UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IASI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
MANAGEMENTUL PRODUCȚIILOR ANIMALE

CREȘTEREA VULPILOR

Coordonator
Conf.dr. Elena Costăchescu
Masterand
Murariu Alexandru

IAȘI
2014
 CUPRINS:

Creşterea vulpilor
Originea
Particularităţile anatomo-fiziologice
Varietăţi de culoare
Vulpea argintie
Vulpea platinată
Vulpea polară
Selecţia la vulpi
Determinarea vârstei
Creşterea puilor

2
 CREŞTEREA VULPILOR

Originea

Vulpea este un animal carnivor cre face parte din Familia Canidae, genul Canis,
specia Vulpis, fiind larg răspândită în Europa şi America de Nord atât în stare sălbatică
cât şi în crescătorii.
Varietăţile care se cresc în captivitate au fost obţinute din formele sălbatice de
vulpe roşie şi vulpe argintie.
Dintre varietăţile de vulpi roşii, cea mai cunoscută este vulpea argintie (Vulpes
vulpes fulva), vulpea neagră (Vulpes vulpes nigra) şi vulpea cu cruce
(Vulpes vulpes crucigera).
Vulpea argintie este o mutantă a variantei ro şii americane, a că rei culoare variază
de la roşu până la negru, deosebindu-se două varietăţi şi anume:

- varietatea roşie, cu nunaţă roşietic închis sau deschis;

- varietatea cu cruce, culoarea neagră, fără peri argintii iar vârful cozii alb;
- varietatea argintie, culoarea argintie iar vârful cozii alb;
- varietatea standard cu blana de culoare argintie, mătăsoasă, fină.
În cadrul varietăţilor argintii s-au obţinut o serie de alte varietăţi cu nuanţă
deschisă bine consolidate cum sunt:

- varietatea platinată, cu blana argintie închis;

- varietatea Mons cu blana platinaă deschis.
Vulpea polară (Alopex lagopus) cunoscută ş i sub denumirea de vulpea albastră
trăieşte în stare să lbatică la Polul Nord şi prin năpârlire îşi schimbă complet culoarea
păruli; vra este cenuşie, iar iarna albă.
Din punct de vedere genetic, varietăţile de culoare deschisă şi anume cele platinate
sunt recesive.

3
 PARTICULARITĂŢILE ANATOMO-FIZIOLOGICE

Vulpea se caracterizează printr-un corp şi cap alungit, bot şi urechi ascuţite şi

coadă stufoasă. Lungimea corpului este de 60-70 cm, iar a cozii de 30-40 cm.
Masa corporal ă difer ă n funcţie de varietate; la vulpea argintie este de 5-6 kg, iar
la cea polară de 6-8 kg.
Toate cele patru membre au aceeaşi lungime; la membrele anterioare sunt
prevăzute cu 5 degete, iar la cele posterioare cu 4 degete.

VARIETĂŢI DE CULOARE

Pentru blană se cresc în captivitate două specii de vulpi: Vulpea comună (Vulpes
vulpes, Canis vulpes)care după Miller şi Traussaert, cuprinde peste 40 de subspecii de
vulpi, diferite din punctu de vedere fenotipic din cauza mediului. Dintre acestea amintim:
Vulpes vulpes, Vulpes vulpes crucigena şi Vulpes vulpes
melanogaster.
Vulpes vulpes este răspândită în Peninsula Scandinaviei, are o lungime corporală
mare, este viu colorată şi pentru că este adaptată la un climat rece are spicul lung.
Vulpes vulpes crucigena, populează teritoriul Europei Centrale şi ale fostei URSS
până la Urali. Se remarcă printr-o mare neuniformitate a mărimii corpului şi a culorii.
Vulpes vulpes melanogaster este răspândit ă mai des în Italia , în insula Sicilia
precum şi în Dalmaţia. Prezintă pe abdomen mai ales vara o culoare albă.
Vulea produce o blană mare, rezistentă cu un spic lung, greutatea specifică mică şi
pe care moda în perioada anilor 1970 a încurajat-o în defavoarea altor blănuri, iar de
aproape două decenii cererea se menţine relativă.
Producţia anuală de blănuri este aproximativ de 3,5 mil, din care 2,3 mil. sunt
blănuri de vulpe albastră şi cca. 1,3 mil blănuri de vulpe argintie. Cea mai mare parte
dintre acestea sunt produse de ţările Scandinave mai ales Finlanda. În Europa cei mai
mari producători de blănuri de vulpi sunt fosta URSS şi Polonia.

