Universitatea de Stat din Tiraspol

Facultatea Biologie si Chimie

Catedra Biologie Vegetala
Disciplina Biologie si Sanologie

REFERAT

Tema: Comunicarea -necesitate psihosociala de baza a

omului.

A efectuat:Vutcariov Elena Gr. 13 B

A verificat :Rusu Elena

Comunicare reprezinta înstiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura. Cam acestea ar fi
sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Desi pare
simplu întelesul comunicarii este mult mai complex si plin de substrat. Comunicarea are o
multime de întelesuri, o multime de scopuri si cam tot atîtea metode de exprimare si manifestare.

Nu exista o definitie concreta a comunicarii însa se poate spune cel putin ca, comunicarea înseamna
transmiterea intentionata a datelor, a informatiei.

Ce se întelege prin comunicare:

-o provocare constanta pentru psihologia sociala;
-o activitate;
-satisfacerea nevoile personale;
-legatura între oameni, etc.
Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea
exista in transmitere si in comunicare. . Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte
precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe
care le au in comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa detina in comun
aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie sa aiba in comun scopuri,
convingeri aspiratii, cunostinte - o intelegere comuna - "acelasi spirit" cum spun sociologii.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri
similare de a raspunde la asteptari si cerinte.

Comunicarea se realizeaza pe trei niveluri:

1. Logic
2. Paraverbal
3. Nonverbal
Procesul comunicării presupune: un transmiţător (emiţător, vorbitor), care trimite un mesaj unui
destinatar (receptor, ascultător), mesajul raportându-se la un context. Mesajul e constituit din
elementele unui cod care trebuie să fie comun celor doi parteneri aflaţi în contact.

Procesul de comunicare este dinamic şi ireversibil. Faptul că este dinamic se referă la calitatea
pe care o are comunicarea de a evolua şi de a se adapta la nevoile interlocutorilor, iar
ireversibilitatea constă în întipărirea mesajului original în mintea receptorului. Comunicarea
poate avea următoarele sensuri: • furnizarea de date, informaţii sau ştiri pe cale orală, pe diverse
căi sau scrisă; • scrisoare, mesaj, informaţie sau transmiterea de ştiri; • un mijloc de a se face
trecerea de la unul la celălalt, o legătură între diverse elemente de transfer; • actul de a transmite,
de a realiza un transfer de informaţii; • comunicarea reprezintă transferul de informaţie prin
intermediul mesajelor.

A comunica nu înseamnă numai a emite şi a primi, ci a participa, la toate nivelurile, la o

infinitate de schimburi diferite care se încrucişează şi interferează unele cu altele. Interacţiunea şi
comunicarea sunt două feluri de acţiune socială, interacţiunea fiind termenul mai cuprinzător şi
înţeles ca sinonim pentru acţiunea socială, în vreme ce comunicarea e definită ca interacţiune cu
ajutorul unor simboluri. În acest context, procesul comunicării este văzut ca transfer de sensuri
între partenerii comunicării.

Comunicarea poate fi privită şi ca un comportament care, din punctul de vedere al celui care comunică,
are ca ţel transmiterea de mesaje cu ajutorul unor simboluri către una sau mai multe persoane. A
comunica înseamnă a face cunoscută o informaţie, o idee sau o atitudine. Pentru a reuşi acest lucru este
necesar ca următoarele elemente să fie reunite într-un sistem: o sursă (un emiţător), un mesaj, un
destinatar şi un suport al mesajului.

Limbajul verbal și scris sunt instrumente pe care le foloseşte fiinţa umană pentru a comunica şi
a împărtăşi gânduri, idei şi emoţii. Limbajul reprezintă setul de reguli, împărtăşit de indivizii care
comunică. Vorbirea este exprimarea orală, este o modalitate prin care limbajul poate fi exprimat.
Limbajul mai poate fi exprimat, de asemenea, prin scris, cântec, sau chiar gesturi, atunci când
persoanele sunt afectate de tulburări neurologice şi poate fi realizat prin mişcarea pleoapelor,
clipirea ochilor sau mişcări ale buzelor pentru a comunica. Există mai multe limbi în lume, şi
fiecare include propriul sistem de reguli pentru fonologie (foneme sau sunete ale vorbirii, sau, în
cazul limbajelor semnelor, forma mâinii), morfologie (formarea cuvintelor), sintaxă (formarea
propoziţiilor), semantică (semnificaţia cuvintelor şi propoziţiilor), prozodie (intonaţia şi ritmul
vorbirii), pragmatică (utilizarea efectivă a limbajului).

