TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

CURS nr.2

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE A CIPRINIDELOR ASIATICE

 DEZVOLTAREA POSTEMBRIONARĂ (larvara si postlarvara)

Etapa de dezvoltare postembrionară este esenţială în creşterea peştilor.

Aceasta etapa presupune aducerea într-un stadiu de pui, a larvelor care sunt foarte fragile imediat
după eclozare (respiraţie cutanată datorită absenţei branhiilor şi imposibilitatea de a se hrăni cu organisme
exogene, datorită absenţei gurii) şi vulnerabile la bioagresori. În stadiul care urmează celui larvar si
postlarvar, peştele prezintă morfologia şi înotul peştelui adult şi are posibilitatea să se hrănească. Peştele,
în stadiul de postlarva este la fel de sensibil ca şi în stadiul de larvă şi este absolut necesar să i se asigure o
bună hrănire, care condiţionează, ulterior, o supravieţuire şi o creştere corespunzatoare.
Tehnologia dezvoltării postembrionare, presupune realizarea unui set complex de operaţiuni
tehnologice ce va asigura premizele dezvoltarii larvelor, din momentul eclozării pana la atingerea
dimensiunilor pretabile lansarii in productie, anume stadiului de pui.
Scopul etapei de dezvoltare postembrionară este ca , la finalul ei, puii să poată fi lansaţi în
bazinele de creştere, la o talie care să fie suficientă pentru ca aceştia să poată înfrunta riscurile climatice şi
alimentare şi chiar prădătorii. În consecinţă, gestionarea acestei etape este dependentă, într-o anumită
măsură, de cea a dezvoltării embrionare, deoarece este absolut necesar ca larvele, proaspăt eclozate, să fie
populate, în zilele care urmează după eclozare, într-un mediu bogat în plancton de talie adecvată şi lipsit
de prădători. De aceea, pregătirea bazinelor de dezvoltare postembrionară trebuie sincronizată cu
activitatea de reproducere artificială, ceea ce înseamnă ca aceste bazine să fie asociate staţiilor de
reproducere.
Controlul dezvoltarii embrionilor. Determinarea aproximativa a procentului de eclozare si a
cantitatii de larve scontata la fiecare lot de icre fecundate implica cunoasterea caracterului dezvoltarii
embrionului. Un indiciu al caracterului normal sau anormal al dezvoltarii este procentul de fecundatie.
Acesta se determina in stadiul de diviziune a blastocistului , de la 4-8 blastomere pana la morula
macrocelulara, pentru fiecare femela separat. Exista doua momente importante pentru aprecierea
viabilitatii embrionului: stadiul 13 (varsta 10-14 ore dupa fecundatie in functie de temperatura apei) si
stadiul 18, cu cateva ore inainte de eclozare cand se poate determina procentul de embrioni anormali.

Cresterea larvelor in etapa I (cresterea larvara)

Embrionii normal dezvoltati sunt transparenti si imediat dupa eclozare executa miscari verticale,
scurte si repezi. Pe masura ce eclozeaza, larvele sunt transvazate in juvelnice (250.000 delarve/juvelnic)
unde sunt intretinute pana la trecerea la hranirea activa (stadiul 23). Juvelnicele sunt plasate in bazinul
pentru parcarea lervelor a carui dimensiuni se stabileste in functuie de capacitatea de incubatie a statiei de
reproducere iar adancimea este de 1m. Este construit din beton si alimentat cu apa filtrata din aceiasi sursa
ca si incubatoarele. Alimentarea se face printr-un sistem de tevi instalate pe fundul bazinului perforate la
distanta de 1m, orificiile avand diametrul de 3-5 mm. Debitul de alimentare este de 4-5 l/s la o suprafata
de 50m2.
Durata dezvoltarii pana la stadiul 23 variaza de la 48 la 100 de ore in functie de temperatura apei.
In acest timp sunt necesare masuri pentru crearea condițiilor optime de dezvoltare, in special un continut
ridicat de oxigen (7-9mg/l), care nu trebuie sa scada sub 5 mg/l. Pentru aceasta se va asigura o buna
circulatie a apei, prin îndepărtarea depunerilor de pe peretii si fundul juvelnicelor, spalarea acestora pe
partea exterioara, curatarea peliculei de alge si bacterii ce se formează la suprafața apei, dar mai ales
spatiile dintre juvelnice; deplasarea lenta prin apa a juvelnicelor, curățirea saptamanala a bazinului in

1
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS
scopul indepartarii depunerilor de pe fundul si peretii acestuia; indepartarea puietului ce se dezvolta din
larvele scapate din juvelnice.
Mentinerea larvelor in juvelnice, dupa trecerea la alimentatia mixta nu trebuie sa depaseasca 30 de
ore, deoarece dupa consumarea rezervelor viteline slabesc, rezistenta lor scade iar manipularea se va solda
cu pierderi mari.
Atunci cand incubatia are loc in incubatoare de capacitate mare (carafe), larvele eclozate pot fi
mentinute pana la trecerea la hranirea mixta.

