Toamna- cîntec în culoare oricând, să visăm printre picăturile aurii ale

Învățător:Buraga Angela, grad didactic I frunzelor vii colorate.

Liceul Teoretic ,,Ion Creangă”
Or. Ungheni
Scopul: -cultivarea dragostei pentru natura şi
muncă.
Obiective:
1. cultivarea dragostei pentru natură şi a tuturor
elementelor care intră în componenţa ei: ape,
plante, animale, etc;
2. dezvoltarea simţului estetic,
3. dezvoltarea capacităţii de receptare a
mesajului vizual si utilizarea lui în crearea de
imagini şi obiecte proprii;
4. stimularea imaginaţiei şi a creativităţii
5. atragerea efectivă a copiilor în organizarea
unor activităţi cu caracter extracurricular,
conducând la creşterea calitativă a acestora.
Participanţi:
Elevii claselor a IV-a.
Prezentatorul 1: Frumoasa toamnă e o zână deli-
cată cu un gust rafinat, care împodobeşte ţara în
straie de diferite culori. Ba îi plac nuanţele verzui,
ba le schimbă pe straie galbene ca spicele grâului,
apoi se plictiseşte şi le dă o nuanţă roşietică ca
para focului, astfel creând nişte peisaje
enigmatice. Şi îmi apare o întrebare: Ce culoare
are toamna?
Un elev: Pot sa vă răspund eu la această întrebare.
Toamna nu e doamna
Care, cât e ziulica de mare,
Stă la oglindă
De-şi pune cercei de ghindă,
Ori se dă cu roşeaţă de ardei pe faţă.
Mai degrabă,
Toamna e femeie de treabă,
Frumoasă şi muncitoare,
Care, cât e ziulica de mare
Nu stă nici o clipă,
Aleargă ca o furnică...

Prezentatorul 2: Da, într-adevăr, toamna are o

Prezentatorul 1: Calmă şi solemnă Toamna pare mulţime de culori: verde, arămie, ruginie... Ea mai
o zînă care ne invită în regatul ei de basm ca pe poate fi asemănătoare cu o gutuie dulce-amăruie.
nişte oaspeţi de suflet, ca pe cei mai doriţi şi mai La început împărăteasă, iar spre sfârşit pustie,
aşteptaţi prieteni. Parcă ne roagă să-i admirăm în tristă, întunecoasă.
linişte frumuseţile, mărturisindu-ne cu părintească
silabă, că oamenii în graba şi zbuciumul lor de la Dans – Hora fetelor
o zi la alta, ar uita să-şi împrospăteze sufletul cu
parfumul îmbătător al florii pe cale să aţipească Elev: - Ce e toamna, dragi copii?
pînă la o nouă primăvară, ar uita să asculte izvorul Anotimp de bucurii!
singuratic, împletit de rădăcina copacului. Frunzele se sfătuiesc
Cu culori se potrivesc
Prezentatorul 1: De după orizont răsare soarele Unele roşii mirate,
Văzduhul haina neagră-şi lasă Altele gălbui, pătate,
îşi pune altă haină mai frumoasă,
încet se duc spre sud cocoarele. Arămii şi visătoare,
Se aştern pe alei, covoare!
Prezentatorul 2: Mere - mbujorate, fine
Copacii pe pământ îşi pun veşmântul Stau în coşurile pline
Şi învelesc ţărâna grijuliu N-am uitat că în panere
în jur e toamnă, totul e pustiu Avem struguri, nuci şi pere!
Şi galben s-a făcut pământul. Toamna ninge?
Toamna plouă
Prezentatorul 1: La noi, în Moldova, toamnele Câte - un pic din amândouă
sunt întotdeauna nespus de frumoase. Ele vin să Şi noi toţi îi spunem iară:
ne umple pământul şi casele cu bogăţii fără de Fericiţi că te avem în ţară.
seamă. Ele aduc aurul pe copaci, răbdarea în
stradă şi melancolia în suflete. Prezentatorul II
Dragi invitaţi! Doriţi să aflaţi de ce toamna este
Prezentatorul 2: E toamnă. Două cuvinte care al- numită Grădina Raiului?
cătuiesc un poem al inimii, al sufletului şi al
cunoştinţei. Acum avem ocazia, mai mult ca Elevii: Da!!!
