UNIVERSITATEA: “DUNĂREA DE JOS”, GALAŢI

FACULTATEA: ŞTIINŢA ŞI INGINERIA ALIMENTELOR

SPECIALIZAREA: I.P.A.

PROIECT
PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE CEREALE

STUDENTĂ:
GRUPA: 12041
ANUL: IV

AN UNIVERSITAR
2009-2010
 CUPRINS

1.Generalităţi.............................................................................................................pag.3
2.Principalii dăunători ai culturii de grâu..............................................................pag.4
2.1. Tripsul grâului (Haplotrips tritici).................................................................pag.4
2.2.Ploşniţa cerealelor (Eurygaster integriceps)...................................................pag.4
2.3.Gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides)..........................................................pag.5
2.4.Păduchele verde comun al cerealelor (Schizapis graminum)........................pag.5
2.5.Nematodul grâului (Anguina tritici)................................................................pag.6
2.6.Gândacul pocnitor (Agriotes spp.)..................................................................pag.7
3.Principalii dăunători ai culturii de porumb........................................................pag.8
3.1.Răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis).............................................pag.8
3.2.Viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera).................pag.8
4.Principalii dăunători ai culturii de orz.................................................................pag.9
4.1.Tripsul orzului (Limothrips denticornis).........................................................pag.9
4.2.Omida orzului..................................................................................................pag.9
5.Principalii dăunători ai culturii de orez..............................................................pag.10
5.1.Musculiţa orezului (Hydrellia griseola).........................................................pag.10
5.2.Melcul de apă dulce (Lymnaea stagnalis)......................................................pag.10
6.Principalii dăunători ai culturii de ovăz..............................................................pag.11
6.1 Tripsul ovăzului (Stenothrips graminum Uzel)..............................................pag.11
6.2. Păduchele ovăzului (Macrosiphum avenae F.).............................................pag.11
7.Principalii dăunători ai culturii de secară..........................................................pag.12
8.Combaterea biologică a dăunătorilor.................................................................pag.12
Bibliografie............................................................................................................pag.13

2
 1.Generalităţi

Dăunătorii sunt nişte organisme, de obicei insecte, care provoacă deprecieri asupra
culturilor de cereale, dar şi asupra produselor depozitate. Mulţi dintre dăunătorii care
provoacă aceste deprecieri trăiesc numai în spaţii de depozitare, având una sau mai multe
generaţii pe an. Sunt însă insecte care au mai multe generaţii pe an, din care cel puţin o
generaţie se dezvoltă în câmp sau una din etapele ciclului de dezvoltare are loc în câmp.
Aceasta denotă faptul că recoltele agricole pot fi deja infestate la introducerea în spaţiul
de depozitare.
Insectele dăunătoare iernează în crăpăturile din pardoseală, din pereţi, ascunse la
elementele acoperişului, în boabe, etc. De asemenea migrează de la un spaţiu la altul,
îndeosebi în vecinătăţi apropiate. Unele sunt atât de mici încât sunt duse de vânt sau se
prind de blana şoarecilor, şobolanilor, pisicilor, pe haine.
Dăunătorii pot deprecia cerealele şi produsele obţinute din prelucrarea acestora,
provocând pagube mari. Aceşti dăunători, în general, sunt adaptaţi condiţiilor de viaţă din
magazii, silozuri, unităţi de producţie sau din câmp, pierzând facultatea de a zbura, şi nu
se poate dezvolta în afara contactului cu masa de cereale sau cu planta în lan.
Dăunătorilor le sunt proprii anumite zone de răspândire (areal), consecinţă a unei
evoluţii îndelungate şi complexe sub acţiunea factorilor ecologici şi geoistotici.
Gradul daunelor produse de fiecare insectă nu este uniformă pe întinderea întregului
areal de răspândire a speciei respective. Se disting trei zone: zona de maximă intensitate,
zona daunelor probabile şi zona daunelor neînsemnate.
Studiul arealului de răspândire al fiecărui organism şi stabilirea arealului are o
importanţă deosebită în organizarea măsurilor de protecţie.
Cauzele care provoacă variaţii în numărul insectelor dăunătoare în anumiţi ani şi
proporţia lor sunt condiţionate de combinarea factorilor ecologici. Dacă se întâlnesc
condiţii optime de câţiva ani, specia începe să se hrănească intens şi înmulţindu-se
provoacă o invazie în masă. Invazia poate fi provocată şi de lipsa de activitate
gospodărească a omului.
Căldura şi umiditatea sunt considerate factori ecologici principali care influenţează
dezvoltarea dăunătorilor.
Insectele dăunătoare cerealelor se împart în trei grupe:
1) insecte cu aripi tari ( coleoptere, gândaci) dintre acestea cele mai periculoase fiind
gărgăriţele;
2) fluturii (lipidoptere);
3) acarienii.
Infestarea cerealelor cu insecte şi acarieni se poate prezenta sub două forme:
- Forma vizibilă, în care dăunătorii aflaţi în orice stadiu de dezvoltare se pot descoperi cu
ochiul liber sau când cerealele prezintă semne vizibile de atac (înţepături, orificii,
rosături, etc.);
- Forma ascunsă, în care dăunătorii aflaţi în orice stadiu de dezvoltare sunt localizaţi în
interiorul cerealelor, tratarea cu reactivi speciali sau prin radiografie.

