare din belsug.
Intr-o zi vine la mparat "o baba batrna, sbrcita [...] si mica" si-l sfatuieste cum sa obtina de la zna florilor un
ulcior de lapte cu care sa ude merii pentru a da rod, asumndu-si nsa riscul de a fi prefacut "n buruiana,
pucioasa sau floare mirositoare".
Ascultnd sfatul, mparatul porneste la drum si ajungnd ntr-o padure mare si ntunecoasa, pune capul pe
desagii ce-i avea cu el si adoarme, "si dormi, si dormi...".
Adoarme si nepotelul care se trezeste cnd bunica ispravise caierul si, poate, si basmul.
In final, scriitorul si aminteste ca niciodata n-a putut asculta un basm ntreg, stnd cu capul n poala bunicii,
caci "avea o poala fermecata si-un glas si-un fus, care ma furau pe nesimtite si adormeam fericit sub privirile si
zmbetul ei".
Povestirea bunicii este ntrerupta de nenumarate ori de curiozitatea copilului n mintea caruia lumea basmului
fuzioneaza cu realitatea, replicile fiind de o candoare cuceritoare: "Ct de mare?", "Bunico, e rau sa nu ai
copii?", " Ct era de mic?", " De ce nu legasera rod, bunico?" etc.
Alteori, dialogul produce pagini "de admirabil umor al inocentei" (Al. Sandulescu), cnd copilul concluzioneaza
raportnd totul la propria persoana:
"Bunico, e rau sa nu ai copii?
Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie.
Bunico, dar eu n-am copii si nu-mi pare rau." Sau
" Ct era de mic?
Poate sa fi fost ca tine.
Va sa zica nu era mic de tot..."
Cu rar rafinament artistic este prezentata de Delavrancea si trecerea copilului de la starea de veghe la cea de
somn prin "acea placuta ngnare a vorbelor ce se pierd ca ntr-un abia soptit descrescendo". (Al. Sandulescu):
" ...si-a luat o desaga cu merinde si-a plecat...
...si-aplecat...
Si s-a dus, s-a dus, s-a dus...
...s-adus... s-a dus..." etc.

Dialogul este, asadar, semnificativ pentru reliefarea candorii sufletului infantil, a umorului inocentei, dar are, n
prima parte a scrierii, si ceva ncntator, acaparator, prin curgerea lui rapida, sacadata:
"Ghici...
Alune! -Nu.
Stafide! -Nu!
Naut!"etc.
Dialogul se mpleteste cu naratiunea si descrierea pentru a evidentia si nsusirile bunicii.
In afara de cele cteva trasaturi fizice prezentate direct prin descriere (nalta, uscativa, cu parul cret si alb, cu
ochi caprui, cu gura strnsa si cu buza de sus crestata), autorul reliefeaza prin naratiune si dialog alte trasaturi
ale acesteia. Ea traieste intens bucuria reantlnirii cu nepotul, este generoasa, ("totdeauna snul ei era plin"),
afectuoasa si iubitoare ("Ea mi da parul n sus, ma saruta pe frunte".) Fire deschisa, avnd harul povestirii, cu
glasul ei dulce si slab l transpune pe nepot n lumea mirifica a basmului ("genele mi se prindeau si adormeam;
ea ncepea sa spuie si eu visam nainte"). Blnda si ntelegatoare, bunica accepta curiozitatea copilului izvorta
din candoarea vrstei si si manifesta cu duiosie sentimentele: "Ea lasa fusul, rdea, mi desfacea parul
crliontat, n doua parti, si ma saruta n crestetul capului".
Bunica apare n mintea nepotului asemenea unui personaj de basm, care exercita o fascinatie teribila asupra lui,
si de aceea poala ei i parea fermecata, iar glasul si fusul l furau pe nesimtite si adormea fericit, mngiat de
privirile si zmbetul ei blnd si ngaduitor.