Cresterea larvelor in etapa a II

Tehnologiile de dezvoltare postlarvara la ciprinide, practicate într-un mare număr de sisteme, în

care rezultatele finale sunt foarte variabile sunt de mai multe tipuri:
- tehnologii de dezvoltare postlarvara în sistem intensiv, cu modele de creştere în bazine
exterioare, de obicei din pământ, de adâncimi mici, în care se poate interveni asupra conducerii reţelelor
trofice, asigurând condiţii de mediu pentru dezvoltarea hranei naturale, mai ales pentru primele zile de
creştere, după care se apelează la completarea hranei prin administrarea de furaje;
- tehnologii de dezvoltare postlarvara în sistem superintensiv, care constau în popularea larvelor în
bazine interioare de suprafaţă mică (zeci de m2) şi hrănirea acestora cu hrană care poate fi constituită, fie
din organisme planctonice pescuite din bazine exterioare sau crescută în sisteme închise, fie din furaje,
care se pot fabrica într-o gamă foarte variată (tip starter, prestarter).
Etapa dezvoltării postembrionare este o etapă absolut necesară, în cadrul procesului de producere
a puietului de o vară.
În România, dezvoltarea postlarvara a ciprinidelor asiatice se realizează, în principal, în bazine de
pământ, care sunt heleştee de reproducere a crapului, sau în heleştee amenajate în mod special în acest
scop.
Totuşi, din cauza numărului mic de astfel de bazine sau din cauză că, în momentul actual ele sunt
folosite în alte scopuri, se practică popularea larvelor de 3 – 5 zile, direct în heleşteele de creştere în vara I,
cu un număr dublu de larve, faţă de situaţia în care s-ar popula cu postlarve. Acest fapt duce, în
majoritatea cazurilor, la rezultate slabe, în ceea ce priveşte supravieţuirea de la stadiul de larvă de 3 – 5
zile, la stadiul de pui de o vară.
Larvele, la vârsta de 3 – 5 zile, au sacul vitelin resorbit în proporţie de circa 70 – 80% şi în foarte
scurt timp, trebuie să facă trecerea de la hrănirea endogenă, la cea exogenă, când din organismele acvatice
le servesc ca hrană, doar formele microscopice – infuzori, rotiferi şi naupliile copepodelor şi cladocerelor.
În această perioadă, larvele sunt foarte sensibile la condiţiile oferite de mediul de viaţă şi sunt incapabile
să se ferească de duşmanii naturali. De aceea, alături de o alimentaţie corespunzătoare şi factori fizico-
chimici ai mediului favorabili, protejarea larvelor de duşmanii naturali este o condiţie esenţială pentru
mărirea ratei supravieţuirii.
Durata acestei perioade de crestere este de 21-30 de zile si corespunde pentru ciprinidele asiatice
cu intervalul 15 iulie-15 august.
Helesteele se pregatesc inainte de inundare prin uscare, curatirea canalelor drenoare, indepartarea
vegetatiei uscate, greblarea fundului, verificarea instalatiilor hidrotehnice si instalarea de site dese atat la
conducta de admisie a apei cat si la conducta de evacuare. De asemenea se vor administra ingrasaminte
organice dispuse sub forma de gramezi in zona de mal (pana la 10t/ha). Inundarea helesteelor se
recomanda a se efectua cu cel mult 4-6 zile inainte de lansarea larvelor pentru a se putea dezvolta hrana
naturala si in acelasi timp sa nu prolifereze organismele daunatoare. Adancimea apei se va mentine la 0,5
– 0,8 m. In primele zile (cca 10) se recomanda mentinerea unui nivel constant al apei, debitul de
alimentare asigurand practic numai pierderile prin evaporatie si infiltratie iar apoi, pe masura ce
necesitatile larvelor fata de oxigen cresc asigurarea unui curent slab prin crearea unui debit ce va asigura
concentratia optima de oxigen.
Pe perioada de crestere postlarvara se va verifica in permanenta valoarea indicelui planctonic iar
cand acesta scade sub 10 cm3/m3 se intervine prin distribuirea furajelor.

