TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

CURS nr.6

TEHNOLOGIA REPRODUCERII SI CREŞTERII STURIONULUI

POLYODON SPATHULA

Specia Polyodon spathula - sturion de apă dulce - originar din America de Nord, bazinul
hidrografic al fluviului Mississipii, este un peşte mare (până la 2m. lungime şi circa 70 – 80kg.
greutate), cu carne suculentă şi icre de tip ,,caviar”, cu creştere rapidă şi ceea ce este mai
important din punct de vedere tehnologic şi economic, pentru ţările din Europa Centrală şi de est
- ţări cu suprafeţe ( luciu de apă) mari - nu este consumator de furaje şi poate fi crescut cu
succes împreună cu alte specii de peşti (crap, cosaş, ştiucă, şalău, somn).
Specia prezintă două caracteristici ce îl recomandă pentru acvacultură:
 este un peşte planctonofag (filtrator), ce se poate creşte cu costuri de producţie scăzute
(hrana lui preferată fiind zooplanctonul) ;
 are un ritm de creştere deosebit de rapid, în condiţii optime de viaţă, poate atinge
greutatea de 1kg. la vârsta de o vară, 2 - 3kg. la două veri şi respectiv 4 - 5kg. la trei veri.
Cele două particularităţi biologice menţionate mai sus, la care se adaugă calitatea cărnii,
asemănătoare cu cea a morunului, cu înalte calităţi gustative şi a icrelor negre asemănătoare
acipenseridelor, au făcut ca specia să intre în atenţia acvacultorilor din întreaga lume.
Avantajele creşterii:

 ca aliment, este un peşte bun de consum: carnea polyodonului este albă, fermă şi fară
oase, similară cu cea de sturion la gust şi textură;
 ca peşte, creşte rapid până la 4,5kg./an;
 poate fi înmulţit artificial şi juvenilii pot fi crescuţi intensiv până la 35cm. (TL), în heleştee,
apoi crescuţi extensiv pentru carne şi/sau icre, în lacuri de acumulare, sau intensiv în
heleştee in policultura;
 femelele mature de polyodon pot produce icre cenuşi-negre ≈15% din greutatea
corporală (1.5 la 4.5kg. icre/peşte);
 se pescuiesc uşor cu năvodul;
 pielea este groasă, fără solzi, rezistantă şi se tăbăceste uşor, transformandu-se intr-un
produs vandabil.

1
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

Dezavantaje:

 toleranţa scăzută la oxigen redus (saturaţia oxigenului din apă < 30% indiferent de
temperatura apei) ;
 stress de manipulare când temperatura apei este peste 21oC ;
 complexitatea reproducerii artificiale şi a producerii de juvenili ;
 juvenilii sunt vulnerabili la prădătorii ihtiofagi (păsări);
 înainte ca femelele să producă icre, perioada de aşteptare este de min. 10 ani;
 pentru obţinerea de caviar este necesară sacrificarea femelelor.

Creşterea speciei Polyodon spathula (Walbaum), numită popular lopătar, este, în

România, în faza de perfecţionarea a tehnologiilor elaborate.
În perioada 1992- până în prezent s-au efectuat cercetări şi s-au stabilit în forma primară,
biotehnologiile de dezvoltare postlarvară şi creştere a lopătarului.
În anul 2002, s-a realizat prima reproducere artificială a lopătarului. Rezultatele au fost
bune şi în anii următori, tehnicile au fost însuşite şi perfecţionate de specialişti de la S.C.P
Nucet.
Pornind de la particularităţile biologiei reproducerii sturionilor în general, tehnologia
înmulţirii pe cale artificială cuprinde o serie de faze obligatorii :

 selecţia, parcarea şi constituirea lotului de reproducători;

 stimularea maturării celulelor sexuale;
 colectarea elementelor seminale, fecundarea, descleierea, incubaţia şi eclozarea;
 dezvoltarea postembrionară, operaţiuni desfăşurate în totalitate în condiţii special
amenajate.
Selecţia reproducătorilor. Pentru constituirea lotului de reproducători de Polyodon
spathula, selecţia reproducătorilor, femele şi masculi, se realizează de la pescuitul din toamnă,
după caracterele morfo – fenotipice (de dimorfism sexual) şi fiziologice, referitoare la stadiul de
maturare al ovarului la femele. Criteriile morfo -fenotipice nu sunt suficient de precise.
Caracterele de dimorfism sexual nu sunt totdeauna foarte pronunţate. Femelele sunt, în general,
de talie mai mare decât masculii de aceeaşi vârstă, au abdomenul mai proeminent, “moale” la
palpare, iar orificiul genital este tumefiat. La masculi, ca indiciu al maturării sexuale este erupţia
nupţială (masculii maturi au rostrul, capul şi uneori corpul acoperit de butoni nupţiali).