Prezentatorul II
Atunci, ascultaţi legenda Toamnei.
Autorul: Cele patru surori: iarna, vara,
primăvara şi toamna, umblară multă vreme prin
pădure, dar nu dădură de izvorul despre care le
vorbiseră părinţii. Nici de - ale gurii nu găsiră
nimic: nici tu pomuşoare, nici tu ciuperci. Arşiţa
şi seceta ce se abătură pe meleagurile lor au
topit iarba, au ofilit frunzele copacilor. Pământul
era crăpat şi ars de uscăciune.
Surorile priviră la cer şi oftară. Nici un firişor de
nor nu se vedea pe bolta înaltă.
Toamna: Dacă aş avea eu putere ...
Primăvara: Ce ai face?
Toamna: Aş trezi vântul şi l-aş ruga să adune
norii şi să cheme ploaia, ploaia cea bătrână şi
domoală care, dacă porneşte, o tot ţine câteva
zile la rând ...
Vara: Lumea moare de necaz, iar ea visează!
Voi cum vreţi, dar eu mă întorc acasă. Am
obosit să tot tai frunza frăsinelui de dragă
dimineaţă.
Iarna: Ai dreptate, soro. Să ne întoarcem acasă;
eu nu rezist pe o asemenea căldură. Am ameţeli
şi mi se face rău. Mi s-au umflat picioarele
butuc şi abia mă mai mişc.
Primăvara: Şi eu vreau acasă ...
Toamna: Recunosc, am obosit şi eu, dar trebuie,
fetelor, să mergem în Văgăuna Lupului. Tata
spunea că acolo era un izvor puternic. Poate îşi
mai susură apele şi acum. Hai să încercăm
norocul.
Vara: Norocul e surd şi chior, dar nu-i prost să
stea în drum pe o arşiţă ca aceasta. Ori crezi că
arde de nerăbdare să te întâlnească, Toamno?
Toamna: Norocul nu doarme niciodată, îţi iese
în cale când nici nu te gândeşti. Dar, vorba
mamei, norocul calcă în urma minţii şi vine la
cel vrednic, pentru că cine aşteaptă mură-n gură
nu ajunge ziua bună.
Primăvara: Vorba lungă e sărăcia omului,
surorilor. Fiecare face cum îi dictează inima.
Sunt sleită de puteri.
Iarna şi Vara: Şi noi...
Toamna: Daţi-mi ulciorul, eu îmi continui
drumul.
Autorul: Surorile se despărţiră. Toamna o luă pe
cărarea ce urcă la deal, şerpuind printre copaci.
Ca să nu-i fie urât, fata începu a cânta. Când
ajunse în vârful dealului, văzu un bătrân
mărunţel, care se căznea să ridice
o sarcină de vreascuri. Toamna îl salută cu tot
respectul:
Toamna: Bună vreme, uncheşule!
Bătrânul: Bună să-ţi fie inima, copilo, după cum
ţi-e chipul!
Toamna: E prea mare sarcina, uncheşule.
Bătrânul: E mare, păcatele mele, dar după ce am
adunat cu atâta greu vreascurile, nu mă îndur să
le las aici.
Toamna: Să te ajut eu, văd că ţii drumul tot spre
Văgăuna Lupului.
Bătrânul: Nu ajung la văgăună, o iau la dreapta
spre casă.
Toamna: Atunci să împărţim sarcina în două
mai mici.
Autorul: Propuse fata şi se apucă de lucru.
Aranja gospodăreşte vreascurile, le lega cu funia
pe care i-o dădu bătrânul şi porniră pe cărarea
care cobora în jos.
Bătrânul:Sarcina mea e cam uşoară, ai pus mai
puţine vreascuri?
Toamna: Am pus mai puţine, uncheşule, dar nu-
ţi fă griji că nu e grea nici a mea. Şi-apoi sunt
deprinsă, merg adesea în pădure după vreascuri.
Azi am venit cu surorile mele să căutăm vreun
izvor, că sunt pe sfârşite rezervele noastre de
apă, ca şi cele de mâncare.
Bătrânul: Păi, te văd singură, unde-ţi sunt
surorile?
