Animale si plante

Salamandra este un nume comun pentru aproximativ 550 specii de amfibieni. Acestea se

caracterizează prin aspect exterior asemănător cu al șopârlelor, cu corp delicat, bot scurt și coadă
bine dezvoltată. Toate salamandrele dispărute, ale căror fosile au fost găsite, fac parte din
ordinul Caudata[1], iar speciile existente de salamandre sunt uneori grupate și ca Urodela[2].
Majoritatea salamandrelor are patru degete la membrele anterioare și cinci la cele posterioare.
Pielea lor umedă le face să prefere mediile acvatice.Unele specii de salamandre sunt totalmente
acvatice întreaga viață, altele se alfă în apă periodic, iar o a treia categorie sunt totalmente terestre,
la maturitate. Unice printre vertebrate, salamandrele au capacitatea să regenereze membrele
pierdute sau alte părți ale corpului.
Cele mai vechi fosile de salamandre au fost găsite în depozitele geologice din China și Kazahstan și
datează cu mijlocul perioadei Jurasic, aproximativ 164 milioane de ani în urmă. Actualmente, se
întâlnesc pe toate continentele cu excepția Australiei, Antarcticii și a celei mai mari părți din Africa. O
treime din speciile cunoscute se află în America de Nord
Salamandrele mature, de obicei, au corpul tetrapod cu trunchi cilindric și coadă lungă. Unele specii,
precum sirena (Siren lacertina), au membrele posterioare reduse sau absente, ceea ce le conferă
aspect de țipar. Pielea e lipsită de solzi, este umedă și netedă, cu excepția tritonilor, care pot avea
pielea catifelată sau verucoasă și uscată la atingere. Pielea poate fi cenușie sau viu colorată, cu
diferite forme, dungi sau pete. Tritonii masculi devin aprins colorați în perioada de împerechere.
Speciilor de peșteră, care trăiesc în întuneric, le lipsește pigmentarea și au un aspect roz
semitransparent sau perlat. Dimensiunile salamandrelor variază între 2,7 cm, inclusiv coada, până la
salamandra uriașă chinezească, care ajunge până la 1,8 m și cântărește 65 de kg. Totuși,
majoritatea au lungimea între 10 cm si 22 cm
Respirația diferă în rândul salamandrelor. Speciile care nu dispun de plămâni respiră prin branhii. În
majoritatea cazurilor, acestea sunt branhii externe, vizibile ca smocuri de pe fiecare parte a capului,
deși țiparul de Congo are branhii interne și fante branhiale. Unele salamandre terestre au plămâni,
care sunt utilizați în respirație, deși aceștia sunt simpli, sub formă de sac, spre deosebire de
plămânii comnplecși ai mamiferelor. Multe specii de salamandre, cum ar fi proteul, au și plămâni, și
branhii la maturitate[3]. Unor specii le lipsesc atât plămânii, cât și branhiile. Schimbul de gaze este
realizat prin piele. La acest tip de respirație apelează și unele specii care au plămâni.
Pielea salamandrelor secretă mucus, care ajută la menținerea umidității pe uscat și la echilibrul
nivelului de săruri, în apă. De asemenea, servește ca lubrifiant la înot. Salamandrele mai secretă
substanțe toxice, iar, în cazul unor specii, și feromoni prin glandele din pielea lor[3]. Salamandrele
năpârlesc periodic, lăsându-și stratul exterior al pielii (epiderma) pe măsură ce cresc
Furnicarii sau urșii furnicari sunt animale placentare care trăiesc pe continentul american din sud-
estul Mexicului și până în Argentina și Chile. Furnicarii aparțin subordinului Vermilingua,
ordinul Pilosa și includ două familii: Cyclopedidae și Myrmecophagidae. Urșii furnicari au o lungime
între 1,20-1,30 metri la care li se adaugă o coadă de 75–85 cm și au o greutate de până la 40 kg. Au
corpul robust. Culoarea poate varia de la diferite tonuri de cenușiu și până la maro închis cu două
dungi negre care pleacă din dreptul pieptului și se termină la baza cozii mărginite de o linie albă.
Blana labelor, cozii și regiunilor costale este mai lungă . Față de alte animale membrele superioare
sunt întoarse spre înapoi și sunt prevăzute cu gheare puternice de 4–6 cm. Limba are o lungime de
60 cm și este cilindrică, nu prezintă dinți și are un simț al mirosului foarte bine dezvoltat.

