Comportamentul la Rupicapra

rupicapra
Mocioc Florentina Diana
EPM 3
„Rupicapra” derivă din „rupes” ce înseamnă râpă stâncoasă, stâncă, iar „capra”
defineşte animalul ca atare – deci „capră de munte înalt”
 Habitatul
•Habitatele preferate ale caprelor negre sunt stâncării cu
bolovani  acoperiţi de licheni, circuri glaciare cu pete de
zăpadă persistente până la mijlocul verii, grohotişuri şi
jnepenişuri întinse.
• Capra neagră, ca relict glaciar. Paleontologie. În perioadele
glaciare cuaternare, caprele negre trăiau pe stepele reci,
împreună cu mamutul, rinocerul lânos şi alte specii azi
dispărute. În peşterile din Spania şi Franţa apar picturi
rupestre reprezentând şi capre negre, ceea ce denotă că
oamenii preistorici le vânau în acea perioadă, împreună cu
mamuţii, rinocerii, antilopele şi bizonii. Odată cu încălzirea
climatului postglaciar, caprele negre s-au retras în zonele
montane înalte, unde climatul actual seamănă climatului
stepelor din perioadele glaciare. Astfel, specia poate fi
considerată specie relict glaciar.
Clasificare științifică
Regn:Animalia
Încrengătură:Vertebrata
Clasă:Mammalia
Ordin:Artiodactyla
Subordin:Ruminantia
Familie:Bovidae
Subfamilie:Caprinae
Gen:Rupicapra
Specie:Rupicapra rupicapra
 Răspândire
•Actualmente, populaţiile izolate ale speciei sunt prezente în masive
muntoase din Europa Centrală, de Est şi de Sud şi în Orientul
Apropiat, mai exact în Pirinei, Alpi, Carpaţi, Balkani,
Abruzzo, Caucaz, Asia Mică etc.
  În Carpaţii noştri, populaţii naturale există în Bucegi, Piatra Craiului,
Făgăraş, Retezat, Parâng, Ţarcu, Căpăţânii. În Rodnei au fost
reintroduşi. Colonizări artificiale au fost făcute în diferite arii
montane, cum sunt Ceahlău, Hăşmaş, Apuseni, etc.
Fiind o specie a cărei populaţii sunt izolate unele de altele în
diferitele masive muntoase, evident că pe parcursul evoluţiei lor
izolate, populaţiile s-au diferenţiat între ele, actualmente ele fiind
considerate subspecii diferite.
 Rupicapra rupicapra
1. rupicapra, cu areal în Alpi, Tirol, Slovenia.
2. pyrenaica, Bonaparte, 1845, cu areal în Pirinei.
3. cartusiana, Couturier, 1938, cu arealul în masivul Chartreuse,
Isère, Franţa.
4. parva, Cabrera, 1911, cu arealul în nord-vestul Spaniei
5. ornata, Neumann, 1899, cu arealul în Abruzzi, Apenini, deci limitat
la Italia.
6. balcanica, Bolkay, 1925, cu arealul în Munţii Balkani şi Grecia.
7. carpatica, Couturier, 1938, cu arealul în Carpaţi, mai exact o parte
din Carpaţi, deoarece în Tatra, care aparţine tot de Carpaţi, trăieşte
subspecia tatrica.
8. tatrica, Blahout, 1972, cu areal în Tatra.
9. caucasica, Lydekker, 1910, are arealul în Caucaz.
10. asiatica, Lydekker, 1908, cu areal în zone montane din Anatolia,
Asia Mică deci Turcia.
Descrierea caprelor negre din Carpaţi
 Este important pentru noi faptul că în Carpaţi trăiesc caprele negre cele mai  viguroase şi cu
dimensiunile cele mai mari.

Caprele negre carpatine au fost descrise ca subspecie aparte, Rupicapra rupicapra

