TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

CURS nr. 9

TEHNOLOGIA REPRODUCERII SI CRESTERII SALAULUI,

STIUCII SI SOMNULUI

TEHNOLOGIA REPRODUCERII SI CRESTERII SALAULUI

(Stizostedion lucioperca Linnaeus 1758)

Şalăul trăieşte în ape dulci, curgătoare sau bălţi şi în ape salmastre. Preferă ape cu
fundul nisipos sau pietros, limpezi şi bine oxigenate. Este un peşte semimigrator,
cunoaşte arealele favorabile reproducerii sau hrănirii şi le frecventează anual.
Devine matur sexual la vârsta de 3-4 ani, când are lungimea de 40-50 cm şi
greutatea 0,8-1,2 kg.
Reproducerea are loc primăvara, la temperatura apei de 12-14oC, în locuri
nisipoase, în care femela sapă un cuib cu diametrul de 10-15 cm sau pe corpuri dure:
crengi, vegetaţie dură, ş.a. Icrele sunt depuse într-o singură porţie. Prolificitatea totală
este de 100.000-300.000 icre şi diametrul acestora este 1,0-1,5 mm. Incubaţia durează
100-110 grade x ore. Sacul vitelin se resoarbe la 9-10 zile. Hrana este constituită din
infuzori, apoi, pe măsura înaintării în vârstă, nauplii, zooplancton, alevini, pui şi peşti
maturi (de talie mică sau mijlocie).Din momentul hrănirii cu alevini, şalăul devine canibal.
La vârsta de 50 zile, alevinul are forma adultului şi trece la stadiul de pui.
Creşterea şalăului în sisteme controlate (crescătorii piscicole) se practică în
Europa din sec. XIX şi în România, din 1935, la Enisala..
Centrul de la Enisala a produs icre embrionate, fixate pe cuiburi de reproducere,
destinate populărilor cu şalău în zone mai mult sau mai puţin îndepărtate, transportate
cu mijloace speciale (pentru aceea vreme). Cuiburile de reproducere erau confecţionate
din mustăţi de salcie şi instalate în zone de reproducere naturală, în oboare special
construite sau în heleştee. Pentru transport, cuiburile cu icre embrionate erau aşezate

1
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

pe grătare, montate succesiv, în lăzi de lemn. Spaţiile libere se completau cu muşchi

umed iar capacul era găurit, pentru a permite ventilarea spaţiului.
Reproducerea şalăului se organizează în sistem natural-dirijat, în heleştee.
Heleşteele în care se organizează reproducerea natural-dirijată a şalăului trebuie
să aibă suprafaţa de maximum 1.000 mp, adâncimea de 1,5-2,0 m. şi să fie complet
lipsite de vegetaţie. Deoarece şalăul este foarte sensibil la manipulare şi transport, are
nevoie de o perioadă mai mare de adaptare la un nou habitat şi manipularea neglijenta
la popularea bazinelor de reproducere poate conduce la inhibarea lor, nedepunerea
pontei sau chiar la pierderea (moartea) reproducătorului. De aceea, este recomandabil
ca, iernarea reproducătorilor de şalău, să se organizeze în heleşteul în care se vor
reproduce.
Depunerea icrelor şi fecundarea lor are loc pe saltele de nytal şi rădăcini de
salcie. Saltelele au dimensiunile corespunzătoare tipului de incubator folosit: Nucet sau
Zugg-gigant.
Norma de populare a heleşteului de reproducere este de o familie la 40-50 mp şi
pentru fiecare familie se montează câte o saltea. O familie este formată dintr-o femelă şi
un mascul.
Saltelele se montează în heleştee la temperatura apei de 12-14-oC şi se
controlează zilnic. Saltelele cu icre embrionate se transferă în incubatoare alimentate cu
un debit de 3-4 l / min.
După eclozare, larvele rămân în incubator 4-5 zile după care sunt transferate în
juvelnice, în bazine de parcare, unde sunt hrănite cu alge şi rotiferi. La vârsta de 7-9 zile
larvele sunt apte pentru ambalare (în saci de polietilenă, cu apă şi oxigen sub presiune)
şi transport.
Creşterea în vara I, se realizează în policultură, în bazine piscicole (heleştee,
iazuri, acumulări, bălţi) în care speciile paşnice au cel puţin 1 (un) an şi nu există şalău
de vârstă mai mare. Canibalismul, specific şalăului de la vârsta de 50-60 zile, poate
compromite total supravieţuirea puilor de şalău în bazine populate cu şalău de vârste
diferite, dacă nu au suficientă hrană. Condiţiile de bază pentru creşterea puilor de şalău
sunt hrana şi conţinutul în oxigen solvit. Şalăul este recomandat în bazine piscicole