3
 2.Principalii dăunători ai culturii de grâu

2.1. Tripsul grâului (Haplotrips tritici)

Diagnoza atacului. Modul de manifestare al atacului se face prin albirea spicului de

grâu şi în acelaşi timp are loc răsucirea tulpinii.
Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul de culoare brun-negricioasă de 2-3 mm,
cu ultimul segment al abdomenului alungit sub formă de tub. Aripile anterioare prezintă o
singură nervură longitudinală. Are o singură generaţie pe an; iernează sub formă de larve
şi ca adulţi şi nimfe în resturile vegetale. Se hrănesc prin înţeparea şi sugerea frunzelor,
tulpinilor, organelor florale determinând albirea spicelor, zburlirea aristelor şi secarea
boabelor. Tripşii sug boabele în faza de lapte.
Răspândire şi importanţă economică. Tripsul grâului are o largă răspândire pe glob.
În Europa, tripsul grâului este predominant în zonele de climă temperată. Produce
reducerea cantităţii cât şi a calităţii recoltei de boabe.

2.2.Ploşniţa cerealelor (Eurygaster integriceps)

Diagnoza atacului. Specie oligofagă, dezvoltându-se în principal pe culturile de grâu,

dar atacă şi alte graminee cultivate şi spontane. Adulţii înţeapă tulpinile tinere, frunzele,
rahisul spicelor, florile şi boabele. La locul înţepăturii se formează o mică umflătură
numită ,,con salivar” în jurul  căreia apare o zonă de culoare gălbuie. Adesea frunza
atacată se îngălbeneşte, se răsuceşte şi se usucă, de la locul înţepăturii atârnând ca o
sfoară. Uneori spicul rămâne în burduf, iar când apare, are aristele ondulate şi poate fi
parţial sau total steril, albit, aspect care se întâlneşte frecvent la vârful spicelor. Boabele
atacate sunt şiştave, zbârcite sau dacă nu sunt deformate, poartă urmele înţepăturilor sub
formă de puncte negre, înconjurate de o zonă decolorată.
Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul oval, de 11-13 mm lungime, de culoare
brună.Capul este triunghiular. Antenele sunt constituite din 5 articule. Pronotul este
aproape hexagonal.Scutelul foarte dezvoltat egal în lungime cu abdomenul, cu o carenă în
partea mediană şi cu două puncte gălbui la bază. Oul este sferic şi de culoare verzuie la
depunere şi de culoare închisă, pe măsură ce se dezvoltă embrionul. Larva este
asemănătoare cu insecta adultă, fiind mai mică şi lipsită de aripi sau cu rudimente de
aripi, în funcţie de vârsta acesteia.
Are o generaţie pe an. Iernează ca insectă adultă, sub frunzarul pădurii, în liziera
pomilor din apropierea culturilor, sub ierburi. Primavara la temperaturi de peste 10º C,
insectele îşi fac apariţia, la început pe gramineele spontane, apoi zboară în culturile de
cereale. Numărul maxim de insecte pe culturi se înregistrează la jumătatea lunii mai.