carpatica, de către M. Couturier în 1938. Acesta a descris subspecia „fără a fi umblat
prin munţii noştri la acea dată, descrierea şi denumirea distinctă realizându-le numai
pe baza unor trofee şi date ştiinţifice primite de la noi din ţară. Cam la treizeci de ani de
la botez, bătrânul naş a urcat prin munţii noştri, a admirat frumuseţea locurilor şi
vigoarea sălbăticiunilor de la noi şi încă odată şi-a zis lui şi nouă că trebuie să fim
mândri şi să ştim să păstrăm această podopabă ce se află numai în Carpaţi.
(Manolache Lucian, Dissescu Gabriela, 1977)”
Greutatea caprelor negre adulte, în general, deci la toate subspeciile ei,
variază între 14 şi 62 kg. Exemplarele din Carpaţi cântăresc în medie mai mult
decât cele din alte arii geografice. Ţapii din Carpaţi pot atinge 60 kg, iar în
Retezat a fost împuşcat un ţap de 62 kg şi o capră de 51 kg (Pop Ionel, Homei
V., Mamifere din România, vol 2, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pg. 44-
66). Comparativ, caprele negre din Alpii bavarezi au circa 32 kg, cele din Pirinei
25-36 kg.
 Date biometrice.
• Înălţimea la greabăn este de 70-90 cm.
Lungimea adultului, de la vârful botului până la baza cozii este de 125-135 (140) cm
Coada în sine este de 6-8 cm dar împreună cu părul ajunge la 10-15 cm.
Pe frunte o pată albă se întinde din zona dintre coarne până la vârful nasului
Botul este acoperit de păr, doar zona din imediata apropiere a nărilor şi o mică fâşie pe
marginea buzei superioare fiind nude. O bandă neagră lată se întinde de la buza superioară
şi vârful nasului, peste ochi, până la zona dintre baza urechilor şi baza coarnelor.
La exemplarele bătrâne, limitele dintre benzi devin mai şterse, iar capul are o tentă
cenuşie. Pe mandibulă, bărbie şi până la partea inferioară a gâtului, este o mare pată
alburie.
Culoarea blănii ruginiu-roşcat-cărămiziu pe perioada de vară, iar pentru iarnă, brun-închis-
ciocolatiu spre negru. Blana de iarnă are peri lungi de 10-20 cm, sub care este o lână
termoizolatoare densă. Iarna perii lungi din blană au vârful alb, mai ales la ţapi. O coamă
de peri mai lungi şi mai închişi la culoare se întinde de pe cap, pe spate până la baza cozii,
perii putând atinge în perioada de iarnă lungimea de 25 cm la ţapi. Aceşti peri sunt
consideraţi trofeu de vânătoare şi sunt numiţi „barba caprei negre”. Pe partea inferioară a
pieptului şi pe abdomen, blana este alburie, iar picioarele, mai jos de genunchi, sunt negre.
Pe flancul posterior al picioarelor din spate apare „oglinda” o pată ovală cu blană alburie.
Petele de culoare deschisă de pe cap, gât şi oglinda au o tentă gălbuie pe timpul verii, iar
pentru perioada de iarnă, albul lor devine aproape imaculat, mai ales la ţapi. Sub perii lungi
ai blănii un strat de lână cu rol termoizolator, de circa 3 cm.
 • Năpârlire

năpârlire de primăvară, în aprilie-mai se schimbă blana

de iarnă în cea de vară, iar pe la sfârşitul verii năpârlirea
până în octombrie. Coama năpârleşte o singură dată pe
an.
 Temperatura corpului
 „Temperatura corpului caprelor negre este ridicată, de obicei 39-39,3 grade C. Când
animalul e obosit sau rănit, se ridică până la 42,8 grade C. De aceea, când vânătorul
goleşte un exemplar îndată după moarte, are senzaţia că i se frige mâna. (Pop Ionel,
Homei V., Mamifere din România, 1973)” Adaptări particulare ale speciei
 Fiind o specie paridigitată şi unguligradă, capra neagră calcă pe unghiile de
la câte două degete ale fiecărui picior.
Ca o adaptare la viaţa pe stâncării, caprele negre au unghiile modificate,
astfel că partea externă a unghiei este foarte rezistentă şi elastică, de natură
cornoasă şi se termină inferior printr-o margine ascuţită, care mărgineşte o
concavitate centrală
Cele două degete pot fi îndepărtate, împiedicând alunecarea.
Când caprele negre coboară pe zone foarte abrupte, pintenii reprezentaţi de
unghiile de la degetele scurte (perechea de degete atrofiate, scurtate) ajung să
asigure un plus de stabilitate.
 Organele de simt

