Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

Metode de sporire a productivitatii naturale

Pentru creşterea productivităţii piscicole naturale s-au putut identifica metode

nebiologice şi biologice.
Metode nebiologice sunt cele referitoare la lucrările de întreţinere şi
ameliorare a heleşteielor şi care vizează: fertilizarea bazinelor, aerarea apei;
reducerea suspensiilor anorganice şi organice; amendarea apei şi solului;
reducerea conţinutului de săruri de fier; refacerea structurii solului prin vidări
periodice, prin mobilizarea solului şi prin sistemul de asolament agro-piscicol;
combaterea dezvoltării vegetaţiei acvatice în exces. În afară de acestea
productivitatea piscicolă se mai poate îmbunătăţi şi prin intermediul furajării
suplimentare. Astfel, furajarea suplimentară a peştelui poate fi de asemenea
considerată o metodă nebiologică de creştere a producţiei piscicole şi este unul
din principalele mijloace de creştere a producţiei până la peste 2.000 kg/ha, în
cazul crapului.
Metode biologice sunt cele care se referă la populaţia piscicolă vizată a se
creşte în iazuri sau heleşteie, dintre care se pot aminti următoarele: alegerea
speciilor de cultură; stabilirea normei şi a tipului de populare; prevenirea
îmbolnăvirilor etc.
Toate acestea mai pot fi numite şi metode tehnologice de îmbunătăţire a
productivităţii piscicole naturale, deoarece ele sunt cuprinse în cadrul
tehnologiilor de creştere a ciprinidelor. Astfel, prin respectarea întocmai a
tehnologiilor de creştere se vor crea condiţiile de valorificare corespunzătoare a
resurselor trofice naturale ale bazinului acvatic şi împlicit sporirea producţiei de
peşte. In cele ce urmează vor fi prezentate principalele cai ce permit sporirea
productivităţii piscicole naturale şi care se constituie ca verigi în cadrul fluxului de
producţie pentru sistemele extensive sau semiintensive de creştere a ciprinidelor
în general.

1
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

FERTILIZAREA HELESTEELOR

Scăderea productivităţii heleşteielor, care sînt exploatate timp îndelungat, a

făcut necesară aplicarea de îngrăşăminte naturale şi artificiale. Este o metodă
care ridică producţia naturală în unele cazuri cu 100%, iar uneori chiar mai mult.
La îngrăşarea heleşteielor şi iazurilor, trebuie avut în vedere faptul că natura
fundului iazurilor şi heleşteielor nu joacă un rol direct asupra formării hranei
naturale, decît la început, deoarece acesta se acoperă apoi cu nămol. Prin
compoziţia şi proprietăţile sale, nămolul din iazuri şi heleşteie diferă mult de
solurile obişnuite. Mîlul, care are proprietăţi coloidale chimice speciale, prezintă
condiţii aparte faţă de terenurile agricole şi în special în raport cu terenurile
nisipoase.
Bacteriile care asimilează azotul nu se găsesc în apă, trăiesc în special în
straturile de nămol, găsindu-se în cantităţi reduse pe frunzele plantelor acvatice
submerse. în mîlul îngrăşat, numărul acestor bacterii este mai mare şi repartiţia
lor în adîncime este mai abundentă în raport cu heleşteiele neîngrăşate, sau cu
terenurile arabile. Prin acest fenomen se explică prezenţa în cantităţi foarte mari
a azotului în mîlul heleşteielor îngrăşate.
Bacteriile Azotobacter pătrund în iazurile îngrăşate pînă la 30 cm adîncime,
iar în cele neîngrăşate, numai pînă la 8—10 cm; bacteria Amylobacter, în iazurile
şi heleşteiele îngrăşate, pătrunde în mîl pînă la 35—50 cm, iar în cele neîngrăşate
numai pînă la 18-20 cm. Adîncimea pînă la care pătrund bacteriile în nămol,
limitează în partea inferioară stratul biologic.
Stratul de nămol reţine sărurile fertilizante, care scad proporţional cu
adîncimea. Mîlul nu formează sursă directă de hrană pentru flora acvatică.
Majoritatea plantelor se dezvoltă pe seama nutrientilor absorbiti direct din apă,
care la rîndul ei, vine în contact direct cu mîlul de pe fundul helesteului.
Înainte de a trece la metodele indicate, pentru îngrăşarea iazurilor, trebuie să
ţinem seama de faptul că nu are nici un rost îngrăşarea unor heleşteie care au
fost neglijate mult timp, devenind mediu acid, acoperite în bună parte cu stuf şi
cu un strat de mîl. În aceste cazuri îngrăşarea contribue la dezvoltarea şi mai
abundentă a stufului. Nu se pot obţine rezultate dorite prin îngrăşare, decît în
heleşteiele ameliorate şi bine întreţinute.