Toamna: S-au întors acasă. Au obosit,
sărmanele, căci umblăm de dragă dimineaţă şi
fără de folos.
Autorul: Din vorbă-n vorbă. Toamna şi uncheşul
au ajuns la o răscruce de cărări. Bătrânul puse
sarcina jos şi-i zice fetei.
Bătrânul: Aid trebuie să ne despărţim, copilo.
Toamna: Dar cum ai să duci mata două
sarcini?! Merg de-acum până acasă, cred că nu-i
departe!?
Bătrânul: Locuiesc la o aruncătură de băţ, dacă
vrei să-ţi faci pomana până la urmă, eu accept
cu dragă inimă.
Toamna: Aşa m-au învăţat tata şi mama - orice
lucru început trebuie scos la capăt, iar dacă faci
cuiva un bine, să-l faci cu toată inima, pentru că
lui Dumnezeu îi place.
Bătrânul: Înţelepţi şi vrednici părinţi ai,
Tomniţă!
Toamna: Sănătate uncheşule!
Bătrânul: Nu Toamno, eu te rog să întri în casa
mea şi să fii oaspete de cinste. Aş vrea să-ţi arăt
ceva.
Toamna: Bine uncheşule, dacă zici mata.
Autorul: Bătrânul trase zăvorul la o uşă, o
deschide şi o invită pe fată să intre. Toamna păşi
pragul şi rămase înmărmurită.
Toamna: Uncheşule, păi aici e Grădina Raiului.
Bătrânul: la tot ce-ţi doreşte inima, copilo,
pentru că meriţi. Eşti fată bună cu adevărat.
Toamna: Mi-ar fi de ajuns dacă-mi umplu
ulciorul.
Bătrânul: Umple-I fata mea, şi bea cât îţi
doreşte inima.
Toamna: îţi mulţumesc, uncheşule. Apa aceasta
parcă e fermecată. M-a răcorit şi mi-a dat puteri.
Ard de nerăbdare să mă întorc acasă.
Bătrânul: la la drum şi coşul acesta, Toamno.
Ţi-am pus aici roadele copacilor mei.
Toamna: Uncheşule, ce noroc că întâmplarea mi
te-a scos în cale.
Bătrânul: Nu întâmplarea, fata mea, ci inima şi
cuvântul tău bun. La revedere, Toamno, la
revedere!
Autorul:Toamna deschise porţile şi ieşi în drum.
îşi aduse aminte că nu-l întrebase pe bătrân cum
îl cheamă. Se întoarse, dar în urmă nu mai era
nici casă, nici grădina fermecată.
Toamna: Ce să însemne aceasta?
Vântul: Asta înseamnă că ţi-a ieşit în cale un
moş, moş - Noroc!
Toamna: Dar tu cine eşti?
Vântul: Eu sunt vântul pe care voiai să-l vezi.
Toamna: Vântule, te rog mult mergi în căutarea
Ploii.
Vântul: De aceasta au grijă fraţii mei mai mici,
ia te uită la cer.
Autorul: Fata îşi ridică capul. Cerul era
împresurat de nori mari şi grei de ploaie.
Toamna: Mulţumesc, uncheşule Noroc! Mulţu-
mesc!
Autorul: Pe pământ căzură primii stropi de
ploaie. Uite aşa s-au împrietenit Toamna, Ploaia
şi Vântul, şi de atunci tot timpul sunt împreună
puşi veşnic pe şotii.
Vîntul
Ştiam c-ai să vii, opreşte-te o clipă
Şi păsări în zbor, fugară aripă,
Ţi-arată spre sud dacă vrei să le vezi,
Porneşte apoi zâmbitoare-n livezi.
Sunt vântul şi-aştept să ne prindem de mână
Pe dealuri şi văi să zburăm împreună.
Toamna: Doar o clipă zăbovesc-
Tare-aş vrea să îi vorbesc
Greieraşului artist,
Văd că nu mai este trist!
Greierele: Fii liniştită, toamnă dragă,
Căci vara asta, fără grabă,
Am adunat după putere,
Sub un copac, o mică avere.
Am cântat şi-am tot cântat,
Furnica s-a impresionat,
Şi mi-a fost de ajutor
În finalul concertelor:
Amândoi, umăr la umăr,
Am strâns boabe fără număr.
