Principalele specii de acarieni dăunătoare în culturi

Acarieni polifagi

1.Acarianul roşu comun- Tetranychus urticae Koch ( Acari- Tetranychidae)

Răspândire. A fost semnalat pe toate continentele, fiind una dintre cele mai
ubicvistice specii dăunătoare din agricultură. La noi în ţară este prezent în toate zonele
de vegetaţie, fiind găsit în stare activă pe cele mai importante culturi şi pe buruieni.

Descriere.Adulţii prezintă dimorfism sexual.

Femela este elipsoidală, corpul este bombat dorsal şi plat ventral, de 0,53mm
lungime şi 0,460mm lăţime. Culoarea corpului variază de la verde deschis la galben,
carmin, roşu sau brun.

Dorsal prezintă striuri fine ale tegumentului, liniare şi paralele. Perii dorsali sunt
subţiri, de lungime uniformă. Atât perii dorsali cât şi cei postanali sunt dispuşi pe 7 rânduri
după formula 2+4+6+4+4+4+4=28.

Masculul are corpul piriform, plat ventral şi îngustat posterior, de 0,350mm

lungime şi 0,290mm lăţime. Culoarea corpului este mai deschisă decât la femelă iar
pedipalpii sunt mai dezvoltaţi.

Larva după ecloziune este incoloră, apoi devine verde. Mărimea corpului la
ecloziune este de 0,150mm lungime şi 0,122mm lăţime. Stadiile de nimfă au 4 perechi
de picioare şi au culoare verde închis.

Biologie şi ecologie. Ciclul biologic este propriu dezvoltării acarienilor tetranichizi.

Iernează ca femelă fecundată,sub scoarţa arborilor, sub frunzele căzute, în stratul

superficial de sol.

Devine activă când temperatura aerului depăşeşte 10o C timp de câteva zile.

Ponta are loc imediat după apariţie. În lipsa plantelor cultivate , ouăle sunt depuse
pe plantele din flora spontană.
 De-a lungul perioadei de vegetaţie acarienii acestei specii depun 2 tipuri de ouă:
fecundate şi nefecundate.

Din ouăle fecundate iau naştere indivizi de ambele sexe iar din cele nefecundate
apar doar masculi. În decursul unei perioade de vegetaţie se pot succede 7-10 generaţii.

În spaţii protejate se reproduce continuu.

Diapauza se produce numai în stadiul de femelă ajunsă la maturitate , aceasta

rămâne imobilă până în primăvară, fără posibilitate de hrănire. Culoarea sa caracteristică
este roşie- portocalie.

Diapauza hiemală este influenţată de 3 factori: fotoperiodismul, temperatura şi

stadiul de nutriţie.

Perioada preovipozitară este foarte scurtă, fiind strict determinată de factorii

climatici.

Astfel la temperaturi de 27-33oC ea este de 12 ore, la 22-27 oC durează o zi, la

18- 22 oC durează 2 zile iar la 14-18 oC durează 5 zile.

Durata de dezvoltare a stadiilor preimaginale este şi ea determinată direct de

temperatură. Ea este cuprinsă între 3 zile la 33-38 oC şi 22 de zile la 13-18 oC.

În condiţiile din ţara noastră ciclul evolutiv a fost monitorizat pe mai multe plante.

Astfel la viţa de vie acarianul iernează în scoarţa lăstarilor, a aracilor, în frunzele

căzute la baza butucilor,cu frecventa cea mai mare în scoarţa butucilor ( 12-75%).
Primăvara migrează de la locurile de iernare în aprilie- mai, când temperatura depăşeşte
10-11 grade C.

În plantaţiile de vie se pot succede 7-10 generaţii.

La cultura de pătlăgele vinete se înregistrează maxim 4 generaţii, densitatea cea

mai mare fiind înregistrată în luna august.

În spaţii protejate, temperaturile ridicate şi constante pot duce la 20 de generaţii în

cursul unui an calendaristic, reproducerea fiind continuua.
 Mod de dăunare. Este o specie care manifestă polifagie accentuată.

A fost semnalată la peste 90 de specii cultivate sau din flora spontană, iar
manifestarea atacului depinde de planta gazdă.

