UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII “ION IONESCU DE LA BRAD”

IAȘI
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
SPECIALIZAREA MANAGEMENTUL PRODUCȚIILOR ANIMALE

DISCIPLINA
Managementul producților piscicole

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF.UNIV.DR. BENONE PĂSĂRIN

MASTERAND
CÎTEA (CHIRIC) Maria Magdalena

Iași, 2022
 DENUMIREA LUCRĂRII

INFLUENȚA FURAJELOR ADMINISTRATE ASUPRA CALITĂȚII

CĂRNII LA CRAPUL DE CRESCĂTORIE

2
 CUPRINS

INTRODUCERE................................................................................................4
1. IMPORTANȚĂ.............................................................................................5
2. HRĂNIREA CRAPULUI.............................................................................6
2.1 Cereale ca hrană suplimentară ideală………………………...….….
…………………….9
2.2 Fertilizarea iazurilor de crap………………...………………………...
………………..10
3. STUDII PRIVIND HRĂNIREA CRAPULUI..........................................11
4. GREŞELI ÎN EXPLOATARE…………………………………………...14
5. CONCLUZII………………………………………………………………15
6. BIBLIOGRAFIE……………………………………………………….…16

3
 INTRODUCERE

În țara noastră crapul (Cyprinus carpio) trăiește în general în ape de ses, în lacuri de
acumulare, în Dunăre, Delta Dunării, în anumite râuri cu ape domoale. Crapul este un pește de
talie mare. Anumiti autori, citând vechi atestări documentare, atribuie românilor meritul de a fi
răspindită această specie în toată Europa.
Crapul românesc (comun) are o alimentație variată, în funcție de sezon. Primăvara și
toamna aceștia preferă hrană de origine animală spre deosebire de anotimpul verii când se
orientează către hrana de natură vegetală.
Perioada optimă de pescuit este toamna când consumă cantități mari de hrană, adunând
rezerve de grăsime pentru iarnă. Iarna aceștia se retrag spre straturile de fund ale apei reducându-
și activitatea la minim. În acest sezon mănâncă rar, hrana preferată fiind în special larvele
(viermuși, libelule).
Hrana care este oferită peştilor, este asimilată şi utilizată ca energie necesară activităţilor
vitale, incluzând energia necesară creşterii. Conţinutul relativ al hranei în hidraţi de carbon,
lipide, proteine, vitamine şi oligoelemente, are o importanţă capitală.
Natura alimentelor absorbite, cât şi coeficientul de conversie, însemnând transformarea
hranei ingerate în carne de peşte, poate să difere foarte mult, funcţie de perioada calendaristică a
anului şi de stadiul de creştere a peştelui. Pe lângă toate acestea, într-un ecosistem competiţia
pentru hrană, intraspecifică sau interspecifică, poate conduce atât la încetinirea creşterii şi la
înfometare, cât şi la eliminarea speciei din lanţul trofic.
Studiile asupra nutriţiei trebuie să ţina seama de foarte multe lucruri, în primul rând de
caracteristicile ecologice şi etologice ale speciei, cu referire directă la obiceiurile alimentare ale
speciilor studiate, mai ales când se urmăreşte transferul cunoştinţelor din mediul natural, în
condiţii de captivitate

