Rândunica (Hirundo rustica) este o pasăre migratoare, insectivoră, din ordinul paseriformelor,

care cuibărește din nordul Eurasiei până în Africa de Nord și în America de Nord și iernează în
nordul Africii, Africa subsahariană, sudul Asiei, America de Sud și nordul Australiei. Sunt
recunoscute opt subspecii.
Este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g.
Longevitatea maximă este de 15 ani și 11 luni. Are aripile lungi, înguste și ascuțite și coada
adânc bifurcată, cu rectricele laterale foarte lungi. Fruntea este brun-roșcată, creștetul și spatele
albastru-închis; aripile și coada negre, partea inferioară a gâtului brun-roșcată, pe piept o dungă
lată albastru-închisă; restul părților inferioare, inclusiv tectricele subcodale și subalare, sunt alb-
gălbui sau alb-brunii. Sexele sunt aproape identice, femela este mai puțin lucioasă, cu rectricele
laterale ale cozii mai scurte. Zboară rapid, cu bătăi neregulate din aripi.
Strigătul este un „țivi-țivi”, iar cântecul un fel de ciripit îndelungat și variat. Hrana este alcătuită din
insecte zburătoare, pe care le vânează exclusiv din zbor. De multe ori adună hrana pe pereții
clădirilor, în apropierea grajdurilor sau a apelor. Este o specie monogamă, perechile se formează
numai în perioadă de reproducere. Cuibul și-l instalează în diverse locuri pe o suprafață verticală:
pereți, streșinile caselor, piloni de susținere, holuri ale unor clădiri, balcoane, interiorul unor
camere, sub poduri, în canale de evacuare, mai rar pe arbori. Cuibul este sferic, deschis la partea
superioară în locuri libere de amplasare, și semisferic când e lipit de pereți. Cuibul este construit
de ambele sexe din noroi amestecat cu salivă, fire de paie, pene sau păr de animale. Interiorul
cuibului este căptușit cu pene, puf și fire moi de vegetație.
Ponta constă din 4-5 ouă albe, pestrițate cu puncte și liniuțe sinuoase întunecate. Clocirea este
asigurată preponderent sau exclusiv de femelă și durează 12-17 zile. Puii părăsesc cuibul la
aproximativ 20-21 de zile după ieșirea din ouă. Femela depune frecvent două ponte într-un sezon
de reproducere; prima clocire are loc în luna mai, iar cea de-a doua în luna august.
Consumând un număr mare de insecte dăunătoare agriculturii și omului, este considerată una
dintre cele mai folositoare păsări. În plus, fiind adaptată să conviețuiască cu omul, este o specie-
model în studierea biologiei păsărilor și în educația ecologică a tinerei generații.

Ce? Cum? De ce?

1. Hrana- Se hrănește în
principal cu insecte aeriene,
în special cu diptere, pe
care le prinde în zbor, dar
consumă și hemiptere,
coleoptere, himenoptere,
lepidoptere și odonate.
Hrana accesorie constă din
omizi, păianjeni sau furnici
pe care le prinde pe
pământ sau pe pereți.
2. Reproducerea
Sezonul de reproducere are
loc în principal în mai-
Hrana o procură singur sau în perechi
în sezonul de reproducere. În general,
prinde insectele în zbor la mică
înălțime aproape de sol sau de apă
până la 7-8 metri înălțime (adesea mai
puțin de 1 m), dar pe vreme frumoasă,
vânează și la înălțimi mai mari, până la
200-300 m. Caută hrana la o distanța
de până la 600 m de la cuib, în medie
170 m. Zboară rapid în linie dreaptă,
cu frecvente schimbări bruște a
direcției pentru a prinde insectele;
planează rar pe distanțe mici. Uneori
prinde insectele pe pământ, în
vegetație, pe apă sau de pe alte
suprafețe, când stă cocoțată sau
planează pe loc, mai ales în condiții
meteorologice nefavorabile. De multe
ori adună hrana din apropierea
grajdurilor sau a apelor. Urmează
tractoarele și alte animale pentru a
prinde insectele zburătăcite de ele
Este o specie monogamă, perechile se
formează doar pentru o perioadă de
reproducere. Câteodată apar și cazuri
Rândunica vânează minusculele insecte
numai din zbor, prinzându-le cu gura larg
deschisă. Ținută într-o colivie, ea nu ar
putea supraviețui chiar dacă ar avea la
dispoziție insecte, deoarece nu le poate
lua de jos cu ciocul. Pentru a vâna sute
de musculițe pe care să le ducă puilor, o
rândunică parcurge zilnic sute de kilometri
în zbor rapid, cu zigzaguri sau întoarceri
bruște în loc, când ras cu pământul, când
săgetând în înaltul cerului. Rândunica bea
apă în mod regulat; ea planează razant la
suprafața apei și își scufundă mandibula
inferioară pentru a lua apa.