Văzul, auzul, olfacţia sunt toate foarte perfecţionate. Ochii au irisul cafeniu închis. Auzul.
Urechile sunt foarte mobile, au vârf ascuţit, frecvent vârful având un smoc de păr evident, dar
totuşi mic.
 Coarnele
o parte internă osoasă, care este acoperită de o teacă cheratinoasă,sunt de origine epidermică,
sunt permanente, deci ele nu sunt schimbate pe parcursul vieţii cum se întâmplă la cervide. 
Atât masculii cât şi femelele au coarne, care sunt asemănătoare la cele două sexe, fiind de
culoare neagră, mai rar cenuşiu închis. Lungimea coarnelor poate atinge 32 cm.
Coarnele masculilor sunt mai puternice, mai groase şi mai încovoiate. Încovoierea coarnelor
masculilor poate ajunge la 180 grade, cea ce înseamnă că vârful cornului este orientat în jos. La
femele, curbura este de 90-135 grade, la zona de încovoiere existând un unghi aproximativ
drept.
Pe la două luni, iezii au protuberanţe cornoase sferice, care se dezvoltă în continuare în aşa fel
încât pe la 7 luni iezii au deja corniţe arcuite, iar în primul an coarnele ajung deja la circa 5-6 cm.
În al doilea an cresc cel mai mult, circa 7-14 cm, pentru ca ulterior creşterea anuală să fie din ce
în ce mai lentă, astfel că la 6 ani creşterea anuală să atingă doar 2-5 mm pe an.
Inelele anuale de creştere apar ca nişte îngroşări circulare, mai vizibile în partea posterioară a
coarnelor. Prin numărarea inelelor, unele surse consider că se poate afla cu precizie vârsta
animalului (ca şi la inelele de creştere ale arborilor din zonele temperate sau reci), totuşi aflarea
corectă a vârstei este îngreunată de existenţa unor „inele de răşină”, care sunt produse de
frecarea coarnelor de răşinoase.
Dimorfismul sexual. Reproducerea. Creşterea iezilor
 Dimorfismul sexual. Reproducerea. Creşterea iezilor
Ca şi la caprele domestice, masculii mai sunt numiţi ţapi, femelele capre, iar exemplarele tinere, în
primul lor an de viaţă, se numesc iezi. Masculul este mai mare decât femela, în medie cu 8-10%.
Maturitatea sexuală a masculilor este atinsă pe la 18 luni, iar femelele devin mature mai
târziu.Alte surse sustin ca  la 2,5 ani, iar la masculi la 3,5-4 ani. „Femelele, la uger, au patru ţâţe, la
organul genital „şorţ”. La teaca penisului ţapii au penel cu păr lung, bine vizibil. (Pop Ionel, Homei
V., Mamifere din România, 1973)”
 
Perioada de împerechere, „alergatul” este în toamna târzie, cam între 20 octombrie şi 20
noiembrie. În perioada rutului, două glande existente pe cap în zona posterioară a coarnelor
(glandele retrocornale), produc la masculi o secreţie cafenie-verzuie vâscoasă, lipicioasă, cu un
miros care este neplăcut pentru om.
Aceste glande există atât la masculi cât şi la femele, dar la masculi ele sunt mult mai dezvoltate şi
active în perioada rutului, pe când la femele ele sunt inactive.
În epoca împerecherii, glandele ajung de dimensiunea unei nuci la masculi, pentru ca după aceea
să scadă în dimensiuni pentru a deveni aproape de neobservat.
În această perioadă, câte un ţap puternic stăpâneşte un ciopor, şi alungă alţi masculi din zonă,
inclusiv exemplarele mascule subadulte care au crescut în ciopor, uneori putându-se ajunge până şi
la uciderea acestora. Luptele între masculi sunt aprige, ţapii fugărindu-se pe stâncării abrupte în sus
şi în jos, astfel că după perioada de împerechere ei ajung foarte slăbiţi.
 Ţapii bătrâni, de peste 10 ani, au o rază de activitate mai mare decât a femelelor, însă mai mică
decât a tineretului sau a ţapilor de vârstă mijlocie, flotanţi. Ei pândesc de după boschetele de jepi
sau stânci şi montează caprele negre în intervalul în care ţapii rivali luptă pentru a pune stăpânire
pe grupa de capre negre.
Ţapii bătrâni, de peste 10 ani, au o rază de activitate mai mare decât a femelelor, însă mai
mică decât a tineretului sau a ţapilor de vârstă mijlocie, flotanţi. Ei pândesc de după
boschetele de jepi sau stânci şi montează caprele negre în intervalul în care ţapii rivali luptă
pentru a pune stăpânire pe grupa de capre negre.
 Perioada de gestaţie
_este de circa 5 luni, după alte surse 170 de zile. Iezii sunt născuţi la sfârşitul lui
aprilie, în mai, cel târziu la începutul lui iunie.
Într-un loc retras, femela dă naştere la 1 rar 2, extrem de rar 3 iezi. Iezii se pot ridica
în picioare la scurt timp după naştere, dar rămân în zone ierboase, fără a urma
femela pe stânci.
Iezii sunt foarte jucăuşi, alergând şi îmbrâncindu-se între perioadele de alăptare.
Iedul este avertizat la observarea unui pericol de către femelă printr-un behăit
caracteristic.
 Comportament de grup