Astfel în culturile de legume în sere, ( fasole, castraveţi, ardei, vinete, tomate )

atacul pe frunză se manifestă la început prin apariţia unor puncte de culoare albă, vizibile
pe faţa superioară a frunzelor. Treptat petele se unesc iar la un moment dat cuprind
întreaga frunză pe care o depigmentează.În funcţie de gradul de infestare pierderile de
producţie pot fi de 20-80%.

La viţa de vie, în plantaţiile de măr, hamei, pe frunze apar pete mari, la început de
culoare galbenă, apoi roşie sau brună. Decolorarea frunzelor începe de la locul de inserţie
al peţiolului, înaintând de-a lungul nervurilor principale,cuprinzând apoi tot limbul foliar.
Frunzele se usucă si cad, defolierile fiind de 80-100%.

Ca urmare a atacului lăstarii se opresc din creştere, strugurii se coc

prematur,creşte aciditatea şi scade conţinutul în zahăr. Efectele atacurilor puternice se
resimt şi în anul următor datorită coacerii neuniforme a lemnului coardelor şi impiedicării
formării organelor de rod.

Pe garoafe, trandafir sau gerbera atacul cuprinde şi organele aeriene, tijele florale,
bobocii florali,producând depigmentarea lor.

Duşmanii naturali. Componenţa acarofaunei utile este caracterizată prin

următoarele specii de acarieni prădătoare la Tetranychus urticae: Amblyseiulus
cucumeris; A. Fallacis, A. Libanessi.,A. Lonigispinosus.,A. Rademacherii.,A.
Tsugaway.,Phytoseiulus persimilis., Ph. Macropilis.,Thyphlodromus caudiglans.,
T.longipilus., T. occidentali.,T. rhenanus şi T. soleiger.

În afara acarienilor prădători care consumă diferite stadii ale lui Tetranychus
urticae, acest acarian are şi alţi duşmani naturali, din Clasa Insecta . Cel mai important
coleopter prădător al său este Stethorus punctillum care poate consuma 20-40 stadii
active/ zi. Dintre heteroptere, cela mai active sunt din genul Geocoris sp. Dintre tripşi cel
mai activ prădător este Scolothrips sexmaculatus . Dipterele acarofage sunt reprezentate
de Arthrocnodax occidentalis.

2.Acarianul roşu al pomilor- Panonychus ulmi Koch ( Acari- Tetranychidae)

Răspândire .Este prezent în toată Europa, America de Nord, Africa,Asia,mai puţin

în ţinuturile foarte aride.

Descriere. Femela are corpul oval, bombat dorsal şi plat ventral, de 0,300-380mm
lungime şi 0,200-250mm lăţime, de culoare roşie- vişinie, cu pete mai închise la culoare
dispuse neuniform pe partea dorsală. Tegumentul este uşor chitinizat, cu striuri
transversale abia vizibile. Prezintă 2 perechi de ochi. Perii dorsali şi postanali sunt
distribuiţi pe 8 rânduri după formula 2+4+6+4+4+4+2+4=30.

Masculul este ovoid, cu partea posterioară puternic alungită,de 0,235- 300mm

lungime şi 0,140-160mm lăţime.

Biologie şi ecologie. Iernează ca ou de iarnă, depus încă din vara precedentă pe

ramurile de 2-3 ani, preferând partea inferioară a ramificaţiilor. Prezintă 4-5 generaţii pe
an. O femelă poate depune 20-30 de ouă.

Mod de dăunare. Este specie polifagă, fiind prezent pe toate speciile de pomi
fructiferi, sau pe arbuşti. De asemenea poate fi prezent pe specii forestiere şi ornamentale
şi la viţa de vie.

Atacul se manifestă prin apariţia pe ambele feţe ale frunzelor a unor pete, la
început izolate apoi unite, care treptat decolorează frunzele. Frunzele sunt mai întâi
albicioase, apoi roşii, galbene sau cenuşii. Căderea masivă a frunzelor este urmată de
scăderea producţiei de fructe şi de nematurarea lemnului.
3. Acarianul căpşunului- Tarsonemus pallidus Banks. ( Acari- Tarsonemidae)

Răspândire. Este considerat unul dintre cei mai periculoşi dăunători ai căpşunului
pe plan mondial.