2
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

exploatate semiintensiv, la care apa de alimentare nu poate fi filtrată eficient şi trebuie

diminuată sau eliminată populaţia de caras sau alte specii nevaloroase.
Norma de populare cu alevini sau pui de şalău, a heleşteelor ciprinicole, depinde
în primul rând de mărimea estimată a populaţiei de peşti ce trebuie eliminată,
cunoscându-se faptul că 7 kg de peşte produc 1 kg de şalău, supravieţuirea şalăului de
la vârsta de 7-9 zile la 150-200 zile este de 5-10 % iar greutatea medie individuală (W)
este 150-200 g / ex.
Nu se recomanda folosirea şalăului ca ,,peşte sanitar” (deci, în heleştee cu
ciprinide de mărimea apropiată lui) deoarece este un peşte activ, bun înotător, lacom şi
îl incită mai mult un peşte sănătos decât unul bolnav.
Şalăului trebuie să îi rezervăm rolul de combatere a speciilor sălbatice, lipsite de
valoare economică sau concurente la hrana speciei de bază.

TEHNOLOGIA REPRODUCERII SI CRESTERII STIUCII

(Esox lucius Linnaeus 1758)

Ştiuca trăieşte în râuri, în zone cu viteză mică a apei şi în mod deosebit în ape
stătătoare, preferându-le pe cele cu vegetaţie, apă limpede şi fund nenămolos. La
maturitate, ştiuca este solitara.
Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3-4 ani şi greutatea de 0,5-1,0 kg
Prolificitatea este de 16.000-109.000 icre, funcţie de greutatea femelei (0,5-3,0
kg) , dar exemplarele mari depun până la 1.000.000 icre. Diametrul icrelor este 2,5-3,0
mm (nehidratate).
Reproducerea are loc primăvara devreme, începe la temperatura apei de 6-8oC şi
atinge intensitatea maximă la 9-10oC. Icrele sunt depuse pe vegetaţie dar, la câteva zile,
se desprind şi devin pelagice.
Incubaţia durează 13-15 zile la temperatura apei de 10-12oC.
Resorbţia completă a sacului vitelin are loc după 10-12 zile.
Hrana ştiucii este constituită din fitoplancton la începutul hrănirii exogene,
microzooplancton şi apoi zooplancton în perioada de alevin ( pana la vârsta de 25-30

