Page6

2009-2010
 CUPRINS

Memoriu justificativ..................................................................................................................pag.4
Cap I. Importanţa combaterii bolilor şi dăunătorilor...............................................................pag.5
1. Bolile principalelor plante de cultură........................................................................... pag.5
1.1. Noţiuni privind bolile plantelor de cultură...................................................... pag.5
1.2. Principalele boli ale cartofului........................................................................ pag.5
1.2.1. Viroze......................................................................................................... pag.5
1.2.1.1. Mozaicul X al carfofului.......................................................... pag.5
1.2.1.2. Mozaicul Y al carfofului...........................................................pag.6
1.2.2. Bacterioze................................................................................................... pag.6
1.2.2.1. Cancerul bacterian al cartofului.............................................. pag.6
1.2.2.2. Înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor.... pag.6
1.2.3. Micoze........................................................................................................ pag.7
1.2.3.1. Râia neagrã a cartofului.......................................................... pag.7
1.2.3.2. Mana cartofului....................................................................... pag.7
1.3. Principalele boli ale porumbului......................................................................pag.8
1.3.1. Pătarea şi uscarea frunzelor de porumb......................................................pag.8
1.3.2. Tăciunele comun al porumbului..................................................................pag.9
1.3.3. Înflorirea albă a boabelor........................................................................... pag.9
1.4. Principalele boli ale grâului...........................................................................pag.10
1.4.1. Mozaicul dungat al grâului ..................................................................... pag.10
1.4.2. Pătarea în ochi a bazei tulpinii de grâu.....................................................pag.11
1.4.3. Făinarea grâului....................................................................................... pag.11
1.4.4. Pătarea brună a frunzelor de grâu ............................................................pag.12
1.4.5. Mălura comună a grâului..........................................................................pag.13
1.5. Principalele boli ale cepei.............................................................................. pag.13
1.5.1. Boli produse de ciuperci........................................................................... pag.13
1.5.1.1. Putregaiul cenuşiu al cepei.................................................... pag.13
Page6

1.5.1.2. Mana cepei.............................................................................pag.14

 1.5.2. Boli produse de bacterii........................................................................... pag.14
1.5.2.1. Putregaiul umed.................................................................... pag.14
2. Dăunătorii principalelor plante de cultură..................................................................pag.14
2.1. Principalii dăunători ai cartofului................................................................. pag.14
2.1.1. Gândacul din Colorado........................................................................... pag.14
2.1.2. Nematodul tulpinilor şi tuberculilor de cartof........................................pag.15
2.2. Principalii dăunători ai porumbului................................................................pag.15
2.2.1. Viermele de sârmă....................................................................................pag.15
2.2.2. Răţişoara porumbului................................................................................pag.16
2.2.3. Viermele vestic al rădăcinilor de porumb.................................................pag.17
2.3. Principalii dăunători ai grâului........................................................................pag.17
2.3.1. Tripsul grâului..........................................................................................pag.17
2.3.2. Ploşniţele cerealelor..................................................................................pag.17
2.3.3. Viermele roşu al paiului ..........................................................................pag.18
2.3.4. Musca cenuşie..........................................................................................pag.18
2.3.5. Şoarecele de câmp....................................................................................pag.19
2.3.6. Hârciogul..................................................................................................pag.19
2.4. Principalii dăunători ai cepei...........................................................................pag.20
2.4.1. Musca cepei..............................................................................................pag.20
2.4.2. Gărgăriţa cepei..........................................................................................pag.20
2.4.3. Trips..........................................................................................................pag.20
2.4.4. Nematodul bulbilor...................................................................................pag.21
Cap II. Recunoaşterea atacului de boli şi dăunători la principalele plante de cultură..........pag.21
Cap III. Metode de combatere a bolilor şi dăunătorilor........................................................pag.21
1. Principalele fungicide folosite în ţara noastră..........................................................pag.21
2. Principalele insecticide folosite în ţara noastră........................................................pag.23
3. Metode ecologice de combatere a bolilor şi dăunătorilor..........................................pag.24
Cap IV. Tehnologia de combatere..........................................................................................pag.24
1. Epoca de aplicare a substanţelor de combatere..........................................................pag.24
2. Doze folosite (minimă, optimă şi maximă) ...............................................................pag.25
Page6

3. Condiţii de aplicare.....................................................................................................pag.26
Cap V. Verificarea eficacităţii tratamentului....................................................................... pag.26
Cap VI. Norme specifice de igienă şi protecţia muncii....................................................... pag.26
Bibliografie......................................................................................................................... pag.26
Anexe.................................................................................................................................. pag.26

Page6
 Memoriu justificativ

Obţinerea unor recolte de calitate superioară în condiţiile unor costuri cât mai reduse nu
poate fi realizată decât prin aplicarea unor tehnologii specifice, perfecţionate, care să permită o
valorificare superioară atât a resurselor naturale, cât şi a imputurilor.
Nivelul şi calitatea recoltelor sunt condiţionate de prezenţa numeroaselor organisme
dăunătoare care, prin atacul produs, contribuie la reducerea producţiei sub nivelul potenţialului
soiurilor şi al condiţiilor agrotehnice asigurate. Din aceste considerente, acţiunile de protecţia
plantelor prezintă un interes major. Ţinând seama că numeroşi agenţi patogeni şi dăunători se
transmit prin sămânţă şi sol, se impune adoptarea unui sistem complex de măsuri care, în multe
situaţii, se bazează pe tratarea seminţelor. 
Combaterea integrală a agenţilor fitopatogeni se bazează pe aplicarea a trei metode:
mecanică, chimică, biologică. Este necesară aplicarea acestor metode de protecţie a culturilor
agricole în condiţiile existenţei unor anumiţi factori dăunători precum: poluarea, mortalitatea
animalelor folositoare, apariţia unor forme rezistente, tratamentele chimice imperfecte care
acţionează şi asupra altor organisme folositoare.

