Cerbul (Cervus Elaphus L)

Cerbul (Cervidae) este un mamifer ierbivor de culoare bruna roscata, facand parte din aceeasi categorie cu caprioara, renul si elanul. Masculul este cunoscut si sub denumirea de taur, femela ciuta de cerb sau cerboaica, iar puiul vitel (vitea) de cerb. Ca si dimensiune, cerbul este mai mare ca si cerboaica si prezinta spre deosebire de aceasta coarne. Cerbul adult are lungimea totala pana la 250 cm, iar inaltimea la greaban masoara 150155 cm. Greutatea corporala, variaza in functie de sex, varsta si anotimp. Astfel, greutatea medie la cerb este de 240-250 kg viu, rar 300 kg, iar la cerboaica de 80-140 kg. Perioada de ingrasare a cerbului incepe in luna august si pana in 1-10 septembrie, inceputul perioadei boncaintului. In perioada aceasta el aduna rezerve de masa ponderala, greutatea cea mai mare fiind atinsa la inceputul boncanitului, care dureaza aproximativ o luna, in functie de factorii climatici. In aceasta perioada cerbul pierde treptat din greutate. Alergatul si luptele pentru suprematie cu concurentii, produc o pierdere a greutatii care poate atinge 25-30 kg. Dupa perioada boncanitului, cerbul isi reface greutatea pentru iarna treptat, daca toamna este lunga si exista hrana abundenta. In timpul iernii greutatea scade din nou, in functie de asprimea iernii si a stratului de zapada, iar primavara cerbul se reface, hrana fiind abundenta, iar temperatura mai ridicata. In general, culoarea parului cerbului, vara, este roscata in jumatatea superioara a trunchiului si mai deschisa, pana la galbenalburiu, pe abdomen. Picioarele sunt acoperite cu par cenusiu in exterior, mai deschis in interior. La vitel, culoarea parului prezinta pete deschise, constituind un mijloc de aparare contra dusmanilor, imitand foarte bine razele solare ce patrund frunzisul arborilor. Petele dispar la sfarsitul lunii august, la varsta de cca 3 luni. Naparlirea cerbului are loc de doua ori pe an: primavara si toamna. Lungimea parului din barba a cerbului este de 10-15 cm, iar la vitel aceasta barba incepe sa se contureze, dar slab, la varsta de cca 6 luni, in luna noiembrie. Dentitia cerbului adult este formata din incisivi numai pe maxilarul inferior, premolari si molari. In maxilarul superior, in loc de incisivi, cerbul are o bordura elastica, cu care poate prinde si rupe iarba mai bine decat un rand de incisivi.

Glasul cerbului batran este gros, mugeste rar si scurt, iar daca este un cerb puternic si stapan pe ciutele pe care le poseda, doar mormaie. Spre sfarsitul boncanitului taurii ragusesc si se pot auzi mai ales pe timp noros. Cerbul tanar are glasul mai subtire si mugeste mult, iar cerboaica da glas atunci cand simte pericol, cand vrea sa ademeneasca cerbul la imperechere sau cand isi cheama vitelul. Viteii au un glas vioi, de bucurie. Simturile cerbului sunt foarte dezvoltate, in special mirosul, auzul si vazul, fiind unul din animalele salbatice cu cele mai fine simturi. In teren, merge intotdeuna cu vantul in fata, sau jumatate de vant, pentru a putea percepe existenta eventualului dusman, nu si atunci cand este ranit. Urmele cerbului sunt rotunde, mai mari ca si ale ciutei, simetrice, cu varfurile unghiilor apropiate si pozitie inclinata fata de directia de mers. Urmele cerbului se imprima clar, pe intreg perimetrul. Cerboaica are urmele mai mici, de forma lunguiata, cu o pozitie paralela fata de directia de mers. Unghiile sunt putin departate, asimetrice, lungimea unghiilor aceluiasi picior avand lungimi diferite. Partea din spate a urmei se imprima slab, este stearsa, sau nu se imprima deloc. Urmele ofera indicii despre varsta animalului, prin masurarea latimii lor. Lungimea urmei nu se ia in considerare la masurare, deoarece pe teren aspru, stancos, varfurile unghiilor se tocesc, iar urma se scurteaza. Urma piciorului dinainte al cerbului este mai mare decat a celui dinapoi. Cand cerbul este in goana, varfurile copitelor se indeparteaza unul de altul, iar pe pamant se imprima si pintenii. Lungimea pasului de cerb mijlociu masoara 70 cm, cerbul mic 55 cm. Lungimea se masoara de la varful copitei piciorului dinapoi pana la varful copitei piciorului dinainte.