Mă gândesc la-nsurătoare,
Dar furnicuţa are familie mare!
Toamna: Bine că v-aţi împăcat!
Nu vreau să te ştiu certat
Şi-n cărare îngheţat!
Cântecul ..A venit şi toamna"
Elev: Toamna a sosit şi - acuma,
Aşteptăm să cadă bruma
Vântul bate tot mai tare
Unde să ne-ascundem oare?
Unde? Unde?
Glasul lui ar vrea să spună:
Vântul: Cânt şi eu deşi n-am strună
Căci sunt muzicant de seamă
Şi vă-nvăţ, ce este-o gamă.
Ploiţa: Cât de bine-i, dragi copii
C-am dat ploaia prin câmpii,
Prin livezi cu fructe mari
Şi prin vii la gospodari.
însă n-am muncit aşa
Eu de una singurea
Ghiciţi cine m-a ajutat
S-aduc rodul cel bogat?
Elevii: Soarele!
Soarele: Salut prieteni!
Scald cu raze aurii
Vii, livezi, multe câmpii
Fructele le îndulcesc,
Strugurii înveselesc.
Iar acum, surpriză mare!
La această sărbătoare
Sunt prezente şi fiicele Toamnei!
Septembrie: Sunt septembrie, înseamnă,
Că putem vorbi de toamnă
Şi putem fireşte, spune
Că-n păduri s-au copt alune
în podgorii - struguri grei,
Pe câmp - pepeni rotofei
în grădini de toate celea:
Ardei, morcovi, pătlăgele,
în livezi pe întrecute,
Mere, pere, pergamute.
Ne mândrim, deci, încă-o-dată
Că ne e toamna bogată
în septembrie se ştie
Noi avem o bucurie
Veseli, voi băieţi şi fete
La şcoală mergeţi pe-ndelete.
În luna Septembrie soarele mai mângâie cu
razele sale firave, parcă şi- ar lua rămas bun.
Frunzele de pe copaci se îngălbenesc şi se lasă
purtate de vânt. Nucile îşi dezbracă haina şi cad
jos, se ascund de ochii culegătorilor. Dacă
rămân furişate printre frunze, în primăvară
încolţesc şi se fac şi ele neam de nucar.
În luna mea, rândunelele pleacă în ţările calde şi
bem cu poftă must ca mierea În popor mi se
spune Răpciune - asociată cu răcirea timpului,
altădată Viniţel - ceea ce indică culesul
strugurilor şi stoarcerea vinului.
Elev: A venit din nou septembrie
S-au copt strugurii în vii
Carele sunt mari şi pline
Urcă spre gospodării.
Pretutindeni oameni harnici
Roade-mbelşugate adună
împărţindu-se în muncă
Şi cântând de voie bună
Dans – Sîrba
Octombrie:
Din pomul verde şi frumos
O frunză cade, încă una
Pân-se-aştern covor frumos
Aşa-i octombrie întotdeauna.
Şi păsări zi de zi seduc
Ici-colo vezi doar câte una
Precum o nucă-n vârf de nuc
Aşa-i octombrie întotdeauna.
Pe câmp, pe case şi pe flori,
Frumoase brume-şi pun cununa
Şi-adoarme soarele în nori
Aşa-i octombrie întotdeauna.
Iar eu sunt Octombrie!
Dimineţile îi sperie pe toţi cu frigurici, cade
bruma, de aceea în popor mi se spune Brumărel,
adorm insectele. Şi cerul pare a aduna toată
tristeţea, prefăcând-o în lacrimi. Prinde să plouă
zile în şir. Ploaie ciobănească, aşa i se spune.
Ştiţi?! Dintre frunze gălbioare
Furnica privi spre soare:
Suflând nasul în batistă
Spune, răvăşită, tristă.
Furnica: Soare, când te-ai micşorat?
Păsări dragi, unde-aţi plecat?
Cerule te-ai tulburat...
Voi frunzelor când aţi picat?
Uff! Ceva cam bănuiesc
Dar am teamă să rostesc!
Şi tot sper în sinea mea, Hrişcă multă cât aţi vrea
Că poate nu e aşa! Şi legume berechet
Pentru borş şi vinegret!