2
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS
In vederea stimularii procesului de dezvoltare a hranei plantonice se pot introduce ingrasaminte
minerale pe perioada de crestere, insa cu prudenta, data fiind temperatura ridicata a apei in aceasta
perioada. Administrarea ingrasamintelor se va face in doze mici si repetate in functie de rezultatele de
laborator si astfel incat sa se mentina raportul de N/P la nivelul optim de 4/1.
Densitatea de populare este un parametru tehnologic deosebit de important pentru creşterea
peştelui, în toate etapele de dezvoltare şi este specifică speciei, vârstei şi tehnologiei aplicate.
Densitatea de populare variază în funcţie de mai mulţi factori şi anume:
- de temperatură;
- de gradul de intensivizare;
- de talia care se urmăreşte a fi atinsă de larve, la sfârşitul perioadei de dezvoltare
postembrionară;
- de cantitatea de plancton existentă în mediul de creştere;
- de cantitatea şi calitatea hranei administrate.
Densităţile de populare în perioada de crestere postlarvara sunt de 1,0 mil/ha, dar se poate merge
până la 2 – 5 mil/ha. În bazinele de suprafaţă mică, de câteva zeci de m2, care sunt bine protejate,
densitatea este legată de cantităţile de zooplancton disponibile, acestea variind de la 2.000 la 10.000 ex/m3
Protejarea larvelor de atacul dăunătorilor naturali specifici, în această etapă de creştere este o
problemă care se poate rezolva, cu rezultate destul de bune, prin dezvoltarea postembrionară a larvelor de
peşti în bazine de beton, unde factorii ecologici, biotici şi abiotici, pot fi controlaţi în mare măsură.
Creşterea în sistem superintensiv a speciilor de peşti, în perioada dezvoltării postlarvare este
superioară altor sisteme practicate, până în prezent, din următoarele motive:
- necesită suprafeţe reduse şi valorifică superior volumul de apă existent;
- permite densităţi mari de populare;
- control continuu şi / sau automatizat asupra calităţii apei;
- control asupra coeficientului de conversie a hranei consumate;
- ritm de creştere superior.
Criteriile care stau la baza stabilirii speciilor care se pot preta la creşterea în sistem intensiv sau
superintensiv sunt următoarele:
- adaptabilitatea la creşterea în spaţiu restrâns;
- adaptabilitatea la creşterea în densităţi ridicate;
- rezistenţa organismului la boli;
- ritm de creştere superior, în condiţiile de hrănire oferite.

 TEHNOLOGIA CRESTERII IN VARA I

Valorificarea echilibrata a nivelelor trofice dintr-un ecosistem controlat, presupune popularea

raţională cu consumatori specifici fiecărui nivel trofic, la nivelul productivităţii heleşteului, iazului sau
lacului. Realizarea formelor de populare adaptate condiţiilor specifice oferite de fiecare habitat este
posibila numai dacă fiecare specie este crescută în primul an, în monocultura. Atunci când utilizam pui de
o vara crescuţi în policultură nu se poate realiza o formula de populare corect adaptată condiţiilor din
habitatul de creştere în vara a II şi III deoarece puii de o vară nu pot fi sortaţi şi apoi cântăriţi sau număraţi
separat. Ponderea speciilor la populare nu va fi conformă cu cerinţele tehnice, va fi aproximativă şi
dependentă de rezultatele creşterii în vara I.
Creşterea în monocultura în vara I, a mai multor specii de peşti, este condiţionată de existenţa
unui număr corespunzător de heleştee de creştere cu caracteristicile tehnice şi biologice corespunzătoare.
Pregătirea heleşteelor va avea ca obiectiv prioritar, stimularea dezvoltării biomasei specifice
speciei cultivate.
Heleşteul destinat creşterii sangerului va fi bine fertilizat cu îngrăşăminte organice şi minerale.
Îngrăşămintele organice se administrează pe platforma heleşteului (20-30 to / ha), uniform distribuită şi
neînglobate în sol prin lucrări mecanizate. Îngrăşămintele minerale recomandate sunt îngrăşămintele
complexe administrate toamna pe platforma heleşteului (50-100 kg / ha) şi îngrăşămintele pe baza de