1. IMPORTANȚĂ
4
 Alimentaţia trebuie să furnizeze peştilor elementele nutritive necesare creşterii
(proteinele cu rol plastic) şi să furnizeze energia indispensabilă proceselor fiziologice (prin
aportul glucidelor şi lipidelor cu rol energetic). Hrana de calitate, este cea care asigură buna
dezvoltare, facilitatea reproducerii, prevenirea şi tratarea bolilor. Calitatea şi cantitatea
alimentelor sunt aspecte esenţiale inseparabile, ale hrănirii peştilor.
In mediu natural, în condiţii de apă piscicolă de bună calitate, hrana este foarte
diversificată. Hrana diversificată favorizează creşterea, dezvoltarea, reproducerea şi asigura
rezistenţa la bolile specifice, constituind cel mai indicat mijloc de prevenire a acestora.
Hrana cât mai variată, similară cantitativ şi calitativ mediului de origine al speciei
cultivate, asigura o dezvoltare armonioasă şi o bună funcţionare a organismului şi ihtiofaunei 5
exotice, acomodate condiţiilor de acvariu, în zona temperată. Hrana distribuită acestora poate fi
naturală sau artificială.
Crapul este omnivor, cu o tendință ridicată de consum a organismelor care trăiesc pe fundul
apei, cum sunt insectele de apă, larvele, viermi, moluște și zooplancton. Hrănirea are cel mai
important impact asupra rezultatelor în fermele piscicole, deoarece cantitatea şi calitatea
efectivului piscicol este direct proporţională cu dieta acestuia.
Dar, furajul prezintă şi cel mai ridicat cost de producţie, având cea mai mare influenţă
asupra profitului, motiv pentru care alegerea corectă a furajului este de importanţă crucială.
Crapul poate fi hrănit atât cu furaje combinate complete, cât şi cu furaje incomplete.
Pe plan naţional, până în anul 1990, consumul de peşte a fost de circa 8 kg peşte/cap de
locuitor/an. Acestă valoare s-a redus la 2 kg/cap/an în perioada 1990 – 2000, iar dupa anul 2000
a început să crească, ajungând în 2005, la 3,7 kg/ cap de locuitor/an. Acestă situaţie al producţiei
piscicole naţionale susţine necesitatea sporirii producţiilor şi de a găsi noi metode de exploatare
al diferitelor specii de peşti.

2. HRĂNIREA CRAPULUI
5
 Crapul românesc se mai hrănește și cu codițe de plante, frunze, semințele plantelor acvatice
și terestre căzute în apă. Crapul românesc din pisciculturi este hrănit cu hrana naturală, suplimentată
de cereale.
Cel mai important lucru în gestionarea iazului de crap este hrana naturală. Prin drenarea
iazului și drenarea acestuia, podeaua iazului se recuperează. Solul se usucă, se deschide fisuri și
atrage aer. Acest lucru promovează nu numai mineralizarea, ci și distrugerea paraziților peștilor
și defalcarea stratului de nămol.
De îndată ce iazul este inundat din nou în primăvară, solul eliberează → substanțe
nutritive → fitoplancton (hipopotam, rotifere) → zooplancton (dafnie = purici de apă) → precum
și grupuri de animale de la sol (fluturi de noroi, larve de țânțari).
Cu aceste animale hrănitoare, natura oferă furaje cu o concentrație ridicată de proteine și
o calitate ridicată a proteinelor.
Puricii de apă, insectele, midiile, melcii și viermii - toate acestea sunt hrană naturală în
iaz, de care crapul îi place să mănânce și, de asemenea, are nevoie. Mâncarea naturală oferă
peștelui baza creșterii sale - proteine animale importante. Are aminoacizii esențiali esențiali
pentru structura cărnii de pește.
Proteinele sunt unul dintre cele mai importante materiale de construcție din viață.
Proteinele joacă un rol cheie în structura pielii, a mușchilor și a organelor. Cu toate acestea, acest
aliment natural nu este reprezentat în mod egal pe tot parcursul anului. Când începe să se
încălzească primăvara, începe și dezvoltarea alimentelor naturale. În aprilie, mai și iunie sunt
reprezentate cantități enorme de zooplancton, larve de insecte și larve de țânțari. Pentru a asigura
o utilizare optimă a alimentelor naturale, iazurile noastre sunt gestionate exclusiv în policultură
(mai multe tipuri de pești și mărimi).
Furajarea crapului cu o dietă combinată duce la o sporire a calităţii cărnii, iar în
continuare vom încerca să clarificăm din ce motive. În cazul în care crapul este hrănit cu furaje
vegetale (diferite sortimente de făină, tărâţe, şroturi), acesta va avea o carne mai săracă în
proteine, deoarece materia vegetală conţine în special carbohidraţi şi mai puţină proteină.
Hrănirea în exces cu această hrană vegetală (pentru a încerca accelerarea creşterii) duce la
acumularea de depozite de grăsimi în carne.

