Dromaderul 

(Camelus dromedarius) este un animal mamifer. El este un

animal de povară puțin pretențios, rezistent la sete și căldurile tropicale, fiind
folosit la transportul de caravane prin regiuni de deșert. Specia asiatică sălbatică de
dromader a dispărut, animalul existând numai în Africa.
Dromaderul sau cămila africană se deosebește de cămila asiatică care are
două cocoașe. Cămila africană atinge o înălțime la greabăn între 1,8 - 2,3 m și are o
greutate între 300 – 700 kg. Are o coadă relativ scurtă, blana este moale fiind în
general de culoarea nisipului cu nuanțe diferite. Creștetul capului, gâtul și trunchiul
corporal este acoperit de o blană cu peri lungi. Animalele au gâtul lung, capul
alungit, cu buze proeminente despicate, iar orificile nărilor se pot închide. Ochii au
gene lungi, în timp ce diferitele proeminențe osoase, precum sternul, coatele,
călcâiele sau genunchii, sunt protejate de un înveliș cornos. Dromaderul are la
picior două degete terminate cu o copită despicată, care la presiune se lățește.
Stomacul este compartimentat, ca și la celelalte rumegătoare.
Arealul lor de răspândire este Africa de Nord și Asia de Sud Vest până
în India.
Dromaderii sunt animale active ziua. Trăiesc în harem, un mascul având mai
multe femele. Uneori sunt lupte pentru ierarhie între masculi.
Pe teritoriul Africii traiesc un numar de aproximativ 14,5 milioane de
dromanderi, iar 4,5 milioane se afla Asia. Aceste animale nu se afla doar pe
teritoriul Africii sau Asiei, ele sunt prezente si in Australia, incepand cu jumatatea
anilor 1800. Acest lucru este posibil datorita britanicilor, care le-au adus din India,
cu scopul de a transporta marfuri in desert. Nemaifiind utile pentru a transporta
marfuri, in secolul 20 au fost lasati libere, iar acum autoritatile australiene incearca
sa reduca din numarul lor, care creste cu 80.000 in fiecare an. Modul de reducere al
acestor animale se realizeaza prin impuscare, fapt extrem de trist, insa se recurge la
aceasta modalitate, datorita influentei negative pe care o au asupra celorlalte specii
native Australiei.
 Ghepardul, specie a cărei denumire științifică este Acinonyx jubatus, este una
dintre felinele mari și cel mai rapid animal terestru. Numele lor provine de la
cuvântul hindi „chita”, care înseamnă „pătat”.

Cu corpuri aerodinamice, picioare lungi și gheare contondente, semi-

retractabile, gheparzii sunt carnivore formidabile care pot sprinta la viteze de până la
115 km/h.

Ghepardul trăiește în păduri uscate și arbuști și săvană în Africa, cu cele mai

mari populații din Angola de Sud-Vest, Botswana, Malawi, Mozambicul de Sud-
Vest, Namibia, Mozambicul de Nord, Africa de Nord de Sud, Zambia de Sud și
Zimbabwe.

Pieptul unui ghepard este adânc, iar talia îngustă. Blana scurtă a animalului
este galben-închisă cu pete negre, de diametrul 2–3 cm, permițându-i să se
camufleze în timp ce vânează. Nu sunt pete pe blana albă de pe abdomen și torace,
dar există pe coadă. La unii gheparzi, o genă recesivă produce un model pătat cu
dungi. Acest tip de ghepard se numește ghepard regal. Capul ghepardului este mic,
cu urechi ascuțite și două dungi negre, ce încep la colțurile ochilor, de-o parte și de
alta a nasului, și se termină la gură. Acestea ajută la vânătoare prin faptul că țin
razele solare departe de ochi, și astfel poate să vadă de la distanțe mari. Ghepardul
adult cântărește între 40 și 70 kg. Lungimea totală a corpului este de 1,50-1,70 m,
în timp ce coada variază până la 84 cm. Masculii tind să fie mai mari ca femelele,
dar nu este o variație mare și este dificil a separa masculii de femele doar prin
aparență. Acesta trăiește 10-12 ani în captivitate, dar în libertate poate trăi până la
20 de ani.

