Rezumatul cartii Harriet Spioneaza

Descriere:
Lui Harriet îi place să spioneze. Vrea să afle totul despre toți. Pentru asta, și-a creat un
traseu de spionaj foarte bine pus la punct. Notează în caiet tot ce vede în jur și face
observații despre colegi, vecini, dar și despre prietenii ei cei mai buni.
Însă într-o zi, caietul ajunge exact la cine nu trebuie. Cum vor reacționa colegii după
citirea notițelor și ce-i rămâne de făcut lui Harriet pentru a îndrepta situația?
Modul inedit în care autoarea a folosit mijloacele realismului într-o carte destinată
copiilor a stârnit la început numeroase controverse. În timp însă, Harriet spionează a
impus un model și a devenit o carte clasică a literaturii pentru copii.
Părerea mea:
O carte despre maturizare, visuri, ambiție și pasiune, destinată în special copiilor, dar,
zic eu, perfectă de citit la orice vârstă.
Povestea nu este una foarte complicată – Harriet este o fată dependentă de scris, căreia îi
place să observe oamenii, să-i spioneze și să-și noteze absolut orice gând în caietul ei.
Însă, într-o zi, paginile ei pline cu gânduri și idei, ajunge pe mâna prietenilor care rămân
șocați de ce putea să scrie aceasta despre ei.
una am îndrăgit-o foarte mult pe Harriet; vă imaginați că nu este ușor să ai vârsta de doar
11 ani și dintr-odată toată clasa să se întoarcă împotriva ta, să fi nevoit să mănânci singur
la prânz și să nu mai ai cu cine să-ți petreci timpul. Însă, ea dă dovadă de putere și
ambiție. Bineînțeles că toți oamenii din jurul ei consideră că este mult prea atașată de
caietul său și îi cer să-l lase deoparte, dar ea are un caracter puternic și are de gând să-și
îndeplinească visul de a deveni spioană și, în același timp, scriitoare, așa că nu se lasă
influențată de nimeni și continuă să analizeze oamenii.
Mi-a plăcut foarte mult ideea aceasta de a spiona anumite persoane, de a afla detalii
despre viața lor. Eu una mereu m-am gândit că, fix în acest moment, alte persoane fac
ceva total diferit față de mine, poate că cineva moare, poate că cineva este într-o excursie
de vis sau poate că, cine știe, cineva face o recenzie la “Harriet spionează”, însă cu
siguranță cu alte cuvinte. Așa că, Harriet ne pune în lumina reflectoarelor câteva persoane
diferite, dezvăluindu-ne în același timp și modul în care reușea să facă rost de toate aceste
detalii. Astfel, observăm că are simțul umorului, notițele ei reușind de câteva ori chiar să
te facă să chicotești.
Mi-ar fi plăcut totuși ca lectura să se axeze mai mult pe viețile celorlalți oameni, însă aici
probabil că este o părere subiectivă. Totuși, nu mi-a displăcut faptul că în centrul atenției
este Harriet, deoarece m-a surprins prin faptul că este visătoare, dar totuși ancorată în
realitate.
Odată cu parcurgerea rândurilor, asistăm și la maturizarea ei. Dacă la început nu poate
să se descurce fără bona ei, Ole Golly, cu timpul observăm că fata reușește să ia singură
decizii, chiar dacă de multe ori poate că nu sunt cele mai potrivite.
Și bona ei m-a surprins plăcut, aceasta dând dovadă de multă înțelepciune. De cele mai
multe ori îi cita lui Harriet din anumite cărți, fapt ce mi-a plăcut la nebunie, având în
vedere iubirea mea față de citate.
În același timp, ne este prezentată și clasa din care face parte Harriet. Observăm astfel
mentalitatea naivă a copiilor și, într-un fel, realizăm că și noi am avut momente
de răutate în copilăria noastră, drept pentru care nu facem decât să zâmbim văzând
ideile nebunești ale lor.
Și la Harriet observăm o schimbare, odată ce colegii se aliază împotriva ei. Stând foarte
mult timp singură și tristă, devine în același timp și răutăcioasă. Din nou, nu ne face decât
să zâmbim.
E clar că ceva mi se întâmplă. Mă schimb. Nu mă simt deloc eu însămi. Nu râd niciodată
și nu mă gândesc la nimic amuzant. Simt doar că sunt rea, de la un capăt la altul. Mi-ar
plăcea să-l rănesc pe fiecare dintre ei, într-un mod anumite, care să i se potrivească
doar lui. 

Și făcu o listă: 

Marion Hawthorne: Broaște. Pune-i o broască în bancă. Un șarpe ar fi mai potrivit.

Rachel Hennessey: Taică-su. Întreab-o unde e.
Laura Peters: Părul. Taie-l. Sau smulge-i o șuviță și lasă o porțiune cheală.
Pinky Whitehead: Priviri malefice. Nu e nevoie de mai mult.
Harriet este o fire sinceră, însă de multe ori mi se pare că se grăbește să judece, ceea ce
nu mi s-a părut tocmai potrivit. Astfel, ea învață – și în același timp învățăm și noi – că
este bine să fii sincer, însă că nu trebuie să uiți să fii amabil și bun.
și faptul că se pune accentul pe scris. Pentru Harriet, scrisul este totul. Fără scris, parcă
nu-și mai aude gândurile și nu se poate regăsi pe ea însăși. Astfel, se evidențiază
importanța scrisului: cu ajutorul acestei activități, reușim să ne cunoaștem mai bine, să
descoperim și cele mai ascunse gânduri ale noastre și să ne descărcăm într-un mod
frumos.
Trebuie să recunosc că, la sfârșit, cartea ne lasă puțin cu ochii în soare – cel puțin eu
sentimentul acesta l-am avut –, însă în alte țări observ că există și continuări, așa că sper
să apară și la noi un al doilea volum.
Cartea este adresată în special copiilor, fiind parte din categoria Cărți cu tâlc, însă
consider că la orice vârstă poți învăța ceva nou, drept pentru care, dacă avem ochii
suficient de bine deschiși pentru a găsi învățături în această lectură, cu siguranță ne va
plăcea.
Astfel, dacă vreți să descoperiți un caracter visător, ce trece prin maturizare, dar simțiți
nevoia și de a vă teleporta înapoi în tărâmul copilăriei, cartea Harriet spionează este
potrivită pentru voi!
Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!