Caprele negre sunt gregare, trăind în grupuri de 5-30 de exemplare, grupurile fiind numite
ciopoare. Ciopoarele sunt compuse din femele cu iezii lor şi exemplare semiadulte, iar masculii
adulţi, de peste 5 ani, duc o viaţă solitară, retraşi în locuri greu accesibile.
Masculii adulţi îşi apără teritoriul în faţa altor exemplare ale speciei.
Ciopoarele sunt conduse de femele bătrâne, cu multă experienţă. Acestea iau deciziile legate de
direcţia de înaintare, momentul pornirilor sau opririlor etc.
Semnalul de avertizare al exemplarelor adulte între ele este bătaia cu picioarele în stâncă, precum
şi un şuierat produs prin expirarea cu presiune a aerului prin nările strânse, după ce anterior a fost
făcută o inspiraţie forţată.
Dacă sunt speriate, se refugiază pe cele mai inaccesibile stânci, în fuga lor făcând salturi de până la
2 metri înălţime şi 6 metri lungime. Pe terenuri stâncoase şi denivelate, deplasarea atinge
incredibila viteză de 50 km/oră. Media suprafeţei deţinute de un ciopor este de 74 hectare.
Hrănirea
Caprele negre se hrănesc cu iarbă, frunze ale arborilor şi arbuştilor, licheni şi ciuperci. O mare
parte a zilei sunt nevoite să pască şi să rumege. Încep să pască de la ivirea zorilor, culegând
plantele astfel încât ele sunt retezate cu dinţii, nu smulse.
Formula dentară este I 0/3, C 0/1, Pm 3/3, M 3/3, totalizând 32 de dinţi. Dinţii permanenţi sunt
în totalitate apăruţi la vârsta de 4 ani. Ca şi la căprior, dinţii se acoperă cu timpul de o poleială
asemănătoare cu un metal, de culoare verzui-arămiu, uneori cu tentă violet. După ce rumenul este
umplut cu vegetale, caprele se aşează la rumegat, stând liniştite pe pietre sau întinse în iarbă.
 Hrănirea
„În prima încăpere a stomacului, în rumen, nu de puţine ori s-a găsit un fel de piatră
sferică sau ovală ce a căpătat numele de bezoar. Este o formaţie străină corpului caprei
negre care se acumulează datorită unor vegetale nedigerate, resturi de celuloză
impregnate de răşina ce o ingeră odată cu frunzele de conifere. Această masă se
strânge într-un corp solid care, cu trecerea timpului, devine tot mai dur şi mai şlefuit,
căpătând o culoare cafenie-negrie sau verde măslinie. Toate aceste materii
nedigerabile, ce nu pot fi expulzate, sunt frământate de muşchii stomacului, făcându-se
rotunde sau ovale şi crescând, odată cu timpul, prin adăugirea de noi resturi. În
structura acestor pietre se mai includ săruri minerale şi nisip şi se pare că nu
deranjează cu nimic procesul fiziologic al nutriţiei, chiar dacă au fost găsite şi pietre ce
aveau ca lungime circa 20 cm. (Manolache Lucian, Dissescu Gabriela, 1977)”
 Cauze naturale ale mortalităţii .

Boli. Duşmanii naturali şi cei nenaturali.

Longevitatea este de 15-20 de ani, dar poate depăşi chiar şi 22 de ani.

Avalanşele pot duce la dispariţia unor ciopoare întregi. În caz de nevoie, caprele
negre pot înota, dar obosesc repede în cazul traversării lacurilor alpine.
Prădători. Caprele negre pot cădea pradă urşilor şi lupilor, ceea ce este o situaţie mai
rară. Mai frecvent ele pot fi vânate de râs, iar exemplarele tinere pot fi prinse de
către acvilele de munte.
Dacă luăm în calcul cât de rari au devenit râşii şi mai ales acvilele de munte, şi că
habitatul acestora nu se suprapune totalmente pe cel al caprei negre, aşa că acestea
devin doar prăzi ocazionale, vedem că populaţiile de capre negre nu sunt periclitate
în nici un caz de prezenţa prădătorilor, aceştia având mai ales efecte benefice asupra
populaţiei prin extragerea exemplarelor bolnave şi stoparea răspândiri bolilor
contagioase. La subspeciile de dimensiuni mici ale caprei negre, vulpea este una
dintre speciile care le poate prăda. Epizootiile transmise de animalele domestice
urcate la pasunat, s-au
dovedit a fi, desi arareori, foarte grave.
Mai periculoase sunt parazitozele care
actioneaza insidious.
Duşmanul principal al caprei negre, cu deosebire în afara rezervaţiei, este omul, atât
direct, prin acte de braconaj, cât şi indirect prin însăşi activitatea sa, care conturbă

liniştea, dar şi prin pagubele produse de câinii de la stâni, mai ales la iezi .