3
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

zile) zooplancton, zoobentos şi larve de peste până la vârsta de 60-80 zile şi ihtiofag
după această vârstă. Dacă habitatul îi oferă larve de peşte în cantitate suficient de
mare, ştiuca devine ihtiofagă de la vârsta de 25-30 de zile sau chiar mai puţin. Dacă
habitatul nu îi oferă larve sau pui de peşte, ştiuca rămâne consumatoare de
zooplancton, zoobentos şi insecte până spre finele primei veri. În lipsa altor peşti, este
canibal înnăscut. Lăcomia ştiucii o determină să se hrănească permanent, chiar şi în
perioada de reproducere (inclusiv cu masculii care au fecundat-o) sau iernare. Ştiuca
mare consumă în mod obişnuit şi păsări.
Creşterea ştiucii împreună cu alte specii, paşnice, este o ocupaţie veche.
În ţări din vestul Europei (Germania, Franţa, Anglia, ş.a.) esocicultura a avut o
mare dezvoltare în se. XIX şi prima jumătate a sec. XX, ştiuca fiind un peşte apreciat în
mod deosebit atât pentru calitatea cărnii şi a icrelor cât şi pentru rolul de consumator
activ (lacom) al peştilor mărunţi pătrunşi în crescătorii.
Trebuie ştiut faptul că ştiuca matura poate fi parazitată de plerocercoidul
cestodului Diphyllobothrium latum care se localizează în ovare şi în cazul consumării
icrelor proaspete se va transforma în intestinul omului, în adult, ajungând la lungimea de
2-8 m. De aceea , este absolut obligatoriu ca, icrele de ştiucă să fie consumate numai
conservate în sare o perioadă de cel puţin 10 (zece) zile (sau prăjite, fierte, etc).
Reproducătorii sunt capturaţi din ape naturale sau crescuţi în heleştee special
destinate acestui scop. Reproducătorii capturaţi din ape naturale costă mult mai puţin,
dar sensibilitatea lor deosebită la manipularea şi schimbarea habitatului (suportă greu
captivitatea), conduce frecvent la blocarea maturării icrelor şi ratarea reproducerii.
Reproducătorii sunt crescuţi în captivitate, separat pe sexe, în heleştee de 700-
800 mp, în număr de 10-20 ex. cu greutatea totală de până la 20 kg, având suficientă
vegetaţie pentru adăpost (sau amenajate ascunzători) şi suficientă hrană (o cantitate de
peşte de 3-5 ori mai mare decât greutatea ştiucilor; acest raport trebuie păstrat
permanent).
Maturarea icrelor se face natural, fără stimulare hormonală, în heleştee speciale
în care se introduc femele, masculi şi hrana necesara ( pesti vii ).

4
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

Colectarea icrelor si laptilor se face în momentul în care reproducătorii se

pregătesc (cârduiesc) pentru reproducere.
Fecundarea icrelor se realizează după metoda uscată. După omogenizarea
icrelor şi lapţilor, se adaugă apă (de două ori volumul icrelor), se omogenizează acest
amestec şi se lasă în repaos, 10-20 minute. Se spală icrele fecundate de 3-4 ori prin
evacuarea apei şi apoi, adăugarea alteia.
Incubaţia are loc în incubatoare Zug Weiss, alimentate cu un debit crescător de
2-4-6 l / min. la o temperatură a apei de 8-10oC şi durează 12-14 zile (110 grade – zile).
Eclozarea are loc în lăzi de incubaţie de tip salmonicol, după transvazarea icrelor
prin sifonare cu o zi înaintea declanşării eclozării pentru că larvele de ştiucă au nevoie
de un suport pe care să se fixeze timp de cel puţin 1-2 zile. Larvele sunt ţinute în aceste
instalaţii până la vârsta de 9-10 zile când se transferă în heleşteele de creştere sau în
bazine (tancuri) destinate creşterii în perioada de alevin.
Hrănirea exogenă începe la 11-12 zile, cu rotiferi. La 25 de zile, alevinul seamănă
cu părinţii, începe stadiul de pui şi dacă are condiţii, începe hrănirea şi cu larve de peşti,
Din punct de vedere al hranei, ştiuca, în stadiul de larvă-alevin-pui, trece prin trei
stadii diferite:
1. Larvele 10-12 mm sunt preponderent fitoplanctonofage
2. Alevinii de 15-20 mm sunt preponderent zooplanctonofagi
3. Puii de 30-80 mm sunt preponderent ihtiofagi
Menţionăm faptul că ştiuca nu poate fi hrănită cu hrană artificială în nici un stadiu
de dezvoltare a sa.
Creşterea în densităţi mari, în bazine (tancuri), a alevinilor şi puilor de ştiucă, este
posibilă numai cu condiţia asigurării din abundenţă a zooplanctonului necesar hrănirii, în
caz contrar acţiunea este compromisă din cauza canibalismului.
Puii de ştiucă, de 25 de zile sau mai mari, se populează în policultură cu ciprinide
de cel puţin două veri şi numai în heleştee care se videază complet. Densitatea la
populare este de 500-1.000 ex. / ha. Şi se obţin producţii de 10-50 ex / ha cu greutatea
medie de 200-300 g / ex. (cca 10 kg / ha). La această mărime, ştiuca este destinată