4
După o perioadă de hrănire şi maturaţie sexuală are loc copulaţia şi depunerea pontei.
Larvele apar la 8-10 zile de la depunerea pontei. Până la maturare se hrănesc şi năpârlesc
de 4-5 ori, întreaga lor evoluţie durând 30-40 zile, ceea ce corespunde cu ajungerea la
maturitate a cerealelor. Adulţii din noua generaţie apar la sfârşitul lunii iulie, hrănirea lor
continuând până în cursul lunii august, când se retrag pentru iernare.
Răspândire şi importanţă economică. Ploşniţele cerealelor sunt răspândite în centrul
şi sud-estul Europei, în vestul Asiei şi în nord-estul Africii. La noi în ţară se întâlnesc în
toate zonele cultivatoare de grâu, în densităţi mai mari în regiunile de stepă şi ale
pădurilor de stejar. Eurygaster integriceps este specia cea mai frecventă şi păgubitoare.
Atacul ploşniţei grâului produce şiştăvirea boabelor de grâu în procent de 1-2%, iar
saliva introdusă în bob provoacă distrugerea glutenului, ceea ce duce la diminuarea
calităţii grâului.

2.3.Gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides)

Larvă Adult Aspect de dăunare la cereale

Diagnoza atacului. Larvele atacă atât toamna cât şi la începutul primăverii şi se

hrănesc exclusiv cu frunze. Acestea fac galerii în apropierea plantelor, ies parţial din
galerii, rod baza frunzelor pe care apoi le trag în galerii şi le triturează cu ajutorul
aparatului bucal. Din frunze este reţinută doar partea suculentă, iar nervurile sunt împinse
sub forma unor ghemotoace răsucite la baza plantelor. Adulţii se hrănesc pe spic,
consumând boabele în diferite stadii de dezvoltare, dar pagubele cele mai mari le produc
larvele. Atacul se manifestă în vetre.
Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul masiv, convex, alungit, de 14-16 mm, de
culoare neagră. Pe partea dorsală are uşoare reflexe metalice, iar pe cea ventrală este brun
roşcat. Larva, la maturitate deplină, este de 30-35 mm lungime, corpul uşor turtit dorso
ventral, format din segmente, care se îngustează spre partea posterioară. Capul este
cafeniu, iar restul corpului este de un alb cenuşiu, cu pete cafenii dispuse dorsal pe
fiecare segment. Gândacul ghebos are o singură generaţie pe an şi iernează sub formă de
larvă.
Răspândire şi importanţă economică. Gândacul ghebos este răspândit în toate zonele
în care se cultivă cereale. Atacul acestui dăunător produce reducerea cantităţii de cereale.

2.4.Păduchele verde comun al cerealelor (Schizapis graminum)

5
 Diagnoza atacului. Această specie atacă planta încă din momentul în care răsare,
atacul continuându-se şi când planta ajunge la maturitate. Păduchele verde atacă frunzele
plantei de grâu prin introducerea unei secreţii salivare toxice în ţesutul vegetal prin
intermediul stiletelor bucale. Locul înţepăturii poate fi detectat uşor datorită petelor de
culoare gălbuie caracteristice de pe frunze. Prezenţa în număr mare a acestor dăunători
pot duce la uscarea plantelor tinere.

Adult şi nimfă Colonie

Dăunătorul şi biologia sa. Corpul insectei are o lungime de 1,7-2 mm lungime şi

culoare verde. Dorsal prezintă o dungă de un verde mai închis. Antenele sunt închise la
culoare şi orientate spre exterior. Picioarele au aceiaşi culoare ca şi corpul cu mici urme
negre. Pe abdomen prezintă două fanere. Femelele mature ale acestei specii pot fi atât cu
aripi, cât şi fără aripi.
Femelele acestei specii nasc nimfe. Aceste nimfe devin insecte adulte în 6-30 zile în
funcţie de temperatură. În condiţii prielnice, populaţia acestora poate creşte de şase ori
într-o săptămână. Au mai multe generaţii pe an.
Răspândire şi importanţă economică. Schizapis graminum are o largă răspândire
deoarece se poate adapta la diferite regimuri de temperatură. Atacul în faza incipientă,
adică imediat după răsărire, poate provoca mari daune deoarece duce la moartea plantelor
tinere. La plantele mature pot duce la secarea bobului şi prin urmare la reducerea
cantităţii şi calităţii recoltei.