Octombrie: Soarele a priceput Şi prăsade cum vă plac!
Şi spune posomorât încet, Mere rumene-n livadă
cu chipul mohorât, Pentru suc şi marmeladă.
De abia l-a auzit:
Un copil: Toamnă mândră, harnică
Soarele: Fugi, furnico, şi te ascunde Şi de bunuri darnică
Că n-or fi zile bune Noi cu toţi îţi mulţumim
Ai muncit o vară-ntreagă Şi la serbare te poftim.
Adăposteşte-te în grabă. Chiar de-i timpul mai ploios
Vremea trece cu folos
Octombrie: Însă furnica cum e ea Noi cu toţi ne adunăm
Nu prea poate ca să stea: Recităm, cântăm, dansăm.

Furnica: Am văzut o boabă mică Cântecul „Toamnă tîrzie"

S-o ignor? Sunt doar furnică.
Elev: Peste codru, peste iarbă
A căzut o brumă albă
Cântecul ..Acum e toamnă, da"
Frunză roşie, gălbuie
Până sus la cer se suie.
Noiembrie: Noiembrie, târându-şi pasul,
Pe fuioarele de vânt
A scuturat caisul
Se aşează la pământ
Tezaurul de şoapte
Iar se suie, iar coboară
Bătuţi cu aur prunii
Fluturând hoinară
Şi ei aud risipit
Liberă, dar ofelită
Vuind din miază noapte.
E de toamnă păcălită.
Şi-n urma lui, livada Prezentatorul I: Ştiţi ceva! în cămară adunate
Se umple de argint, Stau la sfat legume coapte
Căci bruma se aşterne Nu e greu de ghicit
Pe sufletul livezii Ce anotimp a sosit?
Pe răsuflarea ierbii,
Prezentatorul II: Ştiu eu! Toamna!
Şi-a blândelor fântâni, Tare-mi plac legumele
Iar pomii stau şi-ascultă în poalele amiezii Le ştiu toate numele
Cum nucul spune snoave Ce-mi dau ele-i o avere:
Şi basme din bătrâni. Vitamine şi putere!
Nu fi mâhnită pe Brumărel, dragă furnică, Castraveţi, roşii, ardei
Ceapă verde, dacă vrei
pentru că dacă intru eu. Noiembrie, în calendar, Ridichi, morcovi şi spanac
poţi socoti că a rămas o nimica toată până la Varză, cartofi, toate-mi plac!
iarnă. Bate la uşă nerăbdător Decembrie,
cucoana iarnă vine pe nepusă masă. Elev: Pe-o parcelă, spre pădure,
În popor, până şi după introducerea numelui ofi- Am plantat nişte legume,
Nu-i grădină-n altă lume
cial „noiembrie", au circulat şi alte numiri ca Mai grozavă decât ea.
Brumar, Promorar, Brumarul cel Mare.
Provenirea lor e destul de clară: Elev: O săpăm c-o lopăţică,
Brumar - de la brumă, Promorar - de la O udăm c-o stropitoare
promoroacă. Fie planta cât de mică
Iese mare şi delicioasă.
Un copil: Toamnă dragă, bun sosit, Elev: Dar să vedeţi ce s-a-ntâmplat!
Iar în ţară ne-ai venit La noi în grădină
Şi ne-am bucurat nespus Este mare zarvă,
Dar ce daruri ne-ai adus? Sar legumele la sfadă
Că nu ştiu care să fie
Mai gustoasă, mai grozavă.
Toamna: V-am adus făină-n saci!
Pentru pâine şi colaci, Roşia: la ascultaţi - aici, surate.
Vreau de-acum să se ştie
Cât sunt eu de minunată. Dans ţigănesc
Dolofană şi-mi stă bine,
Eu am multe vitamine. Prezentatorul 1: Se zice că toamna este a doua
Roşioară şi zemoasă. primăvară, când fiecare frunză e o floare.
Dintre toate-s mai gustoasă!
Prezentatorul 2: Covoarele de flori suflate cu
Varza: Ba, mai pune-ţi pofta-n cui, cele mai minunate culori şi-au ascuns pălărioarele.
Frumoasă ca mine nu-i!