Portretul bunicii este creionat si cu ajutorul enumeratiei ("nalta, uscativa, cu parul cret si alb" etc), al epitetelor
("glas dulce si slab", 'poala fermecata") si al repetitiei ("si bunica spunea, spunea nainte, si fusul sfr, sfar...")
Aceste procedee artistice ca si alte enumeratii ("ncarcate de lene, de somn, de multumire"), repetitii ("curge
ncet, ncetinel, ncetisor"), epitete ("ploaie albastra, nori albi"), carora li se adauga comparatiile "ma simteam
usor ca un fulg", |"si fusul sfr, sfr pe la urechi ca un bondar, ca o lacusta s.a.m.d., realizeaza un ritm poematic
accentuat, usor detectabil la lectura, fie ca sunt evidentiate caracteristicile si detaliile de cadra, fie ca autorul
pune n lumina starea sufleteasca a copilului.
Sub aspect lexical si gramatical se remarca prezenta unor cuvinte si expresii populare, mai ales n basmul
bunicii: "a lega rod", "cocon", "a drege", "pucioasa", "desaga", "capati", "pasamite" etc., a vocativelor pline de
afectiune: "bunico", "flacaul mamei" si a interjectiilor, "ei", "sfr", "a".
Meritul lui Delavrancea consta nsa n faptul ca el adauga acestor cuvinte si expresii "procedeele imagismului
modern" (Tudor Vianu), caci "o impresie de-a lui e de o bogatie extraordinara si de o noutate care uimeste"
(Nicolae Iorga).
Daca n alte opere investigatiile analitice sunt n genere mai putin profunde, acestea sunt nsa substantiale cnd
este vorba de evocarea unor momente autobiografice ca n "Bunica si Bunicul"

Bunica , de B St Delavrancea
O vaz, ca prin vis.O vaz limpede, asa cum era. Nalta, uscativa, cu parul alb si cret, cu ochii caprui, cu gura strnsa si cu
buza de sus crestata n dinti de pieptene, de la nas n jos.
Cum daschidea poarta, i saream nainte.
Ea baga binisor mna n sn si-mi zicea:
- Ghici...
- Alune!
- Nu.
- Stafide!
- Nu.
- Naut!
- Nu.
- Turta-dulce!
- Nu.
Pna nu ghiceam, nu scotea mna din sn.
Si totdauna snul ei era plin.
i sarutam mna.
Ea-mi da parul n sus si ma saruta pe frunte.
Ne duceam la umbra dudului din fundul gradinii.
Ea si nfigea furca cu caierul de in n bru si ncepea sa traga si sa rasuceasca un fir lung si subtire. Eu ma culcam pe
spate si lasam alene capul n poala ei.

Fusul mi sfria pe la urechi. Ma uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se parea ca se scutura o ploaie
albastra.
- Ei, ce mai vrei? mi zicea bunica.
Sursul ei ma gdila n crestetul capului.
- Sa spui...
Si niciodata nu ispravea basmul.
Glasul ei dulce ma legana; genile mi se prindeau si adormeam; uneori tresaream s-o ntrebam cte ceva; ea ncepea sa
spuie, si eu visam nainte.
- A fost odata un mparat mare, mare...
- Ct de mare?
- Mare de tot. Si-si iubea mparateasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Si i parea rau, i parea rau ca nu avea copii...
- Bunico, e rau sa nu ai copii?
- Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie.
- Bunico, dar eu n-am copii si nu-mi pare rau.
Ea lasa fusul, rdea, mi dasfacea parul crliontat n doua si ma saruta n crestetul capului.
Cte-o frunza se dasprindea din ramuri si cadea leganndu-se. Eu ma luam cu ochii dupe ea si ziceam:
- Spune, bunico, spune.
- Si asa, i parea grozav de rau ca nu avea copii. Si... nu mai putea de parere de rau ca nu are copii... ntr-o zi veni la el
un mos batrn, batrn, ca-si tra barba pe jos de batrn si de cocosat ce era. Si era mic, mic de tot...
- Ct era de mic?
- Poate sa fi fost, asa, cam ca tine.
