PADUREA

COTRAU REBECA

Pădurea reprezintă o suprafață mare de teren dominată de

arbori.[1] În sens mai larg, se referă la arborii care fac parte din
acest ansamblu, împreună cu alte numeroase specii de plante
(mușchi, ierburi, arbuști etc.), de animale și de ciuperci, care
cresc aici.[2] Numeroase alte definiții mai precise ale
termenului sunt utilizate în întreaga lume, luând în considerare
factori precum densitatea copacilor, înălțimea acestora, gradul
de acoperire a terenului, situația legală și funcția ecologică.[3]
[4][5] Conform definiției Organizației pentru Alimentație și
Agricultură folosită pe scară largă,[6] în 2006 pădurile au
acoperit 4 miliarde de hectare, respectiv aproximativ 30% din
suprafața mondială a uscatului.

Ecosistemul unei păduri

Mediul de viață se caracterizează prin diferiți factori naturali.

Cei lipsiți de viață se numesc factori abiotici, iar viețuitoarele
sau produșii acestora se numesc factori biotici.

Comunitatea de populații (plante, animale, microorganisme)

caracteristice unui biotop aflate în relații interspecifice se
numește biocenoză.

Unitatea structurală și funcțională care se stabilește între un

biotop și o biocenoză constituie un ecosistem.
Solurile

Soluri podzolice, tipul de soluri acide. Format prin procesul de

podzolizare, transformarea de la roca mamă sub influența de
hidroliză acidă, îndepărtarea de nămol, cu două, și metal
trivalent din orizonturile superioare eluvial de profilul de sol în
illuvial (ca urmare a migrației de organo-minerale compuși și
lessivage – scurgerea de particule de argilă de la superior la
inferior liber distrugerea preliminar de aluminosilicați) și
acumularea relativă de siliciu în ele. Podzolice apare în roci de
orice cereale (mecanic), s-a încheiat atunci când orizontul de
suprafață de sol sunt uneori excesiv de umed, acid și apă
regimul de spălare. Solurile podzolice au fost descris pentru
prima data de Dokuchaev (1879), în provincia Smolensk.
Caracterizat de profil acide, sol diferențiată, epuizarea a
orizonturilor superioare ale metalelor nămol și trivalent,
îmbogățirea relativă de dioxid de siliciu, de mică putere eluvial-
humus orizont, sau chiar lipsa acesteia (în humus predomină
peste fulvici humic acizi). Orizonturile de profil din soluri
podzolice emite: A0 (așternut) – putere de 1–10 cm; A1 (eluvial-
humus) – 1–20 cm, structura gri, sub formă de pulbere,
adăugarea de vrac, conține 1-6% din humus, A2 (podzolice ) –
2–20 cm (uneori mai mult), gri deschis (aproape alb) de culoare,
plus lamelar, friabil, argilos și solurile argiloase conțin podzolice
cereale orshteynovye B (illuvial) – 10–50 cm grosime și mai greu
pe textura decât orizonturile superioare, maro, cu
krupnomnogogrannoy, structura rar prismatic, C (materialul de
bază).

În zona de pădure (Europa de Nord, Siberia, Orientul

Indepartat, Europa Centrală și de Sud Canada, nord-estul SUA),
solurile podzolice sunt subtipuri: gleepodzolistye, podzolice,
SOD-podzolice și Soddy-palid-podzolice. Există incluziuni
interzonal de subtipuri asociate cu particularitățile locale de
formare a solului. Vom descrie solurile podzolice subtropicale si
tropicale din bazinul Amazonului, în zonele tropicale din Asia și
Africa, Uniunea Sovietică – în Colchis. În funcție de natura rocii
mamă și unele caracteristici ale subtipurilor moderne și relicte
formarea solului solurile podzolice sunt împărțite în genuri și
specii.