6
 Figura 1.1 Furajarea crapului (https://www.revista-ferma.ro/)
Totodată, carnea este grasă dacă peştele este crescut un timp prea lung, de peste trei ani
(deoarece nu se poate reduce semnificativ perioada de creştere cu aceste furaje). Mai mult, la
vârsta de trei ani, crapii devin maturi sexual, creşterea încetineşte (gonadele încep să se dezvolte)
şi acumulează multă grăsime în carne.

Este clar că aceşti crapi (ajunşi la maturitatea sexuală) nu sunt tocmai buni pentru
consum, deoarece, prin definiţie, crapul de consum ar trebui să fie imaturi sexual, dar de
dimensiune mare (1,5-3 kg). Din păcate, acest crap este imposibil de obţinut în sistemele de
cultură tradiţionale din ţările est-europene.

Toată lumea e de acord că crapul „sălbatic”, de 1-2 kg, din râuri sau lacuri naturale, are
gustul mult mai bun. De ce? Pentru că are dimensiuni mari, nu este încă matur sexual, şi nu face
depozite de grăsime în carne.

Furajele combinate au digestibilitate ridicată, o foarte bună conversie, dau gust plăcut
cărnii (aceasta fiind şi mai sănătoasă) şi au impact redus asupra calităţii apei. Astăzi există multe
tipuri de furaje combinate extrudate (mai bune decât paletele).

7
 Calitatea şi preţul depind foarte mult de compoziţia furajului, de metoda de ambalare (se
preferă în vacuum sau saci de plastic rezistenţi), de metoda de preparare (palete sau extrudate).

Figura 1.2 Furaje pentru creșterea optimă a crapului (https://www.dreamfish.ro/)

Proteinele sunt componentele cele mai valoroase, care influenţează direct creşterea
peştilor, dar folosirea lor este strâns legată de carbohidraţi şi grăsimi care sunt sursele de energie
pentru metabolismul bazal şi pentru folosirea proteinelor în creşterea masei corporale.

Dacă sunt prea multe proteine (sau prea puţine grăsimi şi carbohidraţi), o parte din
proteine vor fi utilizate ca sursă de energie. Acest lucru este neprofitabil (conversia hranei este
slabă) şi este poluant pentru apă, fiind eliminaţi compuşi pe bază de azot prin fecale. De aceea,
hrana trebuie să fie echilibrată procentual în proteine, grăsimi şi carbohidraţi.

Grăsimile sunt, la rândul lor, extrem de importante, fiind suportul vitaminelor

liposolubile (A, D, E, K). Vitaminele nu sunt componente scumpe pentru producătorii de furaje,
motiv pentru care furajele combinate au un conţinut vitaminic ridicat. Problema este ca acele
vitamine să fie stabile în hrană, aici regăsindu-se importanţa ambalării şi depozitării corecte a
furajelor.

8
 Dacă aruncăm o privire asupra compoziţiei chimice a furajelor (fişa furajului) observăm
că nu este foarte mare diferenţă între diferitele sortimente, însă preţul şi calitatea pot avea mari
variaţii. Acest lucru se datorează originii componentelor (sursele de proteină şi de grăsimi pot
varia).

Metoda de preparare este de asemenea importantă. Furajul sub formă de pelete este
superior celui tradiţional (având compoziţie omogenă, calitate constantă, nu se risipeşte în apă,
uşor de depozitat). Furajul extrudat însă, este cu un pas înainte, permiţând o digestibilitate
sporită, conţinut mai ridicat în grăsimi, mai puţin poluant şi are o conversie mai bună. Este cu
20-30% mai scump, dar este totuşi mai economic decât cel sub formă de pelete.

În ciprinicultură este greu de calculat conversia unui anumit furaj, deoarece acesta
depinde şi de alţi factori, precum: densitatea de populare, dimensiunea peştelui, hrana naturală
disponibilă, temperatură, oxigen, calitatea apei. Din practică se poate spune că un furaj extrudat
de bună calitate poate duce la o conversie a hranei cuprinsă între 0,9-1,3.