2.5.Nematodul grâului (Anguina tritici)

Anguina tritici Spice atacate Boabe atacate

Diagnoza atacului. Anguina tritici este un exoparazit care devine endoparazit invadând
inflorescenţa şi boabele în curs de maturizare. Produce o boală numită “fierea
seminţelor”. Plantele atacate de acest parazit sunt pipernicite, prezintă frunze deformate,

6
iar bobul se transformă într-o băşică ce conţine o masă uscată de nematozi. La maturitate,
boabele atacate de acest parazit capătă culori de la galben închis la brun-negru.
Dăunătorul şi biologia sa. Este un nematod care are lungimea de aproximativ 3-5 mm.
Corpul femelelor este îngroşat şi curbat ventral. Larvele se mişcă pe plantă cu ajutorul
unui film de apă. Invadează meristemele şi inflorescenţa. În momentul pătrunderii în bob,
năpârlesc, devin adulţi şi se înmulţesc. Depun ouă în interiorul bobului unde se usucă şi
devin inactive. Sunt eliberate în contact cu solul umed când se hidratează. Ciclul de viaţă
are o durată de 113 zile.
Răspândire şi importanţă economică. Se întâlneşte în majoritatea regiunilor
cultivatoare de cereale, dar mai preponderent în Africa de Nord şi în Asia de Vest. Pot
produce pierderi cantitative de 30% până la 70%, în funcţie de numărul dăunătorilor şi de
tratamentele aplicate.

2.6.Gândacul pocnitor (Agriotes spp.)

Viermi sârmă (larvă) Plantă atacată Adult

Diagnoza atacului. Modul de hrănire al gândacilor adulţi nu este semnificativ. Larvele

(viermii sârmă) produc însă prin hrănire pagube rădăcinilor, plantele devenind astfel
slăbite, se îngălbenesc şi mor în cele din urmă. Larvele sunt polifage, hrănindu-se cu
părţile subterane ale plantelor aparţinând celor mai diferite familii botanice; ele preferă
totuşi cerealele, pajiştile, tuberculiferele şi rădăcinoasele. Cerealele sunt roase sub nivelul
coletului, rozându-le de la exterior. În tuberculi sapă galerii în profunzimea acestora.
Dăunătorul şi biologia sa. Adulţii au corpul alungit şi îngustat posterior. Elitrele sunt
prevăzute cu patru dungi caracteristice. Se cunosc 3 specii: A.lineatus, A.ustulatus şi
A.obscurus. Caracteristic pentru acest grup de insecte este dispozitivul de sărit, situat la
punctul de inserţie între prostern şi mezostern. Culoarea variază de la brun-roşcat la brun
închis. Larvele ating la maturitate lungimea de 18-26 mm. Corpul este cilindric, puternic
chitinizat, ceea ce le imprimă o anumită rigiditate, de unde le vine şi denumirea de
"viermi sârmă". Din vârsta a doua, culoarea corpului se transformă din alb-transparent în
galben-portocaliu lucios, iar capul este brun.
Ciclul evolutiv la speciile menţionate se derulează pe parcursul a 5 ani. În condiţiile
ţării noastre, adulţii sunt prezenţi în câmp în lunile mai-iunie şi se hrănesc cu polenul
unor plante spontane, de obicei umbelifere. La apariţie, larvele sunt transparente. În
primul şi al doilea an se hrănesc cu humus şi substanţe organice în descompunere. Până la
atingerea maturităţii larvele trec prin opt vârste şi şapte năpârliri. Începând din vârsta a
IV-a şi cel de-al treilea an de dezvoltare, larvele trec la un regim de alimentaţie fitofag,
cauzând importante pagube. Iernarea are loc sub formă de larvă de vârsta a II-a, a IV-a şi

7
a VI-a, precum şi în stadiul de adult, în sol, la adâncimi cuprinse între 20 şi 30 cm. După
cel de-al patrulea an larvele se transformă în pupă la adâncimi de 40-50 cm. După cca. o
lună apar adulţii, care rămân în sol până primăvara, când îşi reiau ciclul evolutiv.
Răspândire şi importanţă economică. Gândacii pocnitori sunt răspândiţi în toată
lumea. Din cele aproximativ 8000 de specii, circa 150 apar în Europa Centrală şi de Est.
Gândacii pot fi găsiţi în păduri, pe câmpuri şi în grădini. Pot produce pagube importante
din punct de vedere economic prin devastarea culturilor.