Comunicarea nonverbală are un număr de caracteristici care o distinge fundamental de limbajul

verbal; motiv pentru a o distinge în cadrul unui sistem special de comunicare drept un canal de
informare. Putem identifică următoarele câteva caracteristici fundamentale ale comunicării
nonverbale. Canale multiple specifice comunicării nonverbale, primirea de informaţii simultan
prin simţuri diferite (auz, vedere, miros, etc.) Ţinând cont de aceste caracteristici putem planifica
o stimulare a dezvoltării comunicării la elevii/ persoanele cu handicap sever şi profund sau o
exersare a abilităţilor comunicaţionale. De exemplu, o caracteristică importantă a comunicării
nonverbale este că aceasta se efectuează cu participarea diferitelor sisteme senzoriale: auz, văz,
piele şi simţ tactil, recepţie chimică (miros, gust), recepţie termică (senzaţie de cald - rece). În
procesul comunicării verbale sunt transmise, prin canalul auditiv, o parte din informaţiile non-
verbale, care sunt prezentate în sunetul vocii vorbite sau cântate, adică, în particularităţile
fonetice (intonaţie, timbru, etc.) Prin analizatorul vizual sunt transmise caracteristici kinestezice
ce însoţesc discursul, adică expresii faciale, gesturi, posturi, gesturi ale vorbitorului. Auzul şi
văzul, numite sisteme senzoriale de la distanţă, sunt esenţiale în procesul de comunicare şi de
orientare a omului în lumea exterioară. Astfel, natura multisenzorială a comunicării nonverbale
oferă fiinţei umane posibilitatea să perceapă diverse tipuri de informaţii, atât biologice, cât şi
sociale, din lumea exterioară. Este important de reţinut că în procesul de comunicare verbală: în
primul rând, are loc interacţiunea dintre toate tipurile de informaţii nonverbale, transmise prin
diferite canale senzoriale, şi în al doilea rând, interacţiunea dintre toate tipurile de informaţii
nonverbale cu discursul real, al informaţiilor verbale. Astfel, demersul nostru instructiv-educativ
va avea drept obiectiv - exersarea şi stimularea acestor analizatori şi simţuri.

Stilul de comunicare se referă la ansamblul particularităților de manifestare caracteristice unei

persoane în procesul de comunicare. Acest lucru implică atât modalitățile de
recepționare/decodificare a mesajului cât și pe cele de prelucrare/interpretare a acestora. Aceste
caracteristici sunt strâns legate de unicitatea și individualitatea ființei umane, fiind expresia
personalității.

Dacă ar fi să dăm o definiție am putea spune că stilul de comunicare reprezintă modalitatea prin
care o persoană transmite, folosind elemente verbale, nonverbale și paraverbale, informații în
cadrul interacțiunilor sociale. În acest fel ne vom putea da seama de cum este persoana
respectivă și cum tinde să relaționeze cu cei cu care interacționează..

Conștientizarea propriului stil de comunicare și a stilului celorlalți reprezintă un punct de plecare

atunci când dorim să ne îmbunătățim abilitățile de comunicare. Fiecare persoană are un mod
unic de a comunica. 
Conceptul de stil de comunicare se aplică doar acolo unde caracteristicile formale, general
valabile ale actului comunicativ, se asociază cu anumite maniere personale de receptare,
prelucrare și emitere a mesajului. Facem referire la acele maniere de comunicare formate în
decursul dezvoltării individului, care sunt stabile și caracteristice fiecărei persoane și care se
manifestă relativ independent de conținutul comunicativ și de contextul în care se manifestă.
 Putem spune că stilul de comunicare reprezintă un indicator al felului în care un individ își
structurează relațiile sociale. Așadar, felul în care prelucrează informațiile și modalitatea în care
le transformă în fapte de comportament, în judecăți practice, sociale sau evaluative, este
determinat de trei elemente:
1. atitudinea  – ca modalitate de raportare a individului la viața socială, la ceilalți indivizi și
la sine;
2. modelul de comunicare învățat – asertiv, non-asertiv, agresiv sau manipulator;
3. temperamentul persoanei.

Stilul non-asertiv (atitudinea de fugă pasivă) – tendința de a se ascunde, de a fugi mai degrabă