Că eu sunt mai înfoiată, Un copil: Vine toamna prin vâlcele
Verde, creaţă, aranjată, Cu un braţ de crizanteme
Nimeni nu-i mândră ca mine Cu prosoape gălbioare
Când mă-nvârt printre legume. Aşternute peste zare.
Morcovul: Tot degeaba vă certaţi, Sceneta „Grădinarul şi crizante-
Că tot nu mă egalaţi. ma"
Eu sunt fraged şi mustos.
Pe deasupra şi gustos Nepoţelul:
Şi am multe vitamine Bunele, au înflorit iar crizantemele,
Bune pentru orişicine. Că-i prea târziu, nici nu le pasă!
A fost şi soare mai devreme
Ceapa: la nu vă mai lăudaţi!
Când apar eu, lăcrimaţi. Şi-acum ploaia se revarsă.
Nu-i alta ca mine de frumoasă, Noi vă privim cu nostalgie
Moţată şi arătoasă, Uimiri de gingăşie şi lumină,
Eu fac ciorba mai gustoasă. Dragi crizanteme din grădină
Cartoful: Fără mine n-ar fi ciorbă, Simţiţi că iarna vrea să vină.
Nu încape nici o vorbă!
Nu sunt eu aşa frumos, Grădinarul: Noi în calea tuturor
Dar se ştie că-s gustos. Ţesem în prag mândre flori
La o parte, lăsaţi sfada. Şi voioşi noi le sădim
Că n-am timp să stau degeaba!
Ardeiul: Sunt ardeiul cel gustos, Celor dragi le dăruim.
Sunt cărnos şi somnoros. În caleaşcă de safire
Dar dacă te uiţi la mine, Soarele e numai mire
Eu sunt plin de vitamine. Singura doamnă mireasă
Nu mă mai ţineţi de vorbă. Crizantemă, numai ea
Merg să sar direct în ciorbă.
înfruntă vremea rea.
Ţelina: Ba pardon, eu-s mai arătoasă,
Aromată şi gustoasă! Nepoţelul: Crizantemă, dragă floare,
Când pui o ţelină-n ciorbă, Nu ţi-e frică de ninsoare?
Nimeni nu mai stă de vorbă. Nu ţie frică că din cer
Fără mine, cum v-am spus, O să cadă iarăşi ger?
Ciorba n-are nici un gust.
Prezentatorul I: Crizantema: Copilaşi, nu-mi este frică
Numai împreună toate Că zăpada nu mă strică
Faceţi ciorbe minunate. Mă pitesc frumos sub ea
Linişte şi sus în ciorbă Şi-apoi ningă ... cât o vrea.
Că nu-i timp de stat de vorbă.
Prezentatorul II: Şi de ceartă nici atât Grădinarul: Dar, să-ţi povestesc ceva:
Căci copiii-au flămânzit. Vântul, văzând-o aşa frumoasă
iar voi să ţineţi minte Şi-mbrăcată ca o stea,
Numai câteva cuvinte: A venit şi a luat-o
Ca să creşteţi toţi voinici, Şi-a pornit în dans cu ea
Mâncaţi legume de mici! Şi dansează acum, dansează
„Ghici ce ai mâncat" Vânt-o ţine-n braţ de stei
Câte un copil, având ochii legaţi, este servit cu Pomii azvârle cu confete
bucăţele de fructe sau legume (pe scobitori). Frunze galbene de tei...
Ulterior, aceştia trebuie să recunoască fructul sau
leguma mâncată. ZÂNA FLORILOR
Crizanteme subţirele
Nu se tem de ploi rebele.
Tufănele bucheţele
Se feresc de vânturi rele.
Numai dalia, mirată,
Fiindcă e aristocrată,
Face ochii mari la mine
Şi mă-ntreabă: ,,- Ţi-este bine?”
Îi răspund cu-nfiorare:
-Iubesc fiecare floare!
Eu sunt Zâna Florilor,
Plăcută privirilor.
Învăluită-n parfum
Petale dantelate adun.
PLOAIA
De eşti Zâna Florilor,
Dă-mi taina culorilor!
Ploaia sunt, şi aş dori
Pe copii să-i pot uimi.