2
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

Având în vedere că se pot întâlni şi masculi de talie mare şi care prezintă abdomen
proeminent, criteriile morfologice nu sunt suficient de precise, se foloseşte metoda biopsiei
(B.N. Kazanskii şi colab. 1956).1 Biopsia, o incizie de 3 – 4mm., şi 6 – 8cm. adâncime, prin care,
se extrag cu ajutorul unei sonde speciale câteva ovule, împreună cu ţesut folicular (din porţiunea
caudală a ovarului), în vederea stabilirii gradului de polarizare al ovocitelor.

Sunt selecţionate femele cu vârsta cuprinsă între 10 - 15 ani, cu greutatea cuprinsă în

intervalul 10 - 17kg./ex. şi masculi în vârstă de 8 - 15 ani şi greutatea de 8 - 12kg./ex. La aceste
greutăţi reproducătorii prezintă gradul de maturare corespunzător, sunt uşor de manipulat şi
înregistrează un consum relativ redus de substanţă hormonală, totodată prezentând un
randament bun în practica reproducerii artificiale.

Stimularea hormonală. Loturile de reproducători sunt formate din câte 4 femele şi 4

masculi, stimulaţi hormonal cu Nerestin 5A (preparat hormonal de tip LH-RH, de fabricaţie
rusească), administrat când temperatura apei s-a stabilizat la 14 oC; masculii primesc o singură
doză (0,1ml./kg. corp) preparat hormonal, iar femelele 2 doze la 12 ore una de cealaltă; o doză
pregătitoare - 0,20% şi alta decisivă - 0,80%, (doza totală variind între 0,12 ml./kg. corp şi
0,3ml./kg. corp), în funcţie de temperatura apei şi starea fiziologică a femelelor.

La o singură stimulare hormonală, masculii pot ceda spermă de mai multe ori.

Prelevarea elementelor sexuale. Ovulaţia are loc după cca. 400– 550 grade ore.
Prelevarea icrelor se face prin metoda MIST (tehnica chirurgicala cu minimă incizie), ce se face
prin incizia oviductului (1 – 1,5cm.), în vederea eliminării icrelor prin presarea uşoară a
abdomenului.

Prelevarea spermei se face prin sondare, folosind seringi de plastic, prevăzute cu o

canula confecţionată dintr-un tub de perfuzie, de cca 10cm. lungime. Pentru fecundarea icrelor
se foloseşte sperma de la cel puţin doi masculi.

Fecundarea se realizează diluând sperma la o rată de 1:50 şi se toarnă peste icre,

făcând amestecul printr-o agitare uşoară, timp de 2 minute. Se scurge lichidul supernatant şi
icrele se clătesc de 2 – 3 ori cu apă curată.

Descleierea icrelor se face cu suspensie fină de nămol, timp de 35 – 40 minute. După

acest interval de timp, icrele sunt spălate bine în apă curată, până la îndepărtarea integrală a
suspensiei de nămol, după care sunt introduse în incubatoare.
1

3
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

Incubarea se face în incubatoare speciale (cuvă de plexiglas cu volumul de cca 10 litri,

prevăzută cu un răsturnător la alimentare, o sită şi preaplin la evacuare).

Pe parcursul incubării se fac tratamente antifungice şi antibacteriene cu violet de

genţiana (solţie 1%, 2 - 3 ml./incubator, în flux, de 2 - 3 ori pe zi).

Perioada de embriogeneză durează aproximativ 5 - 7 zile la 18 oC (Graham et al. 1986)

şi alte 5-6 zile sunt necesare pentru absorbţia sacului vitelin şi începerea hrănirii exogene

Parcarea larvelor. După eclozare, larvele de Polyodon spathula sunt transferate în

incubatoare Nucet şi în carafe conice de 230 litri, unde stau până la resorbţia sacului vitelin.

Dezvoltarea postlarvara. După resorbţia sacului vitelin, larvele se populează în bazine

de beton ( S.=120m².), sau în căzi, în vederea creşterii lor până la dimensiunea de 7 – 10cm.
(când puii trec la hrănirea prin filtrare), moment în care sunt pregătiţi pentru o bună creştere în
heleştee.

Bazinele (tancurile) sunt construite din beton sau materiale sintetice, au volume utile de
100-150 mc, sunt amplasate în incinte protejate (încăperi sau padocuri) şi sunt alimentate cu
apă dublu filtrată, la debite de 50-75 l /min. Bazinele se inundă cu 2 – 3 zile inaintea popularii şi
se iniţiază culturi de infuzori pe substrat de fân natural (0,5-1,0 kg fân / mc apă)şi inocul de
cladocere adulte (50-100 g / m3) provenite din culturi pure. Popularea bazinelor se realizează cu
1200-1500 ex / mc. Hrănirea se realizează exclusiv cu zooplancton viu provenit din heleştee sau
culturi. Este obligatoriu administrarea zilnică a unei cantităţi de organisme zooplanctonice care
să asigure permanent o densitate de 1000-1500 ex / l dar în nici un caz mai puţin de 250 ex / l.
în caz contrar, apare fenomenul de canibalism, mai mult sau mai puţin accentuat. În această
situaţie, se observă exemplare cu rostrul sau caudala amputate.
Heleşteele de dezvoltare postlarvară au suprafeţe de 500-1000 (max. 2000) mp şi sunt
pregătite în vederea populării cu larve de lopătar, conform prescripţiilor biotehnologice de la
dezvoltarea postlarvară a crapului. Popularea se realizează cu 20.000-40.000 larve la ha,
creşterea are loc în sistem extensiv (fără aport de furaje), se înregistrează supravieţuiri de 30-40
% şi greutăţi medii individuale de 8-12 g / ex.
Larvele sunt hrănite şi cu zooplancton viu recoltat din alte heleştee sau provenit din
culturi de zooplancton. Pescuitul puilor se realizează cu voloace din ţesătură de perdea, fără a
reduce nivelul apei în eleşteu.