2
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

Practica a dovedit că nu se poate aplica o formulă universală de îngrăşare a

heleşteielor, fiecare iaz prezentînd condiţii speciale. Înaintea îngrăşării
heleşteielor, piscicultorul va studia calitatea apei, proprietăţile fizico-chimice ale
solului, precum si ale bazinului de recepţie.
Trebuie avut în vedere că se supun îngrăşării heleşteiele la nivelul carora
debitul de recirculare este foarte mic. Helesteele la nivelul carora se inregistreaza
un debit mare de curgere nu se îngraşă, pentru că îngrăşămintele ar fi repede
spălate.
Alimentarea continuă a heleşteielor cu apă poate să aibă un efect pozitiv
numai atunci cînd apele de alimentare aduc cu ele cantităţi mai mari de săruri
fertilizante faţă de cele evacuate, ceea ce în practică se întîlneşte foarte rar.
Este de dorit să fie îngrăşate iazurile şi heleşteiele, care au fundul cît mai
permeabil. Nu se vor îngraşă heleşteiele care au intrat prima dată în producţie, în
scopul determinării producţiei naturale.
Pentru îngrăşarea iazurilor şi heleşteielor se folosesc îngrăşăminte organice,
îngrăşăminte minerale, îngrăşăminte bacteriene şi îngrăşăminte complexe.

Fertilizarea cu îngrăşăminte organice

Ingrăşămintele organice influenţează lent productivitatea naturală, dar

pentru o perioadă lungă de timp. În fertilizarea vetrei heleşteielor se pot folosi cu
bune rezultate gunoiul de grajd şi îngrăşămintele verzi. Cu multă precauţie mai
pot fi folosite mustul de grajd (purinul) şi compostul.
Gunoiul de grajd asigură resursele energetice necesare bacteriilor de
nitrificare din mâlul bazinului, stimulează înmulţirea acestora şi implicit procesul
de nitrificare a solului, ori furnizează în mod direct hrană pentru vieţuitoarele
acvatice.
In cazul folosirii îngrăşămintelor organice în cantităţi mari există riscul
poluării apelor din heleşteie, provocând scăderea conţinutului în oxigen şi
îmbolnăvirea peştilor de branhiomicoze. Aceste efecte sunt urmate de un proces
denitrificator şi de formare a mediului anaerob pe fundul bazinului. Se
declanşează apoi descompunerea celulozei şi se formează metanul, care este
extrem de toxic pentru vieţuitoarele acvatice.