Roşu, Oranj, Galben,
Lumină fără de seamăn,
Verde, apoi albastru, şi iată,
Sunt pictoriţă talentată!
Indigo şi violet,
Curcubeu pe şevalet.
Pe cerul proaspăt răcorit,
Minune v-am dăruit!
TOAMNA
Ce culori strălucitoare!
Dar cine lipseşte oare?
Vîntul: Lipsesc gustul şi savoarea,
Vitaminele, culoarea…
Rodul toamnei cel bogat,
Se cam lasă aşteptat.
Grădinarul: Nu vă-ngrijoraţi, prieteni,
Am pus la murat nişte pepeni.
Sunt grădinarul şi-s cam ocupat!
Trei anotimpuri am lucrat
Şi v-am adus spre delectare
Legume, fructe rotunjoare.
Mărul:Sunt mărul, şi cum bine ştii,
Un măr în fiecare zi
Va ţine medicul departe,
Deci, îngrijiţi-vă de sănătate!
Para: Galbenă, strălucitoare,
Dulce fără asemănare,
Nu-i ca para fruct mai bun,
De gustaţi veţi şti ce spun!
Grădinarul: Ai dreptate, draga mea,
Şi de te vor asculta,
Vor avea dinţi sănătoşi
Toţi copiii cei frumoşi.
Un desert cu sănătate,
Şi bomboanele-s uitate!
Gutuia: Ce atâta ciocolată?
Ia gutuia parfumată!
Şi la iarnă, nu uita,
Din dulceaţă poţi gusta.
Conopida: Din grădina de legume,
Cine e cea mai frumoasă?
Iar rochiţa mea, pot spune,
Este una de mireasă.
Sunt atât de delicată
Cu rochiţa înflorită
Pelerina însă, iată,
E din frunze verzi croită.
Grădinarul: Eşti conopida, toţi am ghicit,
Imediat ce te-am privit!
ROŞIA
De eşti băiat sau de eşti fată,
Roşia zemoasă este preferată.
De aceea, pot chiar spune,
Că-n grădina de legume
Eu sunt cea mai căutată.
Pentru supe şi salată,
Pentru zacuscă şi suc,
Eu savoare vă aduc.
„Coşul cu ghicitori"
Dintr-un coş se extrag fişe pe care au fost scrise
ghicitori despre fructe, legume şi se ghicesc
răspunsurile. Dacă elevii cunosc poezii, cântece
despre fructul respectiv, atunci le prezintă (de ex.
cântecul „Galbenă gutuie").
Un elev: Cu ale sale dalbe flori.
Vara pleacă dintre noi
Vine toamna când bat vânturi
Cu furtune şi cu ploi.
Dulce vara se sfârşeşte.
Soarele s-a depărtat
Frigul toamnei mereu creşte
Iară vara ne-a lăsat.
Păsărică cea vioasă,
Ce cânta pe rămurea.
Văzând vremea răcoroasă
Biata, a plecat şi ea.
Un elev: Vine toamna cu trei care
Şi cu trei perechi de boi,
Iar în care, fiecare,
Tot ce vrei şi tot de soi.
Poame, care mai de care,
Şi parfumuri şi culori
Ai văzut mai mândră toamnă,
Mai bogată în comori?
Un elev: Toamna la poartă bate
Fructele sunt toate coapte
Struguri, prune de doreşti
Toamna o să le găseşti
Mere, pere pe alese
Toate-n coşuri sunt culese
Şi vă roagă azi pân-mâine
Să poftiţi la vitamine.
Prezentatorul 1:
O ştiu bine, o ştiu bine,
Că au multe vitamine!
Un elev: în livadă şi în vie
Toamna! Ce mai bogăţie.
Nucii-şi leagănă pe dâmburi
Fructele cu dulce sâmburi.
Cum şi prunii pe cărare,
Vinetele pietre rare
Se iţesc din viţă groasă
Strugurii şi tămâioasă.
Mere dulci, gutui acrui
Parcă luminează-n grui.
Iar a perelor recoltă
Pe sub ceruri face baltă.
Dacă inima vă-ndeamnă
Hai copii, cântaţi de toamnă,
Umpleţi coşuri şi panere
Cu a toamnelor avere!

Cântecul : ,,Foaie verde, sălcioară"