2.1 Cereale ca hrană suplimentară ideală

Datorită conținutului redus de proteine și a conținutului ridicat de energie, cerealele sunt o

hrană suplimentară excelentă în creșterea iazului de crap. Cerealele asigură amidon și zahăr.
Acestea se numără printre carbohidrați și sunt furnizori tipici de energie pentru pești și toate
celelalte viețuitoare.
Peștele câștigă din amidon de ex. bobul de cereale este energia pentru locomoție, creștere și
reproducere. Dar proteinele și carbohidrații asigură și grăsimi. Grăsimea este, de asemenea, o
sursă de energie. Cu toate acestea, la reproducere, este important să se furnizeze grăsimi de înaltă
calitate.Acizii grași polinesaturați includ înainte în: zooplanctonul, făină de pește/ulei, ulei de in,
ulei de soia.

9
Figura 1.3 Peștii din specia Cyprinus carpio așteptând mâncarea (https://www.pescarinformat.ro/)

2.2 Fertilizarea iazurilor de crap

Dezvoltarea alimentelor naturale depinde de mulți factori și de cât de fertil este un iaz.
Solurile nisipoase și argiloase sunt mai puțin productive. Cu un număr mare de stocuri și iazuri
neproductive, hrana naturală este uneori promovată prin fertilizarea iazurilor: gunoi de grajd (1-
3to./ha), gunoi de grajd verde, liming
Un alt avantaj al populației reduse și al policulturii este că alimentele naturale sunt încă
disponibile în cantități mici în iazurile noastre la sfârșitul anului.
În special în producția de pește alimentar K3 (crap 3 sezoane = 3 ani/mâncare tipică și
stocare de pește) și K4, este important să nu oferiți peștelui mai multă energie decât poate
consuma. Deoarece convertește excesul de energie în grăsime și o stochează ca grăsime de
depozit → mai ales pe lamboul abdominal. Un pește gras este nedorit pentru consumator.

3. STUDII PRIVIND HRĂNIREA CRAPULUI

10
 Într-un studiu realizat de P.Maria Charles și colab. în India, au hrănit peștii din specia
Cyprinus carpio în diferite perioade de timp pentru a vedea creșterea masei musculare.
Experimentul s-a bazat pe hrănirea mai multor grupe de pești în diferite perioade: de 6 ori pe zi,
de 2 ori pe zi, o dată pe zi, de 2 ori pe zi,o dată la 3 zile sau nu au primit deloc mâncare pentru o
perioadă de 21 de zile.
Hrănirea peștilor de 3 ori pe zi a fost cea mai eficientă, în urma alimentației s-a ajuns la un
raport de 45,6 gcal/masă, spre deosebire de consumul/masa redus la celelate grupuri de pești.
Rata de hrănire a crescut la maximum pentru grupul de pești hrăniți de 3 ori pe zi (obținându-se
598,2 gcal/zi). Frecvența de hrănire a influențat toți parametrii bioenergetici, cu excepția
eficienței de absorbție care a rămas constantă la 97,7%. Deși eficiența creșterii nu s-a modificat
semnificativ la loturile de pești hrăniți în diferite perioade de timp, ritmul de creștere a fost
maximum la lotul hrănit de 3 ori pe zi. În ceea ce privește atât hrănirea, cât și creșterea, hrănirea
peștilor de 3 ori pe zi este cea mai optimă și este sugerată pentru creșterea unei culturi de
Cyprinus carpio.
Frecvența de hrănire este un aspect important, deoarece poate afecta creștere, supraviețuirea,
compoziția și calitatea apei. Hrănirea la frecvență optimă poate duce la economii uriașe la costul
furajelor. Cantitatea aportului zilnic de hrană, frecvența și momentul hrănirilor și prezența rației
prestabilite reprezintă cheia strategiilor de gestionare a furajelor, care influențează creșterea și
conversia furajelor.
Într-un alt studiu realizat în Serbia în anul 2013 de către Dejana Trbović și colab., care și-au
propus să investigheze influența a două furaje suplimentare pentru pești (porumb și furaje
extrudate) asupra compoziției și a acizilor grași a crapului.
Rezultatele arată faptul că conținutul de proteine, lipide și cenușă au fost mai mari în
alimentația cu furajul extrudat în comparație cu porumbul. Hrana extrudată care a fost
administrată crapul a prezentat un conținut semnificativ de proteine și umiditate în carne, în timp
ce conținutul total de lipide a fost semnificativ mai mare la crapul hrănit cu porumb.
Analiza acizilor grași a arătat faptul că conținutul de acizi grași saturați în admninistrarea cu
porumb a fost mai mică (23,94%), decât cel din furajele extrudate cu care s-au hrănit peștii
(25,36%). Conținutul de acizi grași mononesaturați din administrarea cu porumb a crapului
(61,83%) a fost considerabil mai mare în comparație cu furajele extrudate cu care s-au hrănit
peștii (41,95%), în timp ce conținutul de acizi grași polinesaturați din hrănirea cu porumb
(13,66%) a fost mai mic decât cel din furajele extrudate administrate crapului (30,91%).