Coarnele cerbului
Coarnele la cerb, constituie un caracter sexual secundar, existand numai la mascul. La vitelul de 7-9 luni, coarnele se formeaza in timpul iernii. Cand vitelul implineste varsta de un an, incepe cresterea coarnelor, crestere care se termina in septembrie. Coarnele sunt neramificate, in forma de doua sulite, iar lungimea lor este de 20-40 cm. Aceste coarne cad in anul urmator, la varsta de doi ani si imediat ii creste al doilea rand de coarne, formate din 3 pana la 6 ramuri la un corn, in functie de vigoarea corporala. Cerbul care la al doilea rand de coarne are din noi numai sulite sau doua ramuri, este un exemplar slab. Randul al doilea de coarne se curata de par si piele in august, cu o luna inaintea sulitarului cu primele coarne, fapt ce permite identificarea cerbilor de 2 ani si jumatate, slabi, de sulitarii de 1 an si jumatate, vigurosi. Incepand cu varsta de 2 ani si jumatate, cerbului ii cad coarnele in fiecare an, de la sfarsitul lunii februarie pana la inceputul lunii aprilie. Caderea coarnelor cerbului se produce datorita faptului ca stratul despartitor al coarnelor de cilindrul frontal se inmoaie, iar cornul cade la cea mai mica atingere. Dupa cadere, in aproximativ 10 zile, suprafata de pe care s-a desprins cornul este invaluita de piele si par, si incepe cresterea noilor coarne. Procesul de crestere a coarnelor de cerb dureaza 120-130 de zile. Cand coarnele au ajuns la dimensiuni normale, pielea care le-a acoperit se usuca si cade in fasii, process accelerat prin frecarea coarnelor de arbori. Dupa caderea pielii, coarnele au culoare deschisa, dar prin frecarea lor de arbori si tufe, ele capata o culoare mai inchisa. Cu cat culoarea este mai inchisa, cu atat valoarea coarnelor creste. Dupa numarul de ramuri, asezarea lor, existenta sau lipsa coroanei, coarnele capata diferite denumiri: cerb sulitar cand are coarne neramificate, cerb furcar caand la fiecare corn mai are cate o ramura, cerb de 6 care are cate 3 ramuri la fiecare corn, cerb de 8, cerb de 10, cerb de 12 etc. In mod normal, cerbul are o ramura a ochiului, una de gheturi si una mijlocie, iar restul de ramuri constituie coroana. Un trofeu de 20 de ramuri, inseamna ca in afara de cele 3+3 ramuri (ramura ochiului, ramura de gheturi si ramura mijlocie), mai exista 14 ramuri la coroana, deci cate 7 la un

corn. In teren, pentru a se afla repede cate ramuri are un cerb, se numara ramurile coroanei. Restul ramurilor se cunosc (3+3). Daca cerbul la cele doua prajini are acelasi numar de ramuri, 7 si 7, trofeul se numeste de 14 par, iar daca nu este egal, la o prajina are 7 ramuri, iar la cealalta 6, se numeste de 14 impar. Numarul ramurilor de la prajina cea mai bogata se inmulteste cu doi, indiferent cate ramuri are cealalta prajina. Un trofeu de 8 ramuri la o prajina, iar la cealalta de 5, se va numi 16 impar, desi in total nu are decat 12. O prajina are coroana, numai atunci cand exista cel putin 3 ramuri deasupra ramurii mijlocii. Ramura lupului se formeaza intre ramura mijlocie si coroana, si nu face parte din coroana, desi multi vanatori o considera ramura a coroanei. Coarnele de cerb pot prezenta defecte, care sunt reprezentate prin infurciri la ramura ochiului si cea mijlocie. In cazul in care cerbul are la ambele prajini acelasi numar de ramuri cu forma si marime simetrice, se numeste simetrie bilaterala. Valoarea trofeului este mai mare cu cat are prajini mai lungi, mai groase, ramuri mai multe, greutate si deschidere mai mare, culoare mai inchisa,