4
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

Creşterea în vara I , se realizează în sistem extensiv în heleştee cu suprafaţa de 0,5-1

ha şi adâncimea medie de 1,5-2,0 m. pregătirea heleşteelor în vederea populării cu pui de
lopătar este conformă prescripţiilor tehnice de la creşterea puilor de crap în vara I. Linia
directoare a acestor lucrări o constituie stimularea la maximum a dezvoltării zooplanctonului.
Popularea se realizează cu 10.000 – 15.000 ex / ha, în monocultură. În nici un caz nu se
populează în policultură cu specii concurente la hrană: crap sau cosaş în vara I sau II, ş.a. Se
recomandă, în anumite circumstanţe, popularea în policultură a 50-100 ex / ha crap de 3 ani şi /
sau 10-20 ex / ha cosaş de 4 sau 5 ani.
În perioada de creştere se aplică cu maximă rigurozitate proceduri de stimulare a
dezvoltării organismelor zooplanctonice şi administrarea de zooplancton provenit din alte
heleştee sau din culturi industriale.
Heleşteele se protejează împotriva tuturor prădătorilor.
Supravieţuirea în perioada de creştere (30-150 de zile) este 80-90 % şi greutatea medie
individuală, 300-500 g / ex.

Creşterea în vara a II-a şi a III-a în policultură.

Lopătarul creşte foarte bine în policultură cu ciprinide : crap, crap argintiu, cosaş, scoicar
şi răpitori: şalău şi somn. Nu se folosesc în formule de populare crap în vara a II-a şi novac de
orice vârstă, deoarece sunt concurenţi activi la hrana naturală specifică lopătarului. De obicei,
lopătarul înlocuieşte novacul în populările cu mai multe specii.
Pregătirea habitatelor de creştere se realizează în conformitate cu prescripţiile tehnice de
la creşterea în vara I.
Densitatea optimă de populare în policultură cu ciprinidele, în vara a-II-a este de 200-300
ex / ha cu greutatea medie individuală de 400-600 g / ex.
Supravieţuirea în vara a II-a este de 85-90 % şi sporul de creştere este de 1,5-2,5 kg /
ex. Se realizează o producţie de sturioni de cca 180-380 kg / ha, fără eforturi financiare
suplimentare, în afara costurilor materialului de populare.
Densitatea optimă de populare în vara a III-a este de 100-200 ex / ha cu greutatea medie
individuală de 2,0-2,5 kg / ex.
Supravieţuirea în vara a III-a este de 90-95 % şi sporul de creştere este de 2,0-3.0 kg /
ex. Se realizează o producţie de sturioni de cca 200-400 kg / ha.
Iernarea sturionilor este asigurată în aceleaşi condiţii ca şi pentru crap şi alte ciprinidae.

5
 TEHNOLOGII GENERALE DE ACVACULTURA – NOTE DE CURS

Specia Polyodon spathula suportă nivelul temperaturilor joase de 1 – 2 oC, pe o perioadă

îndelungată de timp şi în condiţiile în care bazinele sunt acoperite de un strat de gheaţă.
Pierderile numerice în perioada de iarnă sunt mai mari la polyodonul de 1 an, faţă de
sturionii de vârste mai mari. În privinţa pierderilor ponderale (scăzăminte fiziologice), specia de
sturion nord-american Polyodon spathula, nu se supune aceloraşi reguli caracteristice pentru
speciile de ciprinidae, în sensul că, polyodonul în perioada de iernare, (în iernile cu un climat
mai blând, cu temperaturi medii de 3,0 - 4,5 oC), nu înregistrează pierderi ponderale ci creşteri
ale greutăţii corpului. Iernarea polyodonului se realizează pe vârste, în bazine cu adâncimea
medie de cca. 1,8 - 2,2 m, care au alimentare cu apă continuă, bine oxigenată şi lipsită de
suspensii. Debitul de alimetare este apreciat la 4 – 6 l/secundă/ha..

Densităţile de populare ale bazinelor de iernat sunt în funcţie de vârsta poliodonului

(numărul de exemplare, greutatea medie) şi de speciile cu care intră la iernat în bazine.
Densităţile de populare cu polyodon se încadrează în limitele practicate în ciprinicultură
(atât numeric, cât şi ca biomasă), fiind cuprinse între 1.500kg./ha. (pentru polyodonul de vara I)
şi 6.500kg/ha - biomasă totală (Polyodon + alte specii), pentru vârstele mai mari.