Page6
Cap I. Importanţa combaterii bolilor şi dăunătorilor
În condiţiile în care se află în ziua de astăzi ţara noastră (condiţii geografice, climatice şi
economice), obţinerea unor culture agricole superioare cantitativ, dar mai ales calitativ, este cât
se poate de importantă. Direct proporţional cu aceasta este şi dificultatea cu care se pot realiza
aceste producţii de calitate. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin metode preventive şi
curative, ţinând seama de biologia plantelor, sortimentele de pesticide, biologia agenţilor
dăunători.
În vederea atingerii pragului superior dezbătut mai sus, se recomandă aplicarea unor
metode specifice de combatere a bolilor şi dăunătorilor, care sunt următoarele:
 Măsuri şi mijloace agrotehnice: rotaţia culturilor, cultivarea soiurilor şi hibrizilor toleranţi
sau rezistenţi la atacul agenţilor patogeni şi dăunătorilor; amplasarea culturilor; nutriţia
echilibrată, irigarea culturilor, praşilele mecanice şi manuale, igiena culturală, defrişarea
culturilor, arătura adâncă de toamnă.
 Măsuri şi mijloace fizice: tratamente termice uscate (cu aer cald) şi tratamente termice
umede (cu apă caldă) aplicate seminţelor pentru protecţie împotriva virusurilor,
bacteriilor şi ciupercilor; tratamente cu abur (vapori supraîncălziţi) pentru protecţie
împotriva unor insecte, nematozi şi pentru dezinfecţia uneltelor.
 Mijloace biologice: preimunizarea cu surse avirulente sau slab virulente, antagonismul
microbian, folosirea microfaunei utile de paraziţi şi dăunători.
Protecţia culturilor de legume contra bolilor şi dăunătorilor trebuie să aibă un pronunţat
caracter ecologic şi integrat, ce se încadrează într-un sistem ce îmbină armonios toate metodele
de luptă, cu accentul din ce în ce mai mare pe folosirea largă a procedeelor agrotehnice şi
metodelor biologice. Pe această cale se limitează efectul nociv al pesticidelor, diminuându-se
poluarea mediului înconjurător (plante – sol - cultivator).

1.Bolile principalelor plante de cultură

1.1. Noţiuni privind bolile plantelor de cultură
Boala reprezintă tulburarea fiziologică, biochimică şi anatomo-morfologică pe care o
poate suferi un organism, culminând cu moartea. Bolile au în general un caracter local cu
excepţia virozelor, micoplasmozelor, şi unele bacterii şi ciuperci traheofile: ciuperci din genul
Page6

Ophiostoma care produc boli generalizate sau sistematice.

 După descoperirea agentului cauzal, bolile plantelor de cultură se pot clasifica astfel:
 neparazitare (datorită unor factori de mediu) ;
 parazitare şi infecţioase produse de un organism patogen care în funcţie de organismul
determinant sunt: viroze , microplasmoze, micoze, bacterioze, antofitoze.
După evoluţia lor în timp, bolile plantelor de cultură sunt:
 acute (într-un interval de timp foarte scurt pot produce moartea plantei bolnave);
 cronice (evoluează în îndelungat, de exemplu: Nectrya ditissima produce cancerul
fagului).
După cum se răspândesc pe suprafaţa plantei, bolile plantelor de cultură pot fi:
 epifite - produc rapid invazii;
 endemice – se dezvoltă pe aceeaşi suprafaţă.

1.2. Principalele boli ale cartofului

1.2.1. Viroze
1.2.1.1.Mozaicul X al cartofului (Solanum virus 1 syn. Marmor dubium)
Mozaicul X al cartofului este o viroză mult răspândită, care apare singură sau în asociaţie
cu alte viroze. În general boala are un caracter moderat, însă unele tulpini de virus provoacă
pagube ce pot afecta până la 45% din recoltă. Boala este gravă, plantele virozate diminuându-şi
producţia în medie cu 10 - 20%.
De regulă virusul X produce simptome externe mai puţin distincte. Se observă o uşoară
decolorare a frunzelor. La plantele în plină creştere se observă decolorări mai evidente şi pete de
mozaic.
Ca efect general, se observă slăbirea generală a plantelor şi scăderea recoltei prin
micşoarea numărului de tuberculi.

1.2.1.2.Virusul Y al cartofului Solanum virus 2 syn Marmor upsilon

Mozaicul Y este denumit şi mozaicul rugos. Este una dintre cele mai răspândite viroze
ale cartofului. În ţara noastră este cunoscut din anul 1932 şi este destul de frecvent, producând
pagube mai mari decât mozaicul X, deoarece poate reduce producţia cu 50-90%.
Page6
 Simptomele sunt foarte variate, în funcţie de plantă, de condiţiile de mediu şi de tulpina
de virus. Pe frunzele de cartof, mai ales pe cele bazale se observă apariţia unor pete mici,
neregulate, colţuroase, brun-negricioase, pe tulpini şi peţiol. Plantele atacate formează un număr
mic de tuberculi, de dimensiuni mici.
1.2.2. Bacterioze
1.2.2.1.Cancerul bacterian al cartofului - Streptomyces scabies
Cancerul bacterian sau streptomicoza este răspândită în toate ţările în care se cultivă
cartoful. În ţara noastră este considerată o boală care nu produce pagube şi nu are importanţă
economică. Dar ea constituie un factor care limitează producţia de cartofi de calitate superioară
şi influenţează negativ păstrarea şi capacitatea de producţie a tuberculilor de sămânţă.
Boala se manifestă pe tuberculi şi foarte rar pe stoloni şi rădăcini. Acestea sunt izolate şi
risipite neregulat, iar în cazul unui atac puternic sunt foarte dese, se pot uni şi forma plăgi
întinse, sub aspectul unei cruste aspre şi zbârcite.