Copulațiile și paternitatea în afara
perechilor este comună, paternitatea în
afara perechilor a fost întâlnită la circa o
 august, începând mai târziu
la latitudini mai înalte (de
ex., la începutul lui iunie în
Finlanda) și mai devreme în
sud (de ex., în februarie-
martie în nordul Africii), în
noiembrie-martie în
Argentina; când cuibăresc
în grup, ponta este depusă
într-o perioadă lungă de
timp.
3. Cuibul- Cuibărește
solitar, în unele locuri
cuibărește în colonii mai
mari lângă grajdurile
animalelor domestice,
coloniile sunt formate
adesea din 2-30 de perechi,
dar au fost înregistrate
grupuri de până la 250 de
perechi, de cele mai multe
ori cuibărește în colonii
răzlețe de 1-3 de perechi.
Se pot observa și perechi
cuibărind solitar. Distanța
medie între cuiburi este 3-5
m când cuibărește în
grupuri, dar poate fi mai
mică de 10-20 cm, mai ales
când densitatea populației
este ridicată. Masculul
apără un teritoriu de 4-25
m2 din jurul cuibului. El
atrage femelele spre cuib
sau spre un loc anume
afișându-și coada și
cântând, într-un ritual
nupțial cu cântec rotindu-se
deasupra locului de
cuibărit. Masculul cântă
pentru a solicita copulația,
care are loc pe locuri de
cocoțare din apropierea
cuibului sau în cuib, și
păzește parteneră în timpul
construirii cuibului și
depunerii ouălor.
4. Ponta și puii-
Rândunica depune 1-3
ponte într-un sezon de
reproducere (1-2 în
America de Nord), femelele
de poligamie.
Ambele sexe construiesc un cuib
sferic, în formă de cupă (ceașcă),
deschis la partea superioară în locuri
libere de amplasare sau semisferic
când e lipit de pereți, el are o lățime de
circa 20 cm și o înălțime de 10 cm.
Orificiul cuibului este larg, nealipit de
tavan (spre deosebire de cel al
lăstunului de casă). Cuibul este făcut
din bulgări de noroi sau lut amestecat
cu salivă, fire de iarba uscată, paie și
păr de animale (mai ales de cal),
interiorul este căptușit cu fire moi de
iarbă uscată, apoi cu pene, puf;
construcția cuibului durează de obicei
7-10 zile, plus câteva zile pentru
căptușirea lui; femela adaugă pene în
timpul clocitului și le înlătură pe
măsură ce puii din cuib cresc. Cuiburile
sunt adesea refolosite în sezonul de
reproducere următor, după reparațiile
necesare cu noroi adăugat la marginea
lui, un cuib poate ține 12-15 ani, uneori
până la 48 de ani. S-a estimat că,
pentru a zidi un cuib, rândunica
execută aproximativ 1000 de zboruri,
aducând în cioc lutul amestecat cu
paie.
Ponta constă din 1-8 ouă, de obicei 3-
6, cel des întâlnite sunt cele cu 4 sau 5
ouă (de ex., în 177 ponte din Scoția,
34% aveau 4 ouă, 51% - 5 ouă, 12% -
6 ouă, 3% conțineau 2-3 ouă);
mărimea celei de-a doua ponte (dar nu
treime din pui în studiile europene, 22% în
Ontario (Canada). Parazitismul
conspecific la cuib apare în 3% într-un
studiu spaniol, proprietarul cuibului fiind
masculul, care este uneori și tatăl.