In zilele de astazi, se estimeaza ca traiesc undeva la 125.000 gheparzi pe

glob.
 Leul (PantheraLeo)este o specie de mamifere carnivore din familia felidelor,
fiind una dintre cele patru specii ale genului Panthera, reprezentant al
subfamiliei felinelor mari. Este una dintre cele mai mari feline și unul dintre cei
mai mari răpitori tereștri (după ursul polar, ursul brun și tigru).

În sălbăticie, rar ajunge să trăiască 8–10 ani, dar în captivitate ajunge până la
vârsta de 35 de ani. Este un animal foarte puternic și feroce (numit regele
animalelor); trăiește în grupuri (formate din 1-3 masculi și 5-10 femele) în
savanele africane și mai rar în SV Asiei. Se reproduce și în captivitate (2–4 pui
după trei luni de gestație).

Leul mascul poate fi recunoscut ușor datorită coamei sale și poate cântări
până la 250 kg. Femelele sunt mult mai mici, cântărind până la 150 kg. Leii trăiesc
în jur de 20 ani.

Leii sunt animale carnivore care trăiesc în grupuri (familii) constând din
femele înrudite, pui de ambele sexe și un mascul neînrudit, care se împerechează
cu femelele adulte. Femelele se ocupă cu vânatul, în timp ce masculii apără și
mențin frontierele teritoriului. Puii masculi sunt dați afară din grup când ajung la
maturitate.

Cu toate că este cunoscut ca „regele junglei”, leul este un animal care

trăiește în câmpii deschise, și poate fi găsit prin toată Africa. Chiar și așa, este o
specie în pericol, populații semnificative găsindu-se doar în parcurile naționale
din Tanzania și Africa de Sud.

Dacă în anii 1960 existau 450.000 de lei, în anul 2011 mai erau cel mult
20.000.
 Girafele sunt cele mai înalte animale vii din lume. Numai gâtul unei girafe are
o lungime de până la 2 m și cântărește aproximativ 272 kilograme. Picioarele
animalului au, de asemenea, aproape 2 m lungime. Femelele au o înălțime de 4,3m și
cântăresc până la 680 kg, în timp ce masculii cresc până la 5,5m înălțime și cântăresc
până la 1.350 kg. Numele ei provine din arabă și înseamnă cea mai înaltă dintre
toate.

Girafele trăiesc în savanele din Africa. Creaturile înalte sunt originare din
Kenya, Camerun, Ciad, Niger, Uganda, Namibia, Botswana, Zimbabwe, Zambia,
Tanzania, Angola și Africa de Sud. Le plac pădurile semiaride, deschise, care au
copaci împrăștiați și tufișuri, făcând ca savanele să fie perfecte pentru aceste animale.

Girafele sunt ierbivore, ceea ce înseamnă că mănâncă numai plante. Gâtul lor
lung le permite să ajungă la frunze, semințe, fructe, muguri și ramuri sus în arbori de
mimoză și salcâm. Ele pot mânca sute de kilograme de frunze pe săptămână.
Alimentul favorit al girafei este Acacia, o specie de arbore care crește în savana.

Perioada de gestație la girafă este între 14 și 15 luni, după care ea naște un

singur pui. Girafa naște în picioare iar sacul embrionar nu se rupe imediat când fătul
cade pe sol. Girafele nou născute măsoară 1,8 m. La puține ore după naștere, puiul de
girafă poate alerga și nu se deosebește de cel care are o săptămână. În primele două
săptămâni stau mai mult așezate și păzite de mama lor.

În anul 2012, numărul de girafe era estimat la 80.000, la jumătate față de

anul 1988. Extinderea fermelor, a terenurilor agricole și a altor medii antropice
afectează habitatul natural al girafelor. Împuținarea hranei duce la foamete și
scăderea împerecherilor. În alte cazuri, girafele devin chiar ele surse de hrană
pentru oamenii din Africa afectați la rândul lor de foamete din cauza conflictelor
militare, genocidului, emigrării.