3
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

Administrat în mod corespunzător, gunoiul de grajd are acţiune benefică

asupra heleşteielor construite pe soluri uşoare şi podzoluri precum şi asupra celor
cu strat mai mic de 5 cm de nămol. Eficienţa acţiunii gunoiului de grajd creşte
atunci când acesta este bine fermentat. Gunoiul proaspăt, care conţine cantităţi
mari de paie, poate fi folosit doar toamna, în bazine vidate.
Modalitatea de distribuire şi cantitatea ce se administrează variază în funcţie
de sezon şi de faptul că bazinele sunt vidate sau inundate. Toamna după vidarea
şi uscarea heleşteielor, gunoiul de grajd se poate distribui în grămezi,
administrând 10-15 t/ha. Se va avea grijă ca primăvara, popularea bazinelor
fertilizate cu gunoi de grajd, să se facă numai după cel puţin 15-20 zile de la
inundare, verificând în prealabil dacă planctonul şi flora acvatică submersă sunt
în cantităţi corespunzătoare, iar oxigenul solvit în apă se situează la limite
conforme cu cerinţele biologice ale crapului (peste 4 mg/l). In heleşteiele
inundate, gunoiul de grajd se distribuie în grămezi (de 1 m) dispuse pe marginea
apei şi acoperite cu strat subţire de pământ. Circa 10-20% din porţiunea
inferioară a grămezii trebuie să fie acoperită de apă. In acest caz se
administrează între 1,5-10 t gunoi de grajd/ha.
Prin fertilizarea raţională cu gunoi de grajd, productivitatea naturală sporeşte
cu 30-40% şi se menţine astfel timp de 3-4 ani.
Ingrăşămintele verzi, sunt reprezentate de plantele cultivate (leguminoase
sau amestec de leguminoase şi graminee) pe vatra bazinului vidat. In momentul
atingerii stadiului de înflorire a plantelor cultivate, bazinele sunt inundate direct
sau după o prealabilă tavălugire, ocazie cu care se rupe tulpina şi se accelerează
procesul de descompunere a lor. Bazinele sunt inundate din august şi până
toamna târziu, când acestea se videază în vederea iernării. Prin putrezirea
plantelor pe fundul bazinelor se oferă hrană unui număr mare de
microorganisme, care la rândul lor asigură dezvoltarea abundentă a hranei
naturale.
Plantele folosite ca îngrăşăminte verzi se seamănă primăvara devreme,
pentru a se putea dezvolta suficient în timpul verii. Dintre plantele leguminoase
se recomandă să se cultive pe solurile uşoare lupinul, pe cele mai grele mazărea
şi măzărichea, iar pe cele foarte grele trifoiul alb şi borceagul (format din
măzăriche şi ovăz). Ingrăşământul verde se poate asigura în cantităţi de 3-6 t/ha

4
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

în bazinele piscicole sărace în materie organică şi de 0,5-1 t/ha în cele cu strat

gros de mâl şi cu deficit de oxigen.
Datorită efectului rapid asupra dezvoltării organismelor planctonice şi
bentonice, îngrăşămintele verzi pot asigura o creştere semnificativă a
productivităţii naturale în heleşteiele destinate creşterii crapului.
Prin fertilizarea heleşteielor se urmăreşte administrarea sărurilor şi
substanţelor nutritive care lipsesc sau se găsesc în cantităţi reduse.

Fertilizarea cu ingraşăminte minerale

Ingraşămintele minerale au o influenţă rapidă asupra productivităţii

naturale, dar pentru o perioadă scurtă de timp. Dozele de îngrăşăminte necesare
pentru un heleşteu pot fi stabilite numai în urma cunoaşterii compoziţiei chimice
a apei şi a însuşirilor fizico-chimice ale vetrei acestuia. Aceste considerente
impun ca fiecare heleşteu să fie tratat separat.
S-a constatat că azotul este un factor limitativ pentru productivitatea
biologică primară, în special prin limitarea proliferării algelor verzi pe baza cărora
se dezvoltă zooplanctonul care constituie hrana de bază a crapului în primele
săptămâni de viaţă. Nivelul azotului din apă se reduce mult mai rapid decât cel al
fosforului în timpul perioadei vegetative, acest fapt datorându-se algelor. In
general se apreciază că un heleşteu are productivitate naturală ridicată atunci
când raportul între azot (N) şi fosfor (P) este mai mare de 4. Rezultate de
producţie foarte bune se obţin prin asigurarea unui raport între N şi P de 6/1-8/1.
Prin distribuirea îngrăşămintelor organice şi minerale în heleşteiele cu conţinut
sărac în azot (sub 2 mg N/l) şi fosfor (sub 0,5 mg P/l), se determină o dezvoltare
abundentă a fitoplanctonului şi o îmbunătăţire calitativă a zooplanctonului şi a
bentosului, care constituie sursă de hrană pentru biomasa piscicola.
Ingraşămintele cu azot administrate în cantitate de 50-100 kg s.a./ha/an,
aduc o sporire a productivităţii naturale de peste 50% în bazinele piscicole cu sol
sărac în humus şi lipsite de mâl. Azotatul de amoniu (33-34% N) şi ureea (46%
N) se recomandă a se administra în 8-9 doze în cursul perioadei vegetative.
Ingraşămintele cu fosfor contribuie la sporirea productivităţii naturale cu
peste 50% şi la îmbunătăţirea calităţii cărnii peştilor. Superfosfatul (18-20%
P2O5) se administrează în cantităţi de 100-200 kg/ha/an toamna timpuriu (până