3
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS
azotat, administrate în apa, sub formă de soluţie, 20kg / ha la fiecare şapte zile pană când temperatura apei
are valoare de 22oC. Anterior populări cu alevini este recomandabil să administrăm 2-3 kg / ha onefon
pentru a distruge crustaceii dăunători (Apos, Cyzicus şi Streptocephalus) şi zooplanctonul, concurent
serios la hrana puilor. Aplicarea acestor proceduri, obligă la monitorizarea permanentă a calităţii apei, în
special oxigen, transparenta şi indice planctonic. In vederea evitării degradării mediului acvatic, trebuie să
pregătim mijloacele de aerare a apei (aeratoare), şi tratarea a înfloririi apei (adică, aprovizionarea cu var şi
sulfat de cupru).
Heleşteul destinat creşterii puilor de novac, cosaş sau scoicar, în vara I, în monocultura, este
fertilizat cu procedee de cele descrise mai sus. Îngrăşămintele organice, complet fermentate, se
administrează pe platforma heleşteului (20-30 to / ha), uniform distribuite şi încorporate în sol prin lucrări
mecanizate cu grapa cu discuri sau cultivatorul şi în zona litoral (10-20 to / ha), în grămezi de câte 100-
200 kg, distribuite uniform pe perimetrul heleşteului, la baza taluzelor digurilor astfel încât să fie sub
nivelul normal al apei cu cca 10-20 cm. Se recomandă, amestecul omogen în aceste grămezi, a 5-10 kg
îngrăşământ complex. Îngrăşămintele minerale pe baza de azot, se administrează sub forma de soluţie
diluată (5%) ţn doze de 5-10 kg / ha / zi în primele 5 zile după inundare urmate de doze de 10-20 kg / ha la
fiecare 7 zile pană când temperatura apei atinge valoare de 22oC. Nu se administrează onefon pentru
combaterea crustaceelor dăunători pentru că vom distruge şi zooplanctonul. Pentru a evita acţiunea
negativa a crustaceelor (Apos, Cyzicus şi Streptocephalus) vom alege pentru creşterea
zooplanctonofagilor, heleştee lipsite de aceşti dăunători sau vom lua masurile preventive necesare cu un
an înainte.
Popularea cu pui zooplanctonofagi (novac, cosaş sau scoicar) se face la cel puţin 15 zile după
inundarea heleşteului pentru ca populaţia de zooplancton să fie în dezvoltare accentuată nediminuată de
apariţia consumatorilor cel puţin în următoarele 15-20 zile.
Sr recomanda pregătirea, în bazine speciale, de culturi (pure) de zooplancton, folosite periodic
drept inocul în heleşteele de creştere a puilor.
Puii de ciprinide asiatice consuma foarte bine furaje specifice crapului, începând cu ziua 6-a.
Puii de cosaş, consumă cu plăcere Lemna minor (lintiţă) după ce au atins masa corporală de 8-10
g / ex. şi lucernă sau trifoi după ce depăşesc 18-20g / ex. Tehnologiile de creştere, pescuit, transport sunt
identice cu ale crapului începând cu vârsta de 15-20 zile.

 CREŞTEREA ÎN POLICULTURĂ A CRAPULUI ŞI CIPRINIDELOR ASIATICE

Valorificarea optimă a potenţialului trofic natural al unui bazin piscicol (acumulare, iaz sau
heleşteu), a constituit o preocupare permanentă pentru piscicultori şi una din soluţii a fost popularea
habitatelor cu mai multe specii de peşti.
Creşterea în policultură a crapului cu specii de ciprinide asiatice adaptate la condiţiile climatice şi
de mediu din România, este practicată în sistemele extensive din lacuri şi iazuri, sisteme semiintensive din
iazuri şi heleştee şi sisteme intensive, în heleştee.
În sistemele de creştere extensiv, având ca principiu tehnologic, utilizarea potenţialului trofic
natural al unui ecosistem acvatic, popularea în policultură este necesară deoarece asigură valorificarea
intensificată echilibrat a nivelelor trofice din ecosistem.
În sistemele de creştere semiintensiv, practicat în iazuri şi heleştee, principiul tehnologic de baza
este constituit de intensificarea producţiei pe baza stimulării productivităţii piscicole naturale şi
administrării de hrană suplimentară. Desigur, specia de bază, beneficiară a stimulării dezvoltării
zoobentosului şi a furajelor administrate, este crapul. Speciile suplimentare sunt crapul argintiu,
consumator al excesului de fitoplancton, novacul, consumator de zooplancton, cosaşul, în situaţia în care
există macrofite acvatice sau posibilitatea administrării de culturi furajere terestre şi scoicarul, în situaţia
în care există o populaţie de moluşte bine constituita.
În sistemul de creştere intensiv, în heleştee, este interzisă stimularea productivităţii piscicole
naturale datorită cantităţii, şi aşa foarte mari, de dejecţii evacuate zilnic de către o populaţie numeroasă
sau foarte numeroasă (5-15 mii ex. / ha) de crap furajat, îndeosebi în cazul folosirii furajelor proteinizate

4
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS
(proteina 32-38 %). Se recomandă popularea în policultură cu crapul, a speciei crap argintiu, care va
contribui la menţinerea unui echilibru ecologic necesar, prin consumul fitoplanctonului şi scoaterea, astfel,
din circuitul materiei din apă, a unei importante cantităţi de nutrienţi şi transformarea în producţie
piscicolă. Populaţia de crap argintiu, trebuie dimensionată numeric, în funcţie de capacitatea biologică de
producere a fitoplanctonului în heleşteul populat cu crap şi furajat intensiv.