1.2.2.2. Înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor - Erwinia

amylovora var. Atroseptica
Este o bacterioză răspândită în toate ţările cultivatoare de cartofi din Europa şi America.
Ea a fost descrisă încă din 1900 în Olanda şi Germania. În România boala a fost semnalată în
anul 1930 de Traian Săvulescu.
Boala se manifestă atât pe organele aeriene ale plantei cât şi pe tuberculi.
Simptomul principal, după care se dă chiar şi denumirea bolii este înnegrirea bazei
tulpinii : în porţiunea înnegrită tulpinile sunt mai subţiri, putrezesc uşor iar plantele atacate pot fi
smulse cu uşurinţă. În condiţii climatice favorabile, boala înaintează cu rapiditate, încât după 3-5
zile de la producerea infecţiei tulpinile se ofilesc şi cad la pământ, fară să mai manifeste
simptome treptate de îmbolnăvire.
1.2.3. Micoze
1.2.3.1. Râia neagrã a cartofului - Synchtrium endobioticum
Râia neagrã, denumitã şi cancerul cartofului sau buba neagrã este una din cele mai
periculoase boli ale cartofului.
Page6
 În ţara noastrã a fost semnalatã în 1921 la Fãgãraş într-un transport de cartofi, iar în anul
1941 s-a extins şi în culturi. În prezent, râia neagrã este localizatã în unele comune din judeţele
Suceava, Neamţ, Maramureş, Cluj, Hunedoara, Braşov, Sibiu.
Este una din bolile deosebit de pãgubitoare pentru cultura cartofului, unele soiuri pot fi
distruse de aceastã boalã în proporţie de 100%.

1.2.3.2. Mana cartofului -Phytophthora infestans

Această boală este originară din America de Sud (Chile, Peru) şi a fost introdusă în
Europa în prima jumătate a secolului al-XIX-lea, fiind semnalată mai întâi în Germania, apoi şi
în alte ţãri europene.
În prezent în toate ţãrile cultivatoare de cartof, pagubele sunt destul de mari, putând fi
afectatã 30-50% din recoltã.
În anii numiţi "de manã", în multe localitãţi recolta scade cu 40-50%. Aceste pagube
sporesc în condiţii de pãstrare necorespunzãtoare a tuberculilor, deoarece ulterior se pot instala
şi alte ciuperci (mai ales Fusarium) ceea ce duce la putrezirea în masã a cartofilor depozitaţi.

1.3. Principalele boli ale porumbului

1.3.1. Pătarea şi uscarea frunzelor de porumb
Denumire ştiinţifică a acestei boli a porumbului este de Helminthosporium turcicum.
Boala apare pe frunze sub forma unor pete mari, alungite în direcţia nervurilor, galben-
cenuşii sau cafeniu deschis, cu o margine mai închisă la culoare. Frunzele puternic atacate se
usucă, se sfâşie şi, ca urmare, boabele se şiştăvesc.

1.3.2. Tăciunele comun al porumbului

Denumirea ştiinţifică a acestei boli a porumbului este: Ustilago maydis.
Boala se manifestă pe toate organele plantei, sub forma unor tumori (pungi), la început
verzi, buretoase, care ulterior devin argintii, pline cu o masă prăfoasă, neagră (sporii ciupercii).
La maturitate învelişul acestor pungi se rupe, iar sporii sunt puşi în libertate, distribuindu-se pe
sol sau fiind luaţi de vânt.
Page6
 1.3.3. Înflorirea albă a boabelor
Denumire ştiinţifică: Gibberella fujikuroi f.c. Fusarium moniliforme
Simptome: atacul se produce de timpuriu, încă de la răsărire, fiind afectate rădăcinile care
putrezesc, iar planta se ofileşte şi moare. Atacul cel mai păgubitor se înregistrează însă la nivelul
ştiuleţilor, simptomul caracteristic fiind crăparea (înflorirea) boabelor, în mod izolat sau în grup.
Ştiuleţii sau boabele atacate se păstrează cu greutate, deoarece boala evoluează şi pe
parcursul perioadei de păstrare.

1.4. Principalele boli ale grâului

1.4.1. Mozaicul dungat al grâului
Denumire ştiinţifică a acestei boli a păioaselor de toamnă este: Wheat streak mosaic virus
Simptome: frunzele plantelor prezintă dungi gălbui sub formă de striuri paralele cu
nervurile, iar spicele plantelor bolnave sunt adesea sterile, neputând da mai departe alte plante .

1.4.2. Pătarea în ochi a bazei tulpinii de grâu

Denumire ştiinţifică: Pseudocercosporella herpotrichoides
Simptome: atacul se manifestă îndeosebi la nodurile plantelor, unde se observă o pată de
formă lenticulară galbenă-brunie, cu un aspect negricios în centru. Deasupra şi dedesubtul petei
formată ca urmare a acţiunii patogenului, tulpina se înnegreşte şi ulterior se frânge. Spicele
plantelor bolnave sunt parţial sau total sterile. Atacul se observă în lan, prin vetrele caracteristice
cu plante frânte.

1.4.3. Făinarea grâului

Denumire ştiinţifică: Erysiphe graminis sin. Blumeria graminis
Simptome: toamna, dar mai ales primăvara, boala poate fi observată pe toate organele
plantelor. Se recunoaşte uşor printr-o pâslă albă, la început, apoi galben-roşcată, prăfoasă, care
reprezintă miceliile ciupercii. Atacul de făinare întârzie plantele în creştere, spicele formate sunt
mai mici, cu boabe puţine, şiştave, deoarece frunzele atacate se usucă de timpuriu.
Page6
 1.4.4. Pătarea brună a frunzelor de grâu
Denumire ştiinţifică: Septoria tritici
Simptome: simptomul principal îl constituie petele ovale sau alungite, la început galbene,
apoi brune, cuprinse între nervurile frunzelor, fără a fi delimitate de ţesutul sănătos, printr-un
brâu galben. Atacul începe cu frunzele bazale, extinzându-se treptat şi la frunzele din etajele
superioare.

1.4.5. Mălura comună a grâului

Denumire ştiinţifică: Tilletia sp.
Simptome: boala are un caracter sistemic, patogenul dezvoltându-se în interiorul plantei.
Plantele bolnave au culoare verde-albăstruie, sunt mai scunde, înspică mai devreme, spicele stau
drepte, sunt mai late, mai răsfirate, având un aspect zbârcit. Boabele mălurate sunt mai mici, mai
umflate decât cele sănătoase, au şanţul ventral mai puţin pronunţat şi sunt pline cu un conţinut
negricios, alcătuit din fructificaţiile ciupercii (clamidospori).

1.5. Principalele boli ale cepei

1.5.1. Boli produse de ciuperci
1.5.1.1. Putregaiul cenuşiu al cepei- (Botrytis alii) – Dithane
Boala se manifestă prin apariţia, iniţial pe frunze, a unor pete alungite care se acoperă
treptat cu un puf violaceu. Frunzele atacate se înmoaie şi se usucă. Următorul organ atacat este
bulbul, care putrezeşte. În cazul unor atacuri puternice, există posibilitatea unor suprainfecţii cu
ciuperci saprofite, care produc înnegrirea tuturor părţilor plantei şi răspândirea unui miros
neplăcut.