3. Principalii dăunători ai culturii de porumb

3.1.Răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis)

Diagnoza atacului. Insectele hibernante se hrănesc cu plantele

tinere de porumb, orz, sfeclă, tutun, floarea-soarelui. Gărgăriţa
retează plantele de la colet, la un atac în masă cauzând
compromiterea culturilor. Când sunt atacate plantele într-o fază
mai avansată, insectele rod marginal frunzele, sub formă de
trepte; plantele se refac, dar sunt întârziate în vegetaţie. Larvele
rod rădăcinile plantelor de porumb, sfeclă, floarea-soarelui, fără
să producă pagube importante.
Dăunătorul şi biologia sa. Gărgăriţa are corpul de 6,5-8 mm lungime. Capul este
prelungit sub forma unui rostru scurt şi gros, antenele geniculate şi măciucate. Primul
articul nu depăşeşte marginea posterioară a ochiului. Pronotul este mai lat decât lung.
Corpul are culoare cenuşie, adesea cu dungi longitudinale, mai închise sau mai deschise
pe elitre. Baza elitrelor este mai lată decât toracele.
Specia este monovoltină. Iernează în sol, ca adult. Adulţii hibernanţi apar la sfârşit de
aprilie – început de mai şi se hrănesc cu plante graminee, mai ales cu porumb, care are 2-
4 frunze. Ouăle sunt depuse în sol sub bulgării de pământ. Larvele se dezvoltă în sol,
lângă rădăcinile plantelor, cu care se hrănesc. În cursul lunilor iulie-august, larva ajunge
la maturitate, îşi construieşte un cocon din grăunciori de pământ şi se împupează. Adulţii
apar în august-septembrie dar rămân în coconi pentru hibernare.
Produce pagube însemnate culturilor de porumb, mai ales în primăverile călduroase şi
secetoase.

3.2.Viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera)

8
 Larve Adult Simptome de dăunare

Diagnoza atacului. Adultul se hrăneşte la început cu limbul foliar, pe care-l perforează

sub forma unor dungi longitudinale în lungul nervurilor. În perioada înfloririi, atacul se
extinde la mătase şi polen. Uneori sunt consumate boabele din vârful ştiuletelui, aflate în
faza de lapte. Adulţii pot migra apoi pe culturile de porumb însămânţate mai târziu.
Larvele se hrănesc cu rădăcinile de porumb, cauzând scurtarea acestora. Ca rezultat al
acestui mod de atac, rădăcinile nu mai pot susţine plantele, astfel că acestea au tendinţa
de îndoire spre sol. Plantele cu rădăcinile distruse în proporţie de 50% prezintă o tulpină
îndoită caracteristic sub formă de ,,gât de lebădă”.
Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul oval alungit, cu dimensiuni cuprinse
între 4,4-4,6 mm masculul şi 4,2-6,8 mm femela, de culoare gălbuie-verzuie. Elitrele
masculului sunt brune, cu partea posterioară mai deschisă, iar ale femelei sunt bine
evidenţiate de trei benzi de culoare neagră. Ouăle sunt ovale, de 0,5 mm, de culoare
galben deschis la depunere, devenind ulterior galbene brunii. Larva are
lungimea cuprinsă între 10-18 mm. Are forma alungită, subţire, de culoare albă, cu
capsula cefalică mai închisă. Al nouă-lea segment abdominal al larvei prezintă în partea
dorsală o pată închisă la culoare. Prezintă trei vârste larvare.

4.Principalii dăunători ai culturii de orz

4.1.Tripsul orzului (Limothrips denticornis)

Diagnoza atacului. Înţeapă ţesutirile plantelor,

respectiv celulele. Frunzele capătă o culoare alb-argintie
după care devin galben-maronii. Părţile atacate ale plantei
sunt acoperite cu excremente ale insectei. Datorită acestor
înţepături, bobul prezintă deformări şi imperfecţiuni.
Dăunătorul şi biologia sa. Adulţii au forma corpului
alungită, lungimea de 1,2-1,5 mm şi culoare brun spre
negru. Antenele sunt formate din 8 segmente, iar pe al
treilea segment prezintă un dinte. Masculii nu au aripi.
Pseudopupa are tot aceeaşi lungime ca şi adultul, dar
aripile, antenele şi picioarele nu sunt dezvoltate.Nimfele
au o durată de dezvoltare de 3-5 săptămâni, în funcţie de temperatura mediului ambiant.

9
 Dezvoltă două generaţii pe an. Hibernează în stadiu de adult. În luna aprilie dezvoltă
colonii prin depunerea de ouă pe diferitele organe ale plantei papazitate (gazda).
Răspândire şi importanţă economică. Sunt larg răspândite şi pot produce scăderea
cantităţii recoltei cu până 15% şi chiar mai mult.