Zebra area ca loc lor de origine tot continentul african, în nordul

continentului fiind deja în perioada antică exterminată. Cea mai răspândită variantă
este zebra de stepă, care trăiește în savanele din Sudan și Etiopia de Sud, Africa de
Est până în Africa Sudică de Vest. Zebra Grevy trăiește în regiunile cu tufișuri
aproape uscate și savane este răspândită în Africa de
Est, Kenya, Etiopia și Somalia. Este un animal ierbivor nerumegător. Zebra de
munte trăiește pe un areal geografic mult mai restrâns ca celelate două variante,
fiind răspândită numai în regiunile mai înalte până la altitudinea de 2000 m
deasupra n.m. regiuni situate în Namibia și Africa de Sud.

Zebrele sunt animale ierbivore și se hrănesc mai ales prin pășunat, deși
uneori nu refuză nici frunzele și tulpinile tufișurilor. Ele se hrănesc  pentru mai
multe ore în fiecare zi, folosind dinții puternici din față pentru a tăia vârful ierbii,
urmând ca dinții din spate să zdrobească și mănânce hrana. Timpul foarte mare pe
care îl petrec în mestecarea hranei duce la erodarea dinţilor din spate, însă aceştia
continuă să crească toată viaţa.

În perioada de secetă, grupurile de zebre trebuie să migreze distanţe mari

pentru a găsi hrana şi apa. Cele mai multe zebre sunt considerate nomade, fără un
teritoriu specific bine delimitat.
 Cu o populație sălbatică de aproximativ 25.000 de exemplare, doar zebra
montană este clasificată ca fiind amenințată.

Elefantul african este un mamifer (din Clasa Mammalia) urias, greoi si cu

un mers extrem de lent. Nasul este crescut impreuna cu buza superioara si se
prelungeste intr-o trompa mobila a carei baza este sustinuta de un cartilagiu. In
varful trompei se afla orificiile nazale si alte doua buze cu care elefantul prinde
hrana, de obicei frunze, el fiind un mamifer erbivor. Pielea este foarte aspra si
groasa, aproape lipsita de fire de par. Dentitia este simpla, ca in cazul majoritatea
mamiferelor.

Elefanţii africani trăiesc în Africa subsahariană, în pădurile din Africa

Centrală şi de Vest şi în deşertul Sahel din Mali.

Elefantul african are un craniu format din oase groase, spongioase. Corpul i
se sprijina pe patru membre puternice, ce se termina cu 3-5 degete copitate. La
maturitatea sexuala se ajunge la 14-15 ani, reproducerea avand loc chiar si la 80 de
ani. Gestatia femelei tine maximum 23 de luni, aceasta dand nastere unui singur
pui ce isi urmeaza parintii in cautarea hranei. Puiul va avea aproximativ un metru
si 80-90 kilograme, chiar si 100.
 Numarul elefantilor din Africa, mai exact din vestul Africii, este destul de
redus, plus ca nu se cunoaste exact cat insumeaza populatia acestor animale, astfel
de teste fiind aproape imposibile, in conditiile in care elefantii se deplaseaza destul
de mult pentru cautarea hranei.

Gorila este cea mai mare dintre primate și este, de asemenea, unul dintre cele
mai inteligente animale. Studiile arată că ADN-ul unei gorile este în proporție de 98
la sută identic cu cel al omului.

Gorilele sunt primate mari originare din Africa. Ele sunt împărțite în două
grupuri. Gorila de munte trăiește în regiunile muntoase din Africa centrală, în timp ce
gorila de câmpie trăiește în pădurile plate și dese din Africa centrală și de vest. Deși
cele două tipuri sunt foarte asemănătoare, au câteva diferențe. De exemplu, gorilele
de munte tind să aibă părul mai lung, în timp ce gorilele de câmpie au părul scurt și
moale.

O altă diferență este dimensiunea. Gorilele de câmpie au o înălțime de 4 până

la 1,8 metri și cântăresc până la 181 de kilograme. Gorilele de munte au aproximativ
aceeași înălțime, deși tind să cântărească puțin mai mult. Cântăresc până la 220 kg.