1.5.1.2. Mana cepei

Mana cepei este o boală produsă de ciuperca Peronospora destructor, care apare mai ales
în anii ploioşi. Atacă atât ceapa comună cât şi usturoiul, prazul, ceapa eşalotă şi ceapa de iarnă.
Page6

1.5.2. Boli produse de bacterii

 1.5.2.1. Putregaiul umed al cepei
Putregaiul umed este o boală, de această dată, produsă de o bacterie – Erwinia
carotovora. Baza tulpinii se înmoaie şi apar pete de culoare galben-maronie. Deşi bulbii nu par
afectaţi la recoltare, semnele bolii apar mai târziu, chiar în timpul depozitării. În centrul bulbului
de ceapă apare un inel alcătuit din câteva rânduri consecutive de foi care putrezesc şi degajă un
miros neplăcut.

2. Dăunătorii principalelor plante de cultură

2.1. Principalii dăunători ai cartofului
2.1.1. Gândacul din Colorado
Denumire ştiinţifică: Leptinotarsa decemlineata
Descriere: Are 1-2 generaţii pe an şi iernează ca adult în sol, la 35-40cm adâncime.
Plante atacate şi mod de dăunare: atacă numeroase specii de plante din familia
Solanaceae, atât cultivate (cartoful, vinetele, tomatele), cât şi spontane (ciumăfaia, zârna,
măselariţa, mătrăguna). Adulţii rod frunzele, începând de la margine, la un atac puternic putând
produce defolierea plantelor. Când nu mai găsesc plante verzi pentru hrană, gândacul atacă
tuberculii de cartof, mai ales dacă aceştia se află la suprafaţa solului, atacând şi fructele de
vinete. Larvele tinere perforează, iar mai târziu consumă în întregime limbul foliar. La atacuri
puternice plantele sunt complet scheletizate, rămânând numai resturi de tulpină, culturile de
cartof fiind complet compromise.

2.1.2. Nematodul tulpinilor şi tuberculilor de cartof

Denumire ştiinţifică: Ditylenchus destructor
Descriere: În condiţiile ţării noastre, dăunătorul poate dezvolta 5-6 generaţii pe an,
iernând în toate stadiile în tulpinile diferitelor plante cultivate şi spontane, în bulbi, în tuberculi şi
uneori chiar în sol. Primăvara larvele migrează în sol, pătrund în rădăcini, tuberculi sau bulbi
prin leziuni mecanice sau orificii naturale (lenticele, stomate), dizolvând pereţii celulari cu
ajutorul unor secreţii ale tubului digestiv.
Plante atacate şi mod de dăunare: nematodul atacă tulpinile, bulbii, tuberculii, rizomii şi
Page6

rădăcinile diferitelor plante cultivate şi spontane. În urma atacului frunzele plantelor se îngroaşă
şi se scurtează, decolorându-se treptat, pentru ca, în final, să se îngălbenească. Tuberculii sau
bulbii atacaţi se deformează, prezentând crăpături, plantele atacate se usucă. La o infestare
tardivă, deşi plantele nu prezintă simptome exterioare vizibile, tuberculii sau bulbii acestor plante
prezintă pete, la început albicioase, apoi brune, cu aspect mucilaginos şi în mod practic fără
posibilităţi de valorificare sau de păstrare.

2.2. Principalii dăunători ai porumbului

2.2.1. Viermii de sârmă
Denumire ştiinţifică: Agriotes sp.
Plante atacate şi mod de dăunare: sunt insecte polifage, larvele hrănindu-se cu părţile
subterane ale plantelor. Atacă de preferinţă cerealele păioase, porumbul, floarea-soarelui,
cartoful, sfecla, morcovul, tomatele, tutunul, pomii fructiferi, viţa de vie. Insectele adulte nu
produc daune, ele hrănindu-se cu elementele florale din inflorescenţele cerealelor şi
umbeliferelor. Larvele provoacă rosături ale rădăcinilor de cereale păioase şi de porumb, sub
nivelul coletului, în cazul tuberculiferelor şi rădăcinoaselor producând galerii în profunzimea
acestora. În timpul atacului plantele aflate în primele faze se îngălbenesc şi se usucă. Adulţii sunt
omnivore, se hrănesc cu insecte mici, râme, boabe de cereale germinate.

2.2.2. Răţişoara porumbului - Tanymecus dilaticollis

Descriere: Gărgăriţa are corpul de 6,5-8 mm lungime, capul prelungit sub forma unui
rostru scurt şi gros, antenele geniculate şi măciucate. Iernează în sol, ca adult şi apar la sfârşit de
aprilie – început de mai şi se hrănesc cu porumb tânăr care are 2-4 frunze. Larvele se dezvoltă în
sol, lângă rădăcinile plantelor, cu care se hrănesc. În cursul lunilor iulie - august, larva ajunge la
maturitate, îşi construieşte un cocon din grăunciori de pământ şi se împupează.

2.2.3. Viermele vestic al rădăcinilor de porumb

Page6
 Descriere şi recunoaştere: Adultul este de culoare galbenă spre verde. Femela prezintă pe
aripi trei dungi simetrice, are abdomenul mai mare, iar antenele mai scurte decât cele ale
masculului.
Modul de atac şi daune: Având în vedere modul de atac şi daunele produse, se apreciază
că atacul cauzat de larve este mai dăunător decât cel produs de adulţi. Pe frunzele atacate se
observă dungi albicioase.

2.3. Principalii dăunători ai grâului

2.3.1. Tripsul grâului
Denumire ştiinţifică: Haplothrips tritici
Plante atacate şi mod de dăunare: Adulţii înţeapă şi sug seva din organele florale şi
boabe. Florile atacate avortează, spicele capătă un aspect albicios, devin sterile, fenomenul fiind
cunoscut sub numele de albeaţa spicelor. Când boabele sunt atacate în faza de lapte, acestea nu
se mai dezvoltă şi devin şiştave. Boabele atacate au un conţinut scăzut de amidon.