11
 Concluzia acestui studiu a fost faptul că s-a dovedit eficiența administrării de furaje extrudate
pentru specia Cyprinus carpio decât alimentația cu porumb, ceea ce indică proprietățile
nutriționale mai bne ale furajelor extrudate hrănite de crap.
Într-un studiu din 1995 de către W. Steffens și colab., au experimentat utilizarea diferitelor
uleiuri vegetale și de pește ca componente de hrană pentru puii de crap de o vară. Au fost
utilizate cinci diete: o dietă de bază, care a servit ca hrană de control, ce a fost suplimentată cu
10% ulei de germeni de porumb, 10% ulei de floarea soarelui, 10% ulei de pește sau 10% ulei de
rapiță. Prin suplimentarea cu lipide, conținutul de proteine brută a scăzut de la 35,5% în dieta de
bază la 31,9% în dietele de testare, în timp ce nivelul de energie brută a crescut de la 16,3 la 18,9
MJ/kg. Dietele au fost administrate pe o perioadă de 84 de zile de hrănire și temperatura apei a
fost de 23 °C.
Creșterea în greutate, rata de conversie a hranei și utilizarea proteinelor au fost superioare
la toate grupurile de crapi care au primit diete bogate în grăsimi. Având în vedere creșterea în %
din greutatea inițială, peștele martor a atins mai puțin de 400%, în timp ce toți crapii din loturile
de testare, care au consumat dietele îmbogățite cu ulei, au ajuns la 455 până la 485%.
O influență semnificativă a tipului de lipide asupra creșterii și conversiei furajelor nu a
putut fi recunoscută. Dietele îmbogățite cu lipide cu un conținut mai mare de energie au dus la
creșterea nivelului de grăsime la crap. Compoziția de acizi grași a crapului a reflectat cea a
dietelor. În lotul martor și în grupul cu ulei de pește, nivelurile de acid palmitic, palmitoleic, au
fost deosebit de ridicate, corespunzător profilului de acizi grași din diete. La crapii hrăniți cu
dietele furnizate cu ulei de germeni de porumb și ulei de floarea-soarelui, acidul linoleic a fost
dominant, în timp ce crapii hrăniți cu dieta de rapiță s-au caracterizat printr-un nivel ridicat de
acid oleic.
Într-un studiu realizat în 2019 de către Song Yang și colab., au demonstrat faptul că
capacitatea antioxidantă a peștelui poate fi afectată de tipul de alimentație. Au folosit 3 loturi de
crapi adulți (greutate inițială 517,8±50 g) au fost hrăniți cu râme (grupa A), râme + lintiță (grupa
M) și lintiță (grupa P). Capacitatea antioxidantă a crapului comun (Cyprinus carpio) a fost
evaluată prin secţionare histopatologică, activitatea enzimatică antioxidantă. Modificările
patologice din grupul M au fost mai ușoare decât cele din grupele P și A. Activitățile superoxid
dismutază (SOD) și glutation peroxidază (GSH-PX) au crescut semnificativ în grupul M, iar
conținutul de malondialdehidă (MDA) a scăzut semnificativ (p < 0,05). Studiul a confirmat
faptul că crapul comun omnivor prezintă o capacitate antioxidantă mai puternică atunci când se
hrănește atât cu o dietă pentru animale, cât și cu o dietă cu plante.