perlaj bogat, varfurile ramurilor mai bine slefuite, coroana cu ramuri mai multe si mai groase. In tara noastra, cerbul are greutatea coarnelor cu maxilarul superior intre 7 si 15 kg, la varsta de 10-12 ani. In Romania s-au vanat doi cerbi cu trofee remarcabile, ramase de-a lungul anilor in istoria vanatorii din Romania. Cerbul vanat de vanatorul Paul Bertoli in anul 1959 in padurile ocolului silvic Manastirea Casin, a avut coarne de 15 kg, dupa fierberea craniului. Un alt cerb vanat in aceeasi padure de ing. Romeo Stanescu in anul 1940, cantarea 13,250 kg dupa 26 de ani.

Mediul de viata al cerbului

Cerbul prefera padurile de mare intindere (paduri de foioase), linistite si bogate in hrana, cu putine asezari omenesti, sol fertil, cutreierate de ape curgatoare si cu mocirle bune pentru scaldatori. O mare parte din hrana cerbului o constituie frunzele arborilor foiosi. Adapostul cerbului il constituie arboretele cu subarboret. Mediul de trai are o influenta imensa asupra dezvoltarii cerbului sub raport numeric si calitativ, cum ar fi: lipsa rapitoarelor mari, lipsa iernilor grele dupa un an fara fructificatie de jir sau ghinda etc. Fata de conditiile climatice, cerbul este mai putin sensibil decat capriorul. Ploile si caldurile nu produc cerbului nici un fel de pagube. Raspandirea cerbului in Romania este conditionata de un factor foarte important: sensibilitatea lui fata de zgomote. Desi sensibil, se obisnuieste cu anumite zgomote cum ar fi latratul cainilor legati la stana, behaitul oilor etc. Cerbul populeaza teritoriul Romaniei, intreg lantul Carpatilor, din Maramures pana in Oltenia, in Carpatii Apuseni, unde s-au facut repopulari foarte reusite. Cerbul traieste si la campie in cateva insule (Arad, Bihor, Prahova si Timis), dar si la dealuri (Ocoalele silvice Agnita si Medias). Efectivele de cerb cele mai mari se gasesc in tara noastra in judetele: Suceava (4200), Harghita (2850), Mures (2400), Covasna (1800), Brasov (1600). In Oltenia si Carpatii Apuseni efectivele de cerb sunt cele mai mici.