4.2.Omida orzului

Diagnoza atacului. Atacul este intens la începutul ciclului de dezvoltare al plantei când
ţesuturile sunt tinere şi fragede. Deşi este activă tot sezonul estival, nu mai reprezintă o
problemă în acest stadiu. Atacul se manifestă prin tăierea cu ajutorul aparatului bucal a
tulpinii chiar de la baza solului. O populare abundentă poate conduce la o devastare
completă a culturii.

Larve Plantă atacată Adult

Dăunătorul şi biologia sa. Omizile sunt larve ale unor molii de noapte. Corpul este de
formă cilindrică. Lungimea lor variază în limite foarte largi. Lungimea medie este
cuprinsă între 3-4 cm. Prezintă o multitudine de culori :alb, roz, verde, gri, auriu, maro.
Unele prezintă păr sau pot fi lucioase. Forma adultă are o mărime medie. Este de culoare
maro spre negru cu diferite forme şi modele.

5.Principalii dăunători ai culturii de orez

5.1.Musculiţa orezului (Hydrellia griseola)

Ou Larvă Adult

Diagnoza atacului. Daunele se datorează larvelor care pătrund între cele două straturi
epidermice formând găuri pentru a se hrăni. Plantele atacate prezintă pe suprafaţa
frunzelor nişte gâlme în care se află larvele. Aceste zone la început sunt mai deschise la
culoare, apoi se îngălbenesc, iar când se usucă devin albe.

10
 Dăunătorul şi biologia sa. Musculiţa orezului are o lungime de 4,5 mm şi se întâlneşte
de obicei în orezării mergând la suprafaţa apei sau pe frunzele care plutesc pe apă.
Femelele adulte depun ouă de culoare albă pe partea exterioară a frunzei. Necesită o
umiditate relativă de 80-100% pentru a se dezvolta larva în 3-5 zile. Larva se poate
adăposti într-o gaură deja existentă sau poate migra pe altă frunză. Hibernează sub forma
adultă.

5.2.Melcul de apă dulce (Lymnaea stagnalis)

Diagnoza atacului. Melcul de apă dulce se hrăneşte cu frunzele plantei de orez care
plutesc deasupra apei. În urma unei suprapopulări, se poate ajunge la distrugerea parţială
sau totală a recoltei.
Dăunătorul şi biologia sa. Lymnaea stagnalis este cea mai mare specie de moluşte
care populează lacurile cu apă dulce.
Cochilia adultului are o înălţime de 45-60 mm şi o
lungime de aproximativ 20-30 mm. Culoarea cochiliei este
galbenă cu dungi maronii.
Corpul este moale, de unde şi denumirea de “moluscă”,
cu lungimea medie de 5 cm. În partea anterioara a corpului
prezintă două antene pe care se găsesc ochii. Respiraţia are
loc prin intermediul plămânilor, de aceea se ridică din când
în când la suprafaţa apei. De asemenea, melcul de apă dulce
posedă şi respitaţie cutanată. Se deplasează prin intermediul piciorului.
Răspândire. Este răspândit în toate zonele cultivatoare de orez din Europa, America de
Nord şi Asia.

6.Principalii dăunători ai culturii de ovăz

6.1 Tripsul ovăzului (Stenothrips graminum Uzel)

Diagnoza atacului. Paniculele prezintă o tendinţă de

albire prematură. În panicule la analiza atentă, se pot găsi
tripşi, insecte cu lungimea corpului în jur de 1 mm, de
culoare galbenă-cenuşie spre cafeniu. Capul este mai lung
decât lat, de culoare mai închisă decât restul corpului;ochii
au culoare carămizie,pronotul este mai lat decât lung.
Dăunătorul şi biologia sa. Adulţii speciei Stenothrips
graminum apar în cursul lunii mai când poate fi înregistrat
zborul maxim. După apariţie are loc ponta şi depunerea ouălelor pe panicule; larvele
apărute se hrănesc în interiorul paniculului. Nu se poate afirma cu certitudine dacă în
condiţiile ţării noastre specia are una sau două generaţii. Este însă sigur faptul că
hibernarea are loc în stadiul de nimfă de ultima vârstă, în rizosferă.
Răspândire şi importanţă economică. Tripsul ovăzului este răspândit în toată Europa;
produce atât reducerea cantităţii, cât şi a calităţii recoltei de boabe.