12
 Într-un alt studiu realizat de M.R.Hasan și colab., s-a efectuat evaluarea diferitelor diete
cu semințe oleaginoase și făină din frunze de leucaena ca surse de proteine alimentare pentru
pești (greutate medie 50±1,6 mg). Au fost formulate unsprezece diete experimentale care conțin
diferite niveluri de semințe de muștar, susan, semințe de in și ulei de arahide și făină din frunze
de leucaena pentru a înlocui proteinele din făina de pește până la maximum 75% din conținutul
total de proteine.
Dieta de control a fost preparată cu făină de pește ca unică sursă de proteine. Toate
dietele au fost izonitrogene și au conținut aproximativ 40% proteine. Experimentul a fost realizat
într-un sistem de recirculare de laborator cu trei replici pentru fiecare tratament. Performanțele
dietelor au fost evaluate în funcție de acceptabilitatea hranei, supraviețuirea, creșterea, conversia
hranei, utilizarea proteinelor, digestibilitatea proteinelor, compoziția corporală și modificările
histopatologice.
Rezultatele studiului au arătat faptul că creșterea și performanța au fost afectate
semnificativ de tipul de proteine vegetale, precum și de nivelul de includere. Nu a existat o
variație semnificativă (p > 0,05) a răspunsurilor de creștere observate și a ratelor de conversie a
furajelor între dieta martor și dietele care conțin 25% semințe de in și 25% turte de ulei de
arahide. Dieta care conține 25% făină de leucaena a prezentat cele mai slabe performanțe.
Tendințe similare au fost observate și pentru raportul de eficiență a proteinei și utilizarea
aparentă netă a proteinei. Digestibilitățile aparente ale proteinelor au fost în general similare (78–
90%) pentru toate dietele, cu excepția dietei care conținea 25% făină de leucaena, care a
prezentat cea mai slabă valoare (63%).
Cu excepția dietelor martor și a dietelor cu 25% leucaena, compoziția carcasei peștilor
experimentali a fost relativ neafectată de diferite tratamente alimentare. Examenul histopatologic
al ficatului a evidențiat niveluri mai mari de depunere intracelulară de lipide în dieta peștilor
hrăniți care conține semințe de muștar. O mare parte din peștii hrăniți cu dieta de 75% cu arahide
au prezentat deformări severe ale corpului. Pe baza acestor rezultate, se discută posibilitatea
utilizării ingredientelor vegetale ca înlocuitor parțial al făinii de pește în dietele pentru crap.

13
 4. GREŞELI ÎN EXPLOATARE

Cea mai mare greşeală pe care o fac azi fermierii este aceea că folosesc tehnologii extensive
pe suprafeţe mici de luciu de apă (câteva hectare). Aceste bazine mici (cu suprafaţa de până la un
hectar sau chiar peste) sunt de fapt ideale pentru folosirea metodelor intensive de cultură, având
cel mai mare potenţial de intensificare a producţiei.

Prin acţiuni minime de retehnologizare şi mai ales prin folosirea unor furaje de înaltă calitate,
este destul de simplu a se produce 7-10 tone/ha/an de crap. De asemenea, creşterea crapului în
viviere şi sisteme flow-through este total neexplorată, deşi în aceste sisteme se pot creşte până la
300 kg crap/m³ de apă.

În practica uzuală, în ciprinicultura ţărilor est-europene se folosesc în hrană diferite materii şi

uleiuri vegetale, şroturi, etc. Acest tip de furaje, ar trebui folosit rar, doar ca suplimente pe lângă
hrana naturală, deoarece, din acesta, numai 5% este digerat, restul de 95% fiind eliminat prin
fecale în apă, şi este folositor numai ca îngrăşământ pentru dezvoltarea planctonului.

Aceasta este concluzia unor cercetători din vestul Europei precum Kestemont (1995). Însă,
consecinţa acestei dezvoltări a planctonului pe baza furajelor parţial digerate de peşti este
înflorirea apei, lipsa de oxigen din apă, acumularea de amoniac şi nitriţi, creşterea stratului de
nămol din bazine.

