PĂDUREA

GHEBA ( PUȘCARU) GABRIELA

ANUL II
 ,,Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a
vorbi cu cerul.”
Rabindranath Tagore – scriitor indian

PĂDUREA DE FOIOASE PĂDUREA DE CONIFERE

 Ecositemul este definit ca fiind complexul dinamic de comunităţi de plante,
animale şi microorganisme şi mediul abiotic care interacţionează într-o unitate
funcţională; mai clar, un ecosistem constă în factorii biotici şi abiotici ai unei zone.
 Prezenta substratului solid si disponibilitatea pentru organismele autotrofe, mediul
fluid format de aer, caracterizat de un regim specific al temperaturii si umiditatii,
sunt elemente care diferentiaza categoria ecosistemelor terestre. Subtipurile
identificate în aceasta categorie s-au delimitat plecând de la asociatia de specii
vegetale, întrucât aceasta este aparenta si contribuie la edificarea peisajelor
specifice. În acest context, prezenta speciilor lemnoase este un indicator important
de diferentiere, care împarte categoria în paduri, tufarisuri si pajisti. Formarea unor
asociatii de arbori (alcatuite din plante lemnoase cu tulpina unica) este conditionata
de disponibilitatea unor resurse, dar si de anumite conditii. Primul factor care
conditioneaza raspândirea padurii este temperatura, iar apoi resursele de umiditate.
Astfel, padurile se pot forma începând cu zonele unde se înregistreaza cel putin 60
de zile pe an cu temperaturi medii zilnice mai mari de 10°C. Între aceste limite,
repartizarea padurilor depinde de bilantul hidric din sol, respectiv de repartizarea
cantitatii anuale a precipitatiilor.
 Atunci cand ne referim la ecosisteme tereste, le definim ca si componente ale
vietii terestre, formate din substrat solid, un regim specific de temperatura si
umiditate, si cel mai important, posibilitatea organismelor autotrofe de a vietui in
acest mediu.
 PĂDUREA CA ECOSISTEM
 Pădurea reprezinta terenurile acoperite de vegetaţie forestieră
mai mari de 0,25 hectare.
 Pădurile îndeplinesc o serie de funcţii speciale în procesul de
formare, evoluţie şi conservare a solului. Se consideră, în acest
sens că - în afară de zona de stepă - în rest, solul este format sub
pădure (în aprovizionarea solului cu substanţe organice, plantele
contribuie prin resturile care rămân în pământ după recoltare,
prin frunzişul des, în cazul pădurilor, care căzând la suprafaţa
pământului furnizează litiera, mineralizată treptat de către
microorganisme). Circuitul substanţelor minerale se produce cu
o mare intensitate, fiind anual încorporate în lemn, scoarţă,
frunze, flori, fructe, cantităţi însemnate de macroelemente: azot,
calciu, potasiu, fosfor, etc şi microelemente1. Dar, în acelaşi
timp, pădurile restituie solului 3-4t/ha materie organică,
conţinând 80-85% din substanţele minerale consumate
 PĂDUREA DE FOIOASE
 Pădurile sunt ecosisteme terestre naturale
în care predomină plantele lemnoase.
 Pădurile de foioase se întind din zona
câmpiilor (200 m) până în munți, la
aproximativ 1200 m înălțime.
 Solurile sunt variate, brune sau brun-
roșcate. Litiera, formată din stratul de
frunze și plante uscate, protejează solul
pădurii de îngheț, absoarbe și reține apa,
menținând umezeala
 Temperatura medie anuală este de
8-10 °C, iar precipitațiile sunt
repartizate uniform pe parcursul anului.
 Lumina se strecoară printre coroanele
arborilor şi ajunge până la suprafața
solului.
 PĂDUREA DE FOIOASE:

Vegetația pădurilor de foioase este formată

din plante lemnoase:
1) arbori (stejar, carpen, ulm, tei, arţar, fag);
2) arbuști (soc, păducel, mur)
și plante ierboase (ghiocei, rodul pământului,
păiuș, fragi de pădure). Pe solul umed se întâlnesc
covoraşe verzi şi moi din mușchi de pământ, iar pe
scoarța copacilor se întâlnesc numeroși licheni
(exemplu, lichenul galben). În poienițe se întâlnesc
ciuperci comestibile (hribul, mânătarca), dar și
ciuperci otrăvitoare (buretele pestriț).
 PĂDUREA DE FOIOASE:

Dintre animale, se întâlnesc

nevertebrate: melci, omida păroasă a
stejarului, păianjeni, fluturi, gândaci
(croitorul, rădaşca) şi vertebrate: amfibieni
(salamandra, brotăcelul), reptile (șopârle,
șerpi), numeroase păsări (piţigoi, şoim,
ciocănitoare, ulii, huhurezi) și, nu în ultimul
rând, mamifere (veveriță, lup, vulpe, cerb,
urs, mistreț, râs, bursuc).
 PĂDUREA DE CONIFERE

Pădurile de conifere se
întâlnesc în regiunile înalte ale
munților (1200 – 1800 m). Clima
este rece și umedă, temperatura
medie anuală este de 3° – 5°C, iar
precipitațiile sunt abundente.
Lumina este slabă, aceste păduri
sunt întunecoase , astfel numărul
plantelor ierboase este redus,
vânturile sunt puternice, de aceea
coniferele și-au adaptat forma
frunzelor în formă de ac, dar și
pentru a evita pierderea apei.
Solul are culoare cenuşie şi
fertilitate slabă.
FACTORII DE PĂDUREA DE PĂDUREA DE
MEDIU FOIOASE CONIFERE

Temperatura medie 8 – 10ºC 3 – 5 ºC

anuală

Lumina Ajunge până la suprafața Foarte slabă

solului

Solul Brun şi brun – roşcat de Cenuşiu cu fertilitate

pădure slabă

Precipitaţiile Repartizate uniform pe Abundente

parcursul anului
PĂDUREA DE CONIFERE:

Specia dominantă din

biocenoză este
molidul, însoțit de brad
și pin, de foioase (la
limita inferioară), de
zadă (larice) și zâmbru
(la limita superioară).
 PĂDUREA DE CONIFERE

Fauna cuprinde specii de

nevertebrate (melci, insecte) și de
vertebrate: amfibieni (triton, broască roșie
de munte), reptile (șopârlă de munte,
viperă), păsări (forfecuță, ciocănitoare,
mierlă, cocoș-de-munte, pițigoi de brădet,
acvilă) și mamifere (șoarece vărgat,
veveriță, cerb, jder, pisică sălbatică, râs, urs
brun).
 IMPORTANTA ECOSISTEMELOR DE
PĂDURE
Pădurea oferă adăpost și hrană multor viețuitoare,
contribuie la menținerea regimului de temperatură și al
precipitațiilor, la reducerea vitezei vântului, la
diminuarea eroziunii solului și la evitarea alunecărilor de
teren și a inundațiilor. Îmbogățește atmosfera în oxigen,
ceea ce justifi că denumirea de „plămân verde al Terrei“,
are un efect purificator, reținând diferiți poluanți. Este și
un important furnizor de materii prime (lemnul folosit în
industria mobilei, a celulozei și a hârtiei, pentru
construcții și drept combustibil), de alimente (fructe de
pădure, ciuperci), plante medicinale. Pădurea a
reprezentat dintotdeauna o sursă de relaxare, dar și de
inspirație artistică pentru om.
 INFLUENŢA OMULUI ASUPRA
ECOSISTEMELOR DE PĂDURE
În urma tăierilor masive și a unor
incendii, suprafețele împădurite s-au redus, iar
viețuitoarele din pădure au devenit tot mai rare
sau chiar au dispărut. Vânatul excesiv a redus
numărul indivizilor unor specii precum capra
neagră, cerbul, vulturul pleșuv, cocoșul de
mesteacăn etc. și a provocat dispariția zimbrului
și a unor specii de vulturi. În zonele defrișate,
versanții dealurilor și munților sunt expuși
eroziunii solului, alunecărilor de teren și
modificărilor climatice (intensificarea vântului).
 Funcţiile ecologice ale pădurii
Ecosistemul de pădure se remarcă nu numai prin gradul ridicat de
stabilitate şi organizare complexă care-l transformă într-o carte
deschisă în cercetarea funcţionării unui ecosistem, dar şi prin
raporturile care s-au stabilit în decursul timpului între aceasta şi
activitatea omului.
Pădurea se constituie într-un factor de protecţie a mediului
înconjurător şi de men inere a echilibrului ecologic prin exercitarea
funcţiilor de protecţie a apelor, terenurilor şi solurilor, a atmosferei
şi a biodiversităţii.
Sub aspect economic şi ecologic, pădurea a îndeplinit şi
îndeplineşte o serie de funcţii, multe vitale. Volumul informaţional
semnificativ care organizează ecosistemul forestier determină ca
acesta să joace un rol important în menţinerea echilibrului la o scară
mai mare – regională, prin influenţa pe care o exercită asupra