POVESTEA BOBULUI DE GRÂU

A fost odată ca niciodată un bob de grâu. Acesta locuia într-un sac cu

părinții lui. Curios, bobul de grâu își intrebă mama :

- Ce se va întampla cu noi?

- După ce vom sta aici o vreme, boierul ne va măcina și va face pâine din
făina noastră, zise mama.

- Nu vreau sa devin o pâine! zise bobul

După un timp îndelungat, veni vremea pentru a se face făina. Când boierul
desfăcu sacul cu grâu, bobul fugi și se ascunse într-un colț mai întunecat. După ce
boierul plecă, bobul se strecură și fugi pe geam.

Ajuns afară, bobul de grâu se miră. Nu mai văzuse niciodată atâtea bogății.
Se gândi că plecarea sa de la casa boierului ar fi aventura vieții lui. Plecă. După un
timp, obosit de atâta mers, bobul se opri într-o gospodărie. Se odihni și la scurt
timp, el dădu nas în nas cu o găină. Gândindu-se că găina ar vrea sa îl înfulece,
bobul de grâu fugi cât de tare îl țineau picioarele, uitând de oboseală. Când își dădu
seama că scăpase de găină se bucură și porni către un loc în care s-ar putea afla în
siguranță.

După câteva zile de mers, bobul găsi o casă mai sărăcăcioasă unde se
adăposti. Văzând că acei oameni nu aveau cu ce să își hrănească copiii, se gândi să
își dea făina pentru ei, deoarece realizase că până la urmă oricât ar fugi tot o pâine
va deveni.

- Decât să fiu pâinea unui boier care are ce mânca, mai bine sunt pâinea
acestor oameni care nu au ce le pune copiilor pe masă, gândi cu voce tare bobul.

Iar bobul deveni făină și apoi pâine pentru acei oameni.

IGNAT DARIA – MARIA,

clasa a IV-a B