În captivitate se întâlnesc vulpile argintii şi platinate care au descins din vulpea

4
roşcată şi vulpea polară care face parte dintr-o specie diferită; aspectul general este
asemănător cu al indivizilor din genul Canis.

Vulpea argintie

A apărut în Canada şi este cunoscută sub numele de vulpea standard argintie. Se

cunoaş te şi vulpea neagră-argintie apărut ă în Alaska ce are firele de păr din blană mai
groase şi cu nuanţe maronii mai ales pe flancuri şi urechi. Datorită calităţii inferioare a
fibrelor din blană nu a fost selecţionată. Vulpea argintie cuprinde cinci forme de
genotipuri funcţie de provenienţă, care diferă în funcţie de caracteristicile pigmentaţiei
argintii. Prezenţa în genotip a genelor A şi B determină accentuarea pigmentării pe linia
spină rii, a grebănului determinând un desen în formă de cruce cu o nuanţă mai închisă
faţă de culoarea generală. La indivizii de vulpe argintie se urmă reşte ca părul de protecţie
să fie de culoare albastră, cu luciu, corpul să aibă un grad minim de 50% argintii (până la
mijlocul trunchiului), inelul de pe firul de spic să fie cu lăţ imea de 10-15 mm, iar puful
cenuşiu-albăstrui complet acoperit de spic şi cu voal bine exprimat. Coada stufoasă bine
îmbrăcată cu păr, iar vârful cozii alb.
Vulpea argintie face parte dintr-o serie polialele care se prezintă în ordinea
dominanţei astel: roşu > negru > vulpea cu cruce > argintiu.
Indivizii de vulpe argintie au fost încrucişa ţi cu vulpi roşii rezultând astfel în F1
indivizi de culoare roşie, dar purtători de argintiu. Acestea sunt nuanţe moderne şi
foarte apreciate.

Principalele vulpi mutante sunt rezultate din încrucişarea vulpii roşcate cu

vulpea argintie. Acestea poartă diferite denumiri comerciale (Gold fisc, Gold cross,
Silver cross) şi este de reţinut faptul că au fost lansate pentru populare şi-n pădurile din
ţara noastră.

Vulpea platinată

O mutaţie a vulpii argintii este vulpea platinată, la care intensitatea pigmentaţiei

este mult diminuată. Părul de protecţie este cenuşiu, puful de culoare albastră-cenuşie, iar
spicul are vârful platinat. Vulpea are botul alb, o dungă albă deasupra sprincenelor, în

5
jurul gâtului un guler alb, apoi pe piept şi pe toată zona ventrală. Labele şi vârful cozii
sunt albe.
Aceast ă vulpe a apărut în Norvegia (1933) într-un efectiv de vulpi argintii. Acest
platinat se caracterizează prin: înveliş pilos mai mult alb faţa plantară a labelor şi
mucoasele aparente pigmentate, irisul închis la culoare, blana de pe abdomen albă la fel şi
picioarele.
În cadrul varietăţilor de vupe platinată , a apărut mai târziu o mutaţie platinată mai
închisă. Rezultă deci două direcţii de dezvoltare a culorii platinate: una deschisă numită
Mons şi cealaltă închisă cunoscută sub denumirea de Hovbrender.
Aceste vulpi nu sunt consolidate din punct de vedere genetic, prezintă o gamă
coloristică, foarte diversă , sunt heterozigote, deoarece această culoare determină la
indivizii homozigoţi mortalitate embrionară . În cazul reproducerii în sine 2/4 din indivizi
sunt heterozigoţ i de culoare Platint, ¼ homozigoţi Argintii şi ¼ homozigoţi Platintă ce
conţin un factor letal şi mor în perioada embrionară. Pentru a evita acest fapt şi pentru a
creşte prolificitatea se foloseşte hibridarea vulpii platinate cu cea argintie.