2.3.2. Ploşniţele cerealelor

Denumire ştiinţifică: Eurygaster sp.; Aelia sp.
Plante atacate şi mod de dăunare: ploşniţele cerealelor atacă îndeosebi, grâul, precum şi
diferite graminee spontane. Frunza atacată se îngălbeneşte, se răsuceşte, se usucă de la locul
înţepăturii, atârnând ca o sfoară. Boabele atacate sunt şiştave, poartă urmele înţepăturilor sub
forma unor pete brune înconjurate de o zonă decolorată, iar conţinutul de gluten se diminuează.

2.3.3. Viermele roşu al paiului

Denumire ştiinţifică: Haplodiplosis marginata
Plante atacate şi mod de dăunare: atacă o gamă largă de specii de graminee, preferând
grâul şi orzul. Atacul determină frânarea creşterii şi înspicării, coacerea prematură, reducerea
numărului de boabe în spic şi reducerea concomitentă a masei boabelor.

2.3.4. Musca cenuşie

Page6

Denumire ştiinţifică: Delia coarctata

 Plante atacate şi mod de dăunare: larvele perforează tulpinile plantelor tinere, se
instalează în zona mugurelui de creştere, îl distrug, iar ca urmare frunza centrală se îngălbeneşte
şi se usucă.

2.3.5. Şoarecele de câmp

Denumire ştiinţifică: Microtus arvalis
Plante atacate şi mod de dăunare: atacă numeroase culturi agricole, cele mai mari pagube
fiind cauzate semănăturilor de cereale abia răsărite. Şoarecele atacă părţile aeriene şi cele
subterane, hrănindu-se atât ziua, cât şi noaptea.

2.3.6. Hârciogul
Denumire ştiinţifică: Cricetus cricetus
Plante atacate şi mod de dăunare: produce pagube culturilor de grâu, orz, ovăz, porumb,
hrănindu-se cu lăstari, frunze, rădăcini şi seminţe. Preferă boabele de cereale din spicele ajunse
la maturitate.

2.4. Principalii dăunători ai cepei

2.4.1. Musca cepei
Musca cepei este denumită ştiinţific: Hylemyia antique.
Descriere: această insectă este micuţă, de culoare gălbuie, lungă de până la 7 mm.
Larvele muştei se hrănesc cu bulbii din sol şi cu ţesutul din regiunea coletului, de aceea ceapa se
rupe de la sol, ca şi când ar fi retezată.

2.4.2. Gărgăriţa cepei

Denumire ştiinţifică: Ceutorrhynchus suturalis.
Descriere: este răspândită mai ales în regiunile din sud, în Oltenia, Dobrogea şi Muntenia.
Primele larve apar după două săptămâni şi se hrănesc cu interiorul frunzei, care se usucă
începând cu vârful, fără vreo cauză vizibilă, ca şi când ar fi arsă de soare. Caracetristică este însă
o dungă maronie, prezentă pe toată lungimea frunzei atacate, însoţite de pete deschise la culoare,
Page6

aproape albicioase.
 2.4.3. Trips-ul cepei
Denumire ştiinţifică: Thrips alii.
Descriere: Deşi are o viaţă scurtă de doar 20 de zile, o femelă depune în acest interval
aproape 100 de ouă. Din ouă, la câteva zile, apar larvele, care reprezintă pericolul propriu-zis
pentru legumele cultivate. Ele se hrănesc timp de o săptămână cu frunze după care migrează la
15 cm în sol, unde îşi continuă dezvoltarea.

2.4.4. Nematodul
Denumire ştiinţifică: Dythylenchus dipsaci.
Descriere: atacă o gamă largă de legume precum ceapa, usturoiul, dar şi cerealele
precum grâul şi ovăzul şi chiar plantele ornamentale în sere (garoafa). Ca simptome ale atacului
acestui nematod, se menţionează decolorarea frunzelor şi a parţilor aeriene, apariţia unor
umflături pe tulpini şi îngălbenirea unor porţiuni de frunză, de-a lungul nervurilor.

Cap II. Recunoaşterea atacului de boli şi dăunători la principalele plante de

cultură
Apariţia unei boli sau efectul datorat atacului unui dăunător sau altuia, poate fi percepută
sau recunoscută în masura în care se evidenţiază anumite schimbări de aspect, culoare sau miros.
Manifestarea bolii: o boala se manifestă când apar simptome exterioare. Acestea pot fi
specifice, caracteristice unui agent fitopatogen, sau pot fi aspecifice. Există specii de agenţi
fitopatogeni la care simptomele se modifică.
Modificări suferite de plantele de cultură sub acţiunea factorilor fitopatogeni:
a) Modificări biochimice: se referă la conţinutul de apă care există în ţesuturile bolnave
ce scade, cantiatea de clorofila scade prin distrugerea cloroplastelor-blocarea sintezei
componentei proteice a cloroplastelor. Cantitatea de aminoacizi liberi creşte datorită distrugerii
proteinelor. În urma proceselor bichimice se evidenţiază următoarele efecte: – intensificarea
proceselor fermentative; creşterea pH-ului; creşterea producţiei de: răşini, gume, tanini, fenoli
datorită perturbării procesului de nutriţie.  
Page6
 b) Modificări fiziologice: fotosinteza scade ca urmare a reducerii suprafeţei de
asimilaţie în zonele în care pe frunze sunt acumulaţi agenţii patogeni ce distrug cloroplastele.
Respiraţia se intensifică, creşte numărul de fermenţi oxidanţi. Transpiraţia variază în funcţie de
tipul agentului patogen astfel: la exoparaziţi scade, la endoparaziţi creşte. Temperatura
organelor bolnave creşte.