5
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

la mijlocul lunii octombrie) pe fundul zvântat al heleşteului înainte de a fi arat

sau cu 25 zile înainte de inundare sau direct în apă: 50% din cantitatea totală cu
10-15 zile înainte de populare şi 50% în luna august. Efectul fertilizării se poate
prelungi adeseori şi în al doilea an sau chiar în al treilea an.
Îngrăşămintele potasice. Un rol destul de important în sporirea producţiei
heleşteelor îl joacă îngrăşămintele potasice, mai ales în heleşteiele sărace în floră
acvatică submersă. Îngrăşămintele potasice mai prezintă avantajul că sporesc
foarte mult efectul îngrăşămintelor fosfatice.
Un indicator biologic al bogăţiei apei în săruri potasice este reprezentat de
prezenţa plantelor acvatice ca: ciuma apei (Elodea), limbăriţa (Alisma) şi săgeata
apei (Sagitaria).
Îngrăşămintele potasice dau rezultate deosebit de bune în heleşteele pentru
creşterea puietului, influenţand foarte mult dezvoltarea hranei naturale. Doza
potrivită pentru 1 ha de bazin este de 25—30 kg de potasiu (K 2 0).
Îngrăşămintele potasice se pot administra în amestec cu cele fosfatice, însă
înainte de inundarea heleşteului. Ele pot fi date şi imediat după inundare,
împrăştiindu-le din barcă. Popularea bazinului cu peşte se face după trecerea a
10—11 zile de la administrare.
Nu se pot amesteca îngrăşăminte fosfatice, potasice şi var.
Ingraşămintele minerale complexe sunt recomandate a se distribui în
bazinele de creştere a crapului, asigurându-se un raport între azot, fosfor şi
potasiu de 2:2:1. Cantităţile pot varia între 300-400 kg/ha fiind mai mari pentru
bazinele construite pe soluri nisipoase sau podzolite şi mai mici pentru cele de pe
cernoziomuri.
Ingraşămintele chimice pot fi administrate pe fundul uscat al heleşteielor dar
şi în apă. In timpul administrării îngrăşămintelor direct în apă se întrerupe sau se
reduce foarte mult debitul de alimentare timp de 5-6 zile, pentru a preîntâmpina
eliminarea substanţei active în canalele de evacuare.
Distribuirea îngrăşămintelor chimice direct în apă se poate efectua sub formă
de praf fin sau sub formă de soluţie. Sub formă de praf (particule de maxim 3
mm), îngrăşămintele se distribuie fracţionat pe zile şi nu pe tot luciul apei dintr-o
dată. Astfel, îngrăşământul depus în barcă, se distribuie cu lopata pe o anumită
porţiune de bazin, urmând ca în a doua sau a treia zi (în funcţie de suprafaţa
bazinului) să se continue împrăştierea pe cealaltă porţiune a acestuia. In vederea

6
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

distribuirii sub formă de soluţie, îngrăşământul se dizolvă mai întâi într-o cadă cu
apă, apoi se toarnă într-un butoi aşezat în barcă, de unde cu găleţile se împrăştie
în apă.
Cantitatea totală de îngrăşăminte chimice care urmează a fi administrată
într-un bazin se fragmentează în doze (cantităţi mai mici), care se distribuie la
anumite intervale de timp în cursul anului. In acest mod se menţine în bazine o
permanentă dezvoltare a fitoplanctonului.
Pe parcursul perioadei vegetative îngrăşămintele chimice sunt administrate în
6-8 doze în heleşteiele de creştere şi în 8-10 doze în cele de îngrăşat. Prima doză
de îngrăşăminte minerale se va administra cu 10-15 zile înainte de popularea
bazinelor piscicole (când s-a inundat 1/3 din volum şi temperatura apei este de
7-10° C), iar ultima cu 30-40 zile înainte de pescuit. Cantităţi suplimentare de
îngrăşăminte minerale vor fi administrate după 7-10 zile în prima perioadă de
creştere şi după 10-15 zile în cea de a doua perioadă. Superfosfatul nu se aplică
niciodată în acelaşi timp cu amendamentul calcaros ci la interval de minim două
săptămâni între ele, deoarece superfosfatul sub acţiunea varului se transformă în
săruri insolubile dăunătoare vieţii.
Dacă se constată în timpul distribuirii îngrăşămintelor chimice că
transparenţa apei scade sub 10-15 cm, trebuie să sistăm administrarea acestora.