11
 6.2. Păduchele ovăzului (Macrosiphum avenae F.)

Diagnoza atacului. Pe panicule se dezvoltă colonii de afide

care în urma înţepăturilor determină albirea; păduchii sunt
prezenţi, de asemenea, şi pe frunzele plantelor de ovăz, zona în
care apar pete de decolorare cu nuanţă roşcată. În cadrul
coloniilor, sunt prezente atât formele aptere, cât şi cele aripate.
Forma apteră are lungimea de 2-2,8 mm; antenele de lungimea
corpului sau îl depăşesc puţin. Corniculele au 1/3 până la ¼ din
lungimea corpului şi extremitatea reticulară. Coada are 2/3 din
lungimea corniculelor şi prezintă o uşoară strangulare la bază.
Culoarea este verde-brun deschis; picioarele sunt galbene cu extremităţile femurelor,
tarselor şi tibiilor fumurii. Antenele şi corniculele sunt de culoare neagră.
Forma aripată seamănă mult cu forma apteră.
Dăunătorul şi biologia sa. Fundatrixul apărut primăvara se înmulţeşte pe cale
partenogenetică, dând naştere la o succesiune de generaţii; formele aripate apar spre
sfârşitul lunii mai, ajungând la un numar maxim în lunile iunie-iulie. Toamna, femelele
sexuate migrează în căutarea plantei gazdă principale, trandafirul; ouăle sunt depuse
obişnuit pe tulpinile acestei plante. Hibernarea are loc în stadiul de ou.
Răspândire şi importanţă economică. Specia Macrosiphum avenae F. este răspândit
în toată Europa, în Africa de Nord, Asia de Est. În ţara noastră are o răspândire
generalizată. Atacul păduchelui are ca efect sterilitatea paniculelor, iar într-o fază
ulterioară reducerea greutăţii boabelor.

7.Principalii dăunători ai culturii de secară

Printre cei mai periculoşi dăunători ai secarei se află ploşniţa cerealelor, nematodul
grâului şi tripsul grâului, dăunători care au fost descrişi în capitolele anterioare.

8.Combarea biologică a dăunătorilor

Organizaţia  Internaţională  de  Luptă    Biologică (O.I.L.B.) a definit combaterea 

biologică  ca fiind  o utilizare  a organismelor  vii  şi a produselor activităţii  lor
biologice, cu scopul reglării populaţiilor de dăunători. Prin acestea se subliniază, pe o
parte, utilizarea conştientă a duşmanilor naturali ai dăunătorilor, iar pe de altă parte, a
produşilor activităţii lor metabolice cu  scopul nu de a eradica, de a distruge toţi
dăunătorii, ci numai de a regla densităţile populaţiilor de dăunători.
Extinderea  metodelor  biologice de combatere a dăunătorilor este una dintre direcţiile
de perspectivă a dezvoltării protecţiei plantelor, mai ales pentru    reducerea  şi eliminarea
fenomenelor de poluare pe care le pot produce substanţele chimice.

12
 Conservarea   şi   activarea   mecanismelor   naturale de  reglare a densităţilor 
populaţiilor  de organisme dăunătoare trebuie să se bazeze pe o cunoaştere profundă a
tuturor factorilor şi legăturilor biocenotice.
Metodele biologice de combatere prezintă avantaje apreciabile în comparaţie cu
celelalte procedee. Aceste avantaje sunt:
- lipsa de toxicitate pentru om şi animale;
- menţinerea echilibrului biocenotic;
- eliminarea pericolului rezidurilor şi a celui legat de apariţia rezistenţei.
Metodele pot fi folosite indiferent de stadiul de dezvoltare al plantei, iar pentru
efectuarea tratamentelor nu sunt necesare măsuri speciale de protecţia muncii.

BIBLIOGRAFIE

1.Hulea Ana – Bolile şi dăunătorii cerealelor, Editura Ceres, Bucureşti, 1975

2.Săvescu A. – Album de protecţia plantelor, vol.III (Dăunătorii culturilor de câmp

şi ai produselor agricole depozitate), Centrul de Material Didactic şi
Propagandă Agricolă, Bucureşti, 1962

3. http://www.bayercropscience.ro/

4. http://www.ipm.ucdavis.edu/PMG/selectnewpest.small-grains.html

5. http://www.pedagonet.com/Insectclopedia/pest2.html

13
14