Furnicarii se hrănesc cu furnici și termite. Cu ajutorul ghearelor lungi și puternice pătrunde în

mușuroaiele furnicilor și termitelor și cu limba lungă și lipicioasă capturează insectele. Sunt animale
solitare, femele dau naștere unui singur pui în timpul primăverii sau al verii după o perioadă de
gestație de 190 zile. După naștere puiul este cărat în spate de către femelă, puiul stând agățat cu
ghearele de blana mamei astfel încât dungile negre ale celor doi să se suprapună obținându-se
astfel camuflarea puiului și respectiv ocrotirea acestuia. La o săptămână după naștere puiului i se
deschid ochii.

Capra-neagră (Rupicapra rupicapra) este un animal care face parte din familia Bovidae,

[1]
 subfamilia Caprinae. Ea este răspândită în regiunile muntoase din Europa și Asia Mică. Capra-
neagră are o înălțime între 110 și 130 cm, are o coadă scurtă (maximum 7 cm), având înălțimea la
greabăn de 75 cm, cântărind între 30 și 50 de kg. Are un corp relativ scund, picioare musculoase cu
copită despicată, un gât relativ lung terminat cu un cap scurt prevăzut la ambele genuri cu două
coarne inelate și încovoiate spre înapoi. În spatele coarnelor se găsesc două glande care secretă în
perioada de împerechere un lichid cleios cu miros neplăcut. În timpul verii capra-neagră are o
culoare spălăcită brun-roșcată, partea inferioară a corpului fiind alb-gălbui, având pe spate o dungă
neagră. Iarna culoarea caprei este brun închis, brun negricios, fiind alb pe abdomen și picioare,
capul fiind de culoare albă-gălbuie, pe creștet având o dungă de culoare închisă.

Capra-neagră trăiește în regiunile înalte stâncoase din munții Alpi, regiunea Savoia (Italia, Elveția)
până în sudul Franței, Pirinei, Dalmația, Grecia, iar spre nord până în Anatolia, munții Caucaz, munții
Carpați (România), Steiermark (Austria), Tatra Mare (Slovacia), Schwarzwald (Germania).

Animalul trăiește în grupuri de 15 - 30 de capre formate din capre tinere și capre mame. Această
structură socială se schimbă în funcție de starea anotimpului. Vara un animal stă tot timpul de pază
pentru a da la timp în caz de primejdie semnalul de alarmă. Iarna această supraveghere este mai
puțin severă, grupurile conduse de un țap, putându-se amesteca între ele. În luna noiembrie este
perioada de împerechere, ca la sfârșitul lunii mai să fie primele fătări de iezi care țin până la
începutul lui iunie. Perioada de gestație la caprele-negre durează 6 luni, iezii devin maturi la vârsta
de trei ani, iar o capră-neagră poate trăi între 15 și 20 de ani. Hrana lor constă din măceșe alpine,
muguri și vlăstari de foioase sau conifere, frunze de plante diferite, iarna caprele consumă mușchi
sau licheni. Pericolele la care sunt expuse caprele-negre sunt căderile de stânci, animalele de pradă
ca râsul, lupul, ursul, vulturul, iar aici se pot aminti și vânătorile organizate de om.

Orhideele (Orchidaceae) formează o familie de plante în cadrul monocotiledonatelor. Este cea mai

diversificată și răspândită dintre familiile de plante superioare; familia orhideelor conține peste
30.000 de specii și peste 200.000 de hibrizi.