În zonele forestiere de soluri podzolice sunt principalele

domenii de teren agricol silvicultură și folosesc. Zonele cu argilă
și soluri podzolice (lut) sunt furnizate cu privire la umiditate (în
ani umede pot obturarea hidrică a culturilor de iarnă), deficitul
cel mai profund de umiditate a solului observat distribuția
dimensiunea de lumină și de secetă. În solurile podzolice
expedient var, aplicarea de îngrășăminte organice și minerale.
Efectiv utilizate în scopuri forestiere, pentru cultivarea
produselor agricole culturi.
Tipuri de păduri

Pădure de foioase
Pădure de conifere
Pădure mixtă

Ecosistemul unei păduri de stejar

Pădurile de stejar se întind în zonele cu altitudine de până la

700–800 m. În zonele de câmpie, aceste păduri sunt formate
din stejar brumăriu și stejar pufos pe când în zonele joase, ele
sunt formate din stejar în amestec cu cer sau gârniță (rude cu
stejarul) iar în zona dealurilor înalte se întâlnește gorunul care
formează păduri întinse numai de gorun (numite gorunete) sau
în amestec cu alte specii de foioase.
Fauna și vegetația pădurilor de stejar

Fauna: rădașcă, arici, salamandră, cuc, căprioară, vulpe, jder,

iepure, urs, cerb, porci mistreți etc.
Vegetația: ghiocel, porumbar etc.
Caracteristici ale biotopului:
soluri: brune și brun-roșcate de pădure;
temperatura medie anuală în jur de 10 °C;
lumina care ajunge până la suprafața solului, filtrată printre
coroanele arborilor; de aceea există numeroase plante erbacee
și arbuști.
Componente ale biocenozei:
arbori: carpen, ulm, tei, frasin, paltin de câmpie, arțar, cireș
sălbatic;
arbuști: măceș, păducel, soc, lemn câinesc, corn, porumbar,
gherghinar;
plante erbacee: golomăț, păiuș etc.
animale nevertebrate: viermi, păianjeni, melci, insecte, etc.
animale vertebrate:brotăcel, șopârlă, șarpe, cuc, lup, vulpe,
etc.

Ecosistemul unei păduri de fag

Pădurile de fag (numite și făgete) sunt răspândite în zonele cu

altitudini de 600–1300 m. Pădurile de fag se întâlnesc însă și la
altitudini mai mici, pe versanți umbriți (400m) sau la altitudini
de 1.500 m, pe versanții însoriți.
Fauna și vegetația pădurilor de fag
Pădure de molid

Vegetație: alun, ciuperci etc.

Caracteristici ale biotopului:

- soluri: brun-acide, brune de pădure și soluri podzolice;

- temperatura medie anuală de 6-8 °C;
- lumină slabă

Componente ale biocenozei:

- arbori: fag, mesteacăn, paltin de munte, carpen, ulm de

munte, tei, molid, brad;
- arbuști: alun, mur, corn;
- plante erbacee: ferigă, mușchi, licheni, mierea-ursului, păiuș;
- animale nevertebrate: insecte (cărăbuș de pădure, croitorul
fagului);
- animale vertebrate: ciocănitoare, gaiță, huhurez, cerb, urs
brun, jder, râs, veveriță, mistreț, pisică sălbatică.
Ecosistemul unei păduri de molid

Pădurile de molid, (numite și molidișuri), ocupă regiunile înalte

ale Munților Carpați, de la limita superioară a fagului până în
zona subalpină. Ele sunt instalate la altitudini de 1200–1800 m.
În nordul Carpaților, limita inferioară a pădurilor de molid
atinge, în unele locuri, 600 m.
Fauna și vegetația pădurilor de molid

Fauna: omida molidului, ciocănitoare, pițigoi de brădet,

forfecuță, șoarece vărgat, jder, cocoș de munte, etc.
Caracteristici ale biotopului:
soluri: podzolice brune;
temperatura medie anuală de 3-5 °C;
precipitații de 800–1300 mm anual;
lumina foarte slabă, pădurile sunt întunecoase;
vânturi, uneori, puternice.
Componente ale biocenozei:
arbori: molid, zadă, zâmbr, pin, brad, fag, mesteacăn, paltin
de pădure, etc.
arbuști: afin, merișor, zmeur, coacăz de munte;
plante erbacee: ciuperci, mușchi, licheni (mătreața
bradului), ferigă;
animale nevertebrate: insecte (omidă, viespe, etc);
animale vertebrate: șopârlă de munte, năpârcă, pițigoi de
brădet, cocoș de munte, ciocănitoare, veveriță, jder, mierlă, etc.