Etologie
Reproducerea la cerb este cuprinsa intre 10 septembrie si 10 octombrie, putin mai devreme la campie unde temperatura este mai ridicata. Climatul rece grabeste inceputul reproducerii, iar cel cald il intarzie. Perioada imperecherii este culminanta intre 20 si 30 septembrie, cand carduriule de ciute si cele de tauri se aduna in locuri de boncanit. Imediat dupa intrarea in calduri a primelor ciute, taurii se lupta intre ei pentru a poseda grupul de ciute. Cei mai puternici raman stapani ai grupului, iar cei batuti stau alaturi in speranta de a ajunge si ei la imperechere. In perioada aceasta, ciutele stau in apropierea taurului puternic, care a devenit mai neatent datorita dorintei de a se imperechea, iar paza este facuta de catre ciute. Cerbul poate fi tinta usoara vanatorului care se apropie de locul boncanitului, care trebuie sa acorde atentie maxima ciutelor, care sunt foarte precaute. Cardurile sunt formate dintr-un taur si 2-7 ciute. Cerbul care boncaneste poate fi auzit ziua cat si noaptea cand este senin cu luna plina si toata noaptea. La terminarea perioadei de boncanit se formeaza carduri separate de ciute, vitei, tauri de varsta mijlocie si inaintata care vor trai timp de un an in armonie, pana la viitorul boncanit. Taurii foarte puternici, mai ales cei batrani, traiesc izolati in locuri foarte greu accesibile. Cardurile de ciute sunt conduse de ciuta cea mai batrana si mai experimentata, pe cand cardurile formate numai din tauri sunt conduse de regula de tauri tineri, exceptional de cei batrani. Hrana cerbului este vegetala, fiind alcatuita din plante ierbacee si frunze de arbori, lujeri, muguri si coaja de arbori. Consuma si licheni, cercetand totodata in poieni si terenurile agricole care se gasesc in apropiere. Existenta in paduri a socului, plopului tremurator, scorusului, murului, zmeurului si salciei capresti mareste valoarea padurii ca sursa de hrana. Padurile de deal sunt populate de cerb atunci cand exista fructificatie bogata de jir sau ghinda. In cautarea hranei necesare, cerbul umbla de seara pana dimineata, iar daca terenul este linistit, se hraneste si in timpul zilei. Scaldatul are loc in mocirla, si indeosebi in perioada boncanitului. Dupa cum se cunoaste, si mistretul se scalda in mocirla. Diferenta dintre cerb si mistret se poate stabili dupa urmele facute in noroi, dupa parul ramas, si dupa faptul ca mistretul se freaca de arbori dupa iesirea din scaldatoare. Cerbul nu se freaca de arbori decat foarte rar, iar cand o face, urma lasata pe arbore se observa la o inaltime mai mare decat cea lasata de mistret. In Romania, dusmanul cel mai inversunat al cerbului este lupul, indeosebi iarna, cand stratul de zapada este gros si s-a format pojghita de gheata la suprafata, in care cerbul se scufunda, iar lupul nu. Datorita stratului gros de zapada cu pojghita la suprafata

cerbul nu are acces la hrana de pe sol. Cainii de la turmele de vite, ataca viteii. Rasul si ursul cauzeaza pagube mai rar. Dintre boli, la cerb se intalneste hipodermoza, cephenomia rufibarbis, antraxul, galbeaza si diferiti paraziti.

Aprecierea varstei cerbului

Varsta cerbului se poate aprecia de la distanta prin forma corpului si comportamentul lui. Un cerb de 3-4 ani are corpul zvelt, gatul subtire, par putin si scurt, cu linia spatelui orizontala si capul purtat sus. Boncaneste destul de des si prezinta incredere fata de om. Un cerb de 7-9 ani are corpul masiv, gatul mai gros, par mult si mai lung, capul purtat mai jos decat cel tanar. Este prudent, gata de lupta intotdeauna. Un cerb batran, 12-14 ani, are corpul masiv, gatul gros, par mult si lung, isi poarta capul putin mai sus decat cerbul de 7-9 ani. Linia spatelui coboara de la greaban spre crupa si este foarte precaut in teren. Boncaneste mai rar si scurt, avand miscari domoale. Aprecierea varstei cerbului impuscat se face dupa examinarea dentitiei. Longevitatea cerbului, atat la masculi cat si la femele, este de circa 20 de ani, insa, exista posibilitatea ca aceasta varsta sa fie depasita de unele exemplare.