5
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

consumului, populării în habitate naturale sau în bazine piscicole (heleşteu, iaz,

acumulare) destinate pescuitului sportiv.

TEHNOLOGIA REPRODUCERII SI CRESTERII SOMNULUI

(Silurus glanis Linnaeus 1758 )

Trăieşte mai mult în ape curgătoare dar este întâlnit în mod obişnuit şi în ape
stagnante mai ales din vecinatatea râurilor. La vârsta de 4-5 ani devin maturi sexual.
În habitate naturale hrana peştilor tineri şi maturi este constituită din viermi,
broaşte, raci, moluşte şi peşti. Se hrănesc activ în timpul nopţii. Iernează în gropi
adânci, în grupuri medii şi nu se hrănesc în perioada hibernării.
Reproducerea are loc la temperatura apei de 18-20oC (când înfloreşte salcâmul!)
şi icrele sunt depuse pe substrat vegetal. Prolificitatea relativă a femelelor este de
10.000 icre / kg greutate corporală iar icrele au diametrul de 3,5 mm. Incubaţia icrelor
fecundate durează 4-5 zile la temperatura apei de 18-20oC. La eclozare, larvele au ochi
şi mustăţi iar sacul vitelin este relativ mic. La 4-5 zile începe hrănirea exogenă cu forme
mărunte de zooplancton, la 7-8 zile se hrăneşte cu forme zooplanctonice mari şi
începând cu vârsta de 10-12 zile, pe langa consumul de zooplancton, trece la consumul
de larve si apoi, insecte, mormoloci, pui de peşte, ş.a..
Reproducătorii de somn trebuie să aibă vârsta de 6-12 ani, greutatea individuală
8-20 kg şi sunt crescuţi în heleştee care le asigură condiţii optime de viaţă: suprafaţa
(cel puţin 1.000 mp / ex.), vegetatie pentru a se adaposti sau ascunzători confecţionate
din plăci de azbociment montat pe câte patru stâlpi la 20-30 cm de fundul heleşteului şi
hrana suficientă (crap de 0,2-0,6 kg / ex). Este preferabil să fie crescuţi în ,,policultură”
cu crap şi ciprinide asiatice în vara a III-a sau în heleşteul de creştere a reproducătorilor
de crap.
Reproducerea se organizează în heleştee identice cu cele folosite la crap. În
situaţia în care heleşteul folosit la reproducerea somnului este lipsit de vegetaţie, se
confecţionează saltele de reproducere din stuf sau alte materiale. Forma saltelelor este
dreptunghiulară şi suprafaţa necesară unei familii de somn este de 2-3 mp. Saltelele se