Vulpea polară

Crescută în captivitate a rezultat din vulpea polară de alaska şi vulpea de

Groenlanda. Prin selec ţie s-a urmărit eliminarea culorii brun-închise şi a spicului lung,
rezultând o vulpe albastră cu o culoare uniformă şi clară.

În crescătorii au fost obţinute numeroase mutaţii de vulpi polare ce sunt prezentate

în tabelul următor.
Vulpea albastră formată în condiţii geografice diferite cuprinde trei forme distincte
de vulpi ce pot fi considerate ca rase naturale:
- vulpea albastră de Alaska, are blniţă de culoare gri-închisă, este un animal
robust, prolific, dar deficitar sub aspectul calităţii blăniţei, înregistrându-se o
asprime a părului de protecţie, iar spicul intermediar este lung (lăţos) şi rar;
- vulpea arctică albastră (de Groenlanda) este mai mică şi mai puţin prolifică
decât cealaltă, dar blăniţa este de calitate evidenţiindu-se prin păr de protecţie
fin, puf des şi mătăsos, culoare de un albastru clar;
- vulpea albastră de tundră, are culoarea blăniţei gri închis cu nuanţe de

6
 maron şi peri de protecţie argintii. Ea populează părţile de nord ale Rusiei.
Trebuie făcută menţiunea că în cazul homozigoţiei genele seriei alelice Shadow-
Jotun-Platinată Haugen determină efecte letale. De asemenea, vulpea arctică albastră
manifestă Chediak-Higashi, ce este mult mai evident decât în cazul vulpii Mansfield.
La noi în ţară se cresc vulpile polare albastre, albă şi Shadow.
Vulpea polar ă albă, are blăniţa cu peri suri, de nuanţă brună diseminaţi pe partea
dorsală. Aici puful este albastru la bază şi vârful alb. Pe celelalte regiuni culoarea blăniţei
este albă.

Vulpea polară (Alopex lagopus)

Ca aspect fenotipic vulpea polară are anumite caractere ale genului Canis:este
mai osoasă, craniu şi dinţii asemănători câinelui, sprâncene arcuite spre exterior, urechile
mici, botul scurt. Lungimea corporală este de 46-68 cm,lungimea cozii de 30-40 cm, iar
greutatea de 2,5- 5 kg. Vulpea polară are o capacitate extraordinară de adaptare la mediu
mai ales în privinţa hrănirii.
Mănâncă orice fiinţă slabă din jurul să u. Prefer ă animalele marine care înoată
pe lângă ţărm:lemingii, mici răpitoare, ouă de păsări. În timpul iernii mănâncă ace de
brad, muşchi, licheni, conuri de brad. Vizuina este construită pe

soluri argilo-nisipoase uscate. Este un animal monogam. Prolificitatea este de 8-10 pui la
fătare. Gestaţia este 51-54 zile, alăptează 6-8 săpt ămâni. Puii devin independenţi de
mamă la vârsta de 3 luni. Împerecherea are loc în a doua jumătate a lunii martie.
Duşmanii naturali sunt: ursul polar şi vulturul.
Vulpea polară este răspândită în nordul continentului Euro- asiatic. Trăieşte în
teritorii învecinate la sud cu cele ale vulpii argintii, ele fiind chiar duşmani naturali. În
sălbăticie nu se împerechează cu vulpea argintie.
Vulpea polară sălbatică are două populaţii distincte, care după culoarea blănii de
iarnă sunt vulpea albă şi vulpea albastră.

Vulpea polară albă are blana de vară albastru- cenuşiu pe partea dorsală şi alb

7
gălbuie pe partea ventrală a corpului. Iarna blana este albă.
Vulpea albastră nu îşi schimbă culoarea blă nii în funcţie de sezon. Aceasta
variază de la negru ş i albastru de oţel până la brun castaniu şi cenuşiu deschis. Toate
vulpile albastre au o pată pe piept numită stea. Vulpile albastre din crescătorie îşi au
originea în vulpile polare din Alaska şi Groenlanda. Tipul din Alaska este mai fertil, cu
blăniţa de culoare închisă, dar de calitate mai slabă. În crescătorii există numeroase
mutaţii ale vulpii polare albastre cum ar fi: White fox,
Safir, Arctic blue, Blue Shadow.