Cap III. Metode de combatere a bolilor şi dăunătorilor

1. Principalele fungicide folosite în ţara noastră

Aliette 80 WG
Substanţa activă: fosetil de aluminiu 800 g/kg
Formulare: WG (granule dispersabile în apă) 

Cultura Timp de pauză Organism ţintă Doza

Ceapa 7 zile Mana (Peronospora 0,2% (2
destructor) kg/ha)
Tabel 1. Folosirea fungicidului Aliette 80 WG

Mod de acţiune: Aliette 80 WG este un fungicid cu o capacitate de penetrare în plante

foarte bună ceea ce conferă produsului capacitatea de a combate ciupercile patogene, în special
din grupa Phycomycete (care produc mane).
Modul de utilizare: Ceapă: 0,2% (2 kg/ha) pentru combaterea manei (Peronospora
destructor). Se efectuează 1-2 tratamente preventive la avertizare, la interval de 10  zile, în
intervalul începutul formării bulbului până la 75% din diametrul final.
Compatibilitate: Aliette 80 WG este compatibil cu cea mai mare parte a insecticidelor şi
fungicidelor, cu excepţia produselor pe bază de dicofol şi cupru.
Antracol 70 WP
Substanţă activă: propineb 70%
Formulare: WP (pulbere umectabilă)
Page6
 Mod de acţiune: Antracol este un fungicid organic aderă foarte bine la suprafaţă
organelor tratate şi are un bun efect remanent care se manifestă pe o durată de 7-10 zile pe zona
tratată în funcţie de condiţiile locale.
- Cartof: 1,5 – 2,5 kg/ha împotriva manei şi a pătării brune. Se aplică in
cel mult 3 tratamente, la un interval de 14 zile începând cu fenofaza înainte de încheierea
rândurilor. Cantitatea de solţie este de 300 - 400 l/ha iar timpul de pauză 14 zile.

Falcon 460 EC - Fungicid pentru combaterea făinarii la viţa de vie, a bolilor foliare şi a
fuzariozei la grâu şi orz.
Substanţe active: tebuconazol 167 g/l + triadimenol 43 g/l + spiroxamina 250 g/l
Formulare: EC (concentrat emulsionabil)

Cultura Organism ţintă Doza

Grâu Complex boli foliare (Erysiphe graminis, Septoria 0,6 l/ha
tritici, Septoria nodorum, Puccinia striiformis,
Puccinia recondita)
0,7 l/ha
Fuzarioza (Fusarium spp.)
Tabelul 2. Folosirea fungicidului Falcon 460 EC

Modul de acţiune: Falcon este un fungicid sistemic cu acţiune preventivă şi curativă de

lungă durată asupra ciupercilor patogene. Falcon are un interval de aplicare foarte larg, el putând
fi utilizat pe toată durata perioadei de vegetaţie. Durata de protectţie a culturii este de 18-20 zile
la cereale păioase.

2. Principalele insecticide folosite în ţara noastră

Calypso 480 SC- Insecticid destinat combaterii dăunătorilor la cartof, pomi fructiferi,
porumb.
Substanta activă: tiacloprid 480 g/l
Formulare: SC (suspensie concentrată)
Page6
 Cultura Organism ţintă Doza
Cartof Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) 80 ml/ha
Afide (Aphis sp.)
Porumb Răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis) 90 ml/ha
Tabelul 3. Folosirea insecticidului Calypso 480 SC

Mod de acţiune: Calypso are un spectru larg de activitate atât împotriva insectelor care
înţeapă şi sug sucul celular cât şi asupra acelora care rod părţile aeriene ale plantei.
Mod de utilizare: - Cartof: Calypso are o eficacitate foarte bună şi o activitate de lungă
durată asupra gândacului din Colorado în toate stadiile lui de dezvoltare şi asupra afidelor.
Cultura este protejată împotriva gândacului din Colorado o perioadă de 25-30 zile de la
efectuarea stropirii, iar eficacitatea produsului este la fel de ridicată chiar şi atunci când larvele
sunt de vârsta mai avansată.
- Porumb: s e utilizează pentru combaterea răţişoarei porumbului
(Tanymecus dilaticollis) în doza de 90 ml/ha.

Decis Mega 50 EW- Insecticid pentru combaterea dăunătorilor la: grâu, cartof, porumb.
Substanţa activă: deltametrin 50 g/l
Formulare: EW (emulsie în apă)
Mod de acţiune: Decis Mega 50 EW acţionează prin contact şi ingestie, cu efect
repelent şi de şoc şi acţiune suplimentară ca inhibitor de nutriţie asupra insectelor. Acoperirea
completă şi uniformă a plantelor este esenţială pentru o buna protecţie. 
Mod de utilizare:
- Grâu: se utilizează doza de 0,15 l/ha in 300-400 l apă pentru a combate ploşniţa cerealelor. 
- Cartof: 0,15 l/ha în 300-600 l apă pentru a combate gândacul din Colorado. 1-3 tratamente la
avertizare, când în cultură predomină larvele.
- Porumb: 0,25 l/ha în 400 l apă pentru a combate viermele vestic al rădăcinilor.

3. Metode ecologice de combatere a bolilor şi dăunătorilor

Page6
 Metodele agrotehnice prezintă atât avantaje cât şi unele dezavantaje pentru agro-
ecosisteme, de aceea alegerea metodei, condiţiile şi momentul de execuţie influenţează
consecinţele aplicării acestor metode.
Avantaje: combat toate speciile de buruieni, concomitent cu lucrările de bază, cu
pregătirea patului germinativ, trasarea de brazde pentru irigat, rotaţia culturilor, contribuie la
combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură etc., fără sa fie nevoie de cheltuieli
suplimentare; nu sunt poluante, deoarece nu lasă reziduuri în sol, apă, plantă.
Dezavantaje: executate în exces favorizează mineralizarea humusului, degradarea
structurii şi tasarea solului; unele sunt foarte costisitoare, necesită multă forţă de muncă manuală,
de exemplu praşitul manual şi plivitul.
Alegerea soiurilor. Sunt indicate soiurile rezistente la boli şi dăunători, mai rustice, chiar
dacă producţia este uneori mai scazută.
Rotaţia culturilor. Este o metoda de bază în lupta împotriva buruienilor, bolilor şi
dăunătorilor ca urmare a eficienţei combaterii şi a costurilor neînsemnate.
Semănatul raţional. Presupune asigurarea unei desimi optime, efectuarea acestei lucrări la
timpul potrivit (în epoca optimă şi imediat după pregătirea patului germinativ), într-un pat
germinativ pregătit în mod corespunzător.
Fertilizarea organică determină creşterea viguroasă a plantelor de cultură care stânjenesc
buruienile ce răsar mai târziu. Dar pentru aceasta este necesară distrugerea timpurie a buruienilor
care sunt şi ele stimulate de aplicarea îngrăşămintelor. Gunoiul de grajd trebuie să fie bine
fermentat şi să se aplice, cu prioritate, la plantele prăşitoare (porumbul) care-l valorifică foarte
eficient.
Fertilizarea fazială (îngrăşăminte foliare cu macro şi microelemente) asociate cu
combaterea chimică a buruienilor sau a bolilor şi dăunătorilor, aduce sporuri eficiente la
producţia de grâu.