6
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

montează în plan inclinat cu o latură fixată de platforma heleşteului. Dacă este necesar,
saltelele cu icre embrionate pot fi transferate, cu atenţia cuvenită la manipulare, în
heleşteul de creştere vara I.
Pregătirea heleşteelor de reproducere respectă procedurile recomandate pentru
reproducerea crapului. Principiul director este asigurarea hranei specifice primelor 15-20
de zile de viaţă, adică a organismelor zooplanctonice mari. Dacă este cazul, vom
deversa in helesteu, zilnic, 5-10 kg / ha de biomasă umedă (Daphnia, ş.a.) din culturi
industriale sau colectată din alte heleştee.
Pescuitul puilor de somn se face la vârsta de 20-25 zile (în nici un caz la vârste
mai mici de 20 zile) la curent de apă (în zona alimentării) sau la capcană montată la
instalaţia de evacuare (conform modelului folosit la crap).
Somnul se creşte, cel mai uşor, în condiţii de eficienţă tehnologică şi financiară,
în policultură cu crapul şi alte ciprinide, indiferent de categoria de vârstă. Cu excepţia
primului an, se recomandă creşterea somnului în heleştee cu peşti care au vârsta mai
mare cu cel puţin 1 (un) an, ceea ce îi va obliga să consume minus variantele şi peştii
bolnavi.
În vara I, heleşteul de creştere a puilor de ciprinide se populează cu 60-100 ex /
ha alevini de somn cu vârsta de 20-25 zile şi greutatea de 0,8-1,2 g / ex. Densitatea
populării cu alevini este în corelaţie directă cu densitatea puilor de ciprinide. În nici un
caz nu trebuie să avem mai mult de 1 (un) alevin de somn la 1000 (una mie) alevini de
ciprinide şi (în vara I) este exclus să populăm şi cu alţi răpitori. Acest raport de 1 / 1000
între răpitori (somn) şi paşnici (ciprinide) garantează statutul de sanitar al răpitorului şi
nu de prădător suplimentar, adăugat insectelor, broaştelor, reptilelor, păsărilor, şi altora.
Supravieţuirea puilor de somn, în condiţii de creştere în policultură cu ciprinide, în
vara I, este de 70-80 %, greutatea medie, 200-500 g / ex şi producţia este de 40-80 ex /
ha şi 8-20 kg / ha.
Unii autori consideră că somnul trebuie crescut, la toate categoriile de vârstă, în
bazine piscicole (iazuri sau heleştee) cu ciprinide mai în vîrstă cu 1 (un) an.
În această situaţie, somnul în vara I, crescut cu ciprinide în vara a II-a, se
populează la densităţi de 80-100 ex. / ha, înregistrează supravieţuiri de 60-80 %,

7
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

greutăţi medii de 50-80 g / ex şi producţii de 2,5-6,5 kg / ha, fără a-şi îndeplini rolul de
,,sanitar” datorită diferenţei de gabarit între specii (ciprinidele ,,pleacă” de la 30-40 g /
ex. şi somnul de la 0,8-1,2 g / ex. şi ,,ajung” în toamnă la 250-300 g / ex, respectiv 50-80
g / ex).
În vara a II-a şi dacă este cazul, în vara a III-a, somnul se populează în heleştee
de creştere a ciprinidelor în vara a III-a, la densităţi de 10-20 ex / ha. Greutatea
comercială a somnului de crescătorie este de 1,5-2,5 kg / ha; în nici un caz nu trebuie
crescut peste această mărime şi condiţia este îndeplinită la vîrsta de doi ani. Doar
exemplarele mai mici de 1,0-1,2 kg sunt reţinute, iernate şi crescute şi în vara a III – a.
Creşterea somnului şi a linului în aceleaşi iaz sau eleşteu nu este recomandată
(ba chiar, nu este permisă) deoarece modul specific de viaţă al celor două specii le pun
în contact direct, frecvent şi diferenţa de mărime pune în pericol mare, linul. Sunt situaţii
în care linul, crescut împreună cu somnul, este pierdut în totalitate.
Supravieţuirea somnului în vara a II-a este de 90-95 %, greutatea medie
individuală 1,5-2,0 kg şi producţia suplimentară (netă) este de 14-38 kg / ha (ceeace
este mult; înseamnă 1.4-3,8 to la 100 ha !).
Iernarea puilor de somn sau a somnului destinat consumului se face împreună cu
categoria de vîrstă cu care a crescut sau în heleşteul de creştere, în cazul populărilor de
toamnă. În timpul iernii, la temperaturi ale apei, mai mici de 8oC, somnul încetează
hrănirea.