Vanatoarea cerbului
Perioada de vanatoare la cerb incepe in 1 septembrie pana in 15 decembrie, iar la cerboaica si vitei din 1 septembrie pana in 15 februarie. Cerbul se vaneaza prin apropiere, la panda in locurile de boncanit, din caruta si la goana in cazuri rare. Vanatoarea cerbului la panda se practica la punctele frecventate de cerb, la locurile de boncanit, scaldatori, poieni, ogoare. Panda poate avea loc fie dimineata, fie seara, vanatorul fiind asezat intr-un observator bine camuflat. Cerbii mari se impusca foarte bine la panda de seara, in timpul boncanitului, deoarece dimineata ei se odihnesc dupa tot efortul depus in timpul noptii, lasand ciutele cu un cerb mai tanar. Vanatoarea la panda, ofera vanatorului timp suficient sa observe calitatea trofeului, fiind o metoda comoda si accesibila. Pentru reusita vanatorii cerbului la panda, vanatorul se aseaza in observator inainte cu aproximativ o ora, bine camuflat. Locul de panda este ales ca vantul sa bata dinspre vanat spre vanator, sau lateral. La apropierea vanatului de observator, vanatorul executa miscari lente atunci cand se ridica in picioare, duce binoclul la ochi sau isi pregateste arma. Limierul, daca este bine dresat si disciplinat, poate fi luat de vanator. Daca in ziua respectiva nu se trage nici un foc, vanatorul se retrage incet, daca observatorul nu-i permite sa doarma peste noapte in teren. Vanatoarea cerbului prin apropiat necesita parcurgerea unei suprafete mari de teren si se pot vedea mai multe piese de vanat. Aceasta metoda da rezultate mai bune decat la panda, oferind vanatorului posibilitatea de a se apropia de vanat fara sa fie observat, care poate cerceta si savura in liniste, atat frumusetea pieselor de vanat cat si intreaga natura care il poate umple de bucurie si satisfactie, daca acesta simte impreuna ea si lasa loc pentru aceasta, nu numai pentru trofeul mult dorit. Este o metoda obositoare care necesita conditie fizica buna. Dintre toate metodele de vanatoare, aceasta este cea mai grea, dar si cea care ofera satisfactiile cele mai mari. Aceasta metoda presupune cunoasterea terenului de vanatoare cu locurile cerbului de hranire, de scaldat, de retragere pentru odihna, a locului unde sta dupa anotimp si mersul vremii, a trecatorilor si adaposturilor cat si orele aproximative cand acesta iese in toate aceste locuri. Apropierea de vanat depinde de simturile vanatorului, vaz si auz bun, tinand cont de directia vantului, stiind ca de vanat te poti apropia numai avand vantul in fata sau lateral. Deplasarea in teren se face incet, cu opriri si ascultari dese. Atunci cand vanatorul este simtit de catre vanat, acesta se opreste imediat, indiferent de pozitia in care se afla. Vanatorul isi continua mersul numai dupa ce vanatul a lasat capul jos. Seara, apropierea de vanat este bine a se face dinspre vale spre deal, circulatia aerului fiind dinspre deal spre vale, iar dimineata, pe coasta insorita, invers, curentul de aer fiind de jos in sus. Aceasta se aplica numai cand exista vant. Pe timp ploios, daca noaptea a plouat iar dimineata este soare si cald, cerbul intarzie in poiana, pentru a-si usca corpul. Daca ziua a plouat si este soare, va iesi mai devreme la pasune, tot pentru a-si usca corpul. La apropierea de cerb in timpul boncanitului, pericolul de a fi observat vanatorul vine din partea ciutelor, mai ales cele culcate care sunt mai atente. Favorabila apropiatului, este vremea umeda, cand frunzele nu suna sub pasii vanatorului, iar cerbul, dupa ploaie, iese in poieni la soare fiind usor de observat, pe cand in zilele calduroase el sta la umbra in padure. Pentru atragerea cerbului aflat in timpul boncanitului se practica imitarea glasului de cerb, care-l tine pe loc sau chiar il aduce mai aproape, paralel cu ruperea crengilor sub picioare si baterea in tufe, lasand impresia apropierii unui cerb rival, care isi freaca coarnele de crengi. O tinta usoara pentru vanator, pot fi lautarasii, ramasi fara ciute, care parasesc terenul cutreierand terenuri vecine pentru a-si incerca norocul. Pot parcurge 10-30 km intr-o noapte si mai sunt numiti cerbi calatori sau cautatori. Vanatoarea cerbului din caruta se bazeaza pe ideea ca vanatul, obisnuit cu unele zgomote facute de om in locurile in care traieste el, se fereste mai putin de o caruta taraneasca decat de omul mergand pe jos. Vanatorul, aflat in caruta, vede vanatul si coboara in partea opusa adapostindu-se dupa un arbore, o tufa pentru a nu fi vazut. Caruta isi continua drumul cu cel care-o conduce, cerbul fiind atent la ea. In timpul acesta, vanatorul se poate apropia de vanat cautand o pozitie favorabila de tras. Aceasta metoda se practica numai la campie sau coline joase, accesibile carutei si nu este asa de pasionata ca panda sau apropiatul. In tara noastra se poate aplica in judetele: Arad, Bihor, Ilfov, Prahova si Timis. Vanatoarea la goana, nu este o goana propriu-zisa ca si la mistret, ci este mai mult o alungare a cerbilor spre locurile unde stau vanatorii. Metoda este considerata chiar incorecta in cazul cerbului, in goana fiind greu de observat varsta si calitatea trofeului. In alta ordine de idei, goana la cerb, ca si la caprior si capra neagra, este interzisa la noi in tara prin lege (art. 32 litera g din Legea nr. 103/1996).