- Va sa zica, nu era mic, mic de tot...
- Era mic, da' nu asa mic de tot. Si cum veni i zise: "Maria-ta, ai doi meri n gradina, unul lnga altul, ca nu stii care sunt
ramurile unuia si care sunt ale altuia; si cnd nfloresc nu stii care sunt florile unuia si care sunt ale altuia; si asti doi meri
nfrunzesc, nfloresc, se scutura si mere nu fac. Maria-ta, sa stii ca atunci cnd or lega rod asti doi meri, mparateasa o sa
ramie grea si o sa nasca un cocon cu totul si cu totul de aur"... Piticul se duse, si mparatul alerga n gradina, si cauta,
cauta peste tot locul, pna dete peste ai doi meri. Merii se scuturasera de flori, ca sub ei parca ninsese, dar rod nu
legasera.
- De ce nu legau rod, bunico?
- Stiu eu?... Dumnezeu stie...
Era asa de cald... asa de bine n poala bunichii... o adiere ncetinica mi racorea fruntea... norii albi, alunecnd pe cerul
albastru, ma ameteau... nchideam ochii.
Ea spunea, spunea nainte, mulgnd repede si usurel firul lung din caierul de in.
- Si se gndi mparatul ce sa faca, ce sa dreaga ca merii sa faca mere. Unii l sfatuiau ca sa-i ude mereu; si i-a udat
mereu; altii ziceau sa le dea mai mult soare; si mparatul a taiat toti pomii de jur mprejur. Si merii nfloreau n fitece
saptamna, si se scuturau, si rod nu legau. ntr-o zi veni la mparat o baba batrna, batrna si zbrcita, ca mine de
zbrcita, si mica, mica, ca tine de mica...
- Ca mosu de mica?
- Da, ca mosu...
- Atunci nu era mica de tot...
- Asa mica de tot nu era. Si zise mparatului: "Maria-ta, pna n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zna Florilor, ce doarme
dincolo de Valea Plngerii, ntr-o cmpie de musetel, si n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leaga rod. Dar sa te pazesti,
maria-ta, ca ndata ce te-or simti florile, ncep sa se miste, sa se bata, si multe se apleaca pe obrajii ei, si ea se dasteapta,
ca doarme mai usor ca o pasare; si vai de cel ce l-o vedea, ca-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, n buruiana
pucioasa or n floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai misca"...
- Dar ce, ai adormit, flacaul mamei?
Tresaream.
- A, nu... stiu unde ai ramas... la-a-a... Zna Florilor...
Auzisem prin vis.
Pleoapele-mi cadeau ncarcate de lene, de somn, de multumire. Si ma simteam usor, ca un fulg plutind pe o apa care
curge ncet, ncetinel, ncetisor...
Si bunica spunea, spunea nainte, si fusul sfr-sfr pe la urechi, ca un bondar, ca acele cntece din burienile n care
adormisem de attea ori.
- Si mparatul a ncalecat pe calul cel mai bun...
- Cel mai bun... ngnam eu, de frica ca sa nu ma fure somnul.
- ... s-a luat o dasaga cu merinde si a plecaaat...
- ... s-a plecaaat...
- Si s-a dus, s-a dus, s-a dus...
- ... s-a dus, s-a dus...
- Pna a dat de o padure mare si ntunecoasa...
- ... ntunecoasa...
- ... de nu se vedea prin ea. Si acolo si-a legat calul d-un stejar batrn, s-a pus dasagele capati si a nchis ochii ca sa se

odihneasca. Si... pasamite padurea cnta si vorbea, ca era fermecata. Si... cum i aducea soapte de departe, de pe unde
ea era ca un fum, mparatul adormi, si dormi, si dormi...
Cnd m-am dasteptat, bunica ispravise caierul.
Dar basmul?Cu capul n poala bunichii, niciodata n-am putut asculta un basm ntreg.
Avea o poala fermecata, si un glas, si un fus cari ma furau pe nesimtite si adormeam fericit sub privirile si zmbetul ei.