Locul amplasării cuibului pe timpuri a fost
situat în cavitățile din stânci sau peșteri,
uneori într-un copac scorburos, în prezent
specia a devenit strict antropofilă,
existând aproape numai în localități, doar
câteva exemplare încă au cuiburi în
habitate naturale. Conform studiilor
recente, un procent de 99% dintre perechi
au cuibul amplasat într-o sau pe o
structură artificială cu un perete vertical
drept de care se poate atașa cuibul și un
acoperiș: sub tavane în clădiri, grajduri,
magazii, hambare, depozite, garaje, pe
piloni de susținere, sub streșinile caselor,
în holurile unor clădiri, pe balcoane, în
interiorul unor camere, el poate fi
amplasat sub poduri, în canale de
evacuare, în fântâni sau în puțurile de
mină, excepțional pe arbori. Cuibul este
situat de obicei la 2-5 m deasupra solului
sau a apei pe o terasă sau pe un perete
vertical aproape de o proeminență a
acestuia sau pe grinzile de sub
acoperișuri; obiectele ieșite în afară din
perete (de ex. un cui sau un cuib de
viespi) sau cablurile sunt adesea folosite
ca suport. De obicei cuibul este alipit pe
suprafața verticală a unei grinzi foarte
aproape de tavan.
Eclozarea ouălor durează de obicei o zi
(maxim 3 zile); puii sunt nidicoli, acoperiți
cu puf lung și rar pe spate și pe cap;
gâtlejul galben ca lămâia; îngroșarea
marginală a ciocului albă. Puii sunt
acoperiți și încălziți pe perioade
 cu o singură pontă depun
ouăle mai târziu decât cele
cu mai multe ponte, iar
femelele mai în vârstă au
șanse mai mari să depună
două ponte decât cele
aflate în primii ani de viață.
Din cauza instalării unei
toamne timpurii, puii din
cea de-a doua pontă pot
pieri.
5. Deplasări
sezoniere- Rândunica
este o pasăre migratoare
pe distanțe lungi în cea mai
mare parte a arealului.
primei) crește cu latitudinea (în medie
4,07 în Irak până la 4,75 în Finlanda),
numărul ouălor dintr-o pontă scade pe
parcursul sezonului (de ex. în Spania
prima pontă era formată în medie din
4,99 ouă, cea de-a doua din 4,52, cea
de-a treia din 3,89). Ouăle sunt lung-
fusiforme până la lung-ovale, netede,
lucitoare, albe, sau cu puține puncte
cafenii sau cenușii. Incubația este
asigurată numai de femelă la
majoritatea subspeciilor, masculul nu
este capabil să clocească întrucât
placa lui incubatoare de pe piept nu
este funcțională, deci nu poate încălzi
ouăle. La subspecia erythrogaster din
America de Nord masculul participă
puțin la incubație și variabil (în medie
9% în Ontario), el clocește pe rând cu
femela stând pe ouă doar pentru
intervale foarte scurte, în medie 7-10
minute, mai mult pe vreme rece.
Incubația durează 12-17 zile.
Timpul sosirii la locurile de cuibărit este
în funcție de temperatura locală;
masculii mai în vârstă ajung primii.
descrescătoare timp de 6-9 zile, puii mai
mari sunt acoperiți numai pe vreme rea și
noaptea, ei sunt hrăniți de ambele sexe
(contribuția masculilor variază între
perechi), ritmul cu care sunt hrăniți puii
variază în funcție de mărimea și vârsta lor,
condițiile meteorologice și timpul
sezonului (de ex., în Scoția, mediile sunt
de 32,3 vizite pe oră pentru puii din prima
pontă, 26,5 pentru puii din a doua pontă),
masculul aduce boluri de hrană mai mici
decât femela. Puii părăsesc cuibul la circa
20-21 de zile după ieșirea din ouă (cu
variații de 18-27 zile), ei stau în
apropierea cuibului și departe de alte
familii, însă revin la cuib pentru noapte
pentru a se odihni, ei sunt hrăniți de
părinți circa o săptămână, devin
independenți abia după 1-2 săptămâni
Adulții se întorc de obicei pe parcursul
anilor în același locuri de cuibărit (în
general, mai puțin de 5% își schimbă
locul) și adesea la același cuib (într-un
studiu nord-american, 65% s-au întors la
același cuib sau la unul învecinat)