Sunteți pe pagina 1din 10

Ce este Leul?

Leul (Panthera Leo) este o specie


de mamifere carnivore din familia
felidelor, fiind una dintre cele patru
specii ale genului Panthera,
reprezentant al subfamiliei
felinelor mari. Este una dintre cele
mai mari feline și unul dintre cei mai
mari răpitori tereștri (după
ursul polar, ursul brun și tigru).
Ce medii de virsta au?

În sălbăticie, rar ajunge


să trăiască 8-10 ani, dar
în captivitate ajunge până
la vârsta de 35 de ani.
Ce greutate ating?
Până la 250 kg. Femelele sunt mult mai mici, cântărind până la 150 kg.

Ce înălțime au? Ce lmungime au?


 Femela- 1.20 Femela-2.40,
 Masculul- 1.40. Masculul- 2.70.
Ce roluri au masculii si femelele?
Rolul
masculilor
dominanti este
de
imperechere si
de
protectie,feme
lele avand
rolul de
hranitori si
vanatori ai
familiei.
Ce hrană consumă?
Leul este carnivor, iar dieta sa
constă în: antilope gnu, girafe,
bivoli, zebre, gazele,
rozătoare, iepuri, păsări, reptile.
Uneori acesta mai vânează și pui
de elefanți, rinoceri sau
hipopotami. Leul nu se va da în
lături nici de la a fura prada altor
carnivore, precum hiena. În timp
ce își urmărește prada, un leu
poate parcurge o distanță de 100
de metri în câteva secunde.
Cum trăiesc Leii?
Leii traiesc in
grupuri de
maxim 40 de
exemplare.Medi
a unui grup este
de 15 dintre care
5 sunt femelele
cu puii lor si 2
masculi
dominanti.
Cum vânează Leii?
Leul vânează, de obicei, stând la
pândă și apoi surprinde prada.
Atunci când vânează și nu are
șanse să prindă prada, leul va
renunța la urmărire după 45-100
m. Acesta își sufocă sau sugrumă
prada, ținând-o cu colții de gât,
în același timp punând o labă pe
nasul, gura sau traheea prăzii. În
ciuda puterii sale mari și a
eficienței de care dă dovadă, de
multe ori leul ratează
vânătoarea și nu prinde nimic.
Cum sar Leii?

Leii adulți pot sari


pină la 4m în înălțime
și 7 în lungime.
De ce femelele vânează mai
mult?
Femelele vînează cel mai des
pentrucă au o greutate mai
mică și mai ușor captează
hraan. Femelele-mame au
mai multă dificultate în a
vâna decât celelalte femele,
prin urmare, în majoritatea
cazurilor, femelele sunt cele
care vânează. Masculii sunt
mai agresivi în timpul hrănirii
decât femelele, chiar dacă,
mai puțin probabil, au ucis
prada.
De ce Leii sunt în pericol?
Femelele cu pui pot fi in pericol din cauza haitelor de hiene sau a masculilor ce
omoara micutii. Masculii se lupta intre ei pentru dominatie si risca sa fie omorati
de alte animale din savana. In ciuda tuturor pericolelor din natura, leii ar putea
disparea doar din cauza oamenilor.
Acum 100 de ani, existau peste 200.000 de lei. Astazi mai supravietuiesc doar
20.000, potrivit Daily Mail. Aceasta scadere dramatica a fost cauzata de
impactul oamenilor asupra naturii.
Leii sunt in pericol de disparitie din cauza pierderii habitatului, uciderii de catre
oameni ce vor sa-si protejeze animalele, piederea unor surse importante de
hrana, prinderea accidentala in capcane, vanatul sportiv si comertul ilegal.
Protejarea leilor nu e ieftina. Un studiu recent a demonstrat ca sunt necesare
fonduri anuale cuprinse intre 0.9 si 2.1 miliarde de dolari - pe langa banii ce se
strang acum prin intermediul ONG-urilor.

S-ar putea să vă placă și