decât de a-i înfunta pe alții. Se poate manifesta astfel:
 printr-un exces de amabilitate și conciliere,
 prin tendința de a amâna luarea unei decizii (adesea chiar prin imposibilitatea de a lua o
decizie),
 teamă maladivă de a nu fi judecat de ceilalți,
 supărare resimțită în cazul unui eventual eșec.
Pentru a evita aceste lucruri individul preferă să se supună hotărârii celorlalți, însă această
dorință nu exclude apariția sentimentelor de ciudă, mânie mocnită sau ranchiună.
Stilul agresiv (atitudinea de atac) – tendința de a fi mereu în față, de a avea ultimul cuvânt, de a
se impune cu orice preț, indiferent dacă sunt lezate sau supărate alte persoane. Acest stil de
comunicare se poate manifesta astfel:
 pentru a domina, persoana se folosește de orice mijloc (de exemplu, îi contrazice pe
ceilalți, îi umilește, are atitudine sau comportament șocant, este răzbunător, își asumă riscuri
excesive),
 această atitudine stimulează agresivitatea și antipatia partenerilor și are ca efect, pentru
persoana în cauză, sentimentul de a nu fi iubită, respectată și apreciată de ceilalți – aceste lucruri
sporesc agresivitatea. Practic vorbim despre un cerc vicios al agresivității.
Stilul manipulator (atitudinea de manipulare) – reprezintă preferința individului pentru un rol
de culise, tendința de a aștepta momentul potrivit pentru a ieși la lumină și pentru a se pune în
valoare. Apare tendința de a căuta intenții ascunse în spatele oricăror afirmații ale celorlalți. Se
poate manifesta astfel:
 persoana evita să spună deschis ceea ce gândește,

 își schimbă opiniile în funcție de cele ale interlocutorului,

 îi place să fie în jurul persoanelor puternice (lucru ce apare ca o compensare pentru

propriile slăbiciuni) sperând să obțină beneficii,
 urmărește ca ceilalți să facă ceea ce și-ar dori individul să facă, dar acest lucru să nu
presupună confruntări deschise,
 joacă roluri diverse ca semn al insuficientei maturizări sociale, sau a unui statut social
slab, precar, nesatisfăcător,
 se tem de judecata celorlalți și de marginalizare.
Stilul asertiv (atitudinea constructivă) – reprezintă capacitatea de autoafirmare, de exprimare
onestă, directă și clară a opiniilor și a drepturilor proprii, fără agresivitate și fără a-i leza pe
ceilalți. Se manifestă astfel:
 subiectul are capacitatea de a-și urmări propriile interese, fără a încălca nevoile celorlalți,
 știe să asculte și este dispus să se facă înțeles,
 se bazează pe propriile forțe în atingerea obiectivelor,
 această atitudine permite atingerea scopurilor propuse fără a provoca resentimente din
partea celorlalți și, de cele mai multe ori, persoana reușește să câștige simpatia acestora.
In principiu, comunicarea eficienta presupunea urmatoarele aspecte:

 definirea telurilor si a asteptarilor – orice individ care transmite un mesaj trebuie sa isi
stabileasca teluri realiste pe care le urmareste in urma comunicarii.
 claritatea mesajului – mesajul trebuie sa fie clar si accesibil pentru cei din jur, fara a
cauza confuzii sau fara a trezi sentimente neplacute interlocutorilor.
 un canal de comunicare propice – mesajul odata creat, trebuie livrat in cel mai bun
format. De exemplu, comunicarea orala este cea mai buna metoda pentru a castiga
increderea cuiva, insa nu este intotdeauna cea mai la indemana. De aceea, pentru
comunicarea in scris trebuie creat un mesaj diferit.
 interactivitatea – daca o singura persoana este cea care vorbeste, fara a astepta feedback
din partea interlocutorilor, fara a oferi informatii suplimentare sau fara a asculta si
opiniile celor din jur, nu este comunicare, ci un simplu monolog.
 empatia – comunicarea este un proces care se realizeaza cu aportul tuturor partilor
implicate. Prin urmare, comunicarea nu presupune numai transmiterea unui mesaj, ci si
capacitatea de a asculta. Astfel, ii aratam interlocutorului respectul cuvenit si ne
prezentam interesul fata de ceea ce are sa ne comunice.
Noi oamenii suntem conceputi ca ființe sociabile ,interactionam unii cu altii si zi de zi dam de
situatin cre avem nevoie de sprijinul altor persoane .Comunicarea este un mod fundamental de
interactiune psiho-sociala a persoanelor,realizata fie prin limbaj sau prin alte coduri,cu ajutorul
carora se pot transmite informatii.Iar noi oamenii avem nevoi esentiale ,nevoia de a spune,de a fi
intelesi,de a fi recunoscut,de a infuientasi de intimidate.

Comunicarea ne aduce mai aproape unul de altul,ne scoate in izolare,ne ajuta sa schimbari
pareri,notiuni ,ne face sa cladim intre noi relatii solide si durabile

Indiferentde modul in care se realizeaza,comunicarea face parte din viata noastra .Prin
comunicare reusim sa merge mai departe sa ii imbarbatam pe cei care au nevoie si in acelasi
timp fiind o imbogatire culturala si morala.Fiecare fiinta are felul sau de a comunica ,de a
avertiza pe altii ,existindsi la cele mai mici vietati,deci intr-un fel,imparasirea de informatii fiind
universal valabila si indispensabila.