Valorificarea cerbului
Trofeul la cerb il constituie coarnele si caninii. Elementele apreciate la coarne sunt lungimea si circumferintele prajinilor, ramurile ochiului, ramurile mijlocii, greutatea si numarul ramurilor. Masuratorile se efectueaza cu o ruleta de metal, cu banda lata de 5 mm. Lungimile si circumferintele se masoara cu precizie de 1 mm. Lungimea prajinilor se determina astfel: se masoara ambele prajini, se face media dupa care se inmulteste cu 0,5. Masurarea se face pe curbura exterioara a prajinii, incepand de la marginea inferioara a rozetei pana la cel mai indepartat varf al coroanei. Ruleta nu se apasa in golul ce urmeaza dupa rozeta, ci se trece peste aceasta. In rest insa ruleta urmareste toate curburile asa cum este prajina. Ramurile ochiului se masoara incepand de la partea superioara a rozetei, pe curbura exterioara a ramurii, pana la varf, dupa care media ramurilor se inmulteste cu 0,25. La ramurile mijlocii, masurarea incepe din punctul unde prajina incepe sa se ingroase ca rezultat al imbinarii cu cea a ramurii mijlocii. Se masoara pe curbura exterioara iar media se inmulteste cu 0,25. Circumferintele prajinilor se masoara in punctele unde prajinile sunt mai subtiri. La fiecare circumferinta, un centimetru reprezinta un punct. Greutatea coarnelor de cerb se stabileste cu precizie de 10 g, si se raporteaza la trofeul uscat, nu imediat dupa fierbere. Se considera trofeu taiat normal cel cu osul frontal si nasal. Daca maxilarul superior este intreg, inclusiv dintii, atunci se face o scadere de la 0,5 la 0,7 kg, dupa marimea craniului. Cand trofeul este fara osul nasal, numai cu osul frontal, se adauga pana la 100 g, dupa masura in care este scurtat. Pentru fiecare kilogram ramas dupa scaderile sau daugirile respective, se socotesc 2 puncte. Numarul

ramurilor sunt apreciate prin ramurile care au cel putin 2 cm lungime, precum si cele care au fost rupte de cerb in cursul luptelor, indiferent de lungimea portiunii ramase. Nu se iau in considerare ramurile taiate sau rupte dupa moartea cerbului si nici cele puse artificial. Fiecare ramura valabila primeste cate un punct. Noul record national la coarne de cerb a fost recoltat in toamna anului 2003 in zona Gurghiu, judetul Mures, fiind omologat in 29 aprilie 2004 cu un punctaj de 264,51 puncte C.I.C. iar primele 10 trofee din Romania au toate peste 240 de puncte C.I.C.