În acest caz este obligatoriu primenirea permanentă a bazinelor, care la rândul său poate avea
alte efecte negative precum: pătrunderea de agenţi patogeni odată cu peştii sălbatici, poluarea
apelor naturale, acumularea de mâl. În caz contrar, se observă că peştii încep să moară, iar
productivitatea bazinelor nu poate depăşi limita de 1,5 tone/hectar luciu de apă.

În acest mod s-a ajuns la concluzia eronată, că acvacultura intensivă, fără schimb permanent
de apă este riscantă (fermierii având experienţa neplăcută a folosirii unor furaje
necorespunzătoare împreună cu densităţi mari de peşte).

14
 5. CONCLUZII

Sporirea profitului din creşterea crapului depinde de gradul de intensificare a producţiei, care
este imposibilă prin furajarea tradiţională. În ciuda preţului relativ mare, furajul extrudat aduce
un profit mult mai mare fermierilor decât hrana şi hrănirea tradiţională.

Peştii cresc mult mai rapid cu furaje combinate extrudate, la vârsta de 2 veri, crapul atingând
masa corporală de 1,5-3 kg. O creştere accelerată este în avantajul acvacultorului, deoarece
probleme precum păsările prădătoare de baltă (cormoranii în special), acumularea straturilor de
mâl şi poluarea apei sunt limitate.

Peștele reprezintă o parte majoră a consumului de proteine animală în multe părți ale lumii.
Peștele reprezintă o sursă valoroasă de proteine și alți nutrienți în dieta multor țări. Compoziția
chimică a peștilor variază foarte mult de la o specie la alta, de la un individ la altu, în funcție de
vârstă, sex, mediu și anotimp. Proteinele și lipidele sunt componente majore ce sunt influențate
de temperatura apei, modalitatea de hrănire, frecvența hrănirii.

Cantitatea de subsțante nutritive, din diferite furaje, necesare pentru o perioadă dată (24
ore) diferă în funcție de: specie, rasă, vârstă, sex, destinație, stare fiziologică etc. pentru
satisfacerea funcțiilor vitale și obținerea producției planificate.
La crapul tanar, rația zilnică de furaje reprezintă 2-3% din masa corporală a peștelui, pe
când la cel mai în vârstă, atinge 3-5%. Reproducatorii consumă cu predilecție hrană naturală,
care favorizeaza dezvoltarea organelor genitale, fapt ce impune fertilizarea sistematică a
bazinelor în care se întrețin reproducătorii (Rebreanu si colab.,1991).

BIBLIOGRAFIE
15
1. Articol publicat în revista Ferma nr. 3(58)/2008
2. Maria Charles și colab -Effect of feeding frequency on growth and food conversion
of Cyprinus carpio fry-P., articol publicat în Aquaculture,Vol.40, 15 August 1984,
Pages 293-300, India;
3. De Silva, S.S., Anderson, T.A. 1995: Fish nutrition in aquaculture. Aquaculture
series, Chapman & Hall, London.
4. DejanaTrbović și colab.,-Influence of diet on proximate composition and fatty acid
profile in common carp (Cyprinus carpio), Journal of Food Composition and
Analysis, Volume 31, Issue 1, August 2013, Pages 75-81, Serbia
5. W. Steffens și colab.-Effects of adding various oils to the diet on growth, feed
conversion and chemical composition of carp (Cyprinus carpio)-, Archiv für
Tierernaehrung , Volume 47, 1995
6. Song Yang și colab., -Mixed Diets Reduce the Oxidative Stress of Common Carp
(Cyprinus carpio): Based on MicroRNA Sequencing- Front. Physiol., 29 May 2019
7. M.R.Hasan și colab.-Evaluation of some plant ingredients as dietary protein sources
for common carp (Cyprinus carpio  L.) fry - Aquaculture, Volume 151, Issues 1–4, 15
May 1997, Pages 55-70
8. Andreea Opincariu și colab.-Analize hematologice comparative la crap (Cyprinus
carpio l.) în condiții de crescătorie și în perioada premergătoare comercializării-,
Universitatea de Știinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca, România

16