Orhidee native vs. hibrizi

Astăzi orhideele exotice pot fi găsite în orice florărie, dar din păcate cele autohtone dispar rapid din
habitatul lor natural. Mentalitatea modernă de a beneficia zilnic de lucruri create artificial influențează
și domeniul orhideelor: majoritatea oamenilor preferă hibrizi creați în laboratoare pe criteriul
aspectului comercial și nici nu se gândesc la faptul că natura a creat perfecțiuni pe alte criterii. Ne
îndreptăm cu pași rapizi spre capcana creării unei lumi paralele, uitând de unde provenim: din
natură. Datorită tehnologiei genetice ne putem "bucura" de orhidee artificial create ca ființe vii în
locul celor oferite de mama natură.
În Vest
În țările dezvoltate, orhideele autohtone au ajuns în faza de victime, care acum se incearcă a fi
salvate prin campanii publicitare și eforturi financiare enorme. De multe ori, natura ne râde în față:
noi încercăm să repopulăm o zonă istorică, în timp ce reapar spontan orhidee autohtone într-o
peluză verde situată la încrucișarea a două autostrăzi în zona Stuttgart (Germania).

În România
România poate fi considerată în ansamblu ca o imensă grădină botanică populată cu orhidee
sălbatice. Botanistul de renume mondial Soo, denumit Pașa al Orhideelor, este născut în Odorheiu
Secuiesc și sute de cercetători din străinătate fac referire la orhideele pe care le putem găsi în
România. Față de acest interes doar Sângele Voinicului (Nigritella rubra, nigra) și Papucul
Doamnei (Cypripeidum calceolus) sunt protejate prin lege. Protecția lor a fost legiferată în
anii 1938 și 1939.

Amenințările la adresa orhideelor autohtone sunt:

 exploatarea irațională a pășunilor și a pădurilor

 dezovltarea turismului în masă
 dezvoltarea construcțiilor de case de vacanță în zonele subcarpatice
 dezvoltarea infrastructurii rutiere fără studii ecologice competente
 schimbările climatice globale
 depozitarea deșeurilor de către persoane ignorante în locuri ascunse care sunt
habitate endemice pentru orhidee
 comerțul ilegal cu buchete de flori sălbatice, făcut de persoane cu simț estetic dar fără
educație ecologică. Comerțul stradal este făcut de persoane care vor să supraviețuiască
"exploatând natura", dar sunt și alte persoane care se duc acasă cu un buchet de orhidee într-o
mașină de teren

Rafflesia kerrii[1] este o specie de plante parazite

din genul Rafflesia, familia Rafflesiaceae, ordinul Malpighiales, descrisă de W. Meijer.[2]
[3]
 Conform Catalogue of Life specia Rafflesia kerrii nu are subspecii cunoscute.[2]
 Clasificare științifică:

Regn: Plantae

Diviziune: Tracheophyta

Clasă: Magnoliopsida

Ordin: Malpighiales

Familie: Rafflesiaceae

Gen: Rafflesia

Specie: Rafflesia kerrii

Floarea-reginei (Leontopodium alpinum Cass.), numită și floarea-de-colț, este o specie de

plante erbacee, perene, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae.

Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5 – 20 cm, cu inflorescențe compuse din capitule,

înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. [1]. Dacă în România planta
ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la 50 – 80 cm.
[2]
 Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma
unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori,
încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori.
Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de
înflorire este iulie - august.
Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. La noi crește
în Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii din 1933 [2].

Clasificare științifică:

Regn: Plantae

Diviziune: Magnoliophyta

Clasă: Magnoliopsida

Subclasă: Asteridae

Ordin: Asterales

Familie: Asteraceae

Gen: Leontopodium

Specie: L. alpinum

Nume binomial:

Leontopodium alpinum

PROIECT IGNAT DARIA-MARIA, CLASA A V-A C