Formule de populare. Particularităţi ale creşterii ciprinidelor în poplicultură

Numărul de exemplare populate, pe unitatea de suprafaţă, din fiecare specie suplimentară depinde
în mod direct şi obligatoriu de potenţialul bazinului piscicol în veriga trofică specifică fiecărei specii, iar
numărul exemplarelor de crap, depinde în mod direct de cantitatea de hrană artificială (furaje) programată.
Se va avea în vedere efectul fertilizator al dejecţiilor evacuate zilnic, de crapul furajat.
În bazinele piscicole (iazuri sau heleştee) furajate se acordă mare atenţie dimensionării numerice a
speciilor suplimentare (cosaş, crap argintiu, novac, scoicar) pentru ca acestea să nu devină consumatoare
de furaje în detrimentul crapului. În acest scop, trebuie evaluat cu mare grijă potenţialul productiv al
bazinului, în macrofite acvatice, fitoplancton, zooplancton şi respectiv, moluşte, astfel încât aceste specii
să se hrănească din abundenţă cu hrana naturală specifică şi să consume episodic şi în cantităţi mici,
furajele destinate crapului.
Populaţia de cosaş poate fi dimensionată şi în funcţie de posibilităţile de administrare de vegetaţie
acvatică din afara heleşteului (canale de evacuare, zone umede, etc.) sau plante furajere terestre. În această
situaţie, trebuie avut în vedere aportul mare de dejecţii evacuate de cosaş. Consumul specific în cazul
furajării cu macrofite acvatice, este de 30 kg/kg spor de creştere; dejecţiile rezultate sunt în cantitate de
15-20 kg, repartizate în cantităţi mici, în fiecare zi a perioadei de creştere.

Exemplu
formula de
Studiu de caz privind posibilitatea realizării a 2.300 kg/ha ciprinide în
populare policultură, fără furaje cerealiere, având cosaşul, specie dominantă.

Populăm un bazin piscicol astfel :

1. Cosaş 1500 ex / ha 200 g / ex 300 kg / ha

2. Crap 500 200 100
3. Crap argintiu 500 200 100
4. Novac 200 200 40
TOTAL 2.800 ex / ha 540 kg / ha

Furajăm în perioada vegetativă cu cantitatea totală de 34,2 t vegetaţie acvatică şi/sau terestră; raţia
zilnică se va dimensiona în funcţie de nivelul consumului vegetaţiei.
Fertilizarea zilnica medie cu dejecţii este de cca. 100 kg/ha/zi, ceea ce va induce o dezvoltare
accelerată a bacteriilor, fitoplanctonului, zooplanctonului şi zoobentosului. Consumul zilnic de oxigen
solvit va fi mare şi este necesar să urmărim permanent concentraţia oxigenului solvit şi să luăm măsuri de
menţinere a valorii acestuia la cel puţin 5 mg/l prin folosirea aeratoarelor. Nu se recomandă înlocuirea
volumului de apă, doar un debit de alimentare de compensare a pierderilor prin infiltraţie şi evaporaţie.
Supravieţuirea este de 80 % la speciile cosaş şi crap şi 90 % la speciile crap argintiu şi novac.

Rezultatele obţinute la sfârşitul perioadei vegetative, sunt:

5
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS
Producţie
brută netă
1. Cosaş 1.200 ex / ha 1.200 g / ex 1.440 kg/ha 1.140 kg / ha
2. Crap 400 1.000 400 300
3. Crap arg. 450 1.600 720 620
4. Novac 180 1.600 290 250
TOTAL 2.310 kg / ha

În concluzie, formulele de populare în policultură prezintă avantaje:

 valorificarea optimizată a potenţialului biologic productiv natural sau stimulat prin
administrarea de îngrăşăminte, macrofite, furaje;
 reducerea riscului de înflorire a apei;
 combaterea (biologică) a macrofitelor acvatice;
 diversificarea sortimentală a producţiei,
şi dezavantaje :
 consumatori suplimentari şi nevaloroşi de furaje;
 manoperă suplimentară pentru sortarea diferitelor specii.