Descriere. Femela are corpul oval, îngustat posterior lung de 0,210 mm.Culoarea
corpului este variabilă cu nuanţe de galben, brun. Masculul este mai lat, are 0,150 mm
lungime.

Biologie. Iernează ca femelă la baza rozetei de frunze sau în mugurii foliari şi

prezintă 3-5 generaţii pe an.

Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă frunzele tinere din centrul rozetei, ca
urmare frunzele se deformează, stagnează creşterile, se colorează în galben apoi în brun
şi devin casante.

4. Acarianul brun al pomilor- Bryobia rubrioculus Sche. ( Acari- Bryobiidae)

Răspândire. Este considerat, pentru ţara noastră dar şi pe plan mondial unul din
cei mai păgubitori acarieni din plantaţiile pomicole.

Descriere. Până în prezent nu a fost semnalată în natură decât femela. Ea are

corpul oval, turtit dorso-ventral, de 620 µ lungime şi 450 µ lăţime, de culoare brună cu
nuanţe diferite.

Pe partea dorsală a corpului se află şi 16 perechi de peri scurţi şi laţi, dispuşi în

formă de evantai, repartizaţi pe 7 rânduri după cum urmează: 4+4+6+6+6+4+2=32.

Larva imediat după ecloziune este roşie cărămizie, de 230-240µ lungime şi are 3
perechi de picioare.

Biologie. Trăieşte pe pomii fructiferi, prezintă 5-6 generaţii pe an şi iernează ca

ou de iarnă depus de femelele din ultimile 3-4 generaţii pe părţile lemnoase ale pomilor.

O femelă poate depune în medie 20-32 de ouă, iar durata completă a unui ciclu
evolutiv este dependentă de evoluţia factorilor de mediu. Evoluează din a doua jumătate
a lunii martie şi până în a doua decadă a lunii octombrie.
 Componenţa faunei prădătoare este următoarea: Haplothrips fauri (
Thysanoptera- Thripidae); Scymnus vagans ( Coleoptera- Coccinellidae); Anthocoris
nemorum ( Heteroptera- Anthocoridae); Typhlodromus tiliae ( Acari- Phytoseidae), T.
soleiger; Mediolata mali

Plante atacate şi mod de dăunare. Atacul acestei specii a fost constatat pe măr,
păr, gutui, moşmon, păducel, migdal, porumbar, corcoduş, prun, cais, cireş, vişin, piersic,
dar şi pe unele soiuri de viţă de vie.

La început pe frunze apar pete mici de culoare albă- brună, fără contur bine
delimitat, atacul localizându-se mai ales la baza şi de-a lungul nervurilor principale. Cu
timpul primele pete apărute se unesc. Frunzele atacate se decolorează, apoi se usucă.

În zona înţepăturilor frunzele prezintă numeroase dislocări de ţesuturi. În urma

atacului se produce o slăbire generalăa pomului, urmată de uscarea şi căderea
prematură a frunzelor. Consecinţa atacului o constituie scăderea producţiei de fructe,
micşorarea conţinutului în zahăr şi cresterea acidităţii.

5. Acarianul galben al teiului - Eotetranychus tiliarium ( Acari- Tetranychidae)

Este frecvent întâlnit în parcuri şi grădini, mai ales pe tei dar şi la alte specii.

Descriere. Adulţii au corpul de culoare galbenă primăvara şi roşu- portocaliu în

cursul verii sau toamna,cu ochii mari, roşii şi peri dorsali lungi. Lungimea corpului este de
400µ.

Biologie. Iernează ca femelă sub scoarţa arborilor atacaţi şi poate prezenta 8-10
generaţii pe an.

Plante atacate şi mod de dăunare. Este specie polifagă, foarte comună la tei dar
este semnalată şi la castan, platan, hamei, salcie, alun, păducel,etc.

Prezenţa acestui acarian este semnalată de colorarea frunzelor treptat, de la

margini spre interior in galben cu aspect de bronz, pentru ca in final frunzele să se usuce
şi să cadă prematur.