Gorilele sunt în general ierbivore. De obicei mănâncă vegetație, cum ar fi

țelina sălbatică, lăstarii, rădăcinile, fructele, scoarța copacilor și pulpa de copac, dar
se știe că mănâncă animale mici și insecte. Un mascul poate mânca până la 18 kg de
vegetație în fiecare zi.

In zilele de astazi, se estimeaza ca traiesc undeva la 47.000 gorile pe glob.

Hipopotamul este un mamifer african amfibiu, cel mai mare nerumegător.

Numele său provine din limba greacă, având semnificația de cal de râu.

Are corpul în forma de butoi, o gură enormă, picioare scurte și câte patru
degete la fiecare picior. Poate atinge lungimea de 3,5 m, înălțimea la umeri de 1,5
m și greutatea de 3.200 kg. Pielea este foarte groasă, aproape lipsită de păr, de o
culoare brun-cenușie pe spate, dar mai deschisă, roz, pe partea ventrală. Urechile și
nările ramân la suprafața apei când restul corpului este scufundat. Hipopotamii
trăiesc în apropierea râurilor, lacurilor, mlaștinilor sau a altor ochiuri de apă, de
obicei în grupuri de 7 până la 15 indivizi. Nu există un dimorfism sexual evident,
astfel că femelele și tinerii masculi sunt adesea confundabili.

În trecut, hipopotamii erau răspândiți prin toată Africa subsahariană, dar

astăzi arealul lor s-a restrâns la câteva regiuni din E și SE Africii. Bătătorirea
solului și distrugerea recoltelor de către hipopotami au condus la eforturi de
exterminare a lor - pielea și carnea sunt de asemenea apreciate. Hipopotamii au
dispărut complet din Africa de Nord până în anii 1800 și din sudul Natalului și
Transvaalului prin 1900. Sunt încă destul de răspândiți în estul Africii, dar de pildă
rasa specifică lacului Ciad din Africa central-vestică este amenințată de dispariție.
Populațiile de hipopotami sunt în continuă scădere. Există încă o cerere mare de
dinți de hipopotam, ca sursă de fildeș fin, ce poate fi ușor prelucrat - cândva era
utilizat pentru fabricarea dinților falși.

Rinocerul negru face parte din familia Rhinocerotidae și este una din cele
două specii de rinoceri din Africa de vest, cealaltă fiind rinocerul alb. Acesta din
urmă a fost salvat de la dispariție în urmă cu câțiva ani prin fundații de ocrotire a
speciei. Nu același noroc l-a avut și rinocerul negru care este într-un grad critic de
dispariție din cauza braconajului.

Rinocerul negru are o greutate între 680 kg și 1360 kg și o lungime între 1.6
m și 3 m, fiind mai mic decât Rinocerul alb. Cornul este făcut din cheratină.

Rinocerul negru este răspândit în zonele centrale și de Sud ale Africii în

savanele din parcurile naționale. Acesta se hrănește cu arbuști față de vărul său,
Rinocerul alb, care mănâncă doar iarbă. Rinocerul negru nu are dușmani naturali în
afară de om, fiind atacat și de lei și de hiene. Este al treilea cel mai mare animal
terestru după Rinocerul alb și Elefantul african.

Masculul stă cu femela doar câteva zile în perioada de rut. Femela naște
după o gestație de 15 luni un pui de 40 kg. Puiul nu mai bea lapte după câteva
săptămâni și este independent la doi ani. Femela fată toată viața, odată la doi ani de
când este activă sexual. Masculii au cornul mai mic de cât femelele din cauza
luptelor pentru transmiterea genelor.

Rinocerul negru este vânat pentru cornul său valoros care costă mai bine de
greutatea lui în aur. Cornul este folosit la diverse lucruri făcute manual, dar și
pentru unele proprietăți anti-cancer care le susțin asiaticii deși nu sunt dovedite
medical. Numărul rinocerilor negri este estimat la aproximativ 5.000 de indivizi,
iar cel al rinocerilor albi la 17.000. Numărul rinocerilor albi este mai mare pentru
că le-a fost tăiat cornul pentru a nu mai reprezenta interes pentru braconieri. În
2014 au fost uciși cei mai mulți rinoceri negri: în total 1215 animale.