Cap IV. Tehnologia de combatere

1. Epoca de aplicare a substanţelor de combatere
Epoca de aplicare a substanţelor de combatere la grâu: gunoiul de grajd, îngrăşămintele
cu fosfor şi potasiu se vor aplica sub arătura adâncă, iar îngrăşămintele complexe la pregătirea
Page6
patului germinativ; îngrăşămintele azotate se aplică în proporţie de 50% înainte de semănat, iar
diferenţa în timpul iernii, pe sol îngheţat, sau la desprimăvărare, până la jumătatea lunii martie.

Pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători,la porumb, înainte de semănat, sămânţa se

tratează cu substanţe insecto-fungicide împotriva bolilor (Fusarium sp.) cu Tiradin 75 (3 kg/t), iar
împotriva dăunătorilor din sol (Agriotes sp., Tanymecus dilaticollis) cu Seedox 80 WP (12,5 kg/t),
Furadan 35 ST (2,5 kg/t).

Epoca optimă de semănat este primăvara, în epoca a doua, când temperatura în sol, la
adâncimea de semănat este de 8-100C. Din punct de vedere calendaristic, porumbul se seamănă
în intervalele: 1-20 aprilie în câmpia sud-estică şi vestică; 15-30 aprilie în zona centrală a
Moldovei; 20-30 aprilie în zonele subcarpatice şi nordice.

2. Doze folosite (minimă, optimă şi maximă)

Substanţele folosite pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor trebuiesc administrate în anumite
doze.
Nivelul producţiei Aprovizionarea fosforului cu fosfor mobil
Slabă Mijlocie Ridicată
de boabe (t / ha)
1-2 mg P2O5/100g sol 2-3 mg P2O5/100g sol 5-6 mg P2O5/100g sol
5 40-80 20-40 -
6-10 70-130 40-80 25-60
10-15 110-150 80-110 60-80

Tabelul 4. Dozele orientative de fosfor pentru fertilizarea porumbului boabe

Dozele de fosfor înscrise în tabel se micşorează cu 1 kg P 2O5 pentru fiecare tonă de gunoi
aplicat direct porumbului şi cu 0,5 kg P2O5 când gunoiul s-a aplicat culturii premergătoare.
Dozele de potasiu se aplică în funcţie de rezerva solului în acest element nutritiv, astfel: pe
solurile slab aprovizionate cu potasiu (sub 10 mg K 2O/100g sol) se aplică 100-150 kg / ha K2O;
pe solurile cu aprovizionare mijlocie (10-20 mg K2O/100g sol) dozele vor fi de 80-100 kg / ha
K2O; pe solurile bine aprovizionate (peste 20 mg K 2O/100g sol) dozele nu vor depăşi 60-80 kg /
ha K2O.
Dozele de gunoi de grajd recomandate sunt în funcţie de tipul solului: pe podzoluri,
Page6

vertisoluri, regosoluri, erodisoluri şi pe terenurile irigate se aplică 30-40 t / ha gunoi

semifermentat sau proaspăt, pe celelalte soluri, mai fertile şi neirigate, se vor folosi doze de 20-
30 t / ha. Dozele de gunoi se aplică la 4-5 ani în cadrul asolamentului, deoarece porumbul
valorifică foarte eficient remanenţa gunoiului şi în următorii doi ani cu sporuri semnificative de
producţie şi eficienţă economiă.
Îngrăşămintele cu azot se aplică în doze fracţionate: 50% la semănat şi 50% la praşila II.
Pe terenurile irigate, dozele de azot în timpul vegetaţiei, se aplică fie la praşilele mecanice, fie o
dată cu udările, însă ultima fertilizare trebuie efectuată cu 5-8 zile înaintea apariţiei paniculului.

3. Condiţii de aplicare
Un insecticid şi un fungicid trebuie să îndeplinească următoarele condiţii calitative:
-          să aibă o toxicitate maximă faţă de artropode, indiferent de stadiul lor de
dezvoltare şi să nu fie toxic pentru om şi animale;
-          să distrugă artropodele în doză mică (mg/kg) într-un interval de timp scurt;
-          să fie rezistent la condiţiile de mediu (temperatură, umiditate, lumină);
-          să aibă perioadă de remanenţă cât mai lungă;
-          să se manipuleze uşor şi fără pericol (să nu fie inflamabile şi explozibile);

Cap V. Verificarea eficacităţii tratamentului

Eficacitatea tratamentului poate fi observată pe parcursul timpului, cu ajutorul a diferite
metode de verificare a calităţii produsului şi a solului. Aceste metode sunt aplicate in
laboaratoare specializate.
Efectele aplicării diferitelor tratamente sau metode agrotehnice de combatere a
dăunătorilor şi bolilor, se pot observa şi cu ochiul liber, dacă planta a mai fost atacată sau nu,
dacă apar schimbări anatomice induse de diferiţii agenţi patogeni.

Cap VI. Norme specifice de igienă şi protecţia muncii

Pe masura apropierii de mileniul al III-lea, omul a reuşit sa creeze breşe tot mai adânci în
cunoaşterea macro şi microcosmosului său. Şi totuşi, după informaţiile furnizate de Biroul
International al Muncii, în fiecare ţară există un foarte mare număr de muncitori care nu se mai
întorc în sânul familiilor lor, datorită accidentelor şi bolilor profesionale. Din aceeaşi sursă, se
Page6
aproximează că, anual, 2 - 4% din produsul naţional brut reprezintă cheltuieli şi pierderi datorate
accidentelor şi bolilor profesionale. Amploarea actuală a acestor fenomene impune
reconsiderarea criteriului securităţii şi sănătăţi în muncă. Protejarea omului în procesul muncii
trebuie să i se acorde acelaşi loc ca şi criteriului economic. Realizarea acestui deziderat implică,
în primul rând, schimbarea mentalităţii şi atitudinii indivizilor, de la muncitor până la patron, de
la proiectant la utilizator. Întelegerea gravităţii riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională şi formarea unor deprinderi corecte în vederea evitării lor sunt obiective a căror
atingere se poate asigura printr-un proces continuu de căutare, început încă din şcoală.
Normele specifice de securitate a muncii sunt aprobate prin Ordin al Ministrului
Muncii şi Solidarităţii Sociale. Legea Protecţiei Muncii nr. 90/1996 reglementează activităţile
pentru care se elaborează normele specifice de securitate a muncii. Metodologia de elaborare a
acestora a fost concepută de INCDPM şi aprobată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
La elaborarea proiectelor de norme au contribuit institute de cercetare şi specialişti din cadrul
Inspecţiei Muncii.
Normele specifice de securitate a muncii fac parte dintr-un sistem unitar de reglementări
privind asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă, sistem compus din:
- norme generale de protecţie a muncii care cuprind prevederile de securitate aq muncii si
de igiena muncii general valabile pentru orice activitate;
- norme specifice de securitate a muncii care cuprind prevederile de securitate a muncii
specifice unor anumite activităţi sau grupe de activităţi, detaliind din acestea prevederile
normelor generale de protecţie a muncii.
Prevederile tuturor acestor norme specifice de securitate a muncii se aplică cumulativ şi
au valabilitate naţională, indiferent de forma de organizare sau proprietate în care se desfăşoară
activitatea pe care o reglementează.
Reglementarea măsurilor de securitate a muncii în cadrul normelor specifice, vizând
desfăşurarea uneia sau mai multor activităţi în condiţii de securitate, se realizează prin tratarea
tuturor aspectelor de securitate a muncii la nivelul fiecărui element al sistemului: executant
-sarcină de muncă - mijloace de producţie - mediu de muncă, propriu proceselor de muncă din
cadrul activităţii care face obiect de reglementare.
Structura fiecărei norme specifice are la bază abordarea sistemică a aspectelor de
Page6

securitate a muncii - practicată în cadrul Normelor generale - pentru orice proces de muncă.
Conform acestei abordări, procesul de muncă este tratat ca un sistem, compus din următoarele
elemente ce interacţionează:
• EXECUTANTUL: omul implicat nemijlocit în executarea unei sarcini de muncă.
• SARCINA DE MUNCĂ: totalitatea acţiunilor ce trebuie efectuate de executant, prin
intermediul mijloacelor de producţie şi în anumite condiţii de mediu, pentru realizarea scopului
procesului de muncă.
• MIJLOACE DE PRODUCŢIE: totalitatea mijloacelor de muncă (instalaţii, utilaje, maşini,
aparate, dispozitive, unelte etc.) şi a obiectelor muncii (materii prime, materiale etc.) care se
utilizează în procesul de muncă.
• MEDIUL DE MUNCĂ: ansamblul condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihosociale în care
unul sau mai muţti executanţi îşi realizează sarcina de muncă.
Prevederile sistemului naţional de reglementari normative pentru asigurarea securităţii
muncii constituie, alături de celelalte reglementari juridice referitoare la sănătatea şi securitatea
în muncă, baza pentru:
• activitatea de concepţie şi proiectare a echipamentelor tehnice şi a tehnologiilor;
• autorizarea funcţionarii unităţilor;
• instruirea salariaţilor în domeniul securităţii muncii;
• cercetarea accidentelor de muncă, stabilirea cauzelor şi a responsabilităţilor.

Bibliografie

1. Berca Mihai – Optimizarea tehnologiilor la culturile agricole Editura Afiserv, 1998,

Târgovişte
2. Agnes Gedda – Grădina de legume ecologice.Ghid practic, Editura Polirom, 2000,
Bucureşti
3. Norme specifice de securitate a muncii pentru sectorul creşterii animalelor, Ministerul
muncii si protecţiei sociale – Protecţia muncii, 1997
Page6
Anexe Page6
Anexa 1. Râia comună - Streptomyces scabies........................................................................pag.6

Anexa 2. Mana cartofului – Phytophthora infestans................................................................pag.8

Page6
Anexa 3. Pătarea şi uscarea frunzelor de porumb.....................................................................pag.9

Anexa 4. Tăciunele comun al porumbului...............................................................................pag.9

Page6
Anexa 5. Înflorirea albă a boabelor.........................................................................................pag.10

Anexa 6. Mozaicul dungat al grâului......................................................................................pag.10

Anexa 7. Pătarea în ochi a bazei tulpinii de grâu....................................................................pag.11

Page6
Anexa 8. Făinarea grâului.......................................................................................................pag.12

Anexa 9. Pătarea brună a frunzelor de grâu............................................................................pag.12

Page6

Anexa 10. Mălura comună a grâului.......................................................................................pag.13

Anexa 11. Putregaiul cenuşiu al cepei....................................................................................pag.14

Anexa 12. Gândacul din Colorado..........................................................................................pag.15

Anexa 13. Nematodul tulpinilor şi tuberculilor de cartof.......................................................pag.15

Page6
Anexa 14. Viermii sârmă........................................................................................................pag.16

Anexa 15. Răţişoara porumbului.............................................................................................pag.16

Anexa 16. Viermele vestic al porumbului...............................................................................pag.17

Page6
Anexa 17. Tripsul grâului.......................................................................................................pag.17

Anexa 18. Ploşniţele cerealelor...............................................................................................pag.18

Anexa 19. Viermele roşu al paiului.........................................................................................pag.18 Page6

Anexa 20. Musca cenuşie........................................................................................................pag.19

Anexa 21. Şoarecele de camp.................................................................................................pag.19

Anexa 22. Hârciogul...............................................................................................................pag.20

Page6
Tabel 1. Folosirea fungicidului Aliette 80 WG......................................................................pag.22
Tabelul 2. Folosirea fungicidului Falcon 460 EC...................................................................pag.22
Tabelul 3. Folosirea insecticidului Calypso 480 SC...............................................................pag.23
Tabelul 4. Dozele orientative de fosfor pentru fertilizarea porumbului..................................pag.25

Page6